CASE OF PETRO CARBO CHEM S.E. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF PETRO CARBO CHEM S.E. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus

ș

i revizuit de

IER

(

http://ier.gov.r

o/

)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA

A PATRA

CAUZA PETRO CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

(Cererea nr. 21768/12)

HOTĂRÂRE

Art. 10

•

Libertatea de exprimare

•

Condamnarea unui

acționar

minoritar pen

tru

declarațiile făcute

în

presă/

mass-media privind gestionarea principalei într

eprinderi

chimice

românești

de

către

directorul acesteia

•

Chestiune de interes general care

privește

libera c

irculație

a

informațiilor

ș

i ideilor în domeniul

activităților

unor

importante

societăți

comerciale

ș

i responsabilizarea directorilor acestora cu privire

la interesele pe termen lung ale întreprinderilor acestora

• Marjă

de apreciere

redus

ă

•

Limite mai largi ale criticii admisibile în

privința

directorului

•

Comunicarea de

informații

referitoare la chestiuni financiare susceptibile

să

afecteze patrimo

niul

societății

reclamante

• Declarații

nelipsite de temei faptic sau neîntemeiate pe

informații

false sau

înșelătoare • Intenția

de a

iniția

o dezbatere cu privire la

gestionarea întreprinde

rii

ș

i nu de a o pune în pericol

•

Imposibilitatea de a cizela

declarațiile

sau de a le retrage înainte de publicarea lor

•

Discurs care nu

conți

ne

detalii privind

viața

pr

ivată

a directorului sau expresii injurioase

•Efectul

disuasiv al

sancțiunii

pecuniare simbolice

•

Necesitatea

existenței

unor motive foarte serioase

pentru a justifica restrângerea

libertății

de exprimare în cadrul unor dezbateri privind

chestiuni de interes public referitoare la o întreprindere

importantă •

Neasigurar

ea

unui echilibru just între interesele concurente în

discuț

ie

STRASBOURG

30 iunie 2020

DEFINITI

VĂ

30/09/

2020

Hotărârea

a

rămas definitivă

în

condițiile prevăzute

la art. 44 § 2 din

Convenți

e.

Aceasta poate suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

În cauza Petro Carbo Chem S.E. împotriva României,

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului

(Secția

a patra),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Yonko Grozev,

președinte,

Faris

Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Péter Paczolay,

judecători

,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier de

secție

,

Având în vedere cererea

menționată

anterior (nr.

21768/12)

îndreptată

împotriva României

ș

i prin care o societate

europeană

de tip holding, Petro

Carbo Chem S.E.

(„societatea reclamantă”),

a sesizat Curtea în temeiul art. 34

din

Convenția

pentru

apărarea

drepturilor omului

ș

i a

libertăților

fundamentale

(„Convenția”),

la 9 aprilie 2012,

decizia de a aduce cererea la

cunoștința

Guvernului român la 10 iulie 2015,

observațiile părților,

după

ce a deliberat în camera de consiliu, la 9 iunie 2020,

pronunță

prezenta

hotărâre, adoptată

la

aceeași dată:

INTRODUCE

RE

acțiunii

civile introduse de societatea

reclamantă, acționar

minoritar al întreprinderii

românești

Oltchim S.A.

Râmnicu Vâlcea

(„Oltchim”),

împotriva lui C.R.,

președintel

e

-director

general al acestei întreprinderi, cu scopul de

a-

și

proteja

reputația,

în contextul

unui conflict mediatic care privea în principal modul în care C.R. conducea

societatea Oltchim. Aceasta

privește,

de asemenea, obligarea

societății

reclamante, în urma acestei proceduri, la plata unei sume simbolice

către

C.R.

pentru repararea prejudiciului moral suferit de acesta din

urmă

din cauza

încălcării

dreptului

său

la respectarea

reputației

sale. Societatea

reclamantă

invocă

art. 8

ș

i 10 din

Convenție.

ÎN FAPT

reclamantă

a fost

înființată

în 2007. Aceasta are sediul social

în Duisburg, Germania. A fost

reprezentată

de Timoianu, avocat în

București

.

agenții săi

guvernamentali, doamna O.

Ezer fiind ultima dintre ei, din cadrul

Ministerului Afacerilor Externe

.

1

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

I. EXPUNEREA CONFLICTULUI ÎN MASS-MEDIA

reclamantă deține

în special numeroase situri industriale în

Europa, inclusiv o

uzină chimică

în Polonia. În 2007, a devenit

acționar

minoritar al Oltchim, o societate

cotată

la bursa de valori care

deținea

cea mai

mare

uzină chimică

din România

ș

i al

cărei acționar

majoritar era statul român

(54% din capitalul social).

ș

i strategia

comercială

a Oltchim între societatea

reclamantă ș

i C.R.,

președintele

-director general al

societății românești.

Ambele

părți ș

i-au exprimat opiniile în mass-media, care

a reprodus

declarațiile fă

cute de acestea cu privire la

situația economică

a

Oltchim

ș

i la

neînțelegeril

e

dintre organele de conducere ale Oltchim

ș

i

societatea

reclamantă.

național

de televiziune specializat în

domeniul afacerilor,

The Money Channel TV

, a publicat pe pagina sa de

internet un articol intitulat

„Oltchim

acuzat la Bruxelles pentru ajutoare de

stat în procesul

privatizării”.

În acest articol, societatea

reclamantă ș

i

reprezentanții

Oltchim

ș

i-au exprimat punctul de vedere cu privire la o

plângere

depusă

de societatea

reclamantă

la

Direcția Generală Concurență

din

Bruxelles, în care aceasta

denunța

o majorare a capitalului care fusese

realizată

prin conversia

creanțelor

statului în

acțiuni, operațiune

care, potrivit

s

ocietății

reclamante, constituia un ajutor de stat.

Părțile

relevante în

speță

ale

acestui articol au

următorul

cuprins:

„[...] Acționarii

minoritari de la Oltchim

acuză autoritățile

române

ș

i managementul

societății că

ascun

d

situația reală

a

creanțelor

ș

i

că transfor

mă

ilegal datoriile în

acțiuni

.

«Această

decizie de a

mări

capitalul social este

făcută

în

așa

fel încât tot

acționari

i

minoritari vor acoperi datoriile», a declarat administratorul PCC SE [societatea

reclamantă],

W.Z.

O parte din

acționarii

minoritari au decis

să

sesizeze Bruxelles-ul în

legătură

cu un

posibil ajutor de stat. «Nu este normal ca o companie

să

nu

plătească

dobânzi sau

penalități

[aferente datoriilor].

Această

conversie nu aduce niciun beneficiu Oltchim

ș

i

nici AVAS-ului pentr

u c

ă

ea nu va avea efectul unei infuzii de capital real în societate»,

a spus consultantul juridic A.L.

C.R., Directorul general al Oltchim,

neagă

toate

acuzațiile făcute

de unii

acționar

i

minoritari. [El] a declarat pentru The Money Channel

că

demersul

acțio

narului

minoritar [societatea

reclamantă]

[împotriva

majorării

capitalului social] este doar o

încercare de a bloca privatizarea

societății

[Oltchim], pentru a o aduce la faliment. [El

susține că]

[i]nteresul ar fi ca, mai târziu, compania [Oltchim]

să

fie

cumpărată

la un

preț

mai mic. [El

adaugă că

societatea

reclamantă] «[dorește] cumpărarea

Oltchim, a

pachetului majoritar, pe bani cât mai putini,

așa că

fac tot posibilul

să ceară

lichidare

a

societății.

Indiferent

dacă

vor domnii de la PCC [societatea rec

lamantă]

sau nu,

majorarea se va face».

[...]

Acționarii

minoritari

susțin însă că

nu au acces la

informațiile

exacte privind

datoriile

societății.

Într-o scrisoare

adresată

Consiliului

Concurenței

,

ei

acuză

o

creștere

considerabilă

a datoriilor pe termen scurt. La începutul anului trecut, acestea

depășea

u

280 de milioane de euro pentru ca la

sfârșitul

lui 2007

să treacă

de 430 de milioane de

2

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

euro. Directorul Oltchim, C.R.,

susține însă că

datoriile totale ale

societății

se

ridică

la

210 milioane de dolari [...]

”

Cotidianul

a publicat un articol intitulat

„Directorul ș

i

acționarul

minoritar ai Oltchim se

războiesc

în

declarații

d

e

presă”,

ale

cărui părți

relevante în

speță

se citesc astfel:

„Întreprin

der

ea

germană

[societatea

reclamantă] denunță

starea de confuzie

creată

de

organele de conducere ale Oltchim prin prezentarea unor cifre artificiale

acționarilor,

în

timp ce

președinte

le

-director general al acestei

societăți afirmă că

[societatea

reclamantă] dorește să

cumpere întreprinderea [Oltchim] (cât mai) ieftin.

Toate planurile de dezvoltare, p

recum

ș

i cifrele

anunțate

în

urmă

cu zece zile d

e

către

președinte

le

-director general, au fost

desființate

punct cu punct de

către

principal

ul

acționar

minoritar, [societatea

reclamantă].

Atât valoarea de

piață

a grupului din Vâlcea,

cât

ș

i

investițiile

de sute de mii de euro

anunțate

de

președintel

e

-director general, au

fost puse la

îndoială

de investitorii germani, care au prezentat propria versiune [a

situației]

în cadrul unei

conferințe

de

presă.

Potrivit lui C.R., la

sfârșitul

lunii octombr

ie

2007, întreprinderea Oltchim a înregistrat cea mai mare valoare

istorică, ș

i anume 1,5

miliarde EUR.

«În realitate, la 11 octombrie, când

acțiunile

au atins punctul culminant, capitalizarea

întreprinderii s-a ridicat la doar 150 de milioane EUR,

adică

de zece ori mai

puțin

decât

anunțase

domnul C.R.», a declarat W.Z., director de dezvoltare în cadrul

[societății

reclamante]. Acesta din

urmă

a afirmat, de asemenea,

că

nu

consideră că

este

posibil

ă

realizarea programului de

investiții

de un miliard de euro

anunțat

de organele de

conducere ale Oltchim, deoarece acesta ar reprezenta de

nouă

ori valoarea de

piață

a

întreprinderii

ș

i de

două

ori valoarea datoriilor înregistrate. Din punctul de vedere al

germanilor, cea mai mare

greșeală față

de

acționarii

minoritari ar fi convertirea în

acțiuni

a datoriilor întreprinderii

către

stat, întrucât o astfel de conversie ar reduce

participația acționarilor

minoritari. Potrivit [soci

etății

reclamante], legea care

autorizează această operațiune

a fost

adoptată

la 11 aprilie de

către președinte.

