CASE OF PETRO CARBO CHEM S.E. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 10 - Freedom of expression - {general} (Article 10-1 - Freedom of expression);Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF PETRO CARBO CHEM S.E. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)
Tradus
ș
i revizuit de
IER
(
http://ier.gov.r
o/
)
CURTEA
EUROPEANĂ
A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA
A PATRA
CAUZA PETRO CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
(Cererea nr. 21768/12)
HOTĂRÂRE
Art. 10
•
Libertatea de exprimare
•
Condamnarea unui
acționar
minoritar pen
tru
declarațiile făcute
în
presă/
mass-media privind gestionarea principalei într
eprinderi
chimice
românești
de
către
directorul acesteia
•
Chestiune de interes general care
privește
libera c
irculație
a
informațiilor
ș
i ideilor în domeniul
activităților
unor
importante
societăți
comerciale
ș
i responsabilizarea directorilor acestora cu privire
la interesele pe termen lung ale întreprinderilor acestora
• Marjă
de apreciere
redus
ă
•
Limite mai largi ale criticii admisibile în
privința
directorului
•
Comunicarea de
informații
referitoare la chestiuni financiare susceptibile
să
afecteze patrimo
niul
societății
reclamante
• Declarații
nelipsite de temei faptic sau neîntemeiate pe
informații
false sau
înșelătoare • Intenția
de a
iniția
o dezbatere cu privire la
gestionarea întreprinde
rii
ș
i nu de a o pune în pericol
•
Imposibilitatea de a cizela
declarațiile
sau de a le retrage înainte de publicarea lor
•
Discurs care nu
conți
ne
detalii privind
viața
pr
ivată
a directorului sau expresii injurioase
•Efectul
disuasiv al
sancțiunii
pecuniare simbolice
•
Necesitatea
existenței
unor motive foarte serioase
pentru a justifica restrângerea
libertății
de exprimare în cadrul unor dezbateri privind
chestiuni de interes public referitoare la o întreprindere
importantă •
Neasigurar
ea
unui echilibru just între interesele concurente în
discuț
ie
STRASBOURG
30 iunie 2020
DEFINITI
VĂ
30/09/
2020
Hotărârea
a
rămas definitivă
în
condițiile prevăzute
la art. 44 § 2 din
Convenți
e.
Aceasta poate suferi
modificări
de
formă.
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
În cauza Petro Carbo Chem S.E. împotriva României,
Curtea
Europeană
a Drepturilor Omului
(Secția
a patra),
reunită
într-o
cameră compusă
din:
Yonko Grozev,
președinte,
Faris
Vehabović,
Iulia Antoanella Motoc,
Branko Lubarda,
Carlo Ranzoni,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Péter Paczolay,
judecători
,
ș
i Andrea Tamietti,
grefier de
secție
,
Având în vedere cererea
menționată
anterior (nr.
21768/12)
îndreptată
împotriva României
ș
i prin care o societate
europeană
de tip holding, Petro
Carbo Chem S.E.
(„societatea reclamantă”),
a sesizat Curtea în temeiul art. 34
din
Convenția
pentru
apărarea
drepturilor omului
ș
i a
libertăților
fundamentale
(„Convenția”),
la 9 aprilie 2012,
decizia de a aduce cererea la
cunoștința
Guvernului român la 10 iulie 2015,
observațiile părților,
după
ce a deliberat în camera de consiliu, la 9 iunie 2020,
pronunță
prezenta
hotărâre, adoptată
la
aceeași dată:
INTRODUCE
RE
Cererea are ca obiect respingerea
acțiunii
civile introduse de societatea
reclamantă, acționar
minoritar al întreprinderii
românești
Oltchim S.A.
Râmnicu Vâlcea
(„Oltchim”),
împotriva lui C.R.,
președintel
e
-director
general al acestei întreprinderi, cu scopul de
a-
și
proteja
reputația,
în contextul
unui conflict mediatic care privea în principal modul în care C.R. conducea
societatea Oltchim. Aceasta
privește,
de asemenea, obligarea
societății
reclamante, în urma acestei proceduri, la plata unei sume simbolice
către
C.R.
pentru repararea prejudiciului moral suferit de acesta din
urmă
din cauza
încălcării
dreptului
său
la respectarea
reputației
sale. Societatea
reclamantă
invocă
art. 8
ș
i 10 din
Convenție.
ÎN FAPT
Societatea
reclamantă
a fost
înființată
în 2007. Aceasta are sediul social
în Duisburg, Germania. A fost
reprezentată
de Timoianu, avocat în
București
.
Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de
agenții săi
guvernamentali, doamna O.
Ezer fiind ultima dintre ei, din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe
.
1
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
I. EXPUNEREA CONFLICTULUI ÎN MASS-MEDIA
Societatea
reclamantă deține
în special numeroase situri industriale în
Europa, inclusiv o
uzină chimică
în Polonia. În 2007, a devenit
acționar
minoritar al Oltchim, o societate
cotată
la bursa de valori care
deținea
cea mai
mare
uzină chimică
din România
ș
i al
cărei acționar
majoritar era statul român
(54% din capitalul social).
În 2008, s-a iscat un conflict privind gestionarea
ș
i strategia
comercială
a Oltchim între societatea
reclamantă ș
i C.R.,
președintele
-director general al
societății românești.
Ambele
părți ș
i-au exprimat opiniile în mass-media, care
a reprodus
declarațiile fă
cute de acestea cu privire la
situația economică
a
Oltchim
ș
i la
neînțelegeril
e
dintre organele de conducere ale Oltchim
ș
i
societatea
reclamantă.
La 14 martie 2008, un post
național
de televiziune specializat în
domeniul afacerilor,
The Money Channel TV
, a publicat pe pagina sa de
internet un articol intitulat
„Oltchim
acuzat la Bruxelles pentru ajutoare de
stat în procesul
privatizării”.
În acest articol, societatea
reclamantă ș
i
reprezentanții
Oltchim
ș
i-au exprimat punctul de vedere cu privire la o
plângere
depusă
de societatea
reclamantă
la
Direcția Generală Concurență
din
Bruxelles, în care aceasta
denunța
o majorare a capitalului care fusese
realizată
prin conversia
creanțelor
statului în
acțiuni, operațiune
care, potrivit
s
ocietății
reclamante, constituia un ajutor de stat.
Părțile
relevante în
speță
ale
acestui articol au
următorul
cuprins:
„[...] Acționarii
minoritari de la Oltchim
acuză autoritățile
române
ș
i managementul
societății că
ascun
d
situația reală
a
creanțelor
ș
i
că transfor
mă
ilegal datoriile în
acțiuni
.
«Această
decizie de a
mări
capitalul social este
făcută
în
așa
fel încât tot
acționari
i
minoritari vor acoperi datoriile», a declarat administratorul PCC SE [societatea
reclamantă],
W.Z.
O parte din
acționarii
minoritari au decis
să
sesizeze Bruxelles-ul în
legătură
cu un
posibil ajutor de stat. «Nu este normal ca o companie
să
nu
plătească
dobânzi sau
penalități
[aferente datoriilor].
Această
conversie nu aduce niciun beneficiu Oltchim
ș
i
nici AVAS-ului pentr
u c
ă
ea nu va avea efectul unei infuzii de capital real în societate»,
a spus consultantul juridic A.L.
C.R., Directorul general al Oltchim,
neagă
toate
acuzațiile făcute
de unii
acționar
i
minoritari. [El] a declarat pentru The Money Channel
că
demersul
acțio
narului
minoritar [societatea
reclamantă]
[împotriva
majorării
capitalului social] este doar o
încercare de a bloca privatizarea
societății
[Oltchim], pentru a o aduce la faliment. [El
susține că]
[i]nteresul ar fi ca, mai târziu, compania [Oltchim]
să
fie
cumpărată
la un
preț
mai mic. [El
adaugă că
societatea
reclamantă] «[dorește] cumpărarea
Oltchim, a
pachetului majoritar, pe bani cât mai putini,
așa că
fac tot posibilul
să ceară
lichidare
a
societății.
Indiferent
dacă
vor domnii de la PCC [societatea rec
lamantă]
sau nu,
majorarea se va face».
[...]
Acționarii
minoritari
susțin însă că
nu au acces la
informațiile
exacte privind
datoriile
societății.
Într-o scrisoare
adresată
Consiliului
Concurenței
,
ei
acuză
o
creștere
considerabilă
a datoriilor pe termen scurt. La începutul anului trecut, acestea
depășea
u
280 de milioane de euro pentru ca la
sfârșitul
lui 2007
să treacă
de 430 de milioane de
2
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
euro. Directorul Oltchim, C.R.,
susține însă că
datoriile totale ale
societății
se
ridică
la
210 milioane de dolari [...]
”
La 17 aprilie 2008, ziarul
Cotidianul
a publicat un articol intitulat
„Directorul ș
i
acționarul
minoritar ai Oltchim se
războiesc
în
declarații
d
e
presă”,
ale
cărui părți
relevante în
speță
se citesc astfel:
„Întreprin
der
ea
germană
[societatea
reclamantă] denunță
starea de confuzie
creată
de
organele de conducere ale Oltchim prin prezentarea unor cifre artificiale
acționarilor,
în
timp ce
președinte
le
-director general al acestei
societăți afirmă că
[societatea
reclamantă] dorește să
cumpere întreprinderea [Oltchim] (cât mai) ieftin.
Toate planurile de dezvoltare, p
recum
ș
i cifrele
anunțate
în
urmă
cu zece zile d
e
către
președinte
le
-director general, au fost
desființate
punct cu punct de
către
principal
ul
acționar
minoritar, [societatea
reclamantă].
Atât valoarea de
piață
a grupului din Vâlcea,
cât
ș
i
investițiile
de sute de mii de euro
anunțate
de
președintel
e
-director general, au
fost puse la
îndoială
de investitorii germani, care au prezentat propria versiune [a
situației]
în cadrul unei
conferințe
de
presă.
Potrivit lui C.R., la
sfârșitul
lunii octombr
ie
2007, întreprinderea Oltchim a înregistrat cea mai mare valoare
istorică, ș
i anume 1,5
miliarde EUR.
«În realitate, la 11 octombrie, când
acțiunile
au atins punctul culminant, capitalizarea
întreprinderii s-a ridicat la doar 150 de milioane EUR,
adică
de zece ori mai
puțin
decât
anunțase
domnul C.R.», a declarat W.Z., director de dezvoltare în cadrul
[societății
reclamante]. Acesta din
urmă
a afirmat, de asemenea,
că
nu
consideră că
este
posibil
ă
realizarea programului de
investiții
de un miliard de euro
anunțat
de organele de
conducere ale Oltchim, deoarece acesta ar reprezenta de
nouă
ori valoarea de
piață
a
întreprinderii
ș
i de
două
ori valoarea datoriilor înregistrate. Din punctul de vedere al
germanilor, cea mai mare
greșeală față
de
acționarii
minoritari ar fi convertirea în
acțiuni
a datoriilor întreprinderii
către
stat, întrucât o astfel de conversie ar reduce
participația acționarilor
minoritari. Potrivit [soci
etății
reclamante], legea care
autorizează această operațiune
a fost
adoptată
la 11 aprilie de
către președinte.
