CASE OF PANIOGLU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF PANIOGLU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus

ș

i revizuit de IER

(http://ier.gov.ro)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULU

I

SEC

Ț

IA A PATRA

CAUZA PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea

nr.

33794/14)

HOTĂRÂRE

Art. 10

•

Libertatea de exprimare

•

Realizarea unui echilibru just în impunerea

sanc

ț

iunii

prevăzute

în Codul deontol

ogic

judecătorulu

i

pentru publicarea de acuza

ț

ii

nefondate care pun în discu

ț

ie probitatea

morală ș

i

profesională

a unui coleg

judecător •

Interpretarea prevederii din cod

rezonabilă ș

i

previzibilă

pentru un

profesionist cu o

bogată

experien

ță

în domeniu

•

În calitate de

judecător,

reclaman

tul

trebuie

să

dea

dovadă

de re

ț

inere în exercitarea

libertă

ț

ii de exprimare când

autoritatea

ș

i impar

ț

ialitatea puterii

judecătore

ș

ti ar putea fi puse în di

scu

ț

ie

•

Deciz

ie

inclusă

permanent în dosarul profesional al reclamantului

ș

i

luată

în considerare la

analizarea cererilor de promovare, dar care nu

împiedică

participarea la concursuri

de promovare

•

Sanc

ț

iune propor

țională

în circumsta

n

ț

ele respectiv

e

STRASBOURG

8 decembrie 2020

DEFINITI

VĂ

19 aprilie 2021

Hotărârea

a

rămas definitivă

în condi

ț

iile

prevăzute

la a

rt.

44

§

2 din Conven

ț

ie.

Poate suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Panioglu împotriva României

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului (Sec

ț

ia a patra),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Yonko Grozev,

pre

ș

edinte,

Tim Eicke,

Faris

Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Armen Harutyunyan,

Pere Pastor Vilanova,

Jolien Schukking,

judecători,

ș

i Andrea Tamietti,

grefierul sec

ț

iei,

Având în vedere:

cererea (nr.

33794/14)

îndreptată

împotriva României, prin care un

resortisant al acestui stat, doamna Daniela Panioglu (

„

reclamanta

”

), a sesiza

t

Curtea, la 28 aprilie 2014, în temeiul art. 34 din Conven

ț

ia pentru a

părarea

drepturilor omului

ș

i a

libertăț

ilor fundamentale

(

„

Conven

ț

ia

”

);

decizia de a comunica cererea Guvernului României (

„

Guvernul

”

);

observa

ț

iile

părț

ilor;

d

upă

ce a deliberat în camera de consiliu, la 17 noiembrie 2020,

pronun

ță

prezenta

hotărâre,

a

doptată

la acee

a

ș

i

dată:

INTRODUCE

RE

că

sanc

ț

iunea a

plicată

prin decizia din 1 noiembrie

2013 a Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie a împiedicat-o în mod automat tim

p

de mai mul

ț

i ani

să

ia parte la examene de promovare

profesională.

S-a plâns,

de asemenea, de imprevizibilitate în ceea ce prive

ș

te Codul deontologic al

judecătorilor,

în

măsura

în care acesta nu definea conceptul de opinie

exprimată

cu privire la probitatea

morală ș

i

profesională

a unui coleg,

reprezentând o

încălcare

a

libertăț

ii sale de exprimare. Aceasta a invocat

art. 10 din Conven

ț

ie.

ÎN FAPT

născut

în 1968

ș

i locuie

ș

te în Bucure

ș

ti. În fa

ț

a Cur

ț

ii a

fost

reprezentată

de domnul C.L. Popescu, un avocat practicant în Bucure

ș

ti.

ț

ii guvernamentali, doamna

C. Brumar, domnul V. Mocanu

ș

i doamna S.M. Teodoroiu, din cadrul

Ministerului Afacerilor Externe

.

I. ISTORICUL CAUZEI

judecător

din cadrul Cur

ț

ii de Apel Bucure

ș

ti.

1

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ș

edintele Înalte

i

C

ur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i

Justiție

având titlul

„

Nimic despre cum un

tovarăș

procuro

r

a devenit pre

ș

edintele tuturor

judecătorilor”

. Articolul cuprinde

următoarele:

„

Străbunicului

meu,

Nică

Oprea, omorât de comuni

ș

ti

În anul 1980, când

lagărul

comunist devenea tot mai cumplit, actualul pre

ș

edinte al

Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie era numit procuror în ora

ș

ul în care m-am

născut

.

Ora

ș

ul avea industrie

metalurgică ș

i

ș

antier naval, prin urmare

colcăia

de securi

ș

ti, de

la micii

turnători până

la cei mai abili

ș

i privilegia

ț

i to

r

ț

ionari.

Eu aveam 12 ani

ș

i eram în clasa a VI-a. Pentru

că

era mai mereu la serviciu

ș

i ca

să

stea cât mai mult timp cu noi, mama ne lua, pe mine

ș

i pe fratele meu mai mic, la

defilarea de 23 august.

Odată

am fost sco

ș

i

să

-l vedem, pe un stadion, pe Nicolae

Ceau

ș

escu, care venea în ora

ș

ul nostru cu elicopterul. Îmi amintesc

că

am stat ore

nesfâ

r

ș

ite în picioare, sub un soare

ucigător.

Erau oameni mul

ț

i

ș

i ponosi

ț

i. Cu to

ț

ii

stăteam

dre

p

ț

i

ș

i repetam lozincile.

Lângă

mine o femeie, care, de-atâta

oboseală,

doar

mima uralele. Atunci, întorcând capul sub soarele

năucitor,

am

văzut că

un

bărbat

a

apucat-o de bra

ț ș

i i-a spus, discret,

să

-l urmeze. Doar pentru

că

vorbise

fără

glas. Nu

am mai avut curiozitatea

să

-l

văd

pe marele

conducător.

Am plecat

ș

i,

după

ce ne-am

îndepărtat

bine de stadion, o tot întrebam pe mama: De ce? În tot acest timp, pre

ș

edintel

e

Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie era procuror, în

plină

ascensiune. Cum o fi luptat

tovară

ș

a procuror pentru stârpirea du

ș

manului orânduirii socialiste

ș

i

înfăptuirea

omului

nou? Desigur, cu arma sa, dosarele.

Începuse

m

să

-mi imaginez ce se poate întâmpla în beciuri, de unde unii ie

ș

eau

fără

de

onoare, îngenunchia

ț

i

ș

i-nfric

o

ș

a

ț

i, iar mul

ț

i nu mai ie

ș

eau vii. Cine îi lovea? Cum

a

rătau

lovi

ț

ii

ș

i cei care loveau? Unde sunt urmele? Nici acum nu se vr

ea

să

se

ș

tie.

Pe

urmă,

în clasa a VII-a, la practica a

gricolă,

pe câmp, unde culegeam ro

ș

ii, am

văzut

de

ț

inutele. Purtau costum gros, cu

fustă

în dungi,

ș

i batic pe cap. Doream

să

re

ț

in un

chip. Mi se

părea incompatib

ilă

calitatea de femeie cu statutu

l de de

ț

inut. Ne chemau

la

ele, plângând, ca pe copiii lor.

Apăreau,

autoritar, alte femei,

îmbrăcate

în uniforme

brăzdate

de curele din piele. Mama mi-a spus

că

multe dintre ele erau condamnate

pentru avort. Femeile alegeau

să

-

ș

i

ucidă nenăscuț

ii, pentru

că

n-aveau cu ce

să

-i

crească.

Pe

lângă

a

ceastă

tragedie

interioară,

erau

hăituite

de mili

ț

ie

ș

i de procurori.

Cum s-o fi descurcat, atunci,

tovară

ș

a procuror, bineîn

ț

eles tot întru formarea omului

nou

?

Pentru mine, lumea, care deja se conturas

e, era

compusă

din

sărăcia cruntă, tăcere

a ș

i

teroarea de la suprafa

ț

a

pământului ș

i iadul necunoscut din beciuri, de unde

niciodat

ă

nu se auzeau

strigătele.

Procurorii erau undeva deasupra, într-o lume sclipitoare,

intangibilă,

de sub care nimeni din lumea mea nu putea

să zărească

cerul. To

ț

i ace

ș

ti

tovară

ș

i, uzurpatori ai Lui Hristos

ș

i ai Legii Lui, au

pă

zit, cu

străș

nicie, temni

ț

a

comunistă. Ș

i

tovară

ș

a procuror a plutit deasupra

noastră, omniprezentă ș

i

păzitoare

,

timp de 14 ani,

până

în anul 1994, când s-a metamorfozat în

judecător. Adică până

când

eu am împlinit vârsta de 26 de ani. În tot acest timp, mi-am

făcut

lec

ț

iile la lumânarea

lipită

de marginea borcanului, hrana era ra

ționalizată,

apa rece curgea

două

ore pe zi,

nu mai era demult a

pă caldă,

am tremurat de frig în

casă, stăteam

în sta

ț

iile de autobuz

până

încremeneam, apoi eram noroco

ș

i

dacă

mai prindeam un loc pe

scară, să

mergem

la

școală.

Acum îmi dau seama

că

tot acest timp, cât

toată copilăria ș

i adoles

cen

ț

a mea, nu a fost

irosit, pentru

că tovarăș

a procuror a

înfăptuit

atâtea, cât

să devină

însu

ș

i pre

ș

edintel

e

tuturor

judecătorilor.

Pre

ș

edintele

țării

a numit-o, în anul 2010, într-un stat european, în

2

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

care se tot

reformează

la justi

ț

ie.

Adică,

la omul vechi, sub chip nou. De aceea, rezultatul

este

ș

i va fi un ve

ș

nic e

ș

ec.

”

părea

ca autor la final, unde se preciza

că

era

judecător

al Cur

ț

ii de Apel Bucure

ș

ti. Articolul a fost

tipărit

atât într-un ziar

na

ț

ional,

Cotidianu

l

, cât

ș

i pe un site internet de

ș

tiri,

juridice.ro

.

II. PROCEDURA

DISCIPLINARĂ

Ș

I

DEONTOLOGICĂ

ÎMPOTRIV

A

RECLAMANTEI

A. Procedura

d

isciplinară

împotriva reclamantei

ț

ia

Judiciară

(

„

IJ

”

) de pe

lângă

Consiliul

Superior al Magistraturii (

„

CSM

”

) a declan

ș

at din oficiu o cercetare

preliminară

fa

ță

de

reclamantă

pe motiv

că

articolul publicat de aceasta

făcea

referire la cariera

profesională

a Pre

ș

edintelui Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i

Justi

ț

ie.

notă

privind articolul publicat de

reclamantă ș

i a propus ca no

ta

să

fie

transmisă

Comisiei de

Disciplină

pentr

u

Judecători

(

„

CDJ

”

) din cadrul CSM pentru a stabili

dacă

trebuie

să

fie

deschisă

o a

nchetă disciplinară

împotriva reclamantei pentru

încălcarea

art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind

manifestările judecătorilor ș

i al

e

procurorilor care aduc atingere onoarei sau

probită

ț

ii profesionale. IJ a re

ț

inu

t

că

articolul

făcuse

o

paralelă

între opresiunile regimului comunist

ș

i

promovarea pre

ș

edintelui ICCJ, care lucrase ca procuror în perioada

respectivă.

Doamna

judecător

L.D.S. fusese

numită

în mod legal pre

ș

edinte

al Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie în 2010,

după

ce trecuse în mod legal prin

procesul de verificare pentru a garanta

că

nu a fost membru sau

că

a colaborat

cu Securitatea înainte de 1990. Articolul sugera

că

aceasta se comportase

necorespunzător

la momentul când fusese procuror

fără

a oferi fapte

specifice, lucru imposibil de verificat de

către

IJ.

reclamantă

a introdus ideea

că

doamna

judecător

L.D.S. î

ș

i îndeplinise sarcinile profesionale în mod nelegal între 1980

ș

i 1994,

când lucrase ca procuror. Prezentarea

distorsionată

a a

ctivităț

ii profesionale a

doamnei

judecător

L.D.S.

ș

i sugerarea existen

ț

ei unui comportament moral

îndoielnic din partea acesteia au dus la prejudicierea reputa

ț

iei profesionale a

pre

ș

edintelui Înaltei

Curți

de

Casație ș

i

Justiți

e

. Opiniile personale ale

reclamantei exprimate în articol au constituit un comportament care punea în

discu

ț

ie onoarea

ș

i probitatea

profesională

a doamnei

judecăto

r L.D.S

.