W.Z. a declarat

că

grupul pe care îl

reprezintă

va introduce o

acțiune

în

justiție

împotriva deciziei [de conversie a datoriilor în

acțiuni] ș

i

că

se

așteaptă

ca UE

să

nu o

valideze, deoarece conversia ar constitui ajutor de stat. Cu toate acestea

, grupul german

este

pregătit să

furnizeze fondurile necesare (20 sau 50 de milioane EUR) pentru a-

și

menține participația actuală.

Directorul Oltchim contrazice cu fermitate

afirmațiile

lui W.Z.

ș

i

acuză

întreprindere

a

germană că dorește să

împiedice majorarea

participației

statului, astfel încât numai

acționarii

minoritari

să poată

subscrie

ș

i [societatea

reclamantă] să devină acționar

majoritar.

«Aceșt

ia ar dori

să

efectueze o privatizare

mascată,

prin alte mijloace,

așa

cum au procedat deja în Polonia. În orice caz, voi introduce o

acțiune

în

justiție,

având

în vedere

că,

potrivit unor

informații confidențiale,

ne-au furat

clienții

din Germania»,

decla

ră

C.R.

[Societatea

reclamantă] deține

aproximativ 13% din

acțiunile

Oltchim. Cel mai mare

acționar

este statul, care

deține

53,26% din capitalul social.

Dacă

datoriile

către

stat ar

fi transformate în

acțiuni,

P.C.C. ar

deține

doar 1% di

n

acțiuni.”

reprezentanții societății

reclamante au organizat o

conferință

de

presă

privind

situația financiară

a Oltchim.

Conținutul

aceste

i

conferințe

a fost publicat pe site-ul Internet al

societății

reclamante

3

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

(

www.pcc.eu

)

ș

i se

citește după

cum

urmează,

în

părțile

sale relevante în

speță:

„[...]

Pentru [societatea

reclamantă], acționar, ș

i pentru domnul M. P., membru al

consiliului de

administrație,

rezultatele financiare provizorii raportate la

sfârșitul

anului

2008 sunt

înfricoșătoare.

Oltchim a înregistrat pierderi în valoare de 52,8 de milioane

EUR, de

două

ori mai mari în

comparație

cu anul 2007. În prezent, ca

ș

i în trecut,

întreprinderea se

află

în dificultate, iar organele de conducere o

gestionează

din ce în ce

mai prost.

Așadar,

nu putem

rămâne

în

expectativă,

trebuie

să reacționăm.

[Societatea

reclamantă] ș

i-a pierdut încrederea (pe care o avea) în organele de conducere ale

Oltchim. Acestea nu sunt nici transparente, nici capabile s

ă găsească

o

soluție viabilă

pentru Oltchim;

ș

i în ceea ce

privește

problema deja

ridicată –

conversia

– această

operațiune

nu va rezolva problemele întreprinderii. În loc

să

analizeze mai întâi

motivele pentru care Oltchim

generează

pierderi, implementând un plan de

investiții

masiv, conducerea Oltchim fuge de problemele cu care

se

confruntă

societatea. Potrivit

[societății

reclamante], rezultatul va fi asumarea unor riscuri foarte mari, o

creștere

a

datoriei întreprinderii, care va ajunge în curând la 1 miliard de EUR, o

creștere

semnificativă

a pierderilor

ș

i deschiderea unei proceduri de lichidare de mare

anvergură

cu privire la Oltchim. Investirea unor sume importante,

fără

o restructurare

prealabilă,

ar fi ca

ș

i cum ai încerca

să

umpli butoiul Danaidelor. Din mai 2007, când a devenit

acționar

al Oltchim, [societatea

reclamantă]

a muncit mult pentru a

înțelege situația ș

i

potențialul

acestei întreprinderi. Credem

că, dacă

ar fi bine gestionat, Oltchim are un

potențial

ridicat. [Societatea

reclamantă]

este

interesată

de privatizare. Oltchim este

unul din principalele motive pentru care [societatea

reclamantă]

a decis, la 30 ianuarie

2009,

să vândă

divizia P.C.C. Rail

către

D.B.

ș

i

să

se concentreze pe dezvoltarea

piețelor

energetice

ș

i a produselor chimice în Europa.

Această

vânzare îi va oferi

[societății

reclamante] acces la fonduri proprii mai mari, pentru a-i permite

să facă achiziții

în

sectorul chimic

ș

i

să

favorizeze dezvoltarea întreprinderilor astfel

achiziționat

e.”

Business Standard

a publicat un interviu

acordat de C.R., a

cărui

parte

relevantă

în

speță

are

următorul

cuprins:

„[...] Președintele

director-general al grupului a

ț

inut ieri

să răspundă acuzațiilor

aduse

de

acționarul

minoritar [...] potrivi

t

cărora

Oltchim era în pragul falimentului din c

auza

managementului ineficient. Acesta a declarat

că

[societatea

reclamantă]

urma

să

fie

dată

în

judecată

de conducerea întreprinderii pentru a

obține

repararea prejudiciilor suferite

de grup. Potrivit lui C.R., [societatea

reclamantă]

a

intenționat să acționeze

ca un cal

troian în cadrul

acționariatului,

prin

cumpărarea

unui concurent al Oltchim din Polonia

[...] «Dobânzile bancare aproape s-au dublat din cauza

acuzațiilor [societății

reclamante], în

condițiile

în care noi suntem la zi cu ratele lunare», a explicat

C.R.

”

Adevărul

a publicat un articol intitulat

„După

patru ani de

criză,

revenirea la marele

fix”,

în urma unui interviu

acordat de C.R. cu privire la

situația generală

a Oltchim.

Părțile

relevante în

speță

ale acestui articol au

următorul

cuprins:

4

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

„

O

luptă dificilă

cu

acționarii

minorita

ri

C.R. a precizat

că reprezentanții

principalului

acționar

minoritar, [societatea

reclamant

ă]

, i-au propus în trecut

să

i se

alăture

în demersul de

inițiere

a unei

acțiun

i

împotriva statului român, pentru a

obține ș

tergerea datoriei pe care AVAS dorea

să

o

transforme în

acțiuni.

«Le-am spus

că

nu

există

niciun motiv pentru a

acționa

astfel,

dacă

am putea adopta o strategie care

să

îi

permită

statului

să își

recupereze banii», a

afirmat C.R. Potrivit acestuia, [societatea

reclamantă]

bloca din 2007 dezvoltarea

întreprinderii. «În ciu

da

opoziției

celor de la conducere, [societatea

reclamantă

]

a

reuși

t

să

realizeze o reducere a capitalului, generând o

scădere

a

capitalizării

bursiere, de la 1

miliard de euro la 100 de milioane de euro, în timp ce cheltuielile s-au dublat», a declarat

C.R. «Ei au

susținut că

programul nostru de dezvoltare era nejustificat. Dar, în Polon

ia,

au urmat

aceeași

strategie, au copiat planul nostru», a continuat directorul Oltchim,

enumerând

măsurile

puse în aplicare, în special construirea unei centrale electrice de

termoficare

ș

i

înființarea

unei linii de

producție

de polioli, proiecte realizate de

[societatea

reclamantă]

în cadrul grupului pe care îl

deține

în Polonia. Este clar

că

interesul lor este de a reduce valoarea întreprinderii, pentru ca apoi

să

o

obțină

gratui

t

ș

i

să

o

închidă,

având în vedere

că

este principalul concurent al grupului polonez. Acesta

a

adăugat

că

propunerea

făcută

de [societatea

reclamantă] acționarilor

de a-l revoca

din

funcție

nu avea nici

o

șansă

de

reușită

[...]

Ce

părere aveți

despre

afirmațiile

reprezentantului

[societății

reclamante],

acționa

r

minoritar, cu privire la

iminența

unui faliment?

«Este imposibil ca întreprinderea

să

dea faliment atâta timp cât

deține

cote de

piață,

[are]

performanțe operaționale ș

i

[dezvoltă]

planuri de restructurare.

Afirmațiile

în

cauză

nu fac decât

să

diminueze valoarea întreprinderii, scopul fiind acela de a le

permite autorilor acestora

să

o

(răs)cumpere

la un

preț

foarte mic [...]

”

Curierul

național

a publicat un articol

intitulat

„[Societatea reclamantă], peștel

e

cel mic îl înghite pe cel

mare”,

care

cita

declarațiile reprezentanților

celor doua întreprinderi,

după

cum

urmează:

„[...]

niciuna dintre

măsurile

pe care statul român a dorit

să

le aplice anul trecut pentru

a asigura buna

funcționare

a Oltchim a fost

acceptată

de

acționarul

minoritar [...], acesta

din

urmă

folosind metode precum

notificări

adresate Uniunii Europene. Prin urmare,

capitalul social nu a fost majorat

ș

i [societatea

reclamantă]

a contestat chiar

achiziționarea

întreprinderii

A.”,

a declarat reprezentantul Oltchim. Chiar

dacă

săptămâna trecută

[societatea

reclamantă] ș

i-a exprimat interesul pentru

răscumpărare

a

capitalului de 53,26 %

deținut

de stat [...], nu ar fi în

măsură să

realizeze

această

operațiune,

deoarece nu dispune de fondurile necesare

ș

i

preferă să

blocheze

măsuril

e

avute în vedere de statul român, care ar fi asigu

rat buna

funcționare

a întreprinderii.

„Ne pregătim să

investim

ș

i

să participăm

la privatizarea Oltchim. Vrem capitalul de

53,26

%

deținut

de stat, în plus

față

de

acțiunile

noastre.

Dacă

privatizarea nu are loc, ne

vom

mulțumi

cu ceea ce avem în prezent", a declarat W.Z. (reprezentant al

[societății

reclamante]) în cadrul unei

conferințe

de

presă.

„Cu

toate acestea, în

declarațiile

lor publice,

reprezentanții [societății

reclamante

],

W.P.

ș

i W.Z. au dezinformat constant op

inia

publică,

investitorii,

autoritățile

române

ș

i

Comisia

Europeană,

prezentând Oltchim într-o

manieră înșelătoare,

ca fiind o

întreprindere

aflată

în pragul

falimentului”,

se

afirmă

în comunicatul transmis de

Oltchim [...]

