CASE OF MICHNEA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF MICHNEA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2020)

Tradus

ș

i revizuit de IER (ier.go

v.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SEC

Ț

IA A PATRA

CAUZA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 10395/19)

HOTĂRÂRE

Art.

8 • Respectarea vieții de familie • Respingerea de către instanț

a na

țional

ă

a cererii de înapoiere a copilului în Italia • Autoritatea părintească exercitată

în comun de ambii părinți înainte de îndepărtarea copilului • Copilul s

- a

integrat într-un mediu social

și de familie în Italia înainte de îndepărtarea lui

• Nici

o explica

ție privind prioritatea dată de instanț

a na

țională domiciliului

din România al părinț

ilor fa

ță de elementele factuale clare care indicau o viață

de familie în Italia • Întemeierea pe constatări ale CJUE într

-

o altă cauză făr

ă

a face vreo examinare a diferen

ț

ei contextuale între acel caz

ș

i cazul

reclamantului • Refuzul instanț

ei na

ț

ionale nu este în concordan

ță cu faptele

sau cu scopul Conven

ț

iei de la Haga de a proteja interesul superior al copilului

prin restabilirea status quo-ului

ș

i prin asigurarea întoarcerii imediate în

ț

ara

în care î

ș

i avea re

ș

edin

ț

a obi

șnuită în cazul răpirii ilegale • Constatarea că

re

ș

edin

ț

a obi

șnuită se afla în Italia ș

i existen

ț

a custodiei comune ar fi în mod

normal suficiente pentru a concluziona că îndepărtarea copilului din Italia fără

consim

țământul reclamantului este un fapt ilicit în termenii Convenț

iei de la

Haga • Constatarea inaplicabilităț

ii la nivel na

ț

ional a Conven

ț

iei de la Haga

• Neidentificarea interesului superior al copilului ș

i neluarea acestuia în

considerare în examinarea situa

ției familiei • Interpretarea ș

i aplicarea

Conven

ț

iei de la Haga

ș

i a Regulamentului Bruxelles II bis nu au asigurat

garan

ț

iile din art. 8

STRASBOURG

7 iulie 2020

Hotărârea devine definitivă în condiț

iile p

revăzute la a

rt. 44 § 2 din Conven

ț

ie.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

În cauza Michnea împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

Pre

ș

edinte,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Jolien Schukking,

judecători,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier de sec

ț

ie,

Având în vedere:

cererea (nr.

10395/19) în

dreptată împotriva României, prin care un

resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Michnea („reclamantul”), a

sesizat Curtea, la 1 februarie 2019, în temeiul art. 34 din Conven

ț

ia pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăț

ilor fundamentale (Conve

n

ț

ia);

decizia de a comunica cererea guvernului României („Guvernul”);

decizia de a acorda prioritate cererii (art. 41 din Regulamentul

Cur

ț

ii);

observa

țiile părț

ilor;

după ce a deliberat în camera de consiliu, în 9 iunie 2020,

pronun

ță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dat

ă:

INTRODUCE

RE

1

. Cererea vizează o presupusă încălcare a dreptului reclamantului la

respectarea vie

ții sale de familie, în măsura în care o decizie a unei instanț

e i-

a respins cererea de înapoiere a

copilului său în Italia, unde îș

i are domiciliu

l

reclamantul

ș

i unde locuiau el

ș

i so

ț

ia lui la data na

ș

terii copilului, în martie

ști a refuzat să dispună înapoierea din motivul

că nu se putea considera că re

ș

edin

ț

a obi

șnuită

a copilului era în acea

țară.

ÎN FAPT

a născut în 1974 ș

i locuie

ș

te în Bresso, Italia. El a fost

reprezentat de domnul A. Grigoriu, avocat în Bucure

ș

ti.

doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4

. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

cum urmează.

ș

i muncea în Italia, a întâlnit-o pe X

pe re

ț

elele sociale.

La acea dată, X, resortisantă a statului român locuia în

România. S-

au căsătorit în decembrie 2016 ș

i, în februarie 2017, X s-a mutat

în Italia pentru a locui cu reclamantul. În martie 2017, fiica lor, Y, s-

a născut

în Italia. În concordan

ță cu prevederile legale relevante, părinț

ii

ș

i-au exercitat

1

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

în comun autoritatea părintească în privinț

a lui Y, de la na

ș

terea ei (art. 483

din Codul Civil Român). Lui X

ș

i Y le-au fost emise carduri de reziden

ță de

către autoritățile italiene. Y a beneficiat de asigurare medicală în Italia de câ

nd

s-

a născut.

6

. X a dorit să se întoarcă în România cu copilul, dar reclamantul s

-a opus.

Această chestiune era o sursă de conflicte frecvente între cei doi. Reclamantul

a avertizat-

o pe X că mai degrabă ar da copilul spre adopție în Italia decât să

fie crescută în casa bunicilor ei în România.

7

. La 22 mai 2017 reclamantul a făcut o ofertă pentru cumpărarea unui

apartament în Italia

și a plătit o garanț

ie de 1000 EUR pentru a asigura

tranzac

ț

ia.

o pe Y în România fără consimțământul

reclamantul

ui. Au călătorit cu maș

ina, cu ajutorul unei cuno

ș

tin

ț

e care venise

din România special pentru a le lua.

ș

i zi, reclamantul a contactat poli

ția italiană pentru că se temea

că X a luat, în mod ilegal, copilul în România. L

a 8 septembrie 2017, în

temeiul Conven

ției din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii

interna

ționale de copii („Convenția de la Haga

”

- a se vedea paragr

a

ful 24

d

e

mai jos), poli

ția a înaintat plângerea reclamantului către Ministerul Justiț

iei

din Italia, care a contactat Ministerul Justi

ț

iei din România pentru a se

informa unde se află copilul.

ti

ț

iei din România le-a localizat pe

X

ș

i pe Y în România

ș

i a informat-o pe X cu privire la solicitarea

reclamantului de a înapoia copilul.

1

1

. La 17 noiembrie 2017, reclamantul a depus o plângere penală la

Parchetul de p

e lângă Judecătoria Reghin împotriva lui X, pe care a acu

zat

-o

de privare ilegală de libertate. La 12 februarie 2018, procurorul a decis

clasarea

pe motiv că, pe de o parte, X nu avea nicio intenț

ie de a-i aduce

vreun prejudiciu copilului - presupusa victi

mă a infracț

iunii -

și, pe de altă

parte, aceasta nu îi interzisese reclamantului să viziteze copilul în casa sa.

