ȘENGEL v. TURKEY - [Turkish Translation] by the Turkish Ministry of Justice

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ İKİNCİ BÖLÜM KABUL EDİLEBİLİRLİK HAKKINDA HUKUMU BİZVURU no. 30965/12 Levent ȘENGEL și alții / Președintele Turciei Jon Fridrik Kjølbro, judecătorul Marko Bošnjak, Valeriu Grițco, Egidijus Kūris, Arnfinn Bårdsen, Darian Pavli, Saadet Yüksel, cu participarea directorului departamentului de afaceri Stanley Naismithin judecata din 25 august 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea Naismithin), 11 aprilie 2012 Anul trecut, Curtea a decis să facă o anchetă în cazul unei accidente de mașină cu vehicul, după ce a fost verificată cauza accidentului de la vârstă de 11 ani, iar în urma acesteia, a fost stabilită o nouă dată data de închidere a anchetei, după care a fost stabilită o nouă dată de închidere a unei accidente de mașină cu vehicul: OLAYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYARYAR

În cazul în care, în cauza din 14 decembrie 2010, reclamantul a respins hotărârea instanței de primă instanță pe motivul că nu a fost respectată data de expirare a convenției penale, reclamanții au susținut că au aflat în timpul acțiunii de despăgubire (vezi mai jos) de decizia instanței de primă instanță din 12 octombrie 2011. (2) Curtea a pronunțat, la 2 iulie 2004, în fața Curții Gebze Asliye, hotărârea instanței de judecată din Gebze că proprietarul vehiculului și compania care a acționat cu acesta nu au primit despăgubiri. (1) În cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în cazul în care, în cazul în cazul în care,

HUKUKİ DEERLENDİRME A. art. 6 § 1 din Convenție Curtea notează, în primul rând, că cauza penală în cauză a fost încheiată la 14 decembrie 2010, iar cauza a fost depusă la 11 aprilie 2012 în dosarul judecătorului. Cu toate acestea, în cazul în care partea principală a persoanei în cauză nu a primit nicio pedeapsă pentru întârzierea executării sentinței penale, de exemplu, nu a primit nicio pedeapsă sau nici o pedeapsă inadmisibilă pentru motivele menționate mai jos, nu este necesar să se examineze pedeapsa justă pentru o infracțiune justă, deoarece scopul procesului penal în cauză este încă o dată civilă.

În cazul în care Curtea a constatat că, în aceste condiții, Codul de procedură penală turcă în vigoare a permis părților civile să nu solicite despăgubiri în timpul judecății penale (a se vedea Beyazgül împotriva Turciei , nr. 27849/03, §§ 36 și 39, 22 septembrie 2009), în dosarul cauzei, nu există nicio informație care să arate că Levent Șengelin, care a solicitat despăgubiri în calitate de parte civilă în judecățile penale, a făcut o despăgubiri în acest sens înainte de încheierea acestui proces.

Curtea reamintește că Convenția nu impune neapărat o cale de atac penală în ceea ce privește faptele și că condițiile de litigiu pot fi îndeplinite în cazul în care reclamanții au o cale de atac eficientă în fața instanțelor de drept și/sau administrative (de exemplu, în măsura în care această hotărâre este aplicabilă, Anna Todorova/Bulgaria, nr. 23302/03, 73, 24 mai 2011; Ceașcău/Polonia, nr. 66/04, 66, 14 iunie 2011; Ceașcău/Asfâncarea, nr. 62/12, 14 iunie 2014; Ceașcău/Asfâncarea, nr. 46/Azișcău/Asfâncarea, nr. 1617/Azișcău, nr. 1617/Azișcău, nr. 163/1762, 14 iunie 2017), iar alte hotărâri ale Curții au constatat că nu au avut nicio influență asupra posibilităților părților de a începe acțiunile respective.

