Duarte Agostinho și alții împotriva Portugaliei

Comunicată la 13 noiembrie 2020 Publicată la 30 noiembrie 2020 SECȚIUNEA A patra Cerere nr. 39371/20 Cláudia DUARTE AGOSTINHO și altele împotriva Portugaliei și 32 alte state introduse la 7 septembrie 2020 Reclamanții sunt resortisanți portughezi cu vârsta de 21, 17, 8, 20, 15 și respectiv 12 ani (a se vedea lista reclamanților și a statelor pârâte din anexă) și sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Marc Willers, avocat la Londra. La 13 octombrie 2020, președintele secțiunii IV a acceptat cererea reclamanților ca cererea să fie examinată cu prioritate în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții. Statele contractante care ar participa la încălzirea globală și care se manifestă, printre altele, prin vârfuri de căldură care ar afecta condițiile de viață și sănătatea reclamanților; reclamanții susțin că incendiile forestiere care au avut loc în Portugalia în ultimii ani, în special începând cu 2017, sunt rezultatul direct al încălzirii globale.

Reclamanții susțin că sunt în pericol de a avea probleme de sănătate din cauza acestor incendii și că au avut deja, în urma sau în timpul incendiilor forestiere, tulburări de somn, alergii, dificultăți de respirație, toate exacerbate de temperaturi foarte ridicate în timpul sezonului cald. În timpul incendiilor forestiere care au avut loc de mai multe ori pe an, uneori, ei au fost în imposibilitatea de a petrece timp afară, pentru a juca sau a practica o activitate fizică, iar școlile au fost temporar închise. Al cincilea și al șaselea reclamant subliniază că dereglementarea climatică generează furtuni foarte puternice în timpul iernii și susțin că casa lor, care se află la Lisabona, este foarte aproape de mare și este potențial în pericol de a suferi devastarile unor astfel de furtuni.

Reclamanții susțin, de asemenea, că sunt încântați de dezastrele naturale, cum ar fi incendiile forestiere care au cauzat moartea a peste o sută de persoane, care au avut loc deja în vecinătatea lor și la care au asistat uneori. În plus, anxietatea lor este legată de perspectiva de a trăi într-un climat din ce în ce mai cald pe tot parcursul vieții lor, care i-ar afecta pe ei și familiile pe care le-ar putea fonda în viitor. Reclamanții se plâng de nerespectarea de către aceste 33 de state a obligațiilor lor pozitive în temeiul articolelor 2 și 8 din convenție, citite în lumina angajamentelor asumate în cadrul Hotărâreaui de la Paris privind clima din 2015 (COP21).

Acestea se referă în special la angajamentul prevăzut la art. 2 din la .Acord, și anume de a limita temperatura medie a planetei cu mult sub 2 C în comparație cu nivelurile preindustriale și de a continua acțiunea de limitare a temperaturilor la 1,5 C în raport cu nivelurile preindustriale, având în vedere că acest lucru ar reduce semnificativ riscurile și efectele schimbărilor climatice. De asemenea, reclamanții susțin o încălcare a articolului 14 coroborat cu articolele 2 și/sau 8 din convenție, susținând că încălzirea globală afectează în special generațiile lor și că, având în vedere vârsta lor, interferențele în drepturile lor sunt mai pronunțate decât cele în drepturile generațiilor anterioare, având în vedere deteriorarea condițiilor climatice care vor continua de-a lungul timpului.

Având în vedere faptul că patru reclamanți sunt copii, aceștia susțin că dispozițiile menționate anterior ale Convenției trebuie citite în lumina art. 3 (1) din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului, care impune ca orice decizie referitoare la aceștia să se bazeze pe considerația profundă a interesului superior al copilului. Acestea se bazează, de asemenea, pe principiul echității între generații, care figurează în mai multe instrumente internaționale, inclusiv Declarația de la Rio din 1992 privind l … Ei consideră că nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru ca povara schimbărilor climatice să fie pusă pe seama generațiilor tinere ca urmare a adoptării unor măsuri inadecvate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Primii trei solicitanți se plâng, de asemenea, de dificultatea, având în vedere vârfurile tot mai mari ale secetei, de a continua să cultive legume în zonele lor împădurite și de a extrage apă din puțul care se află pe proprietatea familiei lor. Incendiile forestiere recurente din ultimii ani au cauzat daune asupra proprietății familiei lor, în special din cauza emisiilor de cenușă. Reclamanții consideră că statele membre nu și-au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul dispozițiilor Convenției de mai sus, citite în special în lumina tratatelor internaționale în domeniul climei.

