Pavlidou împotriva Ciprului

Publicat la 21 iulie 2025 SECȚIUNEa nr. 12773/24 Loukia PAVLIDOU împotriva Ciprului depus la 30 aprilie 2024 comunicat la 1 iulie 2025 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la refuzul de a returna reclamantului o parte din terenurile neutilizate presupus achiziționate în scopul construirei unei fabrici de ciment. Mai exact, la 13 mai 1954, Guvernatorul Ciprului a emis un ordin de achiziție obligatoriu în Gazettea Oficial nr. 3758 pentru diverse parcele de teren deținute de tatăl reclamantului pentru construcția unei fabrici de ciment de către o societate privată. Baza juridică a ordinului a fost Legea Cement (Industrie Encorajament and Control) 1952 (CAP. 130). Pe 22 Octombrie 1956, în temeiul unei hotărâri a Curții de District Limassol, societatea privată a plătit compensații tatălui reclamantului și a achiziționat proprietatea.

O fabrică de ciment a fost construită pe o parte a terenului achiziționat și a operat până în 2012, atunci când a fost demolat. În 2013 reclamantul a solicitat returnarea terenului contestat, pe baza articolului 23 § 5, care a anticipat returnarea terenurilor neutilizate, dar fără răspuns. A contestat omisia autorităților de a returna terenurile presupus neutilizate. La 9 ianuarie 2024 Curtea Supremă (n. 50/16) a emis hotărârea finală în acest caz. Potrivit instanței, PAC. 130, care au precedat și au supraviețuit Constituția din 1960, nu au prevăzut returnarea terenurilor. Prin urmare, aceasta a susținut că drepturile reclamantului s-au cristalizat înainte de intrarea în vigoare a Constituției și, astfel, art. 23 § 5 nu a avut nici o aplicare.

Considerând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, reclamantul se plânge că a fost ilicit deținută de posesiunile sale. Întrebarea părților La momentul hotărârilor judiciare impușite, reclamantul a avut o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În caz afirmativ, reclamantul a fost privat de posesiunile ei în interesul public, și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În caz afirmativ, privarea impune reclamantului o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDH 1999-V)?

Published on 21 July 2025

FIFTH SECTION

Application no. 12773/24 Loukia PAVLIDOU against Cyprus lodged on 30 April 2024 communicated on 1 July 2025

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the refusal to return to the applicant a portion of allegedly unused land compulsorily acquired for the purpose of building a cement factory. Specifically, on 13 May 1954 the Governor of Cyprus issued a compulsory acquisition order in the Official Gazette no. 3758 for various plots of land owned by the applicant’s father for the construction of a cement factory by a private company. The legal basis for the order was the Cement (Industry Encouragement and Control) Law 1952 (CAP. 130). On 22 October 1956 pursuant to a decision of the Limassol District Court, the private company paid compensation to the applicant’s father and acquired the property. A cement factory was built on a part of the acquired land and operated until 2012, when it was demolished.

In 2013 the applicant requested the return of the disputed land to her on the basis of Article 23 § 5 which foresaw the return of unused expropriated land but to no response. She challenged the omission of the authorities to return the allegedly unused land. On 9 January 2024 the Supreme Court (no. 50/16) issued the final judgment in the case. According to the court, CAP. 130 which preceded and survived the Constitution of 1960, did not provide for the return of land. Therefore, it held that the applicant’s rights had crystallised before the entry into force of the Constitution, and as such Article 23 § 5 had no application. Relying on Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention the applicant complains that she has been unlawfully deprived of her possessions.

QUESTION TO THE PARTIES

At the time of the impugned judicial decisions, did the applicant have a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol no. 1 to the Convention? Was that provision applicable? If so, has the applicant been deprived of her possessions in the public interest, and in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? If so, did the deprivation impose an excessive individual burden on the applicant (see Immobiliare Saffi v. Italy , [GC], no. 22774/93, § 59, ECHR 1999-V)?