LE TIRILLY c. FRANCE et 2 autres affaires

LE TIRILLY c. FRANCE et 2 autres affaires (CtEDO, 2020)

Comunicat la 22 septembrie 2020 Publicat la 12 octombrie 2020 CINQUES SECȚIUNEA N 46369/18 Camille LE TIRILLY împotriva Franței introduse la 28 septembrie 2018 și alte 2 cereri depuse la 27 septembrie 2018 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamanții sunt resortisanți francezi. Aceasta este . Aceasta este : domnul Camille Le Tirilly, născut în 1938 și rezident la Pont-l primul reclamant: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către domnul S. Vigand, avocat care exercită la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele speciale la fiecare cerere nu 46369/18 Primul reclamant a fost angajat al companiei maritime A din 1954 până în 1988. El a fost expus la inhalări de fibre de azbest în cadrul funcțiilor de ungere, mezin mecanic și maestru mecanic care a fost acolo. Prin certificatul medical din 22 mai 2008, a fost diagnosticat cu plăci pleurale bilaterale. Printr-o decizie din 9 decembrie 2008, instituția națională a persoanelor cu handicap din marină ( La 3 noiembrie 2010, a acceptat oferta de plată a 15 000 EUR din partea FIVA la 25 octombrie 2010. La 4 noiembrie 2011, ca urmare a deciziei nr. 2011-127 QPC al Consiliului Constituțional din 6 mai 2011, publicat în Jurnalul Oficial la 7 mai 2011, reclamantul a adresat o cerere de recunoaștere a greșelii de neiertat a fostului său angajator, compania A. N Cel de-al doilea reclamant a fost angajat al companiei maritime A din 1951 până în 1977. El a fost expus la inhalări de fibre de azbest în cadrul funcțiilor de curățare, unsoare, mecanic și maestru mecanic pe care le are acolo. Printr-un certificat medical din 27 martie 2002, a fost diagnosticat cu plăcuțe diafragmatice de calcifiere și plăci pleurale auxiliare. Prin decizia din 7 ianuarie 2003, L maim l-a admis pe solicitant în beneficiul unei pensii de invaliditate pentru boală profesională începând cu 1 iulie 2002. La 22 septembrie 2003, reclamantul a depus o cerere de despăgubire în fața FIVA. La 23 august 2004, acesta a acceptat oferta de despăgubire de 12 000 EUR pe care FIVA i-o făcuse la 26 iulie 2004. La 6 octombrie 2011, ca urmare a deciziei nr. 2011-127 QPC al Consiliului Constituțional din 6 mai 2011, publicat în Jurnalul Oficial la 7 mai 2011, reclamantul a adresat o cerere de recunoaștere a vinovăției de neiertat a fostului său angajator, compania A. N Tribunalul de Securitate Socială din Brest s-a declarat incompetent teritorial printr-o hotărâre din 7 septembrie 2012 și s-a retras în favoarea Tribunalului de Securitate Socială din Quimper. Cererea nr. 46457/18 R.L., tatăl celei de-a treia reclamante și bunicul celor patru și cinci reclamanți, a fost angajat al companiei maritime A din 1960 până în 1994. El a fost expus la inhalări de fibre de azbociment în cadrul funcțiilor de supleant mașină, muncitor și maestru electrician, uns și asistent ofițer mașină care a fost acolo. R.L. a murit la 8 mai 2007. mortem la 4 iunie 2007 : cancer neuro endocrin cu celule mici și expunere profesională la numărul 30a . . Un al doilea certificat medical a fost stabilit la 27 august 2007. Acesta indică următoarele: [Decesul de R.L.] este direct legat de boala sa profesională numărul 30a, adică carcinom pulmonar neuroendocrin secundar expunerii la azbest. Printr-o decizie din 26 octombrie 2007, L.E.N.I.M. a aprobat văduva R.L. în beneficiul alocației de deces și al pensiei de invaliditate pentru boală profesională care a avut cauză începând cu 5 iunie 2007. În august și septembrie 2007, văduva R.L. și a treia reclamantă, acționând în numele său personal și pentru copiii săi minori, cei patru și cinci reclamanți, au depus o cerere de despăgubire în fața FIVA. În septembrie și noiembrie 2008, aceștia au acceptat oferta de despăgubire pe care FIVA le-a făcut-o la 21 august 2008 : 105 847,55 EUR pentru acțiunea succesorală a R.L; 30 000 EUR pentru văduva sa, 8 000 EUR pentru a treia reclamantă și 3 000 EUR pentru fiecare dintre cei patru și cinci reclamanți. La 6 octombrie 2011, ca urmare a Deciziei nr. 2011-127 QPC a Consiliului Constituțional din 6 mai 2011, publicată în Jurnalul Oficial la 7 mai 2011, văduva R.L. și al treilea, al patrulea și al cincilea solicitant au înaintat o cerere de recunoaștere a vinovăției de neiertat a fostului angajator al R.L., compania A. N a obținut câștig de cauză, iar la 21 martie 2012 au sesizat Tribunalul pentru Afaceri Sociale din Brest cu privire la cererea lor. Tribunalul de Securitate Socială din Brest s-a declarat incompetent teritorial printr-o hotărâre din 7 septembrie 2012 și s-a retras în favoarea Tribunalului de Securitate Socială din Quimper. Hotărârile Tribunalului de Securitate Socială din Quimper din 1 decembrie 2014 prin trei hotărâri din 1 decembrie 2014 În decembrie 2014, Tribunalul pentru Afaceri Sociale din Quimper a declarat recursurile admisibile și a considerat că persoanele interesate au putut să acționeze în căutarea vinovăției de neiertat a angajatorului înainte de publicarea în Jurnalul Oficial la 7 mai 2011 a deciziei nr. 2011-127 QPC al Consiliului Constituțional, iar termenul de prescripție de doi ani începea să curgă de la această dată. Tribunalul a hotărât apoi că bolile profesionale ale primilor doi reclamanți și R.L. rezultau din greșeala de neiertat a companiei A și a dispus majorarea pensiilor de invaliditate profesională. Astfel, el a fixat prejudiciile personale: pentru primii doi solicitanți, 3 000 EUR pentru prejudiciul moral și 600 EUR, respectiv 300 EUR pentru prejudiciul fizic; pentru R.L., 47,55 EUR pentru prejudiciul patrimonial, 65 800 EUR pentru prejudiciul moral și 20 000 EUR pentru prejudiciul fizic; pentru văduva R.L., 30 000 EUR; pentru a treia reclamantă, 8 000 EUR; Hotărârea Curții din 30 noiembrie 2016 în cauza Rennes din 30 noiembrie 2016 prin trei hotărâri din 30 noiembrie 2016, Curtea din Rennes a confirmat hotărârile din 1 noiembrie 2016 decembrie 2014 privind admisibilitatea; în ceea ce privește fondul, aceasta le-a reformat în dispozițiile privind suma alocată primilor doi solicitanți pentru prejudicii morale, stabilindu-i la 8 000 EUR; de asemenea, le-a reformat în ceea ce privește prejudiciile fizice și morale ale R.L., stabilindu-le la 15 000 EUR și, respectiv, la 40 000 EUR. Hotărârile subliniază în special următoarele: (...) Cu privire la admisibilitatea căii de atac în faă de neiertat În mod eronat, [societatea A ridică] mijlocul de prescripție a acțiunii în recunoașterea greșelii de neiertat a angajatorului prin aplicarea dispozițiilor articolului L. 431-2 din Codul de securitate socială, pe motiv că punctul de plecare al termenului de prescripție bienală este data certificatului medical inițial (...). Într-adevăr, din dispozițiile art. 2234 din Codul de procedură civilă rezultă că: din articolul L. 413-12 din Codul de securitate socială, nu era prevăzută nicio pensie suplimentară sau majorată în beneficiul marinarilor în cazul unei abateri de neiertat a angajatorului lor, în cazul în care prejudiciul a avut loc pe mare. Prin Decizia nr. 2011-127 QPC din 6 mai 2011, Consiliul Constituțional a declarat aceste dispoziții în conformitate cu Constituția sub rezerva că aceste dispoziții nu pot, fără a aduce o atingere disproporționată dreptului victimelor actelor vinovate, să fie interpretate ca făcând, prin ele însele, un obstacol în calea faptului că un marinar victimă, în cursul executării contractului său de muncă în domeniul maritim, a unui accident de muncă cauzat de o greșeală de neiertat a fostului său angajator, poate solicita, în fața instanțelor de securitate socială, o despăgubire suplimentară în condițiile prevăzute în capitolul 2 din titlul V din Cartea IV din Codul securității sociale Rezerva de interpretare astfel prevăzută de Consiliul Constituțional modifică dreptul existent, deschizând marinarilor beneficiul procedurii de recunoaștere a greșelii de neiertat, inclusiv pentru bolile profesionale apărute în executarea contractului de muncă maritim, care le era refuzat până în prezent prin lege. Astfel, se pare că [interesele] au fost implicate înainte de publicarea deciziei Consiliului Constituțional în Jurnalul Oficial la 7 mai 2011, că prescripția nu a putut, prin urmare, să curgă de la acea dată, astfel încât acțiunea [intereselor] de la mai și cea a FIVA subrogată în [drepturile lor] nu este prescrisă, fără ca [societatea A] să poată invoca în mod util o inegalitate de tratament între angajatori (...) Văduva din R.L. a decedat în cursul procedurii. Hotărârile Curții de Casație din 4 aprilie 2018 Curtea de Casație a anulat, fără a retrimite hotărârile pronunțate prin trei hotărâri din 4 aprilie 2018 motivate astfel: [...] Așteptând ca, pentru a primi cererea și pentru a respinge sfârșitul refuzului [societatea A] de prescripție, hotărârea precizează că rezerva de interpretare a articolelor L. 412-8, 8 și L. 413-12, 2 din Codul de securitate socială prevăzut de Consiliul Constituțional în decizia sa n 2011-127 QPC din 6 mai 2011 modifică dreptul existent prin deschiderea către navigatori a beneficiului procedurii de recunoaștere a abaterii de neiertat, inclusiv pentru bolile