NGOMA c. FRANCE

Publicat pe 22 septembrie 2025 SECȚIUNEA CINCICE A DOUA RĂSPUNSURI n 29584/24 Charlotte Chantal Catherine NGOMA împotriva Franței introduse la 16 octombrie 2024, comunicată la 3 septembrie 2025. Cererea se referă la refuzul recurentei de a continua calea de asistență medicală pentru reproducere (AAP) în care a fost angajată împreună cu soțul ei astăzi decedat și tratamentul discriminatoriu pe care l-ar fi aplicat între femeile necăsătorite și văduve. Ca urmare a decesului soțului în luna decembrie a unui cancer diagnosticat în luna iulie a aceluiași an, recurenta a solicitat centrului spitalicesc universitar (CHU) din Caen să continue procedura de d De asemenea, Comisia a solicitat Agenției de Biomedicină permisiunea de a scoate din teritoriu embrionii de la cuplul din Spania în scopul continuării proiectului parental. La 10 iunie 2024, directorul CHU a refuzat autorizația de implantare a embrionilor, în temeiul articolului 2141-2 din Codul de sănătate publică (CSP), conform căruia decesul unuia dintre membrii cuplului a avut loc. În urma unei hotărâri din 16 august 2024, judecătorul tribunalului administrativ (TA) din Caen a respins cererea de suspendare a executării deciziei din 10 iunie 2024. Printr-o ordonanță din 3 octombrie 2024, judecătorul de la Montreuille a respins cererea recurentei de a solicita Agenției de Biomedicină d mai întâi să autorizeze transferul embrionilor de la cuplul său către Spania, o astfel de posibilitate fiind prevăzută numai la art. 2141-9 din CSP. pentru a permite continuarea proiectului parental al cuplului sau al femeii necăsătorite în cauză recurenta s-a ocupat de casare, invocând articolele 8 și 14 din Convenție. Recursurile formulate împotriva ordonanțelor din 16 august și 3 octombrie 2024 au fost anexate și respinse printr-o decizie a Consiliului de Stat din 28 noiembrie 2024 astfel motivată privind cadrul juridic aplicabil (...) 4. Ba da, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2 În august 2021, asistența medicală pentru reproducere a avut ca scop remedierea incinerării unui cuplu sau evitarea transmiterii către un copil sau un membru al unui cuplu a unei boli deosebit de grave, rezultă din dispozițiile menționate anterior care rezultă din această lege că este destinată să răspundă unui proiect parental și că, atunci când acest proiect parental este cel al unui cuplu, cei doi membri ai cuplului trebuie să dea în prealabil înfășurării artificiale sau transferului de embrioni. Aceasta înseamnă, de asemenea, că, în cazul decesului unui membru al cuplului, proiectul parental dispare și nu poate fi efectuat la însămânțare artificială sau la transferul embrionilor concepuți in vitro în cadrul și în conformitate cu obiectivele de asistență medicală pentru reproducere destinată să răspundă acestui proiect parental. Deoarece ieșirea de pe teritoriul unui embrion este destinată exclusiv să permită continuarea proiectului parental al cuplului sau al femeii necăsătorite în cauză, aceasta nu poate fi autorizată în mod legal de către Agenția Biomedicinei în cazul decesului unuia dintre membrii cuplului în cazul în care proiectul parental este cel al unui cuplu. (...) În ceea ce privește compatibilitatea articolelor 2141-2 și L. 2141-9 din Codul de Sănătate Publică cu Convenția (...) Pe de o parte, în cazul în care interdicția, pentru soția unui cuplu al cărui soț a decedat, de a continua, prin însămânțarea artificială de către gameții soțului sau prin transferul de embrioni ai cuplului, proiectul parental al cuplului pe care asistența medicală pentru reproducere era destinată să îl pună în aplicare, constituie o interferență în exercitarea dreptului la respectarea vieții private a femeii aflate într-o astfel de situație, protejat de art. 8 din Convenție (...), această interdicție intră în sfera de acțiune, așa cum reamintește Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în special prin hotărârea pe care a pronunțat-o la 14 septembrie 2023 în cauza Barret și Caballero c. Franța, menționată anterior, de care fiecare stat dispune, în jurisdicția sa, pentru aplicarea convenției (...). 