- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 octombrie 2020
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 5, Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 5
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Talalikhina împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZA DE CAMERE A SECȚIUNEI DE TALALIKHINA v. UKRAINE (Declarația nr. 13919/12) HOTĂRÂREA Strasburg 22 octombrie 2020 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Talalikhina v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Latif Hüseynov, Lado Chanturia, judecători, și Anne-Marie Dougin, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere: cererea (nr. 13919/12) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, Olga Vasilievna Talalikhina („reclamantul”), la 20 februarie 2012; Decizia din 2 mai 2019 de a anunța cererea guvernului ucrainean („Guvernul”); observațiile părților; după ce a deliberat în particular la 29 septembrie 2020, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: INTRODUCȚIE Cazul se referă la legalitatea și lungimea detenției anterioare a reclamantului, la durata procedurii penale împotriva ei și la lipsa unor remedii eficace în acest sens.
FACTE Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Sevastopol. Ea a fost reprezentată de dl R. Martynovskiy, avocat care practică în Kyiv. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dl I. Lishchyna. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 septembrie 2007 au fost instituite proceduri penale împotriva reclamantului pentru furt. În aceeași dată a fost interogată ca suspect. Ca măsură preventivă, a semnat o întreprindere care nu a fost încadrată. La 30 octombrie 2007, cazul penal a fost îndreptat instanței de judecată. La 13 aprilie 2009, reclamantul a fost implicat într-o bătălie beată cu cohabitantul ei acasă. În timpul bătăliei reclamantul a lovit omul cu un ciocan.
Omul a fost dus la spital, unde a murit la câteva zile după incident. La 17 aprilie 2009, reclamantul a fost arestat și interogat în legătură cu incidentul cu cohabitantul ei. La 20 aprilie 2009, Curtea de district Leninskyy din Sevastopol i-a ordonat detenția anterioară. La 15 iunie 2009, Procurorul din orașul Sevastopol a aprobat factura de inculpare acuzată reclamantului cu o infligere agravată a prejudiciului corporal grav care a condus la moartea victimei și a adresat cazul Curții de district pentru proceduri suplimentare. Reclamantul a rămas în custodie. La 6 iulie 2009, Curtea de districtă Nakhimovskiy din Sevastopol („Curtea de district”) a angajat reclamantul pentru proces și a decis că măsurile preventive în ceea ce privește ea ar trebui să rămână în vigoare.
10. La 5 august 2011 și 10 mai 2012 Curtea de District a respins, în mod nefondat, cererile reclamantului care urmează să fie eliberate în timpul procesului, având în vedere că nu au existat motive de modificare a măsurii preventive. La 20 iunie 2012, Curtea de District a hotărât să modifice măsurile preventive de custodie în ceea ce privește reclamantul, acceptând ca garanție rudele ei. La 19 septembrie 2012, procurorul a renunțat la acuzația de furt împotriva reclamantului pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii. La 6 februarie 2013, Curtea de District a condamnat reclamantul pentru uciderea involuntară a cohabitantului ei și a condamnat-o la doi ani de închisoare. art. 156 din Codul de Procedură Penală din 1960 (în vigoare la momentul respectiv) prevedea că detenția în timpul anchetei preliminare nu ar trebui să depășească două luni.
Cu toate acestea, un judecător a fost împuternicit să prelungească detenția preliminară după o cerere în acest sens. Guvernul a susținut că nu au fost în măsură să furnizeze observații adecvate cu privire la cerere, deoarece dosarul intern a fost la Curtea de district Nakhimovsky din Sevastopol și, la momentul în care au fost notificate cererii, Ucraina nu a controlat Crimea și orașul Sevastopol. 16. Reclamantul a susținut că a furnizat Curții toate documentele necesare în sprijinul plângerilor sale. Ea a insistat că exemplarele electronice ale deciziilor judiciare relevante sunt, de asemenea, disponibile guvernului în Registrul Unificat al Deciziilor Judiciare de Stat. Ea a remarcat că guvernul are acces deplin la baza de date electronică oficială.
17. Având în vedere natura plângerilor, care fac obiectul jurisprudenței bine stabilite, precum și argumentele reclamantei, Curtea consideră că este posibil să se pronunțe cu dosarul în conformitate cu prezenta decizie (a se vedea, în mod similar, Litvinyuk c. Ucraina [Comitetul], nr. 55109/08, §§§ 16 et seq., 1 martie 2018). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 1 din Convenție că (a) detenția sa preliminară după încheierea anchetei în iunie 2009 nu s-a bazat pe niciun ordin judiciar până la 6 iulie 2009; și (b) că hotărârea instanței din 6 iulie 2009 de autorizare a reținerii anterioare a acesteia era arbitrară. 19. Partea relevantă a articolului 5 1 prevede următoarele: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei.
Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o;” Admisibilitate 20. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din moment ce i-a fost deschisă să apeleze împotriva ordinului inițial de detenție din 20 aprilie 2009. 21. Reclamantul a susținut că plângerea sa în temeiul articolului 5 1 din Convenție se referă la alte perioade de detenție care nu au fost acoperite de ordinul judiciar din 20 aprilie 2009. 22. Curtea reiterează că singurele remedii pe care o solicitantă trebuie să le epuizeze sunt cele legate de încălcările presupuse și care sunt disponibile în același timp și suficiente (a se vedea Aquilina c. Malta) [GC], nr. 25642/94, ECHR 1999-III].
Guvernul nu a demonstrat că remediul în cauză ar fi putut aborda substanța plângerii reclamantului care a avut legătură cu cealaltă perioadă de detenție preliminară. Obiecția este, prin urmare, respinsă. 23. Curtea remarcă că această plângere nu este, vădit nefondată, nici inadmisibilă din alte motive enumerate la art. 35 din Convenție, deci trebuie declarată admisibilă. Merits 24. Reclamantul a menținut plângerea. 25. Guvernul nu a prezentat nicio observație cu privire la fondul. 26. Curtea remarcă că după expirarea ordinului de detenție de 20 de ani. Aprilie 2009, a căror valabilitate nu a putut depăși două luni (a se vedea punctul 14 de mai sus), ulterioră detenție a reclamantului a fost pe baza faptului că un proiect de pronunțare a acuzației a fost prezentat Curții de District (a se vedea punctul 8 de mai sus).
Instanța internă nu a revenit la problema deținutului reclamantului până la 6 iulie 2009, atunci când Curtea de District a prelungit detenția reclamantului fără a furniza nicio justificare (a se vedea punctul 9 de mai sus). În acest sens, Curtea constată că acesta a prelungit detenția reclamantului (a se vedea punctul 9 de mai sus). a examinat anterior cazuri similare împotriva Ucrainei și le-a considerat incompatibile cu principiile securității juridice și protecției împotriva arbitrației în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție (a se vedea Kharchenko c. Ucraina , nr. 40107/02 , §§ 71, 73-75 și 98, 10 februarie 2011). 27. Curtea nu vede niciun motiv în acest caz să se îndepărteze de concluziile anterioare.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 3 A CONVENȚIEI 28. Reclamantul se plânge că lungimea generală a detenției sale preventive a fost excesivă. Ea se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție, care prevede următoarele: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (c) din prezentul articol trebuie să fie adusă prompt în fața unui judecător sau a unui alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară și are dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului.
Eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea la judecată.” 29. Curtea observă că principiile generale referitoare la dreptul la un proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost exprimate în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110, ECHR 2000-XI și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-44, CEDH 2006-X, cu alte trimiteri). 30. Curtea constată că detenția neîntreruptă a reclamantului a durat mai mult de trei ani și două luni (a se vedea punctele 6 și 11 de mai sus) și nu există nimic în dosar care să justifice o astfel de perioadă de detenție prelungită.
81 și 99), Curtea a constatat o încălcare în ceea ce privește chestiuni similare cu cele din acest caz și a subliniat problema sistemică a lungii excesive a detenției anterioare în Ucraina. Curtea nu consideră niciun motiv în acest caz să se depărteze de concluziile anterioare ale acesteia. 31. Prin urmare, această plângere este admisibilă și dezvăluie încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție. ARTICOLUL 6 1 ALEGAT ARTICOLUL 1 și art. 13 AL CONVENȚIEI 32. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii penale împotriva ei a fost necorespunzătoare. Ea s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție că nu avea măsuri eficace împotriva întârzierilor excesive ale procedurii interne.
33. art. 6 § 1 și art. 13 se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 34. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
35. În cauza principală a lui Merit v. Ucraina (nr. 66561/01, §§ 72-76 și 78-79, 30 martie 2004), Curtea a constatat deja o încălcare a unor chestiuni similare cu cele din acest caz. 36. Curtea constată că, în cazul instantanei, durata procedurii penale a depășit cinci ani (a se vedea punctele 4 și 13 mai sus), la un singur nivel de competență. Curtea nu constată nici o justificare pentru durata excesivă a procedurii penale împotriva reclamantului, care a trebuit să petrece majoritatea perioadei de detenție. După examinarea materialului disponibil, Curtea concluzionează că cererea de „tempă rațională” nu a fost îndeplinită în acest caz. 37. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu dispune de un remediu eficace în ceea ce privește plângerea ei privind lungimea excesivă a procedurii interne (a se vedea Merit, citat mai sus, § 79). 38. Prin urmare, plângerile sunt admisibile și dezvăluie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 13 din convenție.
