CASE OF VOICA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF VOICA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2020)

Tradus și revizuit de IER (ier.

gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 9256/19)

HOTĂRÂRE

Art.

8 • Respectarea vieții de familie • Hotărârea instanței naționale de

înapoiere a copiilor din România în Franța • Deplasarea ilegală a copiilor din

Franța, în sensul Convenției de la Haga, împiedicând eventuala exercitare de

către tată a dreptului de vizitare • Examinarea de către instanțele interne a

excepțiilor de înapoiere a copiilor invocate de mamă, reclamanta, în temeiul

art.

13 din Convenția de la Haga • Examinarea întregului context familial,

inclusiv a acuzațiilor de acte de violență comise de tată • Identificarea și

examinarea corespunzătoare a interes

ului superior al copiilor atunci când s-a

decis să nu se acorde importanță integrării acestora în noul mediu din

România • Menținerea contactului cu Franța și cu cultura franceză pentru a

facilita înapoierea acestora • Neaudierea copiilor de către instanțele naționale

din cauza vârstei fragede • Interpretarea și aplicarea în mod suficient de către

instanțele naționale a Convenției de la Haga și a Regulamentului Bruxelles II

bis pentru asigurarea garanțiilor a

rt. 8

Strasbourg

7 iulie 2020

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la a

rt. 44 §

2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Voica împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

judecători,

și Ilse Freiwirth,

grefier adjunct de secție

,

Având în vedere:

cererea nr.

9256/19 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant

francez și român, dna Alexandra

-

Livia Voica („reclamanta”), a sesizat Curtea

în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale („Convenția”), la 4 februarie 2019;

decizia de a comunica Guvernului României („Guvernul”) capătul de

cerere privind art.

8 din convenție și de a declara inadmisibile celelalte capete

de cerere;

decizia de a acorda prioritate cererii (art. 41 din Regul

ame

ntul Curții);

observațiile părților;

faptul că guvernul francez nu și

-

a exprimat intenția de a interveni în

prezenta cauză [a

rt. 36

§

1 din Convenție și a

rt. 44

lit. a)

din

Regulamentul Curții];

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 16 iunie 20

2

0,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

1.

Cererea privește o pretinsă încălcare a dreptului reclamantei la

respectarea vieții de familie, în măsura în care o hotărâre judecătorească a

dispus

înapoierea copiilor săi în Franța, unde locuiau înainte de a se muta în

România și unde tatăl lor continua să locuiască. Reclamanta a susținut că

procedura nu a luat în considerare pe deplin hotărârile instanțelor franceze

care stabiliseră reședința copiilor împreună cu ea, nici riscul grav la care ar fi

expuși copiii în cazul înapoierii la tatăl lor, acesta fiind violent în trecut față

de ea.

ÎN FAPT

a născut în anul 1982 și, potrivit informațiilor disponibil

e

la dos

ar, locuiește la București. Aceasta a fost reprezentată de dna D.

Iovanovici-

Șoșoacă, avocat în București.

1

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, cel mai rece

nt

dna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

cum urmează.

I.

SITUAȚIA FAMILIAL

Ă

5.

În anul 2009, reclamanta a început să locuiască împreună cu un

resortisant francez, dom

nul X. Ei au avut doi fii împreună: Y, născut în anul

2012, și Z, născut în anul 2015. Familia locuia în Franța. Potrivit reclamantei,

copiii au fost crescuți bilingv (în limba română și în franceză) și își vizitau î

n

mod regulat bunicii materni din România

.

a separat și X s

-a mutat din casa familiei pentru

a începe o nouă relație. Reclamanta și copiii au rămas împreună.

II.

MĂSURILE PRIVIND ÎNCREDINȚAREA MINORILOR:

TRIBUNAL

DE GRANDE INSTANCE

BOBIGNY

Tribunal de grande instance

Bobigny a decis ca

autoritatea părintească să fie exercitată în comun de părinți și a stabilit

reședința copiilor ca fiind cu mama lor, care la acea vreme locuia în Franța.

Lui X i s-a acordat drept de vizitare. În conformitate cu materia drepturilor

conferite de lege titularilor autorității parentale, instanța a impus părinților

obligația de a se informa reciproc în momentul în care își schimbau reședința,

pentru a permite o organizare a

decvată a drepturilor și responsabilităților

părintești ale ambilor părinți. De asemenea, a dispus părinților să se consulte

reciproc cu privire la orice problemă privind bunăstarea copiilor.

8.

Ambii părinți au formulat apel. Curte

a de Apel Paris a judecat cauza

(infra, pct. 32-35)

III.

PROCEDURA PENALĂ PRIVIND VIOLENȚA DOMESTIC

Ă

relației lor. După separare, el a devenit și abuziv verbal și fizic față de ea.

ie

2016, când X s-

a întors la locuința familiei pentru a

-i lua pe copii cu el. Y a

refuzat să plece cu el și reclamanta a încercat să

-

l oprească pe X de

a

-l lua pe

Y cu forța. Atunci X a devenit violent față de reclamantă și, în altercație, i

-a

rupt unul dintre degete. Ambii copii au fost prezenți în timpul incidentului.

Tribunal de grande instance

Bobigny a emis

un ordin de restricție. Prin hotărârea din 14 februarie 2017, aceeași instanță l

-

a condamnat pe X pentru violență domestică, l

-a amendat cu 1 000 de euro

(EUR) pentru incidentul din 2 decembrie 2016 și a suspendat sentința. X a

formulat apel. Se pare că, prin hotărârea definitivă din 21 februarie 2019,

2

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Curtea de Apel Paris a anulat condamnarea. Reclamanta a susținut că nu a

fost informată cu privire la evoluția procesului și că nu a putut participa la

acesta

.

12.

În martie 2017, reclamanta a solicitat sprijinul unei organizații franceze

specializate în protecția victimelor violenței domestice, care i

-a oferit

asistență, consiliere psihologică și consiliere privind modalitatea de a trata cu

X.