profesionale apărute în executarea contractului de muncă în domeniul maritim, care le-a fost până în prezent refuzat prin lege; În acest caz, [victima, informată printr-un certificat medical de origine profesională a bolii sale, nu a sesizat instanța de securitate socială decât după mai mult de doi ani de la această informare] [autoritățile dreptului victimei, informate printr-un certificat medical de origine profesională a bolii, nu au sesizat instanța de securitate socială decât la mai mult de doi ani de la această informare], pe de altă parte, că o evoluție a jurisprudenței nu constituie o natură de a acționa cu suspendare la scurgerea termenului de prescripție, Tribunalul de apel a încălcat textele respective (...) Dreptul și practica internă relevante Dreptul constituțional Articolele 61-1 și 62 din Constituție din 4 octombrie 1958 sunt astfel exprimate: art. 61-1 Atunci când, în cadrul unei instanțe aflate în desfășurare în fața unei instanțe, se susține că o dispoziție legislativă aduce atingere drepturilor și libertăților pe care Constituția le garantează, Consiliul constituțional poate fi sesizat cu această întrebare la trimiterea Consiliului de Stat sau a Curții de Casație care se pronunță într-un anumit termen. (...) art. 62 (...) O dispoziție declarată neconstituțională în temeiul articolului 61-1 se abrogă de la data publicării deciziei Consiliului Constituțional sau de la o dată ulterioară stabilită prin respectiva decizie. Consiliul Constituțional stabilește condițiile și limitele în care efectele pe care le-a produs dispoziția sunt susceptibile de a fi repuse în discuție. Deciziile Consiliului Constituțional nu sunt susceptibile de a recurge la nicio cale de atac. În acest fel, autoritățile publice și toate autoritățile administrative și jurisdicționale au dreptul la securitate socială Articolele L. 412-8, L. 413-12 și L. 431-2 din Codul de securitate socială sunt redactate: Articolul L. 412-8 (...) beneficiază (...) de dispozițiile [cărții IV din același cod, referitoare la zonele de muncă și bolile profesionale (legături proprii și dispoziții comune cu alte ramuri) ], sub rezerva dispozițiilor speciale din decretul Consiliului de Stat: ) persoanele menționate la art. 2 din Decretul-lege din 17 iunie 1938 privind reorganizarea și unificarea regimului de asigurare a marinarilor pentru accidentele de muncă și bolile profesionale care au avut loc în afara ( (...)) persoanele menționate la art. 2 din Decretul din 17 iunie 1938 privind reorganizarea și unificarea regimului de asigurare a marinarilor; (...) Art. L. 431-2 Drepturile victimei sau ale titularilor săi de drepturi la prestații și indemnizații prevăzute în prezenta carte se prescrie de doi ani să fie datate: ) în ziua accidentului sau în momentul încetării plății salariului zilnic; ) în cazurile prevăzute în primul paragraf din art. L. 443-1 și respectiv în art. L. 443-2, data primei constatări de către medicul care tratează modificarea intervenită în statul victimei, sub rezerva, în caz de contestare, a avizului emis de expert sau a datei de încetare a plății salariului zilnic alocat din cauza recidivării; ) de data decesului victimei în ceea ce privește cererea de revizuire prevăzută la al treilea paragraf din art. L. 443-1 ; ) de data vindecării sau consolidării rănirii pentru un deținut care desfășoară o activitate penală sau o pupilă a educației supravegheate în cazul în care victima nu are dreptul la indemnizații zilnice. (...) Capitolul 2 din titlul 5 din Cartea IV din Codul de securitate socială se referă la fault de neiertat sau intenționat al angajatorului. Acesta conține articolele L. 451-1 - L. 452-5, prima dintre aceste dispoziții, introdusă în cod prin Decretul nr. 85-1353 din 17 iulie 1985, este astfel formulat articolul L 452-1. În cazul în care accidentul este cauzat de greșeala de neiertat a angajatorului sau a celor pe care le are în conducere, victima sau titularii săi au dreptul la despăgubiri suplimentare (...) Constatând că articolul L. 413-12 din Codul de securitate socială nu se derogase de la dispozițiile legale și de reglementare privind pensiile persoanelor menționate la art. 2 din Decretul din 17 În iunie 1938 privind regimul de asigurare a marinarilor, Curtea de Casație a statuat că sunt singurele aplicabile tuturor beneficiarilor prestațiilor regimului social al navigatorilor, dispozițiile regimului lor special, care nu prevede nicio acțiune împotriva 14142 și camera socială, 16 mai 1979, nr. 77-12857). Consiliul constituțional a fost sesizat cu privire la o chestiune prioritară de constituționalitate care vizează conformitatea articolelor L. 412-8, 8 , și L. 413-12, 2 , de la Codul securității sociale la principiile constituționale de egalitate în fața legii și de răspundere. printr-o decizie n 2011-127 QPC din 6 Mai 2011, el a declarat aceste dispoziții în conformitate cu Constituția, sub o rezervă. Decizia este astfel formulată: (...) 