SECŢIUNEA A CINCEA CAUZA BRAGA c. REPUBLICA MOLDOVA (solicitarea nr. 59351/12) HOTĂRÂREA (satisfacție echitabilă) STRASBURG 3 iulie 2025 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Braga c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care face parte dintr-un comitet compus din: Georgios A. Serghides , președinte , Gilberto Felici, Diana Sârcu , judecători , și de Martina Keller , graffiter adjunct de secțiune , După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 iunie 2025 , Renunță la hotărâre că aici , adoptat la această dată : PROCEDURA 1. La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Moldova, printre care și o resortisantă a acestui stat, Mariana Braga, reclamanta, a sesizat Curtea la 28 august 2012, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În hotărârea definitivă a Tribunalului de Primă Instanță de la Centru (Chișinău) din 25 iulie 2008, care îi era în favoarea sa, recurenta considera că nu își cunoștea drepturile care decurg din art. 6 alineatul (1) din convenție și din art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Prin această hotărâre, instanța în cauză a acordat recurentei suma de 350 000 lei moldovens (MDL) (aproximativ 22 900 EUR) în funcție de cursul de schimb în vigoare la momentul respectiv), pentru a-i cumpăra un apartament și o mașină, pentru a-și întreține copiii până la majoritatea lor și pentru a-i plăti anual 1 000 EUR până în 2022. La 1 martie 2012, Curtea de apel din Chișinău a primit cererea în rejudecare formulată de către soțul-fost și a anulat hotărârea din 25 iulie 2008 pe motiv că situația economică a acestuia era înrăutățită. Printr-o hotărâre din 17 martie 2020 (adică hotărârea din 17 martie 2020) Curtea a statuat că anularea hotărârii definitive din 25 iulie 2008 era incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice și că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Braga și Mitgard Terra S.A. Republica Moldova [comitet], nr. 59351/12 și 41538/13, § 28-29, 17 martie 2020). Pe baza articolului 41 din Convenție, recurenta a solicitat, cu titlu de prejudiciu material pe care a declarat că l-a suferit, suma de 150 649,89 EUR, care, în opinia sa, reprezenta sumele pe care fostul soț trebuia să i le plătească în temeiul hotărârii din 25 iulie 2008, dobânzile restante aferente acestor sume și contravaloarea unui apartament și a unei mașini. De asemenea, aceasta a solicitat 10 000 EUR pentru prejudicii morale. Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de fapt pentru prejudiciul material, Curtea lal a adresat și a invitat guvernul și reclamanta să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 34 și punctul 4 din dispozitiv). Cu toate acestea, Curtea a alocat recurentei 3 600 EUR pentru prejudiciul moral (ibidem, § 37). Guvernul a prezentat observații. Acesta arată că, după pronunțarea hotărârii din acțiunea principală, agentul guvernamental a depus o cerere de revizuire a procedurii interne. Acesta indică faptul că, printr-o decizie din 7 februarie 2022, Tribunalul de apel din Chișinău a primit această cerere, a anulat decizia din 1 martie 2012 pe care Curtea a considerat-o incompatibilă cu dispozițiile convenției, a respins cererea în revizuire scrisă anterior de către la a ex-soții recurentei și a prezentat părțile în situația în care se aflau atunci când hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Centru (Chișinău) din 25 iulie 2008 era definitivă. Reprezentantul recurentei nu a prezentat noi pretenii în legătură cu prejudiciul material și nici nu a confirmat faptul că reclamanta le menținea pe cele furnizate anterior Curții. Invitat să comenteze observațiile guvernului, acesta a informat că procedura de executare a hotărârii din 25 iulie 2008 era pendinte la nivel intern, fără a furniza alte detalii. CU PRIVIRE LA CEREREA GUVERNĂRII DE A RETRAGE RECUNOAȘTEREA ROLULUI ÎN APLICAREA ARTICOLULUI 37 ALINEATUL (1) (b) DIN CONVENȚIA 8. Guvernul consideră că, din cauza anulării deciziei Tribunalului din Chișinău din 1 martie 2012, consecințele încălcărilor constatate de Curte au fost readuse și, prin urmare, a avut loc o restituțio in ïrum. El susține că drepturile recurentei au fost restabilite și că, în orice moment, aceasta poate pune în mișcare procedura de executare a hotărârii din 25 iulie 2008. Acesta