(k.k.) nr. 67385/09, §§ 28-31, 24 mai 2016), consideră că plângerile reclamantelor sunt în mod evident lipsite de temei și că trebuie să fie declarate inadmisbile în temeiul articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Pe aceste temelii, Curtea, în unanimitate, a decis că Bașvurun nu este admisibil. Această hotărâre, în limba engleză, a fost notificată în scris la 17 septembrie 2020 Stanley Naismith Jon Frid Kjübro Yazı İșleri Müzik Bașkan Sırano.

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ

İKİNCİ BÖLÜM

KABUL EDİLEBİLİRLİK HAKKINDA KARAR

Bașvuru no. 30965/12

Levent ȘENGEL ve Diğerleri / Türkiye

Bașkan

Jon Fridrik Kjølbro,

Hâkimler

Marko Bošnjak,

Valeriu Grițco,

Egidijus Kūris,

Arnfinn Bårdsen,

Darian Pavli,

Saadet Yüksel,

ve Bölüm Yazı İșleri Müdürü Stanley Naismith’in katılımıyla 25 Ağustos 2020 tarihinde Daire halinde toplanan Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi (İkinci Bölüm),

11 Nisan 2012 tarihinde yapılan yukarıda anılan bașvuruyu göz önüne alarak,

Gerçekleștirilen müzakerelerin sonucunda așağıdaki kararı vermiștir:

OLAYLAR

Bașvuranların listesi ekte yer almaktadır. İkinci bașvuran Göksel Șengel, birinci ve üçüncü bașvuranın oğludur.

Dava konusu olaylar, bașvuranlar tarafından sunulduğu șekliyle, așağıdaki gibi özetlenebilir.

10 Mayıs 2004 tarihinde olayın gerçekleștiği tarihte 6 yașında olan ikinci bașvurana kaldırımda yürürken bir araba çarpmıștır. Sağlık raporuna göre kaza esnasında bașvuranın bacağı kırılmıștır.

Ceza Yargılaması

Olaydan kısa bir süre sonra, ikinci bașvurana çarpan aracın sürücüsü olan M.D. hakkında ceza sorușturması bașlatılmıștır. Sürücü, taksirle yaralamaya neden olmakla suçlanmıștır. Birinci bașvuran Levent Șengel, yargılamaya taraf olarak katılmıștır.

Gebze Asliye Ceza Mahkemesi, 6 Mart 2007 tarihinde, M.D.’nin suçunu sabit görmüș ve hakkında para cezasına hükmetmiștir.

Yargıtay, 14 Aralık 2010 tarihinde, davaya konu suç hakkındaki kovușturmanın zaman așımına uğradığı gerekçesiyle ilk derece mahkemesinin kararını bozmuștur. Bașvuranlar, Yargıtay’ın vermiș olduğu kararı, 12 Ekim 2011 tarihinde, tazminat davası esnasında öğrendiklerini iddia etmișlerdir (așağıya bakınız).

Birinci ve üçüncü bașvuran, 2 Temmuz 2004 tarihinde, Gebze Asliye Hukuk Mahkemesi nezdinde kazaya karıșan aracın sahibi șirket ve bu aracın sigorta șirketine karșı tazminat davası açmıșlardır. Birinci ve ikinci bașvuran, maddi tazminat olarak sırasıyla 10.000 TL ve 100 TL talep etmișlerdir. Bașvuranlar, ayrıca, 30.000 TL manevi tazminat talebinde bulunmușlardır.

Gebze Asliye Hukuk Mahkemesi, 8 Kasım 2013 tarihinde, kararını vermiș ve sürücünün ikinci bașvuranın yaralanmasında kısmen kusurlu olduğuna ve kazaya kasten sebep olmadığına hükmetmiștir. İkinci bașvuranın kazadan sonra tamamıyla iyileștiğini göz önüne alarak mahkeme, birinci ve ikinci bașvuranın maddi tazminat taleplerini, faiz talepleriyle birlikte, kabul etmiștir. Mahkeme, aynı șekilde, bașvuranlara toplam 15.000 TL (yaklașık 5.000 avro) manevi tazminat artı faiz ödenmesine hükmetmiștir

Taraflardan hiçbiri ilk derece mahkemesinin kararına karșı temyiz bașvurusunda bulunmamıș ve söz konusu karar 6 Mart 2014 tarihinde kesinleșmiștir.

