- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 noiembrie 2020
- Stat pârât
- HUN
- Concluzia
- Inadmisibil
Panbrit KFT și alții împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 29272/15 PANBRIT KFT împotriva Ungariei și a altor două cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 17 noiembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Georges Ravarani, judecători și Ilse Freiwirth, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse mai sus la diferitele date indicate în tabelul adăugat, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Z. Tallódi, Ministerul Justiției.
Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Între 1998 și 2001, societatea reclamantă în cerere nr. 29272/15 a achiziționat drepturi usufruct peste opt parcele de terenuri agricole maghiare (în total 122 hectare) prin încheierea de contracte cu proprietarii. În temeiul acestor contracte, societatea reclamantă a avut dreptul să utilizeze terenurile agricole pe termen lung și să le cultive pe o bază continuă. În 2010, reclamantul în cerere nr. 42034/15 a achiziționat dreptul usufruct pe o parcelă de terenuri agricole, pe care a cultivat-o după aceea. În 2007 reclamantul în cerere nr. 54683/16 a achiziționat usufruct drept pe o parcelă de terenuri agricole (o vie) prin încheierea unui acord cu un alt individ.
În temeiul acordului, ea a avut dreptul la utilizarea durată de viață a proprietății. Până la 31 decembrie 2001, persoanele fizice și juridice interne, precum și persoanele fizice și juridice străine, au fost în măsură să contracteze drepturi uzurute pe terenuri agricole fără nicio limitare legală. După această dată, nici o persoană străină nu a putut stabili astfel de drepturi asupra terenurilor agricole în Ungaria. Potrivit Guvernului, această schimbare legislativă a dus la o creștere a numărului de contracte ascunse prin intermediul cărora persoanele fizice și juridice străine au obținut drepturi usufruct în Ungaria.
Începând cu 1 ianuarie 2013, noi contracte între persoanele fizice interne pentru pro futuro înființarea drepturilor ustruct asupra terenurilor agricole erau declarate statisticamente nule și nule prin punerea în aplicare a unui amendament prevăzut la art. 7 din Legea nr. CCXIII din 2012 privind modificarea anumitor Acte privind agricultura, cu excepția celor încheiate de și între rudele apropiate. În vederea încheierii acestor drepturi usufruct asupra terenurilor agricole obținute prin contracte ascunse, Parlamentul a adoptat legea nr. CCXII din 2013 (denumită în continuare „Legea de tranziție”) privind anumite dispoziții și norme de tranziție referitoare la Legea nr. CXXII din 2013 (denumită în continuare „Legea de tranzacții terestre”) privind tranzacțiile în terenurile agricole și forestiere.
Actul de tranziție a fost promulgat la 12 Decembrie 2013 și a intrat în vigoare la 14 decembrie 2013. Secțiunea 108 a încheiat toate drepturile utilizatoare asupra terenurilor agricole începând cu 1 mai 2014, cu excepția drepturilor stabilite între rudele apropiate (subsecțiunea 1)), precum și a oricăror drepturi legate de leasingul usufrut, începând cu 1 septembrie 2014 (subsecțiunea (3)). 11. Derogarea drepturilor în cauză a fost pusă în aplicare în temeiul regulilor atunci eficace ale Legii nr. CXLI din 1997 privind Registrul terestrelor (denumit în continuare „Legea privind Registrul terestrelor”). art. 94 din Legea privind Registrul terenurilor a obligat autoritatea să solicite o declarație de la persoane fizice afectate de măsurile pentru a verifica dacă acestea erau „ rude apropiate” ale proprietarului terenului în sensul articolului 5 alineatul 13 din Legea privind tranzacțiile terenurilor.
12. Drepturile usufrutului au fost eliminate din registrul terenurilor ca o chestiune desigur, în cazurile în care persoanele fizice afectate nu au demonstrat „relația apropiată” cu proprietarul terenului conform celor de mai sus sau în cazul în care titularul dreptului usufrut este o persoană juridică. 13. Drepturile usufrutului reclamanților au încetat să existe ex lege la 1 mai 2014. 14. În cererea nr. 29272/15, la diferite date între 13 și 20 decembrie 2014, drepturile usufruct ale societății reclamante referitoare la respectivele parcele au fost eliminate din registrul terenurilor prin decizii de efect declarativ furnizate de Oficiul de District Szombathely în conformitate cu Legea de Transiție.