4. (c) rezultă din jurisprudența Curții de Casație cu privire la aceste dispoziții că sunt aplicabile numai tuturor beneficiarilor prestațiilor regimului social al navigatorilor dispozițiile regimului special al acestora, care nu prevede nici o acțiune împotriva 5. • prin punerea unei întrebări prioritare de constituționalitate, orice justițiar are dreptul de a contesta constituționalitatea domeniului de aplicare efectiv pe care o interpretare juridică constantă o conferă dispoziției legislative contestate; • că termenii art. 6 din Declarația Drepturilor Omului și a cetățeanului din 1789 • Legea... trebuie să fie aceeași pentru toți, fie că este o protecție, fie că este o pedeapsă; că principiul egalității nu se opune nici faptului că legiuitorul soluționează în mod diferit de situațiile diferite, nici acestui lucru derogă la egalitate din motive de interes general, cu condiția ca, în unul și celălalt caz, diferența de tratament care rezultă din aceasta să fie în legătură directă cu obiectul legii care se încheie; 7. mai mult decât termenii din art. 4 din Declarația din 1789: Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altor persoane; întrucât rezultă din aceste dispoziții, în principiu, orice fapt al omului care cauzează alte persoane o pagubă îl obligă pe cel din vina căruia a reușit să îl repare; că dreptul de a acționa în răspundere pune în aplicare această cerință constituțională; că, totuși, aceasta din urmă nu împiedică legislatorul să amenajeze, pentru un motiv de interes general, condițiile în care poate fi angajată răspunderea; că, pentru un astfel de motiv, acesta poate aduce la acest principiu excluderi sau limitări cu condiția ca acesta din urmă să aibă ca rezultat o încălcare disproporționată nici a drepturilor victimelor actelor care sunt necesare, nici a dreptului la o cale de atac judiciară efectivă care decurge din art. 16 din Declarația din 1789; întrucât dispozițiile legislative contestate delimitează domeniul de aplicare al anumitor dispoziții ale regimului general de securitate socială, în ceea ce privește accidentul de muncă suferit de marinari, în raport cu cele ale regimului special definit prin decretul-lege din 17 iunie 1938 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Considerând, totuși, că aceste dispoziții nu pot, fără a aduce o atingere disproporționată dreptului victimelor actelor vinovate, să fie interpretate ca făcând, prin ele însele, un obstacol în calea acestui fapt, un marinar victimă, în cursul executării contractului său de muncă în domeniul maritim, a unui accident de muncă cauzat de o greșeală de neiertat a angajatorului său, să poată solicita, în fața instanțelor de securitate socială, o despăgubire suplimentară în condițiile prevăzute în capitolul 2 din titlul V din Cartea IV din Codul securității sociale; întrucât, sub această rezervă, aceste dispoziții nu încalcă principiul responsabilității; 10. Având în vedere că art. 8 din art. L. 412-8 și art. 2 din art. L. 413-12 din Codul securității sociale nu sunt contrare nici unui alt drept sau libertate pe care Constituția o garantează, DECIDE: art. 1 - Sub rezerva art. 9, art. 8 din Codul securității sociale L. 412-8 și art. 2 din Codul securității sociale sunt conforme cu Constituția. art. 2.- Prezenta decizie va fi publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze și notificată în condițiile prevăzute în art. 23 Rețea nu se execută sau se suspendă împotriva celui care se află în laiul de a acționa ca urmare a unui impediment care rezultă din lege, convenție sau forță majoră. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la o instanță, care rezultă din faptul că, pentru a declara impusă acțiunea în recunoaștere a greșelii de neiertat a angajatorului pe care l-au inițiat, Curtea de Casație a pronunțat termenul de prescripție începând cu o dată în care o jurisprudență constantă interzicea această acțiune. În acest sens, având în vedere decizia Consiliului Constituțional nr. 2011-127 QPC din 6 mai 2011, dreptul la despăgubiri al reclamanților în fața instanțelor interne le-a fost, cel puțin în mod apărător, recunoscut în dreptul intern În la mai 2011, a existat o încălcare a dreptului reclamanților la o instanță astfel cum este garantată prin această dispoziție?

