CtEDO 20.10.2020 Auto

MARIAN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
20.10.2020
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
MARIAN v. ROMANIA (CtEDO, 2020)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 51185/06 Mona-Cezarina MARIAN și Ioan MARIAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 20 octombrie 2020 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Carlo Ranzoni, Péter Paczolay, judecători și Ilse Freiwirth, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 decembrie 2006, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Mona-Cezarina Marian și dl Ioan Marian, sunt resortisanți români născuți în 1971 și respectiv în 1943 și locuiesc în Galați. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, cel mai recent doamna O.F. Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 iulie 2002, biroul primarului Tecuci a ordonat restituirea reclamanților unei case situate la nr. 4 Strada Unirii din Tecuci, care fusese naționalizată de fostul regim comunist. La data ordinului de restituire, mai mulți chiriași locuiau în casă. La 27 august 2002, reclamanții au înregistrat numele lor în Registrul Terenului și au început să plătească taxe de proprietate pentru casă. La 10 septembrie 2002, un reprezentant al biroului primar a vizitat casa, împreună cu reclamanții, pentru a continua cu transferul de posesie. Reclamanții au refuzat să semneze procesul-verbal al acestei reuniuni deoarece chiriașii erau încă în casă. Documentele au fost trimise ulterior reclamanților prin post. La 30 ianuarie 2003, reclamanții au introdus o acțiune care vroia să obțină expulziarea chiriașilor din casă. În cadrul procedurii dinaintea Curții de județ Galați, chiriașii au susținut că au primit noi cazare de la autoritățile locale și nu mai locuiesc în casa reclamanților. În hotărârea din 24 mai 2006, Curtea de județ a permis cererea reclamanților. Acesta a constatat că, deși chiriașii au primit noi cazare de la autoritățile locale, nu s-a dovedit că au părăsit efectiv casa reclamanților. În consecință, instanța a ordonat expulziarea lor. În absența apelului, la 2 august 2006, Curtea județului a declarat decizia finală. Între timp, reclamanții au luat, de asemenea, o acțiune separată împotriva biroului primarului, plângând că nu au putut lua posesia efectivă a întregii case. Într-o decizie finală din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel a constatat că autoritățile locale au respectat obligația lor de a transfera posesia acesteia către solicitanți și faptul că acestea din urmă nu au fost satisfacute cu condiția fizică a acesteia nu era relevantă în ceea ce privește obiectul acțiunii aduse în fața instanței. Reclamanții se plângea că modalitatea în care autoritățile interne au tratat cererile lor de restituire a proprietăților lor și expulzarea chiriașilor au încălcat drepturile garantate în temeiul articolelor 5 și 8 din Convenție, precum și cele protejate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamanții s-au plâns în legătură cu modul în care autoritățile au tratat cererile lor de recuperare efectivă a posesiunii lor. Curtea, care deține competența caracterizării care urmează să fie acordată în drept faptelor cauzei (a se vedea Radomilja și alții c. Croația [GC], nos. 37685/10 și 22768/12, §§ 114 și 126, CEDO 2018), vor examina cererea din punctul de vedere al articolului 1 din Protocolul nr. 1, care se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Observațiile părților 11. Guvernul a subliniat că reclamanții le-au recuperat posesiunile. În ceea ce privește daunele presupuse cauzate proprietăților lor de către chiriași, reclamanții ar fi trebuit să fi introdus o acțiune civilă separată pentru a cere daune din acest motiv. Autoritățile nu au fost responsabile pentru acțiunile chiriașilor. Instanțele interne au examinat cu atenție plângerile reclamanților și au luat deciziile lor pe baza tuturor dovezilor de care au pus la dispoziție. În consecință, Guvernul a solicitat Curții să respingă cererea ca fiind evident nefondată. 12. Reclamanții nu au formulat comentarii cu privire la aceste argumente, ci au reiterat că autoritățile au transferat titlul la domiciliu. Evaluarea Curții 13. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, aceasta poate aborda o problemă numai după epuizarea tuturor remediilor interne (a se vedea Gherghina c. România (dec.) [GC], nr. 42219/07, §§ 84-87, 9 iulie 2015). 14. De asemenea, Curtea face trimitere la principiile generale pe care le-a exprimat privind protecția proprietății împotriva interferenței de către o autoritate publică în contextul restituirii proprietăților confiscate de regimul comunist (a se vedea, în special, Maria Atanasiu și alții c. România) , nr. 30767/05 și 33800/06, §§ 162-68, 12 octombrie 2010), precum și principiile generale referitoare la obligațiile pozitive ale statului atunci când interferența este comisă de o persoană privată (a se vedea, în special, Kotov c. Rusia [GC], nr. 54522/00, §§§ 109-15, 3 aprilie 2012). În ceea ce privește faptele cauzei examinate, Curtea constată că autoritățile au transferat atât titlului de proprietate (la 2 iulie 2002 – a se vedea punctul 4 de mai sus) cât și posesia casei în cauză (la 10 septembrie 2002 – a se vedea punctul 6 de mai sus). În plus, la nici un moment nu a fost contestată actul de titlu al reclamanților, fie de către o autoritate de stat, fie de către o persoană privată (a se vedea punctul 5 de mai sus). Prin urmare, Curtea nu poate discerna nici o interferență cu posesiunile reclamanților de către o autoritate publică și pur și simplul fapt că casa a fost ocupată de chiriași la momentul în care a fost predată reclamanților nu poate modifica această concluzie (a se vedea mutatis mutandis Lăzărescu c. România (dec.) [Comitet], nr. 3014/12, § 36, 3 iulie 2018). 16. Rămân să se stabilească dacă autoritățile respectă obligațiile lor pozitive de a proteja reclamanții de ingerința în drepturile lor de proprietate de către o persoană privată. Cu alte cuvinte, Curtea trebuie să evalueze dacă statul a furnizat un mecanism juridic adecvat care să permită reclamanților să își afirme în mod eficient drepturile, inclusiv, după caz, prin cererea de daune în ceea ce privește orice pierdere suferită (a se vedea Kotov , citat mai sus, §§ 113-14). În acest sens, constată că reclamanții au utilizat cu succes procedura de evacuare (a se vedea punctul 7 mai sus). Ordinul judecător astfel obținut a fost final și a dat reclamanților posibilitatea de a recăpăta posesia efectivă a casei lor, dacă este necesar prin intermediul birourilor unui judecător (a se vedea, cu privire la competențele și funcțiile judecătorilor, în special în contextul executării hotărârilor judecătorești care impun obligații între persoanele private, Topciov v. România (dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006). 17. Curtea constată, de asemenea, că reclamanții ar fi putut iniția o acțiune pentru obținerea unei compensații pentru daunele presupuse cauzate de chiriași în timpul șederii lor în casă. O astfel de acțiune, prevăzută de articolele 998 și 999 din Codul Civil, în vigoare la momentul faptelor din acest caz, a constituit un remediu eficace capabil de a oferi remediere părților (a se vedea, mutatis mutandis Cazacliu c. România (dec.), nr. 63945/09, § 129, 4 aprilie 2017). Cu toate acestea, din materialul din dosar se pare că reclamanții nu au adus o astfel de acțiune împotriva chiriașilor. Reclamanții nu au oferit o explicație pentru omisiunea lor. Curtea este convinsă că cadrul juridic instituit de stat a furnizat reclamanților un mecanism care să își dispună de drepturile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 protejat. Prin urmare, Curtea constată că statul își respectă obligațiile pozitive în temeiul acestei dispoziții. Pe de altă parte, reclamanții nu au folosit în mod corespunzător toate mecanismele de la dispoziția lor pentru a-și proteja drepturile garantate de art. 1 din Protocolul nr. 19. Având în vedere concluziile sale de mai sus (a se vedea punctele 15 și 18) și din toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 20. În consecință, Curtea consideră că cererea este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu articolul (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă