CAUZA SILINA c. RUSIA (Cerere n. 16876/14) HOTĂRÂRE STRASBOURG 15 iunie 2021 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor corecturi de redactare.
În cauza Silina c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), ședință într-un comitet compus din: Darian Pavli, președinte, Dmitry Dedov, Peeter Roosma, judecători, și Olga Chernishova, grefiera adjunctă de secțiune, Având în vedere: petiția (n. 16876/14) îndreptată împotriva Federației Ruse și a unui cetățean al acestui stat, doamna Svetlana Aleksandrovna Silina (« reclamanta ») care a sesizat Curtea în vertu articolului 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția ») la 27 ianuarie 2014, decizia de a aduce la cunoștința guvernului rus (« Guvernul ») cauzele deduse din articolele 2 și 13 din Convenție, și de a declara petiția inadmisibilă pentru rest, observațiile părților, După ce a deliberat în cameră de consiliu la 18 mai 2021, Pronunță hotărârea următoare, adoptată la această dată: INTRODUCERE
1.Prezenta cauză privește decesul lui S., tatăl reclamantei, și investigația penală legată de acest deces. Este în joc art. 2 din Convenție. FAPTE
2.Reclamanta s-a născut în 1964 și locuiește la Kaliningrad. A fost reprezentată de d-ra A.V. Koss, avocat.
3.Guvernul a fost reprezentat de d-l. M. Galperine, reprezentantul Federației Ruse în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
4. În ianuarie 2005, S., în vârstă de 65 de ani, a fost angajat fără contract ca paznic al unui bloc privat de locuințe la Kaliningrad. Asociația de proprietari era angajatorul lui S.
5.La 2 februarie 2005, reclamanta a primit un apel care o informa că tatăl ei era internat, într-o stare de comă cerebrală, în urma unei căderi într-un apartament duplex al blocului pe care îl păzea.
6.La 3 februarie 2005, S. a decedat la spital, fără să-și recapete cunoștința, după îngrijiri intensive.
Investigația penală pentru încălcarea dispoziției privind siguranța la locul de muncă Deposițiile făcute în cursul investigației
7.La 25 februarie, 14 decembrie 2005 și 30 ianuarie 2006, Sh., agent imobiliar și singurul martor ocular al incidentului, a dat explicații scrise unui investigator din parchetul raionului Tsentralny din Kaliningrad. Ea a indicat că la 2 februarie 2005, trebuia să aibă o întâlnire cu potențiali cumpărători ai unui apartament duplex în blocul păzit de S. Înainte de întâlnirea prevăzută, ea l-a întâlnit pe S. care avea cheile apartamentului unde au intrat împreună. Conform spuselor Sh., era o obicei ca agenții imobiliari să fie însoțiți de un reprezentant al constructorului, paznicul blocului făcând atunci rolul unui asemenea reprezentant. Etajele apartamentului erau conectate printr-o scară din lemn. S. a început să coboare către etajul inferior, apoi a căzut brusc la pământ și a pierdut cunoștința.
8.La 17 ianuarie 2006 și 25 august 2013, un investigator l-a interogat pe M., președintele asociației de proprietari. Acesta a declarat că era interzis paznicilor să intre în apartamente; că în ziua accidentului, S. era în perioada de probă. El a afirmat că a explicat verbal lui S. conținutul fișei de funcție a paznicului, conform căreia paznicul trebuia să rămână în local. M. a furnizat o copie a fișei de funcție, nesemnată de S. La 20 ianuarie 2006, contabila asociației de proprietari care a depus mărturii similare cu cea a lui M.
9.La o dată nespecificată în 2005, apoi la 19 mai 2006, unul din cei trei medici urgentiști care l-au recuperat pe S. din apartament a depus mărturie că S. a fost găsit pe podea, culcat pe spate. În 2007, autoritățile de urmărire penală au decis să găsească și să interrogheze doi alți medici urgentiști care au avut grijă de S. Unul dintre ei a depus că S. era culcat pe burtă. Al treilea medic nu a fost găsit. Alte măsuri de cercetare efectuate în cursul investigației a) Inspectările locului incidentului
10.La 24 iunie, apoi la 4 și 14 decembrie 2005, investigatorii au efectuat inspectări ale apartamentului duplex unde S. a fost găsit. Ei au constatat că acest apartament era nelocuit și neelectrificat, podeaua era din beton, înălțimea dintre etaje era de trei metri și exista o scară din lemn care conecta etajele. b) Rapoarte de expertiză și medicale
11.La 5 februarie 2005, un medic legist a pregătit raportul de autopsie. Conform acestui raport, S. nu avea alcool în sânge, prezenta fracturi ale coastelor și nuca. Cauza decesului era edemul cerebral și traumatismul cranian.
12.La 31 martie 2006, un expert a remis unui investigator un raport pregătit pe baza documentelor medicale privind decesul lui S. Conform acestui raport, traumatismul cranian și fracturile coastelor defunctului au fost cauzate de uno sau mai mulți obiecți duri contondente, și aceste leziuni puteau fi rezultatul unei căderi din scara din apartament.
13.La 28 ianuarie 2013, un colegiu de experți a pregătit un raport de expertiză medicală suplimentară considerând, în particular, că dosarul investigației penale conținea prea puțini detalii privind circumstanțele căderii pretinse pentru a se pronunța cu certitudine asupra mecanismului de apariție a leziunilor lui S.
14.La 2 aprilie 2013, un medic expert dintr-o clinică privată a pregătit, la cererea reclamantei, concluzii asupra autopsiei și expertizelor medicale ale lui S. (paragrafele 11-13 mai sus). Conform acestui medic, expertizele conțineau concluzii contradictorii și incoerente în ceea ce privește în particular mecanismul de apariție a leziunilor, și descrierea leziunilor lui S. și ale organelor sale fusese manifestă insuficientă.
15.La 17 iulie 2013, autoritatea de supraveghere în domeniul sănătății (Roszdravnadzor) a pregătit un raport în care estima că leziunile, organele și părțile corpului lui S. fuseseră insuficient descrise în raportul de autopsie și că medicul legist omisese să efectueze anumite analize și explorări obligatorii.
16.La 27 martie 2014, un colegiu de medici-experți a remis unui investigator un raport de expertiză suplimentară, conform căruia autopsie corpului lui S. fusese lacunară, leziunile capului acestuia fiind descrise insuficient. c) Expertize privind siguranța la locul de muncă
17.La 10 martie 2006, un expert desemnat de investigator a pregătit un raport conform căruia condițiile de muncă ale lui S. erau contrare unor dispoziții privind siguranța la locul de muncă, dispoziții nerespectate de angajatorul lui; și S. nu fusese nici format nici informat asupra acestor obligații și sarcini de muncă.
18.La 14 februarie 2013, același expert a pregătit un raport suplimentar. Expertul considera că cauza directă a decesului lui S. era absența unei scări fixe și a barierelor de siguranță între etaje, în încălcare a proiectului arhitectural al blocului și a unui regulament de siguranță și igienă. El indica de asemenea că, din cauza că nu a semnat fișa de funcție, S. nu știa neapărat că nu trebuia să-și părăsească locul, cu atât mai mult cu cât existase o practică anterioară de vizite imobiliare în prezența paznicilor. În fine, el califica căderea lui S. ca accident de muncă. Rezumat al cursului investigației și decizii procedurale
19.Între 25 februarie și 5 decembrie 2005, diferiți investigatori au dat șase decizii de refuz de a deschide o investigație penală. Toate aceste decizii au fost anulate prin control ierarhic.
20.La 21 decembrie 2005, un investigator din parchetul raionului Tsentralny din Kaliningrad a deschis o investigație penală împotriva X pentru încălcarea dispoziției privind siguranța la locul de muncă care a dus la decesul lui S. În ianuarie 2006, reclamanta i s-a conferit calitatea de victimă.
21.Între 2007 și 2011, dosarul investigației penale a fost pierdut.
22.La 26 ianuarie 2012, un investigator a dat o decizie de refuz de a deschide o investigație penală pentru omucidere și pentru violență volontară care a dus la decesul lui S. considerând că era vorba de un accident.
23.Din documentele dosarului prezentate de Guvern rezultă că după 27 martie 2014, nicio măsură de cercetare nu a mai fi efectuată în cauză.
24.Între 22 mai 2006 și 21 septembrie 2017, diferiți investigatori au dat treisprezece decizii de renunțare la urmărire din cauza absenței unor fapte care să constituie vreun delict penal. Ei estimau că nimic nu permitea să se gândească la un caracter violent sau suspect al decesului lui S.; că acest deces fusese rezultatul neglijenței și nerespectării de către victimă a fișei sale de funcție, precum și absența unei scări fixe din apartament. Investigatorii considerau că nici angajatorul, nici persoanele implicate în construcția blocului nu determinaseră direct decesul lui S. Aceste decizii au fost toate, cu excepția ultimei, anulate prin control ierarhic. Investigația preliminară pentru neglijență profesională și pentru încălcarea dispoziției privind siguranța în domeniul construcției
25.La 13 august 2014, pornind de la dosarul investigației penale pentru încălcarea regulilor de siguranță la muncă, un investigator a decis să efectueze verificări suplimentare privind un posibil delict de neglijență profesională al persoanelor responsabile de recepția blocului păzit de S. și un posibil delict de încălcare a regulilor de siguranță în domeniul construcției.
26.În cadrul acestor verificări, investigatorii l-au interogat pe șeful de proiect al blocului, pe arhitecți, precum și pe funcționarii care au semnat procesul-verbal de recepție. Aceste persoane au indicat că blocul era conform normelor, și că, deși proiectul arhitectural prevedea scări fixe și bariere de siguranță între etajele apartamentelor, construcția din interiorul apartamentelor era o problemă personală a proprietarilor acestora și nu avea impact asupra siguranței exploatării blocului ca atare.
27.Autoritățile de urmărire penală nu au putut obține mai mulți documente privind construcția blocului, aceștia fiind distruși la expirarea duratei de conservare obligatorie.
28.La 2 noiembrie 2016, un investigator a desemnat doi experți în construcții responsabili de a determina dacă exista o legătură cauzală între căderea lui S. și eventuale încălcări ale regulilor de siguranță în domeniul construcției. La 9 decembrie 2016, experții au remis raportul lor în care indicau că nu pot răspunde la această întrebare din cauza absenței mai multor informații și documente necesare din dosarul investigației preliminare.
29.Într-o scrisoare din 14 aprilie 2017, comitetul de instrucție a indicat investigatorului șef al departamentului de instrucție al raionului Tsentralny din Kaliningrad că verificările preliminare persistau fără motiv valid.
30.Între 21 septembrie 2014 și 7 septembrie 2017, diferiți investigatori au dat doisprezece decizii similare de refuz de a deschide o investigație penală din cauza absenței unor fapte care să constituie delicte. Ei estimau că chiar dacă spațiul dintre etajele apartamentului duplex ar fi fost echipat cu o barieră de siguranță și conectat printr-o scară fixă, aceasta nu ar fi putut împiedica pe S. – o persoană în vârstă – să facă o cădere accidentală. Aceste decizii au fost toate anulate prin control ierarhic.