IV. MUTAREA ÎN ROMÂNIA

contract de trei ani în România, începând cu 1 septembrie 2017. Potrivit

reclamantei, la 3 iulie 2017, l-

a informat pe X cu privire la intenția de a părăsi

Franța și de a lua copiii cu ea, însă acesta nu a reacționat.

a mutat cu copiii în România și, la 19 august 2017, a

comunicat noua lor adresă lui X.

opiii la o școală franceză din București.

V.

MĂSURILE PRIVIND ÎNCREDINȚAREA MINORILOR: CURT

EA

DE APEL PARIS

16.

În cadrul apelului în fața Curții de Apel Paris împotriva hotărârii din 2

septembrie 2016 (supra, pct.

8 și infra,

pct. 32-35),

X a introdus o cerere

provizorie de înapoiere a copiilor în Franța. Reclamanta a solicitat instanței

să aprobe schimbarea reședinței în România și să îi acorde autoritate

părintească exclusivă asupra copiilor.

În

ceea ce privește cererea de înapoiere, instanța a constatat că X nu solicitase

încredințarea copiilor și nu inițiase o procedură în temeiul dispozițiilor

Convenției din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii

internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga”, a se

vedea infra, pct.

39). Totodată, instanța a respins cererea reclamantei,

argumentând că schimbarea reședinței în România nu justifica o modificare

în exe

rcitarea autorității părintești. Prin urmare, a menținut măsurile de

încredințare a minorilor stabilite prin hotărârea din 2 septembrie 2016 (supra,

pct. 7).

VI.

PROCEDURILE PREVĂZUTE DE CONVENȚIA DE LA HAGA

a adresat autorității centrale franceze pentru

aplicarea Convenției de la Haga cu cererea de înapoiere a lui Y și a lui Z în

Franța. La 27 martie 2018, în timp ce procedura administrativă între cele două

autorități centrale era pendinte, X a introdus o acțiune la Tribunalul București

prin care solicita înapoierea copiilor în temeiul Convenției de la Haga.

3

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

19.

La 30 aprilie 2018, tribunalul a examinat cauza în raport cu cerințele

Convenției de la Haga și a dispus înapoierea copiilor în Franța. Instanța a

constatat că, la momentul în care copiii fuseseră luați în România, reședința

lor obișnuită se afla în Franța, iar părinții exercitau împreună autoritatea

părintească. Potrivit dreptului francez, aceasta însemna că reședința copiilor

nu putea fi modificată decât dacă ambii părinți conveneau sau, în lipsa unui

astfel de acord, dacă o instanță autoriza această mutare. Pe baza situației de

fapt din speță, instanța a constatat că reclamanta luase copiii în România fără

acordul tatălui și înainte ca instanțele franceze să soluționeze prin hotărâre

definitivă cererea sa de a lua copii în România. Tribunalul a examinat atât

hotărârea din 2 septembrie 2016 a

Tribunal de grande instance

Bobign

y

(supra, pct.

7), cât și hotărârea din 21 noiembrie 2017 a Curții de Apel Paris

(supra, pct. 17).

20.

Instanța a considerat că pretinsul comportament abuziv al lui X nu

constituia excepția de „risc grav” care să împiedice înapoierea copiilor în

conformitate cu dispozițiile a

rt. 13 lit.

b) din Convenția de la Haga (infra,

pct.

39). Instanța a examinat probele prezentate de reclamantă cu privire la

incidentul din 2 decembrie 2016 (supra, pct. 10). Cu toate acestea, pe baza

acelor elemente și a mărturiilor de care dispunea, a considerat că nu

s

-a stabilit

că X fusese în vreun fel violent, abuziv sau neglijent față de copii, fie în timpu

l

în care au locuit împreună, fie după separarea părinților. Astfel, a

concluzionat că, prin comportamentul său, nu i

-

ar supune la un „risc grav”

în

sensul

art.13 din Convenția de la Haga. În plus, instanța a apreciat că, în orice

caz, un risc pentru integritatea fizică sau psihică a copiilor nu ar determina

instanța să respingă cererea de înapoiere. În opinia tribunalului, un astfel de

risc ar obliga-o pur

și simplu să caute o cooperare internațională pentru a

asigura protecția copiilor de către autoritățile franceze după înapoierea

acestora [art. 60 lit. e) din Regulamentul Bruxelles II bis

—

infra, pct. 41].

21.

Instanța a decis să nu audieze copiii. În această privință, a apreciat că

aceștia erau încă la o vârstă prea fragedă pentru a depune mărturie.

22.

În sfârșit, instanța a constatat că copiii se integraseră pe deplin în noul

lor mediu în România. Cu

toate acestea, a considerat că legalizarea șederii lor

în România nu ar servi interesului superior al copiilor, atât timp cât situația

lor fusese modificată în mod injust și unilateral de mamă, cu încălcarea

măsurilor de încredințare.

23.

Reclamanta a formulat recurs, însă, prin hotărârea finală din 9 august

2018, Curtea de Apel București a confirmat hotărârea și reținând motivarea

tribunalului.

VII. PROCEDURA DE EXECUTARE

a luat copiii în Franța timp de

două săptămâni în timpul vacanței lor școlare. La sfârșitul perioadei, acesta i

-

a înapoiat în România. În perioada respectivă, reclamantei nu i s

-a permis

4

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

niciun contact cu copiii. În plus, a susținut că, la 21 august 2018,

a mers în

Franța împreună cu copiii. Aceasta a afirmat că îl contactase pe X pentru a

-l

informa unde erau, dar că X nu îi vizitase.

a deplasat la reclamantă în România și a

încercat să ia copiii cu el.

Potrivit reclamantei, acesta a abuzat-o verbal pe ea

și pe părinții ei în prezența copiilor. Reclamanta a chemat poliția. Y și Z au

refuzat să îl însoțească pe tatăl lor, iar poliția l

-

a informat că nu i se va permit

e

să îi ia cu forța.

26.

La 1 decembrie 2018, X a încercat din nou să viziteze copiii, însă

reclamanta a refuzat să îl lase înăuntru deoarece copii dormeau la acea oră.

La plecare, X ar fi tăiat pneurile de la mașina reclamantei.

amantei, abuzurile verbale și amenințările au continuat.

28.