W.Z. a declarat
că
grupul pe care îl
reprezintă
va introduce o
acțiune
în
justiție
împotriva deciziei [de conversie a datoriilor în
acțiuni] ș
i
că
se
așteaptă
ca UE
să
nu o
valideze, deoarece conversia ar constitui ajutor de stat. Cu toate acestea
, grupul german
este
pregătit să
furnizeze fondurile necesare (20 sau 50 de milioane EUR) pentru a-
și
menține participația actuală.
Directorul Oltchim contrazice cu fermitate
afirmațiile
lui W.Z.
ș
i
acuză
întreprindere
a
germană că dorește să
împiedice majorarea
participației
statului, astfel încât numai
acționarii
minoritari
să poată
subscrie
ș
i [societatea
reclamantă] să devină acționar
majoritar.
«Aceșt
ia ar dori
să
efectueze o privatizare
mascată,
prin alte mijloace,
așa
cum au procedat deja în Polonia. În orice caz, voi introduce o
acțiune
în
justiție,
având
în vedere
că,
potrivit unor
informații confidențiale,
ne-au furat
clienții
din Germania»,
decla
ră
C.R.
[Societatea
reclamantă] deține
aproximativ 13% din
acțiunile
Oltchim. Cel mai mare
acționar
este statul, care
deține
53,26% din capitalul social.
Dacă
datoriile
către
stat ar
fi transformate în
acțiuni,
P.C.C. ar
deține
doar 1% di
n
acțiuni.”
La 3 martie 2009,
reprezentanții societății
reclamante au organizat o
conferință
de
presă
privind
situația financiară
a Oltchim.
Conținutul
aceste
i
conferințe
a fost publicat pe site-ul Internet al
societății
reclamante
3
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
(
www.pcc.eu
)
ș
i se
citește după
cum
urmează,
în
părțile
sale relevante în
speță:
„[...]
Pentru [societatea
reclamantă], acționar, ș
i pentru domnul M. P., membru al
consiliului de
administrație,
rezultatele financiare provizorii raportate la
sfârșitul
anului
2008 sunt
înfricoșătoare.
Oltchim a înregistrat pierderi în valoare de 52,8 de milioane
EUR, de
două
ori mai mari în
comparație
cu anul 2007. În prezent, ca
ș
i în trecut,
întreprinderea se
află
în dificultate, iar organele de conducere o
gestionează
din ce în ce
mai prost.
Așadar,
nu putem
rămâne
în
expectativă,
trebuie
să reacționăm.
[Societatea
reclamantă] ș
i-a pierdut încrederea (pe care o avea) în organele de conducere ale
Oltchim. Acestea nu sunt nici transparente, nici capabile s
ă găsească
o
soluție viabilă
pentru Oltchim;
ș
i în ceea ce
privește
problema deja
ridicată –
conversia
– această
operațiune
nu va rezolva problemele întreprinderii. În loc
să
analizeze mai întâi
motivele pentru care Oltchim
generează
pierderi, implementând un plan de
investiții
masiv, conducerea Oltchim fuge de problemele cu care
se
confruntă
societatea. Potrivit
[societății
reclamante], rezultatul va fi asumarea unor riscuri foarte mari, o
creștere
a
datoriei întreprinderii, care va ajunge în curând la 1 miliard de EUR, o
creștere
semnificativă
a pierderilor
ș
i deschiderea unei proceduri de lichidare de mare
anvergură
cu privire la Oltchim. Investirea unor sume importante,
fără
o restructurare
prealabilă,
ar fi ca
ș
i cum ai încerca
să
umpli butoiul Danaidelor. Din mai 2007, când a devenit
acționar
al Oltchim, [societatea
reclamantă]
a muncit mult pentru a
înțelege situația ș
i
potențialul
acestei întreprinderi. Credem
că, dacă
ar fi bine gestionat, Oltchim are un
potențial
ridicat. [Societatea
reclamantă]
este
interesată
de privatizare. Oltchim este
unul din principalele motive pentru care [societatea
reclamantă]
a decis, la 30 ianuarie
2009,
să vândă
divizia P.C.C. Rail
către
D.B.
ș
i
să
se concentreze pe dezvoltarea
piețelor
energetice
ș
i a produselor chimice în Europa.
Această
vânzare îi va oferi
[societății
reclamante] acces la fonduri proprii mai mari, pentru a-i permite
să facă achiziții
în
sectorul chimic
ș
i
să
favorizeze dezvoltarea întreprinderilor astfel
achiziționat
e.”
La 4 martie 2009, cotidianul
Business Standard
a publicat un interviu
acordat de C.R., a
cărui
parte
relevantă
în
speță
are
următorul
cuprins:
„[...] Președintele
director-general al grupului a
ț
inut ieri
să răspundă acuzațiilor
aduse
de
acționarul
minoritar [...] potrivi
t
cărora
Oltchim era în pragul falimentului din c
auza
managementului ineficient. Acesta a declarat
că
[societatea
reclamantă]
urma
să
fie
dată
în
judecată
de conducerea întreprinderii pentru a
obține
repararea prejudiciilor suferite
de grup. Potrivit lui C.R., [societatea
reclamantă]
a
intenționat să acționeze
ca un cal
troian în cadrul
acționariatului,
prin
cumpărarea
unui concurent al Oltchim din Polonia
[...] «Dobânzile bancare aproape s-au dublat din cauza
acuzațiilor [societății
reclamante], în
condițiile
în care noi suntem la zi cu ratele lunare», a explicat
C.R.
”
La 6 martie 2009, cotidianul
Adevărul
a publicat un articol intitulat
„După
patru ani de
criză,
revenirea la marele
fix”,
în urma unui interviu
acordat de C.R. cu privire la
situația generală
a Oltchim.
Părțile
relevante în
speță
ale acestui articol au
următorul
cuprins:
4
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
„
O
luptă dificilă
cu
acționarii
minorita
ri
C.R. a precizat
că reprezentanții
principalului
acționar
minoritar, [societatea
reclamant
ă]
, i-au propus în trecut
să
i se
alăture
în demersul de
inițiere
a unei
acțiun
i
împotriva statului român, pentru a
obține ș
tergerea datoriei pe care AVAS dorea
să
o
transforme în
acțiuni.
«Le-am spus
că
nu
există
niciun motiv pentru a
acționa
astfel,
dacă
am putea adopta o strategie care
să
îi
permită
statului
să își
recupereze banii», a
afirmat C.R. Potrivit acestuia, [societatea
reclamantă]
bloca din 2007 dezvoltarea
întreprinderii. «În ciu
da
opoziției
celor de la conducere, [societatea
reclamantă
]
a
reuși
t
să
realizeze o reducere a capitalului, generând o
scădere
a
capitalizării
bursiere, de la 1
miliard de euro la 100 de milioane de euro, în timp ce cheltuielile s-au dublat», a declarat
C.R. «Ei au
susținut că
programul nostru de dezvoltare era nejustificat. Dar, în Polon
ia,
au urmat
aceeași
strategie, au copiat planul nostru», a continuat directorul Oltchim,
enumerând
măsurile
puse în aplicare, în special construirea unei centrale electrice de
termoficare
ș
i
înființarea
unei linii de
producție
de polioli, proiecte realizate de
[societatea
reclamantă]
în cadrul grupului pe care îl
deține
în Polonia. Este clar
că
interesul lor este de a reduce valoarea întreprinderii, pentru ca apoi
să
o
obțină
gratui
t
ș
i
să
o
închidă,
având în vedere
că
este principalul concurent al grupului polonez. Acesta
a
adăugat
că
propunerea
făcută
de [societatea
reclamantă] acționarilor
de a-l revoca
din
funcție
nu avea nici
o
șansă
de
reușită
[...]
Ce
părere aveți
despre
afirmațiile
reprezentantului
[societății
reclamante],
acționa
r
minoritar, cu privire la
iminența
unui faliment?
«Este imposibil ca întreprinderea
să
dea faliment atâta timp cât
deține
cote de
piață,
[are]
performanțe operaționale ș
i
[dezvoltă]
planuri de restructurare.
Afirmațiile
în
cauză
nu fac decât
să
diminueze valoarea întreprinderii, scopul fiind acela de a le
permite autorilor acestora
să
o
(răs)cumpere
la un
preț
foarte mic [...]
”
La 16 martie 2009, cotidianul
Curierul
național
a publicat un articol
intitulat
„[Societatea reclamantă], peștel
e
cel mic îl înghite pe cel
mare”,
care
cita
declarațiile reprezentanților
celor doua întreprinderi,
după
cum
urmează:
„[...]
niciuna dintre
măsurile
pe care statul român a dorit
să
le aplice anul trecut pentru
a asigura buna
funcționare
a Oltchim a fost
acceptată
de
acționarul
minoritar [...], acesta
din
urmă
folosind metode precum
notificări
adresate Uniunii Europene. Prin urmare,
capitalul social nu a fost majorat
ș
i [societatea
reclamantă]
a contestat chiar
achiziționarea
întreprinderii
A.”,
a declarat reprezentantul Oltchim. Chiar
dacă
săptămâna trecută
[societatea
reclamantă] ș
i-a exprimat interesul pentru
răscumpărare
a
capitalului de 53,26 %
deținut
de stat [...], nu ar fi în
măsură să
realizeze
această
operațiune,
deoarece nu dispune de fondurile necesare
ș
i
preferă să
blocheze
măsuril
e
avute în vedere de statul român, care ar fi asigu
rat buna
funcționare
a întreprinderii.
„Ne pregătim să
investim
ș
i
să participăm
la privatizarea Oltchim. Vrem capitalul de
53,26
%
deținut
de stat, în plus
față
de
acțiunile
noastre.
Dacă
privatizarea nu are loc, ne
vom
mulțumi
cu ceea ce avem în prezent", a declarat W.Z. (reprezentant al
[societății
reclamante]) în cadrul unei
conferințe
de
presă.
„Cu
toate acestea, în
declarațiile
lor publice,
reprezentanții [societății
reclamante
],
W.P.
ș
i W.Z. au dezinformat constant op
inia
publică,
investitorii,
autoritățile
române
ș
i
Comisia
Europeană,
prezentând Oltchim într-o
manieră înșelătoare,
ca fiind o
întreprindere
aflată
în pragul
falimentului”,
se
afirmă
în comunicatul transmis de
Oltchim [...]