”

5

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

ICIS News

, dedicat industriei

chimice

(

www.icis.com

),

a reluat

ș

i publicat o parte din

declarația

pe care

societatea

reclamantă

o

făcuse

în

presă

la 3 martie 2009 (supra, pct.

8):

„În

loc

să

analizeze mai întâi motivele pentru care Oltchim

generează

pierderi

,

implementând un plan de

investiții

masiv, conducerea Oltchim fuge de problemele cu

care se

confruntă

societatea

.

”

făcut

obiectul unui

articol publicat în

săptămânalul

Săptămâna Financiară

.

Părțile

relevante în

speță

ale acestui articol au

următorul

cuprins:

„Principalul acționar

minoritar

dorește să

blocheze planurile de dezvoltare ale

grupului Vâlcea

ș

i, astfel,

să

favorizeze o întreprindere pol

oneză

pe care acesta o

controlează

[...] Pe vremea când era membru al consiliului de

administrație,

M. P. a avut

acces la toate

informațiile confidențiale

privind dezvoltarea

ș

i

investițiile

Oltchim.

Folosind aceste

informații,

[societatea

reclamantă]

a pr

egătit

blocarea întreprinderii

românești

pe

două

planuri. Pe de o parte, aceasta s-a opus

încercărilor

Oltchim de a

pune în aplicare un program de restructurare

ș

i o strategie de dezvoltare

ș

i, pe de

altă

parte, a angajat

investiții

similare în uzina chimi

că concurentă

R., în care este

acționa

r

majoritar, creând un avantaj considerabil în favoarea întreprinderii poloneze pe

piața

externă.

În plus,

după

ce a

obținut informații

privind

intenția

Oltchim de a

achizițion

a

divizia

petrochimică

a întreprinderii A.P., [societatea

reclamantă]

a încercat

să

folosească

aceste date în avantajul

său.

A încercat

să

negocieze acest aspect direct la

Viena [...]

Tranzacția

a

eșuat,

iar

reprezentanții [societății

reclamante] au declarat

că

prețul

solicitat [...] este prea mare [...] În realitate, pare

să

fie vorba despre spionaj

industrial. Potrivit Mediafax,

reprezentanții

Oltchim l-au acuzat pe directorul de

dezvoltare al

[societății

reclamante], W.Z.,

că

este colaborator al serviciilor secrete

poloneze [...] Sursele noastre

indică

faptul

că

P.

ș

i Z. sunt

ofițeri

de rang înalt, care au

făcut

studiile în cadrul serviciilor secrete ale fostei URSS. Conform

instrucțiunilo

r

primite [de P.

ș

i Z.],

aceștia acționează

în interesul anumitor cercuri

rusești,

achiziționând

întreprinderi strategice din

țările țintă,

care

activează

în sectoarele

energiei

ș

i petrochimiei. [...] [societatea

reclamantă]

nu dispune de fondurile necesare

ș

i

încearcă să

blocheze activitatea întreprinderii

românești

[...] Atunci când au

înțeles

că

Oltchim este s

usținută

de statul român,

[reprezentanții societății

reclamante]

ș

i-au

intensificat

acțiunile. Reprezentanții [societății

reclamante] au organizat o

conferință

de

presă

în cursul

căreia

au atacat punct cu punct strategia de dezvoltare. Apoi, la 30 martie,

aceștia

au convocat adunarea

generală

a

acționarilor,

cerând înlocuirea lui C.R.,

președintele

director-general, care le

ț

inuse piept

până

atunci.

Potrivit unor rapoarte, [societatea

reclamantă]

este

sprijinită

în România de actuali sau

foști angajați

ai serviciilor secrete. [Societatea

reclamantă] exercită,

de asemenea, o

presiune

considerabilă

asupra politicienilor din partide politice importante.

Acțiunile ș

i

declarațiile

recente ale directorilor

[societății

reclamante] privind

situația

Oltchim

reflectă

conflictul de interese cu care se

confruntă acționarul

minoritar

ș

i

intențiile

reale

ale campaniei de dezinformare

ș

i manipulare

desfășurată

de acesta în ultimele luni

ș

i

care

vizează

interesele Oltchim

ș

i ale statului român, în calitate de

acționar

majorita

r.

Rămâne

de

văzut dacă

[societatea

reclamantă]

va

reuși să reducă

valoarea de

piață

a

întreprinderii chimice din Vâlcea, pentru a o

cumpăra

la un

preț

mic, sau

dacă

statul

român va a

vea

forța să

contracareze

acțiunile acționarului

concuren

t.

”

II. PROCEDURA

JUDICIARĂ

6

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

A.

Acțiunea

în

răspundere civilă

reclamantă

a sesizat

instanțele naționale

cu

o

acțiune

în

răspundere civilă

împotriva lui C.R. Aceasta i-a imputat faptul

că

a declarat în presa

locală ș

i

națională

(supra, pct.

6-

7,

9-

11

ș

i

13)

că

era

re

sponsabilă

pentru

situația economică precară

a Oltchim,

că

s-a opus în mod

fraudulos conversiei în

acțiuni

a datoriei

către

stat

ș

i

că

încerca

să

deprecieze

activitatea întreprinderii

.

Aceasta considera

că acuzațiile

lui C.R. erau false

ș

i

defăimătoare ș

i

că

au adus atingere

reputației ș

i imaginii sale. C.R. a formulat

o cerere

reconvențională,

considerând

că

mai multe

declarații

publice

făcute

de

reprezentanții societății

reclamante (supra, pct.

8

ș

i

12)

au adus atingere

onoarei

ș

i

reputației

sale.

hotărârea

din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins

acțiunea societății

reclamante

ș

i a admis cererea

reconvențională.

Acesta a

obligat societatea

reclamantă

la plata unor daune-interese cu o valoare

simbolică, ș

i anume 1 leu românesc (RON

– adică

aproximativ 0,23 EUR),

ș

i

a dispus publicarea

hotărârii

în

două

numere consecutive ale unui ziar

național.

Acesta a

hotărât că

societatea

reclamantă, acționar

minoritar

ș

i

concurenta

directă

a Oltchim în Europa

Centrală ș

i de Est, a purtat, împotriva

intereselor întreprinderii

ș

i împotriva conducerii acesteia, un

război

mediatic

ce l-a vizat implicit pe C.R., o

persoană publică

cu o

anumită

notorietate î

n

mediul de afaceri. Tribunalul a considerat

că, deși

societatea

reclamantă ș

i-a

justificat

declarațiile defăimătoare făcute

în

presă

prin

intenția

de a

acționa

cu

prudență ș

i

diligență ș

i cu scopul de a se proteja, toate demersurile sale au fost

dictate în realitate, de un spirit de

concurență neloială ș

i de o

lipsă

d

e

loialitate. Acesta a

reținut că declarațiile reprezentanților societăți

i reclamante

au transmis opiniei publice o imagine

negativă

a Oltchim

ș

i a

președintelui

-

director general al acesteia

ș

i

că

au generat o stare de îngrijorare în rândul

partenerilor de afaceri.

că,

în acest context factual, probabil

că intervențiile

lui C.R. erau menite

să își

calmeze

ș

i

să își liniștească

partenerii de afaceri

ș

i

să

le

restabilească

încrederea. În plus, acesta a constatat

că

societatea

reclamantă

încercase

să

împiedice acordarea unui împrumut

pentru

achiziționarea

întreprinderii A.,

declanșând

diferite proceduri în

fața

instanțelor

interne

ș

i

făcând declarații

în

presă

prin care

intenționa să

propage

ideea potrivit

căreia,

de fapt, acest împrumut nu era un împrumut rambursabil,

ci un ajutor de stat interzis în Uniunea

Europeană,

în

condițiile

economiei de

piață.

Tribunalul a considerat

că

societatea

reclamantă

a avut un

comportament neloial

ș

i netransparent, în special prin încercarea de a

achiziționa

pe cont propriu întreprinderea A., în timp ce C.R. negocia

achiziționarea aceleiași societăți.

În concluzie,

„războiul economic”

a fost

însoțit

de un

război

mediatic, care a generat o

atmosferă

de neîncredere în

mediul de afaceri, inclusiv în cel bancar, într-o

perioadă

în care economia

mondială

trecea printr-o

veritabilă criză.

7

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

că

C.R. nu a avut un comportament ilegal,

considerând

că acțiunile

acestuia au fost justificate de calitatea acestuia de

președinte

-director general

ș

i

că

, în

această

calitate, a

acționat

cu

bună

credință,

în conformitate cu

obligațiile

de

prudență ș

i

diligență, ș

i în interesul

întreprinderii sale. A considerat

că

aceste elemente relevau,

fără îndoială,

absența oricărei greșeli

din partea pârâtului C.R. sau a

oricărui

prejudici

u

moral care putea

să

angajeze

răspunderea civilă delictuală

a acestuia. Pentru

aceste motive, tribunalul a respins cererea

societății

reclamante

.

încă

o

dată că

societatea

reclamantă

a

desfășurat

o campanie

mediatică „agresivă

împotriva intereselor

Oltchim” ș

i

a conducerii sale, principala

țintă

a acesteia fiind C.R.,

Președintele

-Director

General al Oltchim. Mai precis, acesta a considerat

că

societatea reclamant

ă

a difuzat

informații tendențioase

menite

să

discrediteze conducerea

societății

Oltchim

ș

i

să compromită

imaginea

ș

i

relațiile

comerciale ale acestei

a,

apreciind

că această situație

a

încălcat

dreptul la onoare

ș

i la

reputație

al

Președintelui

-Director General al Oltchim. A concluzionat

că declarațiile

lui

C.R. erau

judecăți

de valoare, protejate de art. 10 din

Convenție.

reclamantă

a declarat apel împotriva acestei

hotărâri.

Aceasta a

susținut

în principal

că

tribunalul a efectuat o examinare

discriminatorie a celor

două acțiuni ș

i a analizat

acțiunea

sa în mod arbitrar

ș

i

superficial. Aceasta

ș

i-a reiterat argumentul potrivit

căruia declarațiile

lui

C.R. îndeplineau

condițiile

necesare pentru angajarea

răspunderii

civile

delictuale a autorului lor, în timp ce propriile sale

declarații

nu

depășiseră

cadrul normal al unui discurs critic, considerând

că

se limitase la exprimarea

poziției

sale cu privire la activitatea

societății

în care era

acționar ș

i la modul

în care era

gestionată această

societate. Aceasta considera

că

tribunalul nu a

ț

inut seama de dreptul

său

la respectarea

libertății

sale de exprimare.

hotărâre

din 23 iunie 2010, Curtea de Apel

Pitești

a respins

apelul

ș

i a confirmat

hotărârea pronunțată

în

primă instanță.