I. PROCEDURA ÎN TEMEIUL CONVEN

Ț

IEI DE LA HAGA

ț

iune la Tribunalul

Bucure

ș

ti în temeiul prevederilor Conven

ț

iei de la Haga, în vederea înapoierii

copilului său în Italia.

1

3

. La 3 aprilie 2018 tribunalul a admis cererea. Acesta a constatat că

re

ș

edin

ț

a obi

șnuită a copilului era în Italia și că X a decis unilateral să schi

mbe

acest lucru, încălcând

u

-

se drepturile părinteș

ti ale reclamantului. Instan

ț

a nu

a găsit nicio indicație conform căreia întoarcerea copilului în Italia i

-ar cauza

un prejudiciu ireparabil în sensul art.

13 din Conven

ț

ia de la Haga. De

asemenea, aceasta a respins ca nefondate acuza

țiile lui X că reclamantul ș

i-ar

fi neglijat responsabilităț

ile parentale.

2

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

și parchetul au făcut apel ș

i pe 14 iunie 2018 Curtea de Apel

Bucure

ș

ti

a casat hotărârea apelată ș

i a respins cererea reclamantului de

înapoiere a copilului în Italia.

1

5

. Curtea de Apel a considerat că tribunalul a aplicat faptelor cauzei în

mod eronat prevederile de la art.

3 din Conven

ț

ia de la Haga. În temeiul

co

nstatărilor Curț

ii de Justi

ție a Uniunii Europene (în continuare „CJUE”) î

n

hotărârea

Barbara Mercredi

(a se vedea paragraful

28

de mai jos), instan

ț

a a

constatat că reș

edin

ț

a obi

șnuită a copilului la data relevantă nu era în Italia, ci

în România. În această privință, aceasta a observat că respectivul cuplu

avusese re

ș

edin

ța permanentă în România ș

i când copilul a fost conceput,

ș

i

când s-

au căsătorit. Instanț

a a re

ținut că la data la care căsătoria se încheiase

și Y se născuse, reclamantul

ș

i so

ția lui locuiseră în

tr

-un apartament închiriat

temporar în Italia, re

ș

edin

ța lor legală fiind încă în România la acea dată.

1

6

. În plus, nu existase un acord între părinț

i cu privire la mutarea

permanentă a reș

edin

ț

ei lor în Italia. În opinia instan

ței, doar faptul că

reclamantul lucra în Italia (din ianuarie 2016, conform probelor depuse la

dosar), locuia în Italia (cu X

ș

i Y înregistrate, de asemenea, ca locuind cu el)

ș

i î

ș

i exprimase inten

ția de a cumpăra o proprietate acolo (ceea ce nu a făcut

în cele din urmă) nu putea să schimbe acest lucru.

1

7

. Curtea de apel a mai observat că X nu vorbea limba italiană ș

i nu

lucrase în Italia. În plus, când a luat-o pe Y, care avea doar cinci luni, în

România, încă o alăpta. Instanța nu a fost convinsă că doar faptul că Y se

născuse

în Italia îi schimba locul de re

ș

edin

ță.

II. PROCEDURA DE DIVOR

Ț

țiune la Judecătoria Sighetul

Marma

ț

iei solicitând divor

ț

ul

ș

i încredin

ț

area copilului

.

fost audiată de Judecătoria Sighetul Marmaț

iei. Reclamantul,

prin intermediul avocatului său, a anunțat că

reș

edin

ța lui permanentă se afl

a

în jurisdic

ția geografică a acelei instanțe. Familia tatălui său locuia în acea

zonă.

ț

a a pronun

ț

at divor

ț

ul cuplului, i-a acordat lui X

autoritatea părintească exclusivă în privinț

a copilului

ș

i a stabilit re

ș

edin

ț

a lui

Y cu mama ei. Instan

ța a constatat următoarele:

„Schimbul de mesaje [între părți] arată că [reclamantul] manifesta o atitudine de ură

[fa

ță de X], amen

inț

â

nd că mai întâi o va aduce pe fată înapoi în Italia

ș

i apoi [spuses

e]

«mă voi ocupa de

[familia lui X]

ș

i î

ți promit că nu o vei mai vedea pe fată ni

ciodată».

[...]

Probele administrate în prezenta ca

uză arată că doar mama era învestită în creș

terea

copilului, care a locuit cu ea de la na

ș

tere...

[Reclamantul] a afirmat în mod repetat că

mai degrabă ar da copilul spre adopție decât să permită să fie crescut de mamă ș

i nu a

contribuit în niciun fel la cre

ș

terea lui; pentru aceste motive, instan

ța acordă mamei

autoritatea părintească exclusivă.

3

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

ș

a pronun

țat hotărârea definitivă

în cauză. Acesta a confirmat decizia tribunalului cu privire la autoritatea

părintească ș

i la re

ș

edin

ț

a copilului.

CADRUL JURIDIC

Ș

I PRACTICA RELEVANTE

I. DREPTUL INTERN

ț

iile relevante din Legea nr.

369/2004 privind aplicarea

Conven

ț

iei de la Haga sunt prezentate în

Ferrari împotriva Români

ei

(nr. 1714/10,

pct. 25-28,

28 aprilie 2015,

ș

i

Blaga împotriva României

,

nr. 54443/10, pct. 50, 1 iulie 2014).

II. DOCUMENTE INTERNA

Ț

IONA

LE

ț

iile relevante ale instrumentelor interna

ț

ionale aplicabile în

prezenta cauză sunt prezentate în hotărârea în cauza X împotriva Letoniei

[(MC) nr. 27853/09, pct. 34-42, CEDO 2013].

A. Conven

ț

ia de la Hag

a

ția din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii

interna

ționale de copii („Convenția de la Haga”) a fost ratificată de Români

a

prin Legea nr.

100/1992. Părț

ile relevante din Conven

ție sunt redactate după

cum urmează:

Articolul 3

„Deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilegală:

a) când are loc prin violarea unui drept privind încredin

ț

area, atribuit unei persoane,

unei institu

ții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea

statului în care copilul î

ș

i avea re

ș

edin

ț

a obi

șnuită, imediat înaintea deplasării sau

neînapoierii sale;

ș

i

b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv,

ac

ț

ionând

u-

se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea

împrejurări nu ar fi surv

enit.

Dreptul privind încredin

ț

area, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire

de plin drept, dintr-

o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr

-un acord în

vigoare potrivit

dreptului acelui stat.

”

Articolul 4

„Convenția se aplică oricărui copil care îș

i avea re

ș

edi

n

ț

a obi

șnuită într

-un stat

contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor pr

ivind încredinț

area sau vizitarea

.

Aplicarea conven

ției încetează când copilul atinge vârsta de 16 ani.”