31.La 21 septembrie 2017, dosarul acestei investigații preliminare a fost unit cu dosarul investigației penale pentru încălcarea regulilor de siguranță la muncă.
32. Printr-o decizie din 27 iunie 2006, inspectoratul muncii a impus lui M. o amendă administrativă de 1.000 de ruble (RUB) (aproximativ 30 de euro (EUR)) pentru încălcarea dispoziției privind siguranța la locul de muncă, privind condițiile de muncă ale lui S.
33.La o dată nespecificată din dosar, reclamanta și mama sa au intentat o acțiune în justiție împotriva asociației de proprietari și constructorului blocului. Ele cereau indemnizație pentru prejudiciu moral și pentru cheltuielile înmormântării lui S.
34.La 25 aprilie 2007, tribunalul raionului Tsentralny din Kaliningrad a respins această acțiune. La 4 iulie 2007, curtea regională din Kaliningrad a anulat sentința în casație și a admis cererile în parte. Ea a considerat că accidentul fusese cauzat atât de neglijența lui S., cât și de încălcarea dispoziției privind siguranța la locul de muncă de către angajator și a ținut seama de faptul că S. avea cheia apartamentului neechipat cu o scară fixă. Curtea regională a ordonat asociației de proprietari să plătească reclamantei și mamei sale 25.000 RUB (aproximativ 715 EUR fiecare) pentru prejudiciu moral, precum și o sumă pentru cheltuielile înmormântării.
35.În 2013, reclamanta a depus un recurs pentru încălcarea dreptului la o durată rezonabilă a procedurii penale. La 31 mai 2013, curtea regională din Kaliningrad a respins recursul fără examinare pe motiv că eventualii responsabili de decesul lui S. nu fuseseră identificați, și prin urmare, legea privind încălcarea dreptului la o durată rezonabilă nu se aplica. La 10 august 2013, secția civilă a aceleiași curți a confirmat această decizie în apel.
36. Conform articolelor 24, 78, 143 § 2, 216 § 2 și 293 § 2 din codul penal, termenul de prescripție al acțiunii publice este de șase ani de la comiterea delictelor de încălcare a dispoziției privind siguranța la locul de muncă care a dus la moarte, încălcare a dispoziției de siguranță în domeniul construcției care a dus la moarte și neglijență profesională care a dus la moarte. Conform articolului 24 § 1 punctul 3) din CPC, urmărirea penală trebuie abandonată dacă acțiunea publică se stinge prin prescripție. ÎN DREPT
37. Invocând articolele 2, 6 și 13 din Convenție, reclamanta se plânge că investigația penală privind decesul tatălui ei a fost excessiv de lungă și ineficace. Stăpână asupra calificării juridice ce trebuie dată faptelor, Curtea consideră că este potrivit să examineze cauza sub aspectul laturii procedurale a articolului 2 din Convenție ( Sinim c. Turcia , n. 9441/10, §§ 48-49, 6 iunie 2017), care este enunțat în parte relevantă în speța de față după cum urmează: « 1. Dreptul oricărei persoane la viață este protejat de lege. (...)» Privind admisibilitatea
38.Guvernul susține că reclamanta nu a contestat diferitele acte și omisiuni ale investigatorilor și procurorilor în fața Procuraturii Generale, și el sugerează că cauza privind calitatea investigației este deci inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de atac interne. Reclamanta susține că petiția este admisibilă.
39.Curtea observă că toate deciziile de renunțare la urmărire și de refuz de a deschide o investigație penală date de investigatori, cu excepția ultimelor, au fost anulate prin control ierarhic. În prezența acestor anulări repetate, ea consideră că reclamanta nu trebuia să sesizeze, în plus, Procuratura Generală, deci obiecția privind neepuizarea căilor de atac interne trebuie respinge.
40.Constatând că petiția nu este manifestă neîntemeiat nici inadmisibilă din alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea o declară admisibilă. Pe fond Tezele părților
41.Reclamanta consideră că tatăl ei a decedat în circumstanțe suspecte, și că investigația penală a fost lungă și s-a împotmolit fără să fi permis să se arunce lumină asupra cauzei decesului. Ea propune trei ipoteze privind moartea tatălui ei: i) neglijența angajatorului lui S. care nu asigurasecu siguranța la muncă; ii) absența unei scări fixe și a barierelor de siguranță între etajele apartamentului duplex; iii) violență voluntară de către necunoscuți împotriva persoanei lui S.
42.Conform reclamantei, mărturiile Sh. și deposițiile medicilor urgentiști ar fi fost contradictorii fără ca autoritățile de urmărire penală să fi acordat atenție. În plus, autopsie lui S. ar fi fost largă lacunară.
43.Guvernul susține că durata investigației se explică prin complexitatea deosebită a cauzei, și el susține că art. 2 din Convenție nu a fost încălcat în speța de față. Aprecierea Curții
44.Curtea observă înainte de orice că reclamanta nu invocă, nici în substanță, o încălcare a laturii materiale a articolului 2 din Convenție. Cu alte cuvinte, intereata nu susține că statul este responsabil pentru decesul tatălui ei. Cauza ei este unică dedusă dintr-o încălcare a laturii procedurale a articolului menționat mai sus.
45.Curtea consideră că, în ciuda unor incoerențe în anumite mărturii recoltate și în pofida gravității leziunilor lui S., nu apare că decesul acestuia să fi rezultat dintr-un act intenționat sau să fi fost un « deces în circumstanțe suspecte », în sensul jurisprudenței Nicolae Virgiliu Tănase c. România ([MC], n. 41720/13, §§ 160-168, 25 iunie 2019, și cauzele citate acolo). Ea amintește că în cazul unui accident sau alt act involuntar, sarcina Curții constă únicamente în a stabili dacă statul a respectat obligația sa pozitivă procedurală de a institui un sistem judiciar efectiv și independent care permită în timp scurt de a stabili faptele, de a obliga responsabilii să răspundă și de a furniza victimelor o reparație adecvată. Această obligație procedurală poate fi considerată satisfăcută printr-un recurs în fața instanțelor civile, singur sau în conjunto cu un recurs în fața instanțelor penale ( idem , §§ 137 și 159).
