Matyunina împotriva Rusiei

Prezenta cerere se referă la o absență a motivării deciziilor judiciare. Este în joc articolul 6 din Convenție. ÎN FAPT

Reclamanta s-a născut în 1958 și locuiește în Komsomolskiy (regiunea Krasnodar). Ea este reprezentată de av. Udalova, avocată.

Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl M. Galperine, reprezentantul Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanta, contabilă șefă a unei societăți de drept public, a fost urmărită penal pentru abuz de funcții, infracțiune penală intenționată care consta în producerea documentelor falsificate în vederea primirii de credite din bugetele regional și federal. La 22 martie 2013, tribunalul districtului Kouschevski (regiunea Krasnodar) (denumit în continuare „tribunalul”) a pus capăt anchetei penale pentru prescripție. El a stabilit într-adevăr că actele incriminate fuseseră comise în 2007, în timp ce termenul de prescripție prevăzut de codul penal pentru această infracțiune (doi ani) expirase la 2 august 2009. Tribunalul a declarat astfel acțiunea penală prescrisă.

Victima infracțiunii, Statul, reprezentat de ministerul regional al agriculturii și industriei agroalimentare, a introdus o acțiune civilă îndreptată împotriva reclamantei și a coinculpatului său vizând recuperarea daunelor și dobânzilor. La examinarea cererii, reclamanta a opus mijlocul de prescripție extinctivă a acțiunii civile.

La 17 octombrie 2013, tribunalul a condamnat reclamanta pe plan civil la daune și dobânzi. În decizia sa, a omis să răspundă la mijlocul întemeiat pe prescripția acțiunii civile.

În concluziile sale de apel, reclamanta s-a plâns de absența răspunsului la acest mijloc. Ea a subliniat că acest mijloc era principal pentru o examinare echitabilă a cauzei sale, deoarece, în temeiul articolului 199 din codul civil, ar fi suficient, doar el, pentru a respinge cererea, fără a discuta temeinicia acesteia.

La 17 decembrie 2013, curtea regională din Krasnodar a confirmat decizia în apel, fără să răspundă la mijlocul întemeiat pe absența motivării în ceea ce privește prescripția extinctivă.

Guvernul consideră că dreptul reclamantei la un proces echitabil nu a fost încălcat și invită Curtea să declare plângerea inadmisibilă pentru lipsă vădită de temeinicie, în aplicarea articolului 35 §§ 3(a) și 4 din Convenție.

Reclamanta și-a menținut plângerea.

Constatând că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă. Cu privire la fond

Tezele părților sunt rezumate la paragrafele 11 și 12 de mai sus.

Curtea reamintește că garanțiile implicite ale articolului 6 § 1 din Convenție cuprind obligația de a motiva deciziile judiciare. Cu toate acestea, dacă această dispoziție obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, ea nu se poate înțelege ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument. Întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura deciziei. Trebuie, în plus, să se țină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un litigant le poate ridica în justiție și de diferențele dintre Statele contractante în materie de dispoziții legale, obiceiuri, concepții doctrinale, precum și de prezentare și de redactare a hotărârilor și deciziilor. Iată de ce problema dacă un tribunal a încălcat obligația sa de a-și motiva decizia nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței (Ruiz Torija c. Spaniei, 9 decembrie 1994, §§ 29-30, seria A nr. 303-A, și Van de Hurk c. Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, § 61, seria A nr. 288).

Justificarea cerinței unei hotărâri motivate rezidă nu numai în interesul justițiabilului de a ști că argumentele sale au fost examinate cu atenție, ci și în interesul ansamblului cetățenilor unei societăți democratice de a exercita un drept de supraveghere asupra administrării justiției (Tatichvili c. Rusiei, nr. 1509/02, § 58, CEDO 2007-I, și Hirvisaari c. Finlandei, nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001). În plus, atunci când o curte de apel se limitează să reia motivele care susțin decizia jurisdicției de prim grad pentru a respinge calea de atac, trebuie ca tribunalul sau autoritatea de rang inferior să fi furnizat motive care să permită părților să facă o folosință efectivă a dreptului lor de recurs (Hirvisaari, citată anterior, § 30, Jokela c. Finlandei, nr. 28856/95, § 73, CEDO 2002-IV, și Boldea c. României, nr. 19997/02, § 30, 15 februarie 2007).

În speță, Curtea observă că reclamanta a cerut să se aplice norma codului civil referitoare la prescripție cu două ocazii, în fața tribunalului de instanță și în fața curții de apel. În niciun moment, instanțele nu au răspuns la acest mijloc. În observațiile sale, Guvernul nu a respins această alegație a reclamantei.