Articolul 5

4

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

„În înț

elesul acestei Conven

ț

ii

–

a) «dreptul de încredin

ț

are» include drepturi legate de îngrijirea persoanei copilului

ș

i, în special, dreptul de a determina domiciliul copilului;

b) «dreptul de vizitare» include

drept

ul de a lua un copil pentru o perioadă lim

itată de

timp într-un alt loc decât re

ș

edin

ț

a obi

șnuită a copilului.”

Articolul 12

„Când un copil a fost deplasat sau reț

inut ilegal în sensul art. 3

ș

i, la data începerii

procedurii înaintea autorităț

ii judiciare sau administrative a statului contractant

unde se

află copilul, o perioadă de mai puț

in de un an s-

a scurs de la data deplasării sau

neînapoierii ilegale, autoritatea sesizată dispune înapoierea imediată a copilului.

Autoritatea judiciară sau administrativă, chiar și dacă procedura a fost inițiată după

expirarea perioadei de un an prevăzute la alineatul precedent, va dispune, de

asemenea,

înapoierea copilului, cu

excep

ția cazului în care se demonstrează că respectivu

l copil s

-

a integrat în noul său med

iu.

C

ând autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat are motive de a crede

că respectivul copil a fost luat într

-

un alt stat, ea poate suspenda procedura sau să

respingă cererea de înapoiere a copilului.”

Articolul 13

„Prin excepț

ie de la dispozi

țiile articolului precedent, autoritatea judiciară sau

administrativă a statului solicitat nu este ținută să dispună înapoierea copilului, dacă

persoana, institu

ț

ia sau organismul care se împotrive

ș

te înapoierii sale stabi

le

ș

te -

a) că

persoana, institu

ț

ia sau organismul care avea în îngrijire copilul nu exercita

efectiv dreptul privind încredin

țarea la data deplasării sau neînapoierii, ori consimț

ise

sau achiesase ulterior la deplasare sau neînapoiere; sau

b) că există un risc grav ca înapoierea copilului să

-

l expună unui pericol fizic sau

psihologic sau să

-

l pună, în orice fel,

într

-o situ

a

ție intolerabilă.

Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, să refuze a dispune

înapoierea copilului, dacă constată că acest

a se î

mpotri

ve

ș

te înapoierii sal

e

și că a atin

s

o vârstă și un grad de maturitate la care este necesar să se țină seama de op

inia sa.

La aprecierea împrejurărilor vizate în acest articol, autorităț

ile judiciare

ș

i

administrative urmează să țină seama de informaț

iile puse la dispozi

ț

ie de autoritatea

centrală sau orice altă autoritate competentă a statului în care se află reș

edin

ț

a ob

i

șnuită

a copilului privitor la situa

ția sa socială.”

ț

ia de la Haga, elaborat de Elisa

Pérez-

Vera („Raportul Explicativ”) definește după cum urmează no

ț

iunea de

„interes superior al copilului”:

„21. ... standardul juridic «interesul superior al copilului» este, la prima vedere, atât

de vag încât pare să se asemene mai mult cu o paradigmă sociologică decât cu un

standard juridic concret.

ției de la Haga] poate fi definită după cum urmează: lupta

împotriva cre

șterii mari a numărului de răpiri internaționale de copii trebuie să fie

întotdeauna i

nspirată de dorinț

a de a proteja copiii

și ar trebui să fie bazată pe o

interpretare a adevăratelor lor interese. ...dreptul de a nu fi deplasat sau reț

inut în numele

5

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

unor drepturi mai mult sau mai pu

ț

in discutabile privind persoana lui este unul dintre

cele mai obiective exemple de ceea ce constituie interesul copilului.

... Adevărata victimă a «răpirii de copii» este chiar copilul, care suferă din cauza

pierderii bru

ște a stabilității lui, a pierderii traumatizante a contactului cu păr

intele care

a fost responsabil d

e cre

ș

terea lui, a incertitudini

i

și frustrării care vin cu necesitatea

de

a se adapta unei limbi străine, unor condiț

ii culturale nefamiliare

ș

i unor profesori

ș

i

rude necunoscute.

obiecte ale Conven

ț

iei

–

primu

l

preventiv, iar celălalt destinat să asigure reintegrarea imediată a copilului în mediul lui

obi

ș

nuit

–

corespund unei idei specifice referitoare la ce constituie «interesul superior

al copilului» . Cu toate acestea ... trebu

ie să se admită că deplasarea copilului poate fi

uneori justificată de rațiuni obiective care au legătură fie cu copilul, fie cu mediul cu

care este conectat cel mai mult. Prin urmare, Conven

ț

ia recunoa

ș

te nevoia de anumite

exce

p

ț

ii de la obliga

ț

iile gener

ale asumate de state de a asigura înapoierea promptă a

copiilor care au fost deplasa

ț

i sau r

e

ț

inu

ți ilegal.”

ște după cum urmează noț

iunea de

„reș

edin

ță obișnuită” a copilului și „deplasare ilegală”:

„64. ...datoria de a înapoia un copil apare doar dacă deplasarea sau neînapoierea este

considerată ilegală în sensul Convenț

iei. Acum, în stabilirea condi

ț

iilor care trebuie

îndeplinite pentru ca orice schimbare unilaterală a status quo

-

ului să fie considerată

ilegală, [acest articol] aduce indirect în prim plan acele relaț

ii pe care Conven

ț

ia

încearcă să le protejeze.

Acele rela

ț

ii sunt bazate pe existen

ța a două fapte, în primul

rând, existen

ț

a unor drepturi de încredin

ț

are acordate de statul unde se afla re

ș

edin

ț

a

obi

șnuită a copilului și, în al doilea rând, exercitarea efectivă a acestor drepturi de

încred

in

țare înainte de deplasarea copilului. Să examinăm mai îndeaproape semnificaț

ia

acestor condi

ț

ii.

[...]

ț

iunea de re

ș

edin

ță obișnuită [este]

un concept validat în Conferin

ț

a de la

Haga, care îl prive

ște ca pe o chestiune de fapt, care diferă în această privință de

domiciliu

.

[...]

rt. 3 este legisla

ția, unde se precizează că

încred

in

ț

area «poate rezulta ... dintr-

o atribuire de plin drept». Aceasta ne determi

nă să

subliniem una dintre caracteristicile acestei Conven

ț

ii,

ș

i anume aplicarea sa în protec

ț

ia

drepturilor de încredin

țare care erau exercitate anterior oricărei decizii asupra acest

ora.