Deoarece copiii continuau să locuiască cu mama lor în România, X a

început procedura de executare. La 7 și 23 ianuarie 2019, reclamanta i

-a adus

pe Y și Z la biroul executorului judecătoresc, unde s

-

au întâlnit cu tatăl lor.

Copiii au refuzat să se întoarcă în Franța cu acesta. Executorul judecătoresc a

luat act de împotrivirea copiilor și a formulat o cerere pentru ca aceștia să fie

incluși într

-un program de consiliere, î

n conformitate cu cerințele Codului de

procedură civilă (infra,

pct. 37).

29.

La 4 ianuarie 2019, reclamanta a formulat o contestație la executarea

hotărârii finale din 9 august 2018 (supra,

pct. 23).

5 aprilie 2019, Judecătoria București a dispus consilierea

psihologică a copiilor în temeiul a

rt. 913 C. proc. civ. (infra, pct. 37).

31.

La 28 octombrie 2019, judecătoria a respins contestația la executare și

a dispus reluarea pro

cedurii de executare. Instanța a constatat că reclamanta

nu a fost în măsură să facă dovada că efectiv vizitase Franța și că îl contactase

pe X în august 2018. Mai mult, aceasta s-a împotrivit tuturor tentativelor lui

X și ale executorului judecătoresc de a executa hotărârea din 30 aprilie 2018

(supra, pct. 19-22). În schimb, eforturile lui X de a contacta copiii nu au fost

contestate. Prin urmare, instanța a considerat că reclamanta nu își îndeplin

ise

obligația de înapoiere a copiilor în Franța.

VIII.

HOTĂRÂREA FINALĂ A INSTANȚELOR FRANCEZE ÎN CEEA

CE PRIVEȘTE ÎNCREDINȚAR

EA

reclamantei împotriva hotărârii din 2 septembrie 2016 (supra,

pct.

7 și 8).

33.

Instanța a confirmat exercitarea în comun a autorității părintești de

către cei doi părinți. A respins ca nefondate acuzațiile reclamantei privind

abuzurile verbale și fizice ale lui X față de ea.

34.

Instanța a examinat cererea reclamantei prin care solicita ca minorii să

continue să locuiască cu ea în România. Nu s

-

a admis argumentul că mama

era mai în măsură să îngrijească copii decât X, în măsura în care schimbase

în mod unilateral reședința în România și împiedicase co

ntactul lui X cu copiii

5

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

de la acel moment. Instanța a considerat că menținerea reședinței copiilor la

reclamantă nu ar face decât să consolideze o situație ilegală pe care ea o crease

în mod unilateral.

35.

Instanța a concluzionat că reclamanta, prin atitudinea sa, a încălcat

dreptul copiilor de a menține relații personale cu tatăl lor. În consecință,

instanța a stabilit reședința copiilor la tatăl lor în Franța și a acordat

reclamantei drepturi de vizitare doar în Fran

ța. Părinților li s

-

a impus să se

pună de acord înainte de a scoate copiii din Franța.

CADRUL JURIDIC RELEVANT

I. DREPTUL INTERN

36.

Dispozițiile relevante ale Legii

nr. 369/200

4

privind aplicarea

Convenției de la Haga sunt enunțate în

Ferrari împotriva Român

iei

(nr. 1714/10,

pct.

25, 28 aprilie 2015) și în

Blaga împotriva Românie

i

(nr. 54443/10, pct. 50, 1 iulie 2014).

37.

Procedura specială de executare a hotărârilor judecătorești privind

copiii, astfel cum est

e reglementată de Codul de procedură civilă, este

descrisă în

Niță împotriva României

[(Comitet) nr. 30305/16, pct

.

28 și 29, 3

iulie 2018]

. În special, la momentul faptelor din prezenta cauză, în temeiul

art. 913 din cod, în cazul în care executorul judec

ătoresc constată că minorii

refuză în mod categoric contactul cu părintele înstrăinat, trebuie instituit, prin

hotărâre judecătorească, un program de consiliere psihologică în beneficiul

copiilor, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni. Procedura de

e

xecutare

se suspendă în perioada respectivă.

II.

DOCUMENTE INTERNAȚION

ALE

38.

Dispozițiile relevante ale instrumentelor internaționale aplicabile î

n

speță sunt enunțate în

X împotriva Letoniei

([MC] nr. 27853/09, pct. 34-42,

CEDO 2013).

A.

Convenția de la Hag

a

39.

Convenția din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii

internaționale de copii („Convenția de la Haga”) a fost ratificată de România

prin Legea nr.

100/1992. Părțile relevante din Convenție sunt redactate după

cum urmează:

„[...] profund convinse că interesul copilului este de importanță primordială în orice

problemă privind încredințarea sa,

dornice să protejeze copilul, pe plan internațional, împotriva efectelor dăunătoare ale

unei deplasări sau neînapoieri ilicite și să întocmească proceduri în vederea garantării

imediatei înapoieri a copilului în statul reședinței sale obișnuite, precum și d

e a asigura

protecția dreptului de vizitare,

6

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[...]

“

Articolul 1

„Prezenta convenție are drept obiect –

(a) de a asigura înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit în orice stat

contractant; și

(b) de a face să se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind

încredințarea și vizitarea, care există într

-un stat contractant.

[...]

“

Articolul 3

„Deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:

a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane,

unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea

statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau

neînapoierii sale; și

b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv,

acționân

du

-

se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea

împrejurări nu ar fi surv

enit.

Dreptul privind încredințarea, vizat la

lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire

de plin drept, dintr-

o hotărâre judecătorească sau administrativă sau

dintr-un acord în

vigoare potrivit dreptului acelui stat.”

Articolul 4

„Convenția se aplică oricărui copil care își avea reședința obișnuită într

-un stat

contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor privind încredințarea s

au vizitarea.

Aplicarea c

onvenției încetează când copilul atinge vârsta de 16 ani.”

Articolul 5

„În înțelesul prezentei convenții:

(a) dreptul privind încredințarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite

persoanei copilului și, îndeosebi, acela de a hotărî asupra locului reședinței sale;

(b) dreptul de vizitare include dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată de

timp în alt loc decât cel al reședinței sale obi

șnuite.

[...]