”
5
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
Tot la 16 martie 2009, portalul Internet
ICIS News
, dedicat industriei
chimice
(
www.icis.com
),
a reluat
ș
i publicat o parte din
declarația
pe care
societatea
reclamantă
o
făcuse
în
presă
la 3 martie 2009 (supra, pct.
8):
„În
loc
să
analizeze mai întâi motivele pentru care Oltchim
generează
pierderi
,
implementând un plan de
investiții
masiv, conducerea Oltchim fuge de problemele cu
care se
confruntă
societatea
.
”
La 22 martie 2009, C.R. a acordat un interviu care a
făcut
obiectul unui
articol publicat în
săptămânalul
Săptămâna Financiară
.
Părțile
relevante în
speță
ale acestui articol au
următorul
cuprins:
„Principalul acționar
minoritar
dorește să
blocheze planurile de dezvoltare ale
grupului Vâlcea
ș
i, astfel,
să
favorizeze o întreprindere pol
oneză
pe care acesta o
controlează
[...] Pe vremea când era membru al consiliului de
administrație,
M. P. a avut
acces la toate
informațiile confidențiale
privind dezvoltarea
ș
i
investițiile
Oltchim.
Folosind aceste
informații,
[societatea
reclamantă]
a pr
egătit
blocarea întreprinderii
românești
pe
două
planuri. Pe de o parte, aceasta s-a opus
încercărilor
Oltchim de a
pune în aplicare un program de restructurare
ș
i o strategie de dezvoltare
ș
i, pe de
altă
parte, a angajat
investiții
similare în uzina chimi
că concurentă
R., în care este
acționa
r
majoritar, creând un avantaj considerabil în favoarea întreprinderii poloneze pe
piața
externă.
În plus,
după
ce a
obținut informații
privind
intenția
Oltchim de a
achizițion
a
divizia
petrochimică
a întreprinderii A.P., [societatea
reclamantă]
a încercat
să
folosească
aceste date în avantajul
său.
A încercat
să
negocieze acest aspect direct la
Viena [...]
Tranzacția
a
eșuat,
iar
reprezentanții [societății
reclamante] au declarat
că
prețul
solicitat [...] este prea mare [...] În realitate, pare
să
fie vorba despre spionaj
industrial. Potrivit Mediafax,
reprezentanții
Oltchim l-au acuzat pe directorul de
dezvoltare al
[societății
reclamante], W.Z.,
că
este colaborator al serviciilor secrete
poloneze [...] Sursele noastre
indică
faptul
că
P.
ș
i Z. sunt
ofițeri
de rang înalt, care au
făcut
studiile în cadrul serviciilor secrete ale fostei URSS. Conform
instrucțiunilo
r
primite [de P.
ș
i Z.],
aceștia acționează
în interesul anumitor cercuri
rusești,
achiziționând
întreprinderi strategice din
țările țintă,
care
activează
în sectoarele
energiei
ș
i petrochimiei. [...] [societatea
reclamantă]
nu dispune de fondurile necesare
ș
i
încearcă să
blocheze activitatea întreprinderii
românești
[...] Atunci când au
înțeles
că
Oltchim este s
usținută
de statul român,
[reprezentanții societății
reclamante]
ș
i-au
intensificat
acțiunile. Reprezentanții [societății
reclamante] au organizat o
conferință
de
presă
în cursul
căreia
au atacat punct cu punct strategia de dezvoltare. Apoi, la 30 martie,
aceștia
au convocat adunarea
generală
a
acționarilor,
cerând înlocuirea lui C.R.,
președintele
director-general, care le
ț
inuse piept
până
atunci.
Potrivit unor rapoarte, [societatea
reclamantă]
este
sprijinită
în România de actuali sau
foști angajați
ai serviciilor secrete. [Societatea
reclamantă] exercită,
de asemenea, o
presiune
considerabilă
asupra politicienilor din partide politice importante.
Acțiunile ș
i
declarațiile
recente ale directorilor
[societății
reclamante] privind
situația
Oltchim
reflectă
conflictul de interese cu care se
confruntă acționarul
minoritar
ș
i
intențiile
reale
ale campaniei de dezinformare
ș
i manipulare
desfășurată
de acesta în ultimele luni
ș
i
care
vizează
interesele Oltchim
ș
i ale statului român, în calitate de
acționar
majorita
r.
Rămâne
de
văzut dacă
[societatea
reclamantă]
va
reuși să reducă
valoarea de
piață
a
întreprinderii chimice din Vâlcea, pentru a o
cumpăra
la un
preț
mic, sau
dacă
statul
român va a
vea
forța să
contracareze
acțiunile acționarului
concuren
t.
”
II. PROCEDURA
JUDICIARĂ
6
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
A.
Acțiunea
în
răspundere civilă
La 9 iunie 2009, societatea
reclamantă
a sesizat
instanțele naționale
cu
o
acțiune
în
răspundere civilă
împotriva lui C.R. Aceasta i-a imputat faptul
că
a declarat în presa
locală ș
i
națională
(supra, pct.
6-
7,
9-
11
ș
i
13)
că
era
re
sponsabilă
pentru
situația economică precară
a Oltchim,
că
s-a opus în mod
fraudulos conversiei în
acțiuni
a datoriei
către
stat
ș
i
că
încerca
să
deprecieze
activitatea întreprinderii
.
Aceasta considera
că acuzațiile
lui C.R. erau false
ș
i
defăimătoare ș
i
că
au adus atingere
reputației ș
i imaginii sale. C.R. a formulat
o cerere
reconvențională,
considerând
că
mai multe
declarații
publice
făcute
de
reprezentanții societății
reclamante (supra, pct.
8
ș
i
12)
au adus atingere
onoarei
ș
i
reputației
sale.
Prin
hotărârea
din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins
acțiunea societății
reclamante
ș
i a admis cererea
reconvențională.
Acesta a
obligat societatea
reclamantă
la plata unor daune-interese cu o valoare
simbolică, ș
i anume 1 leu românesc (RON
– adică
aproximativ 0,23 EUR),
ș
i
a dispus publicarea
hotărârii
în
două
numere consecutive ale unui ziar
național.
Acesta a
hotărât că
societatea
reclamantă, acționar
minoritar
ș
i
concurenta
directă
a Oltchim în Europa
Centrală ș
i de Est, a purtat, împotriva
intereselor întreprinderii
ș
i împotriva conducerii acesteia, un
război
mediatic
ce l-a vizat implicit pe C.R., o
persoană publică
cu o
anumită
notorietate î
n
mediul de afaceri. Tribunalul a considerat
că, deși
societatea
reclamantă ș
i-a
justificat
declarațiile defăimătoare făcute
în
presă
prin
intenția
de a
acționa
cu
prudență ș
i
diligență ș
i cu scopul de a se proteja, toate demersurile sale au fost
dictate în realitate, de un spirit de
concurență neloială ș
i de o
lipsă
d
e
loialitate. Acesta a
reținut că declarațiile reprezentanților societăți
i reclamante
au transmis opiniei publice o imagine
negativă
a Oltchim
ș
i a
președintelui
-
director general al acesteia
ș
i
că
au generat o stare de îngrijorare în rândul
partenerilor de afaceri.
În continuare, tribunalul a apreciat
că,
în acest context factual, probabil
că intervențiile
lui C.R. erau menite
să își
calmeze
ș
i
să își liniștească
partenerii de afaceri
ș
i
să
le
restabilească
încrederea. În plus, acesta a constatat
că
societatea
reclamantă
încercase
să
împiedice acordarea unui împrumut
pentru
achiziționarea
întreprinderii A.,
declanșând
diferite proceduri în
fața
instanțelor
interne
ș
i
făcând declarații
în
presă
prin care
intenționa să
propage
ideea potrivit
căreia,
de fapt, acest împrumut nu era un împrumut rambursabil,
ci un ajutor de stat interzis în Uniunea
Europeană,
în
condițiile
economiei de
piață.
Tribunalul a considerat
că
societatea
reclamantă
a avut un
comportament neloial
ș
i netransparent, în special prin încercarea de a
achiziționa
pe cont propriu întreprinderea A., în timp ce C.R. negocia
achiziționarea aceleiași societăți.
În concluzie,
„războiul economic”
a fost
însoțit
de un
război
mediatic, care a generat o
atmosferă
de neîncredere în
mediul de afaceri, inclusiv în cel bancar, într-o
perioadă
în care economia
mondială
trecea printr-o
veritabilă criză.
7
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
Tribunalul a concluzionat
că
C.R. nu a avut un comportament ilegal,
considerând
că acțiunile
acestuia au fost justificate de calitatea acestuia de
președinte
-director general
ș
i
că
, în
această
calitate, a
acționat
cu
bună
credință,
în conformitate cu
obligațiile
de
prudență ș
i
diligență, ș
i în interesul
întreprinderii sale. A considerat
că
aceste elemente relevau,
fără îndoială,
absența oricărei greșeli
din partea pârâtului C.R. sau a
oricărui
prejudici
u
moral care putea
să
angajeze
răspunderea civilă delictuală
a acestuia. Pentru
aceste motive, tribunalul a respins cererea
societății
reclamante
.
În continuare, acesta a declarat
încă
o
dată că
societatea
reclamantă
a
desfășurat
o campanie
mediatică „agresivă
împotriva intereselor
Oltchim” ș
i
a conducerii sale, principala
țintă
a acesteia fiind C.R.,
Președintele
-Director
General al Oltchim. Mai precis, acesta a considerat
că
societatea reclamant
ă
a difuzat
informații tendențioase
menite
să
discrediteze conducerea
societății
Oltchim
ș
i
să compromită
imaginea
ș
i
relațiile
comerciale ale acestei
a,
apreciind
că această situație
a
încălcat
dreptul la onoare
ș
i la
reputație
al
Președintelui
-Director General al Oltchim. A concluzionat
că declarațiile
lui
C.R. erau
judecăți
de valoare, protejate de art. 10 din
Convenție.
Societatea
reclamantă
a declarat apel împotriva acestei
hotărâri.
Aceasta a
susținut
în principal
că
tribunalul a efectuat o examinare
discriminatorie a celor
două acțiuni ș
i a analizat
acțiunea
sa în mod arbitrar
ș
i
superficial. Aceasta
ș
i-a reiterat argumentul potrivit
căruia declarațiile
lui
C.R. îndeplineau
condițiile
necesare pentru angajarea
răspunderii
civile
delictuale a autorului lor, în timp ce propriile sale
declarații
nu
depășiseră
cadrul normal al unui discurs critic, considerând
că
se limitase la exprimarea
poziției
sale cu privire la activitatea
societății
în care era
acționar ș
i la modul
în care era
gestionată această
societate. Aceasta considera
că
tribunalul nu a
ț
inut seama de dreptul
său
la respectarea
libertății
sale de exprimare.
