CASE OF SELLAMI v. FRANCE - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

17.12.2020

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: No violation of Article 10 - Freedom of expression-{general} (Article 10-1 - Freedom of expression)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF SELLAMI v. FRANCE - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine (CtEDO, 2020)

HUDOC · oficial

Pe 23 decembrie 2011, la Paris au fost violate două femei, una dintre ele fiind, de asemenea, victima unei tentative de asasinat intenționat. Ancheta a fost încredințată Poliției din Paris, sub supraveghetorul D. Pe 28 decembrie 2011, a fost violată și bătută o fată de 15 ani în Etap, județul Essonne, după ce a fost încălcată secretul profesional/servicial. Pe 30 decembrie 2011, un grup de experți judiciare din Paris a publicat o declarație de identitate a suspectului, pe baza unei fotografii a unui al treilea suspect, care a fost publicată pe 3 ianuarie 2012.

Prin hotărârea din 21 noiembrie 2012, Curtea Penală din Paris l-a găsit vinovat pe reclamant de utilizarea informațiilor obținute în încălcarea secretului profesional și l-a obligat pe acesta din urmă să plătească o amendă de 8.000 de euro, împreună cu 1 euro de despăgubiri pentru prejudicii suferite de victime, după ce acestea au fost implicate în procedurile de investigare, ca și persoane civile. Apelul Curții de Apel din Paris, prin decizia sa din 16 ianuarie 2014, susține concluziile unei alte instanțe de judecată, 31 de sentințe, care au condamnat acesta pentru încălcarea dreptului la confidențialitate, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană împotriva Franței (Criminalul, Criminalitatea și Alții), care prevede că o persoană care a primit o amendă pentru încălcarea dreptului la confidențialitate a fost condamnat pentru încălcarea dreptului la confidențialitate în cadrul unei alte instanțe de judecată, precum Curtea de Apel din Franța (Criminalul, Criminalitatea și Alții), în care a subliniat că a primit o amendă pentru încălcarea dreptului la confidențialitate în temeiul articolului 10 din Convenția Europeană (Cr.

Ressiot și alții împotriva Franței, §§ 107-108). Prin urmare, fără a vedea niciun motiv de a se abate de la concluzia din acest caz, CEDO a concluzionat că examinarea intervenției a fost "prevestită de lege" în sensul articolului 10 alineatul (2) din Convenție și că, de asemenea, CEDO a recunoscut anterior că intervenția a fost justificată de necesitatea păstrării secretului investigației judiciare și nu cu scopul de a asigura desfășurarea unei investigații adecvate și de a susține în sine autoritatea și independența justiției. Această concluzie este aplicabilă în cazurile în care este vorba de secrete de serviciu, deoarece are ca scop confirmarea dezvăluirii informațiilor confidențiale ale grupului de anchetă. În acest caz, CEDO a promis că în practică, a fost bazat pe necesitatea de a asigura confidențialitatea informațiilor făcând o declarație scurtă despre anchetă, pe care o a făcut în 16 ianuarie 2014 un jurnalist de la un tribunal național, care a publicat o declarație despre o anchetă pe care a publicat o fotografie și o imagine în ziar, în care a fost publicată în mod independent.

În plus, CEDO a subliniat faptul că, până la momentul publicării, fotografia, care inițial a fost compusă pe baza unor mărturie ale unei singure victime, nu mai corespundea descrierii presupusei infractori, deoarece urmează să fie obținute mai multe fotografii ale suspectului recunoscut. Astfel, anchetatorii naționali au stabilit corect că, prin publicarea fotografiilor, reclamantul a demonstrat că utilizarea lor a fost un instrument adecvat pentru a oferi o viziune reală a societății, că a fost un mod de a asigura o viziune publică fără a se teme de atacul asupra femeilor. În primul rând, însă, în cazul în care nu a fost respectată obligația de a proteja interesele femeilor, în primul rând, instanța Europeană a putut să demonstreze că nu a fost de acord cu imaginile și opiniile publicului, dar a putut să demonstreze că nu a fost în mod necesar să respecte interesele femeilor.

În acest caz, instanțele naționale au luat în considerare faptul că publicarea articolului cercetătorului a fost considerată ca având un impact negativ asupra evaluării normale a procedurii de investigare, pentru că au susținut că publicarea actului de investigare a fost interpretată de cititorii de către autoritate ca un apel la acuzații, iar publicarea actului de investigare a fost interpretată ca un apel la acuzații de către cititorii de către autoritate.

În opinia Curții, nu există motive să se susțină că o astfel de pedeapsă nu are un efect de restricție asupra exercitării de către reclamant sau de către alt jurnalist a dreptului său de exprimare a opiniilor, care dorește să informeze societatea cu privire la procesul penal în curs, care nu există. Având în vedere libertatea de gândire acordată de stat și faptul că procesul de echilibrare a diferitelor interese concurente a fost efectuat în mod corespunzător de instanțele naționale, care au aplicat criteriile relevante ale practicii Curții, ECHR a ajuns la concluzia că nu există încălcare a articolului 10 din Convenție.