46.În speța de față, cu privire mai întâi la întrebarea dacă sistemul judiciar a permis stabilirea faptelor și responsabilităților în timp scurt, Curtea observă următoarele.
47.Investigația penală, destinată să stabilească faptele, a fost deschisă doar zece luni după incident, și a durat unsprezece ani și zece luni (decembrie 2005 - septembrie 2017). Pe această perioadă, nicio măsură de cercetare nu a fost efectuată timp de patru ani (2007-2011) din cauza pierderii dosarului, apoi din nou timp de mai mult de trei ani (2014-2017) fără niciun motiv aparent, în timp ce deja în februarie 2011 prescripția acțiunii publice se epuizase (§36 mai sus), deci investigația nu mai avea practic nicio șansă să dea rezultat. În plus, această investigație nu a permis să se stabilească cu precizie mecanismul de apariție a leziunilor lui S. (paragrafele 13-16 mai sus).
48.Ea observă de asemenea că angajatorul lui S. și-a angajat răspunderea administrativă în 2006 și civilă în 2007, în timp ce responsabilitățile eventuale ale persoanelor responsabile de exploatarea sigură a blocului nu au fost niciodată stabilite. În acest sens, Curtea consideră că legătura cauzală între incidentul mortal pe de o parte și absența unei scări fixe și a barierelor de siguranță în apartament pe de altă parte se impunea de la început. Cu toate acestea, verificări pe acest aspect al cauzei nu au început decât nouă ani și jumătate mai târziu, în 2014. Curtea nu poate decât să constate că aceste măsuri au fost târzii, nu doar din cauza prescripției acțiunii publice epuizate în februarie 2011 (§36 mai sus) dar și din cauza faptului că la acel moment, mai mulți documente privind construcția blocului fuseseră deja distruse și că experții de specialitate nu au putut răspunde întrebărilor investigatorului (paragrafele 27-28 mai sus). În fine, această investigație preliminară a fost marcată de doisprezece decizii similare de refuz de a deschide o investigație penală, și durata sa nejustificată a fost constatată la nivel intern (paragrafele 29 și 30 mai sus). De aici rezultă că această investigație nu a oferit reclamantei șanse de a vedea persoanele responsabile de construcția și exploatarea blocului răspunzând.
49.Curtea consideră că, în speța de față, procedura penală internă nu a permis stabilirea faptelor « în timp scurt ».
50.În ceea ce privește acum « reparația civilă adecvată », ea observă, pe de o parte, că reclamanta a obținut la nivel intern 715 EUR pentru prejudiciu moral într-o procedură privind răspunderea civilă a angajatorului lui S. (§34 mai sus), dar ea consideră că această sumă a fost manifestă insuficientă pentru a îndepărta de la intereată calitatea de victimă ( Kotelnikov c. Rusia , n. 45104/05, §§ 109-110, 12 iulie 2016, și, pentru un exemplu recent, Zinchenko c. Rusia [comitet], n. 65697/13, § 19, 16 iunie 2020). Pe de altă parte, recursul pentru indemnizație pentru încălcarea dreptului la durată rezonabilă a procedurii penale a fost inaccesibil reclamantei (§35 mai sus).
51.Ținând seama de aceste elemente – durata și ineficacitate a procedurii penale și manifestă insuficiență a sumei alocate reclamantei la civil – Curtea concluzionează că statul pârât nu și-a îndeplinit obligația procedurală de a institui un sistem judiciar efectiv cerut de art. 2 din Convenție. De aici rezultă că a existat încălcare a laturii procedurale a articolului respectiv.
52. Conform articolului 41 din Convenție: « Dacă Curtea declară că a existat încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă legea internă a Părții Contractante nu permite să șteargă decât imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, în caz de necesitate, o satisfacție echitabilă. » Prejudiciu
53.Reclamanta cere 100.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit.
54.Guvernul consideră că dacă Curtea găsește o încălcare a Convenției în prezenta cauză, chestiunea privind satisfacția echitabilă trebuie decisa conform jurisprudenței constante în materie.
55.Curtea consideră că intereata a cunoscut în mod necesar o tulburare, o frustrare și un sentiment de injusticie care nu pot fi reparate prin singura constatare a încălcării făcută de prezenta hotărâre, dar că suma cerută este excesivă. Pronunțând în echitate și ținând seama de suma alocată reclamantei de instanțele civile, ea consideră că este de cuvință să fixeze la 9.300 EUR suma ce se va aloca interesei pentru prejudiciu moral, plus orice sumă ce ar putea fi datorată pe această sumă sub formă de impozit (a se vedea, pentru o situație similară, Zinchenko , mai sus citat, § 23).
56.Curtea consideră potrivit să calcheze rata dobânzilor moratorii pe rata de dobândă a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Taxe și cheltuieli
57.Reclamanta cere o sumă pe care nu o precizează pentru onorariile avocatului ei. Guvernul roagă Curtea să nu aloce nimic interesei la acest titlu.