Printr-o
hotărâre
din 23 iunie 2010, Curtea de Apel
Pitești
a respins
apelul
ș
i a confirmat
hotărârea pronunțată
în
primă instanță.
În ceea ce
privește acțiunea societății
reclamante, aceasta a subliniat
că,
din
documentele aflate la dosar, reiese
că
C.R. fusese împuternicit de Consiliul
de
Administrație
al Oltchim
să folosească
toate mijloacele legale prin care
putea fi
contracarată
orice
acțiune menită să defăimeze
întreprinderea sau
să
aducă
atingere intereselor sale economice. Aceasta a considerat
că,
având în
vedere
funcțiile ș
i
atribuțiile
sale statutare
ș
i legale, C.R.
acționase
cu bu
nă
credință ș
i din convingerea
că
proteja interesele întreprinderii sale. Curtea de
apel a observat, de asemenea,
că
societatea
reclamantă
nu a furnizat probe
care
să dovedească
faptul
că
acesta ar fi
urmărit
un interes personal. În aceste
condiții,
a concluzionat
că
respectivul comportament al lui C.R. nu putea fi
considerat ilegal
ș
i
că
nu a fost cauzat niciun prejudiciu. În ceea ce
privește
cererea
reconvențională,
curtea de apel a apreciat
că
tribunalul a
hotărât
în
mod corect
că declarațiile societății
reclamante au un caracter ilegal,
că
depășesc
limitele
libertății
de exprimare,
că
au cauzat un prejudiciu moral
ș
i
că există
o
legătură
de cauzalitate între aceste
declarații ș
i prejudiciul cauzat.
8
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
21.
Sesizată
cu un recurs de
căt
re societatea
reclamantă,
Înalta Curte de
Casație ș
i
Justiție
a respins recursul acesteia ca fiind nefondat
ș
i a confirmat
hotărârea Curții
de Apel
Pitești,
printr-o
hotărâre definitivă pronunțată
la 24
ianuarie 2012. Aceasta a
hotărât că
niciunul dintre motivele de recurs
prevăzute
la art. 304 C. proc. civ. nu era întemeiat în prezenta
cauză.
B. Celelalte
proceduri judiciare
La 31 martie 2011,
Judecătoria
Vâlcea a respins definitiv o plângere
penală formulată
de Oltchim împotriva r
eprezentanților societății
reclamante.
În
această
plângere, Oltchim imputa
societății
reclamante
că
a utilizat
informații confidențiale
cu scopul de a crea un avantaj comercial pentru filial
a
sa
poloneză. Instanța
a considerat
că
nicio
probă
nu confirma faptele aflate la
originea plângerii penale.
Printr-o decizie din 28 decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a respins
acțiunea
privind
concurența neloială inițiată
de Oltchim împotriva
societății
reclamante. Oltchim îi imputa acesteia din
urmă
faptul
că
se folosise în mod
abuziv de calitatea sa de
acționar
pentru a
obstrucționa
planurile de dezvoltare
ale Oltchim
ș
i
că desfășurase
în
presă
o campanie de denigrare
bazată
pe
informații
false. Tribunalul a concluzionat
că societății
reclamante nu i se
poate imputa niciun act de
concurență neloială.
Printr-o decizie
definitivă
din 13 mai 2014, Tribunalul
Timiș
a respins
acțiunea inițiată
de Oltchim împotriva a doi
reprezentanți
ai
societăți
i
reclamante, în care aceasta îi acuza
că împiedicaseră
majorarea capitalului
social
ș
i
că desfășuraseră
o campanie
mediatică
de denigrare. Acesta a
hotărât
că declarațiile
în litigiu se
bazează
pe date publice referitoare la Oltchim, care
atestau
situația
sa
financiară precară.
III. PROCEDURA ÎN
FAȚA
COMISIEI EUROPENE
La 15 septembrie 2009, în urma
notificării
sale de
către
statul român
ș
i
societatea
reclamantă ș
i în urma unei
examinări
preliminare, Comisia
Europeană
a
inițiat,
în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din Tratatul
privind
funcționarea
Uniunii Europene
(„TFUE” –
ex-articolul 88 alineatul
(2) din Tratatul de instituire a
Comunității
Europene,
„TCE”),
o
procedură
formală
de examinare pentru a stabili
dacă operațiunile
de conversie în
acți
u
ni
a
creanței
statului asupra Oltchim, pe de o parte,
ș
i
garanția bancară
care
acoperă
un împrumut pe care societatea sus-
menționată intenționa să
îl
obțină
pentru a proceda la modernizarea
capacităților
sale de
producție,
pe de
altă
parte, constituiau ajutoare de stat interzise prin articolul 107 din TFUE [ex-
articolul 87 alineatul (2) din TCE].
Printr-o decizie din 7 martie 2012, Comisia
Europeană
a concluzionat
că
respectiva conversie în litigiu nu implica un ajutor de stat
ș
i, în ceea ce
9
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
privește
a doua
măsură,
a încheiat procedura
formală
de examinare, ca urmare
a retragerii de
către
statul român a
notificării
sale în
această privință.
În aprilie 2016, Comisia
Europeană
a
inițiat
o
anchetă
aprofun
dată
pentru a stabili
dacă
anumite
măsuri
adoptate de România pentru sprijinirea
societății
Oltchim, în urma
eșecului privatizării
sale din septembrie 2012, erau
conforme cu normele Uniunii Europene
(„UE”)
privind ajutoarele de stat. L
a
17 decembrie 2018, Comisia a concluzionat
că finanțarea publică acordată
d
e
România
societății
Oltchim, cu o valoare
totală
de aproape 335 de milioane
EUR, plus dobânda, nu era
compatibilă
cu normele UE privind ajutoarele de
stat
ș
i
că
aceasta trebuia
recuperată.
În temeiul articolului 16 alineatul (3) din
Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015,
aceast
ă
decizie era executorie
.
IV.
EVOLUȚIILE
ULTERIOARE
Astfel cum reiese din
informațiile
suplimentare furnizate de
părți,
în
ianuarie 2013, Oltchim a
făcut
obiectul unei proceduri de reorganizare
judiciară ș
i ulterior, în mai 2019, în urma unei
încercări
zadarnice de
privatizare, al unei proceduri de lichidare
judiciară.
Societatea
reclamantă
a
continuat
să își
majoreze
participația
la capitalul social al Oltchim. În 2018,
aceasta
deținea
32% din
acțiuni,
statul român
rămânând acționarul
majoritar.
CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT
29.
Dispozițiile
relevante în
speță
din fostul Cod civil, în vigoare înainte
de 1 octombrie 2011, se citesc
după
cum
urmează
:
Art. 998
„Orice faptă
a omului, care
cauzează
altuia prejudiciu,
obligă
pe acela din a
căru
i
greșeală
s-a ocazionat, a-l repara.
”
Art. 999
„Omul
este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar
ș
i de
acela ce a cauzat pri
n
neglijența
sau prin
imprudența
sa.
”
CADRUL JURIDIC
INTERNAȚIONAL
RELEVA
NT
Articolul 107 din Tratatul privind
funcționarea
Uniunii Europene se
citește după
cum
urmează,
în
părțile
sale relevante în
speță:
„(1)
Cu
excepția derogărilor prevăzute
de tratate, sunt incompatibile cu
piața internă
ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice
formă,
care
denaturează
sau
amenință să
denatureze
concurența
prin favorizarea anumitor
întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în
măsura
în care acestea
afecteaz
ă
schimburile comerciale dintre statele membre.
(2) Sunt compatibile cu
piața internă:
10
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
(a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu
condiția
ca
acestea
să
fie acordate
fără
discriminare în
funcție
de originea produselor;
(b) ajutoarele destinate
reparării
pagubelor provocate de
calamități
naturale sau de alte
evenimente extraordinare;
[...
]
”
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂL
CARE A ART. 10 DI
N
CONVENȚI
E
Societatea
reclamantă consideră că,
prin condamnarea sa la plata de
daune-interese
pronunțată
de Tribunalul Vâlcea la 26 ianuarie 2010, din cauza
declarațiilor făcute
de aceasta cu privire la C.R., i-a fost
încălcat
dreptul la
libertatea de exprimare. Aceasta
invocă
art. 10 din
Convenție,
ale
cărui părți
relevante în
speță
sunt redactate
după
cum
urmează:
„1.
Orice
persoană
are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie
ș
i libertatea de a primi sau de a transmite
informații
ori idei
fără
amestecul
autorităților
publice
ș
i
fără
a
ț
ine seama de frontiere. [...]
Exercitarea acestor
libertăți
ce
comportă
îndatoriri
ș
i
responsabilități
poate fi
supusă
unor
formalități, condiții,
restrângeri sau
sancțiuni prevăzute
de lege, care constituie
măsuri
necesare, într-o societate
democratică,
pentru securitatea
națională,
integritate
a
teritorială
sau
siguranța publică, apărarea
ordinii
ș
i prevenirea
infracțiunilor, protecția
sănătății
sau a moralei,
protecția reputației
sau a drepturilor altora, pentru a împiedica
divulgarea
de
informații confidențial
e
sau pentru a garanta autoritate
a
ș
i
imparțialitate
a
puterii
judecătorești.
”
A. Cu
privire la admisibilitat
e
Constatând
că
acest
capăt
de cerere nu este în mod
vădit
nefondat în
sensul art. 35 § 3 lit. a) din
Convenție ș
i
că
nu
prezintă
niciun alt motiv de
inadmisibilitate, Curtea îl
declară
admisibil.
B. Cu
privire la fond
Argumentele
părților
a) Societatea
recla
mantă
Societatea
reclamantă susține că,
în calitate de
acționar
minoritar, av
ea
dreptul
să își
exprime opinia cu privire la activitatea Oltchim
ș
i la modul în
care era
condusă
întreprinderea. Aceasta
precizează că
Oltchim era o societate
cotată
la
bursă,
care, în opinia sa, se confrunta cu o
situație financiară
extrem
de
dificilă
din 2003
ș
i
că informațiile
privind
situația
sa
economică
erau
așadar
cunoscute. Aceasta
adaugă că
rapoartele publice întocmite de auditori
independenți
atestau pierderile financiare ale Oltchim.
Afirmă că informațiile
11
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
în litigiu care au fost divulgate se refereau numai la
situația financiară
a
societății ș
i nu includea elemente secrete sau
confidențiale,
care puteau
să
aducă
atingere
vieții
private a lui C.R
.
Societatea
reclamantă consideră că,
întrucât organele de conducere ale
societății
Oltchim au refuzat
să
comunice cu aceasta,
declarațiile făcute,
în
opinia sa, în conformitate cu
obligația
de loialitate
ș
i
discreție,
în cadrul
conferinței
de
presă
(supra, pct.
