CASE OF PETRO CARBO CHEM S.E. v. ROMANIA - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 10 - Freedom of expression-{general} (Article 10-1 - Freedom of expression);Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF PETRO CARBO CHEM S.E. v. ROMANIA - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine (CtEDO, 2020)
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)
„PETRO CARBO CHEM S. E. c. României” din 30 iunie 2020
(Cererea nr. 21768/12)
Textul traducerii neoficiale a hotărârii CEDO:
Circumstanțele cauzei
Cauza privește o hotărâre a unei instanțe civile prin care societatea reclamantă a fost obligată să plătească o compensație simbolică directorului executiv (CEO) al societății „Oltchim” (care era cel mai mare combinat chimic din România) pentru criticarea modului în care CEO-ul administra societatea, în cadrul unui conflict mediatic.
Societatea reclamantă a fost înființată în 2007, cu sediul central în Germania. Aceasta deține numeroase obiective industriale în Europa, inclusiv un combinat chimic în Polonia.
În 2007, societatea reclamantă a devenit acționarul principal al societății române „Oltchim S.A. Râmnicu Vâlcea”, care deținea cel mai mare combinat chimic din România și în care statul era acționarul principal (54%).
Această cauză privește respingerea acțiunii societății reclamante, introdusă împotriva CEO-ului societății „Oltchim” în legătură cu prejudicierea reputației sale în cadrul unui litigiu mediatic din 2008 și 2009, în principal cu privire la administrarea societății de către CEO.
În 2009, în urma unei polemici mediatice, societatea reclamantă a sesizat instanțele române cu o acțiune în despăgubiri împotriva CEO-ului societății „Oltchim”, susținând că acesta din urmă a declarat în presa locală și națională că societatea reclamantă era responsabilă de starea periculoasă a societății, că încerca să blocheze conversia datoriilor în acțiuni în favoarea statului și să denigreze activitatea comercială a societății.
Societatea reclamantă a susținut că afirmațiile CEO-ului erau false și defăimătoare și au prejudiciat reputația și imaginea sa.
CEO-ul a introdus o acțiune împotriva societății reclamante, precizând că mai multe afirmații ale reprezentanților societății reclamante au prejudiciat onoarea și reputația sa profesională.
În 2010, instanța regională a respins acțiunea societății reclamante și a admis-o pe cea introdusă de CEO. Instanța a obligat societatea reclamantă să plătească CEO-ului o sumă simbolică – 1 leu românesc (aproximativ 0,23 euro) – cu titlu de compensație pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea dreptului său la respectarea reputației. Instanța a dispus, de asemenea, publicarea acestei hotărâri în două ediții consecutive ale unui ziar național.
În opinia instanței, societatea reclamantă a purtat un război mediatic împotriva intereselor societății „Oltchim” și a administrării acesteia, îndreptat indirect împotriva CEO-ului, o persoană bine cunoscută în cercurile de afaceri. Instanța a indicat, de asemenea, că toate acțiunile societății reclamante au fost dictate de spiritul concurenței neloiale și de lipsa de loialitate.
Instanța a constatat în continuare că afirmațiile reprezentanților societății reclamante transmiteau publicului larg o imagine negativă a societății „Oltchim” și a CEO-ului său, provocând îngrijorare în rândul partenerilor de afaceri ai societății. În cele din urmă, instanța a constatat că afirmațiile CEO-ului erau destinate să liniștească partenerii de afaceri și să le restabilească încrederea.
Ulterior, societatea reclamantă a contestat această hotărâre judecătorească, însă recursul său a fost respins. Recursul în fața Înaltei Curți de Casație a fost de asemenea respins.
CEDO a concluzionat că remarcile societății reclamante priveau o chestiune de interes public referitoare la libera circulație a informațiilor și a ideilor în domeniul activității societăților comerciale, precum și la răspunderea directorilor unor astfel de societăți, ceea ce necesită un nivel ridicat de protecție a libertății de exprimare.
Curtea a indicat, de asemenea, că constatările împotriva societății reclamante au constituit o ingerință în exercitarea de către aceasta a dreptului la libertatea de exprimare. CEDO a subliniat că instanțele române nu au asigurat un echilibru just între necesitatea de a proteja reputația CEO-ului și asigurarea respectării cerințelor Convenției, în sensul că sunt necesare motive temeinice pentru a justifica restrângerile impuse asupra libertății de exprimare în cadrul unor chestiuni care prezintă interes public și care privesc o societate mare.
Aprecierea Curții
Art. 10 din Convenție
Constatările instanței civile împotriva societății reclamante privind prejudicierea onoarei și reputației CEO-ului au constituit o ingerință în dreptul acestei societăți de a-și exercita libertatea de exprimare. O astfel de ingerință era prevăzută de lege și viza protejarea reputației CEO-ului.
