CASE OF FACCHINETTI v. ITALY - [Italian Translation] by the Italian Ministry of Justice

Permisia de a re-publica această traducere a fost acordată de către Ministerul italian al Justiției în scopul unic al includerii sale în baza de date a Curții, HUDOC CORTE EUROPE DE DREPTURI DE LUME PRIMA SEZIUNĂ CAUSA FACCHINETTI v. ITALIA (Recursualul nr. 3497/09) SUNTINȚA STRASBURG 3 septembrie 2020 Prezentul verdict este definitiv, dar poate fi modificat de procedură. © Nella Facchinetti v. Italia, Prima Sețiune, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima Sezione), întrunită într-un Comitet de salvare a datelor: Aleš Peš, Președintele Convenției, Facchino, Erice Koskelo, Regatul italian, Renato, judecătorul de la Casa de Justiție, a declarat că nu a văzut o observație în curs de procedură; data de 7 iulie 2020 a fost dată în urma unei decizii a Consiliului de Securitate al Republicii Italiene (Trimonio, 11 iulie 2009), iar data de 11 iulie, a fost adă în Curtea a Republicii Italiene, iar data de 7 iulie, a fost dată în urma unei observații adăuite de către Consiliul de Justiție a Republicii Italiene, iar data de 7 iulie, în curs de audiere, a fost dată în curs de revocare; a fost formulată după o declarație, în mod deliberat, după cum urmează:

Cauza se referă la intervenția legislativă în timpul unei proceduri în curs. În special, reclamanta a deplâns, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că promulgarea Legii nr. 296/2006 i-a negat dreptul la un proces echitabil. FACT 1.Cauza reclamantei s-a născut în 1939 și locuiește în Gorlago.A fost reprezentată de avocatul E. Fatuzzo, de la forum de Bergamo. 2.Governamentul a fost reprezentat de fostul său agent, doamna E. Spatafora, și de fostul său coagente, doamna M. L. Aversano. 3.Cauzele cauzei sunt similare cu cele descrise în cauzele Maggio și alții împotriva Italiei (numere 46286/09 și 4, 31 mai 2011) și Stefanetti și alții împotriva Italiei (numere 21838/10 și 7, 31 mai 2011) (Mercato Italia).

În iulie 1999, decedatul reclamant, S.B., care a transferat în Italia contribuțiile de pensie pe care le-a plătit în Elveția, a depus o cerere la Institutul Național de Prevenție Socială (INPS) pentru a-și recupera pensia, în conformitate cu Convenția italo-suiză privind securitatea socială din 1962 (vezi Cadrul juridic și practica relevantă de mai jos și precedentele menționate mai sus), pe baza contribuțiilor pe care le-a primit în Elveția pentru muncă și pe care le-a plătit pe mai multe baze.

În urma apelului propus de INPS, la 11 decembrie 2003, Curtea de Apel din Brescia a respins prin decizie definitivă recursul depus de S. B. împotriva hotărârii Corte di Appello di Brescia. 8.În cadrul procedurii relevante în fața Curții de Casare, la 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare Legea din 27 decembrie 2006 nr. 296 (Legea nr. 296/2006). 9.La 19 ianuarie 2006 S. B. a decedat. 10.La 11 decembrie 2008, având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 296/2006, Curtea de Casare a respins prin decizie definitivă recursul depus de S. B. împotriva hotărârii Corte di Appello di Brescia. 8.În cadrul procedurii relevante în fața Curții de Casare, la 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare Legea din 27 decembrie 2006 nr. 296 (Legea nr. 296/2006). 9.În data de 19 ianuarie 2006 S. B. a decedat. 10.În considerarea intrării în vigoare a Legii nr. 296/2006, Curtea de Casare din Brescia a respins prin decizie definitivă recursul depus de S. Brescia.

În momentul acestei declarații sau notificării, procesul este întrerupt (...) Dacă partea este constituită personal, procesul este întrerupt în momentul evenimentului. (....) 13.În diferite hotărâri (de exemplu, în hotărârile Curții de Casă nr. 1383 din 1998, 5755 din 1999, și 5626 din 2002), Curtea de Casă a susținut că (spre deosebire de procedurile pendente ale unei instanțe civile de grad inferior), procedurile de caz sunt caracterizate de o procedură specifică care nu depinde de activitățile părților.