“

Articolul 12

„Când un copil a fost deplasat sau reținut ilicit în înțelesul a

rt.

3 și o perioadă de mai

puțin de un an s

-a scurs cu începere de la deplasare sau neînapoiere în momentul

introducerii cererii înaintea autorității judiciare sau administrative a statul

ui contractant

unde se află copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediată.

Autoritatea judiciară sau administrativă, sesizată fiind chiar după expirarea perioadei

de un an prevăzute la alineatul precedent, urmează, de asemenea, să dispună

înapoierea

copilului, afară dacă nu se stabilește că copilul s

-a integrat în no

ul său med

iu.

7

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Când autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat are motive de a crede

că copilul a fost luat într

-

un alt stat, ea poate suspenda procedura sau să respingă cererea

de înapoiere a copilului.”

Articolul 13

„Prin excepție de la dispozițiile articolului precedent, autoritatea judiciară sau

administrativă a statului solicitat nu este ținută să dispună înapoierea copilului, dacă

persoana, instituția sau organismul care se împotrivește înapoierii sale stab

ilește:

(a) că persoana, instituția sau organismul care avea în îngrijire copilul nu exercita

efectiv dreptul privind încredințarea la data deplasării sau neînapoierii, ori consimțise

sau achiesase ulterior acestei deplasări sau neînapoieri; sau

b) că există un risc grav ca înapoierea copilului să

-

l expună unui pericol fizic sau

psihic sau ca în orice alt chip

să

-l situeze într-

o situație intolerabilă.

Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, să refuze a dispune

înapoierea copilului, dacă constată că acesta se împotrivește la înapoierea sa și că a atins

o vârstă sau o maturitate care face necesar să se țină seama de opini

a sa.

La aprecierea împrejurărilor vizate în acest articol, autoritățile judiciare sau

administrative urmează să țină seama de informațiile puse la dispoziție de autoritatea

centrală sau orice altă autoritate competentă a statului în care se află reședința obișnuită

a copilului privitor la situația sa soci

ală.

[...]

”

Articolul 21

„O cerere vizând organizarea sau protejarea exercitării efective a unu

i drept de vizitare

poate fi adresată autorității centrale a unui stat contractant, potrivit acelorași modalități,

cu o cerere vizând înapoierea copilului.

Autoritățile centrale sunt legate prin obligațiile de cooperare vizate la a

rt. 7, pentru a

asigura

e

xercitarea nestânjenită a dreptului de vizitare și îndeplinirea tuturor cond

ițiilor

la care exercitarea acestui drept ar fi supusă și în vederea înlăturării, în măsura

posibilului, a obstacolelor de natură a se împotrivi la

aceasta.

Autoritățile centrale, fie în mod direct, fie prin intermediari, pot iniția sau favoriza o

procedură legală în vederea organizării sau protejării dreptului de vizitare, precum și a

condițiilor în care exercitarea acestui drept va putea f

i supusă.”

portul explicativ privind Convenția de la Haga, elaborat de Elisa

Pérez-

Vera („Raportul explicativ”), definește noțiunea „interesul superior al

copilului” după cum urmează:

„21. [...] norma juridică

«interesul superior al copilului» este la prima vedere atât de

vagă încât pare să semene mai mult cu o paradigmă sociologică decât cu un standard

juridic concret.

24.

[...] [filosofia Convenției de la Haga] poate fi definită după cum urmează: lupta

împotriva creșterii răpirilor internaționale de copii trebuie întotdeauna să fie mânată de

dorința de a proteja copii și ar trebui să se bazeze pe interpretarea intereselor lor reale.

[...] dreptul de a nu fi mutat sau reținut în numele unor drepturi mai mult

sau mai puțin

discutabile asupra propriei persoane este unul dintre cele mai obiective exemple a ceea

ce constituie interesul copilului.

8

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[...] adevărata victimă a

«

răpirii

»

este copilul însuși, care suferă de bulversarea bruscă

a stabilității sale, de pierderea traumatică a contactului cu părintele care îl îngrijis

e, de

incertitudinea și de frustrarea care apar ca urmare a necesității de a se adap

ta la o limbă

străină, la condiții culturale nefamiliare și la profesori și rude nec

unoscuți.

25.

Prin urmare, este legitim să se afirme că ambele obiective ale convenției —

unul

preventiv, celălalt menit să asigure reinserția imediată a copilului în mediul său obișnuit

— corespund, ambele, unei concepții specifice a ceea ce constituie «interesul superior

al copilului». Cu toate acestea, [...] trebuie să se admită că îndepărtarea copilului poate

fi uneori justificată de motive obiective care au legătură fie cu persoana sa, fie cu mediul

cu care acesta are cele mai strânse legături. Prin urmare, convenția recunoaște

necesitatea anumitor excepții de la obligațiile ge

nerale asumate de state pentru

asigurarea înapoierii imediate a copiilor care au fost îndepărtați sau reținuț

i ilicit.”

B. Regulamentul

Bruxelles II bis

2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie

2003

privind competența, recunoașterea și executarea hotărâril

or

judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești

(denumit „Regulamentul Bruxelles II bis”) prevede următoarele:

Articolul

3 Jurisdicție generală

„1. Sunt competente să hotărască în problemele privind divorțul, separarea de drept și

anularea căsătoriei instanțele judecătorești din statul membru:

(a) pe teritoriul căruia se a

flă:

-

reședința obișnuită a soților s

au

-

ultima reședință obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește

acolo sau

-

reședința obișnuită a pârâtului

sau

-

în caz de cerere comună, reședința obișnuită a unuia dintre

soți sau

-

reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo ce

l puțin un

an imediat înaintea introducerii cererii sau

-

reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin

șase luni imediat înaintea introducerii cererii și în cazul în care acesta este fie resortisant

al statului membru respectiv, fie, în cazu

l Regatului Unit și al Irlandei, are «domiciliul»

în acel loc

;

(b) de cetățenie a celor doi soți sau, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, statul

«domiciliului» comun.