41 din Convenția prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție doar părții vătămate.” 40. Reclamantul a solicitat 6,500 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 41. 42. Curtea atribuie reclamantului 2400 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care ar putea fi imputabil. 43. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 5 1 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 5 3 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 1 și a articolului 13 din convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, EUR 2.400 (doi mii patru sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 octombrie 2020, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Anne-Marie Dougin Gabriele Kucsko-Stadlmayer Președintele adjunct al grefierului interimar
FIFTH SECTION
CASE OF TALALIKHINA v. UKRAINE (Application no. 13919/12) JUDGMENT STRASBOURG 22 October 2020 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Talalikhina v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, President, Latif Hüseynov, Lado Chanturia, judges, and Anne-Marie Dougin, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 13919/12) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Ms Olga Vasilyevna Talalikhina (“the applicant”), on 20 February 2012; the decision of 2 May 2019 to give notice of the application to the Ukrainian Government (“the Government”); the parties’ observations; Having deliberated in private on 29 September 2020, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: INTRODUCTION The case concerns the lawfulness and length of the applicant’s pre-trial detention, the length of the criminal proceedings against her and the lack of effective remedies in that regard.
THE FACTS
The applicant was born in 1954 and lives in Sevastopol. She was represented by Mr R. Martynovskiy, a lawyer practising in Kyiv.
The Government were represented by their Agent, Mr I. Lishchyna.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 4 . On 5 September 2007 criminal proceedings were instituted against the applicant on charges of theft. On the same date she was questioned as a suspect. As a preventive measure, she signed an undertaking not to abscond. On 30 October 2007 the criminal case was referred to the court for trial.
On 13 April 2009 the applicant was involved in a drunken brawl with her cohabitant at home. During the brawl the applicant allegedly hit the man with a hammer. The man was taken to hospital where he died a few days after the incident. 6 . On 17 April 2009 the applicant was arrested and questioned in relation to the incident with her cohabitant.
On 20 April 2009 the Leninskyy District Court of Sevastopol ordered her pre-trial detention. 8 . On 15 June 2009 the Sevastopol City Prosecutor approved the bill of indictment charging the applicant with aggravated infliction of serious bodily harm resulting in death of the victim and referred the case to the District Court for further proceedings. The applicant remained in custody. 9 . On 6 July 2009 the Nakhimovskiy District Court of Sevastopol (“the District Court”) committed the applicant for trial and ruled that the preventive measure in respect of her should remain in place.
On 5 August 2011 and 10 May 2012 the District Court dismissed, as unfounded, the applicant’s applications to be released pending trial, considering that there had been no grounds to change the preventive measure. 11 . On 20 June 2012 the District Court decided to change the custodial preventive measure in respect of the applicant, accepting as guarantors her relatives. The applicant was released.
On 19 September 2012 the prosecutor dropped the charge of theft against the applicant for lack of constituent elements of the crime. 13 . On 6 February 2013 the District Court convicted the applicant of the unintentional homicide of her cohabitant and sentenced her to two years’ imprisonment.
RELEVANT LEGAL FRAMEWORK
14 . Article 156 of the 1960 Code of Criminal Procedure (in force at the relevant time) provided that detention during the pre-trial investigation should not exceed two months. A judge was, however, empowered to extend pre-trial detention following a request to that effect. THE LAW Preliminary remarks
The Government submitted that they had been unable to provide any proper comments on the application because the domestic case file had been at the Nakhimovsky District Court of Sevastopol and, at the time they had been given notice of the application, Ukraine had not controlled Crimea and the city of Sevastopol.
The applicant submitted that she had provided all the necessary documents to the Court in support of her complaints. She insisted that the electronic copies of the relevant court decisions were also available to the Government in the Unified State Register of Judicial Decisions. She noted that the Government had full access to that official electronic database.
Having regard to the nature of the complaints, which are the subject of well-established case-law, and the applicant’s submissions, the Court considers it possible to proceed with the case file as it stands (see, to similar effect, Litvinyuk v. Ukraine [Committee], no. 55109/08, §§ 16 et seq., 1 March 2018).
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5
§
1 OF THE CONVENTION
18. The applicant complained under Article 5 § 1 of the Convention that (a) her pre-trial detention after the termination of the investigation in June 2009 had not been based on any court order until 6 July 2009; and (b) that the court decision of 6 July 2009 authorising her further pre-trial detention had been arbitrary.