14.În cazul în care moștenitorii doresc să participe la procedură în locul decedatului, ei nu pot prezenta formal o intervenție constitutivă, ci pot depune pur și simplu un act de intervenție sau recurs (a se vedea, de exemplu, hotărârea Curții de Casație nr. 4233 din 2007).ÎN DREPTUL I. CONTRUȚATĂ CONTRUȚIA ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEIUNII 15.Cauzătoarea a deplorat că intervenția legislativă adică promulgarea Legii nr. 296/2006, care a modificat jurisprudența relevantă consolidată în moștenirea procedurii a negat dreptul, ca moștenitor al lui S.B., la o procedură echitabilă în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, care susține: Orice persoană are dreptul la o dispută echitabilă (...)

Curtea a acceptat anterior că consilierii adjuncti ai reclamantelor decedate pot continua acțiunile privind sancțiuni privind diferite aspecte ale articolului 6 din Convenție, cu condiția să aibă un interes suficient de a face acest lucru (în cazul Raimondo împotriva Italiei, 22 februarie 1994, Serie A nr. 281 A; Andreyeva împotriva Rusiei (dec.), nr. 76737/01, 16 octombrie 2003; Mihailov împotriva Bulgariei (dec.), nr. 52367/99, 9 septembrie 2004; Stojkovic împotriva Ex Republicii Iugoslaviei și a Macedoniei, nr. 14818/02, § 26 noiembrie 2007; și Grosz împotriva Franței (dec.), nr. 14717/06, 16 iunie 2009).În alte cauze privind sancțiuni împotriva articolelor 5, 8 sau 8 din Convenție, Curtea a recunoscut că legitimația de a fi victime a fost determinată de dreptul de a se adresa persoanelor adjuncte ale Greciei și a României, nr. 52367/99, 9 iulie 2005; în alte cauze privind sancțiuni împotriva Suediei și a Suediei, vezi 25 iulie 2008, nr. 2895, nr. 2898, nr. 2898, nr. 2898, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 289, nr. 28

În cazul de față, Curtea observă că reclamanta a declarat că este moștenitoarea lui S.B. și că Guvernul nu a contestat acest fapt, fiindcă a identificat-o pe reclamantă ca moștenitoare a lui S.B. Curtea observă, de asemenea, că reclamanta are un "interes economic sigur" în procedura în cauză, dat fiind faptul că presupusa încălcare a articolului 6 § 1 a avut un efect direct asupra drepturilor sale patrimoniale, întrucât o hotărâre favorabilă cuvântului său decedat ar fi avut consecințe pentru ea, fiind moștenitoarea sa (vezi §13 de mai sus).

20.În ceea ce privește posibilitatea participării reclamantei la proceduri, Curtea observă că a declarat în mod repetat că participarea unui reclamant la procedurile interne relevante a fost considerată doar unul dintre diferitele criterii relevante (a se vedea Centrul de Recursuri Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României [GC], nr. 47848/08, § 100, CEDO 2014 și jurisprudența citată).În ceea ce privește cazul de față, Curtea observă că reclamanta ar fi putut interveni în procedura sa în fața Curții de Casiune printr-un act de intervenție (a se vedea §14 de mai sus).Consideră, totuși, că participarea unui reclamant la procedurile interne relevante ar fi fost considerată doar unul dintre diferitele criterii relevante (a se vedea Centrul de Recursuri Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României [GC], nr. 47848/08, § 100, CEDO 2014 și jurisprudența citată).În ceea ce privește cazul de față, Curtea observă că reclamanta ar fi putut interveni în procedura sa în fața Curții de Casiune printr-un act de intervenție (a se vedea §14 de mai sus).În plus, se consideră că participarea unui reclamant la procedurile interne relevante ar fi fost considerată doar unul dintre diferitele criterii relevante (a se vede Centrul de recursuri juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României [GC], nr. 47848/08, § 100, § 100, § 100, CEDU 2014 și jurisprudența c.

