CtEDO 29.09.2020 AI

AFFAIRE KURTAY c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
29.09.2020
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Délai raisonnable);Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (Article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE KURTAY c. TURQUIE (CtEDO, 2020)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE

CAUZA KURTAY c. TURCIA

(Cererea nr. 25422/04)

HOTĂRÂRE

29 septembrie 2020

Această hotărâre este definitivă. Poate suferi retușuri de formă.

În cauza Kurtay c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), în ședință într-un comitet compus din:

Egidijus Kūris,

președinte,

Ivana Jelić,

Darian Pavli,

judecători,

și de Hasan Bakırcı,

grefier adjoint de secțiune,

După deliberări în cameră de consiliu pe 8 septembrie 2020,

Pronunță hotărârea pe care o adoptă la această dată:

1.

Cauza privește în esență absența versării unei despăgubiri pentru expropriere reclamații și durata excesivă a unei proceduri cadastrale.

Circumstanțele cauzei

2.

Reclamații s-au născut respectiv în 1942, 1929, 1941, 1949 și 1938 și locuiesc la Mardin. Sunt reprezentați de dna A. Aydemir și M.B. Tek, avocați la Mardin.

3.

Prin corespondență sosită în Grefa pe 11 decembrie 2014, Curtea a fost informată cu privire la decesul, pe 29 noiembrie 2005, a lui Musto Kurtay și dorința moștenitorilor săi (ale căror nume, dată de naștere, locuri de reședință și naționalitate respectivă figurează în anexă) de a continua cererea în numele lui.

4.

Din motive de ordin practic, prezenta hotărâre va continua să-l numească pe Musto Kurtay «reclamantul», deși această calitate trebuie astazi atribuită moștenitorilor săi (a se vedea, de exemplu, Dalban c. România [Marea Cameră], nr. 28114/95, CEDH 1999 - VI).

5.

Guvernul turc («Guvernul») a fost reprezentat de agentul său.

Litigiul în fața tribunalului cadastral

6.

La 28 februarie 1965, tatăl reclamații, Domnul Bahri Kurtay, deschide o procedură în fața tribunalului cadastral din Kızıltepe în vederea contestării înregistrării, la sfârșitul lucrărilor cadastrale, a unui teren înregistrat sub numărul parcelei 53 ca proprietate a Trezoreriei. Alege că acest teren făcea parte din parcela 79, înregistrată ca fiind proprietate sa.

7.

La 14 iulie 1973, administrația energiei electrice hotărî exproprierea a două parti ale parcelei 53. O prim parte de 49 m², pe care o estimase la 49 de vechi lire turce (TRL), și o parte de 2 151 m², a cărei valoare era conform ei 322,65 TRL. Proprietarul bunurilor de expropriat fiind incert din cauza litigiului în fața tribunalului cadastral, administrația a depus sumele corespunzătoare pe un cont blocat la instituția bancară publică Ziraat Bankası, pentru ca acestea să fie versate la momentul cuvenit persoanei care ar fi desemnată ca proprietar la sfârșitul litigiului cadastral.

8.

Transferul proprietății acestor două parti ale parcelei 53 a fost ordonat de tribunalul de mari instanțe din Kızıltepe pe 19 iulie 1973. Parcelele în cauză au fost înregistrate sub noi referințe cadastrale.

9.

La 10 decembrie 1976, direcția zonelor industriale organizate din Mardin procedează la expropierea a 13 000 m² din parcela 53.

10.

Într-o dată care nu a putut fi determinată, autoritatea expropriante a informat Bahri Kurtay, prin exploit de notar, că terenul făcea obiectul unei expropierii, că despăgubirea fusese fixată la 26 000 TRL și că dispunea de posibilitatea de a sesiza instanța pentru a contesta acest amount într-un termen de cincisprezece zile.

11.

Nu pare că vreun recurs a fost întreprins de către persoana interesată.

12.

La 28 decembrie 1985, administrația expropriante sesizează tribunalul de mari instanțe («TGI») din Mardin pentru a obține o modificare a registrului funciar pentru ca aceasta să o desemneze acum ca proprietar al parcelei expropriate. Acțiunea a fost îndreptată împotriva părților litigiilor în curs în fața tribunalului cadastral, adică Bahri Kurtay și Trezoreria.