În ceea ce

privește acțiunea societății

reclamante, aceasta a subliniat

că,

din

documentele aflate la dosar, reiese

că

C.R. fusese împuternicit de Consiliul

de

Administrație

al Oltchim

să folosească

toate mijloacele legale prin care

putea fi

contracarată

orice

acțiune menită să defăimeze

întreprinderea sau

să

aducă

atingere intereselor sale economice. Aceasta a considerat

că,

având în

vedere

funcțiile ș

i

atribuțiile

sale statutare

ș

i legale, C.R.

acționase

cu bu

nă

credință ș

i din convingerea

că

proteja interesele întreprinderii sale. Curtea de

apel a observat, de asemenea,

că

societatea

reclamantă

nu a furnizat probe

care

să dovedească

faptul

că

acesta ar fi

urmărit

un interes personal. În aceste

condiții,

a concluzionat

că

respectivul comportament al lui C.R. nu putea fi

considerat ilegal

ș

i

că

nu a fost cauzat niciun prejudiciu. În ceea ce

privește

cererea

reconvențională,

curtea de apel a apreciat

că

tribunalul a

hotărât

în

mod corect

că declarațiile societății

reclamante au un caracter ilegal,

că

depășesc

limitele

libertății

de exprimare,

că

au cauzat un prejudiciu moral

ș

i

că există

o

legătură

de cauzalitate între aceste

declarații ș

i prejudiciul cauzat.

8

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

21.

Sesizată

cu un recurs de

căt

re societatea

reclamantă,

Înalta Curte de

Casație ș

i

Justiție

a respins recursul acesteia ca fiind nefondat

ș

i a confirmat

hotărârea Curții

de Apel

Pitești,

printr-o

hotărâre definitivă pronunțată

la 24

ianuarie 2012. Aceasta a

hotărât că

niciunul dintre motivele de recurs

prevăzute

la art. 304 C. proc. civ. nu era întemeiat în prezenta

cauză.

B. Celelalte

proceduri judiciare

Judecătoria

Vâlcea a respins definitiv o plângere

penală formulată

de Oltchim împotriva r

eprezentanților societății

reclamante.

În

această

plângere, Oltchim imputa

societății

reclamante

că

a utilizat

informații confidențiale

cu scopul de a crea un avantaj comercial pentru filial

a

sa

poloneză. Instanța

a considerat

că

nicio

probă

nu confirma faptele aflate la

originea plângerii penale.

acțiunea

privind

concurența neloială inițiată

de Oltchim împotriva

societății

reclamante. Oltchim îi imputa acesteia din

urmă

faptul

că

se folosise în mod

abuziv de calitatea sa de

acționar

pentru a

obstrucționa

planurile de dezvoltare

ale Oltchim

ș

i

că desfășurase

în

presă

o campanie de denigrare

bazată

pe

informații

false. Tribunalul a concluzionat

că societății

reclamante nu i se

poate imputa niciun act de

concurență neloială.

definitivă

din 13 mai 2014, Tribunalul

Timiș

a respins

acțiunea inițiată

de Oltchim împotriva a doi

reprezentanți

ai

societăți

i

reclamante, în care aceasta îi acuza

că împiedicaseră

majorarea capitalului

social

ș

i

că desfășuraseră

o campanie

mediatică

de denigrare. Acesta a

hotărât

că declarațiile

în litigiu se

bazează

pe date publice referitoare la Oltchim, care

atestau

situația

sa

financiară precară.

III. PROCEDURA ÎN

FAȚA

COMISIEI EUROPENE

notificării

sale de

către

statul român

ș

i

societatea

reclamantă ș

i în urma unei

examinări

preliminare, Comisia

Europeană

a

inițiat,

în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din Tratatul

privind

funcționarea

Uniunii Europene

(„TFUE” –

ex-articolul 88 alineatul

(2) din Tratatul de instituire a

Comunității

Europene,

„TCE”),

o

procedură

formală

de examinare pentru a stabili

dacă operațiunile

de conversie în

acți

u

ni

a

creanței

statului asupra Oltchim, pe de o parte,

ș

i

garanția bancară

care

acoperă

un împrumut pe care societatea sus-

menționată intenționa să

îl

obțină

pentru a proceda la modernizarea

capacităților

sale de

producție,

pe de

altă

parte, constituiau ajutoare de stat interzise prin articolul 107 din TFUE [ex-

articolul 87 alineatul (2) din TCE].

Europeană

a concluzionat

că

respectiva conversie în litigiu nu implica un ajutor de stat

ș

i, în ceea ce

9

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

privește

a doua

măsură,

a încheiat procedura

formală

de examinare, ca urmare

a retragerii de

către

statul român a

notificării

sale în

această privință.

Europeană

a

inițiat

o

anchetă

aprofun

dată

pentru a stabili

dacă

anumite

măsuri

adoptate de România pentru sprijinirea

societății

Oltchim, în urma

eșecului privatizării

sale din septembrie 2012, erau

conforme cu normele Uniunii Europene

(„UE”)

privind ajutoarele de stat. L

a

17 decembrie 2018, Comisia a concluzionat

că finanțarea publică acordată

d

e

România

societății

Oltchim, cu o valoare

totală

de aproape 335 de milioane

EUR, plus dobânda, nu era

compatibilă

cu normele UE privind ajutoarele de

stat

ș

i

că

aceasta trebuia

recuperată.

În temeiul articolului 16 alineatul (3) din

Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015,

aceast

ă

decizie era executorie

.

IV.

EVOLUȚIILE

ULTERIOARE

informațiile

suplimentare furnizate de

părți,

în

ianuarie 2013, Oltchim a

făcut

obiectul unei proceduri de reorganizare

judiciară ș

i ulterior, în mai 2019, în urma unei

încercări

zadarnice de

privatizare, al unei proceduri de lichidare

judiciară.

Societatea

reclamantă

a

continuat

să își

majoreze

participația

la capitalul social al Oltchim. În 2018,

aceasta

deținea

32% din

acțiuni,

statul român

rămânând acționarul

majoritar.

CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT

29.

Dispozițiile

relevante în

speță

din fostul Cod civil, în vigoare înainte

de 1 octombrie 2011, se citesc

după

cum

urmează

:

Art. 998

„Orice faptă

a omului, care

cauzează

altuia prejudiciu,

obligă

pe acela din a

căru

i

greșeală

s-a ocazionat, a-l repara.

”

Art. 999

„Omul

este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar

ș

i de

acela ce a cauzat pri

n

neglijența

sau prin

imprudența

sa.

”

CADRUL JURIDIC

INTERNAȚIONAL

RELEVA

NT

funcționarea

Uniunii Europene se

citește după

cum

urmează,

în

părțile

sale relevante în

speță:

„(1)

Cu

excepția derogărilor prevăzute

de tratate, sunt incompatibile cu

piața internă

ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice

formă,

care

denaturează

sau

amenință să

denatureze

concurența

prin favorizarea anumitor

întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în

măsura

în care acestea

afecteaz

ă

schimburile comerciale dintre statele membre.

(2) Sunt compatibile cu

piața internă:

10

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

(a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu

condiția

ca

acestea

să

fie acordate

fără

discriminare în

funcție

de originea produselor;

(b) ajutoarele destinate

reparării

pagubelor provocate de

calamități

naturale sau de alte

evenimente extraordinare;

[...

]

”

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂL

CARE A ART. 10 DI

N

CONVENȚI

E

reclamantă consideră că,

prin condamnarea sa la plata de

daune-interese

pronunțată

de Tribunalul Vâlcea la 26 ianuarie 2010, din cauza

declarațiilor făcute

de aceasta cu privire la C.R., i-a fost

încălcat

dreptul la

libertatea de exprimare. Aceasta

invocă

art. 10 din

Convenție,

ale

cărui părți

relevante în

speță

sunt redactate

după

cum

urmează:

„1.

Orice

persoană

are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie

ș

i libertatea de a primi sau de a transmite

informații

ori idei

fără

amestecul

autorităților

publice

ș

i

fără

a

ț

ine seama de frontiere. [...]

libertăți

ce

comportă

îndatoriri

ș

i

responsabilități

poate fi

supusă

unor

formalități, condiții,

restrângeri sau

sancțiuni prevăzute

de lege, care constituie

măsuri

necesare, într-o societate

democratică,

pentru securitatea

națională,

integritate

a

teritorială

sau

siguranța publică, apărarea

ordinii

ș

i prevenirea

infracțiunilor, protecția

sănătății

sau a moralei,

protecția reputației

sau a drepturilor altora, pentru a împiedica

divulgarea

de

informații confidențial

e

sau pentru a garanta autoritate

a

ș

i

imparțialitate

a

puterii

judecătorești.

”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

că

acest

capăt

de cerere nu este în mod

vădit

nefondat în

sensul art. 35 § 3 lit. a) din

Convenție ș

i

că

nu

prezintă

niciun alt motiv de

inadmisibilitate, Curtea îl

declară

admisibil.

B. Cu

privire la fond

părților

a) Societatea

recla

mantă

reclamantă susține că,

în calitate de

acționar

minoritar, av

ea

dreptul

să își

exprime opinia cu privire la activitatea Oltchim

ș

i la modul în

care era

condusă

întreprinderea. Aceasta

precizează că

Oltchim era o societate

cotată

la

bursă,

care, în opinia sa, se confrunta cu o

situație financiară

extrem

de

dificilă

din 2003

ș

i

că informațiile

privind

situația

sa

economică

erau

așadar

cunoscute. Aceasta

adaugă că

rapoartele publice întocmite de auditori

independenți

atestau pierderile financiare ale Oltchim.

Afirmă că informațiile

11

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

în litigiu care au fost divulgate se refereau numai la

situația financiară

a

societății ș

i nu includea elemente secrete sau

confidențiale,

care puteau

să

aducă

atingere

vieții

private a lui C.R

.

reclamantă consideră că,

întrucât organele de conducere ale

societății

Oltchim au refuzat

să

comunice cu aceasta,

declarațiile făcute,

în

opinia sa, în conformitate cu

obligația

de loialitate

ș

i

discreție,

în cadrul

conferinței

de

presă

(supra, pct.