Articolul 10 Competența judecătorească în cazuri de răpire a co

pilului

„În caz de deplasare sau de reținere ilicită a unui copil, instanțele judecătorești din

statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării

sale sau a reținerii sale ilicite rămân competente până în momentul în care copilul

dobândește o reședință obișnuită într

-

un alt stat membru și până c

ând

9

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(a) orice persoană, instituție sau alt organism căreia/căruia i

-

a fost încredințat copilul

consimte la deplasarea sau reținerea acestuia

sau

(b) copilul a locuit în acest alt stat membru o perioad

ă de cel puțin un an după ce

persoana, instituția sau orice alt organism căreia/căruia i s

-

a încredințat copilul a avut

sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, până când copilul s

-a

integrat în noul său mediu și până când a fost îndeplinită cel puțin una dintre următoarele

condiții

:

(i) în termen de un an de când cel căruia i s

-

a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit

să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, nu s

-a depus nici o cerere de înapoiere

la autoritățile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reținut;

(ii) a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia i s

-

a încredințat copilul

și nu s

-

a depus nici o nouă cerere în termenul stabilit la pun

ctul (i);

(iii) o cau

ză soluționată de o instanță judecătorească din statul membru în care copilul

își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau reținerii sale ilicite a fost

închisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (7);

(iv) o hotărâre de încredințare care nu implică înapoierea copilului a fost pronunțată

de instanța judecătorească din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită

imediat înaintea deplasării sau reținerii sale ili

cite.”

Articolul 11 Înapoierea copilului

„1. În cazul în care o persoană, instituție sau orice alt organism căruia/căreia i s

-a

încredințat copilul solicită autorităților competente dintr

-

un stat membru să pronunțe o

hotărâre judecătorească pe baza Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra

aspectelor c

ivile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare Convenția

de la Haga din 1980) în vederea obținerii înapoierii copilului care a fost deplasat sau

reținut ilicit într

-

un alt stat membru decât statul membru în care copilul își avea reședinț

a

obișnuită imediat înainte de deplasarea sau de reținerea sa ilicită, se aplică alineatele

(2)-(8)

.

posibilitatea de ascultare a copilului în cadrul procedurii, cu excepția

cazului în care

aceasta este necorespunzătoare în conformitate cu vârsta sau gradul său de maturitate.

acționează cu celeritate în cadrul procedurii privind cererea, u

tilizând procedurile

urgente prevăzute de dreptul intern.

Fără a aduce atingere primului paragraf, instanța judecătorească pronunță hotărârea,

cu excepția cazului în care aceasta se dovedește imposibilă din cauza unor împrejurări

excepționale, în cel mult șase săptămâni de la sesiz

area sa.

13 litera (b) din Convenția de la Haga din 1980 în cazul în care se stabilește că s

-au lua

t

măsuri corespunzătoare pentru a asigura protecția copilului după înapoierea sa.

persoana care a solicitat înapoierea copilului nu a avut posibilitatea să fie as

cultată.

temeiul articolului 13 din Convenția de la Haga din 1980, instanța trebuie să transmită

de îndată, fie direct, fie prin intermediul autorității sale centrale, o copie a hotărârii

10

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

judecătorești de neînapoiere și a documentelor pertinente, în special un proces

-verbal al

ședințelor instanței competente sau autorității centrale din statul membru în care copilul

își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau reținerii sale ilicite, în

con

formitate cu dreptul intern. Instanța trebuie să primească toate documentele

menționate în termen de o lună de la data hotărârii de neîna

poiere.

își avea reședința obișnuită imediat înainte de deplasarea sa sau de reținerea sa ilicită au

fost deja sesizate de una dintre părți, instanța judecătorească sau autoritatea centrală

care primește informația menționată la alineatul (6) trebuie să o notifice părților

și să le

in

vite să prezinte observații instanței, în conformitate cu dreptul intern, în termen de trei

luni de la data notificării, pentru ca instanța judecătorească să examineze problema

încredințării copilului.

Fără a aduce atingere normelor în materie de competență prevăzute de prezentul

regulament, instanța judecătorească închide cauza în cazul în care nu a primit nici o

observație în termenul prevăzut.

articolul 13 din Convenția de la Haga din 1980, orice hotărâre ulterioară prin care se

dispune înapoierea copilului, pronunțată de o instanță competentă în temeiul prezentului

regulament, este executorie în conformitate cu capitolul III secțiunea 4, în vederea

asigurării înapoierii copilului.”

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN

CONVENȚI

E

1 din Convenție, reclamanta s

-

a plâns de faptul că

instanțele nu au ținut seama de probele pe care le

-a prezentat. În temeiul art. 8

din Convenție, aceasta s

-

a mai plâns că instanțele române au forțat

-

o pe ea ș

i

pe copiii săi să își schimbe reședința și să se întoarcă în Franța, cu încălcar

ea

drepturilor reclamantei și a interesului superior al copiilor. În sfârșit,

întemeindu-se pe art.

2 și 3 din Protocolul

nr.

4 la Convenție, reclamanta s

-a

plâns de încălcarea dreptului la liberă circulație, întrucât hotărârile

judecătorești

i

-

au limitat dreptul de a vizita și de a locui în România.

competența de a realiza o încadrare în drept a faptelor

cauzei [a se vedea

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC), nr. 37685/10

și 22768/12,

pct.

114 și 126, CEDO 2018), va examina plângerea doar în

raport cu art.

8 (a se vedea, pentru clarificări supl

imentare,

Andersena

împotriva Letoniei

, nr.

79441/17, pct.

65, 19 septembrie 2019, și,

mutati

s

mutandis

,

Eberhard și M. împotriva Sloveniei

, nr.

8673/05 și 9733/05,

pct. 111, 1 decembrie 2009).

Art.

8 prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a

domiciliului și a corespondenței sa

le.

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în

măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură

care, într-

11

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică,

bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea

sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

44.

Curtea constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici

inadmisibilă pentru alte motive enumerate la a

rt.

35 din Convenție. Prin

urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părților

(a) Reclamanta

45.

Reclamanta a reiterat că probele prezentate de ea nu au fost luate în

considerare de instanțe. Hotărând înapoierea copiilor în Franța, instanțele au

ignorat hotărârile instanțelor franceze care stabileau reședința copiilor ca fiind

la mama lor și care o autorizau să se deplaseze împreună cu aceștia în

România. Reclamanta îl informase pe X cu privire la mutare, iar acesta își

vizitase nestingherit copii în noua casă. De asemenea, a putut să

ia copiii cu

el în Franța, chiar și după schimbarea reședinței.