58.Curtea respinge cererea reclamantei ca nespecificată și netayată. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, Declară petiția admisibilă; Declară că a existat încălcare a articolului 2 din Convenție sub laturile lui procedurale; Declară: a) că statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni, 9.300 EUR (nouă mii trei sute euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată pe această sumă sub formă de impozit, pentru prejudiciu moral, de convertit în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data reglementării; b) că de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale; Respinge restul cererii de satisfacție echitabilă. Întocmit în limbă franceză, apoi comunicat în scris la 15 iunie 2021, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Olga Chernishova Darian Pavli Grefiera adjunctă Președinte
AFFAIRE SILINA c. RUSSIE (Requête n o 16876/14) ARRÊT STRASBOURG 15 juin 2021 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Silina c. Russie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en un comité composé de : Darian Pavli, président, Dmitry Dedov, Peeter Roosma, juges, et de Olga Chernishova, greffière adjointe de section , Vu : la requête (n o 16876/14) dirigée contre la Fédération de Russie et dont une ressortissante de cet État, M me Svetlana Aleksandrovna Silina (« la requérante ») a saisi la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention ») le 27 janvier 2014, la décision de porter à la connaissance du gouvernement russe (« le Gouvernement ») les griefs tirés des articles 2 et 13 de la Convention, et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus, les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 mai 2021, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : INTRODUCTION
1.La présente affaire concerne le décès de S., père de la requérante, et l’enquête pénale relative à ce décès. Est en jeu l’article 2 de la Convention. EN FAIT
2.La requérante est née en 1964 et réside à Kaliningrad. Elle a été représentée par M e A.V. Koss, avocat.
3.Le Gouvernement a été représenté par M. M. Galperine, représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme.
4. En janvier 2005, S., âgé de 65 ans, fut engagé sans contrat comme gardien d’un immeuble privé d’habitation à Kaliningrad. Le syndicat de copropriétaires était l’employeur de S.
5.Le 2 février 2005, la requérante reçut un appel l’informant que son père était hospitalisé, en état de coma cérébral, à la suite d’une chute dans un appartement duplex de l’immeuble qu’il gardait.
6.Le 3 février 2005, S. décéda à l’hôpital, sans reprendre connaissance, après des soins intensifs.
L’enquête pénale pour violation des dispositions sur la sécurité au travail Les dépositions faites pendant l’enquête 7 . Le 25 février, le 14 décembre 2005 et 30 janvier 2006, Sh., agente immobilière et seul témoin oculaire de l’incident, donna des explications écrites à un enquêteur du parquet du district Tsentralny de Kaliningrad. Elle indiqua que le 2 février 2005, elle devait avoir un rendez-vous avec des acheteurs potentiels d’un appartement duplex dans l’immeuble gardé par S. Avant le rendez-vous prévu, elle avait rencontré S. qui avait les clés de l’appartement où ils étaient entrés ensemble. Selon Sh., il était d’usage que les agents immobiliers soient accompagnés par un représentant du constructeur, le gardien de l’immeuble faisant alors office d’un tel représentant.
Les étages de l’appartement étaient reliés par une échelle en bois. S. avait commencé à descendre vers l’étage du bas, puis était subitement tombé par terre et perdu connaissance.
8.Le 17 janvier 2006 et le 25 août 2013, un enquêteur interrogea M., le président du syndicat des copropriétaires. Ce dernier dit qu’il était interdit aux gardiens d’entrer dans les appartements ; que le jour de l’accident, S. était en période probatoire. Il affirma avoir expliqué oralement à S. la teneur de la fiche de fonction du gardien, selon laquelle le gardien devait rester dans son local. M. fournit une copie de la fiche de fonction, non signée par S. Le 20 janvier 2006, la comptable du syndicat des copropriétaires qui fit des dépositions similaires à celles de M. 9. À une date non précisée en 2005, puis le 19 mai 2006, l’un des trois médecins urgentistes qui avaient récupéré S. de l’appartement témoigna que S. avait été trouvé sur le sol allongé sur le dos. En 2007, les autorités de poursuite décidèrent de trouver et interroger deux autres médecins urgentistes qui avaient pris en charge S. L’un d’eux déposa que S. avait été allongé sur le ventre. Le troisième médecin ne fut pas trouvé. Les autres mesures d’instruction effectuées pendant l’enquête a) Les inspections de la scène de l’incident 10 . Le 24 juin, puis les 4 et 14 décembre 2005, les enquêteurs effectuèrent des inspections de l’appartement duplex où S. avait été trouvé. Ils constatèrent que cet appartement était inoccupé et non électrifié, les sols étaient en béton, la hauteur entre les étages était de trois mètres et il y avait une échelle en bois reliant les étages. b) Les expertises et reports médicaux
11.Le 5 février 2005, un médecin légiste prépara le rapport d’autopsie. Selon ce rapport, S. n’avait pas d’alcool dans le sang, il présentait des fractures des côtés et la nuque. La cause du décès était un œdème cérébral et un traumatisme crânien. 12 . Le 31 mars 2006, un expert remit à un enquêteur un rapport préparé sur la base des documents médicaux concernant le décès de S. Selon ce rapport, le traumatisme crânien et les fractures des côtes du défunt avaient été causés par un ou plusieurs objets durs contondants, et ces lésions pouvaient avoir été le résultat d’une chute de l’échelle dans l’appartement. 13 . Le 28 janvier 2013, un collège d’experts prépara un rapport d’expertise médicale complémentaire considérant, en particulier, que le dossier de l’enquête pénale contenait trop peu de détails sur les circonstances de la chute alléguée pour se prononcer avec certitude sur le mécanisme d’apparition des lésions de S. 14 . Le 2 avril 2013, un médecin expert d’une clinique privée prépara, à la demande de la requérante, les conclusions sur l’autopsie et les expertises médicales de S. (paragraphes 11-13 ci-dessus). Selon ce médecin, les expertises contenaient des conclusions contradictoires et incohérentes en ce qui concernait notamment le mécanisme d’apparition des lésions, et la description des lésions de S. et des organes de celui-ci avait été manifestement insuffisante. 15 . Le 17 juillet 2013, l’autorité de surveillance dans le domaine de la santé ( Росздравнадзор ) prépara un rapport dans lequel elle estimait que les lésions, des organes et parties du corps de S. avaient été insuffisamment décrits dans le rapport de l’autopsie et que le médecin légiste avait omis d’effectuer certaines analyses et explorations obligatoires. 16 . Le 27 mars 2014, un collège de médecins-experts remit à un enquêteur un rapport d’expertise complémentaire, selon lequel l’autopsie du corps de S. avait été lacunaire, les lésions de la tête de celui-ci ayant été décrites de façon insuffisante. c) Les expertises relatives à la sécurité au travail
17.Le 10 mars 2006, un expert désigné par l’enquêteur prépara un rapport selon lequel les conditions de travail de S. étaient contraires à plusieurs dispositions relatives à la sécurité au travail, dispositions méconnues par son employeur ; et S. n’avait été ni formé ni informé sur ces obligations et tâches de travail.
