A DOUA SECȚIUNE CAUZA VASILASCO c. REPUBLICA MOLDOVA (Reperotarea nr. 19607/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 septembrie 2020 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Vasilasco c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Arnfin Bårdsen, președinte, Valeriu Grițco, Peeter Roosma, judecători; și al dlui Hasan Bak La 4 aprilie 2008, decizia de a aduce la cunoștința guvernului moldovenesc ( Cererea se referă, sub aspectul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, la neexecutarea unei decizii definitive în favoarea reclamanților prin care autoritățile locale au fost obligate să le atribuie o locuință.
Reclamanții sunt soț și soție și s-au născut în 1975 și, respectiv, 1976. Ei locuiesc în Chișinău și au fost reprezentați de domnul N. Lozan, avocat. Guvernul a fost reprezentat de agentul său, L. Apostol. La momentul faptei, reclamantul era angajat al Ministerului Afacerilor Interne. În 2006, el a inițiat o acțiune împotriva autorităților locale din Chișinău pentru a-i obliga să-i ofere o locuință. În octombrie 2006, Tribunalul de Primă Instanță Centru a obligat consiliul municipal din Chișinău să atribuie reclamantului și familiei sale o locuință închiriată. Prin decizia definitivă din 31 ianuarie 2007, instanța de apel din Chișinău a confirmat hotărârea în cauză.
CADRUL JURIDIC INTERNE PERTINENT Dreptul național relevant privind neexecutarea hotărârilor judecătorești și dispozițiile Legii privind poliția, în vigoare la momentul respectiv, este rezumat în cauza Cristea c. Republica Moldova, nr. 35098/12, § 19-21, 12 februarie 2019, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din CONVENȚIE și al articolului 1 din Protocolul nr. Reclamanții susțin că executarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea acestora a încălcat dreptul lor de acces la o instanță, garantat prin art. 6 1 din convenție, precum și dreptul lor la respectarea bunurilor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceste dispoziții în pasajele lor relevante în speță sunt astfel formulate: art. 6 1 din convenție Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...), cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale (...) Declarațiile unilaterale ale guvernului pârât Prin scrisorile din 27 mai 2011, 23 noiembrie 2012 și 15 mai 2014, guvernul a prezentat Curții declarații unilaterale prin care solicita Curții să șteargă cererea privind rolul în temeiul articolului 37 din convenție.
Prin scrisorile din 19 august 2011, 8 martie 2013 și 24 iunie 2014, reclamanții au informat Curtea că nu au fost mulțumiți de termenii declarațiilor unilaterale, în special din cauza faptului că decizia din 31 ianuarie 2007 nu a fost pusă în aplicare și a valorii despăgubirii propuse de guvern.
10. Curtea reamintește că o hotărâre în care se constată o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (fostul rege al Greciei și alții c. Grecia [GC] (satisfacție echitabilă), n 25701/94 § 72, 28 noiembrie 2002. Comisia a decis că aceeași abordare trebuie urmată atunci când un guvern urmărea să obțină șteargă o parte din rol printr-o declarație unilaterală (Pavlovici c. Republica Moldova, nr. 5711/03, § 25, 30 ianuarie 2018 11. În speță, Curtea constată că decizia din 31 ianuarie 2007 rămâne neexecutată până în prezent, iar guvernul nu face referire la nicio măsură concretă de executare a acesteia.
De asemenea, Curtea constată că compensația oferită nu acoperă decât o parte din daunele suferite de solicitanți. 12. Având în vedere cele de mai sus, cererea nu poate fi retrasă din rolul în temeiul articolului 37 litera (c) din Convenție, declarația nu oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să poată declara că nu se mai justifică continuarea examinării cauzei. 13. În concluzie, Curtea respinge cererile guvernului care intenționează să șteargă cererea de participare în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție și, în consecință, continuă examinarea admisibilității și a fondului cauzei. Constatând că termenul nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că este admisibil.
Pe fond 15. Curtea ia notă de faptul că, până în prezent, procedura de executare a deciziei definitive prin care autoritățile care au acordat o locuință reclamantului și familiei sale au durat deja aproximativ 13 ani. Curtea amintește că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri și de locuințe alternative pentru a explica neexecutarea unei hotărâri judecătorești (a se vedea, printre multe altele, Prodan c. Moldova, 49806/99 § 53, CEDO 2004 III (extracturi) și Cristea c. Republica Moldova, nr. 35098/12, § 46, 12 februarie 2019 16. Curtea reamintește poziția sa, exprimată în repetate rânduri în cauze referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de executare, potrivit căreia o hotărâre pronunțată în favoarea sa constituie o încălcare a dreptului unui creditor de a executa integral, și într-un termen rezonabil, o hotărâre pronunțată în favoarea sa constituie o încălcare în șeful său de drept la o instanță de judecată.