Communiquée le 22 septembre 2020

Publié le 12 octobre 2020

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

46369/18

Camille LE TIRILLY contre la France

introduite le 28 septembre 2018

et 2 autres requêtes

introduites le 27 septembre 2018

EXPOSÉ DES FAITS

Les requérant sont des ressortissants français. Il s’agit de :

-

M. Camille Le Tirilly, né en 1938 et résidant à Pont-l’Abbé (requête n

o

46369/18 ; le «

premier requérant

») ;

-

M. Henri Lasbleis, né en 1932 et résidant à Primelin (requête n

o

46374/18 ; le «

deuxième requérants

») ;

-

M

me

Sandra Dornic, M. Kenny Dornic et M

me

Kim Dornic, nés en 1973, 1997 et 2003 respectivement et résidant à Gouesnou (requête n

o

46457/18 ; les «

troisième requérante

», «

quatrième requérant

» et «

cinquième requérante

», respectivement) ;

Les requérants sont représentés devant la Cour par M

e

S. Vigand, avocate exerçant à Paris.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Les circonstances particulières à chaque requête

a)

Requête n

o

46369/18

Le premier requérant fut salarié de la compagnie maritime A de 1954 à 1988. Il fut exposé à des inhalations de fibres d’amiante dans le cadre des fonctions de graisseur, d’ouvrier mécanicien et de maître mécanicien qu’il y exerça.

Par un certificat médical du 22 mai 2008, il fut diagnostiqué atteint de plaques pleurales bilatérales.

Par une décision du 9 décembre 2008, l’établissement national des invalides de la marine («

ENIM

»), organisme spécial de sécurité sociale pour les marins, admit le requérant au bénéfice d’une pension d’invalidité pour maladie professionnelle à compter du 22 mai 2008.

Le 16 avril 2009, le requérant déposa une demande d’indemnisation devant le fonds d’indemnisation des victimes de l’amiante («

FIVA

»). Le 3

novembre 2010, il accepta l’offre d’indemnisation de 15 000 Euros (EUR) que le FIVA lui avait faite le 25 octobre 2010.

Le 4 novembre 2011, à la suite de la décision n

o

2011-127 QPC du Conseil constitutionnel du 6 mai 2011, publiée au journal officiel le 7 mai 2011, le requérant saisit l’ENIM d’une demande tendant à la reconnaissance de la faute inexcusable de son ex-employeur, la compagnie A. N’ayant pas obtenu gain de cause, il saisit le 16 avril 2012 le tribunal des affaires de sécurité sociale de Quimper de sa demande.

b)

Requête n

o

46374/18

Le deuxième requérant fut salarié de la compagnie maritime A de 1951 à 1977. Il fut exposé à des inhalations de fibres d’amiante dans le cadre des fonctions de nettoyeur, graisseur, ouvrier mécanicien et maître mécanicien qu’il y exerça.

Par un certificat médical du 27 mars 2002, il fut diagnostiqué atteint de plaque pleurale diaphragmatique calcifiée caractéristique et de plaques pleurales auxiliaires.

Par une décision du 7 janvier 2003, l’ENIM admit le requérant au bénéfice d’une pension d’invalidité pour maladie professionnelle à compter du 1

er

juillet 2002.

Le 22 septembre 2003, le requérant déposa une demande d’indemnisation devant le FIVA. Le 23 août 2004, il accepta l’offre d’indemnisation de 12

000 EUR que le FIVA lui avait faite le 26 juillet 2004.

Le 6 octobre 2011, à la suite de la décision n

o

2011-127 QPC du Conseil constitutionnel du 6 mai 2011, publiée au journal officiel le 7 mai 2011, le requérant saisit l’ENIM d’une demande tendant à la reconnaissance de la faute inexcusable de son ex-employeur, la compagnie A. N’ayant pas obtenu gain de cause, il saisit le 22 mars 2012 le tribunal des affaires de sécurité sociale de Brest de sa demande.

Le tribunal des affaires de sécurité sociale de Brest se déclara territorialement incompétent par un jugement du 7 septembre 2012 et se dessaisit au profit du tribunal des affaires de sécurité sociale de Quimper.

c)

Requête n

o

46457/18

R.L., père de la troisième requérante et grand père des quatrième et cinquième requérants, fut salarié de la compagnie maritime A de 1960 à 1994. Il fut exposé à des inhalations de fibres d’amiante dans le cadre des fonctions de suppléant machine, ouvrier et maître électricien, graisseur et assistant officier machine qu’il y exerça.

R.L. décéda le 8 mai 2007. Le diagnostic suivant fut établi

post

‑

mortem

le 4 juin 2007 : «

cancer neuro endocrine à petites cellules et exposition professionnelle numéro 30 bis

». Un second certificat médical fut établi le 27 août 2007. Il indique ceci : «

[Le décès de R.L.] est lié directement à sa maladie professionnelle numéro 30 bis, c’est-à-dire un carcinome bronchique neuroendocrine secondaire à une exposition à l’amiante

».

Par une décision du 26 octobre 2007, l’ENIM admit la veuve de R.L. au bénéfice de l’allocation décès et de la pension d’invalidité pour maladie professionnelle d’ayant cause à compter du 5 juin 2007.