9. Prin pronunțarea acestei interdicții, care, de altfel, este constantă de la deschiderea accesului la asistența medicală la reproducere prin legea din 29 iulie 1994 privind donarea și utilizarea elementelor și produselor corpului uman, asistența medicală pentru reproducere și diagnosticarea prenatală, legiuitorul a înțeles să țină seama de acest lucru în ceea ce privește obiectul, menționat la pct. 4, acordat de acum înainte asistenței medicale pentru reproducere, situația unei femei, membru al unui cuplu care a conceput în comun un proiect parental, a cărui urmărire este condiționată de menținerea acestui proiect, de consimțământul celor doi membri ai cuplului și de legăturile lor de cuplu, întrerupt de decesul soțului, destinat să devină părinte al copilului, este diferită de cea a unei femei necăsătorite care a conceput în mod individual, de la început, un proiect-mamă la sfârșitul căruia copilul nu va avea decât o filiație maternă. Această situație ridică întrebări și solicită alegeri proprii, în special în ceea ce privește menținerea proiectului parental, condiția de consimțământ și stabilirea filiației față de membrul cuplului decedat. Având în vedere obiectul pe care l-a auzit atribuind asistenței medicale pentru reproducere, legitimității scopurilor urmărite și diferitelor interese în prezență, între care a menținut un echilibru corect, fără a aduce o atingere disproporționată exercitării dreptului la respectarea vieții private a femeii al cărei soț a decedat, legiuitorul nu poate fi privit, confirmând prin dispozițiile articolului 2141-2 din Codul sănătății publice, care sunt explicite și precise și au fost adoptate în cadrul unor dezbateri parlamentare aprofundate și având în vedere numeroasele consultări, cum ar fi adoptarea unei legislații incoerente și, astfel, excede marja de apreciere de care dispunea, în timp ce, în același timp, deschidea accesul la asistența medicală pentru reproducere oricărei femei necăsătorite. Dispozițiile art. 2141-2 din Codul de sănătate publică nu sunt astfel incompatibile cu dispozițiile art. 8 din Convenție (...). 10. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2141-9 din Codul de sănătate publică, care interzice ieșirea de pe teritoriul de embrionii conținuți în Franța dacă aceștia sunt destinați să fie utilizați, în străinătate, în scopuri interzise pe teritoriul național, pentru a împiedica orice eludare a dispozițiilor art. 2141-2 din același cod. 8 din Convenția (...) 11. În consecință, dna A... nu este întemeiată să susțină că judecătorul instanței administrative ar fi comis, în ceea ce privește funcția sa, o eroare de drept, considerând că dispozițiile articolului 2141-2 din Codul de sănătate publică, în redactarea sa, în conformitate cu legea din 2 august 2021, se afla în marja de apreciere de care dispune fiecare stat pentru punerea în aplicare a convenției (...) și că refuzul de a autoriza ieșirea din teritoriu a embrionilor către Spania ca urmare a decesului soțului/soției, care rezultă din dispozițiile articolului 2141-9 din același cod, în domeniul de aplicare al căruia nu este disprețuit, nu aducea în sine o atingere disproporționată dreptului la respectarea vieții private și de familie (...)12 motivul întemeiat pe faptul că aceste articole ar crea o diferență de tratament discriminatoriu între femeile necăsătorite și văduvele incompatibile cu art. 8 și 14 din aceeași convenție nu poate, prin urmare, în nici un caz, să fie de asemenea respins. În ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private și de familie protejate prin dispozițiile art. 13. Compatibilitatea legii cu prevederile convenției (...) nu împiedică, în anumite circumstanțe speciale, aplicarea dispozițiilor legislative să constituie o ingerință disproporționată în ceea ce privește drepturile garantate de această convenție. Prin urmare, este de competența instanței de a aprecia în mod concret dacă, în ceea ce privește domeniul de aplicare al dispozițiilor legislative în cauză, respectarea drepturilor și libertăților protejate prin convenție care rezultă din punerea în aplicare a dispozițiilor, de către acestea însele compatibile cu aceasta, nu este excesivă. 