46.

Reclamanta a mai susținut că riscul de violență domestică față de copii

nu fusese evaluat corect de instanțe. De asemenea, a considerat că instanțele

au făcut abstracție de faptul că minorii se integraseră în noul lor mediu în

România. În opinia sa, instanțele săvârșiseră o eroare alegând să nu cunoască

opinia copiilor la momentul stabilirii situației lor.

47.

În sfârșit, reclamanta a susținut că, prin dispunerea întoarcerii copiilor

în Franța, instanțele au pregătit terenul pentru cea mai recentă hotărâre

franceză care a modificat măsurile privind încredințarea minorilor și a stabilit

reședința copiilor ca fiind cu tatăl lor.

(b) Guvernul

48.

Guvernul a admis că hotărârea de înapoiere a copiilor în Franța a

constituit o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea vieții sale de

familie. Totuși, această ingerință a fost în conformitate cu legea, și anume

Legea nr.

100/1992, care a încorporat Convenția de la Haga în dreptul intern

(supra, pct.

39). De asemenea, a urmărit un obiectiv legitim, și anume

protecția drepturilor altora, în special dreptul copiilor de a menține contactul

cu tatăl lor.

49.

În ceea ce privește justificarea ingerinței, Guvernul a susținut că

instanțele naționale au luat în considerare toate probele din dosar atunci când

au constatat că reclamanta schimbase reședința copiilor fără acordul lui X. În

ceea ce privește acuzațiile de „risc grav”, instanța a refuzat, pe bună dreptate,

să se bazeze pe simple acuzații de rele tratamente formulate de reclamantă și,

12

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

în schimb, a luat în considerare toate probele prezentate de părți; se dovedea

că instanțele franceze au considerat pe X apt pentru exercitarea autorității

părintești. Astfel, acuzația de risc grav a fost examinată în mod obiectiv de

instanțele naționale, care au motivat în mod detaliat hotărârile lor. În

examinarea lor, instanțele au luat în considerare interesul superio

r al copiilor,

care nu coincidea întotdeauna cu interesele părinților lor.

2.

Motivarea Curții

(a) Principii

general

e

50.

Principiile relevante privind ingerința în exercitarea dreptului la

respectarea vieții de familie, precum și obligațiile pozitive ce revin statului în

temeiul art.

8 din Convenție, în cauzele referitoare la înapoierea unui copil în

temeiul Convenției de la

Haga, sunt rezumate în

X împotriva Letoniei

[(MC)

,

nr. 27853/09, pct. 92-108, CEDO 2013].

51.

Curtea a hotărât, în special, că, în domeniul răpirii internaționale de

copii, obligațiile statelor contractante impuse la a

rt. 8 trebuie interpretate în

lumina cerințelor Convenției de la Haga și ale Convenției din 20 noiembrie

1989 privind drepturile copilului, precum și a normelor și principiilor

relevante ale dreptului internațional aplicabile în relațiile dintre părțile

contractante [

ibidem

, pct.

93, cu trimiterile suplimentare; în ceea ce privește

drepturile fundamentale și principiul încrederii reciproce în cadrul Uniunii

Europene, a se vedea

Avotiņš împotriva Letoniei

(MC), nr. 17502/07, pct. 46-

49, CEDO 2016].

52.

În toate hotărârile referitoare la copii, interesele superioare ale acestora

trebuie să prevaleze [

ibidem

, pct. 96; a se vedea, de asemenea,

Strand Lobben

și alții împotriva Norvegiei

(MC), nr.

37283/13, pct.

204, 10 septembrie

2019]. Aceeași filosofie este inerentă Convenției de la Haga, care asociază

acest interes cu restabilirea

status quo-ului

prin intermediul unei hotărâri de

înapoiere imediată a copilului în țara sa de reședință obișnuită în caz de răpire

ilegală, ținând seama în același timp de faptul că neînapoierea se poate dovedi

uneori justificată de motive obiective care corespund interesului copilului,

explicând astfel existența unor excepții, tocmai în cazul unui risc grav ca

înapoierea copilului să

-

l expună unui pericol fizic sau psihic

sau ca în orice

alt chip să

-l situeze într-

o situație intolerabilă [(a

rt. 13 alin. (1) lit. b)]. Curte

a

mai observă că Uniunea Europeană aderă la aceeași filosofie, în cadrul unui

sistem care implică doar state membre ale Uniunii Europene și întemeiat pe

p

rincipiul încrederii reciproce. Regulamentul Bruxelles II bis, ale cărui

dispoziții privind răpirea de copii le completează pe cele deja prevăzute de

Convenția de la Haga, se referă, de asemenea, în preambulul său la interesul

superior al copilului (supra, pct.

41), în timp ce art.

24 alin.

(2) din Carta

drepturilor fundamentale subliniază că, în toate acțiunile referitoare la copii,

interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial (a se vede

a

X împotriva Letoniei

, citată anterior,

pct. 97).

13

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

53.

În contextul special al prezentei cauze, Curtea reiterează că nu

-

și

propune să substituie propria sa evaluare celei a instanțelor naționale. Astfel,

fără a aduce atingere marjei de apreciere a statului, Curtea trebuie să se

asigure că procesul decizional care a condus la adoptarea de către instanțele

naționale a măsurilor contestate a fost echitabil și a permis celor implicați să

își susțină pe deplin cauza, precum și că a fost protejat interesul superior al

copilului (

ibidem

, pct.

102, cu trimiterile suplimentare; a se vedea

Blag

a

împotriva României

, nr. 54443/10, pct. 67, 1 iulie 2014).

(b) Aplicarea

acestor principii la faptele cauzei

(i)

Cu privire la existența unei ingeri

nțe

ivește împrejurările din speță, Curtea consideră că

hotărârea din 30 aprilie 2018, prin care tribunalul a dispus înapoierea copiilor

reclamantei în Franța (supra,

pct. 19-

22), a constituit o ingerință în dreptul

acesteia la respectarea vieții sale de familie. La acea dată, copiii locuiau cu

reclamanta, care exercita autoritatea părintească, împreună cu X (supra,

pct.

