3ra-241/23 — Anularea actulului administrativ

La 18 noiembrie 2020, Cristina Andriuța a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Carabinieri și Ministerului Afacerilor Interne, terț Inspectoratul General al Poliției de Frontieră solicitând: - anularea răspunsului la petiția nr. 1/6-A104/20 din 14.09.2020 şi nr. l/6-A-104/20 din 29.09.2020; - Anularea răspunsului la cererea prealabilă nr. l/6-A-117/20 din 13.10.2020; - Constatarea ca fiind ilegală inacțiunea pârâtului Ministerului Afacerilor Interne de a examina cererea prealabilă; - Admiterea integrală a solicitărilor invocate prin petiţia, cerere prealabilă şi anume: Includerea în calcul pentru determinarea perioadei de aflare în grad special pentru obţinerea următorului grad special a perioadei de 01.02.2016 – 24.10.2016 (lipsă forţată de la muncă); Determinarea vechimii în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare cu includerea perioadei concediului pentru îngrijirea copilului 20.09.2014 -01.02.2016 şi a perioadei de activitate cu timp parţial de muncă 01.02.2016 - 24.10.2016, începând cu data de 01.12.2018; Efectuarea recalculării salariului de la data de 01.12.2018 reieşind din treapta de salarizare determinată cu includerea perioadei de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului şi a perioadei de timp de muncă parţial şi achitarea diferenţei de salariu; Includerea în calculul vechimii în muncă pentru acordarea concediului de odihnă anual a perioadei de 01.02.2016-24.10.2016 (timp de muncă parţial).

În motivarea acțiunii a indicat că, la 03.09.2020 a expediat în adresa Inspectoratului General de Carabinieri o cerere, recepționată de pârât la 04.09.2020 și înregistrată cu nr. A-104/20. Prin răspunsul nr. 1/6-A104/20 din 14.09.2020 i-a fost comunicat despre faptul respingerea cererii ca inadmisibilă și faptul că dosarul administrativ ar fi fost expediat Ministerului Afacerilor Interne pentru emiterea deciziei finale. Ulterior, a recepționat răspunsul nr. 1/6-A-104/20 din 29.09.2020, prin care a fost informată că Ministerul Afacerilor Interne a restituit dosarul administrativ pe motiv că Inspectoratul General de Carabinieri urmează să se expună asupra solicitărilor cu emiterea deciziei definitive, fiind indicată respingerea 1 solicitărilor cu propunerea de adresare în cadrul locului actual de muncă, și anume Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Astfel, în scopul apărării drepturilor sale și din motivul dezacordului cu soluția oferită, la 07.10.2020, cu nr. A-117/20, a depus la pârât cererea prealabilă împotriva răspunsului menționat supra. La 16.10.2020, a recepționat răspunsul nr. 1/6-A-117/20 din 13.10.2020, prin care i s-a comunicat respingerea cererii prealabile ca inadmisibilă. De asemena a fost anexat și demersul pârâtului nr. 1/6-3335 din 13.10.2020, adresat Ministerului Afacerilor Interne, prin care au fost expediate cererea prealabilă și dosarul administrativ.

Afirmă că, până la data depunerii prezentei acțiuni în contencios administrativ, nici ea, nici reprezentantul său, Valentin Andriuța, nu a primit nicio decizie definitivă din partea Ministerului Afacerilor Interne.

Menționează că, în perioada 2016–2019, Cristina Andriuța și Departamentul trupelor de carabinieri, actualul Inspectoratul General de Carabinieri, s-au aflat în litigiu civil privind stabilirea timpului de muncă parțial de 7 ore, cu păstrarea indemnizației pentru îngrijirea copilului. Prin Hotărârea din 11.08.2016 (dosarul nr. 3-157/16), Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis acțiunea civilă și a obligat Departamentul trupelor de carabinieri să stabilească timp de muncă parțial de 7 ore, începând cu 01.02.2016, cu păstrarea indemnizației pentru îngrijirea copilului, și să achite salariul pentru lipsa forțată de la muncă, calculat proporțional pentru 7 ore. Inspectoratul General de Carabinieri a executat hotărârea, fiind emis Ordinul DTC nr. 34 din 06.02.2019.