Societatea reclamantă nu a depus un apel administrativ sau nu a efectuat o reexaminare judiciară. 15. În cererea nr. 42034/15, dreptul usufruct al reclamantului a fost eliminat din registrul terenurilor la 30 iulie 2015, printr-o decizie de efect declarativ acordată de autoritatea administrativă competentă în conformitate cu Legea de tranziție.Decizia specifică faptul că niciun recurs administrativ nu impune ștergerea, dar este susceptibil de revizuire judiciară. Cu toate acestea, reclamantul nu s-a folosit de această cale juridică. 16. În cererea nr. 54683/16, la 29 iunie 2015 dreptul usufruct al reclamantului a fost eliminat din registrul terenurilor printr-o decizie de efect declarativ acordată de Biroul de District Keszthely în conformitate cu Legea de Transiție.
La 3 decembrie 2015, Guvernul County Zala a respins apelul ei. Nu a avut loc o reexaminare judiciară. 17. Între timp, în februarie 2014, plângerile constituționale au fost depuse de către diferiți reclamanți la Curtea Constituțională împotriva dispozițiilor Legii de Transiție, susținând că încheierea ex lege a drepturilor de usufruct legii fără nicio indemnizare sau perioadă de tranziție a încălcat protecția constituțională a drepturilor de proprietate. Curtea Constituțională a analizat presupusa inconstituționalitate a articolului 108 din Legea de Transiție. La 21 iulie 2015 a constatat, în decizia nr. 25/2015.
(VII.21.) AB, că legislatorul nu a adoptat norme extraordinare pentru compensarea părților contractante pentru dezavantajele financiare care decurg din ex lege Încheierea contractelor de uzufrat și de utilizare reglementate de Legea de tranziție, acesta a subliniat faptul că, având în vedere diversitatea relațiilor juridice în cauză, normele generale de decontare aplicabile în temeiul dreptului civil nu au fost capabile să rezolve toate posibilele cereri între părțile în cauză. Prin urmare, ca urmare a eșecului legislatorului de a adopta un regim de soluționare legală, s-a constatat o omisiune neconstituțională. Curtea Constituțională a numit legislatorul pentru a pune capăt acesteia până la 1 decembrie 2015. La data ultimelor informații disponibile Curții, Guvernul nu a creat încă schema de compensare prevăzută de Curtea Constituțională.
Secțiunea 108 din Legea privind tranziția prevede următoarele: „(1) Orice usufruct și dreptul de utilizare existent la 30 aprilie 2014, fondat de un contract încheiat de către și între rudele nu apropiate, pentru o perioadă nedefinită sau o perioadă de timp definită care se încheie după 30 aprilie 2014, încetează la 1 mai 2014, prin aplicarea legii.
(2) Un contract privind repartizarea dreptului de a utiliza o bucată de teren pentru o perioadă de timp după încetarea dreptului usufrut este nul și nu este valabil dacă acesta a fost înscris de beneficiarul dreptului usufrut existent până la sfârșitul perioadei stabilite în temeiul subsecțiunea (1). (3) Un contract privind repartizarea dreptului de a utiliza piesa de teren existentă până la sfârșitul perioadei stabilite în temeiul subsecțiunea (1), înscris de un beneficiar al dreptului usufrut, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. XVI din 2014 privind modificarea formelor de investiții colective și a fiduciarilor lor, precum și a anumitor acte financiare, încetează la 1 septembrie 2014 prin aplicarea legii.” COMPLAINTE 21. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție că măsura legislativă în cauză constituie o privare nejustificabilă a bunurilor.
54683/16 se bazează, de asemenea, pe art. 13 citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Asocierea Dreptului cererilor 22. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să ordone aderarea acestora (art. 42 § 1 din Regulamentul Curții). Reclamanții se plângeau că au fost privați de posesiunile lor injustificabil. Se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, citit singur și, într-un caz, coroborat cu art. 13 din Convenție. Fiind competentă să califice care trebuie acordată în lege faptelor cazului (a se vedea Radomilja și alții c. Croația [GC], nr. 37685/10 și 22768/12, §§ 114 și 126, CEDO 2018), Curtea consideră că această plângere nu va fi examinată decât în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care menționează după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 24. Guvernul a susținut în special că presupusa încălcare a avut loc direct și instantaneu, ex lege , la 1 mai 2014 și, prin urmare, cererile au fost introduse în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție.
25. Reclamanții nu sunt de acord. Ei au susținut că termenul de șase luni a început să se execute de la data ștergerilor din registrul terestrelor și că indisponibilitatea în curs a compensației pentru posesiunile pierdute, astfel cum a precizat Curtea Constituțională, a produs o situație continuă obstacolând regula de șase luni. 26. Curtea reiterează că obiectivul termenului de șase luni în temeiul articolului 35 § 1 este de a promova securitatea juridică, asigurând faptul că cazurile care pun problemele în temeiul convenției sunt tratate într-un timp rezonabil și că deciziile anterioare nu sunt deschise continuu la contestație (a se vedea Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia [GC], nr. 56080/13, § 129, 19 decembrie 2017). 27. În general, perioada de șase luni decurge de la data deciziei finale în procesul de epuizare a căilor de recurs interne.
În cazul în care este clar de la început, însă, că nu există niciun remediu eficace pentru solicitant, perioada decurge de la data actelor sau a măsurilor reclamate sau de la data cunoașterii acestor acte sau a efectelor acestora asupra sau a prejudiciului reclamantului (a se vedea El-Masri v. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei [GC], nr. 39630/09, § 136, CEDO 2012, cu alte referințe). 28. În acest caz, reclamanții și-au pierdut drepturile de uzufrat la 1 mai 2014 în temeiul articolului 108 alineatul (1) din Legea de tranziție.
Curtea consideră că decizia Curții Constituționale din 21 iulie 2015 (punctul 18 de mai sus) nu poate fi considerată a crea o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, și anume sub forma unei „așteptări legitime” – și aceasta, pentru lipsa unui drept afirmabil, care nu depășește un interes de proprietate suficient de stabilit și susținut în temeiul legislației naționale (a se vedea Béláné Nagy c. Ungaria [GC], nr. 53080/13, § 79, 13 decembrie 2016). Prin urmare, inacțiunea legislatorului nu a creat o situație continuă de interferență cu posesele reclamanților. 29. Oricum, hotărârea Curții Constituționale a fost pronunțată mai mult de un an după terminarea ipso iure a tuturor drepturilor usufruct la 1 mai 2014. Pentru Curtea, termenul de șase luni, care urmează să fie numărat de la ultima dată, s-a expirat deja atunci când situația continuă, astfel cum se presupune de către reclamanți, a fost produsă de decizia Curții Constituționale.
30. În plus, în ceea ce privește afirmația reclamanților că presupusa încălcare a fost declanșată numai de deciziile individuale ale autorităților, Curtea observă formularea neechilibrată a articolului 108 alineatul (1) din Legea de tranziție (punctul 20 de mai sus), potrivit căreia „un ustruct și dreptul de utilizare existent la 30 aprilie 2014, fondat prin un contract încheiat de către și între rudele care nu sunt apropiate, pentru o perioadă nedeterminată sau o perioadă de timp definită care se încheie după 30 aprilie 2014, încetează la 1 mai 2014, prin exploatare a legii”. Nici unul dintre reclamanții din prezentele cereri nu a susținut nici în fața autorităților interne, nici în fața Curții, că au căzut în singura categorie care, prin excepție, le-ar fi eliminat din domeniul de aplicare al legii (de exemplu, cel al rudelor apropiate ale proprietăților terțe în sensul articolului 5 alineatul (13) din Legea privind tranzacțiile terestrelor).
În aceste circumstanțe, procedura care urmează înaintea autorităților administrative nu poate fi considerată ca fiind unul din fondurile cazurilor sau care duce la decizii de caracter constitutiv. Într-adevăr, din textul legii este clar că efectul juridic se plângea a fost instantaneu. Deciziile ulterioare ale autorităților administrative au avut doar efect declarativ. 31. Din aceste motive, Curtea este convinsă că data de începere a perioadei de șase luni a fost de 1 mai 2014 și că cererile, depuse la datele respective enumerate în tabelul adăugat, au fost introduse din timp. Prin urmare, acestea trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Alte presupuse încălcări ale Convenției 32. Într-o plângere prezentată pentru prima dată în răspunsul său la observațiile Guvernului la 21 noiembrie 2018, în cererea nr. 42034/15, reclamantul și-a extins plângerile pentru a include art. 6 din Convenție.
El a susținut că procedura care conduce la eliminarea dreptului său uzutruct nu a fost corectă. 33. Reclamantul nu a explicat modul în care a existat încălcarea articolului 6 din Convenție. În consecință, având în vedere că această plângere nu a fost justificată, Curtea consideră că nu există aparență de încălcare a dispoziției respective și că plângerea trebuie, prin urmare, respinsă ca fiind manifestament nefondată în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; declara cererile inadmisibile. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 10 decembrie 2020. Ilse Freiwirth Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului apendicele nr. cerere nr. Denumire de caz Lodgedd on Solicitant An of Residence Local of Residence Nationality Reprezentat cu 29272/15 Panbrit Kft c. Ungaria 11/06/2015 PANBRIT KFT Szombathely.
O societate de răspundere limitată încorporată în temeiul legii maghiare Richárd SCHMIDT 42034/15 Pócza c. Ungaria 20/08/2015 Gábor PÓCZA 1972 Ardara, Irlanda Ungaria 54683/16 Juhász c. Ungaria 12/09/2016 Editeaza JUHÁSZ 1952 Keszthely Ungariar Lajos IHÁSZ
FOURTH SECTION
DECISION Application no. 29272/15 PANBRIT KFT against Hungary and 2 other applications (see list appended) The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 17 November 2020 as a Committee composed of: Carlo Ranzoni, President, Iulia Antoanella Motoc, Georges Ravarani, judges, and Ilse Freiwirth, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on the various dates indicated in the appended table, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
A list of the applicants is set out in the appendix.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Z. Tallódi, Ministry of Justice. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
Between 1998 and 2001, the applicant company in application no. 29272/15 acquired usufruct rights over eight plots of Hungarian agricultural land (altogether 122 hectares) by concluding contracts with the owners. Under these contracts, the applicant company was entitled to use the agricultural lands in the long term and cultivated them on an ongoing basis.
In 2010 the applicant in application no. 42034/15 acquired usufruct right over a plot of agricultural land, which he cultivated afterwards.
In 2007 the applicant in application no. 54683/16 acquired usufruct right over a plot of agricultural land (a vineyard) by concluding an agreement with another individual. Under the agreement, she was entitled to the life-long use of the property.
The applicants’ usufruct rights were registered in the land register. 8 . Up until 31 December 2001, domestic natural and legal persons, as well as foreign natural and legal persons, were able to contract usufruct rights on agricultural land without any legal limitation. After this date, no foreign person could establish such rights over agricultural lands in Hungary. According to the Government, this legislative change resulted in an increase in the number of concealed contracts by means of which foreign natural and legal persons obtained usufruct rights in Hungary. As of 1 January 2013, new contracts between domestic natural persons for the pro futuro establishment of usufruct rights over agricultural lands were statutorily declared null and void by the implementation of an amendment contained in section 7 of Act no. CCXIII of 2012 on the Amendment of Certain Acts on Agriculture with the exception of those concluded by and between close relatives. 9 . With a view to terminating these usufruct rights over agricultural lands obtained through concealed contracts, Parliament enacted Act no. CCXII of 2013 (hereafter “the Transition Act”) on Certain Provisions and Transitional Rules related to Act no. CXXII of 2013 (hereafter “the Land Transactions Act”) on Transactions in Agricultural and Forestry Land. 10 . The Transition Act was promulgated on 12 December 2013 and came into effect on 14 December 2013. Its section 108 terminated ipso iure all usufruct rights over agricultural lands as of 1 May 2014, except for rights established between close relatives (subsection (1)), as well as any related usufruct lease rights, as of 1 September 2014 (subsection (3)).
Deregistration of the rights concerned was implemented under the then effective rules of Act no. CXLI of 1997 on the Land Registry (hereafter “the Land Registry Act”). Section 94 of the Land Registry Act obliged the authority to request a declaration from natural persons affected by the measures in order to verify whether they were ‘close relatives’ of the owner of the land within the meaning of section 5(13) of the Land Transactions Act.
The usufruct rights were struck out of the land register as a matter of course in cases where the affected natural persons failed to demonstrate ‘close relationship’ with the owner of the land as per above or where the usufruct right holder was a legal person.
The applicants’ usufruct rights ceased to exist ex lege on 1 May 2014.
In application no. 29272/15, on various dates between 13 and 20 December 2014, the applicant company’s usufruct rights relating to the respective plots were struck out of the land register by decisions of declarative effect given by the Szombathely District Office in accordance with the Transition Act. The applicant company did not file an administrative appeal or pursue judicial review.
In application no. 42034/15, the applicant’s usufruct right was deleted from the land register on 30 July 2015, by a decision of declarative effect given by the competent administrative authority in accordance with the Transition Act. The decision specified that no administrative appeal lay against the deletion, but it was susceptible to judicial review. However, the applicant did not avail himself of that legal avenue.
In application no. 54683/16, on 29 June 2015 the applicant’s usufruct right was struck out of the land register by a decision of declarative effect given by the Keszthely District Office in accordance with the Transition Act. On 3 December 2015 the Zala County Government Office dismissed her appeal. No judicial review took place.
Meanwhile, in February 2014 constitutional complaints were lodged by various complainants with the Constitutional Court against the provisions of the Transition Act, arguing that the ex lege termination of lawfully acquired usufruct rights without any indemnification or transitory period violated the constitutional protection of property rights. 18 . The Constitutional Court analysed the alleged unconstitutionality of section 108 of the Transition Act. On 21 July 2015 it found, in decision no. 25/2015. (VII.21.) AB, that the legislator had failed to enact extraordinary rules to compensate the contracting parties for the financial disadvantages deriving from the ex lege termination of the usufruct and use contracts regulated by the Transition Act. It emphasised that, given the diversity of the concerned legal relationships, the general settlement rules applicable under civil law were not capable of resolving all possible claims between the parties concerned. Therefore, as a result of the failure of the legislator to enact a statutory settlement regime, an unconstitutional omission was found. The Constitutional Court called the legislator to put an end to it by 1 December 2015 at the latest. 19 . At the date of the latest information available to the Court, the Government had not yet created the compensation scheme prescribed by the Constitutional Court. Relevant domestic law 20 . Section 108 of the Transition Act provides as follows: “(1) Any usufruct and right of use existing on 30 April 2014, founded by a contract entered into by and between not close relatives, for indefinite or a definite period of time ending after 30 April 2014, shall cease on 1 May 2014, by operation of law. (2) A contract on the assignment of the right to use a piece of land for a period of time following the cessation of the usufruct right is null and void if it has been entered into by the beneficiary of the usufruct right existing until the end of the period of time determined under subsection (1). (3) A contract on the assignment of the right to use the piece of land existing until the end of the period of time determined under subsection (1), entered into by a beneficiary of the usufruct right, prior to the entry into force of Act no. XVI of 2014 on the amendment of collective investment forms and their trustees as well as of certain financial acts, ceases on 1 September 2014 by operation of law.” COMPLAINTS
The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention that the legislative measure in question amounted to an unjustifiable deprivation of possessions. The applicant in application no. 54683/16 also relied on Article 13 read in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW Joinder of the applications
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to order their joinder (Rule 42 § 1 of the Rules of Court). Alleged violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention
The applicants complained that they had been deprived of their possessions unjustifiably. They relied on Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, read alone and, in one case, in conjunction with Article 13 of the Convention. Being the master of the characterisation to be given in law to the facts of the case (see Radomilja and Others v. Croatia [GC], nos. 37685/10 and 22768/12, §§ 114 and 126, ECHR 2018), the Court considers that this complaint falls to be examined only under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which reads as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
The Government argued in particular that the alleged violation had occurred directly and instantaneously, ex lege , on 1 May 2014 and therefore the applications were introduced outside the six-month time-limit contemplated in Article 35 § 1 of the Convention.
