YILDIZ c. TURQUIE

Comunicat la 16 noiembrie 2020 Publicat la 7 decembrie 2020 A DOUA SECȚIUNEA RĂSPUNSURI nr. 6465/20 Hasan YILDIZ împotriva Turciei, introdusă la 7 ianuarie 2020 CU PRIVIRE LA LUXEMBURG sancțiunea de privare a anumitor activități de agrement de natură sportivă, culturală și artistică, impusă de administrația din partea reclamantului, deținută într-o închisoare, pe motiv că a făcut o grevă de foame timp de trei zile cu alți șapte deținuți pentru a-și manifesta sprijinul pentru doi profesori universitari, concediați de un decret-lege în situația de urgență, în urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016, și care făceau, de asemenea, o grevă de foame pentru a protesta împotriva concedierii lor. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de sancțiunea care i-a fost aplicată pentru un act care, în opinia sa, corespundea unui exercițiu al dreptului său la libertate de exprimare într-un mod pașnic. A fost afectată libertatea de exprimare a reclamantului și, în special, dreptul său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului 10 alineatul (1) din convenție din cauza sancțiunii disciplinare care i-a fost aplicată pentru greva de foame (Atilla c. Turcia (dec), nr. 18139/07 și 57 alte cereri, 11 mai 2010)? În sensul articolului 10 alineatul (2), instanțele naționale au efectuat, în hotărârile pronunțate în speță, o punere în balanță adecvată între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și alte interese implicate, în conformitate cu principiile consacrate la art. 10 din Convenție? Bédat c. Elveția ([GC], n 56925/08, § 48, CEDO 2016, Gözel și Özer c. Turcia, n 43453/04 și 31098/05, § 64, 6 iulie 2010 și Kula c. Turcia, n 2023/06, § 45 și 46, 19 iunie 2018)

Communiquée le 16 novembre 2020

Publié le 7 décembre 2020

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

6465/20

Hasan YILDIZ

contre la Turquie

introduite le 7 janvier 2020

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

la sanction de privation de certaines activités de loisir de nature sportive, culturelle et artistique, infligée par l’administration pénitentiaire au requérant, détenu dans une prison, au motif qu’il avait fait une grève de faim pendant trois jours avec sept autres détenus pour manifester son soutien à deux enseignants universitaires, limogés de leurs postes par un décret-loi dans le cadre d’état d’urgence instauré suite à la tentative de coup d’État du 15 juillet 2016, et qui faisaient également une grève de faim pour protester contre leur licenciement.

Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint de la sanction qui lui a été infligée pour un acte, qui, selon lui, correspondait à un exercice par lui de son droit à liberté d’expression d’une manière pacifique.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article

10 §

1 de la Convention

en raison de la sanction disciplinaire qui lui a été infligée pour avoir fait une grève de faim (

Atilla c.

Turquie

(déc), n

o

18139/07 et 57 autres requêtes, 11 mai 2010) ?

2.

Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2

?

3.

En particulier, les juridictions nationales ont-elles effectué, dans leurs décisions rendues en l’espèce, une mise en balance adéquate entre le droit du requérant à la liberté d’expression et d’autres intérêts en jeu conformément aux principes consacrés à l’article 10 de la Convention

(

Bédat c. Suisse

([GC], n

o

56925/08, § 48, CEDH 2016,

Gözel et Özer c.

Turquie

, n

os

43453/04 et 31098/05, § 64, 6 juillet 2010, et

Kula c.

Turquie

, n

o

20233/06, §§ 45 et 46, 19 juin 2018)

?