CASE OF M.L. v. NORWAY - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine

RESPONDENT

NOR

HOTĂRÂRE

22.12.2020

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 8 - Right to respect for private and family life (Article 8-1 - Respect for family life)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF M.L. v. NORWAY - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine (CtEDO, 2020)

HUDOC · oficial

M.L. împotriva Norvegiei (nr. 64639/16) Textul traducerii neoficiale a hotărârii Cauza se referea la decizia de a-i retrage mamei drepturile de maternitate și de a-i acorda adopție adoptivă fiicei sale. În aprilie 2011, reclamanta a născut o fiică; autoritățile de protecție socială a copiilor au organizat pentru reclamantă o ședere la un centru de familie, având în vedere starea sănătății ei mentale. În centru s-a observat că reclamanta avea dificultăți semnificative în îngrijirea copilului și nu a colaborat cu personalul; autoritățile de protecție socială a copiilor au decis să plaseze fiica ei în custodia copilului în mod neimediat, ultima dată fiind doar de 9 zile. În aprilie 2011, reclamantul a născut o fiică; autoritățile de protecție socială a copiilor au organizat pentru solicitantă o ședință la un centru de familie, având în vedere starea sănătății sale mintale. În septembrie 2011, trei martori au fost judecați în instanță. În octombrie, Radu a primit o declarație de drept pentru că nu a putut să-și acopere împreună cu copilul, dar a fost judecat de către un avocat, care a declarat că nu are dreptul să-l acorde la îngrijirea sa, iar în decursul său, în cazul în care nu a fost în măsură să-și asiste la o persoană fizică sau fizică, a copilului, a fost internat la o persoană fizic sau fizic, dar nu a fost internat la un copil, iar în decursul său, în decursul său, a fost internat la o persoană fizic sau la un copil, dar nu a fost internat la un copil, iar în decursul său.

În cele din urmă, instanțele au fost de acord cu concluziile Consiliului, indicând că este foarte probabil ca reclamanta să nu poată asigura în permanență îngrijirea corespunzătoare a fiicei sale, având în vedere funcțiile cognitive slabe, și că o astfel de adopție va fi în interesul fiicei sale, care era sensibilă, vulnerabilă și legată de adoptarea deciziilor părinților ei. În 2016, reclamantul a fost respins de părinții săi să depună o cerere de autorizare pentru a depune o cerere de autorizare pentru a-și prezenta argumentele din nou. În plus, în cursul anului 2016, reclamantul a fost respins de autoritățile din Austria, iar mai târziu de Curtea Supremă, care a decis să renunțe la procesul de adopție, pentru a-i acorda o autorizație în favoarea autorităților din România.

În opinia Curții, motivele invocate de Curtea de Circuit pentru justificarea adopției, și anume: slăbiciunea funcțiilor cognitive a copilului și abilitățile de îngrijire a copilului, sensibilitatea copilului și capacitatea de a-și menține relația cu părinții adoptivi, au fost în primul rând motivate de limitarea practicilor de legături cu mama sa biologică, de a-i expune pe alții la o declarație de vulnerabilitate, de a-i expune pe alții la o declarație de vulnerabilitate, de a-i expune o întreagă atenție, de a-i expune o întreagă atenție, de a-i expune o întreagare a intereselor sale, de a-i expune o întrebare în legătură cu această cauză, deși, în cazul în care nu a fost pusă în discuție în favoarea instanței, Curtea a Europeană a Europei a subliniat că nu există nicio îndoială cu privire la necesitatea de a lua măsuri în acest caz, în special în ceea ce privește măsurile de protecție a copilului.

În afară de afirmația Curții de Districte că legătura dintre reclamantă și fiica ei era foarte limitată, CEDO a subliniat că timpul de plasare în grija mamei a fost de doar nouă zile și că această plasare a întârziat procesul de decizie pentru a le permite să efectueze orice acțiune legată de această decizie.Curtea a subliniat că decizia respectivă va avea un caracter necesar de a limita condițiile de supraveghere a familiei până la încheierea procesului de înregistrare a drepturilor de familie.În ceea ce privește evaluarea dreptului de vizita a copilului, Curtea a precizat că, deși nu este necesară nicio parte a deciziei, este necesar să se stabilească o măsură de limitare a dreptului de vizita a copilului în contextul procesului de înregistrare a drepturilor de familie.

Cu toate acestea, în lumina drepturilor extrem de limitate de contact acordate și a absenței totale a oricăror încercări pe parcursul anilor de ședere a copiilor în familiile de plasament pentru a contracara riscul separării familiei biologice, Curtea nu a considerat în acest caz că autoritățile naționale ar fi trebuit să își justifice decizia privind eforturile de separare a legăturilor dintre părinții și copilul său. ECHR a făcut referire la o serie de hotărâri ale Curții Supreme a Norvegiei după luarea în considerare a Hotărârii Curții de Apel din cauza Strand Lobben și alții (32783/13) și a declarat că aceasta este în mod corespunzător înlocuită cu o acțiune în care instanțele naționale pot să facă o diferență în ceea ce privește cerințele de protecție a copiilor în conformitate cu Convenția (L.L. 8), în special în ceea ce privește deciziile adoptate de instanțele naționale, în vederea evitării unor astfel de situații.

În cele din urmă, ECHR, recunoscând că procedurile în care a fost autorizată adoptarea fiicei reclamantei și motivată adoptarea măsurilor contestate în această procedură, reflectă faptul că (i) a fost acordată atenție insuficientă scopului unei astfel de plasări, astfel încât să fie de natură temporară și să fie reunită; (ii) a fost luată în considerare în mod insuficient obligația pozitivă a statului de a adopta măsuri care să vizeze păstrarea legăturilor familiale în măsura în care este posibil.