furnizează un document conform căruia, după adoptarea deciziei Tribunalului de apel din Chișinău din 7 februarie 2022, recurenta nu a solicitat executarea acestei hotărâri. Guvernul adaugă că răspunderea sa nu poate fi angajată din cauza unei eventuale neexecutări de către un debitor privat a unei creanțe exigibile. Pe baza celor de mai sus, acesta susține că litigiul a fost soluționat în favoarea recurentei și invită Curtea să elimine din rol cererea, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b) din convenție. Recurenta susține că procedura de executare a hotărârii din 25 iulie 2008 este în curs de desfășurare, dar că hotărârea nu poate fi executată. 10. Curtea subliniază că, din motivele expuse mai jos, nu consideră că este necesar să se abordeze problema dacă a existat o nerespectare din partea recurentei a condițiilor de formă legate de satisfacția echitabilă și dacă aceasta trebuie să suporte consecințele negative ale acesteia (a se vedea rechemarea principiilor relevante din Nagmetov c. Rusia [GC], nr. 35589/08, § 75, 30 martie 2017). 11. Curtea reaminteşte că, în termenii articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție, aceasta poate, în orice moment al procedurii, (...) să decidă să elimine o cerere din rol atunci când circumstanţele permit să se ajungă la concluzia că litigiul a fost soluţionat (...). Pentru a putea ajunge la concluzia că dispoziția menționată anterior se aplică în speță, Curtea trebuie să răspundă la două întrebări succesive. În primul rând, ea trebuie să se întrebe dacă faptele de care se plânge ea în mod direct persistă sau nu. În al doilea rând, aceasta trebuie să soluţioneze problema dacă consecinţele care ar putea rezulta dintr-o posibilă încălcare a convenţiei din cauza acestor fapte au fost şterse, readuse sau remediate (Partea politică Republica Moldova (dec.), nr. 8243/15, § 23, 6 iunie 2023 și cauzele menționate în aceasta. 12. În speță, Curtea arată că decizia Tribunalului din Chișinău din 1 martie 2012, pe care a pronunțat-o contrar articolului 6 alineatul (1) din Convenție și articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în hotărârea sa din acțiunea principală, a fost anulată ca urmare a unei cereri de revizuire formulată de agentul guvernului și că hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Centru (Chișinău) din 25 iulie 2008, a cărei anulare abuzivă a fost denunțată de recurentă în fața Curții, a devenit definitivă. Prin urmare, Curtea constată că faptele la originea prezentei cauze au încetat să existe. 13. Acum îi revine sarcina de a verifica dacă noile evoluții din acest caz constituie o reparație adecvată și suficientă pentru a elimina consecințele încălcării convenției. 14. Curtea reafirmă că cea mai adecvată formă de redresare pentru o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție constă în a se asigura că reclamantul se regăseşte pe cât posibil în situaţia care ar fi fost a sa dacă această dispoziţie nu ar fi fost ignorată (a se vedea, de exemplu, Salduz c. Turcia [GC], nr. 36391/02, § 72, CEDO 2008, și Inmobilizados y Managementes S.L. Spania, nr. 79303/17, § 45, 14 septembrie 2021). Aceasta a urmat același raționament atunci când a ajuns, ca și în speță, la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție din cauza anulării abuzive a unei hotărâri definitive (Popov c. Moldova (nr. 2) , nr. 19960/04, § 63, 6 decembrie 2005 și Banca Internaționala de Investeștii și Dezvoltare MB S.A. Republica Moldova, nr. 28648/05, § 54, 16 octombrie 2012). Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe excepționale, revizuirea unei cauze sau redeschiderea procedurilor se dovedește a fi cea mai eficientă și chiar singura modalitate de a realiza restitutio in interum ( Moreira Ferreira c. Portugalia (nr. 2) [GC], nr. 19867/12, § 48, 11 iulie 2017). În cele din urmă, Comisia reiterează faptul că, în cazul în care natura încălcării permite o restitutio in interum, statului pârât îi revine sarcina de a o realiza. În cazul în care, pe de altă parte, legislația națională nu permite sau nu permite să se șteargă că sunt impedimente pe deplin consecințele încălcării, art. 41 din convenție conferă Curții competența de a acorda părții în cauză, dacă este cazul, satisfacția care i se pare adecvată (Molla Sali c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 20452/14, § 32, 18 iunie 2020). 