8),

au fost menite

să

alerteze opinia

publică

cu privire la o

problemă

de interes general. Aceasta

precizează că

Banca

Mondială ș

i Fondul Monetar

Internațional

ș

i-au exprimat, de altfel,

îngrijorarea cu privire la strategia Oltchim

ș

i la riscul unei

lichidări

judiciar

e

ș

i

că,

în ciuda tuturor acestor avertismente, a fost

totuși dispusă

lichidarea

judiciară

a Oltchim (supra, pct.

28),

cu

consecințe

financiare serioase.

Aceasta face trimitere la

jurisprudența Curții

[

Heinisch împotriva Germaniei

,

nr. 28274/08,

pct. 89-90,

CEDO 2011 (extrase)]

ș

i

consideră că

interesul

general legat de divulgarea

disfuncționalităților

din activitatea unei

societăți

publice

prevalează

asupra

protecției reputației

profesionale

ș

i a intereselor

comerciale ale acesteia. Societatea

reclamantă susține că sancțiunea

care i-a

fost

impusă

de Tribunalul Vâlcea a descurajat-o

să

ia

măsuri

pentru a-

și apăra

drepturile în calitate de

acționar

minoritar al Oltchim.

b) Guvernul

consideră că

fondul dezbaterii în litigiu se

referă

la o

chestiune de interes general,

ș

i anume administrarea uneia dintre cele mai

importante întreprinderi din România la momentul faptelor. Acesta nu

contestă existența

unei

ingerințe

în exercitarea de

către

societatea

reclamantă

a dreptului

său

la libertatea de exprimare, dar

consideră că această ingerință

avea un temei juridic (supra, pct.

29),

avea ca scop protejarea

reputației

lui

C.R.

ș

i era

necesară

într-o societate

democratică.

În ceea ce

privește

acest din

urmă

aspect, Guvernul

arată că instanțele

interne

ș

i-au

pronunțat hotărârile

după

ce au analizat

conținutul declarațiilor făcute

în cadrul

conferinței

de

presă

organizate de societatea

reclamantă

(supra, pct.

8)

ș

i al celor

conținut

e

în articolul publicat pe un portal internet dedicat industriei chimice (supra,

pct.

12),

potrivit

cărora

Oltchim suferise pierderi

„înspăimântătoare”,

care

puteau avea ca rezultat

„o

lichidare de mare

anvergură”.

Acesta

precizează că

declarațiile

în

cauză

au creat o stare de

panică

în rândul unora dintre partenerii

de afaceri ai Oltchim, fapt considerat de

către

Tribunalul Vâlcea drept o

încălcare clară

a dreptului lui C.R. la respectarea imaginii

ș

i

reputației

sale.

Guvernul

adaugă că

societatea

reclamantă

avea doi

reprezentanți

în Consiliul

de

Administrație

al Oltchim

ș

i

că

era

obligată să

respecte

obligația

de

pr

udență.

În

această privință, invocă

mutatis mutandis

,

hotărârea

Marchenco

împotriva Ucrainei

(nr. 4063/04, pct. 45, 19 februarie 2009).

susține că

prezenta

cauză

se

referă

la

acționarii

minoritari

nemulțumiți

de deciziile luate de conducerea

societății

lor

ș

i, prin urmare, est

e

diferită

de cauzele referitoare la

„avertizorii

de

integritate”

(

whistleblower

s

).

12

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

De asemenea,

susține că acuzațiile societății

reclamante constituie

imputări

de fapt, având în vedere limbajul tehnic utilizat (pierderi

„înspăimântătoare”,

„creșterea semnificativă

a

pierderilor”, „lichidare

de mare

anvergură”) ș

i au

fost menite

să

provoace o stare de

panică.

Acesta

susține că

persoana în

cauză

a folosit o strategie de comunicare

înșelătoare, mențion

ând

că

pierderile

financiare considerabile suferite de Oltchim în 2008, ca urmare a crizei

financiare globale, nu au

făcut

obiectul niciunei

avertizări

în cadrul grupului

din care

făcea

parte societatea

reclamantă,

ci,

dimpotrivă,

acestea au fost

mediatizate pe

scară largă

în România

ș

i au fost atribuite unei

gestionări

defectuoase. În cele din

urmă,

acesta

arată că sancțiunea impusă societății

reclamante era

simbolică

(supra, pct.

15)

ș

i a avut

consecințe

nesemnificative

asupra persoanei în

cauză.

Curții

a) Cu

privire la

existența

unei

ingerințe „prevăzute

de

lege” ș

i care

urmăreșt

e

un

„scop legitim”

observă

în primul rând

că părțile

sunt de acord cu faptul

că

respectiva condamnare

civilă

a

societății

reclamante pentru atingerea

adusă

onoarei

ș

i

reputației

lui C.R. constituie o

ingerință

în exercitarea de

către

aceasta a dreptului

său

la libertatea de exprimare. Aceasta este

ș

i opinia

Curții,

care

constată,

în plus,

că ingerința

era

prevăzută

de lege, în

speță

art. 998

ș

i

999 din fostul Cod civil (supra, pct.

29).

Curtea

subliniază că măsura

incriminată

viza

protecția reputației

lui C.R.

ș

i, prin urmare, a

urmărit

un scop

legitim în sensul art.

10 § 2 din

Convenție

(a se vedea,

mutatis mutandis,

Heinisch

,

citată

anterior, pct. 49).

Rămâne

de stabilit

dacă această ingerință

era

„necesară

într-o societate

democratică”

.

b) Cu

privire la necesitatea

ingerinței „într

-o societate

democratică”

i. Principii generale

reamintește

principiile fundamentale care decurg din

jurisprudența

sa referitoare la art. 10, astfel cum sunt prezentate în special în

hotărârile

Handyside împotriva Regatului Unit

(7 decembrie 1976, pct. 48-

50, seria A nr. 24)

ș

i

Fressoz

ș

i Roire împotriva

Franței

[(MC), nr. 29183/95,

pct. 45,

CEDO 1999-I]. Libertatea de exprimare constituie unul dintre

fundamentele

esențiale

ale unei

societăți

democratice, una dintre

condițiile

primordiale ale

evoluției

sale

ș

i ale

dezvoltării fiecărei

persoane. Sub rezerva

art.10 § 2, aceasta este

valabilă

nu numai în ceea ce

privește „informațiile”

sau

„ideile”

acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci

ș

i

pentru cele care

rănesc, șochează

sau

neliniștesc.

În plus, Curtea

observă că

art. 10 § 2 din

Convenție

nu

lasă

loc restrângerilor în

privința libertății

d

e

exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes

13

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

general. În fapt, marja de apreciere

acordată

statelor este

redusă

în cazul

dezbaterilor asupra problemelor de interes general [

Baka împotriva Ungariei

(MC), nr.

20261/12, pct.

158-159, 23 iunie 2016,

ș

i

Satakunnan

Markkinapörssi Oy

ș

i Satamedia Oy împotriva Finlandei

(MC), nr. 931/13,

pct. 167, 27 iunie 2017].

își exercită competența

de control, Curtea nu are sarcina de a se

substitui

instanțelor

interne, ci de a verifica, din perspectiva art.

10

ș

i în

lumina cauzei în ansamblu, deciziile pe care acestea le-au

pronunțat

în

temeiul puterii lor de apreciere. Aceasta trebuie

să

se asigure

că autoritățile

naționale

s-au bazat pe o apreciere

acceptabilă

a faptelor (

Vogt împotriva

Germaniei

, 26 septembrie 1995, pct.

52, seria A nr.

323),

că ingerința

în

litigiu era

proporțională

cu obiectivele legitime

urmărite ș

i

că

motivele

invocate de

autoritățile naționale

pentru a o justifica par

„relevante ș

i

suficiente”.

În ceea ce

privește

acest ultim aspect, Curtea trebuie

să

analizeze

încălcarea

în litigiu în lumina

conținutului declarațiilor

incriminate, precum

ș

i a contextului în care acestea au fost

făcute.

Natura

ș

i severitatea pedepselor

aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare (a se

vedea, de exemplu,

Gündüz împotriva Turciei

, nr. 35071/97, pct. 42, CEDO

2003-XI). În plus, Curtea

reamintește distincția

care trebuie

făcută

între

declarațiile

de fapt

ș

i

judecățile

de valoare.

Dacă

materialitatea primelor poate

fi

probată,

exactitatea celor din

urmă

nu poate fi

demonstrată. Totuși,

chiar

ș

i

în cazul

judecăților

de valoare,

proporționalitatea ingerinței

depinde de

existența

unui temei faptic pentru

declarația incriminată,

având în vedere

că

ș

i o ju

decată

de valoare se poate dovedi

excesivă dacă

este complet

lipsită

d

e

un temei faptic

(

Pinto Pinheiro Marques împotriva Portugaliei

, nr. 26671/09,

pct. 43, 22 ianuarie 2015,

ș

i numeroasele trimiteri citate).

exprimare, garantat de art. 10 din

Convenție,

trebuie

să

fie pus în

balanță

cu

dreptul la respectarea

vieții

private,

prevăzut

la art. 8 din

Convenție,

au fost

expuse de Curte în

hotărârile

Marii Camere

Von Hannover împotriva

Germaniei (nr

.

2)

[(MC), nr.

40660/08

ș

i 60641/08, pct.

109-113, CEDO

2012]

ș

i

Axel Springer AG împotriva Germaniei

[(MC), nr. 39954/08, pct. 90-

95, 7 februarie 2012]. Astfel, Curtea a stabilit un anumi

t

număr

de criterii, în

contextul punerii în

balanță

a drepturilor în

cauză,

printre care se

numără

în

special

contribuția

la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei

vizate, comportamentul anterior al persoanei în

cauză, conținutul,

forma

ș

i

repercusiunile

publicație

i, modalitatea de

obținere

a

informațiilor ș

i

veridicitatea acestora

[

Axel Springer AG,

citată

anterior, pct. 90-95,

ș

i

Von

Hannover (nr

.

2)

,

citată

anterior, pct.109-113]. De asemenea, aceasta a

precizat

că,

în acest tip de cauze,

dacă

punerea în

balanță

de

către autoritățil

e

naționale

a fost

realizată

cu respectarea criteriilor sus-

menționate,

trebuie

să

existe motive serioase pentru ca opinia

Curții să

se substituie celei emise de

instanțele

interne [

Von Hannover (nr.

2)

,

citată

anterior, pct

.

107,

ș

i

Axel

Springer AG,

citată

anterior, pct. 88].