ț

iei na

ț

ionale

ș

i interna

ț

ionale relevante, libera

exprimare cun

o

ș

tea excep

ț

ii atunci când se aducea atingere dreptului unei

persoane la onoare, la reputa

ț

ie

ș

i la propria imagine. De asemenea, în

exercitarea dreptului respectiv,

judecătorii

trebuie

să

se manifeste astfel încât

să

protejeze demnitatea func

ț

iei lor

ș

i independen

ț

a

ș

i impar

ț

ialitatea puterii

judecătore

ș

ti. Exprimându

-

ș

i public opiniile despre activitatea

profesională

a

3

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

unui

judecător,

reclamanta a

depăș

it limitele unei

exprimări

care trebuie

să

se

raporteze la obliga

ț

ia de

rezervă

care implicau modera

ț

ie

ș

i re

ț

inere în

prezentarea opiniilor sale.

că

în cazul reclamantei existau dovezi care indicau

comiterea abaterii disciplinare

prevăzută

la art.

99 lit.

a) din Legea

nr. 303/2004. A considerat

că

au fost

încălcate

limitele dreptului la libertat

ea

de exprimare

ș

i

că

evaluarea reclamantei cu privire la activitatea

profesională

a pre

ș

edintelui ICCJ a fost realizat într-o ma

nieră

de

natură

a crea o imagine

negativă

asupra modului în care aceasta

ș

i-ar fi exercitat atribu

ț

iile de

procuror

.

împotriva reclamantei pentru abaterea

disciplinară prevăzută

la art. 99 lit. a)

din Legea nr. 303/2004.

notă

cu privire la rezultatul anchetei

disciplinare

ș

i a propus ca nota

să

fie

transmisă

la CDJ pentru a stabili

dac

ă

trebuie

să

fie

începută

procedura

disciplinară

împotriva reclamantei.

Întemeindu-se pe câteva dintre argumentele din nota din 17 aprilie 2012

(

supra,

pct.

8-

11),

IJ a considerat

că

în

cauză

existau dovezi care puteau

sugera

că

elementele abaterii disciplinare stabilite la art. 99 lit. a) din Legea

nr. 303/2004 erau întrunite în cazul reclamantei.

săvârș

irii

de

către reclamantă

a abaterii disciplinare

prevăzute

de art. 99 lit. a) din Legea

nr. 303/2004. Prin aceea

ș

i rezolu

ț

ie, CDJ a dispus sesizarea Sec

ț

iei pentru

judecători

a Consiliului Superior al Magistraturii (

„

SJCSM

”

) pentru a stabili

dacă,

în

cauză,

reclamanta a

încălcat

dispozi

ț

iile art. 18 alin. (2) din Codul

deontologic al

judecătorilor ș

i procurorilor. S-a re

ț

inut

că

art. 99 lit. a) din

Legea nr. 303/2004 viza circumstan

ț

ele în care un

judecător

sau un procuror

a adus atingere onoarei sau

probităț

ii profesionale sau prestigiului justi

ț

iei

prin ac

ț

iunile

ș

i comportamentul

său.

Nu acesta fusese cazul reclamantei.

Articolul

său

fusese elaborat într-o ma

nieră literară, făcea

referire la aspecte

bine-cunoscute ale epocii comuniste

ș

i reflecta

limitările

impuse drepturilo

r

persoanelor pe durata

respectivă, evocată

de

reclamantă.

Articolul con

ț

inea

ș

i

informa

ț

ii corecte despre faptul

că

doamna

judecător

L.D.S.

ș

i-a exercitat

atribu

ț

iile ca procuror

ș

i ca

judecător ș

i

că,

începând din 2010, a fost

numită

pre

ș

edinte al Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie. Reclamanta nu a utilizat un

limbaj violent sau vulgar care

să

deranjeze opinia

publică,

iar articolul

său

n

u

a avut un impact media semnificativ.

o imagine

negativă

despre modul în care doamna

judecător

L.D.S. î

ș

i

îndeplinise sarcinile ca procuror în timpul comunismului. Prin utilizarea

expresiei

„tovarăș

a procuror

”

în titlul articolului, reclamanta sugerase

că

era

vina pre

ș

edintelui ICCJ deoarece devenise

„

pre

ș

edintele tuturor

judecătorilor”

de

ș

i fusese procuror în timpul regimului comunist. Comparând

situa

ț

ia oamenilor care erau

„săraci, tăcu

ț

i

ș

i opresa

ț

i

”

cu cea a procurorului

4

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

L.D.S.

–

care a fost

caracterizată

ca

„intangibilă” ș

i

„

în

plină

ascensiune

” –

reclamanta o considera, practic, pe L.D.S.

vinovată

de faptul

că

avusese un

statut superior pentru

că

ocupa pozi

ț

ia de procuror

.

ț

inutul articolului se putea în

ț

elege

că

dosarel

e

lucrate de L.D.S. în comunism

fuseseră

utilizate drept mijloace de opresiune

pentru

„

stârpirea du

ș

manului orânduirii socialiste

ș

i

înfă

ptuirea omului nou

”

sau pentru a condamna femeile pentru avort. În plus, reclamanta a afirmat, în

general, în articol

că „

to

ț

i ace

ș

ti

tovarăș

i

”

, sugerând

că ș

i

„tovarăș

a procuror

”

men

ționată

în titlul articolului,

fuseseră „

uzurpatori ai Lui Hristos

ș

i ai Legii

Lui

” ș

i

„

au

păzit,

cu

străș

nicie, temni

ț

a

comunistă”

.

urmă,

articolul sublinia

că

L.D.S. a fost

numită

pre

ș

edinte

al Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

ș

i face referire la cei 14 ani în care lucra

se

ca procuror în timpul regimului comunist când

„

a

înfăptuit

atâtea, cât

să

devină

însu

ș

i pre

ș

edintele tuturor

judecătorilor”

.

părere că,

prin scrierea articolului în modul men

ț

ionat,

reclamanta a pus sub semnul

întrebării

respectarea prevederilor privind

conduita

profesională

a profesioni

ș

tilor din domeniul juridic. Invocând,

printre altele, art. 18 alin. (2) din Codul deontologic, art. 10 din Conven

ț

ie,

jurispruden

ț

a Cur

ț

ii Europene a Drepturilor Omului

ș

i afirm

a

ț

iile reclamantei,

CDJ a re

ț

inut

că

reclamanta

depăș

ise limitele unei

exprimări

care trebuia

să

respecte obliga

ț

ia de

rezervă

. Prin urmare, fusese distrus echilibrul dintre

dreptul individual la libertatea de exprimare

ș

i interesul legitim al unui stat

democratic de a veghea ca func

ț

ia

publică să

se conformeze scopurilor

enun

ț

ate în art. 10 din Conven

ț

ie.

că

prin exprimarea opiniilor care ar fi putut

face ca un observator ra

ț

ional

–

a

dică

o

persoană

bine inten

ționată,

dezinteresată ș

i

informată – să

se

îndoiască

de probitatea

profesională ș

i

morală

a unui coleg, reclamanta

depăș

ise limitele

libertăț

ii de exprimare în

legătură

cu dreptul persoanei la propria imagine, onoare

ș

i reputa

ț

ie. Prin

urmare, au existat probe care implica

u

că

reclamanta a

încălcat

art. 18 alin. (2)

din cod, deoarece în articolul a

părut

sub numele

său

aceasta sugerase

că

L.D.S. nu î

ș

i îndeplinise atribu

ț

iile de serviciu în mod legal între 1980

ș

i 1994,

când fusese procuror.

că

prezentarea mali

țioasă ș

i

distorsionată

a a

ctivităț

ii profesionale a L.D.S.

ș

i sugerarea faptului

că

avusese un

comportament discutabil,

fără

a prezenta probe justificative în a

ceastă

privin

ță,

provocase apa

ri

ț

ia unor suspiciuni nefondate despre

profesionalismul lui L.D.S. Opiniile personale exprimate de

reclamantă

în

articol au constituit o

conduită

care a afectat dreptul la propria imagine,

onoare

ș

i reputa

ț

ie al doamnei

judecător.

5

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

B. Procedura

disciplinară îndreptată

împotriva reclamantei

1.

Hotărârea

SJCSM

hotărârea

din 16 octombrie 2012, SJCSM a statuat

că

articolul

reclamantei a

încălcat

dispozi

ț

iile art. 18 alin. (2) din Codul deontologic, care

stabilea una dintre restric

ț

iile

libertăț

ii de exprimare al magistra

ț

ilor. În baza

unor argumente similare celor pe care s-a întemeiat CDJ (

supra,

pct.

15-

17),

SJCSM a considerat, de asemenea,

că

articolul reclamantei a fost întocmit

într-o

manieră

de

natură

a crea o imagine

negativă

asupra modului în care

doamna

judecător

L.D.S. î

ș

i îndeplinise atribu

ț

iile de procuror în timpul

comunismului.

că

articolul

său

era doar un

eseu literar

ș

i a constatat

că

aceasta a

depăș

it limitele unei

exprimări

care

trebuie

să

se raporteze la obliga

ț

ia de r

ezervă

. Prin urmare, fusese rupt

echilibrul just care trebuie

să

se

păstreze

între dreptul fundamental al

individului la

liberă

exprimare, pe de o parte,

ș

i interesul legitim al unui stat

democratic de a veghea ca func

ț

ia

publică să

se conformeze scopurilor

enun

ț

ate în art. 10 § 2 din Conven

ț

ie.

că

art. 18

alin. (2)

din Codul

deontologic nu poate face abstrac

ț

ie de buna-credin

ță definită

de art.

99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, având în vedere

că,

pe de o parte, textul

define

ș

te reaua-credin

ță ș

i grava neglijen

ță,

iar pe de a

ltă

parte, acest articol

are inciden

ță

doar asupra

exercitării

atribu

ț

iilor de serviciu ale

judecătorului

sau procurorului.

ș

te

comportamentul reclamantei (

supra,

pct.

19-

20).

ț

inut

că,

prin decizia din 28 martie 2012, Curtea

Constitu

țională

a declarat neconstitu

țională

Legea lustra

ț

iei. Instan

ț

a

constitu

țională

a notat

că,

în concluziile depuse, Consiliul Director al

Asocia

ț

iei Procurorilor din România a afirmat, a

ș

a cum prevedea legea

relevantă

în vigoare pe vremea comunismului,

că

în competen

ț

a organelor

procuraturii civile intrau numai infrac

ț

iuni de drept comun

ș

i nu infrac

ț

iuni

politice

ș

i

că

procurorii nu numai

că

nu au servit regimul, dar au constituit

singura

barieră

în calea abuzurilor organelor represive

.

ț

ie cu cele sus-men

ț

ionate, reclamanta s-a referit la dosarele

lucrate de L.D.S. în acea

perioadă

ca fiind utilizate drept mijloace de

opresiune pentru

„

stârpirea du

ș

manului orânduirii socialiste

ș

i

înfăptuirea

omului nou

”

sau la femeile condamnate pentru avort,

fără

a prezenta dovezi

concrete. Prin urmare, pre

ș

edintele ICCJ a fost

blamată

numai din

cauză că

lucrase ca procuror în timpul regimului comunist. Prin urmare, reclamanta a

adus atingere în mod clar

probităț

ii morale

ș

i profesionale a unui coleg

judecător.

6

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ț

ia reclamantei împotriva

hotărârii

SJCS

M

hotărârea

în fa

ț

a plenului

CSM. A sus

ț

inut

că

art. 18 alin. (2) din Codul deontologic privea exprimarea

unei opinii, dar nu definea conceptul. În lipsa unei defini

ț

ii a acestui concept,

se poate sus

ț

ine în mod rezonabil

că

a exprimat o

perspectivă subiectivă.

Totu

ș

i, pentru a afecta imaginea, onoarea

ș

i reputa

ț

ia unei persoane, o astfel

de opinie

personală

trebuia

să privească

clar

ș

i explicit ac

ț

iuni

ș

i fapte

concrete capabile

să compromită

probitatea

profesională

sau moralitatea

persoanei respective. Articolul

său

nu a con

ț

inut nicio afirma

ț

ie

explicită ș

i

clară

privind moralitatea

ș

i probitatea

profesională

ale doamnei

judecăto

r

L.D.S. Eseul

său

a con

ț

inut doar câteva

întrebări

retorice care nu reprezentau

o opinie

categorică.

De asemenea, prin folosirea expresiei

„tovarăș

a

procuror

”

, s-a referit la un fapt incontestabil în cadrul descrierii epocii

comuniste.

ț

ionale

ș

i europene cu privire la

judecători,

reclamanta a sus

ț

inut

ș

i

că

respectivele instrumente cere

au

diligen

ț

e speciale în cazurile privind anchetarea

disciplinară

a

judecătorilor

,

inclusiv selectarea cu aten

ț

ie

ș

i evaluarea elementelor strict obiective

ș

i

fundamentale, astfel încât

să

se evite orice expunere a unui

judecător

la o

presiune

inacceptabilă.