Reclamanta a susținut că prin promulgarea Legii nr. 296/2006 Guvernul a făcut o intervenție în favoarea uneia dintre părțile unei proceduri pendente.Legea nr. 296/2006 a introdus o interpretare a dispozițiilor juridice relevante care era diametral opusă semnificației atribuite de jurisprudența consolidată a Curții de Casă (în special după hotărârea sa din 2004 si veda Stefanetti și alții împotriva Italiei (merit), nr. 21838/10 și alții 7, § 17, 15 aprilie 2014).

Guvernul a contestat cererea reclamantului și criteriile de calcul utilizate în ceea ce privește daunele patrimoniale. El a susținut că diferența dintre suma pensiei care ar fi fost plătită lui S.B. în absența Legii nr. 296/2006 și suma efectiv primită a fost de 224.239 de euro. În ceea ce privește daunele non-patrimoniale, Guvernul a contestat cererea reclamantului ca fiind excesivă. 30.Curtea observă că în cazul de față acordarea unei concesiuni de satisfacții poate fi bazată numai pe faptul că reclamanta nu a beneficiat de garanțiile prevăzute la art. 6 din Legea nr. 296/2006 în toate procedurile Curții. În timp ce procedura de litigiu poate formula o ipoteză despre plata echitabilă a pensiei de către Leporto dacă situația ar fi fost diferită, aceasta nu este o diferență echitabilă, iar reclamanta ar fi avut o oportunitate de a face față dacă a fost plătită în mod concret pe 31 iunie 2006, iar pierderea de reputație a fost acordată în conformitate cu art. 29, §2 din Legea nr. 298/2006 (a se vedea art. 21, §1 din Legea nr. 298/88), precum și alte cheltuieli de litigiu pe care le-a primit în Italia, precum și alte cheltuieli de litigiu (a se vedea art. 21, §2 din Legea nr. 2988, al Legii nr. 298/88), precum și alte cereri de litigiu privind plata a unei sume echitații de bani în valoare de 5.000 euro, precum și alte cheltuieli de litigiu în valoare în valoare, precum și alte cheltuieli de litigiu, precum și alte cheltuieli de litigii în valoare, precum și alte cheltuieli în valoare, care au fost acordate de la alte persoane în cauză, precum și alte cheltuieli, precum și alte cheltuieli de bani, precum și alte cheltuieli, precum și cheltuieli de bani, precum și cheltuieli de bani, precum și cheltuieli de bani, precum și alte cheltuieli de bani.

Reclamanta a cerut, de asemenea, o sumă forfetară de 10.000 EUR pentru cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 33.Governamentul a contestat cererea ca fiind excesivă. 34.Având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 500 EUR, care acoperă toate rubricile de cheltuieli. C. Interesele de morare 35.Curtea consideră oportun să se bazeze rata dobânzii de morare pe rata dobânzii de la operațiunile de refinanțare marginale ale Băncii Centrale Europene, cu o majoritate de trei puncte procentuale.Pentru această cauză, Bănca CORANTE, ALLUNIVÁIMIT, declară că cererea este excesivă; consideră că a fost încălcată art. 6 din Convenție; Rno este necesară o taxă pentru sumele de 500 EUR, care acoperă toate rubricile de cheltuieli; suma de 500 EUR, care nu depășește suma de cheltuieli, care trebuie să fie impozitată către statul convenit, va fi decontată la rata de refinanțare a cheltuielilor, care va fi mai mare de 500 EUR (în cazul în care se aplică o taxă de trei ori mai mare de un an), cu o rată de 11,2 euro (în cazul în cazul în care se aplică o taxă de trei ori mai mare de cinci ori mai mare de un an); iar suma de 500 EUR (în cazul în cazul în care se aplică o taxă de trei ori mai mare de cinci ori mai mare de cinci ori mai mare de un an) va fi echivalentă cu suma de 500 EUR (în cazul în cazul în cazul în care se aplică o taxă de trei ori mai mare de trei ori mai mare de cinci ori mai mare de cinci ori mai mare de cinci ori mai mare de cinci ori mai mare de un an; și, cu o rată echivalentul de cinci ori mai mare de trei ori mai mare de trei ori mai mare (în cazul în cazul în cazul în cazul în cazul în cazul în care se aplică) este echivalentul unei tranza de trei ori mai mare de cinci ori mai mare

Elaborate în limba engleză și notificate în scris la data de 3 septembrie 2020, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

©Ministero della Giustizia, Direzione Generale degli Affari giuridici e legali, traduzione eseguita dalla dott.ssa Maria Caterina Tecca, funzionario linguistico.

