BARDELLI v. ROMANIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 622/05 Romulus BARDELLI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 29 septembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Carlo Ranzoni, Péter Paczolay, judecători și Ilse Freiwirth, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 decembrie 2004, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl Romulus Bardelli este un cetățean român care s-a născut în 1942 și locuiește în Ploiești. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna O. Stoica, avocat care practică în București. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, inițial doamna C. Brumar și apoi succesorul ei, doamna Oana Florentina Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe. Cererea se referă în principal la plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind incapacitatea sa de a recupera deplină posesie a proprietății sale imobile, și anume apartamentul nr. 6 dintr-o clădire situată la 9 Strada Braziliei din primul district din București, în ciuda unei hotărâri finale de judecată care își recunoaște drepturile de proprietate, în urma unui contract de vânzare încheiat de stat cu chiriașii care locuiesc în apartamentul menționat anterior. Prin hotărârea finală din 22 iunie 2004, Curtea Înaltă de Cassie și Justiție a respins acuzația reclamantului de anulare a contractului de vânzare. În plus față de plângerea menționată mai sus, prezentată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, (i) de o presupusă încălcare a dreptului său la un proces echitabil, după o hotărâre finală inițială a Curții de Apel din 25 de ani. Februarie 2002 anularea contractelor de vânzare încheiate între statul și chiriașii care ocupă proprietatea reclamantului a fost anulată de Curtea Înaltă de Casare și Justiție la 22 iunie 2004, după un recurs extraordinar în interesul legii introduse de Procurorul General al României și (ii) de lungimea excesivă a procedurii menționate anterior. La 1 septembrie 2006, plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost comunicată guvernului. La 25 martie 2015, reclamantul a informat Curtea că a obținut deplină posesie a proprietății imobile în litigiu, după o nouă hotărâre pronunțată de Curtea de Apel din București la 27 aprilie 2005 de anulare a contractului de vânzare încheiat între statul și chiriașii care își ocupă proprietatea. Cu toate acestea, el a menținut afirmațiile sale juste de satisfacție, și anume 27,400 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și 100.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și 4 309 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne și reprezentarea sa în fața Curții. . 1 la Convenție și în conformitate cu art. 6 din convenție privind dreptul la un proces echitabil Curtea remarcă că, în conformitate cu dovezile disponibile în dosarul de probă, în urma măsurilor luate de reclamant la nivel național, el a recuperat posesia proprietății imobile care constituie obiectul aplicării sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în conformitate cu art. 6 din Convenție în ceea ce privește dreptul său la un proces echitabil. Curtea reiterează că, în orice etapă a procedurii, poate decide să pună în aplicare o cerere din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că această chestiune a fost rezolvată în sensul articolului 37 § litera (b) din Convenție (a se vedea, principiile relevante stabilite, printre altele, în Sisojeva și altele c. Letonia c. Letonia) (striking out) [GC], nr. 60654/00, § 97, CEDH 2007 I; a se vedea, de asemenea, Ana Ionescu și alții c. România , nr. 19788/03 și altele 18 , §§ 15-16, 26 februarie 2019) și respectul drepturilor omului astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii în temeiul articolului 37 § în amendă 10. În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție privind echitatea procesului. Curtea a examinat plângerea depusă de reclamant în temeiul articolului 6 din Convenție privind durata procedurii. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care această plângere intră în competența Curții, aceasta constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind evident nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește afirmația reclamantului în ceea ce privește prejudiciu material și moral, Curtea remarcă că o parte din cerere a fost rezolvată și va fi eliminată din listă, iar cealaltă a fost declarată inadmisibilă. Prin urmare, nu există motive pentru a acorda compensații pentru prejudiciu material sau morale și, prin urmare, Curtea respinge această afirmație (a se vedea, mutatis mutandis Danca c. România (dec.) [Comitet], nr. 44328/04, 14 noiembrie 2019). 13. Cu toate acestea, în ceea ce privește cererea reclamantului în ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea constată că are discreția de a atribui costuri juridice atunci când eliberează o cerere (art. 43 § 4 din Regulamentul Curții). Principiile generale care reglementează rambursarea costurilor în temeiul articolului 43 § 4 sunt, în esență, aceleași ca în temeiul articolului 41 din Convenție. Cu alte cuvinte, o atribuire poate fi acordată unui reclamant în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, printre alte autorități, Uniunea Martorilor lui Iehova și alții v. Grecia (dec.), nr. 72874/01, § 33, 21 aprilie 2015, cu alte referințe). 14. În acest caz, ținând seama de natura relativ simplă a chestiunilor implicate, de procedura internă în care a fost implicată reclamantul și de cantitatea de lucru efectuată de avocatul reclamantului în fața Curții, aceasta decide să atribuie reclamantului 2000 EUR care acoperă costurile în cadrul tuturor șefurilor. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție privind echitatea procesului; declară restul cererii inadmisibilă; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională la rata aplicabilă la data decontare; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 622/05

Romulus BARDELLI

against Romania

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 29

September 2020 as a Committee composed of:

Branko Lubarda,

President,

Carlo Ranzoni,

Péter Paczolay,

judges,

and Ilse Freiwirth,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 22 December 2004,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr Romulus Bardelli, is a Romanian national who was born in 1942 and lives in Ploiești. He was represented before the Court by Ms O. Stoica, a lawyer practising in Bucharest.

2.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, initially Mrs C. Brumar and then her successor, Mrs Oana Florentina Ezer, of the Ministry of Foreign Affairs.

3.

The application concerns mainly the applicant’s complaint under Article 1 of Protocol No. 1 relating to his inability to recover full possession of his immovable property, namely apartment no. 6 of a building located at 9

Braziliei Street in the first district of Bucharest, in spite of a final court judgment acknowledging his property rights, following a sale contract concluded by the State with the tenants living in the aforementioned apartment. By a final judgment of 22 June 2004, the High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant’s action for annulment of the sale contract.

4.

In addition to the above-mentioned complaint raised under Article

1 of Protocol No. 1, the applicant also complained under Article 6 of the Convention, (i) of an alleged breach of his right to a fair trial, after an initial final judgment of the Bucharest Court of Appeal of 25

February 2002 cancelling the sale contracts concluded between the State and the tenants occupying the applicant’s property was quashed by the High Court of Cassation and Justice on 22 June 2004, after an extraordinary appeal in the interest of the law brought by the Prosecutor General of Romania and (ii) of the excessive length of the aforementioned proceedings.

5.

On 1 September 2006, the complaint under Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention was communicated to the Government.

6.

On 25 March 2015 the applicant informed the Court that he had obtained full possession of the immovable property in dispute, following a new judgment delivered by the Bucharest Court of Appeal on 27 April 2005 cancelling the sale contract concluded between the State and the tenants occupying his property. However, he maintained his just satisfaction claims, namely 27,400 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR

100,000 in respect of non-pecuniary damage and EUR 4,309 in respect of costs and expenses incurred during the domestic proceedings and for his representation before the Court.

THE LAW

Complaints under Article 1 of Protocol n

O

. 1 to the Convention and under Article 6 of the convention relating to the right to a fair trial

7.

The Court notes that, according to the available evidence in the case file, following the steps the applicant has taken at national level, he has recovered possession of the immovable property that forms the object of his application under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and under Article 6 of the Convention in so far as his right to a fair trial is concerned.

8.

The Court reiterates that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.

9.

In the light of the above, the Court considers that the matter has been resolved within the meaning of Article

37 §

1

(b) of the Convention (see, the relevant principles set out, among others, in

Sisojeva and Others v.

Latvia

(striking out) [GC], no. 60654/00, § 97, ECHR 2007

‑

I; see also

Ana Ionescu and Others v. Romania

, nos. 19788/03 and 18 others, §§ 15-16, 26

February 2019) and that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the application under Article

37 §

1

in fine

.

10.

Accordingly, the case should be struck out of the list in so far as the applicant’s complaint under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and the complaint under Article 6 of the Convention regarding the fairness of the trial are concerned.

remaining Complaint under Article 6 of the Convention

11

.

The Court has examined the complaint submitted by the applicant under Article 6 of the Convention concerning the length of proceedings. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as this complaint falls within the Court’s competence, it finds that it does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. This part of the application must therefore be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

the Applicant’s claims for just satisfaction

12

.

As regards the applicant’s claim in respect of pecuniary and non-pecuniary damage, the Court notes that one part of the application has been resolved and is to be struck out of the list and the other has been declared inadmissible. It follows that there is no ground on which to grant compensation for pecuniary or non-pecuniary damage and the Court therefore rejects this claim (see,

mutatis mutandis

,

Danca v. Romania

(dec.) [Committee], no. 44328/04, 14

November 2019).

13.

However, as regards the applicant’s claim in respect of costs and expenses, the Court notes that it has discretion to award legal costs when it strikes out an application (Rule 43 § 4 of the Rules of Court). The general principles governing reimbursement of costs under Rule 43 § 4 are essentially the same as under Article 41 of the Convention. In other words, an award can be made to an applicant in respect of costs and expenses only in so far as they have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum (see, among other authorities,

Union of Jehovah’s Witnesses and Others v. Greece

(dec.), no. 72874/01, § 33, 21 April 2015, with further references).

14.

In the present case, taking into account the relatively straightforward nature of the issues involved, the domestic proceedings the applicant was involved in and the amount of work carried out by the applicant’s lawyer before the Court, it decides to award the applicant EUR 2,000 covering costs under all heads.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases as regards the complaint under Article 1 of the Protocol No.1 to the Convention and the complaint under Article 6 of the Convention concerning the fairness of the trial;

Declares

the remainder of the application inadmissible;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency at the rate applicable on the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

Done in English and notified in writing on 22 October 2020.

Ilse Freiwirth

Branko Lubarda

Deputy Registrar

President