13.

La 11 iunie 1987, TGI face drepturi cererii. A constatat că vreun recurs nu fusese întreprins împotriva deciziei de expropriere și că suma corespunzătoare fusese depusă pe un cont blocat pentru a fi versată la momentul cuvenit părții triumfătoare în fața tribunalului cadastral. A observat în plus că nici una din părțile défenderesse nu se prezentase la ședință, deși ținerea acesteia le fusese notificată.

14.

Într-o dată neprecizată, după decesul tatălui lor în 1993, reclamații se alătură procedurii în fața tribunalului cadastral.

15.

La 14 iunie 2004, acest tribunal dă dreptate reclamații, estimând că parcela 53 făcea parte din parcela 79. Anulează decizia cadastrală de atribuire a proprietății Trezoreriei și ordonează înregistrarea retroactivă a bunului ca proprietate comună a unsprezece moștenitori ai lui Bahri Kurtay.

16.

La 11 noiembrie 2004, Curtea de Casație respinge recursul formulat împotriva acestei sentințe, care devenise definitivă pe 25 decembrie următor, din lipsă de cerere de rectificare.

Litigiul în fața tribunalului de mari instanțe

17.

La 5 ianuarie 2005, reclamații inițiază, în fața TGI din Kızıltepe, o acțiune care tinde să obțină despăgubiri pentru expropriere de fapt și ocupație ilegală a parcelei 53 de către administrație.

18.

TGI face drepturi cererii printr-o sentință din 17 octombrie 2006 și alocă interesaților suma de 105 698 de lire turce (TRY) care fusese determinată de o expertiză necombătută de administrație. Această sumă a fost însoțită de dobânzi la rata legală din data sesizării.

19.

La 15 mai 2008, această sentință a fost anulată de Curtea de Casație din cauza metodei de calcul al despăgubirilor.

20.

Printr-o sentință din 4 decembrie 2008, TGI respinge de data aceasta acțiunea pe motiv că parcela litigioas fusese expropriată de administrația défenderesse și că valoarea despăgubirii fusese depusă pe un cont bancar pentru a fi versată părții triumfătoare a litigiului cadastral.

21.

La 2 iunie 2009, această soluție a fost confirmată de Curtea de Casație.

Alte informații

22.

Părțile furnizează diverse corespondențe privind soarta sumelor versate pe conturile ținute de instituțiile bancoare sus-menționate.

23.

O corespondență emanând din sucursala Ziraat Bankași din Kızıltepe, datată de 3 februarie 2009 și destinată Trezoreriei Publice din același loc indică că eventualele cercetări nu puteau permite a se retrăsa nici un document în legătură cu problema din cauza termenului de prescripție, dincolo de care arhivele nu mai sunt păstrate.

24.

O corespondență emanând din serviciile locale ale Ministerului Finanțelor datată de 28 mai 2009 și destinată direcției generale a Consilului Juridic și Contabilității aceluiași minister, declară că dacă sentința TGI din Kızıltepe din 19 iulie 1973 confirmă depunerea fondurilor la Ziraat Bankași pe 14 iulie 1973, nici un document relativ la această operație nu a putut fi retrăsat.

25.

O corespondență a Ministerului Finanțelor din 10 iunie 2009 precizează că circumstanța că documentele nu au putut fi retrăsate nu înseamnă că fondurile nu au fost depuse pe conturi bancare.

26.

O corespondență a Halk Bankași din 18 aprilie 2019 destinată ministerului Afacerilor Externe expune că nici o informație nu a putut fi găsită în măsura în care termenul de păstrare a documentelor de arhivă este de zece ani și a atins deja sfârșitul de mult.

27.

Alte două corespondențe emanând din aceleași instituții bancoare și adresate unuia din reclamații precizează că nici un document relativ la versarea unei despăgubiri pentru Bahri Kurtay nu putu fi găsit în registrele lor.

28.

Reclamații se plâng de durata excesivă a procedurii în fața tribunalului cadastral. Invocă art. 6 din Convenție, care este redactat după cum urmează în partea relevantă în speță:

«Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de o instanță (...), care va hotărî (...) asupra contestațiilor cu privire la drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)»

29.