8),
au fost menite
să
alerteze opinia
publică
cu privire la o
problemă
de interes general. Aceasta
precizează că
Banca
Mondială ș
i Fondul Monetar
Internațional
ș
i-au exprimat, de altfel,
îngrijorarea cu privire la strategia Oltchim
ș
i la riscul unei
lichidări
judiciar
e
ș
i
că,
în ciuda tuturor acestor avertismente, a fost
totuși dispusă
lichidarea
judiciară
a Oltchim (supra, pct.
28),
cu
consecințe
financiare serioase.
Aceasta face trimitere la
jurisprudența Curții
[
Heinisch împotriva Germaniei
,
nr. 28274/08,
pct. 89-90,
CEDO 2011 (extrase)]
ș
i
consideră că
interesul
general legat de divulgarea
disfuncționalităților
din activitatea unei
societăți
publice
prevalează
asupra
protecției reputației
profesionale
ș
i a intereselor
comerciale ale acesteia. Societatea
reclamantă susține că sancțiunea
care i-a
fost
impusă
de Tribunalul Vâlcea a descurajat-o
să
ia
măsuri
pentru a-
și apăra
drepturile în calitate de
acționar
minoritar al Oltchim.
b) Guvernul
Guvernul
consideră că
fondul dezbaterii în litigiu se
referă
la o
chestiune de interes general,
ș
i anume administrarea uneia dintre cele mai
importante întreprinderi din România la momentul faptelor. Acesta nu
contestă existența
unei
ingerințe
în exercitarea de
către
societatea
reclamantă
a dreptului
său
la libertatea de exprimare, dar
consideră că această ingerință
avea un temei juridic (supra, pct.
29),
avea ca scop protejarea
reputației
lui
C.R.
ș
i era
necesară
într-o societate
democratică.
În ceea ce
privește
acest din
urmă
aspect, Guvernul
arată că instanțele
interne
ș
i-au
pronunțat hotărârile
după
ce au analizat
conținutul declarațiilor făcute
în cadrul
conferinței
de
presă
organizate de societatea
reclamantă
(supra, pct.
8)
ș
i al celor
conținut
e
în articolul publicat pe un portal internet dedicat industriei chimice (supra,
pct.
12),
potrivit
cărora
Oltchim suferise pierderi
„înspăimântătoare”,
care
puteau avea ca rezultat
„o
lichidare de mare
anvergură”.
Acesta
precizează că
declarațiile
în
cauză
au creat o stare de
panică
în rândul unora dintre partenerii
de afaceri ai Oltchim, fapt considerat de
către
Tribunalul Vâlcea drept o
încălcare clară
a dreptului lui C.R. la respectarea imaginii
ș
i
reputației
sale.
Guvernul
adaugă că
societatea
reclamantă
avea doi
reprezentanți
în Consiliul
de
Administrație
al Oltchim
ș
i
că
era
obligată să
respecte
obligația
de
pr
udență.
În
această privință, invocă
mutatis mutandis
,
hotărârea
Marchenco
împotriva Ucrainei
(nr. 4063/04, pct. 45, 19 februarie 2009).
Guvernul
susține că
prezenta
cauză
se
referă
la
acționarii
minoritari
nemulțumiți
de deciziile luate de conducerea
societății
lor
ș
i, prin urmare, est
e
diferită
de cauzele referitoare la
„avertizorii
de
integritate”
(
whistleblower
s
).
12
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
De asemenea,
susține că acuzațiile societății
reclamante constituie
imputări
de fapt, având în vedere limbajul tehnic utilizat (pierderi
„înspăimântătoare”,
„creșterea semnificativă
a
pierderilor”, „lichidare
de mare
anvergură”) ș
i au
fost menite
să
provoace o stare de
panică.
Acesta
susține că
persoana în
cauză
a folosit o strategie de comunicare
înșelătoare, mențion
ând
că
pierderile
financiare considerabile suferite de Oltchim în 2008, ca urmare a crizei
financiare globale, nu au
făcut
obiectul niciunei
avertizări
în cadrul grupului
din care
făcea
parte societatea
reclamantă,
ci,
dimpotrivă,
acestea au fost
mediatizate pe
scară largă
în România
ș
i au fost atribuite unei
gestionări
defectuoase. În cele din
urmă,
acesta
arată că sancțiunea impusă societății
reclamante era
simbolică
(supra, pct.
15)
ș
i a avut
consecințe
nesemnificative
asupra persoanei în
cauză.
Motivarea
Curții
a) Cu
privire la
existența
unei
ingerințe „prevăzute
de
lege” ș
i care
urmăreșt
e
un
„scop legitim”
Curtea
observă
în primul rând
că părțile
sunt de acord cu faptul
că
respectiva condamnare
civilă
a
societății
reclamante pentru atingerea
adusă
onoarei
ș
i
reputației
lui C.R. constituie o
ingerință
în exercitarea de
către
aceasta a dreptului
său
la libertatea de exprimare. Aceasta este
ș
i opinia
Curții,
care
constată,
în plus,
că ingerința
era
prevăzută
de lege, în
speță
art. 998
ș
i
999 din fostul Cod civil (supra, pct.
29).
Curtea
subliniază că măsura
incriminată
viza
protecția reputației
lui C.R.
ș
i, prin urmare, a
urmărit
un scop
legitim în sensul art.
10 § 2 din
Convenție
(a se vedea,
mutatis mutandis,
Heinisch
,
citată
anterior, pct. 49).
Rămâne
de stabilit
dacă această ingerință
era
„necesară
într-o societate
democratică”
.
b) Cu
privire la necesitatea
ingerinței „într
-o societate
democratică”
i. Principii generale
Curtea
reamintește
principiile fundamentale care decurg din
jurisprudența
sa referitoare la art. 10, astfel cum sunt prezentate în special în
hotărârile
Handyside împotriva Regatului Unit
(7 decembrie 1976, pct. 48-
50, seria A nr. 24)
ș
i
Fressoz
ș
i Roire împotriva
Franței
[(MC), nr. 29183/95,
pct. 45,
CEDO 1999-I]. Libertatea de exprimare constituie unul dintre
fundamentele
esențiale
ale unei
societăți
democratice, una dintre
condițiile
primordiale ale
evoluției
sale
ș
i ale
dezvoltării fiecărei
persoane. Sub rezerva
art.10 § 2, aceasta este
valabilă
nu numai în ceea ce
privește „informațiile”
sau
„ideile”
acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci
ș
i
pentru cele care
rănesc, șochează
sau
neliniștesc.
În plus, Curtea
observă că
art. 10 § 2 din
Convenție
nu
lasă
loc restrângerilor în
privința libertății
d
e
exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes
13
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
general. În fapt, marja de apreciere
acordată
statelor este
redusă
în cazul
dezbaterilor asupra problemelor de interes general [
Baka împotriva Ungariei
(MC), nr.
20261/12, pct.
158-159, 23 iunie 2016,
ș
i
Satakunnan
Markkinapörssi Oy
ș
i Satamedia Oy împotriva Finlandei
(MC), nr. 931/13,
pct. 167, 27 iunie 2017].
Când
își exercită competența
de control, Curtea nu are sarcina de a se
substitui
instanțelor
interne, ci de a verifica, din perspectiva art.
10
ș
i în
lumina cauzei în ansamblu, deciziile pe care acestea le-au
pronunțat
în
temeiul puterii lor de apreciere. Aceasta trebuie
să
se asigure
că autoritățile
naționale
s-au bazat pe o apreciere
acceptabilă
a faptelor (
Vogt împotriva
Germaniei
, 26 septembrie 1995, pct.
52, seria A nr.
323),
că ingerința
în
litigiu era
proporțională
cu obiectivele legitime
urmărite ș
i
că
motivele
invocate de
autoritățile naționale
pentru a o justifica par
„relevante ș
i
suficiente”.
În ceea ce
privește
acest ultim aspect, Curtea trebuie
să
analizeze
încălcarea
în litigiu în lumina
conținutului declarațiilor
incriminate, precum
ș
i a contextului în care acestea au fost
făcute.
Natura
ș
i severitatea pedepselor
aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare (a se
vedea, de exemplu,
Gündüz împotriva Turciei
, nr. 35071/97, pct. 42, CEDO
2003-XI). În plus, Curtea
reamintește distincția
care trebuie
făcută
între
declarațiile
de fapt
ș
i
judecățile
de valoare.
Dacă
materialitatea primelor poate
fi
probată,
exactitatea celor din
urmă
nu poate fi
demonstrată. Totuși,
chiar
ș
i
în cazul
judecăților
de valoare,
proporționalitatea ingerinței
depinde de
existența
unui temei faptic pentru
declarația incriminată,
având în vedere
că
ș
i o ju
decată
de valoare se poate dovedi
excesivă dacă
este complet
lipsită
d
e
un temei faptic
(
Pinto Pinheiro Marques împotriva Portugaliei
, nr. 26671/09,
pct. 43, 22 ianuarie 2015,
ș
i numeroasele trimiteri citate).
Principiile generale aplicabile în cauzele în care dreptul la libertatea de
exprimare, garantat de art. 10 din
Convenție,
trebuie
să
fie pus în
balanță
cu
dreptul la respectarea
vieții
private,
prevăzut
la art. 8 din
Convenție,
au fost
expuse de Curte în
hotărârile
Marii Camere
Von Hannover împotriva
Germaniei (nr
.
2)
[(MC), nr.
40660/08
ș
i 60641/08, pct.
109-113, CEDO
2012]
ș
i
Axel Springer AG împotriva Germaniei
[(MC), nr. 39954/08, pct. 90-
95, 7 februarie 2012]. Astfel, Curtea a stabilit un anumi
t
număr
de criterii, în
contextul punerii în
balanță
a drepturilor în
cauză,
printre care se
numără
în
special
contribuția
la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei
vizate, comportamentul anterior al persoanei în
cauză, conținutul,
forma
ș
i
repercusiunile
publicație
i, modalitatea de
obținere
a
informațiilor ș
i
veridicitatea acestora
[
Axel Springer AG,
citată
anterior, pct. 90-95,
ș
i
Von
Hannover (nr
.
2)
,
citată
anterior, pct.109-113]. De asemenea, aceasta a
precizat
că,
în acest tip de cauze,
dacă
punerea în
balanță
de
către autoritățil
e
naționale
a fost
realizată
cu respectarea criteriilor sus-
menționate,
trebuie
să
existe motive serioase pentru ca opinia
Curții să
se substituie celei emise de
instanțele
interne [
Von Hannover (nr.
2)
,
citată
anterior, pct
.
107,
ș
i
Axel
Springer AG,
citată
anterior, pct. 88].