15. În speță, Curtea consideră că redeschiderea procedurii interne și anularea deciziei din 1 martie 2012 reprezintă o despăgubire adecvată și suficientă pentru reclamantă. Într-adevăr, Comisia consideră că aceasta se regăsește acum în situația care ar fi fost a sa dacă dispozițiile convenției, a cărei încălcare ar fi fost constatată în hotărârea principală, nu au fost necunoscute, și anume cea în care hotărârea din 25 iulie 2008 era definitivă. Curtea arată că creanțele recurentei față de fostul său soț au fost astfel restabilite și că sunt exigibile. În acest sens, Comisia ia notă de argumentul guvernului potrivit căruia Ö este în dreptul de a Õ angaja împotriva fostului său soț procedura de Õ executare a tranzacției omologate prin hotărârea din 25 iulie 2008. Comisia observă că acest punct nu este contestat de recurentă. 16. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cele două condiții care permit aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție sunt îndeplinite în speță. Prin urmare, litigiul care rezultă din anularea hotărârii din 25 iulie 2008 poate fi considerat acum ca fiind "soluționat" în sensul acestei dispoziții. În cele din urmă, niciun motiv special privind respectarea drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția nr. 17. Prin urmare, este necesar să se şteargă cererea de rol în măsura în care aceasta se referă la problema adresată sub aspectul articolului 41 din Convenție. 18. Curtea precizează că considerațiile sale pronunțate în speță nu aduc atingere posibilității recurentei de a introduce o nouă hotărâre de care Curtea ar putea avea nevoie, care ridică o problemă nouă, care nu este abordată de prezenta cauză, legată de neexecutarea hotărârii din 25 iulie 2008. Prin aceste motive, Curtea decide, în termen de un an, să şteargă cauza de la rol în măsura în care aceasta se referă la problema adresată sub aspectul articolului 41 din Convenție. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 iulie 2025, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Martina Keller Georgios A. Serghides Grefier Adjunct Preşedinte
CINQUIÈME SECTION
AFFAIRE BRAGA c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
(Requête n
o
59351/12)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
3 juillet 2025
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Braga c. République de Moldova,
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en un comité composé de
:
Georgios A. Serghides
, président
,
Gilberto Felici,
Diana Sârcu
, juges
,
et de Martina Keller,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 juin 2025,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République de Moldova et dont une ressortissante de cet État, M
me
Mariana
Braga («
la requérante
»), a saisi la Cour le 28 août 2012 en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante voyait dans l’annulation du jugement définitif du tribunal de première instance de Centru (Chișinău) du 25 juillet 2008, qui lui était favorable, une méconnaissance de ses droits découlant de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention. Par ce jugement, le tribunal en question homologuait la transaction conclue entre l’intéressée et son ex-époux concernant le partage des biens communs, en vertu de laquelle ce dernier s’engageait à payer à la requérante la somme de 350
000 lei moldaves (MDL) (environ 22
900 euros (EUR) selon le taux de change en vigueur à l’époque), à lui acheter un appartement et une voiture, à subvenir aux besoins de leurs deux enfants jusqu’à leur majorité et à lui payer annuellement 1
000 EUR jusqu’en 2022. Le 1
er
mars 2012, la cour d’appel de Chișinău accueillit la demande en révision formulée par l’ex
‑
époux et annula le jugement du 25 juillet 2008 au motif que la situation économique de celui
‑
ci s’était dégradée.
3.
Par un arrêt du 17 mars 2020 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l’annulation du jugement définitif du 25 juillet 2008 était incompatible avec le principe de la sécurité des rapports juridiques et qu’il y avait eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention (
Braga et Mitgard Terra S.A. c. République de Moldova
[comité], n
os
59351/12 et 41538/13, §§ 28-29, 17 mars 2020).
4.
En s’appuyant sur l’article
41 de la Convention, la requérante réclamait, au titre du préjudice matériel qu’elle disait avoir subi, la somme de 150
649,89
EUR, qui représentait, selon elle, les montants que son ex-époux devait lui payer en vertu du jugement du 25
juillet 2008, les intérêts moratoires afférents à ces montants et la contrevaleur d’un appartement et d’une voiture. Elle demandait également 10
000 EUR pour préjudice moral.
5.
La question de l’application de l’article
41 de la Convention ne se trouvant pas en état pour le dommage matériel, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 34, et point 4 du dispositif). En revanche, la Cour a alloué à la requérante 3
600 EUR au titre du préjudice moral (
ibidem
, § 37).
6.
Le Gouvernement a déposé des observations. Il relève qu’après le prononcé de l’arrêt au principal, l’agent du Gouvernement a introduit une demande en révision de la procédure interne. Il indique que, par une décision du 7
février 2022, la cour d’appel de Chișinău a accueilli cette demande, a annulé la décision du 1
er
mars 2012 que la Cour avait jugée incompatible avec les dispositions de la Convention, a rejeté la demande en révision formulée précédemment par l’ex-époux de la requérante et a remis les parties dans la situation dans laquelle elles se trouvaient lorsque le jugement du tribunal de première instance de Centru (Chișinău) du 25 juillet 2008 était définitif.
7.
Le représentant de la requérante n’a pas soumis de nouvelles prétentions au titre du dommage matériel ni confirmé que la partie requérante maintenait celles fournies précédemment à la Cour. Invité à commenter les observations du Gouvernement, il a fait savoir que la procédure d’exécution du jugement du 25 juillet 2008 était pendante au niveau interne, sans fournir d’autres détails.
SUR LA DEMANDE DU GOUVERNEMENT DE RAYER LA REQUÊTE DU RÔLE EN APPLICATION DE L’ARTICLE 37 § 1
b)
8.
Le Gouvernement estime qu’en raison de l’annulation de la décision de la cour d’appel de Chișinău du 1
er
mars 2012, les conséquences des violations constatées par la Cour ont été redressées et qu’il y a eu dès lors une
restitutio in integrum
. Il avance que les droits de la requérante ont été restaurés et qu’à tout moment, elle peut mettre en mouvement la procédure d’exécution du jugement du 25 juillet 2008. Il fournit un document selon lequel, après l’adoption de la décision de la cour d’appel de Chișinău du 7 février 2022, la requérante n’a pas demandé l’exécution de ce jugement. Le Gouvernement ajoute que sa responsabilité ne saurait être engagée en raison d’une éventuelle non-exécution par un débiteur privé d’une créance exigible. À l’aune de ce qui précède, il soutient que le litige a été résolu en faveur de la requérante et invite la Cour à rayer du rôle la requête, en application de l’article 37 § 1 b) de la Convention.
9.
La requérante soutient que la procédure d’exécution du jugement du 25
juillet 2008 est en cours, mais que le jugement ne peut pas être exécuté.
10.
La Cour relève d’emblée que, pour les raisons exposées ci-dessous, elle n’estime pas nécessaire de se pencher sur la question de savoir s’il y a eu un non-respect de la part de la requérante des conditions de forme liées à la satisfaction équitable et si celle-ci doit en supporter les conséquences négatives (voir le rappel des principes pertinents dans
Nagmetov c. Russie
[GC], n
o
35589/08, § 75, 30 mars 2017).
11.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 37 § 1 b) de la Convention, elle peut, «
[à] tout moment de la procédure, (...) décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure (...) que le litige a été résolu (...)
». Pour pouvoir conclure à l’applicabilité à l’espèce de la disposition précitée, la Cour doit répondre à deux questions successives. D’abord, elle doit se demander si les faits dont l’intéressée se plaint directement persistent ou non. Ensuite, elle doit trancher la question de savoir si les conséquences qui pourraient résulter d’une éventuelle violation de la Convention à raison de ces faits ont été effacées, redressées ou remédiées (
Parti politique «
Patria
» c. République de Moldova
(déc.), n
o
8243/15, § 23, 6
juin 2023, et les affaires qui y sont citées).
12.