Acelea

ș

i cerin

ț

e trebuiau îndeplinite în cazul anchetei

disciplinare, dat fiind

că,

în conformitate cu dreptul intern, stabilirea

încălcării

dispozi

ț

iilor Codului deontologic reprezenta o sanc

ț

iune

disciplinară

care i-ar

fi împiedicat avansarea în

carieră.

Spre deosebire de alte state europene,

Codul deontologic din România nu a fost doar un ghid privitor la chestiuni de

moralitate, ci un cod disciplinar disimulat.

experie

n

ț

ele sale personale, a fost

examinată

în mod deficitar,

încălcând

criteriile extrem de importante de obiectivitate stabilite în instrumentele

interna

ț

ionale relevante. Astfel, anumite segmente

ș

i expresii din text au fost

evaluate excesiv

ș

i au primit în mod subiectiv un anume sens, preferat de

anchetatori. La fel, normele

ș

i principiile privind obliga

ț

ia de

rezervă

a

judecătorului

au fost în

ț

elese gre

ș

it

ș

i interpretate foarte rigid, invocând

argumente

fără legătură

cu textul. Faptul

că

procedura

disciplinară

a fost

deturnată

într-o

procedură

în baza Codului deontologic era în sprijinul

argumentului c

ă

fusese

impusă

o presiune din oficiu de

către

un organism

independent care nu fusese creat

să

ancheteze

judecători.

ț

inut

ș

i

că

eseul

său

vizase postul de pre

ș

edinte al

Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

ș

i nu

făcuse

referire la un coleg deoarece nu

avusese niciun interes fa

ță

de L.D.S. ca

persoană.

În baza normelor

interna

ț

ionale relevante privind

judecătorii,

un

judecător

trebuie

să

fie mai

tolerant

ș

i deschis la

întrebări ș

i la critici deoarece este foarte expus

publicului. Cu atât mai mult în cazul

judecătorilor

care

exercită

o func

ț

ie

oficială

de stat. Persoana care

exercită

o func

ț

ie

oficială

de stat face obiectul

7

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

interesului public

ș

i astfel este natural ca toate aspectele referitoare la cariera

trecută ș

i

prezentă

a acelei persoane

să

fie

dezbătute

public de

către

oricine.

n

urmă,

reclamanta a sus

ț

inut

că

eseul

său făcuse

parte dintr-o

serie de eseuri pe care le publicase deja

ș

i nu era o lucrare

unică ș

i

izolată.

ărârea

Plenului CSM

hotărârea

din 23 ianuarie 2013, plenul CSM a respins contesta

ț

ia

reclamantei. S-a re

ț

inut

că

statutul reclamantei ca magistrat nu o lipsea de

dreptul la libertatea de exprimare. Totu

ș

i, conduita sa constând în declara

ț

iil

e

pe care le

făcuse

în articolul pe care îl publicase în

presă încălcase

obliga

ț

ia

de

rezervă

a magistratului. Prin urmare, fusese distrus echilibrul dintre dreptul

fundamental al individului la

liberă

exprimare, pe de o parte,

ș

i interesul

legitim al unui stat democratic de a veghea ca func

ț

ia

publică să

se

conformeze scopurilor enun

ț

ate în art. 10 din Conven

ț

ie.

ț

ia de

rezervă

a unui magistrat implica modera

ț

ie

ș

i re

ț

inere în

prezentarea opiniilor sale. Reclamanta fusese

îndreptățită să

-

ș

i exprime

opinia privind unele aspecte referitoare la activitatea sistemului de justi

ț

ie. Cu

toate acestea, modul în care erau exprimate unele dintre afirma

ț

iile sale a rupt

echilibrul sus-men

ț

ionat, mai cu

seamă

întrucât nu existau dovezi

că

în

circumstan

ț

ele date

exprimările

utilizate

reprezentaseră

pentru aceasta

singura cale de a comunica informa

ț

ia pe care in

ten

ț

ionase

să

o prezinte.

ș

i prin

exprimările

utilizate, reclamanta a adus atingere

probităț

ii morale

ș

i

profesionale a unui coleg

judecător.

Afirma

ț

iile sale nu erau

judecăț

i de

valoare, ci în fapt

transmiseseră

anumite aspecte specifice

ș

i

fuseseră

o opinie

pers

onală clară ș

i

fără

echivoc cu privire la probitatea

morală ș

i

profesională

a pre

ș

edintelui Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie. Argumentul

său că

articolul

vizase exclusiv postul de pre

ș

edinte al ICCJ era nefondat. Opiniile exprimate

în articol au vizat persoana care de

ț

inea acel post, deoarece nu se poate face

o distinc

ț

ie între post

ș

i persoana care îl

ocupă.

realităț

ilor din vremea comunismului se putea

face cu mai pu

țină

intensitate

ș

i

fără

a aduce atingere

probităț

ii profesionale

a unui coleg

ș

i onoarei acestuia

ș

i cu aten

ț

ia

concentrată

asupra problemelor

cu care se confrunta sistemul de justi

ț

ie.

ț

inut

totodată că

afirma

ț

iile reclamantei trebuiau examinate

în contextul lipsei de încredere în sistemul de justi

ț

ie care a fost mult timp

prezentă ș

i care i-a afectat grav autoritatea

ș

i imaginea de impar

ț

ialitate. În

mod clar, un

judecător

ar fi trebuit

să cunoască

mai bine decât oricine riscurile

unor afirma

ț

ii care ar putea avea un impact grav asupra repu

ta

ț

iei sistemului.

În acest context, folosirea unui limbaj echilibrat

împreună

cu prezentare

a

obiectivă

a deficien

ț

elor sistemului era mai

bună

decât afirma

ț

iile,

făcute

cu

încălcarea

deontologiei profesionale, cu privire la un coleg. Prin urmare, nu

poate fi acceptat argumentul reclamantei

că

eseul

său

nu con

ț

inea o opinie

categorică

, ci doar

întrebări

retorice literare.

8

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

să

-

ș

i exprime opinia despre

realităț

ile

regimului comunist, sugerând

că

un coleg magistrat avusese o

conduită ș

i o

evolu

ț

ie

profesională

dubioase, a pus la

îndoială

nejustificat moralitatea

ș

i

probitatea

profesională

a pre

ș

edintelui Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Just

i

ț

ie.

ș

it, plenul CSM a concluzionat

că

opiniile personale exprimate

de

reclamantă

în articol au constituit o

conduită

care a afectat dreptul la

imaginea

personală,

la onoare

ș

i la reputa

ț

ie al

judecătoarei

L.D.S.

reclamantei împotriva

hotărârii

Plenului CSM

hotărârii

Plenului CSM în fa

ț

a

Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

ș

i a reiterat argumentele contesta

ț

iei sale

din 3 decembrie 2012 împotriva h

otărârii

SJCSM din 16 octombrie 2012

(

supra,

pct.

27-

31).

Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

definitivă

din 1 noiembrie 2013, ICCJ a respins recursul

reclamantei ca nefondat. A

hotărât că

articolul reclamantei a prezentat în mod

distorsionat activitatea

profesională

a pre

ș

edintelui ICCJ, sugerându-se o

conduită

discutabi

lă

a magistratului,

fără

a se prezenta dovezi în acest sens.

Exprimările

utilizate de

reclamantă,

precum

„tovarășă

procuror

”

,

„

to

ț

i ace

ș

ti

tovarăș

i

”

,

„

uzurpatori ai Lui Hristos

ș

i ai Legii Lu

i

” ș

i

„

au

păzit,

cu

străș

nicie,

temni

ț

a

comunistă”

sunt de

natură

a crea unui observator rezonabil

–

o

persoană

de

bună

-credin

ță, dezinteresată ș

i

informată –

îndoieli cu privire la

probitatea

profesională ș

i moralitatea persoanei

vizată

de respectivul articol,

fiind

evidentă depăș

irea limitelor unei

exprimări

care trebuie

să

se raporteze

la obliga

ț

ia de

rezervă.

reglementărilor ș

i jurispruden

ț

ei Cur

ț

ii, se desprinde

concluzia

că

libertatea de exprimare a magistra

ț

ilor se

exercită

cu

precădere

sub auspiciile Conven

ț

iei

ș

i implicit, ale practicii Cur

ț

ii Europene a

Drepturilor Omului, atât în ceea ce prive

ș

te îndatoririle

ș

i

responsabilităț

ile

specifice care le revin celor ce

înfăptuiesc

justi

ț

ia, cât

ș

i în ceea ce prive

ș

te

restrângerea

exercitării

acestui drept, necesare gar

antării

a

utorităț

ii

ș

i

impar

țialităț

ii puterii

judecătore

ș

ti. Prin urmare, nu a putut fi re

ținută

sus

ț

inerea reclamantei în sensul

că

prezentarea într-o man

ieră

eminament

e

beletristică

a unor experien

ț

e existen

ț

iale proprii nu îndepline

ș

te exigen

ț

a de

încă

lcare a

demnităț

ii func

ț

iei de

judecător

pe care o de

ț

inea, precum

ș

i a

independen

ț

ei

ș

i impar

țialită

ț

ii corpului judiciar, întrucât articolul cuprindea

referiri explicite la activitatea

profesională ș

i la conduita pre

ș

edintelui Înalte

i

C

ur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie,

făcându

-se trimiteri la perioada

comunistă

cân

d

aceasta a activat ca magistrat.

ț

a a re

ț

inut în continuare

că

nu poate fi acceptat nici argumentul

reclamantei privind deturnarea procedurii disciplinare într-o

procedură

deontologică,

din oficiu, de

către

un organism independent care nu a fost creat

9

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

în scopul

verificării încălcărilor

din partea

judecătorilor.

Normele

ș

i

regulamentele de organizare

ș

i func

ț

ionare ale CSM

ș

i ale organelor sale

prevedeau în mod expres o

procedură

de solu

ț

ionare a

sesizărilor

privin

d

încălcările

Codului deontologic,

procedură distinctă

de cea prin care se

solu

ț

ionea

ză

ac

ț

iunea

disciplinară.

De asemenea, modalitatea de contestare a

hotărârilor

pronun

ț

ate ca urmare a

derulării

celor

două

proceduri era

diferită.

Prin urmare, decizia CDJ din 21 mai 2012 (

supra,

pct.

14)

nu a echivalat cu

o deturnare a procedurii disciplinare în

procedură deontologică.

III. ALTE INFORMA

Ț

II RELEVANTE

A. Alte

a

cțiuni inițiate

de

reclamantă:

împotriva CSM

ș

i în contencios

administrativ

să înlăture

din

dosarul

său

profesional

hotărârea

SJCSM din 16 octombrie 2012,

hotărârea

Plenului CSM din 23 ianuarie 2013, decizia ICCJ din 1 noiembrie 2013

ș

i

orice alte informa

ț

ii privind

încălcarea

Codului deontologic. În plus, a cerut

CSM

să

anuleze

hotărârea

prin care acesta a aprobat Codul deontologic.

Reclamanta a sus

ț

inut

că hotărârea

Plenului CSM prin care a fost aprobat

Codul deontologic, precum

ș

i codul în sine erau neconstitu

ț

ionale

ș

i, prin

urmare, erau neconstitu

ț

ionale orice informa

ț

ii din dosarul cauzei sale

profesionale cu privire la pretinsa

încălcare

a codului

.

nefondată,

motivând

că

nu a existat niciun temei legal pentru

înlăturarea

documentelor indicate de aceasta din dosarul

său

profesional. În plus,

hotărârea

prin care a fost aprobat Codul deontologic

ș

i codul în sine nu erau

neconstitu

ț

ionale.

ț

iune în contencios

administrativ împotriva CSM, prin care a solicitat

să

fie

înlăturate

din dosarul

său

profesional documentele relevante

ș

i alte informa

ț

ii privind pretinsa

încălcare

a Codului deontologic

ș

i

să

fie anulate

hotărârea

CSM prin care a

fost aprobat codul

ș

i art. 18 alin. (2) din cod. Suplimentar, a ridicat o excep

ț

ie

de neconstitu

ț

ionalitate cu privire la

hotărârea

de aprobare a Codului

deontologic. Aceasta a sus

ț

inut

că,

printre altele, nelegalitatea art. 18 alin. (2)

din cod deoarece nu era clar

ș

i precis în privin

ț

a persoanei care era

protejată

de acest articol. În special, nu era clar

dacă

protec

ț

ia

oferită

de articolul în

cauză

avea ca obiect un

„

coleg

”

din instan

ț

a în care func

ț

iona magistratul

anchetat sau din orice a

ltă

instan

ță

din

țară.