14
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
În cele din
urmă,
Curtea
reamintește că
marile întreprinderi se expun
inevitabil
ș
i cu
bună știință
unei
examinări
atente a
acțiunilor
lor
ș
i, la fel ca
în cazul oamenilor de afaceri care le conduc, limitele criticii admisibile sunt
mai largi în
privința
acestora decât în cazul unei persoane particulare. Cu toate
acestea, pe
lângă
interesul general pe care îl
implică
o dezbatere
liberă
cu
privire la practicile comerciale,
există
un interes concurent de protejare a
succesului comercial
ș
i a
viabilității
întreprinderilor, în beneficiul
acționarilor
ș
i al
angajaților,
dar
ș
i pentru binele economic în sens larg. Prin urmare, statul
beneficiază
de o
marjă
de apreciere în
privința căilo
r de atac pe care o
întreprindere trebuie
să
le
aibă
la
dispoziție
în dreptul intern pentru a contesta
veridicitatea
afirmațiilor
de
natură
s
ă aducă
atingere
reputației
sale
ș
i pentru
a limita efectele acestora (
Steel
ș
i Morris împotriva Regatului Unit
,
nr. 68416/01, pct. 94, CEDO 2005-II,
ș
i
Kuliś ș
i
Różycki
împotriva Poloniei
,
nr. 27209/03, pct. 35, 6 octombrie 2009).
ii. Aplicarea acestor principii în
speță
Curtea
subliniază
în primul rând
că
societatea
reclamantă susține că
scopul
declarațiilor
în litigiu era acela de a critica modul de conducere a
Oltchim, al
cărei acționar
minoritar era,
ș
i, în special, de a atrage
atenția
opiniei publice asupra
existenței
unui risc major de lichidare
judiciară
(supra,
pct.
33-
34).
Curtea
observă că afirmațiile societății
reclamante nu se refereau la
aspecte ale
vieții
private a lui C.R., ci la modul în care acesta gestiona
activitatea Oltchim (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Sabou
ș
i
Pîrcălab
împotriva României
, nr.
46572/99, pct.
39, 28 septembrie 2004). În acest
context, în ceea ce
privește
discursul unui a
cționar
minoritar cu privire la
viitorul principalei întreprinderi chimice din România, al
cărei acționar
majoritar era statul român (supra, pct.
4),
Curtea
consideră că afirmațiile
în
litigiu priveau o chestiune de interes general referitoare la libera
circulație
a
informațiilor ș
i ideilor în domeniul
activităților
unor
societăți
comerciale
puternice (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Steel
ș
i Morris,
c
itată
anterior,
pct. 95),
precum
ș
i în domeniul
responsabilizării
persoanelor care condu
c
astfel de
societăți,
pentru a le determina
să țină
seama de interesele pe termen
lung ale întreprinderii lor, chestiuni care impun asigurarea unui nivel ridicat
de pr
otecție
a
libertății
de exprimare
ș
i, prin urmare, acordarea unei marje
reduse de apreciere statelor contractante (a se vedea
jurisprudența citată
supra, pct.
38).
În continuare, Curtea
observă că
C.R. era directorul uneia dintre cele
mai importante întreprinderi
românești
la momentul faptelor,
funcție
care, în
circumstanțele
particulare ale cauzei, îl expunea la o examinare
atentă
a
acțiunilor
sale, întrucât limitele criticii admisibile erau mai largi în cazul
său
[a se vedea,
mutatis mutandis
,
Steel
ș
i Morris,
citată
anterior, pct.
94,
ș
i
Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei (nr. 2)
, nr. 10520/02, pct. 36,
14 decembrie 2006].
15
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
În
speță, fără
a constata vreo repercusiune
concretă
asupra
vieții
private
a lui C.R., Tribunalul Vâlcea, a
cărui
decizie a fost
confirmată
în totalitate
în
apel (supra, pct.
20)
ș
i în recurs (supra, pct.
21),
ș
i-a concentrat analiza asupra
consecințelor
negative pe care le-au avut
afirmațiile societății
reclamant
e
asupra imaginii
societății
Oltchim
ș
i asupra
războiului
mediatic, care a
generat în mediul de afaceri o
atmosferă
de neîncredere
legată
de Oltchim
(supra, pct.
15-
18).
Tribunalul a
făcut
referire la C.R.,
înfățișându
-l drept o
persoană publică
ce se bucura de o
anumită
notorietate în mediul de afaceri
ș
i
căreia
i s-a atribuit o imagine
negativă
în opinia
publică
(supra, pct.
15),
dar
nu a
ț
inut seama de criteriile care reies din
jurisprudența Curții citată
la
punctele
38-
41
de mai sus. În special,
judecătorii
români nu au examinat
dacă
declarațiile societății
reclamante au contribuit la o dezbatere de interes
general
ș
i nu au
ț
inut seama în mod
corespunzător dacă
C.R. a participat activ
la dezbaterile din mass-media, de posibila veridicitate a
declarațiilor
sale
ș
i
de forma acestora. În plus, Curtea
constată că instanțele
interne nu au admis
că
litigiul avea ca obiect un conflict între dreptul la libertatea de exprimare
ș
i
dreptul la
protecția reputației
(a se vedea,
mutatis mutandis
,
Dyundi
n
împotriva Rusiei
, nr. 37406/03, pct. 33, 14 octombrie 2008).
În aceste
circumstanțe ș
i având în vedere contextul cauzei, Curtea
consideră că
motive serioase
justifică
înlocuirea opiniei
instanțelor
interne cu
propria opinie (a se vedea, în special,
jurisprudența citată
supra, pct.
40
in
fine
).
Curtea
observă
în special
că
majoritatea
informațiilor
comunicate
priveau aspecte financiare susceptibile
să aibă
un impact asupra patrimoniului
societății
reclamante: decizia de a proceda la o majorare a capitalului prin
conversia în
acțiuni
a
creanței
statului, ceea ce, potrivit
societății
reclamante
,
implica un ajutor de stat interzis de
legislația europeană
(supra, pct.
6
ș
i
8);
acumularea de
către
societate a unor datorii considerabile (supra, pct.
6);
capitalizarea
reală
semnificativ mai
mică
decât cea
anunțată
de conducere
ș
i
riscul
scăderii participației acționarilor
minoritari în cazul unei
majorări
a
capitalului prin conversia datoriei în
acțiuni
(supra, pct.
7);
lipsa tra
nsparenței
conducerii
ș
i incapacitatea acesteia de a
găsi soluții
viabile pentru societate,
riscul unor pierderi financiare foarte mari, care expuneau societatea la
faliment,
ș
i necesitatea de a restructura societatea înainte de a continua
investițiile
(supra, pct.
8).
În ceea ce
privește
contextul
declarațiilor societății
reclamante, Curtea
constată că
acestea fac parte dintr-un conflict mediatic între cele
două
societăți,
care a implicat
acuzații
reciproce
ș
i
răspunsurile
directorilor
acestora. Astfel, societatea
reclamantă
a fost
acuzată
de C.R.
că
a
acționat
asemenea unui cal troian (supra, pct.
9),
că
a încercat
să scadă
valoarea
Oltchim (supra, pct.
10)
ș
i
că
a fost
gestionată
de colaboratori ai serviciilor
secrete, care
ș
i-au
făcut
studiile în fosta UR
SS
ș
i care au
acționat
în interesul
anumitor cercuri
rusești
(supra, pct.
13)
. În plus, în ceea ce
privește
decizia
de majorare a capitalului Oltchim prin conversia
creanței
statului în
acțiuni
,
16
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
operațiune
pe care societatea
reclamantă
o considera
ilegală,
Curtea
observă
că,
potrivit concluziei Comisiei Europene, nu era vorba despre un ajutor
incompatibil cu normele UE în materie (supra, pct.
25-
26).
Totuși,
aceasta
subl
iniază că finanțarea publică acordată
ulterior
societății
Oltchim a fost
sancționată
de Comisia
Europeană
(supra, pct.
27),
ceea ce putea justifica
parțial
temerile exprimate de societatea
reclamantă
cu privire la nerespectarea
de
către
conducerea Oltchim a
legislației
europene în domeniul ajutoarelor de
stat (supra, pct.
30).
În ceea ce
privește informațiile
referitoare la o acumulare foarte mare
de datorii
ș
i la riscul de faliment,
acuzațiile societății
reclamante nu erau
lipsite de temei faptic
ș
i nimic nu
indică
faptul
că/
aceasta a divulgat
informații
inexacte în mod deliberat sau imprudent. În plus, nici
instanțele
naționale,
nici Guvernul nu au contestat caracterul real al acestor
informații
(supra, pct.
15,
35-
36).
De asemenea, Curtea
constată că preocupările
exprimate de societatea
reclamantă
nu erau nefondate, având în vedere
că
procedura de lichidare
judiciară
a Oltchim a fost
deschisă
la
câțiva
ani
după
condamnarea acesteia (supra, pct.
28).
În plus, Curtea
observă că
nu
păreau să
existe
divergențe
între
părți
în
ceea ce
privește situația financiară dificilă
a Oltchim
ș
i
că
aceasta constituia
o
informație publică
(supra, pct.
6
ș
i
24
in fine
).
De asemenea, aceast
a
constată că
toate motivele invocate de Tribunalul
Vâlcea pentru justificarea
condamnării societății
reclamante (utilizarea unor
informații confidențiale, săvârșirea
unor acte de
concurență neloială ș
i
desfășurarea
unei campanii de denigrare cu scopul de a împiedica o majora
re
de capital) au fost infirmate prin
hotărâri judecătoreșt
i definitive,
pronunțat
e
în urma procedurii
inițiate
de Oltchim împotriva
societății
reclamante (supra,
pct.
22-
24).
Cu alte cuvinte, împotriva acesteia nu a fost
reținută
nicio
încălcare
de
natură civilă
sau
penală
în ceea ce
privește
aspectele
evidențiate
de Tribunalul Vâlcea (supra, pct.
15-
18).
Prin urmare, probele depuse la dosar
nu permit
să
se concluzioneze
că declarațiile societății
reclamante erau lipsite
de orice temei faptic sau
că
se bazau pe
informații
false sau
înșelătoare.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea
consideră că
nu
exist
ă
suficiente probe care
să
confirme argumentul Guvernului potrivit
căruia
societatea
reclamantă
dorea
să
creeze o stare de
panică ș
i, astfel,
să
lezeze
interesele comerciale ale Oltchim (supra, pct.
36).
Aceasta
apreciază că
intenția societății
reclamante era mai
degrabă să inițieze
o dezbatere cu privire
la problema conducerii întreprinderii în care
deținea
o
participație
decât
să
pericliteze succesul comercial
ș
i viabilitatea întreprinderii pentru
acționarii ș
i
angajații săi ș
i pentru binele economic în sens larg.