ȘİKÂYETLER

Bașvuranlar, Sözleșme'nin 6 § 1 kapsamında, ceza yargılamasının uzunluğu hakkında șikâyetçi olmușlardır.

Bașvuranlar, ayrıca, Sözleșme’nin 2, 6 § 1, 13 ve 14. maddeleri ve Sözleșme’ye Ek 1 No.lu Protokol’ün 1. maddesi kapsamında, ceza yargılamasının zaman așımına uğrayarak düșürülmesi nedeniyle ikinci bașvurana çarpan kișinin hiçbir ceza almamasından șikâyetçi olmușlardır.

HUKUKİ DEĞERLENDİRME

A.

Sözleșme’nin 6 § 1 maddesi

Mahkeme, öncelikle, somut davadaki ceza yargılamasının Yargıtay’ın vermiș olduğu kararla birlikte 14 Aralık 2010 tarihinde sona erdiğini ve bașvurunun 11 Nisan 2012 tarihinde yapılmıș olduğunu not kaydetmektedir. Bununla birlikte, bașvurunun bu kısmı așağıda gösterilen nedenlerden dolayı her halükârda kabul edilemez olduğundan bașvuranların 6 aylık süre sınırına uyup uymadıklarını incelemeye gerek yoktur.

Bașvuranların söz konusu ceza yargılamasının uzunluğu nedeniyle Sözleșme’nin 6 § 1 maddesi kapsamında adil yargılanma haklarının ihlal edildiği hususunda șikâyetleri bakımından, Mahkeme, Sözleșme’nin üçüncü kișilerin bir suç nedeniyle kovușturulması veya cezalandırılması için herhangi bir hak sağlamadığını yinelemektedir (bk.

Perez/Fransa

[BD], no. 47287/99, § 70, AİHM 2004‑I Fransa [BD], no 47287/99, § 70, AİHM 2004-I).

Dolayısıyla, bir suçun mağduru, sadece, tazminat almak veya medeni haklarını bașka șekilde korumak amacıyla fail aleyhindeki ceza yargılamasında taraf olarak yer almıșsa, söz konusu yargılamayla bağlantılı olarak adil yargılanma haklarını ileri sürebilir (bk. örneğin

Hafikli/Türkiye

(k.k.), no.

13394/12, 30 Ağustos 2016). Mahkeme, söz konusu tarihte yürürlükte bulunan Türk Ceza Muhakemesi Kanunu’nun sivil taraflara ceza yargılaması sırasında tazminat talebinde bulunma olanağı vermiș olmasına karșın (bk.

Beyazgül/Türkiye

, no. 27849/03, §§ 36 ve 39, 22

Eylül 2009), dava dosyasında, ceza yargılamasına sivil taraf olarak katılan tek bașvuran olan Levent Șengel’in bu yargılanma sonuçlanmadan önce bu yönde bir talepte bulunduğunu gösteren herhangi bir bilgi bulunmamaktadır.

Mahkeme, bu koșullarda ve bu konudaki yerleșik içtihadına dayanarak, bașvurunun bu kısmının konu bakımından yetki yönünden (

ratione materiae

) Sözleșme hükümleriyle bağdașmadığına ve Sözleșme’nin 35 §§ 3 ve 4 maddesi uyarınca reddedilmesi gerektiğine karar vermiștir (bk. yukarıda anılan

Hafikli

).

B.