En août et septembre 2007, la veuve de R.L. et la troisième requérante, agissant en son nom personnel ainsi que pour ses enfants mineurs, les quatrième et cinquième requérants, déposèrent une demande d’indemnisation devant le FIVA. En septembre et novembre 2008, ils acceptèrent l’offre d’indemnisation que le FIVA leur avait faite le 21 août 2008

: 105 847,55 EUR au titre de l’action successorale de R.L ; 30

000

EUR à sa veuve, 8 000 EUR à la troisième requérante et 3 000 EUR à chacun des quatrième et cinquième requérants.

Le 6 octobre 2011, à la suite de la décision n

o

2011-127 QPC du Conseil constitutionnel du 6 mai 2011, publiée au journal officiel le 7 mai 2011, la veuve de R.L. et les troisième, quatrième et cinquième requérants saisirent l’ENIM d’une demande tendant à la reconnaissance de la faute inexcusable de l’ex-employeur de R.L., la compagnie A. N’ayant pas obtenu gain de cause, ils saisirent le 21 mars 2012 le tribunal des affaires de sécurité sociale de Brest de leur demande.

Le tribunal des affaires de sécurité sociale de Brest se déclara territorialement incompétent par un jugement du 7 septembre 2012 et se dessaisit au profit du tribunal des affaires de sécurité sociale de Quimper.

Les jugements du tribunal des affaires de sécurité sociale de Quimper du 1

er

décembre 2014

Par trois jugements du 1

er

décembre 2014, le tribunal des affaires de sécurité sociale de Quimper déclara les recours recevables. Il considéra que les intéressés n’avaient pu agir en recherche de la faute inexcusable de l’employeur avant la publication au journal officiel, le 7 mai 2011, de la décision n

o

2011-127 QPC du Conseil constitutionnel, et que le délai de prescription de deux ans courait à partir de cette date. Le tribunal jugea ensuite que les maladies professionnelles des deux premiers requérants et de R.L. résultaient de la faute inexcusable de la compagnie A et ordonna la majoration des pensions d’invalidité professionnelle. Il fixa ainsi les préjudices personnels :

pour les des deux premiers requérants, 3 000 EUR au titre du préjudice moral, et 600 EUR et 300 EUR respectivement au titre du préjudice physique ;

pour R.L., 47,55 EUR au titre du préjudice patrimonial, 65 800 EUR au titre du préjudice moral, et 20 000 EUR au titre du préjudice physique ;

pour la veuve de R.L., 30 000 EUR ;

pour la troisième requérante, 8 000 EUR ;

pour les quatrième et cinquième requérants, 3 000 EUR chacun.

Les arrêts de la cour d’appel de Rennes du 30 novembre 2016

Par trois arrêts du 30 novembre 2016, la cour d’appel de Rennes confirma les jugements du 1

er

décembre 2014 sur la recevabilité. Sur le fonds, elle les réforma en leurs dispositions relatives au montant alloué aux deux premiers requérants pour préjudice moral, le fixant à 8 000 EUR ; elle les réforma aussi quant aux préjudices physique et moral de R.L., les fixant à 15 000 EUR et 40 000 EUR respectivement. Elle confirma les jugements pour le reste.

Les arrêts soulignent notamment ce qui suit :

«

(...) Sur la recevabilité du recours en faute inexcusable

C’est à tort que [la compagnie A soulève] le moyen de la prescription de l’action en reconnaissance de la faute inexcusable de l’employeur par application des dispositions de l’article L. 431-2 du code de la sécurité sociale, au motif invoqué que le point de départ du délai de prescription biennale est la date du certificat médical initial (...).

En effet, il résulte des dispositions de l’article 2234 du code de procédure civile que

: «

la prescription ne court pas ou est suspendue contre celui qui est dans l’impossibilité d’agir par suite d’un empêchement résultant de la loi, de la convention ou de la force majeure

».

Selon le 8

o

de l’article L. 412-8 et le 2

o

de l’article L. 413-12 du code de la sécurité sociale, aucune pension majorée ou indemnité complémentaire n’était prévue au profit des marins en cas de faute inexcusable de leur employeur, dès lors que le dommage est survenu en mer.

Par décision n

o

2011-127 QPC du 6 mai 2011, le Conseil constitutionnel a déclaré ces dispositions conformes à la Constitution sous réserve «

que ces dispositions ne sauraient, sans porter une atteinte disproportionnée au droit des victimes d’actes fautifs, être interprétées comme faisant, par elles-mêmes, obstacle à ce qu’un marin victime, au cours de l’exécution de son contrat d’engagement maritime, d’un accident du travail imputable à une faute inexcusable de son ex-employeur puisse demander, devant les juridictions de la sécurité sociale, une indemnisation complémentaire dans les conditions prévues par le chapitre 2 du titre V du livre IV du code de la sécurité sociale

».

La réserve d’interprétation ainsi énoncée par le Conseil constitutionnel modifie le droit existant en ouvrant aux marins le bénéfice de la procédure de reconnaissance de la faute inexcusable y compris pour les maladies professionnelles survenues dans l’exécution du contrat d’engagement maritime, qui leur était jusqu’alors refusé par la loi.