14. În cazul de față, judecătorul culpelor tribunalului administrativ a declarat că nu a fost contestat faptul că cererea de ieșire de pe teritoriul de embrioni de la cuplul în la mai Spania a fost fondată numai pe posibilitatea legală de a urmări în continuare după . proiectul parental al cuplului, recurenta, de naționalitate franceză, care nu întreține nici o legătură cu această țară și care nu menționează nici o circumstanță specială în această privință. El a putut, fără a denatura, să deducă că cererea de la lit. (i) nu putea fi privită drept o piedică în calea aplicării dispozițiilor legii franceze. 15. În consecință, dna A... nu este justificat să susțină faptul că, având în vedere funcția sa, ar fi comis o eroare de drept și denaturată piesele dosarului care i-a fost supus, considerând că refuzul de a autoriza ieșirea din teritoriu a embrionilor cuplului către Spania, ca urmare a decesului partenerului său conjugal, nu a avut, în acest caz, caracterul unei încălcări disproporționate a dreptului la respectarea vieții sale private și familiale (...). Cu privire la ordonanța din 16 august 2024 (...) 19. Din ceea ce s-a spus la punctele 8 și 9 din prezenta decizie rezultă că dna A nu este în nici un caz întemeiată pe susținerea faptului că judecătorul tribunalului administrativ ar fi comis o eroare de drept judecând după faptul că dispozițiile articolului 2141-2 din Codul sănătății publice, în redactarea legii din 2 august 2021, care nu sunt, prin ele însele, incompatibile cu articolele 8 și 14 din convenție (...), erau situate în marja de apreciere de care dispune fiecare stat pentru aplicarea acestei convenții. 20. În orice caz, acesta nu a comis nici o eroare de drept, nici nu a denaturat faptele din speță, considerând că nu a fost mai bine în măsură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea refuzului față de aceasta, pe motiv de deces al soțului/soției sale, de a continua calea de asistență medicală pentru reproducere a cuplului care fusese angajat și de a-i transfera embrionii cuplului păstrat, motiv întemeiat pe faptul că, având în vedere mărturiile că soțul ar fi exprimat dorința ca această cale să continue după moartea sa, acest refuz ar duce, în speță, la o atingere disproporționată a dreptului la respectarea vieții sale private și de familie, garantat de aceleași dispoziții. [...] În sprijinul cererii sale de anulare a deciziei din 10 iunie 2024, recurenta a depus la TA din Caen un memoriu prin care a ridicat o chestiune prioritară de constituționalitate (QPC). La 8 noiembrie 2024, președintele Camerei 1 a TA a decis să transmită Consiliului de Stat problema conformității interdicției de reproducere post Õ cu articolele 2 și 6 din Declarația drepturilor omului și a cetățeanului din 24 august 1987 și al zecelea preambul al Constituției din 27 octombrie 1946 care garantează dreptul la respectarea vieții private, dreptul de a duce o viață de familie normală și principiul egalității. În februarie 2025, Consiliul de Stat a considerat că QPC-ul invocat de recurentă nu prezintă un caracter serios, în special din motivele expuse la punctul 9 alineatul (7) de mai sus și că nu ar fi trebuit să o trimită înapoi Consiliului Constituțional. 10. Invocând art. 8 din Convenție, luat separat și combinat cu art. 14 din Convenție, recurenta se plânge de refuzul său de a-și continua proiectul parental pe baza interdicțiilor prevăzute la articolele 2141-2 și L. 2141-9 din CSP, care, în opinia sa, creează o diferență de tratament discriminatoriu nejustificat între femeile necăsătorite și văduve. 11. 2141-2 din CSP prevede că decesul unuia dintre membrii cuplului împiedică însămânțarea sau transferul embrionilor, la art. 2141-4 din același cod, care permite membrului supraviețuitor al cuplului în caz de deces al celuilalt să își dea primirea de către un alt cuplu, nu face legătura, spre deosebire de ceea ce ar fi reținut Consiliul de Stat, între deces și dispariția proiectului parental. 12. Luând act, în al doilea rând, de importanța pe care ar trebui să o acorde decidentului național în materie Baret și Caballero c. Franța, nr 22296/20 și 37138/20, § 84, 12 septembrie 2023), Comisia consideră totuși că interzicerea sau transferul de embrioni post 2141-4 din CSP organizează transferul gameților sau embrionilor unui cuplu din care unul dintre membri a decedat la un cuplu terț sau la o femeie necăsătorită în scopul inseminării post . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2143-2 din CSP, care prevede că decesul unui terț donator nu are niciun efect asupra comunicării identității sale, ar putea duce la situații în care un copil care a fost împăiat cu un donat va ști că a fost conceput post: 13. Ea consideră, în al treilea rând, că consimțământul dat de către unul dintre membrii cuplului la însămânțare sau la transferul de embrioni produce efecte juridice post . în ipoteza unui transfer către un cuplu terț sau către o femeie necăsătorită și nu există nicio justificare valabilă pentru a refuza ca acest consimțământ să producă același efect în cazul în care În al patrulea rând, aceasta susține că, în cazul realizării unei AAP de către o femeie necăsătorită, nu este necesar ca terțul donator să își repete consimțământul în momentul în care embrionii sunt înfășurați sau transferați. 2141-4 din CSP prevede că cei doi membri ai cuplului sau femeia nemăritată ale cărei embrioni sunt păstrați sunt consultați anual în scris cu privire la posibilitatea ca aceștia să își mențină proiectul parental și nu în momentul reimplantării embrionilor. În acest context și atunci când partea terță donatoră este cunoscută și moartă, situația femeii singure față de acest terț donator ar fi identică cu cea a văduvei. 15. În cele din urmă, și în al cincilea rând, în ceea ce privește normele de filiație, recurenta amintește că termenii articolului 312 din codul civil, filiația nu se stabilește de drept împotriva tatălui decât în cazul cuplului căsătorit. Prin urmare, nu ar exista nici o diferență între femeia necăsătorită a unui cuplu și femeia necăsătorită singură. În plus, faptul că filiația copilului femeii necăsătorite nu este stabilită decât în raport cu mama, în timp ce cea a femeii inseminate post ar fi, de asemenea, în ceea ce privește tatăl rezultă din lege și, prin urmare, nu este o diferență de situație, ci o diferență de tratament. RĂSPUNSURI CU PĂRȚILE reclamanta a epuizat căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 Õ 1 din convenție În lipsa dreptului de a întemeia o familie (E.B. c. Franța [GC], n 43546/02, § 41, 22 ianuarie 2008) și în lumina hotărârii pronunțate Baret și Caballero c. Franța 22296/20 și 37138/20, 12 Septembrie 2023), refuzul de a permite recurentei să continue, în Franța, calea de reproducere asistată medical în care a fost angajată împreună cu soțul ei astăzi decedat, iar refuzul de a da embrionii cuplului către o instituție de sănătate spaniolă încalcă dreptul acesteia la respectarea vieții sale private sau a dreptului la respectarea vieții sale de familie, în sensul articolului 8 din Convenție În special, - Ce justificare este necesară pentru a da acestor refuzuri, dacă reclamanta, conform legii, poate consimți numai la distrugerea embrionilor cuplului său sau la donarea acestor embrioni, fie în căutare, fie unui alt cuplu sau unei alte femei, și păstrează posibilitatea de a efectua o AAP cu o terță parte donator - Interesul copilului se bazează întotdeauna pe interzicerea procreării post - , în special în cazul donării de embrioni unui alt cuplu (Baret și Caballero, menționat anterior, § 77, mutatis mutandis Paradiso și Campanelli, menționat anterior, § 197) - A consimțit în mod oficial, în timpul vieții, că proiectul parental va fi continuat după decesul său? În acest caz, instanțele interne au procedat în mod valabil la punerea în balanță a intereselor private și publice concurente și au efectuat un control de proporționalitate al refuzului în litigiu Care sunt limitele stabilite de lege și jurisprudență în materie de reproducere asistată medical pentru a combate turismul procreativ - Care este cadrul juridic în materie de filiație și în materie succesorală în ceea ce privește copilul născut după decesul copilului său și orice alte părți terțe interesate, membri ai familiei sau alți moștenitori? Având în vedere, în special, răspunsurile la întrebarea anterioară, refuzurile în litigiu încalcă art. 14 din Convenția combinată cu art. 8? În special, femeile necăsătorite, care au conceput, încă de la început, un proiect parental și văduvele se află în situații similare sau comparabile ? În cazul în care, diferența de tratament bazată pe mai mult decât orice altă situație . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Publié le 22 septembre 2025