Menționează că, la momentul emiterii actului administrativ prin care i-a fost restabilit dreptul încălcat, nu se mai afla în relații de muncă cu Inspectoratul General de Carabinieri, a prezentat ordinul DTC nr. 34 din 06.02.2019 la locul de muncă (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră), pentru a-i fi inclusă în calculul vechimii în muncă perioada 01.02.2016 – 24.10.2016. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a răspuns că urmează să se adreseze fostului angajator, adică Departamentului trupelor de carabinieri, pentru includerea acestei perioade în vechimea în muncă.

La 13.03.2019 s-a adrest Departamentului trupelor de carabinieri, cu solicitarea de a se expune asupra acestui fapt. Prin răspunsul nr. 1/2-A54/19 din 22.03.2019, Departamentul trupelor de carabinieri a indicat în mod direct că ține de obligația Inspectoratului General al Poliției de Frontieră includerea în vechimea în muncă a perioadei 01.02.2016 – 24.10.2016.

Pentru apărarea drepturilor sale, a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, persoană terță fiind Inspectoratul General de Carabinieri, prin hotărârea din 02.10.2019 (dosarul nr. 3-1101/2019), a fost respins acțiunea ca neîntemeiată, fiind înaintată împotriva pârâtului necorespunzător. Prin decizia din 28.02.2020 (dosarul nr. 3a-1508/2019) apelul a fost respins și menținută hotărârea instanței de fond, iar recursul a fost declarat inadmisibil 2 prin încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 08.07.2020 (dosarul nr. 3ra-699/2020).

Totodată, în vedere că a activat numai în două instituții, Inspectoratul General de Carabinieri și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, că instanța a indicat direct că Inspectoratul General al Poliției de Frontieră este pârât necorespunzător, iar Inspectoratul General de Carabinieri a avut calitatea de persoană terță, conchide că pretențiile urmează a fi înaintate pârâtului corespunzător, adică Inspectoratului General de Carabinieri.

Cu privire la solicitarea de includere a perioadei 01.02.2016 - 24.10.2016 în calculul termenului de aflare în grad special, invocă că, la 24.10.2016, s-a angajat la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră având un anumit grad militar, iar odată cu angajarea ca funcţionar public cu statut special, gradul militar i-a fost echivalat cu cel special.

Prin urmare, perioada pentru care i-a fost stabilit timp de muncă parțial urmează a fi considerată ca activitate în cadrul serviciului militar, urmând a fi inclus în calcul pentru obţinerea următorului grad special, ori potrivit prevederilor art.21 alin.(1) a Legii nr.288/2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este prevăzut că, Gradul special următor se acordă la expirarea termenului de aflare în gradul interior cu condiţia îndeplinirii cumulative a prevederilor alin.(3).

Potrivit alin.(5) al aceluiaşi articol, Termenul de aflare într-un grad special se calculează din ziua acordării acestuia.

Totodată, potrivit prevederilor alin.(6) lit.b) a aceluaşi articol, aflare întru-un grad special nu include: b) perioada în care funcţionarul public cu statut special beneficiază de alte concedii decât cel de odihnă anual, cel medical, cel de odihnă anual suplimentar sau cel de studii; situaţie în care s- a aflat angajata Andriuţa Cristina, ori aceasta s-a aflat în concediu de îngrijire a copilului de la 20.09.2014 - 01.02.2016 când i-a fost stabilit timp de muncă parțial de către Departamentul trupelor de carabinieri care a emis ordinul nr.34 din 06.02.2019.

Respectiv, perioada cuprinsă între data de 01.02.2016 şi 24.10.2016, adică circa 08 luni şi 23 de zile, urmează a fi inclusă în calculul perioadei pentru obţinerea următorului grad special, acest drept fiind restabilit de către Departamentul trupelor de carabinieri prin emiterea ordinului nr. 34 din 06.02.2019.

În acest sens, consideră că pârâtul Inspectoratul General de Carabinieri în mod neîntemeiat a indicat asupra faptului că urmează să se adreseze către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ori această poziţie nu este bazată pe argumentare juridică, totodată, este în contradicţie cu soluţia prescrisă în hotărîrea Judecătoriei Chişinău sediul Râşcani din 02.10.2019, dosar nr.3-1101/2019, care potrivit prevederilor art. 123 Cod de procedură civilă, are puterea juridică a lucrului judecat, iar în hotărâre este indicat în mod expres că reclamanta urmează să se adreseze cu solicitări către fostul 3 angajator, care în speţa dedusă judecăţii este pârâtul Inspectoratul General de Carabinieri.

