ȘORLI c. TURQUIE

Comunicat la 14 noiembrie 2020 Publicat la 30 noiembrie 2020 SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI NR. 333331/20 Mihriban ȘORL condamnată penal a recurentei la o pedeapsă de închisoare de zece luni cu suspendare la pronunțarea hotărârii șefului de culpă președintelui Republicii în temeiul articolului 299 din Codul Penal. Într-adevăr, recurenta ar fi ținut, în timpul unei altercații cu poliția, următoarele cuvinte: Tu, Tayip ticălosul (serefsiz) nu-mi poate face nimic, soldații lui Tayyip l-au ucis pe fratele meu la munte, eu mă voi răzbuna pe el, Având în vedere că acuzata a fost acuzată, procesul-verbal al incidentului și conținutul dosarului, se consideră că acuzata a ținut declarațiile menționate în actul de acuzare cu privire la președintele Republicii atunci când aceasta și fratele său au atacat un vehicul de poliție cu o sticlă de sticlă.

Invocând art. 10 din convenție, recurenta susține că condamnarea sa penală îi aduce atingere dreptului la libertate de exprimare. A existat vreo interferență în dreptul la libertatea de exprimare a reclamantei și în special în dreptul său de a comunica informații sau idei, în sensul art. 10 alin. (1) din Convenție din cauza sentinței sale penale cu suspendare la pronunțarea sentinței de insultă a Președintelui Republicii? În acest sens, era această interferență prevăzută de lege, în sensul art. 10 alin. (2), ținând cont în special de conținutul cuvintelor în litigiu, de funcția destinatarului pretins al acestor cuvinte, de contextul în care au fost ținute, de natura penală a pedepsei aplicate și de măsura de suspendare la pronunțarea hotărârii adoptate?

În special, instanțele naționale au efectuat, în deciziile lor, o balanță adecvată, în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții, între dreptul recurentei la libertatea de exprimare și dreptul părții adverse la respectarea vieții private (Axel Springer AG c. Germania [GC], nr 39954/08, § 89-95), 7 februarie 2012, Von Hannover c. Germania (n [GC], n 40660/08 și 60641/08, § 108 113, CEDO 2012; a se vedea, de asemenea, Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], n 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extracte), Tarman c. Turcia, n 63903/10, § 38, 21 noiembrie 2017, Ergündoćan c. Turcia, n 48979/10, § 23, 24 și 32, 17 aprilie 2018 și Önal c. Turcia (n, n 44982/07, § 40-42, 2 iulie 2019)

Communiquée le 14 novembre 2020 Publié le 30 novembre 2020

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 33231/20 Mihriban ȘORLİ contre la Turquie introduite le 17 juillet 2020

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation pénale de la requérante à une peine d’emprisonnement de dix mois avec sursis au prononcé du jugement du chef d’insulte au Président de la République en application de l’article 299 du code pénal. En effet la requérante aurait tenu, lors d’une altercation avec la police, les propos suivants : « Vous, [votre] Tayyip le salaud (șerefsiz) ne peut rien me faire, les soldats de Tayyip ont tué mon frère à la montagne, je vais me venger », « les batards de Tayyip le salaud (șerefsiz) ». La motivation de l’arrêt de condamnation du tribunal correctionnel de Bakırköy se lit comme suit : « Compte tenu de l’aveu de l’accusée, du procès-verbal de l’incident et du contenu du dossier, il est considéré établi que l’accusée avait tenu les propos mentionnés dans l’acte d’accusation concernant le Président de la République lorsqu’elle et son frère avaient attaqué un véhicule de police avec une bouteille en verre.

Invoquant l’article 10 de la Convention, la requérante allègue que sa condamnation pénale porte atteinte à son droit à la liberté d’expression.

QUESTIONS AUX PARTIES

Y a-t-il eu ingérence dans le droit à la liberté d’expression de la requérante, et spécialement dans son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention en raison de sa condamnation pénale avec sursis au prononcé du jugement pour insulte au Président de la République ? Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle prévue par la loi, au sens de l’article 10 § 2, compte tenu notamment du contenu des propos litigieux, de la fonction du destinataire allégué de ces propos, du contexte dans lequel ils ont été tenus, de la nature pénale de la peine infligée et de la mesure de sursis au prononcé du jugement adoptée ? En particulier, les juridictions nationales ont-elles effectué, dans leurs décisions, une mise en balance adéquate, dans le respect des critères établis par la jurisprudence de la Cour, entre le droit de la requérante à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa vie privée ( Axel Springer AG c. Allemagne [GC], n o 39954/08, §§ 89-95), 7 février 2012, Von Hannover c. Allemagne (n o 2) [GC], n os 40660/08 et 60641/08, §§ 108 ‑ 113, CEDH 2012 ; voir également Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France [GC], n o 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extraits), Tarman c. Turquie , n o 63903/10, § 38, 21 novembre 2017, Ergündoğan c. Turquie , n o 48979/10, §§ 23, 24 et 32,

17 avril 2018 et Önal c. Turquie (n o 2) , n o 44982/07, §§ 40-42, 2 juillet 2019) ?