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

29584/24

Charlotte Chantal Catherine NGOMA

contre la France

introduite le 16 octobre 2024

communiquée le 3 septembre 2025

OBJET DE L’AFFAIRE

1.

La requête concerne le refus opposé à la requérante de poursuivre le parcours d’assistance médicale à la procréation (AMP) dans lequel elle s’était engagée avec son conjoint aujourd’hui décédé et le traitement discriminatoire qu’il opérerait entre les femmes non mariées et les veuves.

2.

À la suite du décès de son conjoint en décembre 2023 d’un cancer diagnostiqué en juillet de la même année, la requérante demanda au centre hospitalier universitaire (CHU) de Caen de poursuivre la procédure d’AMP, et notamment l’implantation des embryons conservés de son couple. Elle demanda également à l’Agence de biomédecine l’autorisation de faire sortir du territoire les embryons du couple vers l’Espagne aux fins de poursuite du projet parental.

3.

Le 10

juin 2024, le directeur du CHU refusa l’autorisation d’implantation des embryons, sur le fondement de l’article

L.

2141-2 du code de la santé publique (CSP) aux termes duquel «

le décès d’un des membres du couple

» fait «

obstacle à l’insémination ou aux transfert des embryons

».

4.

Le 29

juillet 2024, la directrice générale de l’Agence de biomédecine rejeta la demande d’autorisation de faire sortir les embryons du couple vers l’Espagne.

5.

Par une ordonnance du 16

août 2024, le juge des référés du tribunal administratif (TA) de Caen rejeta la demande en suspension de l’exécution de la décision du 10

juin 2024.

6.

Par une ordonnance du 3

octobre 2024, le juge des référés du TA de Montreuil rejeta la demande de la requérante tendant à ce qu’il soit enjoint à l’Agence de biomédecine d’autoriser le transfert des embryons de son couple vers l’Espagne, une telle possibilité étant prévue par l’article

L.

2141-9 du CSP uniquement «

pour permettre la poursuite du projet parental du couple ou de la femme non mariée concernés

».

7

.

La requérante se pourvut en cassation, en invoquant les articles

8 et

14 de la Convention. Les pourvois formés contre les ordonnances des 16

août et 3

octobre 2024 furent joints et rejetés par une décision du Conseil d’État du 28

novembre 2024 ainsi motivée

:

«

Sur le cadre juridique applicable (...)