Constatarea

că

un magistrat a

încălcat

dispozi

ț

iile codului putea avea consecin

ț

e negative asupra carierei

sale, în ceea ce prive

ș

te

evaluările

profesionale

ș

i avansarea în

carieră.

ș

ti a transmis la Curtea

Constitu

țională

excep

ț

ia de neconstitu

ț

ionalitate a reclamantei privind

10

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

hotărârea

CSM de aprobare a Codului deontologic. Procedura

se a

flă încă

p

e

rolul Cur

ț

ii Constitu

ț

ionale

.

hotărârea

din 4 octombrie 2016, care era

supusă

recursului, curte

a

de apel a respins ca cererea reclamantei ca

nefondată.

În dosar nu

există

nicio

probă dacă

aceste demersuri s-au încheiat cu o hot

ărâre definitivă.

B. Informa

ț

iile prezentate de

părț

i în fa

ț

a Cur

ț

ii

reclamantei la concursuri pentru posturi la Înalta

Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

J

să întocmească

un raport asupra

probităț

ii profesionale a candida

ț

ilor, inclusiv a reclamantei, care fusese

declarată eligibilă să

participe la concursul de promovare la ICCJ, organizat

între 3 ianuarie

ș

i 31 mai 2017.

reclamantă.

A

observat

că:

(i) în urma acuza

ț

iilor din

presă

cu privire la cererile ilegale de

rambursare a chiriei formulate de

reclamantă,

a

utorită

ț

ile respective au încetat

plata chiriei sale

ș

i aceasta a ini

ț

iat o ac

ț

iune în instan

ță

împotriva

a

utorităț

ilor; (ii) SJCSM a decis

să

îi aplice o sanc

ț

iune

disciplinară

reclamantei în urma conflictului pe care aceasta îl avusese cu un coleg în

2016, dar

hotărârea

nu era

definitivă

la data raportului; (iii) în conformitate

cu hot

ărârea definitivă

a SJCSM din 16 octombrie 2012 (

supra,

pct.

21),

reclamanta a

încălcat

dispozi

ț

iile art. 18 alin. (2) din Codul deontologic.

că

reclamanta nu a îndeplinit cerin

ț

ele

necesare privind conduita, îndatoririle

ș

i probitatea pentru a concura pentru

un post la Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i

Justiție

.

ș

i la 8 noiembrie 2019, CSM a informat Guvernul

că

reclamanta a îndeplinit condi

ț

iile legale pentru a participa la concursul din

2017 (

supra,

pct.

48),

dar nu s-a prezentat la examene. Rezultatul procedurii

desfăș

urate împotriva sa nu a împiedicat-o

să

candideze pentru promovare. În

conformitate cu dispozi

ț

iile legale relevante,

hotărârea

SJCSM din 16

octombrie 2012 a fost ata

șată

la dosarul profesional al reclamantei

ș

i trebuia

să

fie

luată

în considerare la evaluarea sa p

r

ofesională,

fiind

efectivă

trei ani.

Evaluările

profesionale ale reclamantei pentru 2011-2013

ș

i 2014-2016 nu

fuseseră

finalizate din motive administrative obiective.

reclamantă că

posibila

promovare a unui

judecător

la Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie se aprecia în

lumina ultimele trei

evaluări

profesionale finalizate ale unui candidat, ata

ș

ate

la dosarul

său

profesional. Calificativul acordat pentru activitatea unui

judecător

la fiecare evaluare trebuia

să

fie

„

foarte bine

”

pentru ca acesta

să

fie eligibil

să

participe la concurs. Constatarea dintr-un raport de evaluare

cu

privire la probitatea unui

judecător

era

efectivă

doar pentru perioada de trei

ani

evaluată ș

i nu avea niciun efect asupra rapoartelor ulterioare. Având în

vedere modul în care se calculau calificativele, sanc

ț

iunea din Codul

11

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

deontologic nu putea reprezenta în sine un motiv pentru ca magistratului

să

nu i se acorde calificativul

„

foarte bine

”

în raportul acestuia de evaluare. Din

2012, CSM a examinat

ș

apte cazuri privind posibile

încălcări

de

către

judecători ș

i procurori ale dispozi

ț

iilor art. 18 alin. (2) din cod.

În

două

cazuri,

inclusiv cel al reclamantei, SJCSM a constatat

că

a fost

încălcat

art. 18

alin. (2) din cod, iar în celelalte cinci s-a pronun

ț

at prin

hotărâri

definitive de

neîncălcare

a dispozi

ț

iilor articolului sus-men

ț

ionat.

ș

edintele Cur

ț

ii de Apel Bucure

ș

ti a informat

Guvernul

că

reclamanta nu era

eligibilă să

candideze pentru promovare la

Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

până

în ianuarie 2021, indiferent de

rezultatul

evaluărilor

sale, deoarece în 2018 ICCJ a confirmat sanc

ț

iunea

disciplinară impusă

reclamantei pentru evenimentele din 2016 (

supra,

pct.

49).

Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie din 17 aprilie 201

9

publicată

în Monitorul Oficial nr. 149

din 25 februarie 2020, Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie a admis ac

ț

iunea în

contencios administrativ a doamnei G.B.,

judecător

în cadrul unui tribunal,

împotriva unei

hotărâri

a CSM prin care solicita anularea art. 18 alin. (2) din

cod

ș

i publicarea deciziei în Monitorul Oficial. În

hotărârea respectivă

fusese

re

ținută încălcarea

art. 18 alin. (2) în urma unei afirma

ț

ii publice

făcută

d

e

G.B. cu privire la probitatea

morală

a L.D.S., pre

ș

edintele ICCJ la momentul

respectiv. Înalta insta

n

ță

a

hotărât că

articolul în

cauză

era nelegal deoarece

nu era clar

ș

i nici precis în privin

ț

a persoanei care era

protejată

de acest

articol. În special, nu era clar

dacă

protec

ț

ia

oferită

de articolul în

cauză

ave

a

ca obiect un

„

coleg

”

din instan

ț

a în care func

ț

iona

judecătorul

anchetat sau

din orice a

ltă

instan

ță

din

țară.

Constatarea

că

un magistrat a

încălcat

Codu

l

deontologic putea avea consecin

ț

e negative asupra carierei sale, în ceea ce

prive

ș

te

evaluările

profesionale

ș

i avansarea în

carieră.

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

a admis ac

ț

iunea

introdusă

de doamna

judecător

G.B. prin care solicita

anularea

hotărârii

definitive a SJCSM, prin care s-s re

ț

inut

încălcarea

art. 18

alin. (2) din cod,

făcând

referire la decizia din 17 aprilie 2019 (

supra,

pct.

54).

C. Informa

ț

ii privind fostul agent al Guvernului

semnată

în numele

doamnei Brumar, Guvernul a solicitat Cur

ț

ii

să prelungească

termenul ini

ț

ial

stabilit pentru depunerea observa

ț

iilor cu privire la admisibilitatea

ș

i fondul

cauzei reclamantei. Curtea a acordat prelungirea

solicitată,

iar Guvernul a

prezentat observ

a

ț

iile sale Cu

r

ț

ii la 23 aprilie 2019.

înlocuită

din postul de Agent guvernamental la

13 februarie 2019.

12

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

reclamantului privind desemnarea doamnei Brumar pentru postul de Agent

guvernamental, Dir

ec

ț

ia Rela

ț

ii Publice a Secretariatului General al

Guvernului i-a trimis un email informându-l

că

numirea doamnei Brumar în

postul respectiv fusese nele

gală.

CADRUL LEGAL RELEVANT

ț

iile relevante din Codul deontologic al

judecătorilor ș

i

procurorilor, în vigoare la momentul faptelor, se citesc

după

cum

urmează:

Art. 18

„

(1) Rela

ț

iile

judecătorilor ș

i procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte

trebuie

să

fie bazate pe respect

ș

i

bun

ă

-credi

n

ță,

indiferent de vechimea în profesie

ș

i

de func

ț

ia acestora.

(2)

Judecătorii ș

i procurorii nu î

ș

i pot exprima

părerea

cu privire la probitatea

profes

i

onală ș

i

morală

a colegilor lor.

”

ÎN DREPT

I. OBSERVA

Ț

II PRELIMINAR

E

schimbării

doamnei Brumar din postul

de Agent guvernamental, reclamanta a solicitat Cur

ț

ii

să

constate

că

toate

actele de

procedură

ale Guvernului în

cauză

erau nule

ș

i

că

Guvernul era oprit

să

ridice excep

ț

ii de inadmisibilitate, deoarece fostul

său

agent nu fusese

desemnat legal. S-a întemeiat pe emailul Direc

ț

iei Rela

ț

ii Publice a

Secretariatului General al Guvernului din 15 februarie 2019 care confirma

nelegalitatea numirii

(

supra,

pct.

58).

ț

inut

că

Guvernul prezentase mai multe

înscrisuri privind normele

ș

i regulamentele na

ț

ionale relevante aplicabile la

momentul când reclamanta î

ș

i publicase articolul, ceea ce era

vădit

gre

ș

it

ș

i

a

răta

în mod clar inten

ț

ia Guvernului de a induce în eroare Curtea.

constată că,

conform art. 35 din Regulamentul Cur

ț

ii,

părț

ile

contractante sunt reprezentate de agen

ț

i care pot fi asista

ț

i de avoca

ț

i sau de

consilieri.

Observă,

de asemenea,

că

niciuna dintre informa

ț

iile disponibile în

dosarul spe

ț

ei nu

sugerează că

se luase o

hotărâre oficială,

ad

ministrativă

sau

judiciară,

în ceea ce prive

ș

te pretinsa desemnare

nelegală

a doamnei Brumar

pentru postul de Agent guvernamental. De asemenea, Guvernul nu a informat

Curtea, înainte sau

după

ce doamna Brumar a fost

înlocuită,

despre un

poten

ț

ial impediment ca aceasta

să

îl reprezinte. Mai mult, Curtea nu a

identificat niciun incident procedural care ar fi

născut

îndoieli cu privire la

statutul

său

de reprezentant al Guvernului. Prin urmare, Curtea nu vede niciun

13

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

motiv pentru a concluziona

că

observa

ț

iile Guvernului sau alte documente nu

au fost prezentate în mod legal.

ț

iile reclamantei conform

cărora

Guvernul a oferit

informa

ț

ii gre

ș

ite sau în

șelătoare,

Curtea

subliniază că

în dosar nu

exist

ă

niciun indiciu despre o inten

ț

ie de a induce în eroare Curtea.

consideră că

cererea men

ționat

ă

(

supra,

pct.

60)

ș

i afirma

ț

ia reclamantei (

supra,

pct.

63)

sunt în mod

vădit

nefondate

ș

i trebuie respinse

.

II. CU

PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART.

10 DIN

CONVEN

Ț

IE

măsura

care i-a fost

impusă,

ca fiind automat o

piedică

în participarea sa la examene care ar fi dus la avansarea sa

profesională,

ș

i imprevizibilitatea art. 18 alin. (2) din Codul deontologic, în

măsura

în care nu definea conceptul de opinie

exprimată

cu privire la

probitatea

morală ș

i

profesională

a unui coleg,

ș

i care a reprezentat o

încălcare

a

libertăț

ii sale de exprimare. Aceasta a invocat art. 10 din Conven

ț

ie, care, în

măsura relevantă,

prevede

următoarele:

„

persoană

are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie

ș

i libertatea de a primi sau de a transmite informa

ț

ii sau idei

fără

amestecul a

utorită

ț

ilor publice

ș

i

fără

a

ț

ine seama de frontiere. [...]

libertăț

i ce

comportă

îndatoriri

ș

i

responsabilită

ț

i poate fi

supusă

unor

formalită

ț

i, condi

ț

ii, restrângeri sau sanc

ț

iuni

prevăzute

de lege, care constituie

măsuri

necesare, într-o societate democra

tică,

pentru securitatea na

țională,

integritate

a

teritorială

sau siguran

ț

a

publică,

a

părarea

ordinii

ș

i prevenirea infrac

ț

iunilor, protec

ț

ia

sănătăț

ii sau a moralei, protec

ț

ia reputa

ț

iei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica

divulgarea de informa

ț

ii confid

en

ț

iale sau pentru a garanta autoritate

a

ș

i imp

ar

ț

ialitatea

puterii

judecătore

ș

ti.

”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

părț

ilor

(a) Guvernul

ț

inut

că

reclamanta nu a suferit niciun dezavantaj

semnificativ

ș

i nu a avut niciun interes

să

î

ș

i continue cererea în fa

ț

a Cur

ț

ii.