Acestea din urmă pun în sarcina statelor semnatare obligația de a adopta măsuri pentru a reglementa în mod adecvat contribuțiile lor la schimbările climatice prin reducerea emisiilor pe teritoriul lor și pe alte teritorii pe care le au în jurisdicție în afara controlului exporturilor de combustibili fosili compensând emisiile rezultate din importul de bunuri și limitând evacuarea emisiilor în străinătate, aceste obligații precise există chiar și atunci când contribuțiile statelor membre la încălzirea globală se materializează în afara teritoriului lor. Conform acestor obligații, statele trebuie să pună în aplicare măsuri concrete și eficiente, ale căror evaluări se bazează pe analiza ratei de reducere a emisiilor obținute prin introducerea acestora.

În acest caz, având în vedere depășirea țintei de creștere a încălzirii globale, stabilită la 1,5 Cd a crescut, reclamanții consideră că contribuția statelor la acest exces este semnificativă, astfel încât măsurile luate de acestea din urmă pentru a-l reduce trebuie considerate necorespunzătoare până la proba contrarie. Lipsa unor măsuri adecvate pentru limitarea emisiilor globale constituie, în sine, o încălcare a obligațiilor care revin statelor. Reclamanții consideră că statele membre își împărtășesc presupusa responsabilitate în ceea ce privește schimbările climatice și că incertitudinea în ceea ce privește partajarea echitabilă a acestei contribuții între statele membre nu poate fi acordată exclusiv reclamanților.

Acestea subliniază urgența absolută pentru a acționa în favoarea climei și consideră că este urgent ca, în acest context, Curtea să recunoască responsabilitatea partajată a statelor membre și să absolve reclamanții de obligația de a epuiza căile de atac interne în fiecare stat membru. Având în vedere lipsa de acțiune a guvernului, Curtea ar trebui să ia apărarea reclamanților și să-i protejeze de amenințările care le afectează din cauza schimbărilor climatice. O astfel de abordare ar răspunde cerinței urgente de a acționa în vederea respectării țintei de 1,5 C și, în același timp, ar crește probabilitatea unui răspuns eficient din partea instanțelor naționale.

În această privință, reclamanții susțin că acțiunile în justiție au fost deja întreprinse de părți terțe în mai multe state membre din cauza faptului că obligația de a respecta obligațiile obligatorii de reducere a emisiilor globale a fost îndeplinită, iar unele dintre aceste acțiuni au fost finalizate, altele nu, în timp ce altele sunt încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. Cu toate acestea, într-un caz deosebit de complex ca acesta, obligarea reclamanților, proveniți din familii modeste și cu reședința în Portugalia, de a epuiza căile de atac în fața instanțelor naționale ale fiecărui stat pârât, ar presupune impunerea unei sarcini excesive și disproporționate, în timp ce un răspuns eficient din partea instanțelor din toate statele membre este necesar, întrucât instanțele naționale nu pot să dea interdicții decât cu privire la propriile lor state.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI PĂRȚILE PĂRȚILOR PĂRȚII PĂRȚII PĂRȚII PĂRȚII PĂRȚII PĂRȚII PĂRȚII PĂRȚII se află sub jurisdicția statelor pârâte în sensul art. 1 din Convenție, astfel cum a fost interpretat de Curte, ținând cont, printre altele, de angajamentele asumate ca urmare a ratificării sau semnării Hotărâreaui de la Paris din 2015 privind reducerea emisiilor poluante pentru a limita încălzirea globală cu mult sub 2 C în raport cu nivelurile preindustriale și să continue acțiunea de limitare a temperaturilor la 1,5 Mai precis, faptele denunțate sunt de natură să implice răspunderea statelor pârâte luate individual sau colectiv din cauza politicilor și reglementărilor lor naționale sau, după caz, a măsurilor europene de reducere a amprentei de carbon din economiile lor, inclusiv din cauza activităților desfășurate în străinătate (a se vedea, de exemplu, Banković și altele (c. Belgia și altele) [GC], n 52707/99, CEDO 2001 XII Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia [GC], n 48787/99, CEDO 2004 VII; și M.N.