août 2021, l’assistance médicale à la procréation avait pour objet de remédier à l’infertilité d’un couple ou d’éviter la transmission à l’enfant ou à un membre du couple d’une maladie d’une particulière gravité, il résulte des dispositions précitées issues de cette loi qu’elle est désormais destinée à répondre à un projet parental et que, lorsque ce projet parental est celui d’un couple, les deux membres du couple doivent consentir préalablement à l’insémination artificielle ou au transfert des embryons. Il en résulte également qu’en cas de décès d’un membre du couple, le projet parental disparaît et il ne peut être procédé à l’insémination artificielle ou au transfert des embryons conçus in vitro dans le cadre et selon les objectifs d’une assistance médicale à la procréation destinée à répondre à ce projet parental. La sortie du territoire d’un embryon étant exclusivement destinée à permettre la poursuite du projet parental du couple ou de la femme non mariée concernés, elle ne peut légalement être autorisée par l’Agence de la biomédecine en cas de décès d’un des membres du couple lorsque le projet parental est celui d’un couple.

(...)

En ce qui concerne la compatibilité des articles

L.

2141-2 et L.

2141-9 du code de la santé publique avec la convention

(...)

8 de la convention (...), cette interdiction relève de la marge d’appréciation, telle que rappelée par la Cour européenne des droits de l’homme, notamment par l’arrêt qu’elle a rendu le 14

septembre 2023 dans l’affaire Barret et Caballero c.

France, visé ci-dessus, dont chaque Etat dispose, dans sa juridiction, pour l’application de la convention (...).

juillet 1994 relative au don et à l’utilisation des éléments et produits du corps humain, à l’assistance médicale à la procréation et au diagnostic prénatal, le législateur a entendu tenir compte de ce qu’au regard de l’objet, rappelé au point 4, désormais conféré à l’assistance médicale à la procréation, la situation d’une femme, membre d’un couple ayant conçu en commun un projet parental, dont la poursuite est subordonnée au maintien de ce projet, du consentement des deux membres du couple et de leurs liens de couple, interrompu par le décès du conjoint, destiné à devenir parent de l’enfant, est différente de celle d’une femme non mariée qui a conçu seule, dès l’origine, un projet parental à l’issue duquel l’enfant n’aura qu’une filiation maternelle. Cette situation soulève des questions et appelle des choix qui lui sont propres, s’agissant en particulier du maintien du projet parental, de la condition de consentement et de l’établissement de la filiation à l’égard du membre du couple décédé. Eu égard à l’objet qu’il a entendu attribuer à l’assistance médicale à la procréation, à la légitimité des buts poursuivis et aux différents intérêts en présence, entre lesquels il a ménagé un juste équilibre, sans porter une atteinte disproportionnée à l’exercice du droit au respect de la vie privée de la femme dont le conjoint est décédé, le législateur ne peut être regardé, en confirmant par les dispositions de l’article

L.

2141-2 du code de la santé publique, lesquelles sont expresses et précises et ont été adoptées à l’issue de débats parlementaires approfondis et au vu de nombreuses consultations, comme ayant adopté une législation incohérente et, ce faisant, excédé la marge d’appréciation dont il disposait, alors même que, dans le même temps, il ouvrait l’accès à l’assistance médicale à la procréation à toute femme non mariée. Les dispositions de l’article

L.

2141-2 du code de la santé publique ne sont ainsi, par elles-mêmes, pas incompatibles avec les stipulations de l’article

8 de la convention (...).

L.

2141-9 du code de la santé publique, qui interdisent la sortie du territoire d’embryons conservés en France s’ils sont destinés à être utilisés, à l’étranger, à des fins qui sont prohibées sur le territoire national, visent à faire obstacle à tout contournement des dispositions de l’article

L.

2141-2 du même code. Elles ne méconnaissent pas davantage, par elles-mêmes, les stipulations de l’article

8 de la convention (...)

L.

2141-2 du code de la santé publique, dans sa rédaction issue de la loi du 2

août 2021, se situaient dans la marge d’appréciation dont chaque Etat dispose pour l’application de la convention (...) et que le refus d’autoriser la sortie du territoire des embryons vers l’Espagne à la suite du décès du conjoint, résultant des dispositions de l’article

L.

2141-9 du même code, sur le champ d’application duquel il ne s’est pas mépris, ne portait pas par lui-même une atteinte disproportionnée au droit au respect de la vie privée et familiale (...)

