D.M. c. ITALIE

Comunicată la 6 iulie 2020 Publicată la 27 iulie 2020 SECȚIUNEA I Cererea nr. 60083/19 D.M. împotriva Italiei, introdusă la 7 noiembrie 2019. Cererea se referă la presupusa încălcare a dreptului la respectarea vieții de familie al primei reclamante, un resortisant cubanez, care acționează și în numele fiicei sale, din cauza preluării și a adoptării ulterioare a acesteia (a doua reclamantă). A fost încălcat dreptul recurentelor la respectarea vieții lor de familie, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție?

În art. 8 alin. Motivele reținute de instanță și de instanță pentru declararea adoptivității copilului corespundeau cu circumstanțele excepționale care pot justifica o ruptură a legăturii familiale În special, autoritățile italiene și-au îndeplinit obligațiile pozitive stabilite de jurisprudența Curții în această privință cu privire la art. 8 (Zhou c. Italia, 33773/11, 21 ianuarie 2014, Soares de Melo c. Portugal , n 72850/14, 16 februarie 2016, Barnaa și Caldararu c. Italia , n 37931/15, 22 iunie 2017 ) și au luat toate măsurile pe care le-ar fi putut solicita în mod rezonabil pentru a permite refacerea raporturilor dintre prima reclamantă și copil și pentru a respecta un echilibru corect între interesele prezente în joc Procesul decizional care a condus la hotărârile instanțelor interne a fost echitabil și a respectat în mod corespunzător interesele protejate prin art. 8 din convenție, ținând seama în special de faptul că nu a fost impusă nicio competență asupra celor două recurente (Akinnibosun c. Italia, n 9056/14, § 70-83, 16 iulie 2015); și mutatis mutandis Strand Lobbyn și alte c. Norvegia [GC], n 37283/13, § 222, 10 septembrie 2019) pentru a evalua aptitudinile părintești ale primei reclamante și starea de vulnerabilitate a copilului

Communiquée le 6 juillet 2020 Publié le 27 juillet 2020

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 60083/19 D.M. contre l’Italie introduite le 7 novembre 2019

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la violation alléguée du droit au respect de la vie familiale de la première requérante, une ressortissante cubaine, qui agit également pour le compte de sa fille, en raison de la prise en charge et de l’adoption ultérieure de cette dernière (la deuxième requérante).

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte au droit des requérantes au respect de leur vie familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 8 § 2 ? 2. Les motifs retenus par le tribunal et la cour d’appel pour déclarer l’adoptabilité de l’enfant correspondaient-ils aux circonstances « tout à fait exceptionnelles » qui peuvent justifier une rupture du lien familial ? 3. En particulier, les autorités italiennes ont-elles satisfait à leurs obligations positives définies par la jurisprudence de la Cour en la matière sur l’article 8 ( Zhou c. Italie , n o 33773/11, 21 janvier 2014, Soares de Melo c. Portugal , n o 72850/14, 16 février 2016, et Barnea et Caldararu c. Italie , n o 37931/15, 22 juin 2017 ) et ont-elles pris toutes les mesures que l’on pouvait raisonnablement exiger d’elles de manière à permettre la reconstitution des rapports entre la première requérante et l’enfant et à respecter un juste équilibre entre les intérêts présents en jeu ? 4. Le processus décisionnel débouchant sur les décisions des juridictions internes a-t-il été équitable et a-t-il respecté comme il se doit les intérêts protégés par l’article 8 de la Convention compte tenu, en particulier, de ce qu’aucune expertise sur les deux requérantes n’a été ordonnée ( Akinnibosun c. Italie ,

n o 9056/14, §§ 70-83, 16 juillet 2015, et mutatis mutandis Strand Lobben et autres c. Norvège [GC], n o 37283/13, § 222, 10 septembre 2019) afin d’évaluer les aptitudes parentales de la première requérante et l’état de vulnérabilité de l’enfant ?