Curtea consideră totuși că acest mijloc merita să fie examinat, deoarece putea, doar el, să servească ca fundament pentru respingerea cererii pe plan civil (paragraful 9 de mai sus).

Curtea concluzionează deci că, în speță, instanțele ruse au încălcat obligația de a motiva deciziile judiciare care decurge din garanția implicită a unui proces echitabil, așa cum reiese din jurisprudența sa. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în această privință.

Reclamanta solicită respectiv 349.598,51 ruble ruse (RUB) și 100.000 euro (EUR) cu titlu de prejudicii material și moral pe care consideră că le-a suferit.

Guvernul consideră că nu există nicio legătură între prejudiciul material pretins suferit și încălcarea invocată a Convenției. În ceea ce privește prejudiciul moral, el consideră că sumele solicitate sunt excesive și că, plângerea corespunzătoare fiind lipsită de temei, cererea trebuie respinsă.

Curtea nu observă o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat. Ea respinge deci cererea prezentată la acest titlu. În schimb, ea consideră că este cazul să acorde reclamantei 2.000 EUR pentru prejudiciu moral.

Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale. Cheltuieli și onorarii

Reclamanta solicită de asemenea 210.000 RUB cu titlu de cheltuieli și onorarii pe care le-a efectuat în fața Curții.

Guvernul expune că această cerere nu este susținută, reclamanta nedepunând la dosar justificări în acest sens.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și onorariilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, Curtea reamintește că, conform articolului 60 § 2 din regulamentul său, orice pretenție prezentată cu titlu de articolul 41 din Convenție trebuie să fie cifrată, defalcată pe categorii și însoțită de justificările necesare, în lipsa cărora poate respinge cererea, în tot sau în parte (Negrepontis-Giannisis c. Greciei (satisfacție echitabilă), nr. 56759/08, § 34, 5 decembrie 2013).

În ceea ce privește cheltuielile de avocat, Curtea observă că reclamanta nu a fost reprezentată în fața sa de un avocat. Într-adevăr, formularul cererii și observațiile prezentate de reclamantă sunt redactate de ea însăși. Curtea observă de altfel că suma cheltuielilor de reprezentare indicată de reclamantă nu este defalcată pe categorii. În consecință, Curtea consideră că nu este cazul să-i acorde nicio sumă în acest sens. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă; Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Hotărăște, a) că Statul pârât trebuie să verse reclamantei, în termen de trei luni, suma următoare, de convertit în moneda Statului pârât la cursul aplicabil la data plății: 2.000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru prejudiciu moral; b) că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale; Respinge restul cererii de satisfacție echitabilă. Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 3 noiembrie 2020, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Olga Chernishova Darian Pavli Grefieră adjunctă Președinte

La présente requête porte sur une absence de motivation des décisions de justice. Est en jeu l’article 6 de la Convention. EN FAIT

La requérante est née en 1958 et réside à Komsomolskiy (région de Krasnodar). Elle est représentée par M e Udalova, avocate.

Le gouvernement russe (« le Gouvernement ») a été représenté par M. M. Galperine, représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme.

La requérante, chef de comptabilité d’une société de droit public, fut poursuivie au pénal pour abus de fonctions, infraction pénale intentionnelle qui consistait en production des documents falsifiés en vue de réception de crédits des budgets régional et fédéral. Le 22 mars 2013, le tribunal du district Kouschevski (région de Krasnodar) (ci-après « le tribunal ») mit fin à l’enquête pénale pour prescription. Il établit en effet que les actes incriminés avaient été commis en 2007, alors que le délai de prescription prévu par le code pénal pour cette infraction (deux ans) avait expiré le 2 août 2009. Le tribunal déclara ainsi l’action pénale prescrite.

La victime de l’infraction, l’État, représenté par le ministère régional de l’agriculture et l’industrie agroalimentaire introduisit une action civile dirigée à l’encontre de la requérante et de son co-inculpé visant au recouvrement des dommages et intérêts. Lors de l’examen de la demande, la requérante opposa le moyen de prescription extinctive de l’action civile.

Le 17 octobre 2013, le tribunal condamna la requérante au civil aux dommages et intérêts. Dans sa décision, il omit de répondre au moyen tiré de la prescription de l’action civile.

Dans ses conclusions d’appel, la requérante se plaignit de l’absence de réponse à ce moyen. Elle souligna que ce moyen était principal pour un examen équitable de sa cause car, en vertu de l’article 199 du code civil, il serait suffisant, lui seul, pour rejeter la demande, sans discuter de son bien ‑ fondé.

Le 17 décembre 2013, la cour régionale de Krasnodar confirma la décision en appel, sans répondre au moyen tiré de l’absence de motivation quant à la prescription extinctive.

Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable. Sur le fond

Les thèses des parties sont résumées dans les paragraphes 11 et 12 ci-dessus.

La Cour rappelle que les garanties implicites de l’article 6 § 1 de la Convention comprennent l’obligation de motiver les décisions de justice. Cependant, si cette disposition oblige les tribunaux à motiver leurs décisions, elle ne peut se comprendre comme exigeant une réponse détaillée à chaque argument. L’étendue de l’obligation de motivation peut varier selon la nature de la décision. Il faut, en outre, tenir compte notamment de la diversité de moyens qu’un plaideur peut soulever en justice et des différences entre les États contractants en matière de dispositions légales, de coutumes, de conceptions doctrinales, ainsi que de présentation et de rédaction des jugements et arrêts. C’est pourquoi la question de savoir si un tribunal a manqué à son obligation de motiver sa décision ne peut s’analyser qu’à la lumière des circonstances de l’espèce ( Ruiz Torija c. Espagne , 9 décembre 1994, §§ 29 ‑ 30, série A n o 303 ‑ A, et Van de Hurk c. Pays-Bas , 19 avril 1994, § 61, série A n o 288).

La justification de l’exigence d’un jugement motivé réside non seulement dans l’intérêt pour le justiciable de savoir que ses arguments ont été dûment examinés, mais aussi dans l’intérêt pour l’ensemble des citoyens d’une société démocratique d’exercer un droit de regard sur l’administration de la justice ( Tatichvili c. Russie , n o 1509/02, § 58, CEDH 2007 ‑ I, et Hirvisaari c. Finlande , n o 49684/99, § 30, 27 septembre 2001). De plus, lorsqu’une cour d’appel se borne à reprendre les motifs étayant la décision de la juridiction de première instance pour rejeter le recours, il faut que le tribunal ou l’autorité de rang inférieur ait fourni des motifs permettant aux parties de faire un usage effectif de leur droit de recours ( Hirvisaari , précité, § 30, Jokela c. Finlande , n o 28856/95, § 73, CEDH 2002 ‑ IV, et Boldea c. Roumanie , n o 19997/02, § 30, 15 février 2007).

En l’espèce, la Cour relève que la requérante a demandé d’appliquer la norme du code civil relatif à la prescription à deux occasions, devant le tribunal d’instance et devant la cour d’appel. À aucun moment, les juridictions n’ont répondu à ce moyen. Dans ses observations, le Gouvernement n’a pas réfuté cette allégation de la requérante.

La Cour estime pourtant que ce moyen méritait d’être examiné car il pouvait, à lui seul, servir de fondement pour un rejet de la demande au civil (paragraphe 9 ci-dessus).

La Cour conclut donc qu’en l’espèce, les juridictions russes ont manqué à l’obligation de motiver les décisions de justice qui découle de la garantie implicite d’un procès équitable, tel qu’elle ressort de sa jurisprudence. Dès lors, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention à cet égard.

La requérante réclame respectivement 349 598,51 roubles russes (RUB) et 100 000 euros (EUR) au titre des dommages matériel et moral qu’elle estime avoir subis.

Le Gouvernement considère qu’il n’y a aucun lien entre le dommage matériel prétendument subi et la violation alléguée de la Convention. En ce qui concerne le dommage moral, il estime que les sommes réclamées sont excessives et que, le grief correspondant étant dénué de fondement, la demande doit être rejetée.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué. Elle rejette donc la demande présentée à ce titre. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 2 000 EUR pour dommage moral.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. Frais et dépens

La requérante réclame également 210 000 RUB au titre des frais et dépens qu’elle a engagés devant la Cour.

Le Gouvernement expose que cette demande n’est pas étayée, la requérante n’ayant pas versé au dossier de justificatifs à cet égard.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En outre, la Cour rappelle que, selon l’article 60 § 2 de son règlement, toute prétention présentée au titre de l’article 41 de la Convention doit être chiffrée, ventilée par rubrique et accompagnée des justificatifs nécessaires, faute de quoi elle peut rejeter la demande, en tout ou en partie ( Negrepontis ‑ Giannisis c . Grèce (satisfaction équitable), n o 56759/08, § 34, 5 décembre 2013).

S’agissant des frais d’avocat, la Cour observe que la requérante n’a pas été représentée devant elle par un avocat. En effet, le formulaire de la requête et les observations présentées par la requérante sont rédigées par elle-même. La Cour relève par ailleurs que le montant des frais de représentation indiqué par la requérante n’est pas ventilé par rubrique. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre. PAR CES MOTIFS, LA COUR,