7). Hotărârea în litigiu a fost confirmată de Curtea de Apel București la

9 august 2018 (supra, pct. 23).

55.

Rămâne să se stabilească dacă ingerința era „prevăzută de lege”, dacă

a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime și dacă era „necesară într

-o

societate democratică” (a se vedea

Andersena

, citată anterior,

pct. 113).

(ii)

Cu privire la întrebarea dacă ingerința era „prevăzută de lege”

56.

Curtea constată că ingerința era prevăzută de lege, și anume de a

rt. 3

și 12 din Convenția de la Haga, astfel cum a fost ratificată de statul pârât prin

Legea nr. 100/1992 (supra, pct.

39). În această privință, Curtea mai observă

că, în calitate de state membre ale UE, ambele state au obligații în temeiul

Regulamentului Bruxelles II bis (supra, pct. 41), care este astfel aplicabil în

prezenta cauză (a se vedea

mutatis mutandis

,

K.J. împotriva Poloniei

,

nr. 30813/14, pct. 58, 1 martie 2016).

(iii)

Cu privire la întrebarea dacă ingerința a urmărit un scop legi

tim

57.

Curtea reține că tribunalul a acționat în urmărirea obiectivului legitim

de protejare a drepturilor și libertăților copiilor (a se

vedea

mutatis mutandi

s

,

Vladimir Ushakov împotriva Rusiei

, nr. 15122/17, pct.

87, 18 iunie 2019, și

Blaga

, citată anterior,

pct.

74), obiectiv conform cu protecția drepturilor și

libertăților altora, astfel cum se prevede la a

rt. 8 §

2 din Convenție.

(iv) Cu p

rivire la întrebarea dacă ingerința era „necesară într

-o societat

e

democratic

ă”

58.

În sfârșit, Curtea trebuie să stabilească dacă ingerința în cauză era

„necesară într

-

o societate democratică” în sensul a

rt. 8 §

2 din Convenție,

14

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

in

terpretată în lumina instrumentelor internaționale relevante, și dacă

autoritățile, atunci când au pus în balanță interesele concurente aflate în joc,

au

ț

inut

seama în mod corespunzător de interesul superior al copiilor, în

cadrul marjei de apreciere recunoscute statului în materie (a se vedea

jurisprudența citată supra,

pct.

53). Pentru a proceda astfel, Curtea va ține

seama de motivarea tribunalului la hotărârea din 30 aprilie 2018 (supra,

pct. 19-22).

59.

Primul element al capătu

lui de cerere al reclamantei este modul în care

tribunalul a apreciat întinderea drepturilor sale părintești, în special dreptul de

a stabili reședința copiilor. Reclamanta a contestat concluziile tribunalului,

susținând că avea dreptul să se deplaseze în România împreună cu copiii, din

moment ce reședința lor fusese stabilită fiind cu ea și îl informase pe X cu

privire la schimbarea reședinței (supra,

pct.

45). Guvernul a contestat aceast

ă

afirmație și a făcut trimitere la concluziile tribunalului (supra,

pct. 49).

60.

Curtea trebuie să reitereze că noțiunea de încredințare, în sensul

Convenției de la Haga, are un conținut autonom, întrucât trebuie să se aplice

tuturor statelor părți la această convenție și poate fi definită în mod d

iferit în

variatele lor sisteme juridice [a se vedea

Neulinger și Shuruk împotriva

Elveției

(MC), nr. 41615/07, pct. 65-

68 și 102, CEDO 2010]. În plus, trebuie

arătat că, deși în principiu Convenția de la Haga nu se aplică decât încălcărilor

drepturilor de încredințare, reiese din preambul, precum și din a

rt. 1 lit.

b) și

din art.

21 (supra, pct.

39),

că aceasta urmărește și protejarea dreptului de

vizitare (

ibidem

, pct. 104

).

61.

În prezenta speță, pe lângă exercitarea în comun a autorității părintești,

instanțele franceze i

-

a acordat lui X drept de vizitare, precum și dr

eptul de a

fi consultat în toate problemele privind bunăstarea copiilor (supra,

pct. 7).

Tribunalul a examinat minuțios cauza în temeiul Convenției de la Haga și a

constatat că minorii trebuiau înapoiați în Franța (supra,

pct. 19). Curtea nu

consideră necesar să se îndepărteze în prezenta cauză de concluziile

tribunalului în hotărârea din 30 aprilie 2018.

62.

Faptul că, la 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel Paris a respins cererea

lui X de înapoiere a copiilor (supra, pct. 17) nu modi

fică această concluzie,

în măsura în care procedura respectivă nu era instituită în temeiul dispozițiilor

Convenției de la Haga, ci privea atribuirea încredințării în sensul noțiunii din

dreptul francez și stabilirea reședinței copiilor. Din acest motiv, a

cestea nu

intră în domeniul de aplicare al prezentei examinări.

63.

Mai mult, din comportamentul reclamantei mai reiese clar că, atunci

când a decis să se mute în România cu copiii, știa că nu putea face acest lucru

fără consimțământul tatălui sau fără o hotărâre judecătorească. Potrivit

reclamantei, aceasta îl informase pe X cu privire la intențiile sale (supra,

pct.

13) și a solicitat aprobarea instanței care îi încredințase copiii (supra,

pct. 16). Cu toate acestea, niciun element

din dosar nu indică faptul că, la

momentul schimbării reședinței copiilor în România, X sau instanța și

-a dat

acordul cu privire la această schimbare.

15

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

64.

Prin urmare, în prezenta speță, nu există nicio îndoială că deplasarea

copii

lor din Franța, care împiedica eventuala exercitare de către tată a

dreptului de vizitare care îi fusese acordat, era ilicită în sensul Convenției de

la Haga.

65.

