AFFAIRE MATYUNINA c. RUSSIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Procès équitable)
AFFAIRE MATYUNINA c. RUSSIE (CtEDO, 2020)
SECȚIA A TREIA
CAUZA MATYUNINA c. RUSIEI
(Cererea nr. 38007/14)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
3 noiembrie 2020
Această hotărâre este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
În cauza Matyunina c. Rusiei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunită într-un comitet compus din:
Darian Pavli, președinte,
Dmitry Dedov,
Peeter Roosma, judecători,
și Olga Chernishova, grefieră adjunctă de secție,
Având în vedere:
cererea (nr. 38007/14) îndreptată împotriva Federației Ruse și prin care o resortisantă a acestui Stat, dna Lyubov Vasilyevna Matyunina („reclamanta”), a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 28 aprilie 2014,
decizia de a comunica guvernului rus („Guvernul”) plângerea privind lipsa motivării hotărârilor și de a declara cererea inadmisibilă pentru restul,
observațiile părților,
După deliberare în camera de consiliu la 13 octombrie 2020,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
INTRODUCERE
Prezenta cerere se referă la o absență a motivării deciziilor judiciare. Este în joc articolul 6 din Convenție.
ÎN FAPT
Reclamanta s-a născut în 1958 și locuiește în Komsomolskiy (regiunea Krasnodar). Ea este reprezentată de av. Udalova, avocată.
Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl M. Galperine, reprezentantul Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanta, contabilă șefă a unei societăți de drept public, a fost urmărită penal pentru abuz de funcții, infracțiune penală intenționată care consta în producerea documentelor falsificate în vederea primirii de credite din bugetele regional și federal. La 22 martie 2013, tribunalul districtului Kouschevski (regiunea Krasnodar) (denumit în continuare „tribunalul”) a pus capăt anchetei penale pentru prescripție. El a stabilit într-adevăr că actele incriminate fuseseră comise în 2007, în timp ce termenul de prescripție prevăzut de codul penal pentru această infracțiune (doi ani) expirase la 2 august 2009. Tribunalul a declarat astfel acțiunea penală prescrisă.
Victima infracțiunii, Statul, reprezentat de ministerul regional al agriculturii și industriei agroalimentare, a introdus o acțiune civilă îndreptată împotriva reclamantei și a coinculpatului său vizând recuperarea daunelor și dobânzilor. La examinarea cererii, reclamanta a opus mijlocul de prescripție extinctivă a acțiunii civile.
La 17 octombrie 2013, tribunalul a condamnat reclamanta pe plan civil la daune și dobânzi. În decizia sa, a omis să răspundă la mijlocul întemeiat pe prescripția acțiunii civile.
În concluziile sale de apel, reclamanta s-a plâns de absența răspunsului la acest mijloc. Ea a subliniat că acest mijloc era principal pentru o examinare echitabilă a cauzei sale, deoarece, în temeiul articolului 199 din codul civil, ar fi suficient, doar el, pentru a respinge cererea, fără a discuta temeinicia acesteia.
La 17 decembrie 2013, curtea regională din Krasnodar a confirmat decizia în apel, fără să răspundă la mijlocul întemeiat pe absența motivării în ceea ce privește prescripția extinctivă.
CADRUL JURIDIC INTERN PERTINENT
Conform articolului 199 din codul civil, cererea vizând valorificarea unui drept este admisă de tribunal pentru examinare, indiferent de expirarea termenului de prescripție (paragraful 1 al articolului 199). Tribunalul declară acțiunea prescrisă dacă o parte la litigiu formulează o cerere în acest sens înainte de pronunțarea deciziei. Expirarea unui termen de prescripție, dacă o parte la litigiu cere aplicarea acestuia, este un fundament pentru respingerea cererii (paragraful 2 al articolului 199).
ÎN DREPT
CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA INVOCATĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
Reclamanta se plânge de o lipsă a motivării deciziilor judiciare care nu au răspuns la mijlocul său întemeiat pe prescripția extinctivă a cererii introduse împotriva sa. Reclamanta invocă articolul 6 § 1 din Convenție care, în partea sa pertinentă, este redactat astfel:
„Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie audiată (...) într-un termen rezonabil, de un tribunal (...), care va decide (...) cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)"
Cu privire la admisibilitate
Guvernul consideră că dreptul reclamantei la un proces echitabil nu a fost încălcat și invită Curtea să declare plângerea inadmisibilă pentru lipsă vădită de temeinicie, în aplicarea articolului 35 §§ 3(a) și 4 din Convenție.
Reclamanta și-a menținut plângerea.
Constatând că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.
Cu privire la fond
Tezele părților sunt rezumate la paragrafele 11 și 12 de mai sus.