Guvernul se opune acestei teze. Reiterează că toate plângerile relative la faptele apărute înainte de 28 ianuarie 1987 trebuie declarate inadmisibile pentru incompatibilitate ratione temporis cu dispoziții Convenției.

30.

Curtea amintește că un nou recurs de despăgubire a fost instituit în Turcia ca urmare a aplicării procedurii de hotărâre pilot în cauza Ümmühan Kaplan c. Turcia (nr. 24240/07, 20 martie 2012). În această cauză, ea a precizat în special că ar putea continua, prin calea procedurii normale, examinarea cererilor de acest tip deja comunicate Guvernului. Ea observă că în speță Guvernul nu a ridicat o excepție legată de acest nou recurs. De aceea, Curtea hotărăște de a continua examinarea prezentei cereri (Ergezen c. Turcia, nr. 73359/10, § 63, 8 aprilie 2014, Basa c. Turcia, nr. 18740/05 și 19507/05, § 110, 15 ianuarie 2019).

31.

De altfel, ea amintește că declarația prin care Turcia recunoaște dreptul de recurs individual a intrat în vigoare pe 28 ianuarie 1987. În consecință, Curtea este competentă ratione temporis cu privire la Turcia din această dată (a se vedea Paçacı și alții c. Turcia, nr. 3064/07, § 61, 8 noiembrie 2011, și referințele care s-ar găsi citate).

32.

Ea constată că plângerea nu se ciocnește de nici un motiv de inadmisibilitate pe care Curtea ar putea să-l ridice din oficiu și că nu este evident nefondat. De aceea, o declară admisibilă, pentru atât cât privește faptele posterioare la 28 ianuarie 1987.

33.

Pe fond, ea observă că procedura a început pe 28 februarie 1965 și s-a încheiat pe 11 noiembrie 2004. Din 28 ianuarie 1987, aceasta a durat mai mult de 17 ani și 9 luni.

34.

Ținând seama de circumstanțele cauzei și jurisprudența sa în materie (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [Marea Cameră], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII sau Ümmühan Kaplan, sus-citată, §§ 45 la 50), Curtea estimează că durata procedurii litigioase este excesivă și nu corespunde cerințelor de «termen rezonabil».

35.

De aceea, a existat violare a articolului 6 § 1 din Convenție.

36.

Reclamații se plâng de privarea pe care au suferit-o din cauza a ceea ce ei consideră a fi o stăpânire a administrației asupra parcelei 53 și a circumstanței că aceasta durează din 1965. Invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care este redactat după cum urmează:

«Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectul bunurilor sale. Nicio persoană nu poate fi privată de proprietate decât din cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.

Dispoziții anterioare nu prejudiciază dreptul pe care îl posedă Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau amenzi.»

37.

Guvernul se opune acestei teze.

38.

Curtea observă că plângerea reclamații constă din două ramuri. Prim privește durata ingrenajului alocat și celalalt proporționalitatea sa, și în particular absența compensației.

Pe prim ramura plângerii

39.

Curtea observă că durata ingrenajului este intim legată de cea a procedurii.

40.

Iată, ea amintește că durata unei proceduri relative la dreptul de proprietate nu ridică, cu privire la dreptul la respectul bunurilor, o întrebare distinctă de cea trăsătă din dreptul la un proces într-un termen rezonabil (a se vedea, Ezer și alții c. Turcia, nr. 55882/07, 56471/07 și 1780/08, §§ 43 la 54, 30 aprilie 2019, și referințele care apar).

41.

De aceea, ținând seama de examinarea problemei duratei procedurii pe terenul articolului 6, ea estimează că nu există motiv de a examina nici admisibilitatea nici fondul plângerii sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Pe a doua ramura plângerii

42.

Guvernul ridică mai multe excepții de inadmisibilitate.

43.

Iată, el indică că toate plângerile relative la faptele apărute înainte de 28 ianuarie 1987 trebuie declarate inadmisibile pentru incompatibilitate ratione temporis cu dispoziții Convenției.

44.