și alții c. Belgia [GC] (dec.), n 3599/18, 5 mai 2020) În termen de două luni de la data intrării în vigoare a prezentului acord, părțile contractante care aplică art. 34 din Convenția CEJ pot, în temeiul articolului 34 din Convenția CEJ, să aplice art. 34 din Convenția CEJ, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 34 din Convenția CEJ sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 34 din Convenția CEJ sau la art. 34 din Convenția CEJ, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 34 din Convenția CEJ, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 34 din Convenția CEJ sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 34 din Convenția CEJ sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) sau (b) din Convenția CETA, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol.

În special, reclamanții au suferit în mod direct sau indirect și în mod serios consecințele acțiunii insuficiente sau ale lipsei de acțiune a statelor pârâte pentru a atinge ținta de 1,5 C de mai sus (a se vedea, de exemplu, Caron și alții c. Franța (dec.), nr. 48629/08, 29 iunie 2010 Cordella și alții c. Italia, n 54414/13 și 54264/15, 24 ianuarie 2019; și Aly Bernard și alții și Greenpeace a c. Luxemburg (dec.), n 29197/95, 29 iunie 1999) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea nr. 2, a existat o încălcare în speță a articolelor 2, 3 și 8 din convenție, luată în nume propriu și combinată cu art. 14, precum și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție În special, ținând cont de marja lor de apreciere în domeniul mediului, statele pârâte și-au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul dispozițiilor Convenției invocate, citite în lumina dispozițiilor și principiilor relevante, cum ar fi principiile precauției și echității între generații, conținute în dreptul internațional al mediului, inclusiv în tratatele internaționale la care sunt părți, în special prin adoptarea unei reglementări adecvate și în timp util, prin măsuri adecvate și suficiente pentru a atinge obiectivul de a limita temperatura la 1,5 (a se vedea, de exemplu, Tătar c. România, nr. 67021/01, § 109 și 120, 27 ianuarie 2009 și Greenpeace E.V.

și alții, Germania (dec.), n 18215/06, 19 mai 2009) și prin punerea în aplicare a reglementărilor privind atenuarea schimbărilor climatice pe anchete și studii adecvate care să asigure participarea efectivă a publicului, astfel cum se prevede în Convenția de la Aarhus din 1998 privind accesul la informații, participarea publicului la procesul decizional și accesul la justiție în materie de mediu (a se vedea, de exemplu, Tătar c. România , nr. 67021/01, § 118, 27 ianuarie 2009) ANEXA I mai 2009) An de nastere Prenume Numele Anul Nasteriei Locul de nastere Cláudia DUARTE AGOSTINHO 1999 Portughez Pombal Martim DUARTE AGOSTINHO 2003 Portughez Urbanização Quinta do Seixal 2400- 703 Leiria Mariana DUARTE AGOSTINHO 2012 Portugheză Pombal Catarina DOS SANTOS MOTA 2000 Portughez Pombal Sofia DOS SANTOS OLIIRA 2005 Portugheză Sobreda André DOS SANTOS OLIVIIRA 2008 Portugheză Sobreda ANEXA II mai puțin state pârâte

Communiquée le 13 novembre 2020 Publié le 30 novembre 2020

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 39371/20 Cláudia DUARTE AGOSTINHO et autres contre le Portugal et 32 autres États introduite le 7 septembre 2020

OBJET DE L’AFFAIRE

Les requérants sont des ressortissants portugais âgés de 21, 17, 8, 20, 15 et 12 ans respectivement (voir la liste des requérants et des États défendeurs en annexe). Ils sont représentés devant la Cour par M. Marc Willers, avocat à Londres. Le 13 octobre 2020, le président de la section IV a fait droit à la demande des requérants à ce que la requête soit examinée prioritairement en vertu de l’article 41 du Règlement de la Cour. L’affaire porte sur les émissions de gaz à effet de serre émanant de 33 États contractants qui participeraient au réchauffement climatique et se manifestant, entre autres, par des pics de chaleurs qui impacteraient les conditions de vie et la santé des requérants. Les requérants font valoir que les incendies de forêt que connaît chaque année le Portugal depuis quelques années, notamment depuis 2017, sont le résultat direct de ce réchauffement climatique.