Acest lucru este important deoarece nu putem uita că, în ceea ce priveș

te statisticile,

numărul de cazuri în care un copil este deplasat înaintea unei decizii privind

încred

in

țarea sa sunt destul de frecvente. În plus, posibilitatea ca părint

ele deposedat să

î

ș

i recupereze copilul în astfel de circumstan

ț

e, exceptând cadrul Conven

ț

iei, este

practic inexistentă, dacă nu recu

rge ș

i el, la rândul lui,

la for

ță, ceea ce este întotde

auna

dăunător pentru copil.

[...]

ției, deplasarea unui copil de către unul dintre

titularii care î

și exercită dreptul în comun fără consimțământul celuilalt este la fel de

ilegală, acest caracter ilegal derivă în acest caz nu din vreo acțiune care încalcă o

anumită lege, ci din faptul că

o astfel de ac

ț

iune nu a luat în considerare drepturile

celuilalt părinte care sunt, de asemenea, protejate de lege ș

i a constituit o ingerin

ță în

6

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

exercitarea normală a acestora. Adevărata natură a Convenției se arată cel mai clar în

aceste situa

ț

ii: aceas

ta nu vizează să stabilească persoana căreia i se va încredinț

a copilul

la un anumit moment în viitor,

și nu vizează nici situaț

iile în care se poate dovedi

necesar să se modifice o decizie care stabilește exercitarea autorității părinteș

ti în comun

pe baza unor fapte care ulte

rior s-

au schimbat. Aceasta caută, mai simplu, să prevină

ca

o decizie ulterioară asupra acestei probleme să fie influențată de o schimbare de

circumst

an

țe cauzată de o acțiune unilaterală a uneia dintre părț

i.

B. Regulamentul

Bruxelles II

bis

2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie

2003 privind competen

ț

a, recunoa

ș

terea

și executarea hotărârilo

r

judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părinteș

ti

(denumit „Regulamentul Bruxelles II

bis

”) prevede, în special, următoarele:

Articolul 3 Jurisdic

ție generală

„1. Sunt competente să hotărască în problemele p

rivind divorț

ul, separarea de drept

ș

i

anularea căsătoriei instanțele judecătoreș

ti din statul membr

u:

(a) pe teritoriul căruia se a

flă:

- re

ș

edin

ț

a obi

șnuită a soț

ilor sau

- ultima re

ș

edi

n

ță obișnuită a soț

ilor în condi

țiile în care unul dintre ei încă locuieș

te

acolo sau

- re

ș

edin

ț

a obi

șnuită a pârâtului sau

-

în caz de cerere comună,

reș

edin

ț

a obi

șnuită a unuia dint

re soț

i sau

- re

ș

edin

ț

a ob

i

șnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acol

o cel puț

in u

n

an imediat înaintea introducerii cererii sau

- re

ș

edin

ț

a obi

șnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puț

in

ș

ase luni imediat înaintea introducerii cererii

ș

i în cazul în care acesta este fie resortisant

al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Uni

t

și al Irlandei, are „domicili

ul”

în acel loc

;

(b) de cetăț

enie a celor doi so

ț

i sau, în cazul Regatului Unit

ș

i al Irlandei, statul

„domiciliului” comun.

Articolul 10 Competen

ța judecătorească în cazuri de răpire a copilu

lui

„În caz de deplasare sau de reț

inere ilegale a unui copil, instan

țele judecătoreș

ti din

statul membru în care copilul î

ș

i avea re

ș

edi

n

ț

a obi

șnuită imediat înaintea deplasării

sale sau a re

ținerii sale ilegale rămân competente până în momentul în care copilul

dobând

e

ș

te o

re

ș

edin

ță obișnuită într

-un alt stat membru

ș

i:

(a) orice persoană, instituție sau alt organism căreia/căruia i

-a fost încredin

ț

at copilul

consimte la deplasarea sau re

ț

inerea acestuia;

sau

(b) copilul a locuit în acel alt stat membru o perioadă de cel puțin un an după ce

persoana, institu

ția sau orice alt organism căreia/căruia i s

-a încredin

ț

at copilul a avut

sau ar

fi trebuit să aibă cunoș

tin

ță de locul în care se afla copilul ș

i copilul s-a integrat

în noul său mediu ș

i cel pu

țin una dintre următoarele condiții este îndeplinită:

7

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

(i) în termen de un an de când cel căruia i s

-a încred

in

ț

at copilul a avut sau ar fi trebuit

să aibă cunoș

tin

ță de locul în care se afla copilul, nu s

-a depus nici o cerere de înapoiere

la autorită

ț

ile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau re

ț

inut;

(ii) a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia

i s-a încredin

ț

at copilul

ș

i nu

s-

a depus nici o nouă cerere în termenul stabilit la pun

ctul (i);

(iii) o cauză soluționată de o instanță judecătorească din statul membru în care copilul

î

ș

i avea re

ș

edi

n

ț

a obi

șnuită imediat înaintea deplasării sale sau

re

ț

inerii sale ilegale a

fost închisă în conformitate cu articolul 11 alineat

ul (7);

(iv) o hotărâre de încredințare care nu implică înapoierea copilului a fost pronunțată

de insta

n

ța judecătorească din statul membru în care copilul îș

i avea re

ș

edin

ț

a ob

i

șnuită

imediat înaintea deplasării sau reținerii sale ilegale.”

Articolul 11 Înapoierea copilului

„1. În cazul în care o persoană, instituție sau orice alt organism căruia/căreia i s

-a

încred

in

țat copilul solicită autorităț

ilor competente dintr-un stat memb

ru să pronunț

e o

hotărâre judecătorească pe baza Convenț

iei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra

aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare «Convenț

ia

de la Haga din 1980») în vederea ob

ț

inerii înapoierii copilului care a fost deplasat sau

re

ț

inut ilegal într-un alt stat membru decât statul membru în care copilul î

ș

i avea

re

ș

edin

ț

a obi

șnuită imediat înainte de deplasarea sau de reținerea sa ilegale, se aplică

alineatele (2)-

(8).”

C. Jurispruden

ț

a Cur

ț

ii de Just

i

ț

ie a Uniunii Europene

2

8

. În hotărârea

Barbara Mercredi

(22 decembrie 2010, C-497/10 PPU,

ECLI:EU:C:2010:829)

1

Curtea de Justi

ț

ie a Uniunii Europene (în continuare

„CJUE”), a interpretat conceptul de „reș

edin

ță obișnuită” după cum urmează:

„21. Din acea relaț

ie [între doamna Mercredi

ș

i domnul Chaffe] s-

a născut la 11 august

2009 o fiică, numită Chloé, resortisant francez. În săptămâna care a urmat după naș

terea

copilului, doamna Mercredi

și domnul Chaffe, a căror relaț

ie nu mai era

stabilă de mai

multă vreme și care nu mai locuiau împreună după ce domnul Chaffe părăsise locuinț

a

familiei, s-au separat.

i

fiica ei au plecat din Anglia în insula Réunion,

unde au ajuns a doua zi. Tatăl copilului

nu a fost informat dinainte despre plecarea mamei

ș

i a copilului, dar a primit o scrisoare,

la 10 octombrie 2009, în care doamna Mercredi a expus motivele acele

i plecări.

[...]

ț

a de

trimitere încearcă să clarifice, în esență, cum să

interpreteze corect conceptul de «re

ș

edin

ță obișnuită» în sensul a

rt. 8

ș

i 10 din

Regulament, pentru a determina care instan

ță are competență pentru a dispune în

chestiuni legate de drepturile de încredin

ț

are, în special acolo unde, ca în ac

ț

iunea

principală, disputa vizează un copil mic care este deplasat legal de mama lui într

-un stat

membru altul decât cel al re

ș

edin

ț

ei obi

ș

nuite a copilului,

ș

i care a stat acolo doar câteva

zile până când instanț

a din

s

tatul din care a plecat este sesi

zată.

1

Textul complet al hotărâr

ii

aici

.

8

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

[...]

«re

ș

edin

ț

a obi

șnuită», în înț

elesul art. 8

și 10 din Regulament, trebuie interpretată ca

însemnând că o astfel d

e reș

edin

ță corespunde locului care reflectă un grad de inte

grare

a copilului într-un mediu social

ș

i de familie. În acest scop, când situa

ția în cauză este

aceea a unui copil mic care a stat cu mama lui doar câteva zile într-un stat membru -

altul decât cel în care î

ș

i avea re

ș

edin

ț

a obi

șnuită

- în care a fost deplasat, factorii care

trebuie lua

ț

i în considerare includ, în primul rând, durata, regularitatea, condi

ț

iile

ș

i

motivele pentru

ș

ederea pe teritoriul acelui stat membru

ș

i pentru mutarea mamei în

acel stat

și, în al doilea rând, cu referire specială la vârsta copilului, originile geografice

ș

i de familie ale mamei

ș

i conexiunile de familie

ș

i sociale pe care mama

ș

i copilul le

au cu acel stat membru. Este responsabilitatea instan

ț

ei na

ționale să stabilească

re

ș

edin

ț

a obi

șnuită a copilului, luând în considerare toate circumstanț

ele de fapt

specifice fiecărui caz individual.

ionate mai sus ar fi dus, în ac

țiunea principală, la

concluzia că reș

edin

ț

a obi

șnuită a copilului nu poate fi stabilită, ar trebui să se determine

care instan

ță are competență pe baza criteriului prezenț

ei copilului, în temeiul art. 13

din Regulament.

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A

A

RT. 8 DIN

CONVEN

Ț

IE

a plâns că refuzul instanț

elor din România de a dispune

înapoierea copilului său în Italia i

-

a încălcat dreptul la respectarea vieț

ii de

familie, protejat de art. 8 din Conven

ție, care este redactat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieț

ii sale private

ș

i de familie, a

domiciliului său ș

i a coresponden

ț

ei sale.

i publice în exercitarea acestui drept decât în

măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într

-

o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică,

bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii ș

i prevenirea faptelor penale, protejarea

sănătăț

ii sau a moralei, ori protejarea drepturilor

și libertăților altora.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

3

0

. Curtea constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici

i

nadmisibilă pentru alte motive enumerate la a

rt. 35

din Conven

ț

ie. Prin

urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părț

ilor

(a) Reclamantul

9

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

3

1

. Reclamantul a reiterat că Y s

-

a născut în Italia ș

i a locuit în acea

țară

continuu, până când X a luat

-o în mod ilicit în România. Ea avea un permis

de

ș

edere italian

și asigurare medicală în Italia. În plus, în acea perioadă,

inten

ția cuplului era ca ei să trăiască împreună în Italia. El și X, ca părinț

i ai

lui Y

, erau căsătoriț

i

ș

i locuiau în Italia, unde el î

ș

i avea re

ș

edin

ț

a

ș

i era

lucrător salariat remunerat.

și la acea dată părinț

ii î

și exercitau în comun autoritatea parentală,

X a decis unilateral, fără consimțământul reclamantului, să se întoarcă cu

copilul în România. A călătorit cu maș

ina pentru a eluda controalele la

frontieră ș

i, astfel, ceri

n

ț

ele legale pentru trecerea frontierei cu un copil mic.

ținut că, în decizia definitivă din 14 iunie 2018,

Curtea de Apel nu a

ț

inut seama de interesul superior al copilului.

(b) Guvernul

ținut că interpretarea Convenției de la Haga făcută de

Curtea de Apel fusese corectă, î

ntrucât a pus în balan

ță diferitele interese

implicate

și a decis ce era cel mai bine pentru copil. Acesta a reiterat că era

responsabilitatea autorităț

ilor na

ționale să stabilească reș

edin

ț

a obi

șnuită a

copilului. În prezenta cauză, acestea au făcut acest lucru în totală conformitate

cu decizia CJUE în materia respectivă. Acesta a susținut că nici X, nici Y nu

erau integrate în societatea italiană când au părăsit acea țară, în august 2017:

X petrecuse foarte pu

țin timp în Italia, iar Y era în vârstă de doa

r patru luni la

acea dată.

Cur

ț

ii

(a) Principii

general

e

ț

a în exercitarea dreptului la

respectarea vie

ț

ii de familie, precum

ș

i obliga

ț

iile pozitive ce revin statului în

temeiul art. 8 din Conven

ț

ie, în cauzele referitoare la înapoierea unui copil în

temeiul Conven

ț

iei de la Haga, sunt rezumate în cauza

X împotriva Letoniei

[(MC), nr. 27853/09, pct. 92-108, CEDO 2013]

ș

i au fost recent reiterate în

cauza

Vladimir Ushakov împotriva Rusiei (nr. 15122/17, pct. 76-83, 18 iunie

2019).

3

6

. Curtea a hotărât în special că, în domeniul răpirii internaț

ionale de

copii, obliga

ț

iile statelor contractante impuse la art. 8 trebuie interpretate în

lumina cerin

ț

elor Conven

ț

iei de la Haga

ș

i ale Conven

ț

iei din 20 noiembrie

1989 privind drepturile copilului, precum

ș

i a normelor

ș

i principiilor

relevante ale dreptului interna

ț

ional aplicabile în rela

țiile dintre părț

ile

contractante [ibidem alin. (93), cu trimiterile suplimentare; în ceea ce prive

ș

te

drepturile fundamentale

ș

i principiul încrederii reciproce în cadrul UE, a se

vedea

Avotiņš împotriva Letoniei [

MC], nr.

17502/07, pct.

46-49, CEDO

2016).

10

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

3

7

. În toate hotărârile referitoare la copii, intere

sul superior al acestora

trebuie să prevaleze [ibidem,

pct. 96,

precum

ș

i

Strand Lobben

ș

i al

ț

ii

împotriva Norvegiei

(MC), nr.

37283/13, pct.

204, 10 septembrie 2019].

Aceea

și filosofie este inerentă Convenției de la Haga, care asociază acest

interes cu r

estabilirea status quo prin intermediul unei hotărâri de înapoiere

imediată a copilului în ț

ara sa de re

ș

edin

ță obișnuită în caz de răpire ilegală,

ț

inând seama în acela

și timp de faptul că neînapoierea se poate dovedi uneori

justificată de motive obiectiv

e care corespund interesului copilului, explicând

astfel existen

ț

a unor excep

ț

ii,

ș

i anume în cazul unui risc grav ca înapoierea

copilului să

-

l expună unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip să

-l

situeze într-o situa

ție intolerabilă [(a

rt. 13

alin. (1)

lit. (b)].

Curtea mai

observă că Uniunea Europeană aderă la aceeaș

i filosofie, în cadrul unui sistem

care implică doar state membre ale Uniunii Europene ș

i este întemeiat pe

principiul încrederii reciproce. Regulamentul Bruxelles II bis, ale că

rui

dispozi

ții privind răpirea de copii le completează pe cele deja prevăzute de

Conven

ția de la Haga, se referă de asemenea în preambulul său la interesul

superior al copilului (a se vedea supra, pct. 42), în timp ce art. 24 alin. (2) din

Carta drepturilo

r fundamentale subliniază că, în toate acț

iunile referitoare la

copii, interesul superior al copilului trebuie să prevaleze (a se vedea

X

împotriva Letoniei

, citată anterior,

pct. 97).

urtea reiterează că nu

propune să înlocuiască evaluarea instanț

elor na

ț

ionale cu propria sa evaluare.

Acestea fiind spuse, fără a aduce atingere marjei de apreciere a statului,

Curtea trebuie să se asigure că procesul decizional care a condus la

adoptarea

de către instanț

ele na

ționale a măsurilor contestate a fost echitabil ș

i a permis

celor implica

ți să îș

i sus

țină pe deplin cauza și că a fost protejat interesul

superior al copilului (ibidem, pct. 102, cu trimiterile suplimentare

ș

i

Blag

a

împotriva României

, nr. 54443/10, pct. 67, 1 iulie 2014).

3

9

. În special, Curtea reiterează că a

rt. 8

din Conven

ț

ie impune

autorităț

ilor na

ționale o anumită obligație procedurală în această privință:

când evaluează o cerere de înapoiere a

unui copil, instan

țele trebuie să

pronun

țe o decizie în care să arate motivele specifice în lumina

circumstan

ț

elor cauzei. Acest lucru va permite Cur

ții, a cărei sarcină nu este

să ia locul instanț

elor na

ționale, să efectueze supravegherea la nivel europea

n

care i-a fost încredin

țată (a se vedea

Vladimir Ushakov

, citat mai sus, pct. 83).

(b) Aplicarea

acelor principii în cazul faptelor prezentei cauze

4

0

. La început, Curtea consideră că decizia Curț

ii de Apel Bucure

ș

ti din

14 iunie 2018 prin care se respingea înapoierea copilului reclamantului în

Italia a constituit o ingerin

ță în dreptul reclamantului la respectarea vieț

ii de

familie. La acea dată, reclamatul și X erau căsătoriț

i

ș

i astfel exercitau în

comun autoritatea părintească în p

rivin

ța copilului lor. Curtea reiterează că a

constatat că cerinț

ele Conven

ției de la Haga se aplică ș

i în cazul cuplurilor

căsătorite care exercită în comun autoritatea părintească cu privire la copiii

11

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

lor fără să fie nevoie de vreo hotărâre judecătorească în această privință (a

se

vedea

Monory împotriva României

ș

i Ungariei

, nr.

71099/01, pct.

76, 5

aprilie 2005, precum

ș

i supra, pct.

26)

În consecin

ță, ș

i în ciuda alega

ț

iilor lui

X în sens contrar, (a se vedea pct.

13

in fine

), Curtea nu are niciun motiv să

se îndoiască că autoritatea părintească era exercitată efectiv în comun de către

ambii părinț

i înainte de deplasare.

4

1

. Rămâne să se stabilească dacă ingerința era „prevăzută de lege”, dacă

a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime și dacă era „necesară într

-o

societate democratică” (a se vedea

Andersena împotriva Letoniei

,

nr. 79441/17, pct. 133, 19 septembrie 2019).

4

2

. Curtea observă mai întâi că ingerința era prevăzută de lege, ș

i anume

de art.

3 din Conven

ția de la Haga ratificată de statul pârât prin Legea

nr. 100/1992 (a se vedea supra, pct.

24).

Cu privire la acest aspect, Curtea

observă totodată că, în calitate de state membre ale UE, ambele state sunt pă

rț

i

ale Regulamentului Bruxelles II bis, care este, astfel, aplicabil în cauză (a se

vedea

K.J. împotriva Polonie

i

, nr. 30813/14, pct. 58, 1 martie 2016).

4

3

. Curtea observă, apoi, că astfel, Curtea de Apel Bucureș

ti a ac

ț

ionat în

ce

ea ce a considerat a fi urmărirea obiectivului legitim de protejare a

drepturilor

și libertăț

ilor copilului (a se vedea

mutatis mutandis

,

Vladimir

Ushakov

, citată anterior,

pct. 87,

ș

i

Blaga

, citată anterior,

pct. 74), ceea ce es

te

conform cu protec

ț

ia drepturilor

și libertăților altora, prevăzută la a

rt. 8

alin. (2) din Conven

ț

ie.

4

4

. În cele din urmă, Curtea trebuie să stabilească dacă ingerința în cauză

era „necesară într

-

o societate democratică” în sensul a

rt. 8

alin. (2)

din

Conven

ț

ie, interpretat în lumina instrumentelor interna

ț

ionale relevante,

ș

i

dacă, atunci când s

-au pus în balan

ță interesele concurente aflate în joc, s

-a

acordat importa

n

ța corespunzătoare interesului superior al copilului, în cadrul

marjei de apreciere acordate statului în astfel de situa

ț

ii (a se vedea supra,

pct.