8 et

14 de la même convention ne peut dès lors et en tout état de cause qu’être également écarté.

En ce qui concerne l’atteinte portée en l’espèce au droit [de la requérante] au respect de sa vie privée et familiale protégé par les stipulations de l’article

8

post mortem

le projet parental du couple, la requérante, de nationalité française, n’entretenant aucun lien avec ce pays et ne faisant état d’aucune circonstance particulière à cet égard. Il a pu, sans dénaturation, en déduire que la demande de l’intéressée ne pouvait qu’être regardée comme tendant à faire obstacle à l’application des dispositions de la loi française.

Sur l’ordonnance du 16

août 2024 (...)

L.

2141-2 du code de la santé publique, dans sa rédaction issue de la loi du 2

août 2021, qui ne sont pas, par elles-mêmes, incompatibles avec les articles

8 et

14 de la convention (...), se situaient dans la marge d’appréciation dont chaque Etat dispose pour l’application de cette convention.

»

8.

À l’appui de sa demande tendant à l’annulation de la décision du 10

juin 2024, la requérante déposa devant le TA de Caen un mémoire par lequel elle souleva une question prioritaire de constitutionnalité (QPC). Le 8

novembre 2024, le président de la 1

ere

chambre du TA décida de transmettre au Conseil d’État la question de la conformité de l’interdiction de procréation

post mortem

avec les articles

2 et

6 de la Déclaration des droits de l’homme et du citoyen du 24

août 1987 et le dixième préambule de la Constitution du 27

octobre 1946 garantissant le droit au respect de la vie privée, celui de mener une vie familiale normale et le principe d’égalité.

9.

Le 25

février 2025, le Conseil d’État jugea que la QPC soulevée par la requérante ne présentait pas de caractère sérieux, notamment pour les raisons exposées au point

9 du paragraphe

7 ci-dessus et qu’il n’y avait pas lieu de la renvoyer au Conseil constitutionnel.

10.

Invoquant l’article

8 de la Convention pris isolément et combiné avec l’article

14 de la Convention, la requérante se plaint du refus opposé à sa demande de poursuivre son projet parental sur le fondement des interdictions posées par les articles

L.

2141-2 et L.

2141-9 du CSP qui instaurent, selon elle, une différence de traitement discriminatoire injustifiée entre les femmes non mariées et les veuves.

11.

Elle fait valoir, premièrement, que si l’article

L.

2141-2 du CSP prévoit que le décès d’un des membres du couple fait obstacle à l’insémination ou au transfert des embryons, l’article

L.

2141-4 du même code, qui autorise le membre survivant du couple en cas de décès de l’autre à consentir à leur accueil par un autre couple, ne fait pas de lien, contrairement à ce qu’aurait retenu le Conseil d’État, entre le décès et la disparition du projet parental.

12.

Prenant acte, deuxièmement, de l’importance qu’il y a lieu d’accorder au décideur national en la matière

(

Baret et Caballero c.

France

, n

os

22296/20 et 37138/20, §

84, 12

septembre 2023), elle considère néanmoins que la prohibition ou le transfert d’embryons

post mortem

n’existe pas ou plus de manière absolue en droit français. En effet, selon elle, d’une part, l’article

L.

2141-4 du CSP organise le transfert des gamètes ou des embryons d’un couple dont l’un des membres est décédé à un couple tiers ou à une femme célibataire aux fins d’insémination

post mortem

, et d’autre part, l’article

L.

2143-2 du CSP, qui prévoit que le décès d’un tiers donneur est sans effet sur la communication de son identité, pourrait entraîner des situations dans lesquelles l’enfant issu d’un don saura qu’il a été conçu

post mortem

.

13.

Elle considère, troisièmement, que le consentement donné par l’un des membres du couple à l’insémination ou au transfert d’embryons produit des effets juridiques

post mortem

dans l’hypothèse d’un transfert à un couple tiers ou à une femme célibataire, et qu’il n’y a pas de justification valable à refuser que ce consentement produise le même effet lorsqu’il s’agit d’un transfert d’embryons au conjoint survivant.