Il apparaît ainsi que [les intéressés ont] été dans l’impossibilité d’agir avant la publication de la décision du Conseil constitutionnel au journal officiel le 7 mai 2011, que la prescription n’a donc pu courir qu’à compter de cette date, de sorte que l’action [des intéressés] auprès de l’ENIM et celle du FIVA subrogé dans [leurs droits], n’est pas prescrite, sans que [la compagnie A] ne puisse utilement invoquer une inégalité de traitement entre les employeurs (...)

»

La veuve de R.L. était décédée en cours d’instance.

Les arrêts de la Cour de cassation du 4 avril 2018

La Cour de cassation annula sans renvoi les arrêts d’appel par trois arrêts du 4 avril 2018 ainsi motivés :

«

(...) Attendu que pour accueillir la demande et rejeter la fin de non-recevoir de [la compagnie A] tirée de la prescription, l’arrêt énonce que la réserve d’interprétation des articles L. 412-8, 8

o

et L. 413-12, 2

o

du code de la sécurité sociale énoncée par le Conseil constitutionnel dans sa décision n

o

2011-127 QPC du 6 mai 2011 modifie le droit existant en ouvrant aux marins le bénéfice de la procédure de reconnaissance de la faute inexcusable, y compris pour les maladies professionnelles survenues dans l’exécution du contrat d’engagement maritime, qui leur était jusqu’alors refusé par la loi ; qu’il apparaît ainsi que [les demandeurs ont] été dans l’impossibilité d’agir avant la publication de la décision du Conseil constitutionnel au Journal officiel le 7 mai 2011 ; que la prescription n’a donc pu courir qu’à compter de cette date, de sorte que l’action [des demandeurs] engagée (...) auprès de l’ENIM et celle du Fonds d’indemnisation des victimes de l’amiante, subrogé dans ses droits, n’est pas prescrite, sans que [la compagnie A] puisse utilement invoquer une inégalité de traitement envers les employeurs ;

Qu’en statuant ainsi, alors, d’une part, que [la victime, informée par un certificat médical de l’origine professionnelle de sa maladie, n’a saisi la juridiction de sécurité sociale que plus de deux ans après cette information] [les ayants droit de la victime, informés par un certificat médical de l’origine professionnelle de la maladie, n’ont saisi la juridiction de sécurité sociale que plus de deux ans après cette information], d’autre part, qu’une évolution de la jurisprudence ne constitue pas une impossibilité d’agir suspendant l’écoulement du délai de prescription, la cour d’appel a violé les textes susvisés (...)

»

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit constitutionnel

Les articles 61-1 et 62 de la Constitution du 4 octobre 1958 sont ainsi libellés :

Article 61-1

«

Lorsque, à l’occasion d’une instance en cours devant une juridiction, il est soutenu qu’une disposition législative porte atteinte aux droits et libertés que la Constitution garantit, le Conseil constitutionnel peut être saisi de cette question sur renvoi du Conseil d’État ou de la Cour de cassation qui se prononce dans un délai déterminé.

(...)

»

Article 62

«

(...)

Une disposition déclarée inconstitutionnelle sur le fondement de l’article 61-1 est abrogée à compter de la publication de la décision du Conseil constitutionnel ou d’une date ultérieure fixée par cette décision. Le Conseil constitutionnel détermine les conditions et limites dans lesquelles les effets que la disposition a produits sont susceptibles d’être remis en cause.

Les décisions du Conseil constitutionnel ne sont susceptibles d’aucun recours. Elles s’imposent aux pouvoirs publics et à toutes les autorités administratives et juridictionnelles.

»

Le droit de la sécurité sociale

Les articles L. 412-8, L. 413-12 et L. 431-2 du code de la sécurité sociale sont ainsi rédigés :

Article L. 412-8

«

(...) bénéficient (...) des dispositions du [livre IV du même code, relatif aux «

accidents du travail et maladies professionnelles (Dispositions propres et dispositions communes avec d’autres branches)

»], sous réserve des prescriptions spéciales du décret en Conseil d’État :

8

o

) les personnes mentionnées à l’article 2 du décret-loi du 17 juin 1938 relatif à la réorganisation et à l’unification du régime d’assurance des marins pour les accidents du travail et les maladies professionnelles survenus en dehors de l

»exécution du contrat d’engagement maritime (...)

»

Article L. 413-12

«

Il n’est pas dérogé aux dispositions législatives et réglementaires concernant les pensions :

(...)

2

o

) des personnes mentionnées à l’article 2 du décret du 17 juin 1938 relatif à la réorganisation et à l’unification du régime d’assurance des marins

; (...)