După

cum a indicat, de asemenea, decizia Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

din 1 noiembrie 2013, trebuie deosebite sanc

ț

iunile din Codul deontologic de

sanc

ț

iunile disciplinare deoarece sunt reglementate de legi diferite

ș

i au efecte

diferite. În special, sanc

ț

iunea din Codul deontologic nu are un efect auto

mat

asupra op

ț

iunii unui

judecător

de candida pentru promovare. Chiar

presupunând

că

o asemenea sanc

ț

iune ar fi

făcut

imposibil ca un magistrat

să

o

b

țină

calificativul

„

foarte bine

”

care era necesar ca cererea sa de promov

are

14

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

să

fie

validată,

afirma

ț

ia reclamantei

că

magistratul ar fi fost automat

împiedicat

să

ia parte la examene este

nefondată.

utorităț

ilor

că

reclamanta a

încălcat

art. 18

alin. (2)

din

Codul deontologic nu a împiedicat-o s

ă

se înscrie

ș

i

să

participe la concursul

din 2017. Prin urmare, faptul

că

reclamanta nu a participat la toate examenele

organizate în cadrul concursului men

ț

ionat mai sus

ridică întrebări

cu privire

la interesul pe care aceasta îl putea

încă

avea prin continuarea cererii sale în

fa

ț

a Cur

ț

ii.

ș

i nu a indicat nicio ac

ț

iune

întreprinsă

de ea care

să

-i sus

țină

acuz

a

ț

iile. Prin urmare, nu a dovedit

că

a

suferit vreun prejudiciu ca urmare a

hotărârii

din 16 octombrie 2012

.

(b) Reclamanta

că

sanc

ț

iunea din Codul deontologic care

îi fusese a

plicată

putea avea efecte negative asupra carierei sale pe termen

nedefinit. Deoarece era deja

judecător

în cadrul cur

ț

ii de apel, singura

promovare pe care o mai putea

urmări

era cea de

judecător

la Înalta Curte

de

Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie. Cu toate acestea, cererea sa pentru un astfel de concurs ar

fi condi

ționată

de primirea calificativului

„

foarte bine

”

la ultimele sale trei

evaluări

profesionale.

ț

iunii din Codul deontologic fusese

inclusă

permanent în dosarul

său

profesional

ș

i urma

să

fie

luată

în

considerare de fiecare

dată

când ar fi candidat pentru o promovare la Înalta

Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie. De asemenea,

ș

ansele ei de a promova concursul

organizat de Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie în 2017

fuseseră

mai

degrabă

teoretice, d

e

ș

i era a

devărat că

adoptarea

hotărârii

sus-men

ț

ionate nu

presupunea în mod automat

că

este imposibil ca aceasta

să

o

b

țină

calificativul

„

foarte bine

”

în evaluarea sa pentru 2011-1

3.

Cur

ț

ii

ș

te

că

a considerat

că

regula

prevăzută

de art. 35 § 3

lit. b) din Conven

ț

ie

constă

în trei criterii. În primul rând, reclamanta a suferit

un

„

prejudiciu important

”

? În al doilea rând, respectarea drepturilor omului

obligă

Curtea

să

examineze cauza? În al treilea rând, cauza a fost

examinată

în mod

corespunzător

de o instan

ță

na

țională

[

Smith împotriva Regatului Unit

(dec.), nr. 54357/15, pct. 44, 28 martie 2017]?

dacă

reclamanta a suferit un

„

prejudiciu important

”

,

constituie principalul element. Inspirat de principiul general

de minimis non

curat praetor

, primul criteriu al regulii porne

ș

te de la premisa

că încălcarea

unui drept, oricât de

reală

din

perspectivă

pur

juridică,

trebuie

să

a

tingă

un

nivel minim de gravitate pentru a fi

examinată

de

către

o instan

ță

interna

țională.

Evaluarea acestui nivel minim este

relativă

prin firea lucrurilor

15

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ș

i depinde de toate circumstan

ț

ele cauzei. Gravitatea

încălcării

ar trebui

a

preciată ț

inând seama atât de percep

ț

iile subiective ale reclamantului, cât

ș

i

de miza

obiectivă

a unei cauze date. Cu alte cuvinte, absen

ț

a unui

„

prejudiciu

important

”

se poate baza pe criterii precum impactul financiar al chestiunii în

litigiu sau importan

ț

a cauzei pentru reclamant. Cu toate acestea, simpla

impresie

subiectivă

a reclamantului este

insuficientă

pentru a constata

că

persoana în

cauză

a suferit un prejudiciu important. Percep

ț

ia

subiectivă

trebuie

să

fie

justificată

prin motive obiective [a se vedea, cu trimiteri

suplimentare,

C.P. împotriva Regatului Unit

(dec.) nr.

300/11, pct.

42, 6

septembrie 2016]. O

încălcare

a Conven

ț

iei poate avea

legătură

cu probleme

de principiu importante

ș

i, prin urmare, poate cauza un prejudiciu important

fără legătură

cu interesul patrimonial (

Margulev împotriva Rusiei

,

nr. 15449/09, pct. 40, 8 octombrie 2019, cu trimiteri suplimentare).

reiterează

importan

ț

a cheie a

libertăț

ii de exprimare ca una

dintre precondi

ț

iile unei democra

ț

ii func

ț

ionale (

Appleby

ș

i al

ț

ii împotriva

Regatului Unit

, nr.

44306/98, pct.

39, CEDO 2003-VI,

ș

i

Margulev

,

citată

anterior, pct

.

41). În cauzele privind libertatea de exprimare, ar trebui ca

aplicarea criteriului

a

dmisibilit

ăț

ii de la art. 35 § 3 lit. b) din Conven

ț

ie

să

acorde aten

ț

ia

cuvenită

importan

ț

ei acestei

libertă

ț

i

ș

i

să

fie

cercetată

minu

ț

ios

de

către

Curte. Controlul ar trebui

să includă,

printre altele, elemente precum

contribu

ț

ia la o dezbatere de interes general

ș

i

dacă

spe

ț

a

implică

presa sau

alte media de

ș

tiri [a se vedea, cu trimiteri suplimentare,

Sylka împotriva

Poloniei

(dec.), nr. 19219/07, pct. 28, 3 iunie 2014].

ță,

Curtea

subliniază că

impresia

subiectivă

a reclamantei despre

pretinsa

încălcare

era

că

prin aceasta îi

fuseseră

afectate perspectivele d

e

avansare în

carieră ș

i fusese sanc

ționată

pentru participarea la o dezbatere

de

interes general privind, în cele din

urmă,

reforma

ș

i func

ț

ionarea sistemulu

i

de justi

ț

ie (

supra,

pct.

70-

71,

ș

i infra, pct.

82).

În contextul rolului esen

ț

ial

avut de sistemul unei justi

ț

ii func

ț

ionale pentru a asigura func

ț

ionarea

adecv

ată

a

oricărei societăț

i democratice (a se vedea, între alte

hotărâri,

Narodni List D.D. împotriva Croa

ț

iei

, nr.

2782/12, pct

.

59, 8 noiembrie

2018), pretinsa

încălcare

a art. 10 din Conven

ț

ie în prezenta

cauză vizează,

în

opinia Cur

ț

ii,

„

probleme de principiu importante

”

. Mai mult decât atât,

Guvernul nu a contestat afirma

ț

iile reclamantei

că

sanc

ț

iunea

impusă

era

înregistrată

permanent în dosarul

său

profesional

ș

i

că

va fi un element luat

în considerare

dacă

ar fi candidat pentru promovare la Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie. Prin urmare, Curtea

consideră că

reclamanta a suferit un prejudiciu

important ca urmare a procedurii din Codul deontologic

începută

împotriva

sa, indiferent

dacă

interesele sale pecuniare erau afectate concret,

ș

i nu

consideră

necesar

să

analizeze

dacă

respectarea drepturilor omului o

obligă

să

analizeze cauza sau

dacă

aceasta fusese

examinată corespunzător

de o

instan

ță

na

țională

(

mutatis mutandis

,

Margulev

,

citată

anterior, pct. 42).

ță,

Curtea respinge obiec

ț

ia Guvernului

legată

de pretinsa

lipsă

a unui prejudiciu important în sensul art. 35 § 3 lit. b) din Conven

ț

ie.

16

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

constată că

plângerea nu este nici

vădit nefondată,

nici

inadmisibilă

pentru alte motive enumerate la art.

35 din Conven

ț

ie. Prin

urmare, este necesar

să

fie

declarată

a

dmisibilă.

B. Cu

privire la fond

părț

ilor

(a) Reclamanta

ț

ionat

că,

de

ș

i de-a lungul timpului mul

ț

i magistra

ț

i

criticase

ră

public al

ț

i magistra

ț

i, numai reclamanta

ș

i doamna

judecător

G.B.

au fost sanc

ț

ionate de SJCSM pentru

încălcarea

art. 18 alin. (2) din Codul

deontologic. Ambele

judecătoare

au criticat-o public pe L.D.S. atunci când

aceasta era pre

ș

edintele Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie. Cu toate acestea,

hotărârea

SJCSM privind doamna

judecător

G.B. a fost a

nulată

în urma

deciziei Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie din 17 aprilie 2019. Prin urmare,

reclamanta

rămăsese

unicul

judecător

sanc

ț

ionat pentru

încălcar

ea art.

1

8

alin. (2) din Codul deontologic

ș

i va

rămâne

singurul

judecător

aflat în a

ceastă

situa

ț

ie deoarece articolul respectiv nu mai este în vigoare.

ț

iunea din Codul deontologic

impusă

reclamantei a reprezentat o

ingerin

ță

în dreptul

său

la libertatea de exprimare.

După

cum

demonstrează ș

i

decizia Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie din 17 aprilie 2019, ingerin

ț

a în

dreptul reclamantei nu era

prevăzută

de lege, pentru

că

art. 18 alin. (2) din

cod era neclar

ș

i imprevizibil.

Această

decizie a avut un efect

erga omnes

.

că

ingerin

ț

a

urmărise

un scop legitim,

nu a fost

necesară

într-o societate

democratică,

nu a fost

cerută

de o nevoie

socială imperioasă,

nu a fost propor

țională,

iar motivarea a fost

neconvingătoare ș

i

subiectivă.

reclamantă

era, în esen

ță,

un text literar care a

înfăț

i

ș

at mai cu

seamă

sentimentele sale de copil din timpul regimului

comunist.

Judecăț

ile de valoare ale reclamantei cu privire la activitatea

procurorilor din perioada

comunistă

aveau o

bază factuală solidă,

mai exact

a

devărul

istoric

ș

i legisla

ț

ia

relevantă

din acel timp.

său

a

făcut

parte dintr-o dezbatere mai a

mplă

în societatea

românească

cu privire la rolul procurorilor în regimul totalitar. A fost publicat

la o zi

după

ce Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie, în

ș

edin

ț

a

prezidată

de

L.D.S., solicitase Cur

ț

ii Constitu

ț

ionale

să

examineze neconstitu

ț

ionalitatea

Legii lustra

ț

iei adoptate de Parlament privind persoanele care au

făcut

part

e

din structurile de putere pe timpul comunismului. De asemenea, articolul a

privit o dezbatere de interes general, în special despre problema

dacă

un fost

procuror comunist era compatibil pentru a conduce procesul de

reformă

proeuropeană

a sistemului de justi

ț

ie în calitate de pre

ș

edinte al celei mai

înalte instan

ț

e din

țară.

Nu o privea pe L.D.S. în calitate de

judecător,

ci în

calitatea sa de pre

ș

edinte al celei mai înalte instan

ț

e.

17

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ț

inea informa

ț

ii factuale,

ș

i anume

că

L.D.S. îndeplinise

atribu

ț

ii de procuror în regimul comunist. Reclamanta nu l-a acuzat pe

pre

ș

edintele Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie

că

ar fi comis fapte nelegale î

n

calitate de procuror, ci doar s-a întrebat

dacă

L.D.S.

săvârș

ise asemenea fapte

ș

i

dacă,

în calitate de membru al unei institu

ț

ii comuniste opresive, aceasta

era a

ptă

pentru a reprezenta sistemul de justi

ț

ie din România. Reclamanta a

afirmat

că

L.D.S. aplicase legisl

a

ț

ia în vigoare în timpul regimului comunist,

care

–

era un fapt istoric de notorietate

–

a

încălcat

drepturile omului.

Reclamanta nu a afirmat

niciodată că

L.D.S.

încălcase

legea.

