Comunicată la 18 noiembrie 2020 Publicată la 7 decembrie 2020 a doua secțiune Cerere nr. 4/18 Kamuran YÜKSEK împotriva Turciei introdusă la 27 noiembrie 2017 OBIECTUL DE LIMBARE Cererea se referă la plasarea și menținerea în detenție provizorie a reclamantului, co-președinte al Partidului Regiunilor democratice, de la șef la șef al unei organizații ilegale. În această privință, a fost reproșat în hotărârea de detenție provizorie pronunțată la 13 mai 2016 de către instanța penală din Diyarbakýr pentru că a făcut anumite declarații în cadrul protestelor, care ar fi fost organizate, potrivit autorităților, la cererea PKK (Partea Lucrătorilor din Kurdistan, organizație ilegală armată). Unele dintre aceste declarații se citesc în special după cum urmează În interiorul lui Kobane este eliberat. Ei nu vor putea împiedica eliberarea Kurdistanului. Lupta noastră va continua până la eliberarea Kurdistanului și a președintelui Apopo Cei care au de gând să ne masacreze poporul sunt la.AKP (Parțiul Justiției și Dezvoltării) și președintele Republicii, Recep Tayip Erdoip. Poporul vrea să fie condus de oameni aleși de ei, nu de cei numiți de Ankara. Statul Republicii Turcia exercită un regim fascist și opresiv față de populația din Sur (...). Dacă ucideți și arestați cu armata și poliția în acest fel, poporul va rezista așa. Instanța judecătorească penală a considerat că există astfel dovezi concrete care să indice suspiciuni puternice cu privire la comisia de către reclamant a dreptului de proprietate asupra unei organizații ilegale. În această privință, el a considerat că, prin declarațiile sale, recurentul a calificat operațiunile forțelor de ordine de atac, persecuție, represalii și masacru, precum și actele PKK de rezistență, luptă și război. ; pe care el a invitat poporul pe străzi în cadrul obiectivelor urmărite de PKK și a urmărit să răspândească politica urmată de această organizație în cadrul instrucțiunilor pe care le primea de la liderii la nivel înalt ai organizației. Invocând art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge de detenția sa provizorie în absența unui motiv plauzibil de a fi comis o infracțiune. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, se plânge și de durata detenției sale provizorii. Invocând art. 10 din Convenție, el susține că plasarea și menținerea sa în detenție provizorie din cauza declarațiilor politice pe care le-a făcut în calitate de copreședinte al unui partid politic constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. Se poate considera că reclamantul a fost arestat și pus în detenție provizorie pe baza unor motive plauzibile de mai puțin de o infracțiune comisă (a se vedea, printre altele, Fox, Campbell și Hartley c. Regatul Unit, 30 august 1990, § 32, seria A n) 182) În acest sens, părțile sunt invitate în special să răspundă la această întrebare, ținând seama de formularea articolului 100 din Codul de procedură penală, care impune dovezi concrete care să demonstreze existența unor suspiciuni puternice. În plus, dovezile conținute în dosar în momentul plasării în detenție a persoanei în cauză au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv pe care îl putea declara vinovat (Mergen și alții c. Turcia, nr 44062/09 și 4 alții, §§ 46-55, 31 mai 2016); și Ayșe Yüksel și alții, Turcia, nr. 55835/09 și alte 2 §§ 51-60, 31 mai 2016)? Se poate considera că magistrații și-au îndeplinit obligația de a-și prezenta motivele pertinente și suficiente în sprijinul privării de libertate în cauză? Având în vedere decizia din 13 mai 2016 a judecătorului judecător al instanței de judecată a Diyarbakafer, se poate considera că instanța judecătorească a individualizat suficient motivele de detenție, având în vedere cerințele articolului 101 din CPP În plus, durata detenției provizorii a reclamantului este compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul alin. (3) din art. 5 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Buzadji c. Republica Moldova [GC], n 23755/07, § 102, CEDH 2016 (extracți))? A fost afectată libertatea de exprimare a reclamantului în sensul art. 10 alin. (1) din Convenție, pe baza plasării sale și a menținerii sale în custodia cu titlu provizoriu În acest scop, această atingere era prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 10 alin. (2) (a se vedea, Faruk Temel c. Turcia, 16853/05, §§ 53-57, 1 februarie 2011 și Belgiac. Turcia, 50171/09, § 31, 34 și 35, 6 decembrie 2016 și Nejdet Atalay c. Turcia, nr. 76224/12, § 20, 19 noiembrie 2019) În special, având în vedere activitățile reprobabile ale reclamantului, contextul în care aceste fapte au inclus, capacitatea lor de a face rău și circumstanțele cauzei, instanțele naționale au efectuat în deciziile lor o examinare suficientă și o punere în balanță adecvată între interesele implicate în ceea ce privește criteriile enunțate și puse în aplicare de aceasta în cauzele referitoare la libertatea de exprimare? Gözel și Özer c. Turcia, nr. 43453/04 și 31098/05, § 64, 6 iulie 2010 și Mart și alții c. Turcia, n 57031/10, § 32, 19 martie 2019)
Communiquée le 18 novembre 2020
Publié le 7 décembre 2020
Requête n
o
4/18
Kamuran YÜKSEK
contre la Turquie
introduite le 27 November 2017
La requête concerne
le placement et maintien en détention provisoire du requérant, co-président du Parti des régions démocratiques, du chef d’appartenance à une organisation illégale. À cet égard, il lui a été reproché dans la décision de placement en détention provisoire rendue le 13 mai 2016 par le juge d’instance pénal de Diyarbakır d’avoir fait certaines déclarations lors des manifestations, qui auraient été organisées, selon les autorités, à l’appel du PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan, organisation illégale armée). Certaines de ces déclarations se lisent notamment comme suit
:
«
L’intérieur de Kobané s’est libéré. Ils ne pourront pas empêcher la libération du Kurdistan. Notre lutte se poursuivra jusqu’à la libération du Kurdistan et du président Apo
».