Așadar,
discursul acesteia
pare
să
fi fost motivat de
dorința
de a exercita un control activ asupra
întreprinderii, cu scopul de a-
și îmbunătăți guvernanța ș
i de a favoriza crearea
de valoare pe termen lun
g.
În ceea ce pri
vește
forma
declarațiilor
în litigiu, Curtea
observă că
declarațiile societății
reclamante au fost reproduse
ș
i difuzate fie în articole
17
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
de
presă
redactate de
jurnaliști,
fie în cadrul unei
conferințe
de
presă
organizate de societatea
reclamantă
(supra, pct.
6,
7,
8
ș
i
12).
În ceea ce
privește
articolele de
presă,
Curtea
relevă că declarațiile
în litigiu au fost
făcute
verbal
ș
i, ulterior, au fost raportate de
presă ș
i
că,
prin urmare, se poate
presupune
că,
într-un astfel de context, nu exista nicio posibilitate ca
societatea
reclamantă să
le reformuleze,
să
le cizeleze sau
să
le
retragă
înainte
de publicare [a se vedea,
mutatis mutandis
,
Nilsen
ș
i Johnsen împotriva
Norvegiei
(MC), nr. 23118/93, pct. 48, CEDO 1999-VIII]. În mod similar,
faptul
că
unele dintre
declarațiile menționate
au fost
făcute
în timpul unei
co
nferințe
de
presă
a privat societatea
reclamantă
de posibilitatea de a le
completa sau de a le retrage înainte de a fi
făcute
publice (a se vedea,
mutati
s
mutandis
,
Otegi Mondragon împotriva Spaniei
, nr. 2034/07, pct. 54
in fine
,
CEDO 2011). Analizând limbajul folosit de societatea
reclamantă,
Curtea
constată că
acesta nu
dezvăluia
detalii privind
viața privată
a lui C.R.
ș
i nici
nu
conținea
expresii sau
afirmații
injurioase ori
acuzații
lipsite de temei faptic
(a se vedea în special
jurisprudența citată
la punctul
39
in fine
de mai sus),
dar
că
acesta exprima în principal opinii cu privire la modul în care C.R.
gestiona activitatea Oltchim (supra, pct.
43).
În ceea ce
privește sancțiunea impusă,
Curtea
observă că
societatea
reclamantă susține că
principalul efect al
sancțiunii
a fost limitarea drepturilor
sale în calitate de
acționar
minoritar al Oltchim (supra, pct.
34
in fine
).
Deși
sancțiunea aplicată
în
speță
a fost doar
simbolică ș
i nu a avut niciun impact
financiar asupra
societății
reclamante (supra, pct
.
15),
Curtea
constată că
aceasta putea
să aibă
un efect disuasiv (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Tatár
ș
i
Fáber împotriva Ungariei
, nr. 26005/08
ș
i 26160/08, pct. 41, 12 iunie 2012).
Având în vedere cele de mai sus, Curtea
consideră că,
în
speță,
instanțele
interne nu au pus în
balanță
în mod
corespunzător
necesitatea de a
proteja
reputația
lui C.R.
ș
i necesitatea de a asigura respectarea normelor
Convenției
în temeiul
cărora
trebuie
să
existe motive foarte serioase pentru
a
justifica impunerea de
restricții
privind libertatea de exprimare, în cadrul
dezbaterilor privind chestiuni de interes public (a se vedea
jurisprudența citată
supra, pct.
38)
referitoare la o întreprindere
importantă.
56.
Rezultă că exercițiul
de punere în
balanță
a intereselor concurente
,
efectuat de
instanțele naț
i
onale, nu s-a bazat suficient pe criteriile ce reies din
jurisprudența citată
la punctul
40
de mai sus (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Ibragim Ibragimov
ș
i
alții
împotriva Rusiei
, nr.
1413/08
ș
i 28621/11,
pct. 107-111,
28 august 2018). În plus, aceste
instanțe
nu au
menținut
un
echilibru just între, pe de o parte, necesitatea de a-i
păstra reputația
lui C.R.
ș
i, pe de
altă
parte, necesitatea de a proteja libertatea de exprimare a soc
ietății
reclamante.
Prin urmare, a fost
încălcat
art. 10 din
Convenție.
18
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
II. CU PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂLCARE
A ART. 8 DIN
CONVENȚI
E
Societatea
reclamantă impută autorităților naționale
faptul
că
nu i-au
protejat dreptul la respectarea
reputației
împotriva atingerii care ar rezulta din
declarațiile
publice
făcute
de C.R. cu privire la aceasta. Aceasta
invocă
art.
8
din
Convenție,
ale
cărui părți
relevante în
speță
sunt redactate
după
cum
urmează:
„1.
Orice
persoană
are dreptul la respectarea
vieții
sale private
ș
i de familie [...]
Nu este admis amestecul unei
autorități
publice în exercitarea acestui drept decât în
măsura
în care acest amestec este
prevăzut
de lege
ș
i
dacă
constituie o
măsură
care, într-
o societate
democratică,
este
necesară
pentru securitatea
națională, siguranța publică,
bunăstarea economică
a
țării, apărarea
ordinii
ș
i prevenirea faptelor penale, protejarea
sănătății
sau a moralei, ori protejarea drepturilor
ș
i
libertăților
altora
.
”
A. Argumentele
părților
Guvernul
Guvernul
susține că
dreptul la respectarea
reputației
este un drept
personal care, în opinia sa, este o
componentă
a
identității
personale
ș
i a
integrității
psihologice ale unei persoane
ș
i de care nu pot beneficia
persoanele juridice. Acesta
consideră că
atingerea
adusă reputației
unei
întreprinderi ar putea avea doar
consecințe
de
natură comercială,
care, în acest
caz, ar intra sub
incidența
art. 1
din Protocolul nr.
1 la
Convenție.
Pentru
aceste motive, Guvernul
apreciază că
cererea trebuie
să
fie
declarată
inadmisibilă
pe motiv de incompatibilitate
ratione materiae
.
Întrucât societatea
reclamantă
nu a demonstrat
existența
unei atingeri
semnificativ aduse dreptului s
ău
la respectarea
reputației,
având în vedere
că
sancțiunea impusă
era
simbolică,
Guvernul
consideră,
de asemenea,
că
aceasta nu poate fi
considerată
o
„victimă”
în sensul art. 35 din
Convenție.
Acesta
arată că
societatea în
cauză ș
i-a sporit
participația
la capitalul Oltchim
chiar
ș
i
după
impunerea
sancțiunii
în litigiu. Acesta
adaugă că
articolele de
presă
aflate la originea
sancțiunii
în litigiu se refereau, de asemenea, la W.Z.,
un director al
societății
reclamante, care nu era reclamant în
fața Curții.
Pentru
toate aceste motive, Guvernul
solicită Curții să
declare acest
capăt
de cerere
inadmisibil din cauza
incompatibilității
ratione persona
e
.
Societatea
reclamantă
Societatea
reclamantă solicită Curții să respingă
cele
două excepții
ridicate de Guvern. În ceea ce
privește
prima
excepție,
aceasta
susține că
noțiunea
de
viață privată,
în sensul art. 8 din
Convenție,
nu se
pretează
une
i
definiții
exhaustive
ș
i
că
excluderea întreprinderilor din domeniul de aplicare
al acestui articol ar echivala cu un tratament discriminatoriu. Aceasta
precizează că
art. 8 din
Convenție
a fost deja aplicat de Curte în
privința
19
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
relațiilor
de afaceri care
implică
persoane particulare. Aceasta
adaugă că,
atunci când persoane juridice
invocă
dreptul la libertatea de exprimare, Curtea
pune în
balanță
acest drept
ș
i dreptul concurent la respectarea
reputației.
În ceea ce
privește
cea de-a doua
excepție formulată
de Guvern,
societatea
reclamantă răspunde că
grupul economic din care
făcea
parte
ș
i
care beneficia de o
poziție
foarte
importantă
pe
piața mondială
a produselor
chimice nu mai era perceput, în
relațiile
sale de afaceri, ca un partener fiabil
ș
i de încredere pe
piața românească ș
i
că,
în urma
declarațiilor
în litigiu f
ăcute
de C.R., planurile sale concrete de dezvoltare au fost blocate. Aceasta
adaugă
că
au existat
aceleași
repercusiuni în ceea ce
privește
proprii investitori
ș
i
potențialii
parteneri de afaceri
internaționali.
B. Motivarea
Curții
Curtea
apreciază că
nu este necesar
să
analizeze
dacă reputația
unei
întreprinderi
intră
sub
incidența noțiuni
i
de
„viață privată”
în sensul art. 8 § 1
din
Convenție
[a se vedea, în special,
Firma EDV für Sie, EfS Elektronische
Datenverarbeitung Dienstleistungs GmbH împotriva Germaniei
(dec.),
nr. 32783/08,
pct. 23,
2 septembrie 2014, în care
această
chestiune a fost
lăsată deschisă] ș
i
dacă,
în
speță,
societatea
reclamantă
a
făcut
obiectul unor
prejudicii aduse
reputației
sale, care au atins pragul de gravitate necesar
pentru ca art.
8
să
fie aplicabil. În fapt, chiar presupunând
că această
dispoziție
ar fi
aplicabilă, capătul
de cerere formulat de societatea
reclamantă
este, în orice caz, inadmisibil ca
vădit
nefondat, din motivele expuse mai jo
s.
În
speță,
societatea
reclamantă
se plânge
că
statul nu i-a protejat
reputația
împotriva
declarațiilor
publice
făcute
de C.R. cu privire la aceasta,
ceea ce i-ar fi diminuat
ș
ansele de a-
și
dezvolta afacerile pe
piața românească
ș
i ar fi adus atingere
reputației
sale, de care
susținea că
se bucura în rândul
partenerilor comerciali
internaționali.
Curtea
reamintește că
a constatat deja
că
dreptul la
reputație
este un
drept protejat de art. 8 din
Convenție ș
i c
ă
statele au
obligația pozitivă
de a
asigura
protecția
acestuia (
Karakó împotriva Ungarie
i
, nr. 39311/05, pct. 18,
28 aprilie 2009). De asemenea, aceasta face referire la principiile
enunțate
la
punctul
40
de mai sus
ș
i
reamintește că
a stabilit o serie de criterii pentru
punerea în
balanță
a dreptului la libertatea de exprimare, garantat la art. 10
din
Convenție, ș
i dreptul la respectarea
vieții
private, astfel cum este
prevăzut
la art. 8 din
Convenție.
Un alt element deosebit de important în
speță,
care
permite aprecierea
justificării
unei
declarații
atacate, este
distincția
dintre
declarațiile
de fapt
ș
i
judecățile
de valoare (a se vedea, în special,
jurisprudența citată
supra, pct.
39
in fine
).