Curtea își va îndrepta acum atenția asupra celui de

-al doilea element al

capătului de cerere al reclamantei, și anume modul în care instanțele interne

au examinat excepțiile la înapoiere invocate de reclamantă în temeiul a

rt. 13

din Convenția de la Haga (supra,

pct. 46).

terează că, în temeiul a

rt. 13 primul paragraf

lit.

b) din Convenția de la Haga, autoritățile care examinează cererea de

înapoiere nu sunt obligate să o admită „dacă persoana, instituția sau

organismul care se împotrivește înapoierii sale stabilește că [...] există un risc

grav”. Părintele care se împotrivește înapoierii este cel care, în primul rând,

trebuie să prezinte suficiente dovezi în acest scop. Prin urmare, în speță,

reclamanta trebuia să furnizeze probe suficiente pentru a dovedi acuzațiile,

care,

în plus, trebuiau să se refere la existența unui risc descris a fi „grav” la

art. 13 primul paragraf lit. b) (a se vedea

X împotriva Letoniei

, citată anterior,

pct. 116).

67.

Revenind la situația de fapt din prezenta cauză, Curtea constată că

tribunalul a examinat întregul context familial, inclusiv acuzațiile de acte de

violență comise de tată (supra,

pct. 20).

Instanța națională a luat în

considerare probele prezentate de reclamantă, precum și hotărârile

judecătorești relevante pronunțate de instanțele franceze și, pe baza acestor

probe, a considerat că acuzațiile reclamantei erau nefondate. În plus, instanța

era pregătită să solicite cooperarea internațională pentru a asigura siguranța

copiilor în Franța (supra,

pct. 20

in fine

), în conformitate cu principiul

încrederii reciproce între statele membre ale UE (a se vedea

Royer împotriva

Ungariei

, nr. 9114/16, pct. 50, 6 martie 2018).

68.

În plus, Curtea constată că tribunalul a examinat evoluția situației

cop

iilor de la mutarea lor în România și a luat în considerare faptul că aceștia

se integraseră în noul lor mediu (supra,

pct.

22). Curtea este convinsă că

tribunalul a identificat interesul superior al copiilor și că l

-a examinat atunci

când a decis să nu acorde vreo semnificație în sensul Convenției de la Haga

integrării copiilor în noul lor mediu. În această privință, Curtea nu poate decât

să constate că, pe durata șederii lor în România, copiii au menținut contactul

cu Franța și cu cultura franceză, care au rămas prezente chiar și în noul lor

mediu. În special, aceștia și

-

au continuat studiile în limba franceză (supra,

pct.

15) și, potrivit reclamantei, au vizitat Franța de două ori de la mutarea lor

în România: mai întâi cu tatăl lor și apoi cu reclamanta

(supra, pct. 24). De

asemenea, Curtea constată că șederea reclamantei în România se intenționa

să fie doar temporară (supra,

pct. 13).

Pentru aceste motive, Curtea este

dispusă să admită că, pe lângă integrarea în noul lor mediu în România, copiii

au conti

nuat să rămână în legătură cu Franța; acest fapt le

-ar facilita

înapoierea în mediul lor obișnuit din acea țară. Curtea este astfel convinsă că

16

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

hotărârea tribunalului, deși succintă, a stabilit în mod convingător interesul

superior al copiilor în această privință.

69.

În sfârșit, Curtea constată că reclamanta a criticat tribunalul pentru că

a decis soarta copiilor fără a

-i interoga direct (supra, pct.

46). În această

privință, Curtea observă totuși că a

rt. 13 alin.

(2) din Convenția

de la Haga

impune instanței să ia în considerare opiniile copilului numai dacă se constată

că minorul a atins un grad suficient de maturitate (supra,

pct. 39). În orice caz,

Curtea a constatat anterior că instanțele naționale pot fi solicitate să

examineze și alte aspecte ale situației copilului, pe lângă voința exprimată d

e

acesta, înaintea de a-

și exercita decizia de a refuza să dispună înapoierea (a

se vedea

mutatis mutandi

s

,

Blaga

, citată anterior,

pct. 80).

70.

În cauza de față, tribunalul și

-

a motivat hotărârea de a nu interoga

copiii (supra, pct.

21). Constatând că, la acea dată, copiii aveau vârsta de 6 și

3 ani (a se vedea supra, pct.

5), Curtea admite argumentele prezentate de

instanța națională în această privință.

71.

În concluzie, Curtea nu identifică niciun indiciu de arbitrar în modul în

care tribunalul a evaluat acuzațiile de risc grav formulate de reclamantă. Pe

parcursul evaluării aprofundate a circumstanțelor care i

-au fost prezentate,

Curtea a examinat ceea ce era în interesul superior al copiilor, ceea ce, în

cazuri precum cel din speță, trebuie să prevaleze (a se vedea

X împotriva

Letoniei

, citată anterior,

pct. 95-96).

72.

În ceea ce privește impactul pe care, în opinia reclamantei, hotărârea

tribunalului a avut-

o asupra măsurilor de încredințare a minorilor (supra,

pct.

47), Curtea nu poate decât să constate că, la 22 octombrie 2019, Curtea

de Apel Paris a hotărât să plaseze copiii la tatăl lor nu din cauza hotărârii

instanțelor române cu privire la procedura de înapoiere introdusă în temeiul

Convenției de la Haga, ci ca urmare a comportamentului reclamantei și a

opoziției acesteia față de orice contact dintre X și copii (supra,

pct. 35). Prin

urmare, în această privință, nu există moti

ve pentru a critica tribunalul sau

autoritățile române în general.

73.

În lumina constatărilor de mai sus, Curtea concluzionează că

interpretarea și aplicarea de către instanțele interne a dispozițiilor Convenției

de la Haga și ale

Regulamentului Bruxelles II bis au fost suficiente pentru a

asigura garanțiile prevăzute la a

rt.

8 din Convenție și că ingerința în dreptul

reclamantei la respectarea vieții sale de familie era „necesară într

-o societate

democratică” în sensul a

rt. 8 § 2

d

in Convenție.

74.

Prin urmare, nu a fost încălcat a

rt.

8 din Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că nu a existat nicio încălcare a a

rt.

8 din Convenție.

17

HOTĂRÂREA VOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 7 iulie 2020, în

conformitate cu art. 77 §

2 și 3 din Regulament.

Ilse Freiwirt

h

Yonko Grozev

Grefier adjunc

t

Președinte

18