Con

ț

inea

întrebări

retorice

ș

i nu acuza

ț

ii

ș

i viza o

persoană

care nu era

imună

la critici

ș

i pentru care nivelul criticii acceptabile era mai ridicat decât pentru

un

judecător

obi

ș

nuit. Expresia

„tovarășă

procuror

”

era

inspirată

de legisla

ț

ia

relevantă

în vigoare în perioada regimului comunist, când folosirea

cuvântului

„tovarăș”

era obligatorie.

că,

de

ș

i putuse

să

se înscrie la concursul de

la ICCJ din 2017, orice element nou care ar

fi a

părut

în timpul acestui concurs

i-ar fi afectat rezultatul.

Ș

i-a dat seama în timpul concursului

că

cererea sa ar

fi fost sigur

invalidată

din motive care includeau concluziile din raportul IJ

din 7 aprilie 2017 bazat exclusiv pe

măsura luată

împotriva sa în 2012.

Raportul ar fi constituit principala

temă

de discu

ț

ie în timpul examenului oral

de evaluare a

probităț

ii

ș

i conduitei candida

ț

ilor la care reclamanta trebuia

să

participe. Pentru a evita

să

fie

umilită

în public, s-a h

otărât să

se

retragă

din

concurs. Cu toate acestea, în toate concursurile ulterioare de la ICCJ

probitatea unui candidat se evalua luând în considerare toate rapoartele IJ

elaborate în cursul concursurilor anterioare, ceea ce în cazul

său

ar fi inclus

raportul din 2017.

(b) Guvernul

ț

inut

că,

de

ș

i reclamanta nu era un jurnalist, aceasta a

decis

să

publice articolul pe un site de internet specializat pe probleme

juridice, iar articolul fusese reprodus ulterior de ziare obi

ș

nuite.

că hotărârea

SJCSM din 16 octombrie 2012, ulterior

confirmată

de decizia ICCJ din 1 noiembrie 2013, putea fi

considerată

o

ingerin

ță

în exercitarea dreptului reclamantei la libertatea de exprimare. Cu

toate acestea, ingerin

ț

a fusese

prevăzută

de lege,

urmărise

un scop legitim

ș

i

fusese

necesară

într-o societate

democratică.

ș

i func

ț

ionarea CSM,

precum

ș

i art.

18 alin.

(2) din Codul deontologic

fuseseră

accesibile

ș

i

previzibile pentru

reclamantă ș

i, prin urmare, aceasta era în

măsură să

-

ș

i

adapteze conduita în consecin

ță.

Nu se putea sus

ț

ine

că

art. 18 alin. (2) din

cod a fost atât de neclar încât reclamanta

să

nu se

poată

a

ș

tepta la ini

ț

ierea

unei anchete împotriva sa în baza Codului deontologic. De

ș

i concis,

respectivul articol afirma clar

că

magistra

ț

ii au obliga

ț

ia de a se ab

ț

ine de la

18

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

exprimarea opiniilor care ar putea na

ș

te îndoieli cu privire la probitatea

profesională ș

i

morală

a unui coleg. Era suficient

să

se

ș

tie defini

ț

ia

cuvântului probitate pentru a putea în

ț

elege sensul articolului contestat. Nu

pare

că

reclamanta a contestat legalitatea

ș

i previzibilitatea art. 18 alin. (2)

din cod în recursul

său

împotriva

hotărârii

din 16 octombrie 2012 sau a

solicitat ca articolul în litigiu

să

fie anulat. Argumentele sale priveau mai

degrabă

lipsa elementelor abaterii disciplinare reglementate de articolul sus-

men

ț

ionat.

încălcări

ale art. 18 alin. (2) din cod. De

asemenea, decizia ICCJ din 17 aprilie 2019 (pronun

țată

în contextul ac

ț

iuni

i

ini

ț

iate de alt

judecător)

a

hotărât

doar

că,

în sensul art. 18 alin. (2) din cod,

cuvântului

„

coleg

”

îi lipseau claritatea

ș

i precizia. Decizia de mai sus nu a

pus

sub semnul

întrebării

necesitatea de a avea prevederi legale care

să

sanc

ț

ioneze opiniile exprimate de magistra

ț

i despre profesionalismul

ș

i

probitatea altor

judecători

sau procurori. În plus, jurispruden

ț

a Cur

ț

ii nu

interzice a

utorităț

ilor na

ț

ionale

să

limiteze libertatea de exprimare a unui

judecător

sau a unui procuror.

că,

în cazul reclamantei, a

utorităț

ile interne au

ac

ț

ionat în limitele marjei lor de apreciere. Problema

ridicată

în spe

ță

era lipsa

de previzibilitate a Codului deontologic în

măsura

în care acesta nu definea

conceptul de

„

opinie

exprimată

cu privire la probitatea

morală ș

i

profesională

a unui coleg

”

. Cu toate acestea, decizia ICCJ din 17 aprilie 2019 s-a

concentrat asupra în

ț

elesului conceptului de

„

coleg

”

al unui procuror sau

judecător ș

i nu pe problema conceptului de

„

opinie

exprimată

cu privire la

probitatea

morală ș

i

profesională

a unui coleg

”

.

91.

Măsura luată

împotriva reclamantei a încercat

să

protejeze drepturile

ș

i reputa

ț

ia altor persoane, ca

ș

i prestigiul sistemului de justi

ț

ie. Instan

ț

ele

na

ț

ionale au realizat un echilibru just între interesele concurente

ș

i au

concluzionat în mod just

că

afirma

ț

iile reclamantei au

depăș

it limitele

criticilor acceptabile privind o

persoană

care la momentul respectiv de

ț

inea

cea mai

înaltă

pozi

ț

ie în sistemul de jus

ti

ț

ie.

că

a profitat de un sistem abuziv

ș

i

nedemocratic în care procurorii erau

„

intangibili

”

, într-un limbaj care, de

ș

i

având forma unor

întrebări

retorice,

depăș

ea simpla

satiră

sau specula

ț

ie.

L.D.S. a fost

descrisă

ca fiind o

tânără „tovarășă

procuror

” „

în

plină

ascensiune

”

, lucrând în slujba unui sistem care promova nedreptatea socia

lă,

până

când a fost

numită să conduc

ă

cea mai

înaltă

instan

ță

din

țară.

dacă

afirma

ț

iile reclamantei ar putea fi considerate ca fiind

făcute

în cadrul unei dezbateri de interes general

ș

i privind un subiect de interes

general, respectiv sistemul de justi

ț

ie, libertatea sa de exprimare nu era

a

bsolută.

Era

obligată să

ac

ț

ioneze cu

bună

-credin

ță ș

i

să transmită

informa

ț

ii

exacte

ș

i credibile.

ș

i în alte cauze similare examinate de Curte, articolul reclamantei

con

ț

inea acuza

ț

ii factuale care nu

fuseseră

confirmate printr-o

bază factuală

19

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

suficientă.

Afirma

ț

iile reclamantei au fost

făcute

cu inten

ț

ia de a pune la

îndoială

onestitatea

ș

i reputa

ț

ia L.D.S. Nu a negat

niciodată

deschis

că

afirma

ț

iile sale au privit-o pe L.D.S.

ș

i nu a pretins

că

afirma

ț

iile sale au fost

scoase din context sau gre

ș

it interpretate. Nu a retractat

niciodată ș

i nu a

limitat sfera afirma

ț

iilor sale într-un mod care

să convingă

instan

ț

a

să

pronun

ț

e o

hotărâre favorabilă

.

ț

inut

că

reclamanta nu a fost

împiedicată să

se înscrie la

concursul din 2017 la ICCJ de faptul

că

aceasta

încălcase

art. 18 alin. (2)

din

Codul deontologic. De asemenea, în raportul din 7 aprilie 2017, IJ a ajuns la

concluziile referitoare la

reclamantă

întemeindu-se nu numai pe faptul

că

aceasta a

încălcat

art. 18 alin. (2) din cod, a

ș

a cum a sugerat reclamanta, ci

ș

i

pe faptul

că

în 2016

săvârș

ise o abatere

disciplinară

pentru care fusese

sanc

ționată.

Potrivit informa

ț

iilor oferite de a

utorită

ț

ile na

ț

ionale relevante,

reclamanta era

împiedicată

în prezent de sus-men

ț

ionata

pedeapsă

disciplinară, ș

i nu de faptul

că încălcase

art. 18 alin. (2) din cod,

să

candideze

la concursurile de promovare la ICCJ.

său

, reclamanta nu a abordat problema

săvârș

irii unei infrac

ț

iuni de

către

u

n

alt magistrat, un element care putea fi considerat ca garantând de la sine

interesul publicului, ci a încercat doar

să

asocieze cariera unui

judecător

cu

regimul comunist, cunoscând în întregime conota

ț

iile negative generate de o

asemenea asociere. De asemenea, finalul articolului includea numele complet

al reclamantei

ș

i pozi

ț

ia sa de

judecăto

r, de

ș

i sus

ț

inuse

că

articolul era numai

o povestire a amintirilor ei din

copilărie ș

i nu a aspectelor legate de via

ț

a sa

profesională.

Semnând astfel articolul, reclamanta a acceptat

că

argumentele

expuse în articolul

său

urmau

să dobândească

o a

numită

importan

ță

pentru

cititori, dat fiind

că

afirma

ț

iile despre sistem

făcute

de o

persoană

care

lucrează

în sistem erau întotdeauna percepute a fi mult mai exacte.

97.

Autorităț

ile nu au impus reclamantei o

pedeapsă

disciplinar

ă,

iar

sanc

ț

iunea din Codul deontologic care i-a fost a

plicată

nu era

severă, excesivă

sau dispropor

ționată.

În plus, articolul reclamantei nu con

ț

inea nicio

critică

generală

referitoare la func

ț

ionarea sistemului de justi

ț

ie

ș

i nu prezenta

informa

ț

ii despre un

judecător

sau procuror care

să

fie întemeiate pe

experie

n

ț

a sa

personală directă.

Cur

ț

ii

(a) Cu

privire la existen

ț

a unei ingerin

ț

e

constată că părț

ile au convenit

că hotărârea

SJCSM din 16

octombrie 2012, ulterior

confirmată

de decizia

definitivă

a Înaltei Cur

ț

i de

Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie din 1 noiembrie 2013, constituia o

„

ingerin

ță”

în dreptul

reclamantei la libertatea de exprimare astfel cum este garantat de art. 10 § 1

din Conven

ț

ie (

supra,

pct.

79

ș

i

87).

Curtea nu vede niciun motiv

să

re

țin

ă

contrariul.

20

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(b)

Dacă

ingerin

ț

a era

prevăzută

de lege

ș

i

urmărea

un scop legiti

m

ț

a în litigiu era

prevăzută

de lege, în special

art. 18

alin. (2)

din Codul deontologic, care era accesibil, previzibil

ș

i

suficient de clar. Mai mult, ingerin

ț

a

criticată

a

urmărit

un scop legitim,

ș

i

anume protec

ț

ia drepturilor

ș

i a reputa

ț

iei altor persoane, ca

ș

i a prestigiului

sistemului de justi

ț

ie (

supra,

pct.

87

ș

i

88).

Reclamanta nu a

părut să

conteste

că

art. 18 alin. (2) din cod fusese accesibil, dar a sus

ț

inut

că

nu era suficient

de precis

ș

i de previzibil.

Părea pregătită să

accepte, astfel,

că

ingerin

ț

a a

urmărit

un scop legitim (

supra,

pct.

79

ș

i

80).

ț

ine

că,

în spe

ță,

ingerin

ț

a s-a bazat pe art. 18 alin. (2) din

Codul deontologic, în vigoare la momentul faptelor,

ș

i

că

a

ceastă

dispozi

ț

ie

era a

ccesibilă.

Cu toate acestea, opiniile

părț

ilor sunt divergente în ceea ce

prive

ș

te precizia

ș

i previzibilitatea dispozi

ț

iei men

ț

ionate. Curtea trebuie,

astfel,

să

examineze

dacă

norma în litigiu îndeplinea cerin

ț

ele de precizie

ș

i

previzibilitate.

ș

te

că

o

normă

nu poate fi

considerată „

lege

”

decât

dacă

este

formulată

cu

suficientă

precizie pentru a permite persoanei

să

î

ș

i

reglementeze conduita: aceasta trebuie

să

fie în

măsură –

la nevoie, cu ajutorul

unor

îndrumări corespunzătoare – să prevadă,

într-un grad rezonabil în

circumstan

ț

ele date, consecin

ț

ele pe care o a

numită

ac

ț

iune le poate avea.