38

precum

ș

i

X împotriva Letoniei

, citată anterior,

pct. 54,

ș

i

Vladimir

Ushakov

, citată anterior,

pct. 88). Pentru a face acest lucru, Curtea va

ț

ine

seama de motivarea înaintată de curtea de apel pentru hotărârea sa (a se vedea

supra, pct.

15

-

17).

4

5

. Curtea notează că următoarele circumstanț

e au determinat curtea de

apel să concluzioneze că Italia nu fusese statul reș

edin

ț

ei obi

ș

nuite a lui Y:

părinț

ii s-

au căsătorit ș

i au conceput copilul în România

ș

i erau înregistra

ț

i ca

rezide

n

ț

i în acel stat (a se vedea supra, pct.

15

); ace

știa nu au hotărât de

comun acord să îș

i schimbe locul de re

ș

edin

ță în Italia (a se vedea supra,

pct.

16

); Y era un copil mic la data la care a fost deplasată (a se vedea supra,

pct.

17

); iar mama nu vorbea limba italiană și nu lucra în Italia la acea dată

(ibidem).

a verifica dacă interpretarea de mai sus ș

i aplicarea

prevederilor Conven

ț

iei de la Haga

ș

i ale Regulamentului Bruxelles II

bis

d

e

către curtea de apel a asigurat drepturile reclamantului garantate de

a

rt. 8 di

n

12

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

Conven

ț

ie (a se vedea supra, pct.

36

precum

ș

i

Vladimir Ushakov

, citată

anterior, pct. 92).

4

7

. Curtea observă că fiica reclamantului s

-

a născut în martie

2017 în

Italia, unde a trăit toată viața ei, până la deplasarea ei în România în august

tere

ș

i a beneficiat de asigurare

medicală italiană (a se vedea supra,

pct.

5

). Până în august 2017, reclamantul,

X

și Y au locuit împreună în Italia ca familie, fapt recunoscut de curtea de

apel în hotărârea sa. Astfel, se poate deduce că singura locuință pe care copilul

o cunosc

use până la acea dată a fost în Italia. Curtea de asemenea se inspiră

din principiile Regulamentului Bruxelles II bis astfel cum este interpretat de

CJUE în jurispruden

ț

a sa

și nu poate să nu observe că înainte de deplasarea

sa din Italia, copilul era, cel pu

ț

in într-

o anumită măsură, integrat într

-un

mediu social

ș

i de familie în acea

țară (a se vedea supra,

pct.

28

).

rtea observă că în timpul procedurii de divorț

, reclamantul, prin

avocatul lui, a anun

țat că reș

edin

ța sa permanentă era în jurisdicț

ia

Judecătoriei Sighetul Marmaț

iei în România (a se vedea supra, pct.

19

).

Acestea fiind spuse, Curtea trebuie să reitereze că, în sensul Conven

ț

iei de la

Haga, conceptul de „reș

edin

ță obișnuită” este o chestiune de pur fapt și diferă

de domiciliu (a se vedea Raportul explicativ citat anterior la pct.

26

). Este,

totu

și, neclar din hotărârea curții de apel dacă o astfel de distincț

ie s-

a făcut

în prezenta

cauză și, dacă s

-

a făcut, pe ce motive. Hotărârea curț

ii de apel nu

explică de ce acea instanță a favorizat ceea ce pare a fi domiciliul din România

al părinț

ilor în raport cu elementele factuale clare care i-au fost prezentate

care indicau că familia loc

uia în Italia la momentul na

ș

terii copilului

și până

la deplasarea acestuia

și au făcut toate aranjamentele la naș

terea copilului

pentru a-l înregistra în Italia

ș

i pentru a-

i permite să beneficieze de sistemul

de protec

ție socială italian (a se vedea supra

,

pct.

5

ș

i 15

).

4

9

. În plus, se pare că curtea de apel s

-

a bazat pe constatările CJUE în

hotărârea

Barbara Mercredi

fără a face vreo evaluare a diferenț

ei contextuale

dintre acea cauză ș

i cauza care i-

a fost prezentată d

e reclamant. De fapt,

niciuna dintre diferen

ț

ele factuale semnifi

cative dintre cele două cauze nu

pare să fi fost prezentată în hotărârea curții de apel, precum: faptul că în

hotărârea

Barbara Mercredi

, mama avea autoritate părintească exclusivă în

privin

ța copilului, iar părinții nu locuiau împreună. Curtea consideră că ș

i

circumstan

ț

ele specifice ale acelei cauze, care erau semnificativ diferite de

cele ale prezentei cauze, necesitau o examinare mai amănunțită a domeniului

de aplicare a drepturilor părin

telui care de

ține autoritatea părintească.

și fără a aduce atingere principiului

subsidiarității, Curtea trebuie să concluzioneze că refuzul instanț

ei na

ț

ionale

de a recunoa

ș

te Italia ca

ț

ara re

ș

edin

ț

ei obi

ș

nuite a lui Y nu este în

concorda

n

ță cu faptele (a se compara,

Vladimir Ushakov

, citată anterior,

pct.

92) din prezenta cauză sau cu scopul Convenț

iei de la Haga care este, în

primul rând, protejarea interesului superior al copiilor prin restaurarea status

quo-ului

ș

i asigurarea înapoierii lor imediate în

ț

ara unde î

ș

i au re

ș

edin

ț

a

13

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

obi

șnuită în cazul răpirii ilegale (a se vedea

X împotriva Letoniei

, citată

anterior, pct. 97,

ș

i pct. 25 din Raportul explicativ privind Conven

ț

ia de la

Haga, citat la pct.

25

de mai sus). Instan

ț

a na

țională nu a acordat importanță

faptului că Y fusese deplasată din Italia fără consimțământul recl

amantului,

ceea ce i-

a încălcat drepturile protejate de lege ș

i a constituit o ingerin

ță în

exercitarea normală a acestora. Prin urmare, se pare că prevederile legii

aplicabile au fost

în prezenta cauză interpretate ș

i aplicate în a

șa fel încât să

facă fără însemnătate lipsa consimțământului reclamantului pentru plecare

a

lui Y în România

ș

i

șederea ulterioară acolo

.

5

1

. Elementele factuale de mai sus, în special constatarea că reș

edin

ț

a

obi

șnuită fusese în Italia (a se vedea supra,

pct.

50

)

ș

i exercitarea în comun a

autorității părinteș

ti (a se vedea supra, pc

t.

40

in fine

), ar fi fost în mod nor

mal

suficiente pentru a concluziona că era aplicabilă Convenț

ia de la Haga

și că

deplasarea lui Y di

n Italia fără consimțământul reclamantului a fost ilegală în

sensul acelei Conven

ț

ii. Acest lucru ar fi implicat, apoi, datoria de a o înapoia

pe Y în Italia, în temeiul art. 12 din Conven

ț

ia de la Haga (a se vedea supra,

pct.

