DAMAVOLITIS c. GRÈCE

Comunicată la 8 septembrie 2020 Publicată la 28 septembrie 2020 SECȚIUNEA întâi Cerere nr. 44913/14 Emmanouil DAMAVOLITIS împotriva Greciei introdusă la 30 mai 2014 OBIECTUL LIFFAR Cererea se referă la condamnarea la penalitatea reclamantului pentru proselitism, în calitate de membru al Bisericii de Penticoste, în temeiul articolului 4 din Legea nr. 1363/1938. În special, reclamantul a fost condamnat la patru luni de închisoare și 300 EUR de închisoare cu suspendare. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Reclamantul a epuizat căile de atac interne în ceea ce privește cauza sa referitoare la art. 9 din Convenție? În acest caz, a existat o necunoaștere a libertății religioase a reclamantului, în sensul articolului 9 din Convenție, având în vedere afirmațiile sale că, în primul rând, prozelitismul nu trebuie pedepsit prin lege, în al doilea rând, că actele comise de el nu pot fi văzute ca prozelitism sistematic și repetitiv, ci ca un schimb de idei pe care interlocutorul său era liber să le accepte sau să le respingă, și, în al treilea rând, că nu au fost stabilite elemente constitutive ale dreptului comunitar?

Communiquée le 8 septembre 2020

Publié le 28 septembre 2020

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

44913/14

Emmanouil DAMAVOLITIS

contre la Grèce

introduite le 30 mai 2014

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

la condamnation au pénal du requérant pour prosélytisme, en tant que membre de l’Église de Pentecôte, sur la base de l’article 4 de la loi n

o

1363/1938. En particulier, le requérant a été condamné à quatre mois d’emprisonnement et 300 euros d’amende avec sursis.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes en ce qui concerne son grief relatif à l’article 9 de la Convention ?

2.

Dans l’affirmative, y a-t-il eu méconnaissance de la liberté de religion du requérant, au sens de l’article

9 de la Convention vu ses allégations que, en premier lieu, le prosélytisme ne doit pas être puni par la loi, en second lieu, que les actes commis par lui ne peuvent pas être vus comme du prosélytisme systématique et répétitif mais comme un échange des idées que son interlocuteur était libre d’accepter ou de rejeter, et, en troisième lieu, que des éléments constitutifs de l’infraction n’avaient pas été établis ?