PANBRIT KFT AND OTHERS v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
PANBRIT KFT AND OTHERS v. HUNGARY (CtEDO, 2020)
CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 29272/15 PANBRIT KFT împotriva Ungariei și a altor două cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 17 noiembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Georges Ravarani, judecători și Ilse Freiwirth, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse mai sus la diferitele date indicate în tabelul adăugat, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Z. Tallódi, Ministerul Justiției. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Între 1998 și 2001, societatea reclamantă în cerere nr. 29272/15 a achiziționat drepturi usufruct peste opt parcele de terenuri agricole maghiare (în total 122 hectare) prin încheierea de contracte cu proprietarii. În temeiul acestor contracte, societatea reclamantă a avut dreptul să utilizeze terenurile agricole pe termen lung și să le cultive pe o bază continuă. În 2010, reclamantul în cerere nr. 42034/15 a achiziționat dreptul usufruct pe o parcelă de terenuri agricole, pe care a cultivat-o după aceea. În 2007 reclamantul în cerere nr. 54683/16 a achiziționat usufruct drept pe o parcelă de terenuri agricole (o vie) prin încheierea unui acord cu un alt individ. În temeiul acordului, ea a avut dreptul la utilizarea durată de viață a proprietății. Până la 31 decembrie 2001, persoanele fizice și juridice interne, precum și persoanele fizice și juridice străine, au fost în măsură să contracteze drepturi uzurute pe terenuri agricole fără nicio limitare legală. După această dată, nici o persoană străină nu a putut stabili astfel de drepturi asupra terenurilor agricole în Ungaria. Potrivit Guvernului, această schimbare legislativă a dus la o creștere a numărului de contracte ascunse prin intermediul cărora persoanele fizice și juridice străine au obținut drepturi usufruct în Ungaria. Începând cu 1 ianuarie 2013, noi contracte între persoanele fizice interne pentru pro futuro înființarea drepturilor ustruct asupra terenurilor agricole erau declarate statisticamente nule și nule prin punerea în aplicare a unui amendament prevăzut la art. 7 din Legea nr. CCXIII din 2012 privind modificarea anumitor Acte privind agricultura, cu excepția celor încheiate de și între rudele apropiate. În vederea încheierii acestor drepturi usufruct asupra terenurilor agricole obținute prin contracte ascunse, Parlamentul a adoptat legea nr. CCXII din 2013 (denumită în continuare „Legea de tranziție”) privind anumite dispoziții și norme de tranziție referitoare la Legea nr. CXXII din 2013 (denumită în continuare „Legea de tranzacții terestre”) privind tranzacțiile în terenurile agricole și forestiere. Actul de tranziție a fost promulgat la 12 Decembrie 2013 și a intrat în vigoare la 14 decembrie 2013. Secțiunea 108 a încheiat toate drepturile utilizatoare asupra terenurilor agricole începând cu 1 mai 2014, cu excepția drepturilor stabilite între rudele apropiate (subsecțiunea 1)), precum și a oricăror drepturi legate de leasingul usufrut, începând cu 1 septembrie 2014 (subsecțiunea (3)). 11. Derogarea drepturilor în cauză a fost pusă în aplicare în temeiul regulilor atunci eficace ale Legii nr. CXLI din 1997 privind Registrul terestrelor (denumit în continuare „Legea privind Registrul terestrelor”). art. 94 din Legea privind Registrul terenurilor a obligat autoritatea să solicite o declarație de la persoane fizice afectate de măsurile pentru a verifica dacă acestea erau „ rude apropiate” ale proprietarului terenului în sensul articolului 5 alineatul 13 din Legea privind tranzacțiile terenurilor. 12. Drepturile usufrutului au fost eliminate din registrul terenurilor ca o chestiune desigur, în cazurile în care persoanele fizice afectate nu au demonstrat „relația apropiată” cu proprietarul terenului conform celor de mai sus sau în cazul în care titularul dreptului usufrut este o persoană juridică. 13. Drepturile usufrutului reclamanților au încetat să existe ex lege la 1 mai 2014. 14. În cererea nr. 29272/15, la diferite date între 13 și 20 decembrie 2014, drepturile usufruct ale societății reclamante referitoare la respectivele parcele au fost eliminate din registrul terenurilor prin decizii de efect declarativ furnizate de Oficiul de District Szombathely în conformitate cu Legea de Transiție. Societatea reclamantă nu a depus un apel administrativ sau nu a efectuat o reexaminare judiciară. 15. În cererea nr. 42034/15, dreptul usufruct al reclamantului a fost eliminat din registrul terenurilor la 30 iulie 2015, printr-o decizie de efect declarativ acordată de autoritatea administrativă competentă în conformitate cu Legea de tranziție.Decizia specifică faptul că niciun recurs administrativ nu impune ștergerea, dar este susceptibil de revizuire judiciară. Cu toate acestea, reclamantul nu s-a folosit de această cale juridică. 16. În cererea nr. 54683/16, la 29 iunie 2015 dreptul usufruct al reclamantului a fost eliminat din registrul terenurilor printr-o decizie de efect declarativ acordată de Biroul de District Keszthely în conformitate cu Legea de Transiție. La 3 decembrie 2015, Guvernul County Zala a respins apelul ei. Nu a avut loc o reexaminare judiciară. 17. Între timp, în februarie 2014, plângerile constituționale au fost depuse de către diferiți reclamanți la Curtea Constituțională împotriva dispozițiilor Legii de Transiție, susținând că încheierea ex lege a drepturilor de usufruct legii fără nicio indemnizare sau perioadă de tranziție a încălcat protecția constituțională a drepturilor de proprietate. Curtea Constituțională a analizat presupusa inconstituționalitate a articolului 108 din Legea de Transiție. La 21 iulie 2015 a constatat, în decizia nr. 25/2015. (VII.21.) AB, că legislatorul nu a adoptat norme extraordinare pentru compensarea părților contractante pentru dezavantajele financiare care decurg din ex lege Încheierea contractelor de uzufrat și de utilizare reglementate de Legea de tranziție, acesta a subliniat faptul că, având în vedere diversitatea relațiilor juridice în cauză, normele generale de decontare aplicabile în temeiul dreptului civil nu au fost capabile să rezolve toate posibilele cereri între părțile în cauză. Prin urmare, ca urmare a eșecului legislatorului de a adopta un regim de soluționare legală, s-a constatat o omisiune neconstituțională. Curtea Constituțională a numit legislatorul pentru a pune capăt acesteia până la 1 decembrie 2015. La data ultimelor informații disponibile Curții, Guvernul nu a creat încă schema de compensare prevăzută de Curtea Constituțională. Secțiunea 108 din Legea privind tranziția prevede următoarele: „(1) Orice usufruct și dreptul de utilizare existent la 30 aprilie 2014, fondat de un contract încheiat de către și între rudele nu apropiate, pentru o perioadă nedefinită sau o perioadă de timp definită care se încheie după 30 aprilie 2014, încetează la 1 mai 2014, prin aplicarea legii. (2) Un contract privind repartizarea dreptului de a utiliza o bucată de teren pentru o perioadă de timp după încetarea dreptului usufrut este nul și nu este valabil dacă acesta a fost înscris de beneficiarul dreptului usufrut existent până la sfârșitul perioadei stabilite în temeiul subsecțiunea (1). (3) Un contract privind repartizarea dreptului de a utiliza piesa de teren existentă până la sfârșitul perioadei stabilite în temeiul subsecțiunea (1), înscris de un beneficiar al dreptului usufrut, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. XVI din 2014 privind modificarea formelor de investiții colective și a fiduciarilor lor, precum și a anumitor acte financiare, încetează la 1 septembrie 2014 prin aplicarea legii.” COMPLAINTE 21. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție că măsura legislativă în cauză constituie o privare nejustificabilă a bunurilor. 54683/16 se bazează, de asemenea, pe art. 13 citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Asocierea Dreptului cererilor 22. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să ordone aderarea acestora (art. 42 § 1 din Regulamentul Curții). Reclamanții se plângeau că au fost privați de posesiunile lor injustificabil. Se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, citit singur și, într-un caz, coroborat cu art. 13 din Convenție. Fiind competentă să califice care trebuie acordată în lege faptelor cazului (a se vedea Radomilja și alții c. Croația [GC], nr. 37685/10 și 22768/12, §§ 114 și 126, CEDO 2018), Curtea consideră că această plângere nu va fi examinată decât în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care menționează după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 24. Guvernul a susținut în special că presupusa încălcare a avut loc direct și instantaneu, ex lege , la 1 mai 2014 și, prin urmare, cererile au fost introduse în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție. 25. Reclamanții nu sunt de acord. Ei au susținut că termenul de șase luni a început să se execute de la data ștergerilor din registrul terestrelor și că indisponibilitatea în curs a compensației pentru posesiunile pierdute, astfel cum a precizat Curtea Constituțională, a produs o situație continuă obstacolând regula de șase luni. 26. Curtea reiterează că obiectivul termenului de șase luni în temeiul articolului 35 § 1 este de a promova securitatea juridică, asigurând faptul că cazurile care pun problemele în temeiul convenției sunt tratate într-un timp rezonabil și că deciziile anterioare nu sunt deschise continuu la contestație (a se vedea Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia [GC], nr. 56080/13, § 129, 19 decembrie 2017). 27. În general, perioada de șase luni decurge de la data deciziei finale în procesul de epuizare a căilor de recurs interne. În cazul în care este clar de la început, însă, că nu există niciun remediu eficace pentru solicitant, perioada decurge de la data actelor sau a măsurilor reclamate sau de la data cunoașterii acestor acte sau a efectelor acestora asupra sau a prejudiciului reclamantului (a se vedea El-Masri v. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei [GC], nr. 39630/09, § 136, CEDO 2012, cu alte referințe). 28. În acest caz, reclamanții și-au pierdut drepturile de uzufrat la 1 mai 2014 în temeiul articolului 108 alineatul (1) din Legea de tranziție. Curtea consideră că decizia Curții Constituționale din 21 iulie 2015 (punctul 18 de mai sus) nu poate fi considerată a crea o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, și anume sub forma unei „așteptări legitime” – și aceasta, pentru lipsa unui drept afirmabil, care nu depășește un interes de proprietate suficient de stabilit și susținut în temeiul legislației naționale (a se vedea Béláné Nagy c. Ungaria [GC], nr. 53080/13, § 79, 13 decembrie 2016). Prin urmare, inacțiunea legislatorului nu a creat o situație continuă de interferență cu posesele reclamanților. 29. Oricum, hotărârea Curții Constituționale a fost pronunțată mai mult de un an după terminarea ipso iure a tuturor drepturilor usufruct la 1 mai 2014. Pentru Curtea, termenul de șase luni, care urmează să fie numărat de la ultima dată, s-a expirat deja atunci când situația continuă, astfel cum se presupune de către reclamanți, a fost produsă de decizia Curții Constituționale. 30. În plus, în ceea ce privește afirmația reclamanților că presupusa încălcare a fost declanșată numai de deciziile individuale ale autorităților, Curtea observă formularea neechilibrată a articolului 108 alineatul (1) din Legea de tranziție (punctul 20 de mai sus), potrivit căreia „un ustruct și dreptul de utilizare existent la 30 aprilie 2014, fondat prin un contract încheiat de către și între rudele care nu sunt apropiate, pentru o perioadă nedeterminată sau o perioadă de timp definită care se încheie după 30 aprilie 2014, încetează la 1 mai 2014, prin exploatare a legii”. Nici unul dintre reclamanții din prezentele cereri nu a susținut nici în fața autorităților interne, nici în fața Curții, că au căzut în singura categorie care, prin excepție, le-ar fi eliminat din domeniul de aplicare al legii (de exemplu, cel al rudelor apropiate ale proprietăților terțe în sensul articolului 5 alineatul (13) din Legea privind tranzacțiile terestrelor). În aceste circumstanțe, procedura care urmează înaintea autorităților administrative nu poate fi considerată ca fiind unul din fondurile cazurilor sau care duce la decizii de caracter constitutiv. Într-adevăr, din textul legii este clar că efectul juridic se plângea a fost instantaneu. Deciziile ulterioare ale autorităților administrative au avut doar efect declarativ. 31. Din aceste motive, Curtea este convinsă că data de începere a perioadei de șase luni a fost de 1 mai 2014 și că cererile, depuse la datele respective enumerate în tabelul adăugat, au fost introduse din timp. Prin urmare, acestea trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Alte presupuse încălcări ale Convenției 32. Într-o plângere prezentată pentru prima dată în răspunsul său la observațiile Guvernului la 21 noiembrie 2018, în cererea nr. 42034/15, reclamantul și-a extins plângerile pentru a include art. 6 din Convenție. El a susținut că procedura care conduce la eliminarea dreptului său uzutruct nu a fost corectă. 33. Reclamantul nu a explicat modul în care a existat încălcarea articolului 6 din Convenție. În consecință, având în vedere că această plângere nu a fost justificată, Curtea consideră că nu există aparență de încălcare a dispoziției respective și că plângerea trebuie, prin urmare, respinsă ca fiind manifestament nefondată în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; declara cererile inadmisibile. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 10 decembrie 2020. Ilse Freiwirth Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului apendicele nr. cerere nr. Denumire de caz Lodgedd on Solicitant An of Residence Local of Residence Nationality Reprezentat cu 29272/15 Panbrit Kft c. Ungaria 11/06/2015 PANBRIT KFT Szombathely. O societate de răspundere limitată încorporată în temeiul legii maghiare Richárd SCHMIDT 42034/15 Pócza c. Ungaria 20/08/2015 Gábor PÓCZA 1972 Ardara, Irlanda Ungaria 54683/16 Juhász c. Ungaria 12/09/2016 Editeaza JUHÁSZ 1952 Keszthely Ungariar Lajos IHÁSZ