En l’espèce, la Cour relève que la décision de la cour d’appel de Chișinău du 1
er
mars 2012, qu’elle a jugée contraire aux articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention dans son arrêt au principal, a été annulée à la suite de la demande en révision formulée par l’agent du Gouvernement et que le jugement du tribunal de première instance de Centru (Chișinău) du 25
juillet 2008, dont l’annulation abusive était dénoncée par la requérante devant la Cour, est redevenu définitif. La Cour constate donc que les faits à l’origine de la présente affaire ont cessé d’exister.
13.
Il lui incombe à présent de rechercher si les nouveaux développements dans la présente affaire constituent une réparation adéquate et suffisante pour effacer les conséquences des violations de la Convention.
14.
La Cour réaffirme que la forme la plus appropriée de redressement pour une violation de l’article 6 § 1 de la Convention consiste à faire en sorte que le requérant se retrouve autant que possible dans la situation qui aurait été la sienne si cette disposition n’avait pas été méconnue (
voir, par exemple,
Salduz c. Turquie
[GC], n
o
36391/02, §
72, CEDH 2008, et
Inmobilizados y Gestiones S.L.
c. Espagne
, n
o
79530/17, § 45, 14 septembre 2021). Elle a suivi le même raisonnement lorsqu’elle a conclu, comme en l’espèce, à la violation de l’article 6 §
1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention en raison de l’annulation abusive d’un jugement définitif (
Popov c.
Moldova (n
o
2)
, n
o
19960/04, § 63, 6 décembre 2005, et
Banca Internațională de Investiții și Dezvoltare MB S.A. c. République de Moldova
, n
o
28648/05, § 54, 16 octobre 2012). La Cour rappelle également que, dans certaines circonstances exceptionnelles, le réexamen d’une affaire ou la réouverture des procédures se révèle être le moyen le plus efficace, voire le seul, de réaliser la
restitutio in integrum
(
Moreira Ferreira c. Portugal (n
o
2)
[GC], n
o
19867/12, § 48, 11 juillet 2017). Enfin, elle redit que si la nature de la violation permet une
restitutio in integrum
, il incombe à l’État défendeur de la réaliser. Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de la violation, l’article
41 de la Convention habilite la Cour à accorder à la partie lésée, s’il y a lieu, la satisfaction qui lui semble appropriée (
Molla Sali c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
20452/14, §
32, 18 juin 2020).
15.
En l’espèce, la Cour estime que la réouverture de la procédure interne et l’annulation de la décision du 1
er
mars 2012 représentent une réparation adéquate et suffisante pour la requérante. En effet, elle juge que l’intéressée se retrouve désormais dans la situation qui aurait été la sienne si les dispositions de la Convention, dont la violation avait été constatée dans l’arrêt au principal, n’avaient pas été méconnues, à savoir celle où le jugement du 25 juillet 2008 était définitif. La Cour relève que les créances de la requérante envers son ex
‑
époux ont ainsi été restaurées et qu’elles sont exigibles. À ce sujet, elle prend note de l’argument du Gouvernement selon lequel l’intéressée est en droit d’engager contre son ex-époux la procédure d’exécution de la transaction homologuée par le jugement du 25 juillet 2008. Elle observe que ce point n’est pas contesté par la requérante.
16.
Compte tenu de ce qui précède, la Cour juge réunies en l’espèce les deux conditions permettant de faire application de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Le litige découlant de l’annulation du jugement du 25 juillet 2008 peut donc à présent être considéré comme «
résolu
» au sens de cette disposition. Enfin, aucune raison particulière relative au respect des droits de l’homme tel que défini dans la Convention n’oblige la Cour à poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention.
17.
Partant, il y a lieu de rayer la requête du rôle pour autant qu’elle concerne la question réservée sous l’angle de l’article 41 de la Convention.
18.
La Cour précise que ses considérations opérées en l’espèce sont sans préjudice de la possibilité pour la requérante d’introduire une nouvelle requête dont la Cour pourrait avoir à connaître, soulevant un problème nouveau, non traité par la présente affaire, lié à l’éventuelle non-exécution du jugement du 25
juillet 2008.
Décide
de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne la question réservée sous l’angle de l’article
41 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 juillet 2025, en application de l’article
77
§§
2 et
3 du règlement.
Martina Keller
Georgios A. Serghides
Greffière adjointe
Président