18.Le 14 février 2013, le même expert prépara un rapport complémentaire. L’expert considérait que la cause directe du décès de S. était l’absence d’un escalier fixe et de barrières de sécurité entre les étages, en violation du projet architectural de l’immeuble et d’un règlement de sécurité et d’hygiène. Il indiquait aussi que, faute d’avoir signé la fiche de fonction, S. ne savait pas forcément qu’il ne devait pas quitter son local, d’autant qu’il y avait eu une pratique antérieure de visites immobilières en présence de gardiens. Enfin, il qualifiait la chute de S. comme un accident de travail. Un résumé du cours de l’enquête et des décisions procédurales
19.Entre le 25 février et le 5 décembre 2005, différents enquêteurs rendirent six décisions de refus d’ouvrir une enquête pénale. Toutes ces décisions furent annulées par voie de contrôle hiérarchique.
20.Le 21 décembre 2005, un enquêteur du parquet du district Tsentralny de Kaliningrad ouvrit une enquête pénale contre X pour violation des dispositions sur la sécurité au travail ayant entraîné la mort de S. En janvier 2006, la requérante se vit conférer la qualité de victime.
21.Entre 2007 et 2011, le dossier de l’enquête pénale fut égaré.
22.Le 26 janvier 2012, un enquêteur rendit une décision de refus d’ouvrir une enquête pénale pour homicide et pour violences volontaires ayant entraîné la mort de S. considérant qu’il s’agissait d’un accident. 23 . Il ressort des documents du dossier présenté par le Gouvernement qu’après le 27 mars 2014, aucune mesure d’instruction ne fut effectuée en l’affaire. 24 . Entre le 22 mai 2006 et le 21 septembre 2017, différents enquêteurs rendirent treize décisions de non-lieu à poursuivre en raison de l’absence de faits constitutifs d’un quelconque délit pénal. Ils estimaient que rien ne permettait de penser à un caractère violent ou suspect du décès de S ; que ce décès avait été le résultat de l’imprudence et du non-respect par la victime de sa fiche de fonction, ainsi que de l’absence d’un escalier fixe dans l’appartement. Les enquêteurs considéraient que ni l’employeur, ni les personnes impliquées dans la construction de l’immeuble n’avaient directement causé la mort de S. Ces décisions furent toutes, sauf la dernière, annulées par voie de contrôle hiérarchique. L’enquête préliminaire pour négligence professionnelle et pour violation des dispositions de sécurité dans le domaine de la construction
25.Le 13 août 2014, à partir du dossier de l’enquête pénale pour violation des règles de sécurité au travail, un enquêteur décida de mener des vérifications supplémentaires relativement à un possible délit de négligence professionnelle des personnes responsables de la réception ( прием в эксплуатацию ) de l’immeuble gardé par S. et à un possible délit de violation des règles de sécurité dans le domaine de la construction.
26.Dans le cadre de ces vérifications, les enquêteurs interrogèrent le maître d’œuvre de l’immeuble, les architectes ainsi que les fonctionnaires qui avaient signé le procès-verbal de réception. Ces personnes indiquèrent que l’immeuble était conforme aux normes, et que, bien que le projet architectural prévît des escaliers fixes et des barrières de sécurité entre les étages des appartements, la construction à l’intérieur des appartements était une affaire personnelle des propriétaires de ceux-ci et n’avait pas d’incidence sur la sécurité de l’exploitation de l’immeuble en tant que tel. 27 . Les autorités de poursuite ne purent obtenir plusieurs documents concernant la construction de l’immeuble, ceux-ci ayant été détruits à l’expiration du délai de la conservation obligatoire. 28 . Le 2 novembre 2016, un enquêteur désigna deux experts en construction chargés de déterminer s’il y avait un lien de causalité entre la chute de S. et d’éventuelles violations des règles de sécurité dans le domaine de la construction. Le 9 décembre 2016, les experts remirent leur rapport dans lequel ils indiquaient ne pas pouvoir répondre à cette question en raison de l’absence de plusieurs informations et documents nécessaires dans le dossier de l’enquête préliminaire. 29 . Dans une lettre du 14 avril 2017, le comité d’instruction indiqua à l’enquêteur en chef du département de l’instruction du district Tsentralny de Kalningrad que les vérifications préliminaires perduraient sans raison valable ( затяжной характер ). 30 . Entre le 21 septembre 2014 et le 7 septembre 2017, différents enquêteurs rendirent douze décisions similaires de refus d’ouvrir une enquête pénale pour absence de faits constitutifs de délits. Ils estimaient que même si l’espace entre les étages de l’appartement duplex avait été équipé d’une barrière de sécurité et relié par un escalier fixe, cela n’aurait pas pu empêcher S. – une personne âgée – de faire une chute accidentelle. Ces décisions furent toutes annulées par voie de contrôle hiérarchique.
31.Le 21 septembre 2017, le dossier de cette enquête préliminaire fut joint au dossier de l’enquête pénale pour violation des règles de sécurité au travail.
32. Par une décision du 27 juin 2006, l’inspection du travail infligea à M. une amende administrative de 1 000 roubles (RUB) (soit 30 euros (EUR) environ) pour violation des dispositions de sécurité au travail, concernant les conditions de travail de S. 33. À une date non précisée dans le dossier, la requérante et sa mère intentèrent une action en justice contre le syndicat des copropriétaires et le constructeur de l’immeuble. Elles demandaient une indemnisation pour le préjudice moral et pour les frais de l’enterrement de S. 34 . Le 25 avril 2007, le tribunal du district Tsentralny de Kaliningrad rejeta cette action. Le 4 juillet 2007, la cour régionale de Kaliningrad annula le jugement en cassation et accueillit les demandes en partie.
Elle considéra que l’accident avait été causé tant par l’imprudence de S. que par la violation des dispositions relatives à la sécurité au travail par son employeur et elle tint compte du fait que S. possédait la clé de l’appartement non équipé d’un escalier fixe. La cour régionale ordonna au syndicat des copropriétaires de payer à la requérante et à sa mère 25 000 RUB (soit 715 EUR environ) à chacune, pour préjudice moral, ainsi qu’un montant pour frais d’enterrement. 35 . En 2013, la requérante forma un recours pour violation du droit à un délai raisonnable de la procédure pénale. Le 31 mai 2013, la cour régionale de Kaliningrad rejeta le recours sans examen au motif que les éventuels responsables de la mort de S. n’avaient pas été identifiés, et que par conséquent, la loi relative à la violation du droit à un délai raisonnable ne s’appliquait pas.
Le 10 août 2013, la chambre civile de la même cour confirma cette décision en appel.
36 . Selon les articles 24, 78, 143 § 2, 216 § 2 et 293 § 2 du code pénal, le délai de prescription de l’action publique est de six ans révolus à compter de la commission des délits de violation de dispositions sur la sécurité au travail ayant entraîné mort d’homme, de violation de dispositions de sécurité dans le domaine de la construction ayant entraîné mort d’homme et de négligence professionnelle ayant entraîné mort d’homme. Selon l’article 24 § 1 point 3) du CPP, les poursuites pénales doivent être abandonnées si l’action publique se trouve éteinte par prescription. EN DROIT
37. Invoquant les articles 2, 6 et 13 de la Convention, la requérante se plaint que l’enquête pénale relative au décès de son père ait été excessivement longue et ineffective. Maîtresse de la qualification juridique à donner aux faits, la Cour estime qu’il convient d’examiner le grief sous l’angle du volet procédural de l’article 2 de la Convention ( Sinim c. Turquie , n o 9441/10, §§ 48-49, 6 juin 2017), qui est ainsi libellé en sa partie pertinente en l’espèce : « 1. Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi. (...) » Sur la recevabilité 38 . Le Gouvernement soutient que la requérante n’a pas contesté les différents actes et omissions des enquêteurs et procureurs devant le Parquet général, et il suggère que le grief relatif à la qualité de l’enquête est donc irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes.
La requérante argue que la requête est recevable. 39. La Cour relève que toutes les décisions de non-lieu à poursuivre et de refus d’ouvrir une enquête pénale rendues par les enquêteurs, à l’exception des dernières, ont été annulées par voie de contrôle hiérarchique. En présence de ces annulations répétées, elle estime que la requérante n’avait pas à saisir, en plus, le Parquet général, donc l’objection de non-épuisement des voies de recours internes doit être rejetée. 40. Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour la déclare recevable. Sur le fond Thèses des parties 41. La requérante estime que son père est décédé dans des circonstances suspectes, et que l’enquête pénale a été longue et s’est enlisée sans avoir permis de mettre la lumière sur la cause du décès.
Elle avance trois hypothèses relativement à la mort de son père : i) la négligence de l’employeur de S. qui n’avait pas assuré la sécurité au travail de celui-ci ; ii) l’absence d’un escalier fixe et de barrières de sécurité entre les étages de l’appartement duplex ; iii) des violences volontaires par des inconnus sur la personne de S. 42. Selon la requérante, les témoignages de Sh. et les dépositions des médecins urgentistes auraient été contradictoires sans que les autorités de poursuite y aient prêté attention. De plus, l’autopsie de S. aurait été largement lacunaire. 43. Le Gouvernement argue que la longueur de l’enquête s’explique par la complexité particulière de l’affaire, et il soutient que l’article 2 de la Convention n’a pas été violé en l’espèce.
Appréciation de la Cour 44. La Cour relève d’emblée que la requérante n’allègue pas, même en substance, une violation du volet matériel de l’article 2 de la Convention. Autrement dit, l’intéressée ne soutient pas que l’État est responsable du décès de son père. Son grief est uniquement tiré d’une violation du volet procédural de l’article précité. 45. La Cour estime que, en dépit de quelques incohérences dans certains témoignages recueillis et malgré une gravité des lésions de S., il n’apparaît pas que le décès de celui-ci ait résulté d’un acte intentionnel ou ait été un « décès dans les circonstances suspectes », au sens de la jurisprudence Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumanie ([GC], n o 41720/13, §§ 160-168, 25 juin 2019, et les affaires qui y sont citées).
