Caballero împotriva Franței

Traducere în română AI

1 Comunicată la 11 ianuarie 2021 2 Publicată la 1 3 er 4 februarie 2021

5 SECȚIA A CINCEA

6 Cererea nr. 7 o 8 37138/20 9 Laurenne CABALLERO 10 împotriva Franței 11 introdusă la 14 august 2020

12 OBIECTUL CAUZEI

13 Cererea privește refuzul autorităților administrative de a proceda la transferul embrionilor cuplului format de reclamantă și de soțul său decedat către Spania, țară care autorizează inseminarea artificială 14 post mortem 15 . 16 Reclamanta și soțul său au avut doi copii născuți în octombrie 2014 și decembrie 2018, al doilea prin fecundare 17 in vitro 18 în timp ce tatăl său suferea de o leucemie acută limfoblastică de tip T. În vederea continuării proiectului lor familial, reclamanta și soțul său începuseră demersuri pentru o procreare asistată medical (PMA). Cinci dintre embrionii lor au fost conservați la Centrul spitalicesc universitar din Brest începând cu 17 și 18 februarie 2018. 19 În timp ce starea de sănătate a soțului reclamantei se agrava, acesta din urmă a atestat la 30 ianuarie 2019 dorința sa ca soția sa să poată utiliza embrionii conservați dacă ar veni să moară.

La 15 februarie 2019, cuplul și-a dat acordul pentru a reînnoi conservarea embrionilor. 20 În urma decesului soțului său la 21 aprilie 2019, reclamanta a luat legătura cu centrul de reproducere asistată al spitalului din Barcelona și a început demersuri pentru a proceda la o PMA cu transfer al embrionilor. După refuzul Centrului spitalicesc universitar din Rennes (CHRU) de a proceda la transferul de embrioni 21 post mortem 22 , reclamanta a sesizat la 16 decembrie 2019 judecătorul de drepturi și libertăți al tribunalului administrativ din Rennes, în temeiul articolului L. 521-2 din codul de justiție administrativă, pentru a impune directorului CHRU să exporte embrionii conservați către centrul de reproducere din Barcelona.

23 Prin ordonanța din 20 decembrie 2019, judecătorul de drepturi și libertăți a respins cererea sa.

După ce a reamintit dispozițiile articolelor L. 2141-2 și 24 L. 25 2141-9 din codul sănătății publice (CSP), care interzic respectiv inseminarea postumă și exportul de embrioni conservați în Franța dacă sunt destinați să fie utilizați în scopuri interzise pe teritoriul național, judecătorul a considerat după cum urmează 26 : 27 « 28 Dispozițiile menționate [în special articolele L. 2141-2 și L. 2141-9] nu sunt incompatibile cu prevederile articolului 8. Interdicția prevăzută de articolul L. 2141-2 [din CSP] de a proceda, în caz de deces al soțului, la un transfer de embrion în favoarea văduvei sale, ține de marja de apreciere de care dispune fiecare Stat, în jurisdicția sa, pentru aplicarea [CEDO] și nu aduce în sine o atingere disproporționată dreptului la respectarea vieții private și de familie, astfel cum este garantat de prevederile articolului 8 al acestei convenții.

Dispozițiile articolului L. 2141-9 din același cod, care interzice de asemenea ca embrionii conservați în Franța să poată face obiectul unui export, dacă sunt destinați să fie utilizați, în străinătate, în scopuri interzise pe teritoriul național, urmăresc să împiedice orice eludare a dispozițiilor articolului 29 L. 30 2141-2 și nu încalcă, în sine, exigențele născute din articolul 8 al acestei convenții. 31 Cu toate acestea, compatibilitatea legii cu prevederile CEDO nu împiedică ca, în anumite circumstanțe particulare, aplicarea unor dispoziții legislative să poată constitui o ingerință disproporționată în drepturile garantate de această convenție. Revine deci judecătorului să aprecieze concret dacă, prin raportare la finalitățile dispozițiilor legislative în cauză, atingerea adusă drepturilor și libertăților protejate de convenție, care rezultă din punerea în aplicare a dispozițiilor, în sine compatibile cu aceasta, nu este excesivă.

32 Din instrucție rezultă că dl și 33 dna 34 Caballero, deja părinți a două fetițe născute din unirea lor, aveau proiectul de a avea cel puțin un nou copil. Într-o scrisoare din 30 ianuarie 2019 pe care starea sa de sănătate nu îi permitea să o redacteze și să o semneze manuscris, dl Caballero a făcut referire la acest proiect parental și la dorința sa ca soția sa să poată, dacă ar veni să decedeze prematur, să utilizeze embrionii conservați, precizând că știa că este autorizat în Spania și nu în Franța, și indicând în schimb că nu dorește ca paietele sale să fie utilizate sau studiate, ci voia ca acestea să fie distruse. Cu toate acestea, în ciuda acestui proiect și a voinței exprimate astfel, 35 dna 36 Caballero, care este de naționalitate franceză și locuiește în Franța, nu se prevalează de nicio legătură particulară cu Spania, țară în care o unitate de sănătate este în măsură să procedeze la un transfer de embrion post 37 ‑ 38 mortem.

Astfel, proiectul de transfer de embrion în străinătate urmărit de 39 dna 40 Caballero are drept efect eludarea dispozițiilor legislative franceze care împiedică realizarea sa. În aceste condiții, având în vedere interesele legitime care fundamentează legislația franceză actualmente în vigoare și având în vedere circumstanța că doi copii s-au născut din unirea dlui și 41 dnei 42 Caballero, decizia contestată nu aduce dreptului 43 dnei 44 Caballero la respectarea vieții sale private și de familie garantat de prevederile articolului 8 din CEDO o atingere excesivă. Această decizie de refuz nu aduce deci o atingere gravă și vădit ilegală unei libertăți fundamentale. 45 Din cele de mai sus rezultă, fără a fi necesar să se pronunțe asupra condiției de urgență, că concluziile prezentate de 46 dna 47 Caballero (...) trebuie respinse.

48 » 49 Prin ordonanța din 24 ianuarie 2020, Consiliul de Stat a respins apelul împotriva ordonanței din 20 decembrie 2019 50 : 51 « 52 (...) Din instrucție rezultă că cererea ca embrionii rezultați din gameții cuplului să fie deplasați către o unitate medicală spaniolă rezultă dintr-un proiect parental la care soțul 53 dnei 54 A. a consimțit în timpul vieții sale. Cu toate acestea, nu se contestă că cererea de deplasare în Spania nu se întemeiază decât pe posibilitatea legală de a se proceda acolo la un transfer de embrion post-mortem, 55 dna 56 A., de naționalitate franceză, neîntreținând nicio legătură cu Spania și neinvocând nicio circumstanță particulară. În această privință, faptul că obiectul litigiului privește nu gameții soțului său, ci embrionii concepuți datorită propriilor săi gameți nu constituie o circumstanță de natură să stabilească faptul că decizia contestată ar aduce o atingere excesivă prevederilor articolului 8 din [CEDO].

57 » 58 La 31 iulie 2020, Adunarea Națională a adoptat proiectul de lege privind bioetica, în a doua lectură, cu modificări. Acest proiect menține interdicția procreării postume. Anterior, într-un aviz cu privire la acest proiect emis la 24 iulie 2019, Consiliul de Stat preconizase ridicarea acesteia 59 : 60 « 61 Pe de altă parte, textul menține de asemenea condiția privind faptul de a fi în viață la momentul realizării PMA, ceea ce înlătură orice posibilitate de a recurge la PMA cu ajutorul gameților unui bărbat decedat sau a embrionilor conservați de un cuplu al cărui bărbat a decedat. Această situație ajunge la faptul că o femeie al cărei soț este decedat trebuie să renunțe la orice proiect de PMA cu gameții acestuia din urmă sau cu embrionii cuplului, în timp ce va fi autorizată să realizeze o PMA singură, cu donator terț.

Consiliul de Stat consideră că este paradoxal să se mențină această interdicție în timp ce legiuitorul deschide PMA pentru femeile necăsătorite. Desigur, principiul egalității nu este încălcat în măsura în care femeia singură și femeia al cărei soț sau concubin este decedat se află în situații diferite, în special prin raportare la capacitatea lor de a consimți liber la o PMA și prin raportare la filiația copilului. Într-o preocupare de coerență de ansamblu a reformei, Consiliul de Stat recomandă totuși Guvernului să autorizeze transferul de embrioni și inseminarea post mortem, în măsura în care sunt îndeplinite următoarele două condiții: pe de o parte o verificare a proiectului parental pentru a se asigura de consimțământul soțului sau concubinului decedat; pe de altă parte o încadrare în timp (termen minim de la deces și termen maxim) a posibilității de a recurge la această PMA.

62 » 63 Cererea ridică întrebări din perspectiva articolului 8 din Convenție. Reclamanta apreciază că situația sa este diferită de cauza 64 Dalleau împotriva Franței 65 (nr. 66 o 67 57307/18) pendinte în fața Curții, deoarece privește cererea de transfer al embrionilor cuplului care cuprind patrimoniul său genetic și nu doar gameții soțului său decedat. Ea apreciază din acest motiv că lipsa unei legături particulare cu Spania invocată de instanțele naționale pentru a-i respinge cererea nu era suficientă. Ea susține de asemenea că Curtea a tolerat o restricție a recurgerii la o tehnică de procreare pe teritoriul unui Stat parte, vizând în mod explicit faptul că aceeași tehnică este accesibilă într-un alt Stat ( 68 S.H.

și alții împotriva Austriei 69 [MC], nr. 70 o 71 57813/00, § 114, CEDO 2011.

72 ÎNTREBARE ADRESATĂ PĂRȚILOR

73 Refuzul de a exporta embrionii concepuți datorită gameților reclamantei și ai soțului său decedat, către o unitate de sănătate spaniolă autorizată să practice procreările asistate medical, antrenează încălcarea dreptului acesteia la respectarea vieții sale private sau a dreptului său la respectarea vieții sale de familie în sensul articolului 8 din Convenție 74 ?

Communiquée le 11 janvier 2021 Publié le 1 er février 2021

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 37138/20 Laurenne CABALLERO contre la France introduite le 14 août 2020

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le refus des autorités administratives de procéder au transfert des embryons du couple que formait la requérante et son mari décédé vers l’Espagne, pays qui autorise l’insémination artificielle post mortem . La requérante et son mari ont eu deux enfants nés en octobre 2014 et décembre 2018, le second par fécondation in vitro alors que son père était atteint d’une leucémie aigüe lymphoblastique de type T. En vue de poursuivre leur projet familial, la requérante et son mari avaient en effet entamé des démarches pour une procréation médicalement assistée (PMA). Cinq de leurs embryons ont été conservés au Centre hospitalier universitaire de Brest à partir des 17 et 18 février 2018. Alors que l’état de santé du mari de la requérante s’aggravait, ce dernier a attesté le 30 janvier 2019 de son souhait que sa femme puisse utiliser les embryons conservés s’il venait à mourir.

Le 15 février 2019, le couple a donné son accord afin de renouveler la conservation des embryons. À la suite de la mort de son mari le 21 avril 2019, la requérante prit contact avec le centre de reproduction assistée de l’hôpital de Barcelone et entama des démarches pour procéder à une PMA avec transfert des embryons. Après le refus du Centre hospitalier universitaire de Rennes (CHRU) de procéder au transfert d’embryon post mortem , la requérante saisit le 16 décembre 2019 le juge des référés du tribunal administratif de Rennes, sur le fondement de l’article L. 521-2 du code de justice administrative, afin d’enjoindre au directeur de CHRU d’exporter les embryons conservés vers le centre de reproduction à Barcelone.

Par une ordonnance du 20 décembre 2019, le juge des référés rejeta sa requête.

Après avoir rappelé les dispositions des articles L. 2141-2 et L. 2141-9 du code de la santé publique (CSP), interdisant respectivement l’insémination posthume et l’exportation d’embryons conservés en France s’ils sont destinés à être utilisés à des fins qui sont prohibées sur le territoire national, le juge considéra ce qui suit : « Les dispositions mentionnées [notamment les articles L. 2141-2 et L. 2141-9] ne sont pas incompatibles avec les stipulations de l’article 8. L’interdiction posée par l’article L. 2141-2 [du CSP] de procéder, en cas de décès du mari, à un transfert d’embryon au profit de sa veuve, relève de la marge d’appréciation dont chaque État dispose, dans sa juridiction, pour l’application de la [CEDH] et elle ne porte pas, par elle-même, une atteinte disproportionnée au droit au respect de la vie privée et familiale, tel qu’il est garanti par les stipulations de l’article 8 de cette convention.

Les dispositions de l’article L. 2141-9 de ce même code, qui interdit également que des embryons conservés en France puissent faire l’objet d’une exportation, s’ils sont destinés à être utilisés, à l’étranger, à des fins qui sont prohibées sur le territoire national, visent à faire obstacle à tout contournement des dispositions de l’article L. 2141-2 et ne méconnaissent pas davantage, par elles-mêmes, les exigences nées de l’article 8 de cette convention. Toutefois, la compatibilité de la loi avec les stipulations de la CEDH ne fait pas obstacle à ce que, dans certaines circonstances particulières, l’application de dispositions législatives puisse constituer une ingérence disproportionnée dans les droits garantis par cette convention.

Il appartient par conséquent au juge d’apprécier concrètement si, au regard des finalités des dispositions législatives en cause, l’atteinte aux droits et libertés protégés par la convention qui résulte de la mise en œuvre de dispositions, par elles-mêmes compatibles avec celle-ci, n’est pas excessive. Il résulte de l’instruction que M. et M me Caballero, déjà parents de deux petites filles nées de leur union, avaient le projet d’avoir au moins un nouvel enfant. Dans un courrier du 30 janvier 2019 que son état de santé ne lui permettait pas de rédiger et de signer de manière manuscrite, M. Caballero a fait état de ce projet parental et de son souhait que son épouse puisse, s’il venait à décéder prématurément, utiliser les embryons conservés, précisant qu’il savait que c’était autorisé en Espagne et non en France, et indiquant en revanche qu’il ne voulait pas que ses paillettes soient utilisées ou étudiées mais qu’il voulait qu’elles soient détruites.

Toutefois, malgré ce projet et la volonté ainsi exprimée, M me Caballero, qui est de nationalité française et réside en France, ne se prévaut d’aucun lien particulier avec l’Espagne, pays dans lequel un établissement de santé est en mesure de procéder à un transfert d’embryon post ‑ mortem. Ainsi, le projet de transfert d’embryon à l’étranger poursuivi par M me Caballero a pour effet de contourner les dispositions législatives françaises qui font obstacle à sa réalisation. Dans ces conditions, compte tenu des intérêts légitimes qui fondent la législation française actuellement en vigueur, et eu égard à la circonstance que deux enfants sont nés de l’union de M. et M me Caballero, la décision contestée ne porte pas au droit de M me Caballero au respect de sa vie privée et familiale garanti par les stipulations de l’article 8 de la CEDH, une atteinte excessive.