The applicants disagreed. They argued that the six-month time-limit started to run from the date of deletions from the land register and that the ongoing unavailability of compensation for the lost possessions, as spelled out by the Constitutional Court, produced a continuing situation obviating the six-month rule.
The Court reiterates that the object of the six-month time-limit under Article 35 § 1 is to promote legal certainty, by ensuring that cases raising issues under the Convention are dealt with in a reasonable time and that past decisions are not continually open to challenge (see Lopes de Sousa Fernandes v. Portugal [GC], no. 56080/13, § 129, 19 December 2017).
As a rule, the six-month period runs from the date of the final decision in the process of exhaustion of domestic remedies. Where it is clear from the outset, however, that no effective remedy is available to the applicant, the period runs from the date of the acts or measures complained of, or from the date of knowledge of such acts or their effect on or prejudice to the applicant. (see El-Masri v. the former Yugoslav Republic of Macedonia [GC], no. 39630/09, § 136, ECHR 2012, with further references).
In the present case, the applicants lost their usufruct rights on 1 May 2014 pursuant to section 108(1) of the Transition Act. The Court considers that the Constitutional Court’s decision of 21 July 2015 (paragraph 18 above) cannot be considered to have created a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1, namely in the form of a “legitimate expectation” – and this for want of an assertable right not falling short of a sufficiently established, substantive proprietary interest under the national law (see Béláné Nagy v. Hungary [GC], no. 53080/13, § 79, 13 December 2016). Consequently, the legislator’s inaction did not create a continuing situation of interference with the applicants’ possessions.
Be it as it may, the Constitutional Court’s decision was delivered more than one year after the ipso iure termination of all usufruct rights on 1 May 2014. For the Court, the six-month time-limit, to be counted from the latter date, had already expired when the continuing situation, as alleged by the applicants, was produced by the Constitutional Court’s decision.
Moreover, as regards the applicants’ contention that the alleged violation was only triggered by the individual decisions of the authorities, the Court observes the unequivocal wording of section 108(1) of the Transition Act (paragraph 20 above), according to which “[a]ny usufruct and right of use existing on 30 April 2014, founded by a contract entered into by and between not close relatives, for indefinite or a definite period of time ending after 30 April 2014, shall cease on 1 May 2014, by operation of law”. None of the applicants in the present applications have argued either before the domestic authorities or the Court that they fell in the sole category which, by way of exception, would have removed them from the scope of application of the law (namely, that of close relatives of the landowners within the meaning of section 5(13) of the Land Transactions Act). In these circumstances, the ensuing procedure before the administrative authorities cannot be regarded as one concerning the merits of the cases or leading to decisions of constitutive character. Indeed, it is clear from the text of the law that the legal effect complained of was instantaneous. The subsequent decisions of the administrative authorities had only declaratory effect.
For these reasons, the Court is satisfied that the starting date of the six-month period was 1 May 2014 and that the applications, lodged on the respective dates listed in the appended table, have been introduced out of time. Accordingly they must be rejected, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. Other alleged violations of the Convention
In a complaint raised for the first time in his reply to the Government’s observations on 21 November 2018, in application no. 42034/15 the applicant extended his grievances to include Article 6 of the Convention. He submitted that the procedure leading to the deletion of his usufruct right had not been fair.
The applicant has not explained how there was an infringement of Article 6 of the Convention. Accordingly, since this complaint has not been substantiated, the Court considers that there is no appearance of a violation of that provision and that the complaint must therefore be dismissed as manifestly ill-founded under Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications; Declares the applications inadmissible. Done in English and notified in writing on 10 December 2020. Ilse Freiwirth Carlo Ranzoni Deputy Registrar President Appendix No. Application no. Case name Lodged on Applicant Year of Birth Place of Residence Nationality Represented by 1 29272/15 Panbrit Kft v. Hungary 11/06/2015
PANBRIT KFT
Szombathely. A limited liability company incorporated under Hungarian law Richárd SCHMIDT 2 42034/15 Pócza v. Hungary 20/08/2015 Gábor PÓCZA 1972 Ardara, Ireland Hungarian 3 54683/16 Juhász v. Hungary 12/09/2016 Edit JUHÁSZ 1952 Keszthely Hungarian Lajos IHÁSZ