24

), dacă nu era îndeplinită niciuna dintre excepțiile prevăzute l

a a

rt. 13

din acea Conven

ț

ie (a se vedea

mutatis mutandis

,

Vladimir Ushakov

, citată

anterior, pct. 94). Nicio astfel de evaluare nu s-

a făcut de către curtea de apel,

în măsura în care s

-

a constatat că nu era aplicabilă Convenț

ia de la Haga în

cauză. La fel de important, Curtea nu găseș

te nicio men

ționare în hotărârea

cur

ții de apel că acea instanță a identif

icat interesul superior al copilului

ș

i a

ținut seama în mod corespunzător de acesta în evaluarea sa cu privire la

situa

ț

ia familiei, astfel cum este cerut de art.

8 din Conven

ț

ie (a se vedea

jurispruden

ța citată anterior la

pct.

37

). Trebuie observat, totu

și, că singura

instan

ță care a examinat situaț

ia familiei în lumina Conven

ț

iei de la Haga,

tribunalul, a considerat că nu era niciun motiv să se opună înapoierii copilului

în Italia (a se vedea supra, pct.

13

)

țele cauzei văzute în ansamblu, Curtea

concluzionează că interpretarea și aplicarea de către curtea de apel a

dispozi

ț

iilor Conven

ț

iei de la Haga

ș

i ale Regulamentului Bruxelles II bis nu

au asigurat garan

ț

iile pr

evăzute la a

rt. 8

din Conven

ț

ie

și că ingerinț

a în

dreptul reclamantului la respectarea vie

ții sale de familie nu era „necesară

într-

o societate democratică” în sensul a

rt. 8 § 2 din Conven

ț

ie.

5

3

. Prin urmare, a fost încălcat a

rt. 8 din Conven

ț

ie.

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVEN

Ț

IE

ț

ie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenț

iei sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părț

i contracta

nte nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o repara

ție echitabilă.”

14

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

A. Prejudiciu

despăgubir

e

pentru prejudiciul moral

.

ținut că reclamantul nu a specificat temeiul cererii lui

de despăgubire și legătura dintre pretinsa încălcare și suma solicita

tă.

5

7

. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit un prejudiciu

moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări.

Ținând seama de natura încălcării constatate ș

i pronun

ț

ându-se în echitate,

Curtea acordă reclamantului suma de 7

500 EUR cu titlu d

e despăgubire

pentru prejudiciul moral

.

B.

Cheltuieli de judecată

de judecată, reprezentând onorariul avocatului, după cum urmează:

- 1 525 EUR pentru cele efectuate

în fa

ț

a instan

ț

elor na

ț

ionale în procedura

de înapoiere a copilului;

ș

i

- 4 700 EUR pentru cele efectuate în fa

ț

a Cur

ț

ii, în special 1 200 EUR

pentru procedura dinaintea comunicării cauzei către Guvern, 1 500 EUR

pentru reprezentare după comunicare ș

i 2000 EUR reprezentând onorariu de

succes care trebuie plătit direct în contul avocatului.

ții facturi care atestă plata sumelor indicate

anterior către cabinetul avocatului care îl reprezentase în proc

edura de

înapoiere a copilului

și către cabinetul avocatului care îl reprezentase în

procedura în fa

ț

a Cur

ț

ii, cu excep

ț

ia onorariului de succes.

ținut că nu se poate verifica pe baza facturilor prezentate

de recla

mant dacă costurile au fost efectuate pentru procedura de înapoiere a

copilului lui sau pentru procedura de divor

ț

.

Acesta a mai afirmat că cererea

privind costurile de reprezentare juridică în faț

a Cur

ții era exagerată, având

în vedere obiectul cauzei.

ț

a Cur

ț

ii, un reclamant are dreptul la

rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabileș

te

caracterul real, necesar

ș

i rezonabil al acestora. În plus, Curtea reiterea

ză că

onorariile unui reprezentant sunt efectuate în mod concret dacă reclamantul

le-

a plătit sau este dator să le plătească a se vedea

Iatridis împotriva Greciei

(repara

ție echitabilă) [(MC)

nr. 31107/96,

pct. 54,

CEDO 2000-XI,

ș

i

Merabishvili împotriva Georgiei

(MC) nr. 72508/13, pct. 371, 28 noiembrie

2017, cu trimiterile suplimentare]

.

6

2

. Curtea observă că acordurile încheiate de reclamant cu reprezentanț

ii

săi –

care dau na

ș

tere unor obliga

ț

ii doar între avocat

ș

i client

–

nu pot fi

obligatorii pentru Curte, care trebuie să evalueze nivelul cheltuielilor de

judecată care urmează să fie rambursate având în vedere nu doar dacă

cheltuielile sunt efectuate în mod concret, ci

și dacă au fost efectuate în mod

15

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

rezonabil (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Iatridis

, citată anterior,

pct. 55).

Ț

inând seama de documentele aflate în posesia sa

ș

i criteriile de mai sus,

Curtea consideră că este rezonabil să atribuie reclamantului suma de 1 525

EUR pentru cheltuielile de judecată în cadrul proced

urilor interne

ș

i suma de

2 700 EUR pentru procedura în fa

ț

a Cur

ț

ii, în total 4 225 EUR, plus orice

sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit.

C. Dobânzi

moratorii

6

3

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca

Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

declară

cererea admisibilă;

2.

hotărăș

te

că a fost încălcat a

rt. 8 din Conven

ț

ie;

3.

hotărăș

te

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data la care hotărârea judecătorească devine definitivă în

conformitate cu art. 44 § 2 din Conven

ție, următoarele sume:

(i) 7 500 EUR (

șapte mii cinci sute de euro) cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu

titlu de impozit

;

(ii) 4 225

EUR (patru mii două sute douăzeci ș

i cinci euro), plus orice

sumă ce poate fi datorată de reclamant c

u titlu de impozit, în ceea

ce prive

ște cheltuielile de judecată;

(b)

că, de la expirarea termenului menț

ionat

și până la efectuarea plăț

ii,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilităț

ii de împrumut marginal pra

cticată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade ș

i

majorată cu trei puncte procentuale.

4.

Respinge

cererea de acordare a unei repara

ț

ii echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în

scris, la 7 iulie 2020, în

temeiul art. 77 § 2

ș

i § 3 din Regulamentul Cur

ț

ii.

16

HOTĂRÂREA MICHNEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

Andrea Tamietti

Grefier

Yonko Grozev

Pre

ș

edinte

17