14

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

urmă,

Curtea

reamintește că

marile întreprinderi se expun

inevitabil

ș

i cu

bună știință

unei

examinări

atente a

acțiunilor

lor

ș

i, la fel ca

în cazul oamenilor de afaceri care le conduc, limitele criticii admisibile sunt

mai largi în

privința

acestora decât în cazul unei persoane particulare. Cu toate

acestea, pe

lângă

interesul general pe care îl

implică

o dezbatere

liberă

cu

privire la practicile comerciale,

există

un interes concurent de protejare a

succesului comercial

ș

i a

viabilității

întreprinderilor, în beneficiul

acționarilor

ș

i al

angajaților,

dar

ș

i pentru binele economic în sens larg. Prin urmare, statul

beneficiază

de o

marjă

de apreciere în

privința căilo

r de atac pe care o

întreprindere trebuie

să

le

aibă

la

dispoziție

în dreptul intern pentru a contesta

veridicitatea

afirmațiilor

de

natură

s

ă aducă

atingere

reputației

sale

ș

i pentru

a limita efectele acestora (

Steel

ș

i Morris împotriva Regatului Unit

,

nr. 68416/01, pct. 94, CEDO 2005-II,

ș

i

Kuliś ș

i

Różycki

împotriva Poloniei

,

nr. 27209/03, pct. 35, 6 octombrie 2009).

ii. Aplicarea acestor principii în

speță

subliniază

în primul rând

că

societatea

reclamantă susține că

scopul

declarațiilor

în litigiu era acela de a critica modul de conducere a

Oltchim, al

cărei acționar

minoritar era,

ș

i, în special, de a atrage

atenția

opiniei publice asupra

existenței

unui risc major de lichidare

judiciară

(supra,

pct.

33-

34).

observă că afirmațiile societății

reclamante nu se refereau la

aspecte ale

vieții

private a lui C.R., ci la modul în care acesta gestiona

activitatea Oltchim (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Sabou

ș

i

Pîrcălab

împotriva României

, nr.

46572/99, pct.

39, 28 septembrie 2004). În acest

context, în ceea ce

privește

discursul unui a

cționar

minoritar cu privire la

viitorul principalei întreprinderi chimice din România, al

cărei acționar

majoritar era statul român (supra, pct.

4),

Curtea

consideră că afirmațiile

în

litigiu priveau o chestiune de interes general referitoare la libera

circulație

a

informațiilor ș

i ideilor în domeniul

activităților

unor

societăți

comerciale

puternice (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Steel

ș

i Morris,

c

itată

anterior,

pct. 95),

precum

ș

i în domeniul

responsabilizării

persoanelor care condu

c

astfel de

societăți,

pentru a le determina

să țină

seama de interesele pe termen

lung ale întreprinderii lor, chestiuni care impun asigurarea unui nivel ridicat

de pr

otecție

a

libertății

de exprimare

ș

i, prin urmare, acordarea unei marje

reduse de apreciere statelor contractante (a se vedea

jurisprudența citată

supra, pct.

38).

observă că

C.R. era directorul uneia dintre cele

mai importante întreprinderi

românești

la momentul faptelor,

funcție

care, în

circumstanțele

particulare ale cauzei, îl expunea la o examinare

atentă

a

acțiunilor

sale, întrucât limitele criticii admisibile erau mai largi în cazul

său

[a se vedea,

mutatis mutandis

,

Steel

ș

i Morris,

citată

anterior, pct.

94,

ș

i

Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei (nr. 2)

, nr. 10520/02, pct. 36,

14 decembrie 2006].

15

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

speță, fără

a constata vreo repercusiune

concretă

asupra

vieții

private

a lui C.R., Tribunalul Vâlcea, a

cărui

decizie a fost

confirmată

în totalitate

în

apel (supra, pct.

20)

ș

i în recurs (supra, pct.

21),

ș

i-a concentrat analiza asupra

consecințelor

negative pe care le-au avut

afirmațiile societății

reclamant

e

asupra imaginii

societății

Oltchim

ș

i asupra

războiului

mediatic, care a

generat în mediul de afaceri o

atmosferă

de neîncredere

legată

de Oltchim

(supra, pct.

15-

18).

Tribunalul a

făcut

referire la C.R.,

înfățișându

-l drept o

persoană publică

ce se bucura de o

anumită

notorietate în mediul de afaceri

ș

i

căreia

i s-a atribuit o imagine

negativă

în opinia

publică

(supra, pct.

15),

dar

nu a

ț

inut seama de criteriile care reies din

jurisprudența Curții citată

la

punctele

38-

41

de mai sus. În special,

judecătorii

români nu au examinat

dacă

declarațiile societății

reclamante au contribuit la o dezbatere de interes

general

ș

i nu au

ț

inut seama în mod

corespunzător dacă

C.R. a participat activ

la dezbaterile din mass-media, de posibila veridicitate a

declarațiilor

sale

ș

i

de forma acestora. În plus, Curtea

constată că instanțele

interne nu au admis

că

litigiul avea ca obiect un conflict între dreptul la libertatea de exprimare

ș

i

dreptul la

protecția reputației

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Dyundi

n

împotriva Rusiei

, nr. 37406/03, pct. 33, 14 octombrie 2008).

circumstanțe ș

i având în vedere contextul cauzei, Curtea

consideră că

motive serioase

justifică

înlocuirea opiniei

instanțelor

interne cu

propria opinie (a se vedea, în special,

jurisprudența citată

supra, pct.

40

in

fine

).

observă

în special

că

majoritatea

informațiilor

comunicate

priveau aspecte financiare susceptibile

să aibă

un impact asupra patrimoniului

societății

reclamante: decizia de a proceda la o majorare a capitalului prin

conversia în

acțiuni

a

creanței

statului, ceea ce, potrivit

societății

reclamante

,

implica un ajutor de stat interzis de

legislația europeană

(supra, pct.

6

ș

i

8);

acumularea de

către

societate a unor datorii considerabile (supra, pct.

6);

capitalizarea

reală

semnificativ mai

mică

decât cea

anunțată

de conducere

ș

i

riscul

scăderii participației acționarilor

minoritari în cazul unei

majorări

a

capitalului prin conversia datoriei în

acțiuni

(supra, pct.

7);

lipsa tra

nsparenței

conducerii

ș

i incapacitatea acesteia de a

găsi soluții

viabile pentru societate,

riscul unor pierderi financiare foarte mari, care expuneau societatea la

faliment,

ș

i necesitatea de a restructura societatea înainte de a continua

investițiile

(supra, pct.

8).

privește

contextul

declarațiilor societății

reclamante, Curtea

constată că

acestea fac parte dintr-un conflict mediatic între cele

două

societăți,

care a implicat

acuzații

reciproce

ș

i

răspunsurile

directorilor

acestora. Astfel, societatea

reclamantă

a fost

acuzată

de C.R.

că

a

acționat

asemenea unui cal troian (supra, pct.

9),

că

a încercat

să scadă

valoarea

Oltchim (supra, pct.

10)

ș

i

că

a fost

gestionată

de colaboratori ai serviciilor

secrete, care

ș

i-au

făcut

studiile în fosta UR

SS

ș

i care au

acționat

în interesul

anumitor cercuri

rusești

(supra, pct.

13)

. În plus, în ceea ce

privește

decizia

de majorare a capitalului Oltchim prin conversia

creanței

statului în

acțiuni

,

16

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

operațiune

pe care societatea

reclamantă

o considera

ilegală,

Curtea

observă

că,

potrivit concluziei Comisiei Europene, nu era vorba despre un ajutor

incompatibil cu normele UE în materie (supra, pct.

25-

26).

Totuși,

aceasta

subl

iniază că finanțarea publică acordată

ulterior

societății

Oltchim a fost

sancționată

de Comisia

Europeană

(supra, pct.

27),

ceea ce putea justifica

parțial

temerile exprimate de societatea

reclamantă

cu privire la nerespectarea

de

către

conducerea Oltchim a

legislației

europene în domeniul ajutoarelor de

stat (supra, pct.

30).

privește informațiile

referitoare la o acumulare foarte mare

de datorii

ș

i la riscul de faliment,

acuzațiile societății

reclamante nu erau

lipsite de temei faptic

ș

i nimic nu

indică

faptul

că/

aceasta a divulgat

informații

inexacte în mod deliberat sau imprudent. În plus, nici

instanțele

naționale,

nici Guvernul nu au contestat caracterul real al acestor

informații

(supra, pct.

15,

35-

36).

De asemenea, Curtea

constată că preocupările

exprimate de societatea

reclamantă

nu erau nefondate, având în vedere

că

procedura de lichidare

judiciară

a Oltchim a fost

deschisă

la

câțiva

ani

după

condamnarea acesteia (supra, pct.

28).

observă că

nu

păreau să

existe

divergențe

între

părți

în

ceea ce

privește situația financiară dificilă

a Oltchim

ș

i

că

aceasta constituia

o

informație publică

(supra, pct.

6

ș

i

24

in fine

).

a

constată că

toate motivele invocate de Tribunalul

Vâlcea pentru justificarea

condamnării societății

reclamante (utilizarea unor

informații confidențiale, săvârșirea

unor acte de

concurență neloială ș

i

desfășurarea

unei campanii de denigrare cu scopul de a împiedica o majora

re

de capital) au fost infirmate prin

hotărâri judecătoreșt

i definitive,

pronunțat

e

în urma procedurii

inițiate

de Oltchim împotriva

societății

reclamante (supra,

pct.

22-

24).

Cu alte cuvinte, împotriva acesteia nu a fost

reținută

nicio

încălcare

de

natură civilă

sau

penală

în ceea ce

privește

aspectele

evidențiate

de Tribunalul Vâlcea (supra, pct.

15-

18).

Prin urmare, probele depuse la dosar

nu permit

să

se concluzioneze

că declarațiile societății

reclamante erau lipsite

de orice temei faptic sau

că

se bazau pe

informații

false sau

înșelătoare.

consideră că

nu

exist

ă

suficiente probe care

să

confirme argumentul Guvernului potrivit

căruia

societatea

reclamantă

dorea

să

creeze o stare de

panică ș

i, astfel,

să

lezeze

interesele comerciale ale Oltchim (supra, pct.

36).

Aceasta

apreciază că

intenția societății

reclamante era mai

degrabă să inițieze

o dezbatere cu privire

la problema conducerii întreprinderii în care

deținea

o

participație

decât

să

pericliteze succesul comercial

ș

i viabilitatea întreprinderii pentru

acționarii ș

i

angajații săi ș

i pentru binele economic în sens larg.