De altfel, el amintește că parcela 53 a fost expropriată apoi înregistrată ca proprietate a administrației pe 11 iunie 1987. Din această dată, reclamații nu ar putea, conform lui, se pretinde în continuare victimă în măsura în care litigiul în fața tribunalului cadastral nu ar mai fi privit dreptul lor de proprietate.

45.

El afirmă în plus că interesații ar fi trebuit să sesizeze Curtea în cele șase luni următoare 11 iunie 1987 și că, din lipsă de a o face, plângerea lor s-ar ciocni de regula privind termenul de sesizare a Curții.

46.

Curtea observă că TGI din Kızıltepe a ordonat înscrierea parcelei 53 ca proprietate a autorității expropriante în 1987 și că despăgubirea de expropriere a fost depusă pe un cont blocat pentru a fi versată la momentul cuvenit părții triumfătoare în fața tribunalului cadastral. Iată că nu este decât pe 28 decembrie 2004 că acest ultim tribunal a desemnat reclamații ca proprietari ai parcelei. Nu este deci decât din această dată că interesații puteau se pretinde victime ale unei privări și revendica despăgubirea la care puteau avea drept, lucru pe care l-au făcut agind în fața TGI din Kızıltepe.

47.

Nu este deci decât după epuizarea acestei noi proceduri că termenul de șase luni putu începe să curgă. Iată, reclamații au sesizat Curtea mult înainte de începerea termenului, care deci a fost respectat.

48.

Cât la argumentul că reclamații ar fi trebuit de asemenea să introducă o cerere de rectificare împotriva hotărârii din 11 noiembrie 2004, Curtea amintește au mai spus-o de nenumărate ori că acest recurs nu făcea parte din acelea de epuizat (a se vedea, printre altele, Gök și alții c. Turcia, nr. 71867/01 și 3 altele, §§ 47 și 48, 27 iulie 2006; Tarman c. Turcia, nr. 63903/10, § 27, 21 noiembrie 2017).

49.

De aceea, Curtea respinge excepțiile Guvernului.

50.

Constatând că plângerea nu este evident nefondat și că nu se ciocnește de nici alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

Pe fond

51.

Reclamații se plâng că au fost privați de bunul lor din cauza a ceea ce ei consideră a fi o stăpânire a administrației asupra parcelei 53.

52.

Guvernul răspunde că bunul a fost regulat expropriat și că sumele corespunzătoare despăgubirii au fost depuse pe un cont bancar.

53.

Reclamații retorquează că nu au perceput niciodată sumele în cauză și că acestea nu mai sunt disponibile. Ei prezintă în această privință scrisori emanând din instituțiile în cauză (§27 mai sus).

54.

Guvernul admite că reclamații nu puteau percepe despăgubirile înainte de a fi fost desemnați ca proprietari de tribunalul cadastral. Confirmă că sumele nu mai sunt între mâinile instituțiilor bancoare în cauză și precizează că, în pofida eforturilor depuse, nu a putut determina ce fusese al acestor sume.

55.

Curtea observă că bunul reclamații a fost expropriat și amintește că, fără versarea unei sume rezonabil în raport cu valoarea bunului, o privare de proprietate constituie în mod normal o atinge excesivă (Papachelas c. Grecia [Marea Cameră], nr. 31423/96, § 48, CEDH 1999 - II).

56.

Ea observă că plângerea sub examen privește absența versării reclamații a părții despăgubirilor de expropriere care le revenea în conformitate cu sentința tribunalului cadastral din 14 iunie 2004 care i-a declarat proprietari ai parcelei 53.

57.

O asemenea absență constituie o privare de proprietate care reține cea de-a doua normă a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele, Sud Parisienne de Construction c. Franța, nr. 33704/04, §§ 31-32, 11 februarie 2010; și pentru cele trei norme ale dispoziției precitate, a se vedea printre altele, Iatridis c. Grecia [Marea Cameră], nr. 31107/96, § 55, CEDH 1999-II, și G.I.E.M. S.R.L. și alții c. Italia [Marea Cameră], nr. 1828/06 și 2 altele, § 289, 28 iunie 2018).

58.

Curtea observă că despăgubirile de expropriere au fost depuse pe un cont blocat în vederea versării lor, la sfârșitul litigiului cadastral, persoanelor care ar fi desemnate ca proprietari.

59.

Problema pe care Curtea este apelată să o rezolve este aceea de a ști dacă reclamații au perceput sau au fost în măsură să perceapă partea despăgubirilor care li se cuvenea.

60.

În cazul acesta, ea observă că reclamații nu erau legal în măsură să se pretindă o parte din despăgubiri înainte ca sentința tribunalului cadastral din 14 iunie 2004 să fie confirmată de Curtea de Casație și să devină definitivă pe 25 decembrie 2004. Acest punct nu face obiectul unei controverse între părți (§54 mai sus).

61.

Pentru Curtea, o asemenea imposibilitate de a obține versarea despăgubirilor atât timp cât litigiul cu privire la proprietate nu a fost definitiv soluționat este total de înțeles dat că litigiul are precis ca obiect determinarea persoanelor care erau proprietarii legitimi ai bunurilor la data exproprierii și care sunt prin urmare beneficiarii despăgubirilor blocate de administrație pe conturi în bancă.

62.

Iată, se pare în speță că, la sfârșitul litigului cadastral, fondurile nu mai erau disponibile, de aceea reclamații nu au fost în măsură să obțină versarea lor, cu toate că au fost recunoscuți ca coproprietari ai bunului expropriat, și prin urmare beneficiari ai unei părți din despăgubiri.

63.

În această privință, Curtea ia notă de informația furnizată de Guvern conform căreia autoritățile nu au retrăsat urma fondurilor la instituțiile bancoare și nu sunt în măsură să determine ce li s-a întâmplat.

64.

Ea observă în plus că acțiunea inițiată de reclamații în fața TGI din Kızıltepe nu le-a permis să obțină despăgubirile destinate a compensa prejudiciul legat de pierderea bunului.

65.

Ținând seama de elementele care preced, Curtea constată că reclamații nu au perceput niciodată partea despăgubirilor de expropriere care li se cuvenea, nici nu au fost concret în măsură să o obțină înainte ca sumele în cauză să dispară, și că această situație nu este rezultatul vreunei neglijențe din partea lor sau cea a celui de cujus.

66.

De aceea, ingrenajul litiguos a rupt justa balanță dorită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

67.

Rezultă că a existat o violare a dispoziției sus-menționate.

68.

Conform articolului 41 din Convenție:

«Dacă Curtea declară că a existat o violare a Convenției sau Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante permite ca să se șteargă doar parțial consecințele acestei violări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, satisfacție echitabilă.»

Daune materiale

69.

La titlul daunelor materiale, reclamații cer 500 000 de euro (EUR), sumă care corespunde valorii parcelei 53, precum și 390 000 de lire turce (TRY), care ar reprezenta venitul pierdut.

70.

De altfel, ei cer în total 8 000 EUR fiecare la titlul daunelor morale pe care ei estimează a le fi suferit.

71.

Guvernul contestă aceste pretenții pe care le consideră ca fiind nejustificate.

72.

Cu privire la prejudiciul material legat de constatarea violării articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea observă că violare precitată decurge din absența versării reclamații a părții despăgubirii de expropriere care li se cuvenea. Ea observă că despăgubirile versate pe conturi bancoare blocate erau de 26 000 TRL (§10 mai sus) și 371,65 TRL (§7 mai sus) și că numai o parte din aceste sume trebuiau să revin reclamații, dat fiind că nu erau singurii moștenitori ai lui Bahri Kurtay, care avusese unsprezece copii care continuaseră procedura după moartea sa (§15 mai sus).

73.

Ea observă în plus că celui de cujus al reclamații nu contestase valoarea despăgubirilor (§11 mai sus).

74.

Ea amintește de altfel că dat fiind că caracterul adecvat al unei despăgubiri riscă să scadă dacă plata acesteia face abstracție de elemente susceptibile de a-i reduce valoarea, cum ar fi curgerea unui laps de timp considerabil (Rafinerii grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, 9 decembrie 1994, § 82, seria A nr. 301 - B, și, mutatis mutandis, Motais de Narbonne c. Franța (satisfacție echitabilă), nr. 48161/99, §§ 20-21, 27 mai 2003), o dată ce partea despăgubirii de expropriere revenit reclamații va fi determinată, această sumă va trebui actualizată pentru a compensa efectele inflației.