Permission to re-publish this translation has been granted by the Italian Ministry of Justice for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC

CORTE EUROPEA DEI DIRITTI DELL’UOMO

PRIMA SEZIONE

CAUSA FACCHINETTI c. ITALIA

(Ricorso n. 3497/09)

SENTENZA

STRASBURGO

3 settembre 2020

La presente sentenza è definitiva ma può subire modifiche di forma.

Nella causa Facchinetti c. Italia,

la Corte europea dei diritti dell’uomo (Prima Sezione), riunita in un Comitato composto da:

Aleš Pejchal, Presidente,

Pauliine Koskelo,

Tim Eicke, giudici,

e Renata Degener, cancelliere aggiunto di Sezione,

visto il ricorso contro la Repubblica italiana con il quale in data 11 giugno 2009 una cittadina italiana, la Sig.ra Elisabetta Facchinetti (“la ricorrente”), ha adito la Corte ai sensi dell’articolo 34 della Convenzione per la salvaguardia dei diritti dell’uomo e delle libertà fondamentali (“la Convenzione”);

vista la decisione di comunicare al Governo italiano (“il Governo”) la doglianza concernente l’ingerenza legislativa in un procedimento in corso e di dichiarare irricevibile il ricorso per il resto;

viste le osservazioni formulate dalle parti;

dopo aver deliberato in camera di consiglio in data 7 luglio 2020,

Pronuncia la seguente sentenza, adottata in tale data:

INTRODUZIONE

La causa concerne l’intervento legislativo durante un procedimento in corso. In particolare, la ricorrente ha lamentato, ai sensi dell’articolo 6 § 1 della Convenzione, che la promulgazione della Legge n. 296/2006 le aveva negato il diritto a un equo processo.

IN FATTO

1.La ricorrente è nata nel 1939 e vive a Gorlago. È stata rappresentata dall’avvocato E. Fatuzzo, del foro di Bergamo.

2.Il Governo è stato rappresentato dal suo ex agente, la Sig.ra E. Spatafora, e dal suo ex coagente, la Sig.ra M. L. Aversano.

3.Le circostanze della causa sono analoghe a quelle descritte nelle cause Maggio e altri c. Italia (nn. 46286/09 e altri 4, 31 maggio 2011) e Stefanetti e altri c. Italia (merito) (nn. 21838/10 e altri 7, 15 aprile 2014).

4.Nel luglio del 1999 il defunto marito della ricorrente, S.B., che aveva trasferito in Italia i contributi pensionistici che aveva versato in Svizzera,presentò una domanda all’Istituto Nazionale della Previdenza Sociale (“INPS”) affinché riliquidasse la sua pensione, in conformità alla Convenzione italo-svizzera in materia di sicurezza sociale del 1962 (si veda “Il quadro giuridico e la prassi pertinenti” infra e i precedenti ivi citati), sulla base dei contributi che aveva versato in Svizzera per il lavoro ivi svolto per diversi anni. Come base per la liquidazione della sua pensione (in relazione alla sua retribuzione media negli ultimi cinque anni della sua vita lavorativa), l’INPS utilizzò una retribuzione teorica invece della retribuzione effettiva. Tale criterio comportò una riparametrazione sulla base dell’aliquota contributiva applicata in Svizzera(8%) e di quella applicata in Italia (32,7%), vale a dire che il calcolo fu basato su uno pseudo-salario, che ha comportato, secondo S.B., che egli percepiva una pensione pari a un quarto di quanto avrebbe dovuto ricevere.

5.L’INPS rigettò la domanda presentata da S.B. Conseguentemente, nel2002, S.B. presentò ricorso al Tribunale di Bergamo (organo competente per le controversie di lavoro e previdenziali), sostenendo che ciò violava lo spirito della Convenzione italo-svizzera.

6.In data 7 febbraio 2003, il Tribunale di Bergamo accolse la pretesa diS.B. e ordinò all’INPS di riliquidare la pensione di S.B.

7.A seguito dell’appello proposto dall’INPS, in data 11 dicembre 2003, la Corte di Appello di Brescia ribaltò la sentenza di primo grado.