Așadar,

discursul acesteia

pare

să

fi fost motivat de

dorința

de a exercita un control activ asupra

întreprinderii, cu scopul de a-

și îmbunătăți guvernanța ș

i de a favoriza crearea

de valoare pe termen lun

g.

vește

forma

declarațiilor

în litigiu, Curtea

observă că

declarațiile societății

reclamante au fost reproduse

ș

i difuzate fie în articole

17

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

de

presă

redactate de

jurnaliști,

fie în cadrul unei

conferințe

de

presă

organizate de societatea

reclamantă

(supra, pct.

6,

7,

8

ș

i

12).

În ceea ce

privește

articolele de

presă,

Curtea

relevă că declarațiile

în litigiu au fost

făcute

verbal

ș

i, ulterior, au fost raportate de

presă ș

i

că,

prin urmare, se poate

presupune

că,

într-un astfel de context, nu exista nicio posibilitate ca

societatea

reclamantă să

le reformuleze,

să

le cizeleze sau

să

le

retragă

înainte

de publicare [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Nilsen

ș

i Johnsen împotriva

Norvegiei

(MC), nr. 23118/93, pct. 48, CEDO 1999-VIII]. În mod similar,

faptul

că

unele dintre

declarațiile menționate

au fost

făcute

în timpul unei

co

nferințe

de

presă

a privat societatea

reclamantă

de posibilitatea de a le

completa sau de a le retrage înainte de a fi

făcute

publice (a se vedea,

mutati

s

mutandis

,

Otegi Mondragon împotriva Spaniei

, nr. 2034/07, pct. 54

in fine

,

CEDO 2011). Analizând limbajul folosit de societatea

reclamantă,

Curtea

constată că

acesta nu

dezvăluia

detalii privind

viața privată

a lui C.R.

ș

i nici

nu

conținea

expresii sau

afirmații

injurioase ori

acuzații

lipsite de temei faptic

(a se vedea în special

jurisprudența citată

la punctul

39

in fine

de mai sus),

dar

că

acesta exprima în principal opinii cu privire la modul în care C.R.

gestiona activitatea Oltchim (supra, pct.

43).

privește sancțiunea impusă,

Curtea

observă că

societatea

reclamantă susține că

principalul efect al

sancțiunii

a fost limitarea drepturilor

sale în calitate de

acționar

minoritar al Oltchim (supra, pct.

34

in fine

).

Deși

sancțiunea aplicată

în

speță

a fost doar

simbolică ș

i nu a avut niciun impact

financiar asupra

societății

reclamante (supra, pct

.

15),

Curtea

constată că

aceasta putea

să aibă

un efect disuasiv (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Tatár

ș

i

Fáber împotriva Ungariei

, nr. 26005/08

ș

i 26160/08, pct. 41, 12 iunie 2012).

consideră că,

în

speță,

instanțele

interne nu au pus în

balanță

în mod

corespunzător

necesitatea de a

proteja

reputația

lui C.R.

ș

i necesitatea de a asigura respectarea normelor

Convenției

în temeiul

cărora

trebuie

să

existe motive foarte serioase pentru

a

justifica impunerea de

restricții

privind libertatea de exprimare, în cadrul

dezbaterilor privind chestiuni de interes public (a se vedea

jurisprudența citată

supra, pct.

38)

referitoare la o întreprindere

importantă.

56.

Rezultă că exercițiul

de punere în

balanță

a intereselor concurente

,

efectuat de

instanțele naț

i

onale, nu s-a bazat suficient pe criteriile ce reies din

jurisprudența citată

la punctul

40

de mai sus (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Ibragim Ibragimov

ș

i

alții

împotriva Rusiei

, nr.

1413/08

ș

i 28621/11,

pct. 107-111,

28 august 2018). În plus, aceste

instanțe

nu au

menținut

un

echilibru just între, pe de o parte, necesitatea de a-i

păstra reputația

lui C.R.

ș

i, pe de

altă

parte, necesitatea de a proteja libertatea de exprimare a soc

ietății

reclamante.

încălcat

art. 10 din

Convenție.

18

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 8 DIN

CONVENȚI

E

reclamantă impută autorităților naționale

faptul

că

nu i-au

protejat dreptul la respectarea

reputației

împotriva atingerii care ar rezulta din

declarațiile

publice

făcute

de C.R. cu privire la aceasta. Aceasta

invocă

art.

8

din

Convenție,

ale

cărui părți

relevante în

speță

sunt redactate

după

cum

urmează:

„1.

Orice

persoană

are dreptul la respectarea

vieții

sale private

ș

i de familie [...]

autorități

publice în exercitarea acestui drept decât în

măsura

în care acest amestec este

prevăzut

de lege

ș

i

dacă

constituie o

măsură

care, într-

o societate

democratică,

este

necesară

pentru securitatea

națională, siguranța publică,

bunăstarea economică

a

țării, apărarea

ordinii

ș

i prevenirea faptelor penale, protejarea

sănătății

sau a moralei, ori protejarea drepturilor

ș

i

libertăților

altora

.

”

A. Argumentele

părților

susține că

dreptul la respectarea

reputației

este un drept

personal care, în opinia sa, este o

componentă

a

identității

personale

ș

i a

integrității

psihologice ale unei persoane

ș

i de care nu pot beneficia

persoanele juridice. Acesta

consideră că

atingerea

adusă reputației

unei

întreprinderi ar putea avea doar

consecințe

de

natură comercială,

care, în acest

caz, ar intra sub

incidența

art. 1

din Protocolul nr.

1 la

Convenție.

Pentru

aceste motive, Guvernul

apreciază că

cererea trebuie

să

fie

declarată

inadmisibilă

pe motiv de incompatibilitate

ratione materiae

.

reclamantă

nu a demonstrat

existența

unei atingeri

semnificativ aduse dreptului s

ău

la respectarea

reputației,

având în vedere

că

sancțiunea impusă

era

simbolică,

Guvernul

consideră,

de asemenea,

că

aceasta nu poate fi

considerată

o

„victimă”

în sensul art. 35 din

Convenție.

Acesta

arată că

societatea în

cauză ș

i-a sporit

participația

la capitalul Oltchim

chiar

ș

i

după

impunerea

sancțiunii

în litigiu. Acesta

adaugă că

articolele de

presă

aflate la originea

sancțiunii

în litigiu se refereau, de asemenea, la W.Z.,

un director al

societății

reclamante, care nu era reclamant în

fața Curții.

Pentru

toate aceste motive, Guvernul

solicită Curții să

declare acest

capăt

de cerere

inadmisibil din cauza

incompatibilității

ratione persona

e

.

reclamantă

reclamantă solicită Curții să respingă

cele

două excepții

ridicate de Guvern. În ceea ce

privește

prima

excepție,

aceasta

susține că

noțiunea

de

viață privată,

în sensul art. 8 din

Convenție,

nu se

pretează

une

i

definiții

exhaustive

ș

i

că

excluderea întreprinderilor din domeniul de aplicare

al acestui articol ar echivala cu un tratament discriminatoriu. Aceasta

precizează că

art. 8 din

Convenție

a fost deja aplicat de Curte în

privința

19

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

relațiilor

de afaceri care

implică

persoane particulare. Aceasta

adaugă că,

atunci când persoane juridice

invocă

dreptul la libertatea de exprimare, Curtea

pune în

balanță

acest drept

ș

i dreptul concurent la respectarea

reputației.

privește

cea de-a doua

excepție formulată

de Guvern,

societatea

reclamantă răspunde că

grupul economic din care

făcea

parte

ș

i

care beneficia de o

poziție

foarte

importantă

pe

piața mondială

a produselor

chimice nu mai era perceput, în

relațiile

sale de afaceri, ca un partener fiabil

ș

i de încredere pe

piața românească ș

i

că,

în urma

declarațiilor

în litigiu f

ăcute

de C.R., planurile sale concrete de dezvoltare au fost blocate. Aceasta

adaugă

că

au existat

aceleași

repercusiuni în ceea ce

privește

proprii investitori

ș

i

potențialii

parteneri de afaceri

internaționali.

B. Motivarea

Curții

apreciază că

nu este necesar

să

analizeze

dacă reputația

unei

întreprinderi

intră

sub

incidența noțiuni

i

de

„viață privată”

în sensul art. 8 § 1

din

Convenție

[a se vedea, în special,

Firma EDV für Sie, EfS Elektronische

Datenverarbeitung Dienstleistungs GmbH împotriva Germaniei

(dec.),

nr. 32783/08,

pct. 23,

2 septembrie 2014, în care

această

chestiune a fost

lăsată deschisă] ș

i

dacă,

în

speță,

societatea

reclamantă

a

făcut

obiectul unor

prejudicii aduse

reputației

sale, care au atins pragul de gravitate necesar

pentru ca art.

8

să

fie aplicabil. În fapt, chiar presupunând

că această

dispoziție

ar fi

aplicabilă, capătul

de cerere formulat de societatea

reclamantă

este, în orice caz, inadmisibil ca

vădit

nefondat, din motivele expuse mai jo

s.

speță,

societatea

reclamantă

se plânge

că

statul nu i-a protejat

reputația

împotriva

declarațiilor

publice

făcute

de C.R. cu privire la aceasta,

ceea ce i-ar fi diminuat

ș

ansele de a-

și

dezvolta afacerile pe

piața românească

ș

i ar fi adus atingere

reputației

sale, de care

susținea că

se bucura în rândul

partenerilor comerciali

internaționali.

reamintește că

a constatat deja

că

dreptul la

reputație

este un

drept protejat de art. 8 din

Convenție ș

i c

ă

statele au

obligația pozitivă

de a

asigura

protecția

acestuia (

Karakó împotriva Ungarie

i

, nr. 39311/05, pct. 18,

28 aprilie 2009). De asemenea, aceasta face referire la principiile

enunțate

la

punctul

40

de mai sus

ș

i

reamintește că

a stabilit o serie de criterii pentru

punerea în

balanță

a dreptului la libertatea de exprimare, garantat la art. 10

din

Convenție, ș

i dreptul la respectarea

vieții

private, astfel cum este

prevăzut

la art. 8 din

Convenție.

Un alt element deosebit de important în

speță,

care

permite aprecierea

justificării

unei

declarații

atacate, este

distincția

dintre

declarațiile

de fapt

ș

i

judecățile

de valoare (a se vedea, în special,

jurisprudența citată

supra, pct.

39

in fine

).

reamintește că,

pentru a-

și

îndeplini

obligația pozitivă

de a

garanta drepturile unei persoane

prevăzute

la art. 8, este posibil ca statul

să

trebuiască să restrângă

într-o

anumită măsură

drepturile garantate de art. 10

unei alte persoane. Atunci când

examinează

necesitatea unei

restricții

într-

o

20

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

societate

democratică,

în vederea

„protecției reputației

sau a drepturilor

altora”, Curții

i se poate solicita

să

verifice

dacă autoritățile naționale

au

păstrat

un echilibru just în cadrul

protejării

a

două

valori garantate de

Convenție ș

i care pot fi în conflict [

Bédat împotriva

Elveției

(MC),

nr. 56925/08, pct. 74, 29 martie 2016]. Curtea

reamintește,

de asemenea,

că

alegerea

măsurilor

care pot garanta respectarea art. 8 din

Convenție

în

relațiile

dintre indivizi

ț

ine, în principiu, de marja de apreciere a statelor contractante,

indiferent

dacă obligațiile

care îi revin statului sunt pozitive sau negative

[

Odièvre împotriva

Franței

(MC), nr. 42326/98, pct. 46, CEDO 2003-III]. În

mod similar, în temeiul art. 10 din

Convenție,

statele contractante dispun de

o

anumită marjă

de apreciere pentru a examina necesitatea

ș

i amploarea unei

ingerințe

în exercitarea

libertății

de exprimare protejate de

această dispoziție

(

Tammer împotriva Estoniei

, nr. 41205/98, pct. 60, CEDO 2001-I).

circumstanțele

cauzei, Curtea

observă,

în primul rând,

că

societatea

reclamantă

îi imputa lui C.R.

că

a

făcut declarații

în

presă,

în care

a acuzat-o

că

era

responsabilă

pentru

situația economică precară

a Oltchim,

că

s-a opus în mod fraudulos conversiei în

acțiuni

a datoriei

către

stat

ș

i

că

a

încercat

să

deprecieze activitatea întreprinderii (supra, pct.

14).

observă,

în continuare,

că afirmațiile

lui C.R. au

răspuns

la

criticile formulate de societatea

reclamantă

cu privire la modul de gestionare

a întreprinderii Oltchim (supra, pct.

6-

7,

9-

11

ș

i

13).

Din motivare

a

hotărârilor pronunțate

de

instanțele

interne reiese

că

C.R., în calitatea sa de

președinte

-director general, a încercat

să

apere interesele Oltchim

ș

i, astfel, a

exprimat mai multe opinii cu privire la

activitățile

s

ocietății

reclamante, cu

scopul de a

-

și

calma

ș

i

liniști

partenerii de afaceri

ș

i de a le restabili încrederea

(supra, pct.

16).

În

același

context, C.R. a încercat, de asemenea,

să își

apere

conducerea întreprinderii, ca urmare a imaginii negative pe care o prezenta

se

societatea

reclamantă

cu privire la

competențele

sale manageriale (supra,

pct.

15).

Din

această cauză,

Curtea

consideră că afirmațiile

în litigiu aveau ca

obiect o chestiune de interes general care

privește

libera

circulație

a

informațiilor ș

i ideilor în domeniul

activităților

unor importante

societăți

comerciale (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Steel

ș

i Morris,

citată

anterior,

pct. 95).

privește

notorietatea persoanei în

cauză,

Curtea

constată că

societatea

reclamantă

era o întreprindere

importantă,

care

deținea

numeroase

situri industriale în Europa

ș

i, în

același

timp, era

acționar

al Oltchim, o

întreprindere

cotată

la

bursă,

care

deținea

cea mai mare

uzină chimică

din

România (supra, pct.

4),

ceea ce o expunea la o examinare

atentă

a

acțiunilor

sale, întrucât limitele criticii admisibile erau mai largi în cazul acesteia (a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Steel

ș

i Morris,

citată

anterior, pct. 94,

ș

i,

mutatis

mutandis

,

Verlagsgruppe News GmbH

,

citată

anterior 36).

privește conținutul declarațiilor

în litigiu, Curtea

observă că

societatea

reclamantă

era

acuzată

de C.R.

că

s-a opus

privatizării

Oltchim

pentru a deveni ulterior

acționar

majoritar al acestei întreprinderi (supra,

21

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

pct.

6

ș

i

7);

că

a

acționat

împotriva intereselor Oltchim,

cumpărând

u

nul

dintre

concurenții săi

din Polonia (supra, pct.

7

ș

i

9);

că

a dorit

să

blocheze

dezvoltarea Oltchim

ș

i

să

determine închiderea acesteia (supra, pct.

10-

11);

că

a folosit

informații confidențiale

în detrimentul Oltchim, sau

că

a spionat-

o prin intermediul unor manageri care ar fi fost colaboratori ai serviciilor

secrete (supra, pct.

13).

constată că

majoritatea

afirmațiilor

lui C.R. se refereau la

aspecte legate de o

eventuală

confruntare

concurențială

între întreprinderea

pe care o conducea

ș

i societatea

reclamantă.

Aceste

afirmații

reflectau

temerile acestui director legate de posibilitatea ca societatea

reclamantă să

preia controlul asupra Oltchim,

să

utilizeze

participația

sa în consiliul de

administrație

pentru a profita de

oportunități

de afaceri sau chiar ca aceasta

să dorească

lichidarea întreprinderii

românești,

pentru a-

și

consolida

poziția

dominantă

în

același

sector de activitate. În acest context

ș

i având în vedere

jurisprudența citată

la punctele

38-

41

de mai sus, Curtea

consideră că

aceste

afirmații,

chiar

dacă implică

o

anumită doză

de exagerare, sunt echivalente

unor

judecăți

de valoare. În ceea ce

privește afirmațiile

referitoare la

apartenența

W.Z., P.

ș

i Z la serviciile secrete (supra, pct.

13),

Curtea

constată

că

aceste

afirmații

nu priveau societatea recl

amantă,

ci trei dintre managerii

acesteia.

Aceștia

din

urmă

ar fi putut,

dacă

ar fi dorit,

să

sesizeze

instanțele

interne cu o

acțiune

în angajarea

răspunderii

civile delictuale a lui C.R. în

această privință

(supra, pct.

29).

privește

forma

declarațiilor

în litigiu, Curtea

observă că

acestea au fost reproduse

ș

i difuzate în articole de

presă

redactate de

jurnaliști,

context în care societatea în

cauză

nu avea posibilitatea

să

le reformuleze,

să

le cizeleze sau

să

le

retragă

înainte de publicare (a se vedea

jurisprudența

citată

supra, pct.

53).

urmă,

în ceea ce

privește consecințele

acestor

afirmații,

Curtea

reamintește că

a

făcut

o

distincție

între o atingere

adusă reputației

comerciale a unei întreprinderi, care nu are o dimensiune

morală, ș

i o atingere

adusă reputației

unei persoane (fizice), care

privește

statutul acesteia

ș

i

implicit demnitatea sa (

Uj împotriva Ungarie

i

, nr. 23954/10, pct. 22, 19 iulie

2011,

ș

i

Magyar Tartalomszolgáltatók Egyesülete

ș

i Index.hu Zrt împotriva

Ungariei

, nr.

22947/13, pct.

84, 2 februarie 2016). În

speță,

în lipsa unor

elemente de

probă

suficiente care

să

demonstreze impactul

afirmațiilor

lui

C.R. asupra

ș

anselor

societății

reclamante de a-

și

continua

investițiile

pe

piaț

a

românească

sau de a

acționa

în calitate de partener de afaceri

internațional

(supra, pct.

62),

Curtea nu poate face

speculații

privind posibilul prejudici

u

suferit în

această privință.

apreciază că autoritățile naționa

le

nu

ș

i-au

depășit

marja de apreciere

ș

i nu

ș

i-au

încălcat obligația pozitivă

de

a-i garanta

societății

reclamante dreptul la respectarea

efectivă

a

reputației

sale.

22

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

Prin urmare,

concluzionează că

acest

capăt

de cerere este în mod

vădit

nefondat

ș

i trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a)

ș

i art. 35 § 4

din

Convenție.

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN

CONVENȚI

E

Convenție:

„În

cazul în care Curtea

declară că

a avut loc o

încălcare

a

Convenției

sau a

protocoalelor sale

ș

i da

că

dreptul intern al înaltei

părți

contractante nu permite decât o

înlăturare incompletă

a

consecințelor

acestei

încălcări,

Curtea

acordă părț

ii

lezate,

dacă

este cazul, o

reparație echitabilă.”

reclamantă solicită

repararea prejudiciului moral pe care

consideră că

l-a suferit. Aceasta

lasă

la aprecierea

Curții

stabilirea sumei

acordate cu acest titlu.

consideră că

societatea

reclamantă

nu a respectat

cerințele

impuse la art. 60 § 1

ș

i art. 60 § 2 din Regulamentul

Curții ș

i îi

solicită Curții

să respingă pretențiile

acesteia.

constată că

societatea

reclamantă solicită despăgubiri

pentru

prejudiciul moral, a

căror

valoare o

lasă

la aprecierea

Curții.

Dând

dovadă

de

o

anumită

flexibilitate în ceea ce

privește

prejudiciul moral, Curtea a acceptat

deja

să

examineze

pretențiile

a

căror

valoare nu a fost

precizată

de

reclamanți,

întrucât acest tip de prejudiciu nu se

pretează

unui calcul exact sau unei

cuantificări

precise [

Nagmetov împotriva Rusiei

(MC), nr. 35589/08, pct. 72,

30 martie 2017].

79.

Totuși,

având în vedere

circumstanțele speței,

Curtea

consideră că

o

constatare a unei

încălcări

constituie în sine o

reparați

e

echitabilă suficientă

pentru orice prejudiciu moral pe care l-ar fi putut suferi societatea

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

declară

cererea

admisibilă

în ceea ce

privește capătul

de cerere întemeiat

pe art. 10 din

Convenție ș

i i

nadmisibilă

pentru celelalte capete de cerere;

2.

hotărăște

că

a fost

încălcat

art. 10 din

Convenție;

3.

h

otărăște

că

prezenta

hotărâre

constituie în sine o

reparație echitabilă

suficientă

pentru orice prejudiciu pe care l-ar fi putut suferi societatea

reclam

a

ntă.

23

HOTĂRÂREA PETRO

CARBO CHEM S.E. împotriva ROMÂNIEI

Redactată

în limba

franceză,

apoi

comunicată

în scris la 30 iunie 2020, în

temeiul art. 77 § 2

ș

i art. 77 § 3 din Regulament.

Andrea Tamietti

Grefier

Yonko Grozev

Președinte

24