CtEDO 29.09.2020 Auto

BARDELLI v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
29.09.2020
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BARDELLI v. ROMANIA (CtEDO, 2020)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 622/05 Romulus BARDELLI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 29 septembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Carlo Ranzoni, Péter Paczolay, judecători și Ilse Freiwirth, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 decembrie 2004, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl Romulus Bardelli este un cetățean român care s-a născut în 1942 și locuiește în Ploiești. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna O. Stoica, avocat care practică în București. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, inițial doamna C. Brumar și apoi succesorul ei, doamna Oana Florentina Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe. Cererea se referă în principal la plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind incapacitatea sa de a recupera deplină posesie a proprietății sale imobile, și anume apartamentul nr. 6 dintr-o clădire situată la 9 Strada Braziliei din primul district din București, în ciuda unei hotărâri finale de judecată care își recunoaște drepturile de proprietate, în urma unui contract de vânzare încheiat de stat cu chiriașii care locuiesc în apartamentul menționat anterior. Prin hotărârea finală din 22 iunie 2004, Curtea Înaltă de Cassie și Justiție a respins acuzația reclamantului de anulare a contractului de vânzare. În plus față de plângerea menționată mai sus, prezentată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, (i) de o presupusă încălcare a dreptului său la un proces echitabil, după o hotărâre finală inițială a Curții de Apel din 25 de ani. Februarie 2002 anularea contractelor de vânzare încheiate între statul și chiriașii care ocupă proprietatea reclamantului a fost anulată de Curtea Înaltă de Casare și Justiție la 22 iunie 2004, după un recurs extraordinar în interesul legii introduse de Procurorul General al României și (ii) de lungimea excesivă a procedurii menționate anterior. La 1 septembrie 2006, plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost comunicată guvernului. La 25 martie 2015, reclamantul a informat Curtea că a obținut deplină posesie a proprietății imobile în litigiu, după o nouă hotărâre pronunțată de Curtea de Apel din București la 27 aprilie 2005 de anulare a contractului de vânzare încheiat între statul și chiriașii care își ocupă proprietatea. Cu toate acestea, el a menținut afirmațiile sale juste de satisfacție, și anume 27,400 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și 100.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și 4 309 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne și reprezentarea sa în fața Curții. . 1 la Convenție și în conformitate cu art. 6 din convenție privind dreptul la un proces echitabil Curtea remarcă că, în conformitate cu dovezile disponibile în dosarul de probă, în urma măsurilor luate de reclamant la nivel național, el a recuperat posesia proprietății imobile care constituie obiectul aplicării sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în conformitate cu art. 6 din Convenție în ceea ce privește dreptul său la un proces echitabil. Curtea reiterează că, în orice etapă a procedurii, poate decide să pună în aplicare o cerere din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că această chestiune a fost rezolvată în sensul articolului 37 § litera (b) din Convenție (a se vedea, principiile relevante stabilite, printre altele, în Sisojeva și altele c. Letonia c. Letonia) (striking out) [GC], nr. 60654/00, § 97, CEDH 2007 I; a se vedea, de asemenea, Ana Ionescu și alții c. România , nr. 19788/03 și altele 18 , §§ 15-16, 26 februarie 2019) și respectul drepturilor omului astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii în temeiul articolului 37 § în amendă 10. În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție privind echitatea procesului. Curtea a examinat plângerea depusă de reclamant în temeiul articolului 6 din Convenție privind durata procedurii. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care această plângere intră în competența Curții, aceasta constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind evident nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește afirmația reclamantului în ceea ce privește prejudiciu material și moral, Curtea remarcă că o parte din cerere a fost rezolvată și va fi eliminată din listă, iar cealaltă a fost declarată inadmisibilă. Prin urmare, nu există motive pentru a acorda compensații pentru prejudiciu material sau morale și, prin urmare, Curtea respinge această afirmație (a se vedea, mutatis mutandis Danca c. România (dec.) [Comitet], nr. 44328/04, 14 noiembrie 2019). 13. Cu toate acestea, în ceea ce privește cererea reclamantului în ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea constată că are discreția de a atribui costuri juridice atunci când eliberează o cerere (art. 43 § 4 din Regulamentul Curții). Principiile generale care reglementează rambursarea costurilor în temeiul articolului 43 § 4 sunt, în esență, aceleași ca în temeiul articolului 41 din Convenție. Cu alte cuvinte, o atribuire poate fi acordată unui reclamant în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, printre alte autorități, Uniunea Martorilor lui Iehova și alții v. Grecia (dec.), nr. 72874/01, § 33, 21 aprilie 2015, cu alte referințe). 14. În acest caz, ținând seama de natura relativ simplă a chestiunilor implicate, de procedura internă în care a fost implicată reclamantul și de cantitatea de lucru efectuată de avocatul reclamantului în fața Curții, aceasta decide să atribuie reclamantului 2000 EUR care acoperă costurile în cadrul tuturor șefurilor. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție privind echitatea procesului; declară restul cererii inadmisibilă; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională la rata aplicabilă la data decontare; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă