Comunicat la 17 noiembrie 2020 Publicat la 7 decembrie 2020 CINQUES SECȚIUNEA N 32314/14 Paul DAHAN împotriva Franței introdusă la 16 aprilie 2014 OBIECTUL L În urma unei proceduri de evaluare a reclamantului, urmată de o misiune de inspecție adiacentă din septembrie 2010, directorul general al administrației Ministerului Afacerilor Externe și Europene, dl R., i-a solicitat, la 6 septembrie 2010, să nu își reia postul la Strasbourg, iar apoi, la 24 septembrie 2010, l-a informat pe ministru cu privire la intenția de a pune capăt funcțiilor sale de ambasador. Prin scrisoarea din 5 noiembrie 2010, M.R. l-a informat pe reclamant cu privire la o procedură disciplinară cu privire la aceasta și i-a comunicat raportul Consiliului de disciplină semnat de propria sa mână. Acest raport conținea trei serii de obiecții: comportament deplasat față de personalul feminin al reprezentării permanente, comportament de hărțuire morală față de o colaboratoare și atingere a departamentului și Franței. La 7 decembrie 2010, Comisia Administrativă Paritară a Corpului de Miniștri Plenipotențiari reunită în consiliul de disciplină, prezidată de M.R., a decis retragerea din oficiu a reclamantului și se pronunță în favoarea publicării nominative a sancțiunii pe teritoriul vamal al Ministerului. În martie 2011, dl R. a notificat reclamantului decretul președintelui Republicii din 3 februarie 2011 prin care a fost retras din oficiu, printr-un decret din 8 martie 2011, ministrul afacerilor externe și europene a decis să elimine reclamantul corpului de miniștri plenipotențiari începând cu 4 martie 2011. 347704), Consiliul de Stat a respins cererea reclamantului de anulare a decretului din 3 februarie 2011 și a decretului din 4 martie 2011. C... care, în calitate de director general al administrației și modernizării acestui minister, era competent să ia, în numele ministrului, toate actele care au contribuit atât de mult la retragerea funcțiilor ambasadorului dlui B... în ceea ce privește urmărirea disciplinară a reclamantului, a semnat personal aceste acte, în special raportul prevăzut la art. 2 din Decretul din 25 octombrie 1984 privind procedura disciplinară referitoare la funcționarii din statul membru în vederea sesizării consiliului de disciplină, această împrejurare nu constituia un obstacol în calea unei președinții periodice a acestui organism în aplicarea articolelor. 3 și 27 din Decretul din 28 mai 1982 privind comisiile administrative paritare, din moment ce nu reiese din documentele din dosarul pe care l-a desfășurat în desfășurarea dezbaterilor, a eșuat în mod corect necesar sau a manifestat o animozitate deosebită față de mai puțin; (...) Având în vedere că, pe de o parte, din documentele din dosar și, în special, din numeroasele mărturii concordante colectate în cadrul procedurii disciplinare, reiese că dl B... a avut, în relațiile sale profesionale cu personalul feminin al reprezentării permanente, obiceiul de a deține în mod frecvent, inclusiv în public, observații și aluzii la conotații sexuale; pe care le-a aplicat în mod regulat acestui personal de a exercita funcții, amprente ale aceleiași conotații, care, prin caracterul lor deplasat sau jignitor, le-a acoperit cu un abuz de autoritate; pe de altă parte, dl. B... a dat dovadă de umilință față de un subordonat recrutat prin contract, ținând în mod repetat cuvinte umilitoare despre el, în prezența sa și în fața unor terți, precum și degradând condițiile de muncă ale acestuia, care au afectat demnitatea persoanei respective și sănătatea sa; că, în consecință, reclamantul nu are motive să susțină că sancțiunea contestată ar fi fost pronunțată pe baza unor fapte inexacte din punct de vedere material; 5. • că este de competența judecătorului de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere că, pe de o parte, luând în considerare faptul că faptele reproșate reclamantului constituiau păcate de natură să justifice o sancțiune, autoritatea împuternicită să facă disciplinară nu i-a calificat în mod incorect; întrucât, pe de altă parte, având în vedere natura acestor fapte, inclusiv domnul B... nu a fost în nici un moment, atunci când au fost reproșate, măsurat gravitatea, la necunoașterea pe care o deduc din partea sa, responsabilităi importante care erau ale sale și ținând seama, în cele din urmă, de ceea ce au adus grav atingere demnităii funciei exercitate, autoritatea disciplinară nu a luat, în speță, o sancțiune disproporționată prin decizia de a pune la pensie din oficiu; întrucât circumstanța, după presupunerea stabilită, că alți agenți ai Ministerului care au comis fapte atât de grave nu ar fi fost sancționați cu aceeași severitate este fără incidență asupra legalității decretului atacat; (...) În fața Curții, invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul susține că procedura disciplinară nu era înconjurată de garanțiile de imparțialitate impuse de această dispoziție din cauza rolului jucat de M.R. care a declanșat urmărirea penală și a prezidat consiliul de disciplină. Recurentul susține că controlul ulterior exercitat de Consiliul de Stat asupra sancțiunii nu a fost suficient pentru a remedia această lipsă de imparțialitate. Întrebările adresate părților în lumina hotărârii Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda [GC], nr 63235/00, CEDH 2007 II, art. 6 alineatul (1) din convenție se aplică procedurii disciplinare urmate în speță? În cazul în care cauza reclamantului a fost audiată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, în conformitate cu cerințele articolului 6 alineatul (1) din Convenție? În special în lumina hotărârii Denisov c. Ucraina ([GC], nr. 76639"/", § 65, 67 și 72, 25 septembrie 2018 și, de asemenea, Dientet c. Franța, 26 septembrie 1995, seria A n 325 A), Diferitele funcții exercitate de directorul general al administrației și modernizării Ministerului Afacerilor Externe și Europene în cursul procedurii disciplinare care a dus la retragerea din funcție a reclamantului sunt conforme cu cerința de imparțialitate stabilită la art. 6 alin. suficient pentru a remedia lipsa de imparțialitate invocată a consiliului de disciplină
Communiquée le 17 novembre 2020
Publié le 7 décembre 2020
Requête n
o
32314/14
Paul DAHAN
contre la France
introduite le 16 avril 2014
La requête concerne la mise à la retraite d’office du requérant, ambassadeur, représentant permanent auprès du Conseil de l’Europe, à la suite d’une procédure disciplinaire ouverte à son encontre.
Après une procédure d’évaluation du requérant, suivie d’une mission d’inspection diligentée en septembre 2010, le directeur général de l’administration du Ministère des affaires étrangères et européennes, M.R., lui a demandé, le 6 septembre 2010, de ne pas reprendre son poste à Strasbourg, puis, le 24 septembre 2010, l’a informé de l’intention du ministre de mettre fin à ses fonctions d’ambassadeur.
Par un courrier du 5 novembre 2010, M.R. a informé le requérant de l’engagement d’une procédure disciplinaire à son égard et lui a notifié le rapport au conseil de discipline signé de sa propre main. Ce rapport comportait trois séries de griefs : comportement déplacé à l’encontre du personnel féminin de la représentation permanente, comportement de harcèlement moral à l’égard d’une collaboratrice et atteinte à l’image du département et de la France.
Le 7 décembre 2010, la commission administrative paritaire du corps des ministres plénipotentiaires réunie en conseil de discipline, présidée par M.R., a décidé de la mise à la retraite d’office du requérant et s’est prononcée en faveur de la publication nominative de la sanction sur l’intranet du ministère.
Par une lettre du 1
er
mars 2011, M.R. a notifié au requérant le décret du président de la République du 3 février 2011 prononçant sa mise à la retraite d’office.
Par un arrêté du 8 mars 2011, le ministre des Affaires étrangères et européennes a décidé la radiation du requérant du corps des ministres plénipotentiaires à compter du 4 mars 2011.
Par une décision du 13 novembre 2013 (n
o
347704), le Conseil d’État a rejeté la requête du requérant demandant l’annulation, pour excès de pouvoir, du décret du 3 février 2011 et de l’arrêté du 4 mars 2011. Il a considéré notamment ce qui suit
:
«
2.Considérant que si M. D... C..., qui, en tant que directeur général de l’administration et de la modernisation de ce ministère, était compétent pour prendre, au nom du ministre, l’ensemble des actes ayant concouru tant au retrait des fonctions d’ambassadeur de M. B... qu’à l’engagement de poursuites disciplinaires à son encontre, a, eu égard à l’importance des fonctions qu’occupait le requérant, personnellement signé ces actes, en particulier le rapport prévu à l’article 2 du décret du 25 octobre 1984 relatif à la procédure disciplinaire concernant les fonctionnaires de l’Etat en vue de la saisine du conseil de discipline, cette circonstance ne faisait pas obstacle à ce qu’il pût régulièrement présider cette instance en application des articles
3 et 27 du décret du 28 mai 1982 relatif aux commissions administratives paritaires, dès lors qu’il ne ressort pas des pièces du dossier qu’il ait, dans la conduite des débats, manqué à l’impartialité requise ou manifesté une animosité particulière à l’égard de l’intéressé ; (...)
4.Considérant que, d’une part, il ressort des pièces du dossier et, notamment, des nombreux témoignages concordants recueillis dans le cadre de la procédure disciplinaire, que M. B... avait, dans ses relations professionnelles avec le personnel féminin de la représentation permanente, l’habitude d’émettre de manière fréquente, y compris en public, des remarques et allusions à connotation sexuelle ; qu’il adressait régulièrement à ce personnel des consignes pour l’exercice des fonctions, empreintes de la même connotation, qui, par leur caractère déplacé ou blessant, relevaient de l’abus d’autorité ; que, d’autre part, M. B... a fait preuve d’acharnement à l’encontre d’une subordonnée recrutée par contrat en tenant, de façon répétée, des propos humiliants à son sujet, en sa présence et devant des tiers, ainsi qu’en dégradant ses conditions de travail, agissements qui ont porté atteinte à la dignité de l’intéressée et altéré sa santé ; que, par suite, le requérant n’est pas fondé à soutenir que la sanction contestée aurait été prononcée sur le fondement de faits matériellement inexacts ;
5.Considérant qu’il appartient au juge de l’excès de pouvoir, saisi de moyens en ce sens, de rechercher si les faits reprochés à un agent public ayant fait l’objet d’une sanction disciplinaire constituent des fautes de nature à justifier une sanction et si la sanction retenue est proportionnée à la gravité de ces fautes ;
6.Considérant que, d’une part, en estimant que les faits reprochés au requérant constituaient des fautes de nature à justifier une sanction, l’autorité investie du pouvoir disciplinaire ne les a pas inexactement qualifiés ; que, d’autre part, eu égard à la nature de ces faits, dont M. B... n’a, à aucun moment, lorsqu’ils lui ont été reprochés, mesuré la gravité, à la méconnaissance qu’ils traduisent, de sa part, des responsabilités éminentes qui étaient les siennes, et compte tenu, enfin, de ce qu’ils ont porté sérieusement atteinte à la dignité de la fonction exercée, l’autorité disciplinaire n’a pas, en l’espèce, pris une sanction disproportionnée en décidant de mettre l’intéressé à la retraite d’office ; que la circonstance, à la supposer établie, que d’autres agents du ministère ayant commis des faits aussi graves n’auraient pas été sanctionnés avec la même sévérité est sans incidence sur la légalité du décret attaqué ; (...)
»
Devant la Cour, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient que la procédure disciplinaire n’était pas entourée des garanties d’impartialité requises par cette disposition en raison du rôle joué par M.R. qui a déclenché les poursuites et présidé le conseil de discipline. Le requérant affirme que le contrôle ultérieur exercé par le Conseil d’État sur la sanction prononcée n’était pas suffisant pour remédier à ce défaut d’impartialité.
1.
A la lumière de l’arrêt
Vilho Eskelinen et autres c. Finlande
[GC], n
o
‑
II, l’article 6 § 1 de la Convention est-il applicable à la procédure disciplinaire suivie en l’espèce ?
2.
Dans l’affirmative, la cause du requérant a-t-elle été entendue équitablement, par un tribunal indépendant et impartial, conformément aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, à la lumière notamment de l’arrêt
Denisov c. Ukraine
([GC], n
o
76639/11, §§ 65, 67 et
72, 25 septembre 2018 et, également,
Diennet c. France
, 26
septembre 1995, série A n
o
325
‑
A),
a)
Les différentes fonctions exercées par le directeur général de l’administration et de la modernisation du Ministère des affaires étrangères et européennes au cours de la procédure disciplinaire ayant abouti à la mise à la retraite d’office du requérant sont-elles conformes à l’exigence d’impartialité établie à l’article 6 § 1 de la Convention
?
b)
Le contrôle ultérieur du Conseil d’État était-il «
suffisant
» pour remédier au défaut d’impartialité allégué du conseil de discipline
?