«
Ceux qui entendent massacrer notre peuple sont l’AKP (Parti de la Justice et du développement – parti au pouvoir) et le président de la République, Recep Tayyip Erdoğan. Le peuple veut être gouverné par des personnes élues par eux, non pas par celles nommées par Ankara
».
«
L’État de la République de Turquie exerce un régime fasciste et oppressif envers la population habitant à Sur (...). Si vous tuez et arrêtez avec les militaires et la police comme ça, le peuple résistera comme ça
».
Le juge d’instance pénal a estimé qu’il existait ainsi des preuves concrètes établissant de forts soupçons quant à la commission par le requérant de l’infraction d’appartenance à une organisation illégale. Il considéra à cet égard que par ses déclarations le requérant qualifiait les opérations des forces de l’ordre d’attaque, de persécution, d’oppression et de massacre, et les actes du PKK de résistance, de lutte et de guerre
; qu’il invitait le peuple dans les rues dans le cadre des buts poursuivis par le PKK et qu’il visait à propager la politique suivie par cette organisation dans le cadre des instructions qu’il recevait de la part des dirigeants de haut niveau de l’organisation.
Invoquant l’article 5 § 1 c) de la Convention, le requérant se plaint de son placement en détention provisoire en l’absence d’aucune raison plausible de le soupçonner d’avoir commis l’infraction reprochée.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, il se plaint aussi de la durée de sa détention provisoire.
Invoquant l’article 10 de la Convention, il allègue que son placement et maintien en détention provisoire en raison des déclarations politiques qu’il avait faites en sa qualité de co-président d’un parti politique constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression.
1.
Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 §§
1 et 3 de la Convention ?
a)
La détention du requérant a-t-elle été ordonnée « selon les voies légales » ?
b)
Peut-on considérer que le requérant a été arrêté et placé en détention provisoire sur la base de « raisons plausibles de soupçonner » qu’une infraction avait été commise (voir, notamment,
Fox, Campbell et Hartley c.
Royaume-Uni
, 30 août 1990, § 32, série A n
o
182) ? À cet égard, les parties sont notamment invitées à répondre à cette question en tenant compte du libellé de l’article 100 du code de procédure pénale, exigeant «
des preuves concrètes qui démontrent l’existence de forts soupçons ». En outre, les preuves contenues dans le dossier au moment du placement en détention de l’intéressé étaient-elles suffisantes pour persuader un observateur objectif qu’il avait pu commettre l’infraction qui lui était reprochée (
Mergen et autres c. Turquie
, n
os
44062/09 et 4 autres, §§ 46-55, 31 mai 2016, et
Ayșe Yüksel et autres c. Turquie
, n
os
55835/09 et 2 autres, §§ 51-60, 31 mai 2016) ?
c)
Peut-on considérer que les magistrats ont rempli leur obligation d’avancer des motifs pertinents et suffisants à l’appui de la privation de liberté en question ? Vu la décision du 13 mai 2016 du juge d’instance pénal de Diyarbakır, peut-on considérer que le juge d’instance pénal a suffisamment individualisé les motifs de détention, au regard des exigences de l’article 101 du CPP
?
d)
En outre, la durée de la détention provisoire du requérant est-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens du paragraphe 3 de l’article 5 de la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Buzadji c. République de Moldova
[GC], n
o
23755/07, § 102, CEDH 2016 (extraits)) ?
2.
Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant au sens de l’article
10 § 1 de la Convention, à raison de son placement et maintien en détention provisoire
?
Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle
prévue par la loi et nécessaire
, au sens de l’article 10 § 2 (voir,
Faruk Temel c. Turquie,
n
o
16853/05, §§
53-57, 1
er
février 2011 et
Belge c. Turquie,
n
o
50171/09, §§ 31, 34 et 35, 6
décembre 2016 et
Nejdet Atalay c. Turquie
, n
o
76224/12, § 20, 19
novembre 2019)
?
En particulier, eu égard aux activités reprochées au requérant, au contexte dans lequel ces faits s’inscrivaient, à leur capacité à nuire et les circonstances de l’affaire, les juridictions nationales ont-elles effectué dans leur décisions un examen suffisant et une mise en balance adéquate entre les intérêts en jeu au regard des critères énoncés et mis en œuvre par elle dans les affaires relatives à la liberté d’expression ? (
Gözel et Özer c. Turquie
, n
os
43453/04 et 31098/05, § 64, 6 juillet 2010 et
Mart et autres c. Turquie
, n
o
57031/10, § 32, 19 mars 2019)
?