8.Nelle more del pertinente procedimento dinanzi alla Corte di Cassazione, in data 1° gennaio 2007 entrò in vigore la Legge 27 dicembre 2006 n. 296 (“Legge n. 296/2006”).

9.In data 19 gennaio 2006 S. B. decedette.

10.In data 11 dicembre 2008, in considerazione dell’entrata in vigore della Legge n. 296/2006, la Corte di Cassazione rigettò con decisione definitivail ricorso presentato da S. B. avverso la sentenza della Corte di Appello di Brescia.

IL QUADRO GIURIDICO E LA PRASSI PERTINENTI

11.Il diritto e la prassi interni pertinenti relativi alla causa figurano nelle sentenze Maggio e altri c. Italia (sopra citata, §§ 27-35) e Stefanetti e altri (merito) (sopra citata, §§ 13-27).

12.I pertinenti articoli del Codice di procedura civile (CPC), recitano, nelle loro parti pertinenti:

Articolo 110 – Successione nel processo

Quando la parte viene meno per morte o per altra causa, il processo è proseguito dal successore universale (...)

Articolo 299 – Morte o perdita della capacità prima della costituzione

Se prima della costituzione in cancelleria o all’udienza davanti al giudice istruttore, sopravviene la morte (...) di una delle parti o del suo rappresentante legale (…) il processo è interrotto (...)

Articolo 300 – Morte o perdita della capacità della parte costituita o del contumace

Se alcuno degli eventi previsti nell’articolo precedente si avvera nei riguardi della parte che si è costituita a mezzo di procuratore, questi lo dichiara in udienza o lo notifica alle altri parti. Dal momento di tale dichiarazione o notificazione il processo è interrotto (...) Se la parte è costituita personalmente, il processo è interrotto al momento dell’evento. (....)

13.In diverse sentenze (per esempio, nelle sentenze della Corte di Cassazione nn. 1383 del 1998, 5755 del 1999, e 5626 del 2002), la Corte di Cassazione sostenne che (diversamente da quanto avviene per i procedimenti pendenti dinanzi a tribunali civili di grado inferiore) i procedimenti dinanzi a essa sono caratterizzati da una procedura specifica che non dipende dalle attività delle parti. I procedimenti dinanzi alla Corte di Cassazione sono infatti finalizzati unicamente alla soluzione delle questioni giuridiche alle quali soltanto il difensore della parte in questione, e non la parte, può fornire il suo contributo tecnico (sentenza della Corte di Cassazione n. 20004 del 2005). I motivi ammissibili indicati negli articoli 299 e 300 del CPC per interrompere un procedimento giudiziario non sono pertanto applicabili ai procedimenti dinanzi alla Corte di Cassazione. Implicitamente, come principio generale, tutte le conseguenze del processo – nonché tutti gli altri rapporti giuridici del defunto – si trasmettono agli eredi.

14.Qualora gli eredi desiderino partecipare al procedimento in luogo del defunto, essi non possono presentare formalmente una comparsa di costituzione, ma possono depositare semplicemente un atto di intervento o ricorso (si veda, per esempio, la sentenza della Corte di Cassazione n. 4233 del 2007).

IN DIRITTO

I. SULLA DEDOTTA VIOLAZIONE DELL’ARTICOLO 6 DELLA CONVENZIONE

15.La ricorrente ha lamentato che l’intervento legislativo – vale a dire la promulgazione della Legge n. 296/2006, che ha modificato la pertinente giurisprudenza consolidata nelle more del procedimento – le aveva negato il diritto, quale erede di S.B., a un equo processo ai sensi dell’articolo 6 § 1 della Convenzione, che recita:

“Ogni persona ha diritto a che la sua causa sia esaminata equamente da un tribunale (…) chiamato a pronunciarsi sulle controversie sui suoi diritti e doveri di carattere civile (...)”

A. Sulla ricevibilità

16.Il Governo ha contestato la legittimazione ad agire della ricorrente, limitandosi a sostenere che ella non era stata parte dei procedimenti nazionali.

17.La ricorrente ha contestato tale rilievo.