Curtea reamintește că garanțiile implicite ale articolului 6 § 1 din Convenție cuprind obligația de a motiva deciziile judiciare. Cu toate acestea, dacă această dispoziție obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, ea nu se poate înțelege ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument. Întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura deciziei. Trebuie, în plus, să se țină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un litigant le poate ridica în justiție și de diferențele dintre Statele contractante în materie de dispoziții legale, obiceiuri, concepții doctrinale, precum și de prezentare și de redactare a hotărârilor și deciziilor. Iată de ce problema dacă un tribunal a încălcat obligația sa de a-și motiva decizia nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței (Ruiz Torija c. Spaniei, 9 decembrie 1994, §§ 29-30, seria A nr. 303-A, și Van de Hurk c. Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, § 61, seria A nr. 288).
Justificarea cerinței unei hotărâri motivate rezidă nu numai în interesul justițiabilului de a ști că argumentele sale au fost examinate cu atenție, ci și în interesul ansamblului cetățenilor unei societăți democratice de a exercita un drept de supraveghere asupra administrării justiției (Tatichvili c. Rusiei, nr. 1509/02, § 58, CEDO 2007-I, și Hirvisaari c. Finlandei, nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001). În plus, atunci când o curte de apel se limitează să reia motivele care susțin decizia jurisdicției de prim grad pentru a respinge calea de atac, trebuie ca tribunalul sau autoritatea de rang inferior să fi furnizat motive care să permită părților să facă o folosință efectivă a dreptului lor de recurs (Hirvisaari, citată anterior, § 30, Jokela c. Finlandei, nr. 28856/95, § 73, CEDO 2002-IV, și Boldea c. României, nr. 19997/02, § 30, 15 februarie 2007).
În speță, Curtea observă că reclamanta a cerut să se aplice norma codului civil referitoare la prescripție cu două ocazii, în fața tribunalului de instanță și în fața curții de apel. În niciun moment, instanțele nu au răspuns la acest mijloc. În observațiile sale, Guvernul nu a respins această alegație a reclamantei.
Curtea consideră totuși că acest mijloc merita să fie examinat, deoarece putea, doar el, să servească ca fundament pentru respingerea cererii pe plan civil (paragraful 9 de mai sus).
Curtea concluzionează deci că, în speță, instanțele ruse au încălcat obligația de a motiva deciziile judiciare care decurge din garanția implicită a unui proces echitabil, așa cum reiese din jurisprudența sa. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în această privință.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
Conform articolului 41 din Convenție:
„Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite ștergerea decât imperfectă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”
Prejudiciu
Reclamanta solicită respectiv 349.598,51 ruble ruse (RUB) și 100.000 euro (EUR) cu titlu de prejudicii material și moral pe care consideră că le-a suferit.
Guvernul consideră că nu există nicio legătură între prejudiciul material pretins suferit și încălcarea invocată a Convenției. În ceea ce privește prejudiciul moral, el consideră că sumele solicitate sunt excesive și că, plângerea corespunzătoare fiind lipsită de temei, cererea trebuie respinsă.
Curtea nu observă o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat. Ea respinge deci cererea prezentată la acest titlu. În schimb, ea consideră că este cazul să acorde reclamantei 2.000 EUR pentru prejudiciu moral.
Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale.
Cheltuieli și onorarii
Reclamanta solicită de asemenea 210.000 RUB cu titlu de cheltuieli și onorarii pe care le-a efectuat în fața Curții.
Guvernul expune că această cerere nu este susținută, reclamanta nedepunând la dosar justificări în acest sens.
Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și onorariilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, Curtea reamintește că, conform articolului 60 § 2 din regulamentul său, orice pretenție prezentată cu titlu de articolul 41 din Convenție trebuie să fie cifrată, defalcată pe categorii și însoțită de justificările necesare, în lipsa cărora poate respinge cererea, în tot sau în parte (Negrepontis-Giannisis c. Greciei (satisfacție echitabilă), nr. 56759/08, § 34, 5 decembrie 2013).
În ceea ce privește cheltuielile de avocat, Curtea observă că reclamanta nu a fost reprezentată în fața sa de un avocat. Într-adevăr, formularul cererii și observațiile prezentate de reclamantă sunt redactate de ea însăși. Curtea observă de altfel că suma cheltuielilor de reprezentare indicată de reclamantă nu este defalcată pe categorii. În consecință, Curtea consideră că nu este cazul să-i acorde nicio sumă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă;
Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;
Hotărăște,
a) că Statul pârât trebuie să verse reclamantei, în termen de trei luni, suma următoare, de convertit în moneda Statului pârât la cursul aplicabil la data plății:
2.000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru prejudiciu moral;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale;
Respinge restul cererii de satisfacție echitabilă.
Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 3 noiembrie 2020, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Olga Chernishova
Darian Pavli
Grefieră adjunctă
Președinte