75.

După ce au procedat la calcul, Curtea alocă în comun 1 800 EUR reclamații la titlul prejudiciului material.

76.

Cu privire la prejudiciul moral, ea estimează rezonabilă suma de 16 900 EUR și o acordă în comun interesaților.

Cheltuieli și taxe

77.

Reclamații revendică 15 000 EUR la titlul cheltuielilor și taxelor pe care le-au suportat atât în cadrul celei de-a doua proceduri desfășurate în fața jurisdicțiilor interne cât și cea desfășurate în fața Curții. Ei prezintă diverse chitanțe precum și o injecție de plată care li-a fost adresată de serviciul execuției sentințelor și care privește cheltuielile de procedură puse în sarcina lor. Nu furnizează totuși nici un document cu privire la onorarii de avocat relative la aceste proceduri.

78.

Guvernul contestă aceste pretenții.

79.

Ținând seama de documentele din dosariul ei și jurisprudența sa, Curtea estimează rezonabil de a aloca reclamații suma de 3 811 EUR toate cheltuieli confundate.

Dobânzi de moră

80.

Curtea estimează adecvat de a modela rata dobânzilor de moră pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

Declarą

plângerea trăsătă din durata procedurii admisibilă;

Declarą

plângerea trăsătă din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție privind defectul de obținere a despăgubirilor admisibilă;

Hotărăște

că a existat violare a articolului 6 din Convenție din cauza duratei excesive a procedurii;

Hotărăște

că a existat violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza defectului de obținere a despăgubirilor de expropriere;

Hotărăște

că nu există motiv de a examina separat plângerea formulată pe terenul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție relativ la durata ingrenajului;

Hotărăște,

a)

că Statul pârât trebuie să verse în comun reclamații, într-un termen de trei luni următoarele sume, de convertit în moneda Statului pârât la rata aplicabilă la data decontării:

1 800 EUR (o mie opt sute de euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlul impozitului pe această sumă, pentru daune materiale;

16 900 EUR (șaisprezece mii nouă sute de euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlul impozitului pe această sumă, pentru daune morale;

3 811 EUR (trei mii opt sute unsprezece euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlul impozitului pe această sumă de reclamații, pentru cheltuieli și taxe;

b)

că de la expirarea acestui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale;

Respinge

restul cererii de satisfacție echitabilă.

Făcut în limba franceză, apoi comunicat prin scris pe 29 septembrie 2020, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.

Hasan Bakırcı

Egidijus Kūris

Grefier adjoint

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2020-09-08
0,94
TURHAN ET KORKMAZ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 32940/09 Muhittin Ziya TURHAN et Aziz KORKMAZ contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 8 septembre 2020 en un comité composé de : Egidijus Kūris, présid
CtEDO 2020-05-26
0,94
ÖZKAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 50163/12 Mehmet Emin ÖZKAN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 26 mai 2020 en un comité composé de : Valeriu Griţco, président, Arnfinn Bårdsen, Pe
CtEDO 2020-12-08
0,94
AFFAIRE KERVANCI c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE KERVANCI c. TURQUIE (Requête n o 76960/11) ARRÊT STRASBOURG 8 décembre 2020 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kervancı c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (
CtEDO 2020-02-04
0,94
AFFAIRE SÜLEYMAN ÇELEBİ ET AUTRES c. TURQUIE (N° 2)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SÜLEYMAN ÇELEBİ ET AUTRES c. TURQUIE (N o 2) (Requêtes n os 22729/08 et 10581/09) ARRÊT (Révision) Art 41 • Préjudice moral • Révision de l’arrêt en raison du décès du requérant • Octroi d’une somme aux héritiers ST
CtEDO 2019-12-10
0,94
ERASLAN ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 428/10 Fahri ERASLAN contre la Turquie et 15 autres requêtes (voir liste en annexe) La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 décembre 2019 en un comité composé de : Ju
Sursă