Les requérants allèguent être en risque de contracter des problèmes de santé à cause de ces incendies et avoir déjà eu, à la suite ou pendant des incendies de forêts, des troubles du sommeil, des allergies, des difficultés respiratoires, tous exacerbés par les températures très élevées pendant la saison chaude. Pendant les incendies de forêts qui ont eu lieu plusieurs fois par an parfois, ils ont été dans l’impossibilité de passer du temps dehors, pour jouer ou pratiquer une activité physique, et les écoles ont été temporairement fermées. Le cinquième et le sixième requérants soulignent que le dérèglement climatique engendre des tempêtes très puissantes en hiver et font valoir que leur maison, se situant à Lisbonne, est très proche de la mer et potentiellement en danger de subir les ravages de telles tempêtes.

Les requérants affirment aussi éprouver de l’anxiété face aux catastrophes naturelles telles les incendies de forêt ayant causé la mort de plus d’une centaine de personnes, qui se sont déjà produites dans leur voisinage et auxquelles ils ont parfois assisté. Leur anxiété est, de surcroît, liée à la perspective de vivre dans un climat de plus en plus chaud pendant toute leur vie, qui les impacterait eux, et les familles qu’ils pourraient fonder à l’avenir. Les requérants se plaignent du non-respect par ces 33 États de leurs obligations positives en vertu des articles 2 et 8 de la Convention, lus à la lumière des engagements pris dans le cadre de l’Accord de Paris sur le climat de 2015 (COP21).

Ils se réfèrent plus spécifiquement à l’engagement visé par l’article 2 de l’Accord, à savoir contenir l’élévation de la température moyenne de la planète nettement en dessous de 2 o C par rapport aux niveaux préindustriels et poursuivre l’action menée pour limiter l’élévation de la température à 1,5 o C par rapport aux niveaux préindustriels, étant entendu que cela réduirait sensiblement les risques et les effets du changement climatique. Les requérants allèguent également une violation de l’article 14 combiné avec les articles 2 et/ou 8 de la Convention, arguant que le réchauffement climatique touche plus particulièrement leur génération et que, compte tenu de leur âge, les ingérences dans leurs droits sont plus prononcées que celles dans les droits des générations précédentes, eu égard à la détérioration des conditions climatiques qui se poursuivra au fil du temps.

Compte tenu de ce que quatre requérants sont des enfants, ils font valoir que les dispositions précitées de la Convention doivent se lire à la lumière de l’article 3 (1) de la Convention des Nations Unies sur les droits de l’enfant qui exige que toute décision les concernant soit fondée sur la considération primordiale de l’intérêt supérieur de l’enfant. Ils se fondent également sur le principe de l’équité intergénérationnelle figurant dans plusieurs instruments internationaux, dont la Déclaration de Rio de 1992 sur l’Environnement et le Développement, le Préambule à l’Accord de Paris et la Convention-cadre des Nations Unies sur le changement climatique de 1992, selon lequel le droit au développement doit être réalisé de façon à satisfaire équitablement les besoins relatifs au développement et à l’environnement des générations présentes et futures.

Ils estiment qu’il n’y a aucune justification objective et raisonnable pour que la charge du changement climatique soit placée sur les jeunes générations du fait de l’adoption de mesures inadéquates de réduction de l’échauffement. Les trois premiers requérants se plaignent aussi de la difficulté, compte tenu des pics de sécheresse de plus en plus nombreux, de continuer à cultiver des légumes dans leur potager et d’extraire de l’eau au puit se trouvant sur la propriété de leur famille. Les feux de forêts récurrents ces dernières années ont causé des dégâts sur la propriété de leur famille, notamment à cause des émissions de cendres. Les requérants considèrent que les États membres ne se sont pas acquittés des obligations qui leur reviennent en vertu des dispositions de la Convention ci-dessus mentionnées, lues notamment à la lumière des traités internationaux en matière de climat.