Acele conseci

n

ț

e nu trebuie

neapărat să

fie previzibile cu certitudine a

bsolută:

experie

n

ț

a a

rată că

acest lucru este de neatins. De

ș

i certitudinea este foarte de

dorit, poate avea drept consecin

ță

o rigiditate

excesivă,

iar legea trebuie

să

fie

capabilă să țină

pasul cu evolu

ț

ia circumstan

ț

elor. În consecin

ță,

numeroase

legi sunt formulate inevitabil în termeni care, într-o mai mare sau mai

mică

măsură,

sunt vagi

ș

i a

căror

interpretare

ș

i aplicare constituie o chestiune de

practică

[a se vedea

Sunday Times împotriva Regatului Unit (

nr.

1)

, 26 aprilie

1979, pct. 49, seria A nr. 30;

Perinçek împotriva Elv

e

ț

iei

(MC), nr. 27510/08,

pct. 131-133,

CEDO 2015 (extrase);

ș

i

Karapetyan

ș

i al

ț

ii împotriva

Armeniei

, nr. 59001/08, pct. 39, 17 noiembrie 2016]. Domeniul de aplicare al

n

o

ț

iunii de previzibilitate depinde în mare

măsură

de con

ț

inutul textului în

discu

ț

ie, de domeniul pe care este conceput

să

îl acopere

ș

i de

numărul ș

i

statutul destinatarilor

săi

(

Chauvy

ș

i al

ț

ii împotriva Fran

ț

ei

, nr.

64915/01

,

pct. 44, CEDO 2004-VI).

ve

ș

te dispozi

ț

iile în litigiu la momentul respectiv, Curtea

hotărăș

te

că

nu

există

ambiguitate în con

ț

inutul art. 18 alin. (2) din Codul

deontologic: prevede

că judecătorii

nu î

ș

i pot exprima

părerea

cu privire la

probitatea

profesională ș

i

morală

a colegilor lor. Este a

devărat că

articolul

incriminat nu definea precis conceptele de

„

opinie

exprimată

cu privire la

probitatea

morală ș

i

profesională” ș

i

„

coleg

”

. Totu

ș

i, Curtea r

e

ț

ine

că

SJCSM,

Plenul CSM

ș

i Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie au considerat observa

ț

iile

făcute

de

reclamantă

în articolul

său

ca încadrându-se în conceptul de

„

opinie

exprimată

cu privire la probitatea

morală ș

i

profesională”

, ceea ce nu pare

să

fie o interpretare arb

itrară

sau

imprevizibilă.

21

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

părere

implicit

că

în conceptul de

„

coleg

”

erau inclu

ș

i

judecătorii

din alte instan

ț

e decât cea în care fun

c

ț

iona reclamanta

(

supra,

pct.

21-

42).

Abordarea a

utorităț

ilor în cauza reclamantei pare a fi fost

consecventă,

cel pu

ț

in în ceea ce prive

ș

te interpretarea conceptului de

„

coleg

”

, cu abordarea a

vută

de acelea

ș

i a

utorităț

i cu privire la doamna

judecător

G.B. atunci când au impus o sanc

ț

iune din Codul deontologic

judecătorului

respectiv (

supra,

pct.

54).

În orice caz, Curtea

constată că,

în

procedura

deontologică,

reclamanta nu a invocat niciun argument privind

presupusa

lipsă

de precizie a termenului

„

coleg

”

utilizat în art. 18 alin. (2) din

cod.

devărat că,

în aprilie 2019, în cele din

urmă,

ICCJ a constatat,

în procedura ac

ț

iunii în contencios administrativ ini

țiată

de doamna

judecăto

r

G.B. împotriva CSM,

că

nu era suficient de precis definit conceptul de

„

coleg

”

, deoarece putea însemna fie

„

coleg

”

din aceea

ș

i instan

ță,

fie unul care

func

ț

iona în orice a

ltă

instan

ță ș

i, prin urmare, a considerat

că

dispozi

ț

ia

legală

contestată

nu era

clară

(

supra,

pct.

54).

Totu

ș

i, Curtea a

hotărât

în repetate

rânduri

că

simplul fapt

că

unei dispozi

ț

ii legale i se pot atribui mai multe

interpretări

nu

înseamnă

în mod necesar

că

aceasta nu îndepline

ș

te cerin

ț

a de

previzibilitate (

Perinçek

,

citată

anterior, pct. 135). Mai mult, decizia ICCJ

fusese pronu

n

țată

la câ

ț

iva ani

după

ce reclamanta publicase articolul

ș

i

d

upă

ce procedura

deontologică

împotriva sa fusese solu

ționată

prin

hotărâre

definitivă.

că

au existat foarte pu

ț

ine cazuri în care a fost

aplicat art.

18 alin.

(2). Totu

ș

i, chiar presupunând

că

la momentul când

reclamanta î

ș

i publicase articolul nu exista o jurispruden

ță

privin

d

interpretarea art.

18 alin.

(2) din Codul deontologic, aceasta nu

făcea

impredictibilă

sau a

rbitrară

aplicarea articolului de

către

a

utorităț

ile interne

[spre compara

ț

ie,

Satakunnan Markkinapörssi Oy

ș

i Satamedia Oy împotriva

Finlandei

(MC), nr.

931/13, pct.

150, 27 iunie 2017]. Curtea

consideră că

posibilitatea de a-i fi

impusă

o sanc

ț

iune din Codul deontologic în temeiul

conceptului de

„

opinie

exprimată

cu privire la probitatea

morală ș

i

profesională

a unui coleg

”

trebuia

să

fie

previzibilă

pentru

reclamantă.

ț

ia

legală contestată

a fost a

doptată

pentru a fi a

plicată

conduitei

judecătorilor,

care a

lcătuiesc

un grup specific

ș

i restrâns, mai precis

opiniilor exprimate de ace

ș

tia cu privire la probitatea altor colegi. La

momentul evenimentelor incriminate, prevederea

legală contestată

era în

vigoare de mai mul

ț

i ani

ș

i reclamanta, de profesie

judecător ș

i cu o

bogat

ă

experie

n

ță

în domeniu, nu putea pretinde

că

îi ignora con

ț

inutul. Prin urmare,

dacă

ar fi avut îndoieli cu privire la domeniul de aplicare exact al dispozi

ț

iei

contestate, s-ar fi putut ab

ț

ine de la publicarea articolului (

mutatis mutandis,

Karapetyan

ș

i al

ț

ii

,

citată

anterior, pct. 41). Se pare

că

reclamanta nu a urmat

calea aceasta

.

22

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ț

ii este

că

art. 18 alin. (2) din

cod era formulat suficient de clar pentru a îndeplini cerin

ț

ele de precizie

ș

i

previzibilitate în temeiul art. 10 § 2 din Conven

ț

ie.

concluzionează că

ingerin

ț

a în litigiu era

„prevăzută

de lege

”

. În plus, a

cceptă

c

ă

ingerin

ț

a

urmărea

scopul legitim de a

proteja drepturile

ș

i reputa

ț

ia altor persoane

ș

i de a men

ț

ine autoritatea

judiciară

în sensul art. 10 § 2 (

supra,

pct.

99).

109.

Rămâne

de stabilit, prin urmare,

dacă

ingeri

n

ț

a a fost

„necesară

într-o

societate

democratică”

.

(c)

Dacă

ingerin

ț

a a fost

necesară

într-o societate

democratică

reiterează

principiile generale stabilite în jurispruden

ț

a sa

privind necesitatea ingerin

ț

ei în libertatea de exprimare, administrarea

a

utorităț

ii judiciare

ș

i libertatea de exprimare a

judecătorilor

[

Morice

împotriva Fran

ț

ei

(MC), nr.

29369/10, pct.

124-31, CEDO 2015,

ș

i

Baka

împotriva Ungariei

(MC), nr. 20261/12, pct. 158-67, 23 iunie 2016].

ță,

Curtea re

ț

ine

că

reclamanta publicase articolul

incriminat urmat de numele

său ș

i de func

ț

ia sa de

judecător

al Cur

ț

ii de Apel

Bucure

ș

ti (

supra,

pct.

6).

Prin urmare, examinând ingerin

ț

a în

cauză,

Curtea

va acorda o importan

ță deosebită

pozi

ț

iei avute de

reclamantă,

afirma

ț

iilor

sale

ș

i contextului în care au fost

făcute

(

Di Giovanni împotriva Italiei

,

nr. 51160/06, pct. 75, 9 iulie 2013,

ș

i

Baka

,

citată

anterior, pct. 166).

ț

ine, în plus,

că

scopul final al articolului reclamantei era de

a ridica

întrebări

cu privire la rolul avut de procurori în timpul regimului

comunist

ș

i cu privire la faptul

dacă

o

persoană

care ocupase o astfel de

pozi

ț

ie era a

ptă să

reformeze un act modern de justi

ț

ie

ș

i

să

asigure buna sa

func

ț

ionare. Se pare

că

reclamanta a scris articolul în contextul unei dezbateri

publice mai ample asupra legisla

ț

iei privind lustra

ț

iei privind persoanele care

au

făcut

parte din structurile de putere

(

supra,

pct.

25

ș

i

82)

ș

i

ș

i-a concentrat

aten

ț

ia pe cariera pre

ș

edintelui Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie de la

momentul când

ș

i-a publicat articolul,

ș

i anume doamna

judecător

L.D.S.,

care îndeplinise atrib

u

ț

ii de procuror în timpul regimului comunist. Articolul

reclamantei nu viza via

ț

a

privată

a doamnei

judecător

L.D.S., ci, mai

degrabă,

activitatea

ș

i ascensiunea sa

profesională până

la cea mai

înaltă

pozi

ț

ie

judiciară

din

țară

(

supra,

pct.

5).

În aceste circumstan

ț

e, opinia Cur

ț

ii este

că

articolul reclamantei se referea la aspecte de interes general privind

func

ț

ionarea

ș

i reforma sistemului de justi

ț

ie (

Morice

,

citată

anterior,

pct. 128).

observă totodată că

articolul reclamantei privea activitate

a

profesională

a unui magistrat, care poate fi, ca atare,

criticată

personal între

limitele permisibile

ș

i nu doar în mod teoretic

ș

i general (

Morice

,

citată

anterior, pct

.

131),

ș

i poate fi

supusă

unor limite mai ample ale criticii

acceptabile decât

cetăț

enii de rând, atunci când ac

ționează

în calitate

oficială

(

ibidem

). Acest lucru se adeverea în special atunci când

judecătorul

sau

23

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

procurorul respectiv, precum în spe

ță,

ocupa o func

ț

ie

publică

foarte

vizibilă,

ș

i anume aceea de pre

ș

edinte al Înaltei Cur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie.

114.

Ț

inând seama de pozi

ț

ia de

judecător

a reclamantei, Curtea

reiterează

că

ne putem a

ș

tepta ca persoanele care a

ctivează

în sistemul judiciar

să

dea

dovadă

de re

ț

inere în exercitarea

libertăț

ii de exprimare în toate cauzele în

care autoritatea

ș

i impar

ț

ialitatea puterii

judecătoreș

ti ar putea fi puse în

discu

ț

ie (

Baka

,

citată

anterior, pct.

164). Este necesar ca a

utorităț

ile

judecătore

ș

ti

să

manifeste o

maximă

discre

ț

ie, iar discre

ț

ia ar trebui

să

-i

descurajeze

să facă

uz de

presă,

chiar când sunt provoca

ț

i. Cerin

ț

ele

superioare ale justi

ț

iei

ș

i natura

înaltă

a func

ț

iei judiciare impun a

ceast

ă

datorie (

Di Giovanni

,

citată

anterior, pct. 80, cu trimiterile suplimentare). Este

important ca puterea

judecătorească să

beneficieze de încrederea publicului

pentru a-

ș

i îndeplini cu succes sarcinile (

ibidem

, pct. 81).

ț

inutul articolului incriminat, Curtea re

ț

ine

că

a

utorităț

ile na

ț

ionale au

hotărât că

reclamanta a

încălcat

art. 18 alin. (2) din

Codul deontologic din cauza semnifica

ț

iei inten

ț

ionate a articolului

său ș

i a

exprimărilor

utilizate în articol, cum ar fi:

„tovarășă

procuror

”

,

„

pre

ș

edintele

tuturor

judecătorilor”

,

„intangibilă”

,

„

în

plină

ascensiune

”

,

„

stârpirea

d

u

ș

manului orânduirii socialiste

ș

i

înfăptuirea

omului nou

”

,

„

[femei]

condamnate pentru avort

”

,

„

to

ț

i ace

ș

ti

tovarăș

i

”

,

„

uzurpatori ai Lui Hristos

ș

i

ai Legii Lui

”

,

„

au

păzit,

cu

străș

nicie, temni

ț

a

comunistă” ș

i

„

a

înfăptuit

atâtea, cât

să devină

însu

ș

i pre

ș

edintele tuturor

judecătorilor”

. În plus, au fost

de

părere că

articolul a

încălcat

obliga

ț

ia de

rezervă,

modera

ț

ie

ș

i re

ț

inere în

prezentarea opiniilor acesteia, a pus la

îndoială

probitatea

morală ș

i

profesională

a unui coleg

judecător,

iar afirma

ț

iile sale nu erau

judecăț

i de

valoare, ci au transmis aspecte specifice

ș

i o opinie

personală clară ș

i

fără

echivoc cu privire la probitatea

morală ș

i

profesională

a pre

ș

edintelui Înalte

i

C

ur

ț

i de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie.