»

Article L. 431-2

«

Les droits de la victime ou de ses ayants droit aux prestations et indemnités prévues par le présent livre se prescrivent par deux ans à dater :

1

o

) du jour de l’accident ou de la cessation du paiement de l’indemnité journalière ;

2

o

) dans les cas prévus respectivement au premier alinéa de l’article L. 443-1 et à l’article L. 443-2, de la date de la première constatation par le médecin traitant de la modification survenue dans l’état de la victime, sous réserve, en cas de contestation, de l’avis émis par l’expert ou de la date de cessation du paiement de l’indemnité journalière allouée en raison de la rechute ;

3

o

) du jour du décès de la victime en ce qui concerne la demande en révision prévue au troisième alinéa de l’article L. 443-1 ;

4

o

) de la date de la guérison ou de la consolidation de la blessure pour un détenu exécutant un travail pénal ou un pupille de l’éducation surveillée dans le cas où la victime n’a pas droit aux indemnités journalières.

(...)

»

Le chapitre 2 du titre 5 du livre IV du code de la sécurité sociale concerne la «

faute inexcusable ou intentionnelle de l’employeur

». Il contient les articles L. 451-1 à L. 452-5, la première de ces dispositions, introduite dans le code par le décret n

o

85-1353 du 17 juillet 1985, est ainsi libellée

:

Article L 452-1

«

Lorsque l’accident est dû à la faute inexcusable de l’employeur ou de ceux qu’il s’est substitués dans la direction, la victime ou ses ayants droit ont droit à une indemnisation complémentaire (...)

»

Constatant qu’aux termes de l’article L. 413-12 du code de la sécurité sociale, il n’était pas dérogé aux dispositions réglementaires et législatives concernant les pensions des personnes visées à l’article 2 du décret du 17

juin 1938 relatif au régime d’assurance des marins, la Cour de cassation a jugé qu’étaient seules applicables à tous les bénéficiaires des prestations du régime social des gens de mer, les dispositions de leur régime spécial, lequel ne prévoit aucun recours contre l’armateur en raison de sa faute inexcusable (voir, en particulier, 2

ème

chambre civile, 23

mars 2004, n

o

02

‑

14142, et chambre sociale, 16 mai 1979, n

o

77-12857).

Le Conseil constitutionnel a été saisi d’une question prioritaire de constitutionnalité visant la conformité des articles L. 412-8, 8

o

, et L. 413-12, 2

o

, du code de la sécurité sociale aux principes constitutionnels d’égalité devant la loi et de responsabilité. Par une décision n

o

2011-127 QPC du 6

mai 2011, il a déclaré ces dispositions conformes à la Constitution, sous une réserve. La décision est ainsi libellée :

«

(...)

La liberté consiste à pouvoir faire tout ce qui ne nuit pas à autrui » ; qu’il résulte de ces dispositions qu’en principe, tout fait quelconque de l’homme qui cause à autrui un dommage oblige celui par la faute duquel il est arrivé à le réparer ; que la faculté d’agir en responsabilité met en œuvre cette exigence constitutionnelle ; que, toutefois, cette dernière ne fait pas obstacle à ce que le législateur aménage, pour un motif d’intérêt général, les conditions dans lesquelles la responsabilité peut être engagée ; qu’il peut ainsi, pour un tel motif, apporter à ce principe des exclusions ou des limitations à condition qu’il n’en résulte une atteinte disproportionnée ni aux droits des victimes d’actes fautifs ni au droit à un recours juridictionnel effectif qui découle de l’article 16 de la Déclaration de 1789 ;

o

de l’article L. 412-8 et le 2

o

de l’article L. 413-12 du code de la sécurité sociale ne sont contraires à aucun autre droit ou liberté que la Constitution garantit,

DÉCIDE :

Article 1

er

.- Sous la réserve énoncée au considérant 9, le 8

o

de l’article L.

412-8 et le 2

o

de l’article L. 413-12 du code de la sécurité sociale sont conformes à la Constitution.

Article 2.- La présente décision sera publiée au Journal officiel de la République française et notifiée dans les conditions prévues à l’article 23-11 de l’ordonnance du 7 novembre 1958 susvisée.

»

Le code civil

L’article 2234 du code civil est ainsi rédigé

:

«

La prescription ne court pas ou est suspendue contre celui qui est dans l’impossibilité d’agir par suite d’un empêchement résultant de la loi, de la convention ou de la force majeure.

»

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent d’une violation de leur droit à un tribunal, résultant du fait que, pour déclarer prescrite l’action en reconnaissance de la faute inexcusable de l’employeur qu’ils ont initiée, la Cour de cassation a fait courir le délai de prescription à compter d’une date où une jurisprudence constante interdisait cette action.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

L’article 6 § 1 de la Convention est-il applicable en l’espèce

(voir

Pereira Henriques c. Luxembourg

, n

o

60255/00, § 77, 9 mai 2006) ? À cet égard, vu la décision du Conseil constitutionnel n

o

2011-127 QPC du 6 mai 2011, le droit à réparation dont se prévalaient les requérants devant les juridictions internes leur était-il, au moins de manière défendable, reconnu en droit interne

?

2.

Dans l’affirmative, y a-t-il eu violation du droit des requérants à un tribunal tel qu’il se trouve garanti par cette disposition ?