Curtea
reamintește că,
pentru a-
și
îndeplini
obligația pozitivă
de a
garanta drepturile unei persoane
prevăzute
la art. 8, este posibil ca statul
să
trebuiască să restrângă
într-o
anumită măsură
drepturile garantate de art. 10
unei alte persoane. Atunci când
examinează
necesitatea unei
restricții
într-
o
20
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
societate
democratică,
în vederea
„protecției reputației
sau a drepturilor
altora”, Curții
i se poate solicita
să
verifice
dacă autoritățile naționale
au
păstrat
un echilibru just în cadrul
protejării
a
două
valori garantate de
Convenție ș
i care pot fi în conflict [
Bédat împotriva
Elveției
(MC),
nr. 56925/08, pct. 74, 29 martie 2016]. Curtea
reamintește,
de asemenea,
că
alegerea
măsurilor
care pot garanta respectarea art. 8 din
Convenție
în
relațiile
dintre indivizi
ț
ine, în principiu, de marja de apreciere a statelor contractante,
indiferent
dacă obligațiile
care îi revin statului sunt pozitive sau negative
[
Odièvre împotriva
Franței
(MC), nr. 42326/98, pct. 46, CEDO 2003-III]. În
mod similar, în temeiul art. 10 din
Convenție,
statele contractante dispun de
o
anumită marjă
de apreciere pentru a examina necesitatea
ș
i amploarea unei
ingerințe
în exercitarea
libertății
de exprimare protejate de
această dispoziție
(
Tammer împotriva Estoniei
, nr. 41205/98, pct. 60, CEDO 2001-I).
Revenind la
circumstanțele
cauzei, Curtea
observă,
în primul rând,
că
societatea
reclamantă
îi imputa lui C.R.
că
a
făcut declarații
în
presă,
în care
a acuzat-o
că
era
responsabilă
pentru
situația economică precară
a Oltchim,
că
s-a opus în mod fraudulos conversiei în
acțiuni
a datoriei
către
stat
ș
i
că
a
încercat
să
deprecieze activitatea întreprinderii (supra, pct.
14).
Curtea
observă,
în continuare,
că afirmațiile
lui C.R. au
răspuns
la
criticile formulate de societatea
reclamantă
cu privire la modul de gestionare
a întreprinderii Oltchim (supra, pct.
6-
7,
9-
11
ș
i
13).
Din motivare
a
hotărârilor pronunțate
de
instanțele
interne reiese
că
C.R., în calitatea sa de
președinte
-director general, a încercat
să
apere interesele Oltchim
ș
i, astfel, a
exprimat mai multe opinii cu privire la
activitățile
s
ocietății
reclamante, cu
scopul de a
-
și
calma
ș
i
liniști
partenerii de afaceri
ș
i de a le restabili încrederea
(supra, pct.
16).
În
același
context, C.R. a încercat, de asemenea,
să își
apere
conducerea întreprinderii, ca urmare a imaginii negative pe care o prezenta
se
societatea
reclamantă
cu privire la
competențele
sale manageriale (supra,
pct.
15).
Din
această cauză,
Curtea
consideră că afirmațiile
în litigiu aveau ca
obiect o chestiune de interes general care
privește
libera
circulație
a
informațiilor ș
i ideilor în domeniul
activităților
unor importante
societăți
comerciale (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Steel
ș
i Morris,
citată
anterior,
pct. 95).
În ceea ce
privește
notorietatea persoanei în
cauză,
Curtea
constată că
societatea
reclamantă
era o întreprindere
importantă,
care
deținea
numeroase
situri industriale în Europa
ș
i, în
același
timp, era
acționar
al Oltchim, o
întreprindere
cotată
la
bursă,
care
deținea
cea mai mare
uzină chimică
din
România (supra, pct.
4),
ceea ce o expunea la o examinare
atentă
a
acțiunilor
sale, întrucât limitele criticii admisibile erau mai largi în cazul acesteia (a se
vedea,
mutatis mutandis
,
Steel
ș
i Morris,
citată
anterior, pct. 94,
ș
i,
mutatis
mutandis
,
Verlagsgruppe News GmbH
,
citată
anterior 36).
În ceea ce
privește conținutul declarațiilor
în litigiu, Curtea
observă că
societatea
reclamantă
era
acuzată
de C.R.
că
s-a opus
privatizării
Oltchim
pentru a deveni ulterior
acționar
majoritar al acestei întreprinderi (supra,
21
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
pct.
6
ș
i
7);
că
a
acționat
împotriva intereselor Oltchim,
cumpărând
u
nul
dintre
concurenții săi
din Polonia (supra, pct.
7
ș
i
9);
că
a dorit
să
blocheze
dezvoltarea Oltchim
ș
i
să
determine închiderea acesteia (supra, pct.
10-
11);
că
a folosit
informații confidențiale
în detrimentul Oltchim, sau
că
a spionat-
o prin intermediul unor manageri care ar fi fost colaboratori ai serviciilor
secrete (supra, pct.
13).
Curtea
constată că
majoritatea
afirmațiilor
lui C.R. se refereau la
aspecte legate de o
eventuală
confruntare
concurențială
între întreprinderea
pe care o conducea
ș
i societatea
reclamantă.
Aceste
afirmații
reflectau
temerile acestui director legate de posibilitatea ca societatea
reclamantă să
preia controlul asupra Oltchim,
să
utilizeze
participația
sa în consiliul de
administrație
pentru a profita de
oportunități
de afaceri sau chiar ca aceasta
să dorească
lichidarea întreprinderii
românești,
pentru a-
și
consolida
poziția
dominantă
în
același
sector de activitate. În acest context
ș
i având în vedere
jurisprudența citată
la punctele
38-
41
de mai sus, Curtea
consideră că
aceste
afirmații,
chiar
dacă implică
o
anumită doză
de exagerare, sunt echivalente
unor
judecăți
de valoare. În ceea ce
privește afirmațiile
referitoare la
apartenența
W.Z., P.
ș
i Z la serviciile secrete (supra, pct.
13),
Curtea
constată
că
aceste
afirmații
nu priveau societatea recl
amantă,
ci trei dintre managerii
acesteia.
Aceștia
din
urmă
ar fi putut,
dacă
ar fi dorit,
să
sesizeze
instanțele
interne cu o
acțiune
în angajarea
răspunderii
civile delictuale a lui C.R. în
această privință
(supra, pct.
29).
În ceea ce
privește
forma
declarațiilor
în litigiu, Curtea
observă că
acestea au fost reproduse
ș
i difuzate în articole de
presă
redactate de
jurnaliști,
context în care societatea în
cauză
nu avea posibilitatea
să
le reformuleze,
să
le cizeleze sau
să
le
retragă
înainte de publicare (a se vedea
jurisprudența
citată
supra, pct.
53).
În cele din
urmă,
în ceea ce
privește consecințele
acestor
afirmații,
Curtea
reamintește că
a
făcut
o
distincție
între o atingere
adusă reputației
comerciale a unei întreprinderi, care nu are o dimensiune
morală, ș
i o atingere
adusă reputației
unei persoane (fizice), care
privește
statutul acesteia
ș
i
implicit demnitatea sa (
Uj împotriva Ungarie
i
, nr. 23954/10, pct. 22, 19 iulie
2011,
ș
i
Magyar Tartalomszolgáltatók Egyesülete
ș
i Index.hu Zrt împotriva
Ungariei
, nr.
22947/13, pct.
84, 2 februarie 2016). În
speță,
în lipsa unor
elemente de
probă
suficiente care
să
demonstreze impactul
afirmațiilor
lui
C.R. asupra
ș
anselor
societății
reclamante de a-
și
continua
investițiile
pe
piaț
a
românească
sau de a
acționa
în calitate de partener de afaceri
internațional
(supra, pct.
62),
Curtea nu poate face
speculații
privind posibilul prejudici
u
suferit în
această privință.
În lumina celor de mai sus, Curtea
apreciază că autoritățile naționa
le
nu
ș
i-au
depășit
marja de apreciere
ș
i nu
ș
i-au
încălcat obligația pozitivă
de
a-i garanta
societății
reclamante dreptul la respectarea
efectivă
a
reputației
sale.
22
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
Prin urmare,
concluzionează că
acest
capăt
de cerere este în mod
vădit
nefondat
ș
i trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a)
ș
i art. 35 § 4
din
Convenție.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN
CONVENȚI
E
În conformitate cu art. 41 din
Convenție:
„În
cazul în care Curtea
declară că
a avut loc o
încălcare
a
Convenției
sau a
protocoalelor sale
ș
i da
că
dreptul intern al înaltei
părți
contractante nu permite decât o
înlăturare incompletă
a
consecințelor
acestei
încălcări,
Curtea
acordă părț
ii
lezate,
dacă
este cazul, o
reparație echitabilă.”
Societatea
reclamantă solicită
repararea prejudiciului moral pe care
consideră că
l-a suferit. Aceasta
lasă
la aprecierea
Curții
stabilirea sumei
acordate cu acest titlu.
Guvernul
consideră că
societatea
reclamantă
nu a respectat
cerințele
impuse la art. 60 § 1
ș
i art. 60 § 2 din Regulamentul
Curții ș
i îi
solicită Curții
să respingă pretențiile
acesteia.
Curtea
constată că
societatea
reclamantă solicită despăgubiri
pentru
prejudiciul moral, a
căror
valoare o
lasă
la aprecierea
Curții.
Dând
dovadă
de
o
anumită
flexibilitate în ceea ce
privește
prejudiciul moral, Curtea a acceptat
deja
să
examineze
pretențiile
a
căror
valoare nu a fost
precizată
de
reclamanți,
întrucât acest tip de prejudiciu nu se
pretează
unui calcul exact sau unei
cuantificări
precise [
Nagmetov împotriva Rusiei
(MC), nr. 35589/08, pct. 72,
30 martie 2017].
79.
Totuși,
având în vedere
circumstanțele speței,
Curtea
consideră că
o
constatare a unei
încălcări
constituie în sine o
reparați
e
echitabilă suficientă
pentru orice prejudiciu moral pe care l-ar fi putut suferi societatea
reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.
declară
cererea
admisibilă
în ceea ce
privește capătul
de cerere întemeiat
pe art. 10 din
Convenție ș
i i
nadmisibilă
pentru celelalte capete de cerere;
2.
hotărăște
că
a fost
încălcat
art. 10 din
Convenție;
3.
h
otărăște
că
prezenta
hotărâre
constituie în sine o
reparație echitabilă
suficientă
pentru orice prejudiciu pe care l-ar fi putut suferi societatea
reclam
a
ntă.
23
HOTĂRÂREA PETRO
CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI
Redactată
în limba
franceză,
apoi
comunicată
în scris la 30 iunie 2020, în
temeiul art. 77 § 2
ș
i art. 77 § 3 din Regulament.
Andrea Tamietti
Grefier
Yonko Grozev
Președinte
24