Diğer Șikâyetler

Bașvuranlar, ulusal adli makamların, zamanașımına uğraması nedeniyle ceza yargılamasının düșmesi sonucu sürücüyü mahkûm etmemesinin Sözleșme’nin 2, 6 § 1, 13 ve 14. maddeleri ve Sözleșme’ye Ek 1 No.lu Protokol’ün 1. maddesini ihlal ettiğini iddia etmișlerdir.

Mahkeme, yerel adli makamların, kazanın kaldırımda yürüdüğü esnada 6 yașındaki bașvurana çarpan sürücünün ihmali sonucunda gerçekleștiğini ve kasten olmadığını tespit ettiklerini gözlemlemektedir. Mahkeme, bașvuranların itiraz etmediği bu tespitten ayrılmak için hiçbir neden görmemektedir.

Mahkeme, ikinci bașvuranın yaralanmasının hayatını tehdit edecek bir nitelikte olmadığını ve bu yaralamaya neden olan koșulları göz önünde bulundurarak, bașvuranların șikâyetlerinin bu kısmının açıkça dayanaktan yoksun olduğunu değerlendirmektedir. Mahkeme, Sözleșme’nin olaylar açısından mutlaka bir ceza hukuku yolu gerektirmediğini ve bașvuranların, hukuk ve/veya idare mahkemeleri önünde bașvurabilecekleri etkili bir hukuk yolu bulunması halinde de söz konusu madde koșullarının yerine getirilebileceğini hatırlatmaktadır (bk., bu davaya uygulanabildiği ölçüde,

Anna Todorova/Bulgaristan

, no. 23302/03, § 73,

24 Mayıs 2011;

Ciechońska/Polonya

, no. 19776/04, § 66, 14 Haziran 2011;

Gençarslan/Türkiye

(k.k.), no. 62609/12, 14 Mart 2017; ve

Nicolae Virgiliu Tănase/Romanya

([BD], no. 41720/13, §§ 161-163, 25 Haziran 2019).

Mahkeme, ayrıca, bașvuranların Gebze Asliye Hukuk Mahkemesi nezdinde hukuk yoluna bașvurduklarını ve söz konusu mahkemenin olayları ve kazanın taraflarının sorumluluğunu tespit ettiğini ve bașvuranlara telafi imkânı sunduğunu gözlemlemektedir. Mahkeme, bașvuranların söz konusu hukuk yargılamasının etkililiğine ve kendilerine ödenmesine hükmedilen tazminat miktarına itiraz etmediklerini ve bunun da Gebze Asliye Hukuk Mahkemesinin verdiği kararı temyize götürmediklerinden anlașıldığını not etmektedir.

Mahkeme, yukarıda belirtilen hususlar ve benzer davalara ilișkin verdiği kararları (bk., örneğin, Sansal

/Türkiye

(k.k.),

no.

28732/09,

§§ 46-51, 2 Eylül 2014 ve

Kaya

ve

Diğerleri

/Türkiye

(k.k.) no. 67385/09, §§ 28-31, 24 Mayıs 2016) göz önünde bulundurarak, bașvuranların șikâyetlerinin açıkça dayanaktan yoksun olduğunu ve Sözleșme’nin

35 §§ 3 ve 4 maddesi uyarınca kabul edilemez olduğuna karar verilmesi gerektiğini değerlendirmektedir.

Bu gerekçelerle, Mahkeme, oy birliğiyle,

Bașvurunun kabul edilemez olduğuna

karar vermiștir.

İșbu karar, İngilizce dilinde tanzim edilmiș olup, 17 Eylül 2020 tarihinde yazılı olarak bildirilmiștir.

Stanley Naismith

Jon Fridrik Kjølbro

Yazı İșleri Müdürü

Bașkan

Ek

Sırano.

Bașvuranın Adı

Doğum tarihi

Uyruğu

İkamet Adresi

1

Levent

ȘENGEL

27.06.1974

T.C.

Kocaeli

2

Göksel

ȘENGEL

03.02.1998

T.C.

Kocaeli

3

Sabriye

ȘENGEL

25.07.1978

T.C.

Kocaeli