18.La Corte ha precedentemente accettato che i prossimi congiunti di ricorrenti deceduti possano proseguire ricorsi concernenti doglianze relative a vari aspetti dell’articolo 6 della Convenzione, purché abbiano un sufficiente interesse a farlo (si vedano Raimondo c. Italia, 22 febbraio 1994, Serie A n. 281 A; Andreyeva c. Russia (dec.), n. 76737/01, 16 ottobre 2003; Mihailov c. Bulgaria (dec.), n. 52367/99, 9 settembre 2004; Stojkovic c. “Ex Repubblica yugoslava di Macedonia”, n. 14818/02, § 26, 8 novembre 2007; e Grosz c. Francia (dec.), n. 14717/06, 16 giugno 2009). In altre cause relative a doglianze ai sensi degli articoli 5, 6 o 8 la Corte è stata disposta a riconoscere la qualità di vittima e la legittimazione dei prossimi congiunti a presentare ricorso se avevano dimostrato un interesse rilevante sulla base del diretto effetto sui loro diritti patrimoniali (si vedano Marie-Louise Loyen e Bruneel c. Francia, n. 55929/00, §§ 29-30, 5 luglio 2005; Ressegatti c. Svizzera, n. 17671/02, § 25, 13 luglio 2006; Milionis e altri c. Grecia, n. 41898/04, §§ 23-25, 24 aprile 2008; e Ljajic c. Serbia, n. 58385/13, §§ 17-18, 21 luglio 2015).

19.Nel caso di specie la Corte rileva che la ricorrente ha dichiarato di essere l’erede di S.B. e che il Governo non ha contestato tale fatto. Infatti esso ha individuato la ricorrente quale erede di S.B. La Corte rileva inoltre che la ricorrente ha un “sicuro interesse economico” nel procedimento in questione, dato il fatto che la dedotta violazione dell’articolo 6 § 1 aveva un diretto effetto sui suoi diritti patrimoniali, in quanto una sentenza favorevole al suo defunto marito avrebbe avuto conseguenze per lei, essendo ella sua erede(si veda il paragrafo 13 supra).

20.In ordine alla possibilità della partecipazione della ricorrente ai procedimenti, la Corte rileva di aver ripetutamente dichiarato che la partecipazione di un ricorrente ai pertinenti procedimenti interni è stata considerata soltanto uno dei diversi criteri pertinenti (si veda Centro per le risorse giuridiche per conto di Valentin Câmpeanu c. Romania [GC], n. 47848/08, § 100, CEDU 2014 e la giurisprudenza ivi citata). aRiguardo al caso di specie, la Corte rileva che la ricorrente sarebbe potuta intervenire nel procedimento dinanzi alla Corte di Cassazione mediante un atto di intervento (si veda il paragrafo 14 supra). Ritiene tuttavia che sarebbe stato ridondante e avrebbe imposto un onere sproporzionato, oltre ad appesantire il procedimento interno, chiedere a un erede di intervenire in un procedimento nel quale egli non può costituirsi formalmente e in ordine al quale egli ritiene che le sue iniziative e i suoi atti siano irrilevanti (si veda il paragrafo 13 supra), soltanto per assicurarsi la qualità di vittima ai fini di un futuro (e soltanto potenziale) ricorso alla Corte.

21.Per quanto sopra esposto, la Corte ritiene che la ricorrente sia legittimata a proseguire il ricorso. Conseguentemente, l’eccezione del Governo deve essere respinta.

22.La Corte rileva inoltre che il ricorso non è manifestamente infondato e non incorre in alcun altro motivo di irricevibilità elencato nell’articolo 35 della Convenzione. Deve pertanto essere dichiarato ricevibile.

B.

Sul merito

23.La ricorrente ha sostenuto che mediante la promulgazione della Legge n. 296/2006 il Governo aveva compiuto un’ingerenza a favore di una delle parti di un procedimento pendente. La Legge n. 296/2006 aveva introdotto un’interpretazione delle pertinenti disposizioni giuridiche che era diametralmente opposta al significato attribuito a esse dalla giurisprudenza consolidata della Corte di Cassazione (in particolare successivamente alla sua sentenza del 2004 – si veda Stefanetti e altri c. Italia(merito), nn. 21838/10 e altri 7, § 17, 15 aprile 2014).

24.Il Governo non ha formulato osservazioni sul merito di questa doglianza.