14.

Elle fait valoir, quatrièmement, que dans le cas de la réalisation d’une AMP par une femme non mariée, il n’est pas requis que le tiers donneur réitère son consentement au moment de l’insémination ou du transfert des embryons. Par ailleurs, l’article

L.

2141-4 du CSP prévoit que les deux membres du couple ou la femme non mariée dont les embryons sont conservés sont consultés chaque année par écrit sur le point de savoir s’ils maintiennent leur projet parental et non au moment de la réimplantation des embryons. Dans ce contexte, et lorsque le tiers donneur est connu et mort, la situation de la femme seule à l’égard de ce tiers donneur serait identique à celle de la veuve.

15.

Enfin, et cinquièmement, s’agissant des règles de filiation, la requérante rappelle qu’aux termes de l’article

312 du code civil, la filiation n’est établie de plein droit à l’égard du père que dans le cas du couple marié. Il n’existerait donc aucune différence entre la femme non mariée d’un couple et la femme non mariée seule. Par ailleurs, le fait que la filiation de l’enfant de la femme célibataire ne soit établie qu’à l’égard de la mère alors que celui de la femme inséminée

post mortem

le serait aussi à l’égard du père résulte de la loi et n’est donc pas une différence de situation mais une différence de traitement.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

La requérante a-t-elle épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article

35 §

1 de la Convention

?

2.

En l’absence de droit de fonder une famille (

E.B. c.

France

[GC], n

o

43546/02, §

41, 22

janvier 2008), et à la lumière de l’arrêt

Baret et

Caballero c.

France

(n

os

22296/20 et 37138/20, 12

septembre 2023), le refus d’autoriser la requérante à poursuivre, en France, le parcours de procréation médicalement assistée dans lequel elle s’était engagée avec son conjoint aujourd’hui décédé, et le refus d’exporter les embryons du couple vers un établissement de santé espagnol emportent-ils violation du droit de celle-ci au respect de sa vie privée ou de son droit au respect de sa vie familiale, au sens de l’article

8 de la Convention

?

En particulier,

- Quelle justification y a-t-il lieu de donner à ces refus, dès lors que la requérante, selon la loi, peut consentir uniquement à la destruction des embryons de son couple, ou au don de ces embryons, soit à la recherche, soit à un autre couple ou à une autre femme, et conserve la possibilité de procéder à une AMP avec tiers donneur

?

- L’intérêt de l’enfant fonde-t-il toujours l’interdiction de procréation

post

mortem

, en particulier en cas de don des embryons à un autre couple (

Baret et Caballero,

précité, §

77,

mutatis mutandis

,

Paradiso et Campanelli

, précité, §

197)

?

- L’époux de la requérante a-t-il formellement, de son vivant, donné son consentement à ce que le projet parental soit poursuivi après son décès ? Dans l’affirmative, les juridictions internes

ont-elles valablement procédé à l’exercice de mise en balance des intérêts privés et publics concurrents et opéré un contrôle de proportionnalité des refus litigieux

? Quelles sont les limites fixées par la loi et la jurisprudence en matière de procréation médicalement assistée pour lutter contre le «

tourisme procréatif

»

?

- Quel est le cadre juridique en matière de filiation et en matière successorale concernant l’enfant né après le décès de son géniteur et les éventuels autres tiers intéressés, membres de la famille ou autres héritiers ?

3.

Compte tenu notamment des réponses apportées à la précédente question, les refus litigieux emportent-ils violation de l’article

14 de la Convention combiné avec l’article

8 ?

En particulier, les femmes non mariées, qui ont conçu seules, dès l’origine, un projet parental, et les veuves se trouvent-elles placées dans des situations analogues ou comparables

? Dans l’affirmative, la différence de traitement fondée sur «

tout autre situation

» familiale poursuit-elle un but légitime, et a-t-elle une justification raisonnable ?