The relevant part of Article 5 § 1 provides as follows: “1. Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law: ... (c) the lawful arrest or detention of a person effected for the purpose of bringing him before the competent legal authority on reasonable suspicion of having committed an offence or when it is reasonably considered necessary to prevent his committing an offence or fleeing after having done so;” Admissibility
The Government submitted that the applicant had not exhausted domestic remedies since it had been open to her to appeal against the initial detention order of 20 April 2009.
The applicant contended that her complaint under Article 5 § 1 of the Convention concerned other periods of detention which had not been covered by the court order of 20 April 2009.
The Court reiterates that the only remedies which an applicant is required to exhaust are those that relate to the breaches alleged and which are at the same time available and sufficient (see Aquilina v. Malta [GC], no. 25642/94, ECHR 1999-III). The Government have not shown that the remedy in question could have addressed the substance of the applicant’s complaint which concerned the other period of pre-trial detention. The objection is therefore dismissed.
The Court notes that this complaint is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any other grounds listed in Article 35 of the Convention. It must therefore be declared admissible. Merits
The applicant maintained her complaint.
The Government did not provide any comments on the merits.
The Court observes that after the expiry of the detention order of 20 April 2009, the validity of which could not exceed two months (see paragraph 14 above), the applicant’s further detention was based on the fact that a bill of indictment had been submitted to the District Court (see paragraph 8 above). The domestic courts did not return to the issue of the applicant’s detention until 6 July 2009, when the District Court prolonged the applicant’s detention without providing any justification (see paragraph 9 above). In that connection, the Court notes that it has previously examined similar cases against Ukraine and found them to be incompatible with the principles of legal certainty and protection from arbitrariness under Article 5 § 1 of the Convention (see Kharchenko v. Ukraine , no. 40107/02, §§ 71, 73-75 and 98, 10 February 2011).
The Court does not see any reason in the present case to depart from its earlier findings. Accordingly, there has been a violation of Article 5 § 1 of the Convention.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5
§
3 OF THE CONVENTION
28. The applicant complained that the overall length of her pre-trial detention had been excessive. She relied on Article 5 § 3 of the Convention, which provides as follows: “Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be brought promptly before a judge or other officer authorised by law to exercise judicial power and shall be entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
The Court observes that the general principles regarding the right to a trial within a reasonable time or to release pending trial, as guaranteed by Article 5 § 3 of the Convention, have been stated in a number of its previous judgments (see, among many other authorities, Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 110, ECHR 2000-XI, and McKay v. the United Kingdom [GC], no. 543/03, §§ 41-44, ECHR 2006-X, with further references).
The Court notes that the applicant’s uninterrupted detention lasted for more than three years and two months (see paragraphs 6 and 11 above) and there is nothing in the file to justify such a prolonged period of detention. In Kharchenko (cited above, §§ 79 ‑ 81 and 99), the Court found a violation in respect of issues similar to those in the present case and pointed to the systemic problem of the excessive length of pre-trial detention in Ukraine. The Court does not see any reason in the present case to depart from its earlier findings.
This complaint is therefore admissible and discloses a breach of Article 5 § 3 of the Convention.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6
§ 1 and Article 13 OF THE CONVENTION
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the criminal proceedings against her had been unreasonable. She complained under Article 13 of the Convention that she had not had effective remedies against the excessive delays in the domestic proceedings.
Article 6 § 1 and Article 13 read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
In the leading case of Merit v. Ukraine (no. 66561/01, §§ 72-76 and 78-79, 30 March 2004) the Court already found a violation in respect of issues similar to those in the present case.
The Court notes that in the instant case the length of the criminal proceedings exceeded five years (see paragraphs 4 and 13 above), at only one level of jurisdiction. The Court finds no justification for the excessive duration of the criminal proceedings against the applicant, who had to spend the majority of that period in detention. Having examined the available material, the Court concludes that the “reasonable time” requirement has not been met in the present case.
The Court further finds that the applicant did not have at her disposal an effective remedy in respect of her complaint about the excessive length of the domestic proceedings (see Merit, cited above, § 79).
The complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE
41 OF THE CONVENTION
39. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
The applicant claimed 6,500 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government submitted that the claim was unfounded.
The Court awards the applicant EUR 2,400 euros in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 5 § 1 of the Convention; Holds that there has been a violation of Article 5 § 3 of the Convention; Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 2,400 (two thousand four hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 22 October 2020, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Anne-Marie Dougin Gabriele Kucsko-Stadlmayer Acting Deputy Registrar President