În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, precum și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Prodan, citată anterior, § 56 și 62). În lumina împrejurărilor din speță, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Prin urmare, consideră că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza obligației autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea definitivă pronunțată în favoarea reclamanților. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Pagube 19. În ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, reclamanții solicită 1 297 000 lei moldoves (MDL) (aproximativ 56 000 EUR) în funcție de cursul de schimb în momentul în care cererea a fost formulată în fața Curții) constituind, potrivit unei scrisori informative obținute de la o agenție imobiliară, prețul unui apartament. De asemenea, solicită suma de 76 300 MDL (aproximativ 5 000 EUR), reprezentând valoarea chiriilor plătite pentru închirierea unei locuințe alternative; acestea furnizează copii ale contractelor de închiriere și ale chiriilor; de asemenea, reclamanții solicită 50 000 EUR pentru prejudiciul moral 20. În primul rând, guvernul consideră că valoarea prejudiciilor trebuie stabilită de instanțele interne și că reclamanții au posibilitatea de a iniția o acțiune în despăgubire în temeiul Legii nr. 87 din 1 iulie 2011. Cu titlu alternativ, guvernul invită Curtea să accepte declarația unilaterală.
21. Curtea ia notă de faptul că reclamanții și-au introdus pledoaria înainte de adoptarea hotărârii Olaru și alții c. Moldova , (n 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009), prin urmare, aceștia nu au obligația de a epuiza noua acțiune introdusă prin Legea nr. 87 din 1 iulie 2011 (Olaru și alții, citată anterior, § 22. Curtea constată că decizia definitivă din 31 iulie 2009) În ianuarie 2007, instanțele au obligat autoritățile locale să le acorde locuințe în conformitate cu dispozițiile legale, care prevedeau acordarea de locuințe în proprietate privată și în proprietate privată.
Din aceste motive, Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și cererea echivalentă prețului unui apartament și, prin urmare, o respinge (Parasca c. Republica Moldova [comitet], n 17986/09, § 33, 10 februarie 2015 și Morari și Spiridonov c. Republica Moldova [comitet], n 4771/09 și 7170/09, § 40, 7 iulie 2015).În schimb, Comisia consideră că este necesar să se acorde reclamanților suma de 5 000 EUR pentru chiriile pe care au trebuit să le plătească pentru închirierea alternativă a unui apartament.
23. În sfârșit, Curtea amintește poziția sa constantă potrivit căreia executarea deciziei interne rămâne forma cea mai adecvată de redresare în ceea ce privește încălcările Convenției similare cu cele constatate în prezenta cauză ( Gerasimov și altele c. Rusia, nr 29920/05 și 10 altele, § 198, 1 iulie 2014 și Cristea c. Republica Moldova, 35098/12, § 55, 12 februarie 2019. Prin urmare, Comisia consideră că statul pârât trebuie să asigure fără întârziere executarea, prin mijloace adecvate, a deciziei inițiale pronunțate în favoarea reclamanților. 24. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamanților suma de 3 600 EUR în acest sens. 000 EUR și 945 MDL (aproximativ 56 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată pe care le-au angajat în cadrul procedurii desfășurate în fața Curții.
26. Guvernul a reiterat argumentele prezentate în legătură cu prejudiciile materiale și morale. 27. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că suma de 1 000 EUR a fost alocată în mod rezonabil reclamanților, indiferent de costuri. Interese moratorii 28. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES, CURȚA, ÎN L 1 din Protocolul nr. 1 afirmă că statul pârât trebuie să plătească în comun, în termen de trei luni, următoarele sume, pentru a fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru daune materiale 600 EUR (trei mii șase sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru daune morale 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă de către reclamanții cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinsă, în unanimitate, surplusul cererii de satisfacție echitabilă.
Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 15 septembrie 2020, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bak
AFFAIRE VASILASCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (Requête n o 19607/08) ARRÊT STRASBOURG 15 septembre 2020 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Vasilasco c. République de Moldova, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de : Arnfinn Bårdsen, président, Valeriu Grițco, Peeter Roosma, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Vu : la requête susmentionnée (n o 19607/08) dirigée contre la République de Moldova et dont deux ressortissants de cet État, M. Viorel Vasilasco (« le requérant ») et Mme Fedosia Vasilasco (« la requérante ») ont saisi la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention ») le 4 avril 2008, la décision de porter à la connaissance du gouvernement moldave (« le Gouvernement ») les griefs concernant la non-exécution d’une décision de justice et l’atteinte au droit au respect de ses biens, les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 juillet 2020, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : INTRODUCTION
1.La requête concerne, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1, la non-exécution d’une décision définitive rendue en faveur des requérants par laquelle les autorités locales ont été obligées de leur attribuer un logement. EN FAIT
2.Les requérants sont mari et femme et sont nés respectivement en 1975 et en 1976. Ils résident à Chișinău et ont été représentés par M me N. Lozan, avocate.
3.Le Gouvernement a été représenté par son agent, M. L. Apostol. 4. À l’époque des faits, le requérant était employé du ministère des Affaires intérieures. En 2006, il engagea une action contre les autorités locales de Chișinău afin de les obliger à lui fournir un logement. Il invoquait les dispositions de la loi sur la police. Par un jugement du 27 octobre 2006, le tribunal de première instance Centru obligea le conseil municipal de Chișinău à attribuer au requérant et à sa famille un logement en location. Par une décision définitive du 31 janvier 2007, la cour d’appel de Chișinău confirma le jugement en question.
5.L’huissier de justice entama la procédure d’exécution, mais la décision reste à ce jour inexécutée.
6. Le droit national pertinent concernant la non-exécution des décisions de justice et les dispositions de la loi sur la police, en vigueur à l’époque des faits est résumé dans l’affaire Cristea c. République de Moldova , n o 35098/12, §§ 19-21, 12 février 2019. EN DROIT SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION et de L’ARTICLE 1 du protocole n o 1
7.Les requérants allèguent que l’inexécution de la décision définitive rendue en leur faveur a enfreint leur droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que leur droit au respect des biens, tel que prévu par l’article 1 du Protocole n o 1. Ces dispositions dans leurs passages pertinents en l’espèce sont ainsi libellées : Article 6 § 1 de la Convention « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...), par un tribunal (...), qui décidera (...), des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 à la Convention « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens (...) » Les déclarations unilatérales du gouvernement défendeur
8.Par des lettres du 27 mai 2011, 23 novembre 2012 et 15 mai 2014, le Gouvernement a soumis à la Cour des déclarations unilatérales par lesquelles il invitait la Cour à rayer la requête du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
9.Par des lettres du 19 août 2011, 8 mars 2013 et 24 juin 2014, les requérants ont informé la Cour qu’ils n’étaient pas satisfaits des termes des déclarations unilatérales, notamment en raison de l’inexécution de la décision du 31 janvier 2007 et du montant du dédommagement proposé par le Gouvernement.
10.La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation juridique de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci ( Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce [GC] (satisfaction équitable), n o 25701/94 , § 72, 28 novembre 2002). Elle a décidé que la même approche devait être suivie lorsqu’un gouvernement cherchait à obtenir la radiation d’une requête du rôle par le biais d’une déclaration unilatérale ( Pavlovici c. République de Moldova , n o 5711/03, § 25, 30 janvier 2018).
11.En l’espèce, la Cour observe que la décision du 31 janvier 2007 reste inexécutée à ce jour et le Gouvernement ne fait état d’aucune mesure concrète tendant à son exécution. Elle note également que la compensation offerte ne couvre qu’une partie des dommages subis par les requérants. 12. À la lumière de ce qui précède, la requête ne peut pas être rayée du rôle en vertu de l’alinéa c) de l’article 37 de la Convention, la déclaration n’offrant pas une base suffisante pour que la Cour puisse affirmer qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de l’affaire.
13.En conclusion, la Cour rejette les demandes du Gouvernement tendant à la radiation de la requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention et, en conséquence, elle poursuit l’examen de la recevabilité et du fond de l’affaire. Sur la recevabilité
14.Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour la déclare recevable. Sur le fond
15.La Cour note que, à ce jour, la procédure d’exécution de la décision définitive ordonnant aux autorités d’attribuer un logement au requérant et à sa famille a déjà duré environ treize ans. Elle rappelle qu’une autorité étatique ne peut invoquer l’absence de fonds et de logements de substitution pour expliquer la non-exécution d’un jugement (voir, parmi beaucoup d’autres, Prodan c. Moldova , n o 49806/99 , § 53, CEDH 2004 ‑ III (extraits), et Cristea c. République de Moldova , n o 35098/12, § 46, 12 février 2019).
16.La Cour rappelle sa position, exprimée à maintes reprises dans des affaires ayant trait au défaut d’exécution, selon laquelle l’impossibilité, pour un créancier, de faire exécuter intégralement, et dans un délai raisonnable, une décision rendue en sa faveur constitue une violation dans son chef du « droit à un tribunal » consacré par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que du droit à la libre jouissance de ses biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ( Prodan , précité, §§ 56 et 62). 17. À la lumière des circonstances de l’espèce, la Cour ne voit aucune raison de parvenir à une conclusion différente dans la présente affaire. Partant, elle estime qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention en raison de l’omission des autorités d’exécuter, dans un délai raisonnable, le jugement définitif rendu en faveur des requérants.
18. Aux termes de l’article 41 de la Convention : « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » Dommage
19.Au titre du préjudice matériel qu’ils auraient subi, les requérants réclament 1 297 000 lei moldaves (MDL) (environ 56 000 euros (EUR) selon le taux de change au moment où la demande a été formulée devant la Cour) constituant, selon une lettre informative obtenue de la part d’une agence immobilière, le prix d’un appartement. Ils sollicitent également la somme de 76 300 MDL (environ 5 000 EUR), représentant le montant des loyers payés pour la location d’un logement alternatif. Ils fournissent les copies des contrats de location et les quittances de loyer. Les requérants demandent également 50 000 EUR pour le préjudice moral. 20. À titre principal, le Gouvernement considère que le montant des préjudices doit être établi par les juridictions internes et que les requérants ont la possibilité d’engager une action en réparation en vertu de la loi n o 87 du 1 er juillet 2011. À titre alternatif, le Gouvernement invite la Cour à accepter sa déclaration unilatérale.
21.La Cour note que les requérants ont introduit leur requête avant l’adoption de l’arrêt Olaru et autres c. Moldova , (n os 476/07, 22539/05, 17911/08 et 13136/07, 28 juillet 2009), par conséquent ils ne sont pas tenus d’épuiser le nouveau recours introduit par la loi n o 87 du 1 er juillet 2011 ( Olaru et autres, précité, § 61 ).
22.La Cour constate que la décision définitive du 31 janvier 2007 rendue en faveur des requérants ne prévoyait pas expressément l’attribution d’un logement en propriété. Les tribunaux ont obligé les autorités locales à leur accorder un logement conformément aux dispositions légales, qui prévoyaient l’attribution de logements en location et non en propriété privée. Pour ces motifs, la Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et la demande équivalente au prix d’un appartement et par conséquent la rejette ( Parasca c. République de Moldova [comité], n o 17986/09, § 33, 10 février 2015, et Morari et Spiridonov c. République de Moldova [comité], n os 4771/09 et 7170/09, § 40, 7 juillet 2015). En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer aux requérants conjointement la somme de 5 000 EUR au titre des loyers qu’ils ont dû payer pour la location alternative d’un appartement.
23.Enfin, la Cour rappelle sa position constante selon laquelle l’exécution de la décision interne demeure la forme la plus appropriée de redressement pour ce qui est des violations de la Convention similaires à celles constatées dans la présente affaire ( Gerasimov et autres c. Russie , n os 29920/05 et 10 autres, § 198, 1 er juillet 2014, et Cristea c. République de Moldova , n o 35098/12, § 55, 12 février 2019). Par conséquent, elle juge que l’État défendeur doit sans tarder assurer l’exécution, par des moyens appropriés, de la décision initiale rendue en faveur des requérants.
24.En ce qui concerne le dommage moral, la Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer aux requérants conjointement la somme de 3 600 EUR à ce titre. Frais et dépens
25.Les requérants réclament 3 000 EUR et 945 MDL (environ 56 EUR) au titre des frais et dépens qu’ils ont engagés dans le cadre de la procédure menée devant la Cour.
26.Le Gouvernement a réitéré les arguments présentés au titre des préjudices matériel et moral.
27.Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour juge raisonnable d’allouer aux requérants la somme de 1 000 EUR tous frais confondus. Intérêts moratoires
28.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR,
, Rejette les demandes du Gouvernement tendant à la radiation de la requête du rôle ; Déclare la requête recevable ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 ; Dit , a) que l’État défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans un délai de trois mois les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur , au taux applicable à la date du règlement : 5 000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage matériel ; 3 600 EUR (trois mille six cents euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage moral ; 1 000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme par les requérants à titre d’impôt, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; Rejette , à l’unanimité, le surplus de la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 septembre 2020, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Hasan Bakırcı Arnfinn Bårdsen Greffier adjoint Président