În ceea ce privește necesitatea ingerinței într-o societate democratică, Curtea a subliniat că remarcile se refereau la modul în care CEO-ul a condus activitatea „Oltchim”, și nu la vreun aspect al vieții private a acestuia din urmă. În ceea ce privește remarcile unui acționar minoritar privind viitorul celui mai mare combinat chimic din România, în care statul era principalul deținător de acțiuni, Curtea a concluzionat că afirmațiile contestate constituiau o chestiune de interes public, legată de libera circulație a informațiilor și a ideilor privind activitatea unor societăți comerciale puternice, precum și de asigurarea îndeplinirii de către directorii unor astfel de societăți a îndatoririlor lor, încurajându-i să țină seama de interesele pe termen lung ale societății lor. Acest lucru impunea un nivel ridicat de protecție a libertății de exprimare și, în special, o marjă de apreciere mai îngustă a Statelor Contractante.
CEDO a notat în continuare că instanțele române nu au examinat dacă afirmațiile societății reclamante au contribuit la o dezbatere asupra unor chestiuni de interes public și nu au evaluat în mod corespunzător dacă CEO-ul a participat activ la dezbatere, dacă afirmațiile sale erau exacte și sub ce formă au fost făcute. În plus, cea mai mare parte a acestor informații se referea la chestiuni financiare care puteau afecta activele societății reclamante.
În plus, intenția reală a societății reclamante era de a discuta chestiuni privind administrarea societății ale cărei acțiuni le deținea, și nu de a pune în pericol succesul comercial și viabilitatea societății pentru acționarii și angajații săi și, într-un sens mai larg, pentru bunăstarea economiei. Astfel, după cum reiese, comentariile societății reclamante au fost motivate de dorința de a exercita un control activ asupra societății pentru a îmbunătăți administrarea acesteia și a contribui la elaborarea unor planuri pe termen lung.
În ceea ce privește forma în care au fost făcute aceste afirmații contestate, comentariile societății reclamante au fost reproduse și difuzate atât în articole de presă, cât și în cadrul unei conferințe organizate de aceeași societate. Cuvintele utilizate nu dezvăluiau în niciun fel detalii ale vieții private a CEO-ului, nu conțineau expresii ofensatoare sau afirmații fără niciun temei factual; afirmațiile se refereau în principal la modul în care CEO-ul conducea activitatea „Oltchim”.
Deși sancțiunea avea un caracter pur simbolic și nu a afectat în niciun fel financiar societatea reclamantă, Curtea a concluzionat că aceasta putea avea un efect inhibitor.
În consecință, instanțele naționale nu au pus în balanță în mod adecvat necesitatea de a proteja reputația CEO-ului cu necesitatea de a asigura respectarea normelor Convenției, potrivit cărora pentru a justifica restrângerile libertății de exprimare în cadrul unor chestiuni de interes public și care privesc o societate mare trebuie să existe motive suficient de temeinice. CEDO a subliniat că punerea în balanță a intereselor concurente de către instanțele naționale nu s-a întemeiat suficient pe criteriile stabilite de jurisprudența constantă a Curții. În plus, instanțele nu au păstrat un echilibru just între necesitatea de a proteja reputația CEO-ului și necesitatea de a proteja libertatea de exprimare a societății reclamante.
În consecință, în prezenta cauză a existat o încălcare a art. 10 din Convenție.
Art. 8 din Convenție
Societatea reclamantă s-a plâns că remarcile CEO-ului față de aceasta i-au prejudiciat reputația.
CEDO a declarat plângerea în temeiul acestui articol din Convenție ca fiind vădit nefondată. În primul rând, Curtea a constatat că remarcile CEO-ului „Oltchim” se refereau la chestiuni de interes public, legate de libera circulație a informațiilor și a ideilor privind activitatea unor societăți comerciale puternice.
În plus, societatea reclamantă era o societate mare, care deținea o serie de obiective industriale în Europa, fiind în același timp acționar al societății „Oltchim”, în legătură cu care acțiunile sale erau supuse unei atenții deosebite. Având în vedere cele expuse, existau limite largi ale criticii admisibile în această privință. În al doilea rând, remarcile CEO-ului priveau chestiuni legate de o posibilă confruntare concurențială între societatea sa și societatea reclamantă. Deși afirmațiile CEO-ului erau oarecum exagerate, acestea aveau o anumită similitudine cu judecățile de valoare. În cele din urmă, având în vedere lipsa de dovezi privind impactul remarcilor asupra capacității societății reclamante de a continua să investească pe piața românească sau de a acționa ca partener de afaceri, Curtea a constatat că nu poate face speculații cu privire la prejudiciul presupus a fi fost cauzat. În consecință, autoritățile naționale nu au depășit marja de apreciere și și-au îndeplinit obligațiile pozitive de a garanta dreptul societății reclamante la respectarea efectivă a reputației sale.
Concluzie
Încălcare a art. 10 din Convenție (dreptul la libertatea de exprimare) ca urmare a neasigurării unui echilibru just între necesitatea de a proteja reputația CEO-ului și necesitatea de a proteja dreptul societății reclamante la libertatea de exprimare.
Hotărârea în prezenta cauză a fost pronunțată de o Cameră la 30 iunie 2020 și va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 §2 din Convenție.