25.La Corte osserva che circostanze praticamente identiche avevano dato luogo a violazione dell’articolo 6 nelle cause Maggio e altri c. Italia (nn. 46286/09 e altri 4, 31 maggio 2011) e Stefanetti e altri (merito) (sopra citata), ed è convinta che nel presente ricorso non vi sia motivo per concludere diversamente.

II. L’APPLICAZIONE DELL’ARTICOLO 41 DELLA CONVENZIONE

27.L'articolo 41 della Convenzione prevede:

“Se la Corte dichiara che vi è stata violazione della Convenzione o dei suoi Protocolli e se il diritto interno dell’Alta Parte contraente non permette se non in modo imperfetto di rimuovere le conseguenze di tale violazione, la Corte accorda, se del caso, un’equa soddisfazione alla parte lesa.”

A.

Il danno

29.Il Governo ha contestato le richieste della ricorrente e i criteri di calcolo utilizzati riguardo al danno patrimoniale. Ha sostenuto che la differenza tra l’importo della pensione che sarebbe stato pagato a S.B. in assenza della Legge n. 296/2006 e l’importo effettivamente ricevuto ammontava a EUR 224.239. In ordine al danno non patrimoniale, il Governo ha contestato le richieste della ricorrente in quanto eccessive.

30.La Corte osserva che nel caso di specie la concessione di un’equa soddisfazione può basarsi unicamente sul fatto che la ricorrente non ha beneficiato delle garanzie di cui all’articolo 6 relativamente all’equità dei procedimenti. Mentre la Corte non può formulare ipotesi circa l’esito del processo se la situazione fosse stata diversa, essa non reputa irragionevole ritenere che la ricorrente abbia subito una perdita di concrete opportunità(si veda Maggio e altri c. Italia, sopra citata, § 80). Visto il calcolo effettuato dall’INPS (si veda Stefanetti e altri c. Italia (equa soddisfazione), nn. 21838/10 e altri 7, § 22, 1 giugno 2017), che ha tenuto conto della differenza tra l’importo della pensione che avrebbe dovuto essere pagata a S.B. se non fosse entrata in vigore la Legge n. 296/2006, e l’importo effettivamente ricevuto, la Corte accorda alla ricorrente EUR 11.212.

31.Riguardo al danno non patrimoniale, deliberando in via equitativa, come richiesto dall’articolo 41, la Corte accorda EUR 5.000 a tale titolo.

B.

Le spese

32.La ricorrente ha chiesto anche una somma forfettaria pari a EUR 10.000 per le spese sostenute dinanzi ai tribunali interni e dinanzi alla Corte.

33.Il Governo ha contestato la richiesta in quanto eccessiva.

34.Visti i documenti di cui è in possesso e la sua giurisprudenza, la Corte ritiene ragionevole accordare la somma di EUR 500, che copre tutte le voci delle spese.

C.

Gli interessi moratori

35.La Corte ritiene opportuno basare il tasso degli interessi moratori sul tasso di interesse delle operazioni di rifinanziamento marginale della Banca centrale europea, maggiorato di tre punti percentuali.

PER QUESTI MOTIVI, LA CORTE, ALL’UNANIMITÁ,

Dichiara il ricorso ricevibile;

Ritiene che vi sia stata violazione dell’articolo 6 della Convenzione;

Ritiene

che lo Stato convenuto debba versare alla ricorrente, entro tre mesi, le seguenti somme:

EUR 11.212 (euro undicimiladuecentododici) per il danno patrimoniale;

EUR 5.000 (euro cinquemila), oltre l’importo eventualmente dovuto a titolo di imposta, per il danno non patrimoniale;

EUR 500 (euro cinquecento), oltre l’importo eventualmente dovuto dalla ricorrente a titolo di imposta, per le spese;

che a decorrere dalla scadenza di detto termine e fino al versamento, tali importi dovranno essere maggiorati di un interesse semplice a un tasso equivalente a quello delle operazioni di rifinanziamento marginale della Banca centrale europea applicabile durante quel periodo, maggiorato di tre punti percentuali.

Fatta in inglese e notificata per iscritto in data 3 settembre 2020, in applicazione dell’articolo 77 §§ 2 e 3 del Regolamento della Corte.

Aleš Pejchal

Presidente

Renata Degener

Cancelliere aggiunto