Autorităț

ile au considerat

că

articolul ar fi putut,

pentru un observator ra

ț

ional,

să

dea na

ș

tere unor îndoieli cu privire la

probitatea

morală ș

i

profesională

a persoanei vizate,

să dăuneze

reputa

ț

iei

sistemului de justi

ț

ie

ș

i

să

întineze demnitatea pozi

ț

iei de

judecător,

independen

ț

a

ș

i impar

ț

ialitatea puterii

judecătoreș

ti. În continuare,

reclamanta nu a prezentat probe în sprijinul acuza

ț

iilor sale (

supra,

pct.

2

1-

42).

constată că

a

utorităț

ile na

ț

ionale sunt, în principiu, mai în

măsură

decât o instan

ță

interna

țională să

aprecieze inte

n

ț

ia din spatele

frazelor

ș

i afirma

ț

iilor în litigiu

ș

i, în special,

să

judece modul în care publicul

larg le-ar interpreta

ș

i ar reac

ț

iona la ele (a se vedea,

mutatis mutandis

, cu

privire la o plângere

formulată

în temeiul art.

8 din Conven

ț

ie pentru o

presupusă încălcare

a dreptului la reputa

ț

ie,

Jalbă

împotriva României

,

nr. 43912/10,

pct. 33,

18 februarie 2014). Având în vedere exerci

ț

iul de

punere în balan

ță

de

către

a

utorităț

ile na

ț

ionale

ș

i motivele men

ț

ionate în

sprijinul

constatărilor

lor, Curtea nu vede niciun motiv pentru a pune sub

semnul

întrebării

concluziile acestora

.

24

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

constată,

în a

ceastă

privin

ță, că

articolul reclamantei a fost, în

principal, redactat sub forma unei

relatări

a experien

ț

ei sale personale din

timpul comunismului, care nu o privea direct pe L.D.S.,

ș

i în care erau inclus

e

afirma

ț

ii despre a

ctivităț

ile

desfăș

urate de procurori, o categorie din care

făcuse

parte doamna

judecător

L.D.S. la acea vreme, precum

ș

i

întrebăr

i

retorice privind activitatea

ș

i ascensiunea ei

profesională.

Luând în

considerare tonul

ș

i redactarea în general a articolului reclamantei, precum

ș

i

domeniul problemelor ridicate de aceasta pe parcurs, Curtea este de acord cu

aprecierea a

utorită

ț

ilor interne c

ă

articolul co

n

ț

inea de fapt acuza

ț

ii privind

atitudinea

specifică

a procurorilor, în general,

ș

i a lui L.D.S. în special

– ș

i

anume utilizarea dosarelor ca arme pentru

„

stârpirea du

ș

manului orânduirii

socialiste

ș

i

înfăptuirea

omului nou

”

,

„hăituirea”

femeilor care

fuseseră

for

ț

ate

să

-

ș

i avorteze copiii, uzurparea

„

Lui Hristos

ș

i ai Legii Lui

” ș

i

păzin

d

„

cu

străș

nicie, temni

ț

a

comunistă” –

,

negativă

pentru ceilal

ț

i membrii al

societăț

ii. Prin urmare, articolul

său

sugera publicului

că

L.D.S. se

comportase în mod imoral

ș

i ilegal

ș

i putea determina publicul

să creadă că

faptele ce au reprezentat conduita de care era a

cuzată

L.D.S. de

către

reclamantă

erau stabilite

ș

i incontestabile.

constată,

cu toate acestea,

că

niciuna dintre informa

ț

iile

invocate de

reclamantă

în afirma

ț

iile sale

–

inclusiv a

devărul

istoric, legisla

ț

ia

relevantă

la momentul faptelor

ș

i notorietatea faptului

că

legisla

ț

ia în vigoare

în timpul regimului comunist

încălca

drepturilor omului (

supra,

pct.

81

ș

i

83)

–

nu pare

să

sus

țină

sugestia

că

L.D.S.

săvârș

ise oricare dintre faptele de

natura celor afirmate de

reclamantă,

fie atunci când lucrase ca procuror, fie

după

ce devenise

judecător.

De asemenea, se pare

că

legea pentru lustra

ț

ia

privind persoanele care au

făcut

parte din structurile de putere pe timpul

comunismului a fost

declarată

neconstitu

țională

de

că

tre Curtea

Constitu

țională

(

supra,

pct.

25).

ț

e, Curtea este mul

țumită

de faptul

că

motivele

prezentate de a

utorităț

ile na

ț

ionale

ș

i de instan

ț

ele interne în efectuarea

exerc

i

ț

iului de punere în balan

ță

a drepturilor concurente în

cauză

au fost

suficiente sau relevante,

dată

fiind lipsa unei baze factuale suficient de exacte

pentru acuza

ț

iile reclamantei. Curtea este de acord cu

constatăril

e a

utorităț

ilor

na

ț

ionale

că,

în acest context

ș

i ca

judecător,

reclamanta ar fi trebuit

să

fie

con

știentă ș

i a

tentă

cu privire la riscurile

publicării

articolului

ș

i la impactul

pe care acesta l-ar fi putut avea (

supra,

pct.

36

ș

i

42)

atât asupra vie

ț

ii

profesionale a doamnei

judecător

L.D.S., cât

ș

i asupra a

utorităț

ii judiciare.

120.

Rămâne

de examinat propor

ț

ionalitatea sanc

ț

iunii. Cu privire la

consecin

ț

ele procedurii deontologice în cazul reclamantei, Curtea

observă că

acestea nu presupuneau nicio pierdere

concretă ș

i

iminentă

a func

ț

iei judiciare

sau orice a

ltă pedeapsă pecuniară

pentru aceasta. Este a

devărat că

Guvernul

nu a contestat

că

decizia din procedura

deontologică

era

inclusă

permanent în

dosarul

său

profesional

ș

i urma

să

fie

luată

în considerare la evaluarea

profesională

pentru 2011-2013, care pare

să

fie

încă

în curs. De asemenea, î

n

25

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

timpul concursului din 2017 pentru promovare la Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i

Justi

ț

ie, IJ s-a întemeiat pe

hotărârea

sus-men

ționată

atunci când a elaborat

raportul negativ referitor la probitatea

profesională

a reclamantei, care

sugerează că

sanc

ț

iunea în litigiu era

relevantă ș

i a afectat aprecierea cererilor

de promovare ale reclamantei (

supra,

pct.

49-

50).

observă,

cu toate acestea,

că

IJ nu a luat în considerare doar

sanc

ț

iunea

deontologică

atunci când a elaborat raportul negativ din aprilie

2017 referitor la

reclamantă

(

supra,

pct.

49).

De asemenea, reclamanta a

admis

că

sanc

ț

iunea în litigiu, în sine, nu ar fi împiedicat-o automat

să

se

înscrie pentru promovarea la Înalta Curte de Casa

ț

ie

ș

i Justi

ț

ie în viitorul

apropiat (

supra,

pct.

71).

În plus, nu pare

că

reclamanta a fost

împiedicată

d

e

sanc

ț

iune atât

să

se înscrie pentru a participa, cât

ș

i

să

participe în fapt la

concursurile de promovare (

supra,

pct.

48),

dat totu

ș

i a

hotărât să

se

retragă.

notă

de motivele invocate de

reclamantă

pentru decizia sa

de a se retrage din concursul din 2017 (

supra,

pct.

85).

Date fiind

constatările

de mai sus, Curtea nu este totu

ș

i

pregătită să

speculeze cu privire la rezultatul

posibil al acestui concurs sau al altor concursuri viitoare sau cu privire la

faptul

dacă

decizia prin care se

constată că

reclamanta a

încălcat

art. 18

alin. (2)

din Codul deontologic ar reprezenta, în sine, descalificarea sau

excluderea sa a

utomată

din concursuri.

de sanc

ț

iuni îl poate avea asupr

a

exercitării libertăț

ii de exprimare [a se vedea,

de exemplu,

Wille împotriva Liechtensteinului

(MC), nr. 28396/95, pct. 50,

CEDO 1999-VII;

Nikula împotriva Finlandei

, nr. 31611/96, pct. 54, CEDO

2002-II;

ș

i

Elci

ș

i al

ț

ii împotriva Turciei

, nr. 23145/93

ș

i 25091/94, pct. 714,

13 noiembrie 2003], Curtea este de

părere că,

chiar în cazul în care decizia

din procedura deontol

ogică

a putut avea un anume

„

efect descurajator

”

asupra

exercitării libertăț

ii de exprimare a reclamantei, a

ceastă

decizie nu a fost

excesivă

în circumstan

ț

ele din prezenta

cauză

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Antonescu împotriva României

, nr. 31029/05, pct. 33, 21 februarie 2012,

ș

i

Di Giovanni

,

citată

anterior, pct. 83).

ș

i importan

ț

a

deosebită

pe care o

a

cordă

pozi

ț

iei avute de

reclamantă,

Curtea

consideră că

a

utorităț

ile interne

au realizat un echilibru just între necesitatea de a proteja autoritatea

judiciar

ă

ș

i reputa

ț

ia sau drepturilor altor persoane, pe de o parte,

ș

i necesitatea de a

proteja dreptul reclamantei la libertatea de exprimare pe de a

ltă

parte.

Ingerin

ț

a a fost a

ș

adar

„necesară

într-o societate

democratică”

în sensul

art. 10 § 2 din Conven

ț

ie.

ț

ii nu aduce atingere deciziei reclamantei de a urma

până

la

capăt

ac

ț

iunea în contencios administrativ împotriva CSM, prin care

a solicitat anularea art. 18 alin. (2) din Codul deontologic (

supra,

pct.

45-

47).

În caz de admitere, dat fiind precedentul procesului similar al doamnei

judecător

G.B. (supra

54

ș

i

55),

se poate oferi reclamantei ocazia ca din

dosarul

său

profesional

să

fie a

nulată

ș

i

înlăturată

sanc

ț

iunea

impusă.

26

HOTĂRÂREA

PANIOGLU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

încălcat

art. 10 din Conven

ț

ie.

III. CU

PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE

ÎNCĂLCĂRI

ALE

CONVEN

Ț

IEI

ț

ie, coroborat cu art. 10

ș

i cu art. 1 din

Protocolul nr. 12 la Conven

ț

ie, reclamanta s-a plâns

că

a fost

discriminată

de

a

utorităț

ile relevante deoarece, ca

judecător

obi

ș

nuit, a fost sanc

ționată

pentr

u

declara

ț

iile sale care nu

fuseseră

serioase, în vreme ce Procurorul general al

Parchetului N

a

ț

ional Anticorup

ț

ie nu era pedepsit deloc pentru declara

ț

iile

calomnioase privind a

ctivită

ț

ile mai multor magistra

ț

i pe care îi numise

expres sau care

fuseseră

u

ș

or de identificat.

ș

a cum a fost

depusă

de

reclamantă.

Cu

toate acestea, având în vedere toate elementele aflate la dispozi

ț

ia sa,

ș

i în

măsura

în care aceasta

intră

în competen

ț

a sa, Curtea

constată că

nu reiese

nicio a

parentă încălcare

a drepturilor

ș

i

libertăț

ilor

prevăzute

în Conven

ț

ie sau

în protocoalele sale.

129.

Rezultă că

a

ceastă

parte a capetelor de cerere este în mod

vădit

nefondată ș

i trebuie

respinsă

în temeiul art. 35 § 3

ș

i 4 din Conven

ț

ie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

inadmisibi

l

ă

cererea în temeiul art.

10 din Conven

ț

ie privind

pretinsa

încălcare

a dreptului reclamantei la libertatea de exprimare

ș

i

celelalte capete de cerere;

2.

Hotărăș

te

că

nu a existat nicio

încălcare

a art. 10 din Conven

ț

ie.

Redactată

în limba

engleză ș

i

comunicată

în scris la 8 decembrie 2020, în

conformitate cu art. 77 § 2

ș

i 3 din Regulamentul Cur

ț

ii.

{semnătura_p_1}

{semnătura_p_2}

Andrea Tamietti

Grefier

Yonko Grozev

Pre

ș

edinte

27