Ces derniers mettent à la charge des États signataires l’obligation d’adopter des mesures pour réglementer d’une manière adéquate leurs contributions au changement climatique : a) en diminuant les émissions sur leur territoire et sur les autres territoires sur lesquels ils ont juridiction ; b) en interdisant l’exportation des combustibles fossiles ; c) en compensant leurs émissions résultant de l’importation des biens ; et d) en limitant le rejet des émissions à l’étranger. Ces obligations précises existent alors même que les contributions des États membres au réchauffement se matérialisent en dehors de leur territoire. En vertu de ces obligations, les États doivent mettre en place des mesures concrètes et effectives, dont l’évaluation repose sur l’analyse du taux de réduction des émissions obtenu par la mise en place de celles-ci.

En l’espèce, au vu du dépassement de la cible d’augmentation du réchauffement, fixée à 1,5 o C d’augmentation, les requérants estiment que la contribution des États à cet excès est significative, de sorte que les mesures prises par ces derniers pour le réduire doivent être présumées inadéquates jusqu’à preuve du contraire. L’absence de mesures adéquates pour limiter les émissions globales constitue, en soi, selon les requérants, une violation des obligations à la charge des États. Les requérants estiment que les États membres se partagent la responsabilité présumée en matière de changement climatique et que l’incertitude quant au « partage équitable » de cette contribution entre les États membres ne peut jouer qu’en faveur des requérants.

Ils soulignent l’urgence absolue pour agir en faveur du climat et estiment qu’il est urgent dans ce contexte que la Cour reconnaisse la responsabilité partagée des États et absolve les requérants de l’obligation d’épuiser les voies de recours internes dans chaque État membre. Devant l’inaction des Gouvernements, la Cour devrait prendre la défense des requérants et les protéger des menaces qui pèsent sur eux du fait du changement climatique. Une telle approche répondrait à l’exigence d’urgence à agir en vue de respecter la cible de 1,5 o C et augmenterait en même temps la probabilité d’une réponse efficace de la part des juridictions nationales. À cet égard, les requérants font valoir que des actions en justice ont déjà été menées par des tiers dans plusieurs États membres à cause de l’omission de se conformer aux obligations contraignantes de réduction des émissions globales.

Certaines de ces actions ont abouti, d’autres non, alors que d’autres sont toujours pendantes devant les juridictions nationales. Toutefois, dans une affaire particulièrement complexe comme celle-ci, obliger les requérants, issus de familles modestes et résidant au Portugal, d’épuiser les voies de recours devant les juridictions nationales de chaque État défendeur, équivaudrait à leur imposer une charge excessive et disproportionnée, alors qu’une réponse efficace de la part des juridictions de tous les États membres apparaît nécessaire, puisque les juridictions nationales ne peuvent émettre d’injonctions qu’à l’égard de leur propres États.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Les requérants relèvent-ils de la juridiction des États défendeurs au sens de l’article 1 de la Convention tel qu’interprété par la Cour, compte tenu, entre autres, des engagements pris du fait de la ratification ou de la signature de l’Accord de Paris de 2015 de réduire les émissions polluantes afin de contenir le réchauffement climatique nettement en dessous de 2 o C par rapport aux niveaux préindustriels et de poursuivre l’action menée pour limiter l’élévation de température à 1,5 o C ? Plus précisément, les faits dénoncés sont-ils de nature à engager la responsabilité des États défendeurs pris individuellement ou collectivement en raison de leurs politiques et règlementations nationales ou, selon le cas, européennes, visant des mesures pour diminuer l’empreinte carbone de leurs économies, y compris du fait des activités menées à l’étranger (voir, par exemple, Banković et autres c. Belgique et autres (déc.) [GC], n o 52207/99, CEDH 2001 ‑ XII ; Ilașcu et autres c. Moldova et Russie [GC], n o 48787/99, CEDH 2004 ‑ VII ; et M.N.

et autres c. Belgique [GC] (déc.), n o 3599/18, 5 mai 2020) ?