Elle rappelle qu’en cas d’un accident ou d’un autre acte involontaire, la tâche de la Cour consiste uniquement à établir si l’État a respecté son obligation positive procédurale de mettre en place un système judiciaire effectif et indépendant qui permette à bref délai d’établir les faits, de contraindre les responsables à rendre des comptes et de fournir aux victimes une réparation adéquate. Cette obligation procédurale peut être jugée satisfaite par un recours devant les juridictions civiles, seul ou conjointement avec un recours devant les juridictions pénales ( ibidem , §§ 137 et 159). 46. En l’espèce, s’agissant d’abord de la question de savoir si le système judiciaire a permis l’établissement des faits et des responsabilités à bref délai, la Cour observe ce qui suit.
47. L’enquête pénale, censée établir les faits, n’a été ouverte que dix mois après l’incident, et elle a duré onze ans et dix mois (de décembre 2005 à septembre 2017). Sur cette période, aucune mesure d’instruction n’a été menée pendant quatre ans (de 2007 à 2011) en raison de la perte du dossier, puis encore pendant plus de trois ans (de 2014 à 2017) sans aucune raison apparente, alors qu’en février 2011 déjà la prescription de l’action publique s’était trouvée acquise (paragraphe 36 ci-dessus), de sorte que l’enquête n’avait quasiment plus aucune chance d’aboutir. En plus, cette enquête n’a pas permis d’établir précisément le mécanisme d’apparition des lésions de S. (paragraphes 13-16 ci-dessus) 48. Elle relève également que l’employeur de S. a engagé sa responsabilité administrative en 2006 et civile en 2007, alors que les responsabilités éventuelles des personnes responsables de l’exploitation sûre de l’immeuble n’ont jamais été établies.
À cet égard, la Cour estime que le lien de causalité entre l’incident mortel d’un côté et l’absence d’un escalier fixe et les barrières de sécurité dans l’appartement d’un autre côté s’imposait dès le début. Néanmoins, des vérifications sur cet aspect de l’affaire n’ont commencé que neuf ans et demi plus tard, en 2014. La Cour ne peut que constater que ces mesures ont été tardives, non seulement à cause de la prescription de l’action publique acquise en février 2011 (paragraphe 36 ci-dessus) mais aussi en raison du fait qu’à ce moment-là, plusieurs documents relatifs à la construction de l’immeuble avaient déjà été détruites et que les experts techniciens n’ont pas pu répondre aux questions de l’enquêteur (paragraphes 27-28 ci-dessus).
Enfin, cette enquête préliminaire a été marquée par douze décisions similaires de refus d’ouvrir une enquête pénale, et sa durée injustifiée a été constatée au niveau interne (paragraphes 29 et 30 ci-dessus). Il s’ensuit que cette enquête n’a pas offert à la requérante de chances de voir les personnes responsables de la construction et de l’exploitation de l’immeuble de rendre comptes.
49. La Cour estime que, en l’espèce, la procédure pénale interne n’a pas permis d’établir les faits « à bref délai ». 50. S’agissant maintenant d’une « réparation civile adéquate », elle constate, d’un côté, que la requérante a obtenu au niveau interne 715 EUR pour dommage moral dans une procédure relative à la responsabilité civile de l’employeur de S. (paragraphe 34 ci-dessus), mais elle estime que ce montant a été manifestement insuffisant pour enlever à l’intéressée la qualité de victime ( Kotelnikov c. Russie , n o 45104/05, §§ 109-110, 12 juillet 2016, et, pour un exemple récent, Zinchenko c. Russie [comité], n o 65697/13, § 19, 16 juin 2020). D’un autre côté, le recours en indemnisation pour violation du droit à un délai raisonnable de la procédure pénale a été inaccessible à la requérante (paragraphe 35 ci-dessus).
51. Eu égard à ces éléments – la durée et l’inefficacité de la procédure pénale et l’insuffisance manifeste du montant alloué à la requérante au civil – la Cour conclut que l’État défendeur ne s’est pas acquitté de son obligation procédurale de mettre en place un système judiciaire effectif exigé par l’article 2 de la Convention. Partant, il y a eu violation du volet procédural dudit article.
52. Aux termes de l’article 41 de la Convention : « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » Dommage 53. La requérante demande 100 000 euros (EUR) au titre du dommage moral qu’elle estime avoir subi. 54. Le Gouvernement estime que si la Cour trouve une violation de la Convention dans la présente affaire, la question relative à la satisfaction équitable doit être décidée conformément à la jurisprudence constante en la matière. 55. La Cour considère que l’intéressée a nécessairement connu une détresse, une frustration et un sentiment d’injustice qui ne sauraient être réparés par le seul constat de violation opéré par le présent arrêt, mais que la somme réclamée est excessive.
Statuant en équité et compte tenu du montant alloué à la requérante par les juridictions civiles, elle estime qu’il y a lieu de fixer à 9 300 EUR la somme à allouer à l’intéressée pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt (voir, pour une situation similaire, Zinchenko , précité, § 23). 56. La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. Frais et dépens 57. La requérante réclame une somme qu’elle ne précise pas pour les honoraires de son avocat. Le Gouvernement prie la Cour de ne rien allouer à l’intéressée à ce titre.
58. La Cour rejette la demande de la requérante comme non précisée et non étayée. PAR CES MOTIFS, LA COUR,
, Déclare la requête recevable ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 2 de la Convention sous son volet procédural ; Dit : a) que l’État défendeur doit verser à la requérante, dans un délai de trois mois, 9 300 EUR (neuf mille trois cents euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur, au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; Rejette le surplus de la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 juin 2021, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Olga Chernishova Darian Pavli Greffière adjointe Président