Cette décision de refus ne porte donc pas une atteinte grave et manifestement illégale à une liberté fondamentale. Il résulte de ce qui précède, et sans qu’il soit besoin de se prononcer sur la condition d’urgence, que les conclusions présentées par M me Caballero (...) doivent être rejetées. » Par une ordonnance du 24 janvier 2020, le Conseil d’État rejeta l’appel de l’ordonnance du 20 décembre 2019 : « (...) Il résulte de l’instruction que la demande tendant à ce que les embryons issus des gamètes du couple soient déplacés vers un établissement médical espagnol résulte d’un projet parental auquel le mari de M me A. a consenti de son vivant. Toutefois, il n’est pas contesté que la demande de déplacement en Espagne n’est fondée que sur la possibilité légale d’y faire procéder à un transfert d’embryon post-mortem, M me A., de nationalité française, n’entretenant aucun lien avec l’Espagne et ne faisant état d’aucune circonstance particulière.

À cet égard, le fait que l’objet du litige concerne non les gamètes de son mari mais les embryons conçus grâce à ses propres gamètes ne constitue pas une circonstance de nature à établir que la décision contestée porterait une atteinte excessive aux stipulations de l’article 8 de la [CEDH]. » Le 31 juillet 2020, l’Assemblée nationale a adopté le projet de loi relatif à la bioéthique, en deuxième lecture, avec modifications. Ce projet maintient l’interdiction de la procréation posthume. Auparavant, dans un avis sur ce projet rendu le 24 juillet 2019, le Conseil d’État en avait préconisé la levée : « Par ailleurs, le texte maintient également la condition tenant au fait d’être en vie au moment de la réalisation de l’AMP, ce qui écarte toute possibilité de recourir à l’AMP à l’aide des gamètes d’un homme décédé ou des embryons conservés par un couple dont l’homme est décédé.

Cette situation aboutit à ce qu’une femme dont l’époux est décédé doive renoncer à tout projet d’AMP avec les gamètes de ce dernier ou les embryons du couple, alors qu’elle sera autorisée à réaliser une AMP seule, avec tiers donneur. Le Conseil d’État estime qu’il est paradoxal de maintenir cette interdiction alors que le législateur ouvre l’AMP aux femmes non mariées. Certes le principe d’égalité n’est pas méconnu dès lors que la femme seule et la femme dont le conjoint ou le concubin est décédé sont placées dans des situations différentes, notamment au regard de leur capacité à consentir librement à une AMP et au regard de la filiation de l’enfant.

Dans un souci de cohérence d’ensemble de la réforme, le Conseil d’État recommande cependant au Gouvernement d’autoriser le transfert d’embryons et l’insémination post mortem, dès lors que sont remplies les deux conditions suivantes : d’une part une vérification du projet parental afin de s’assurer du consentement du conjoint ou concubin décédé ; d’autre part un encadrement dans le temps (délai minimal à compter du décès et délai maximal) de la possibilité de recourir à cette AMP. » La requête pose des questions sous l’angle de l’article 8 de la Convention. La requérante estime que sa situation est différente de l’affaire Dalleau c. France (n o 57307/18) pendante devant la Cour car elle concerne la demande de transfert des embryons du couple qui comportent son patrimoine génétique et non pas seulement les gamètes de son époux décédé.

Elle estime pour cette raison que l’absence de lien particulier avec l’Espagne invoqué par les juridictions nationales pour rejeter sa demande n’était pas suffisante. Elle fait valoir par ailleurs que la Cour a toléré une restriction au recours à une technique de procréation sur le sol d’un État partie, en visant explicitement le fait que cette même technique est accessible dans un autre État ( S.H. et autres c. Autriche [GC], n o 57813/00, § 114, CEDH 2011.

QUESTION AUX PARTIES

Le refus d’exporter les embryons conçus grâce aux gamètes de la requérante et de celles de son mari décédé, vers un établissement de santé espagnol autorisé à pratiquer les procréations médicalement assistées, emporte-t-il violation du droit de celle-ci au respect de sa vie privée ou de son droit au respect de sa vie familiale au sens de l’article 8 de la Convention ?