Reclamanta relevă că, la 01.12.2018, a intrat în vigoare Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care a schimbat radical modul de calculare a salariului, fiind inclusă noțiunea de treaptă de salarizare, considerată nivelul salariului de bază al funcției raportat la vechimea în muncă. În realizarea acestei legi a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1231/2018, prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de determinare a perioadei de vechime în muncă pentru stabilirea treptelor de salarizare, anexa nr. 2. Potrivit pct. 1 al Regulamentului, a fost emis Ordinul nr. 240 PS din 27.12.2018, prin care s-a stabilit că, la 01.12.2018, vechimea în muncă a Cristinei Andriuța pentru stabilirea treptei de salarizare era de 09 ani 04 luni 27 zile.

Menționează că, potrivit pct. 3 al Regulamentului, la determinarea perioadei de vechime în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă pentru funcţiile cu statut special, inclusiv funcţionarii publici cu statut special din cadrul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii statutului, se iau în considerare mai multe perioade, printre care şi subpct.2 lit. a), c), k). Afirmă că s-a aflat cel puțin în trei dintre aceste situații: la studii superioare cu frecvență, în activitate cu statut militar în cadrul Departamentului trupelor de carabinieri și în concediu de maternitate și de îngrijire a copilului. Prin urmare, vechimea pentru stabilirea treptei de salarizare urma să fie calculată luându-se în considerare aceste perioade, inclusiv perioada 01.02.2016 – 24.10.2016, care se suprapunea peste perioada concediului pentru îngrijirea copilului și urma a fi inclusă în calcul la data de 01.12.2018.

Totodată, potrivit pct. 11 al Regulamentului, vechimea în muncă se calculează cumulativ, indiferent de întreruperile avute de persoană, iar potrivit pct. 13, ea se determină în baza carnetului de muncă (pentru perioada până la 28.12.2018), a dosarului personal al angajatului și a adeverințelor semnate de conducători și contabilii-șefi ai instituțiilor, autentificate prin ștampilă, în care se face obligatoriu referire la documentul (ordin, dispoziție etc.) ce confirmă vechimea în muncă.

Notează că, după parvenirea răspunsului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 35/8-1-1060 din 27.02.2019, a ajuns la concluzia că vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare a fost calculată numai în baza ordinului nr. 208 din 27.10.2016 al Departamentului trupelor de carabinieri care a stabilit, la 24.10.2016, o vechime totală în serviciul militar de 7 ani 3 luni 9 zile) și a perioadei de activitate în cadrul IGPF. Astfel, la 01.12.2018 i-a fost stabilită o vechime de 9 ani 4 luni 27 zile, fără includerea perioadei aflării în concediul pentru îngrijirea copilului.

Conform calculului reclamantei, la 01.12.2018 urmau a fi incluse: studiile – 1 an 10 luni 13 zile (ordinul DTC nr. 208 din 27.10.2016); serviciul militar – 5 ani 4 luni 26 zile (ordinul DTC nr. 208 din 27.10.2016); concediul 4 de îngrijire a copilului – 2 ani 1 lună 4 zile (Ordinul DTC nr. 132 ef. din 23.09.2014); activitatea în IGPF – 2 ani 1 lună 7 zile. Total: 11 ani 5 luni 20 zile (anexa nr. 1 – fără timp de muncă parțial; anexa nr. 2 – cu timp de muncă parțial). Vechimea stabilită de IGPF este, așadar, cu circa 2 ani mai mică decât cea calculată conform Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1231/2018, deși pct. 3 subpct. 5) al acestuia prevede expres că se ia în considerare și perioada aflării funcționarului public cu statut special în concediul de maternitate și în concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului.

Consideră că DTC are obligația de a se expune asupra revendicării privind includerea perioadei 01.02.2016 – 24.10.2016 în vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare, întrucât s-a aflat în relații de muncă cu DTC, deținând de fapt o funcție în cadrul Inspectoratului General de Carabinieri. Invocă art. 12 alin. (1) și (8) al Legii nr. 270/2018, potrivit cărora atribuirea unei trepte de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă se efectuează prin actul administrativ al conducătorului unității bugetare, de la data atingerii următoarei tranșe de vechime, iar tranșele de vechime în muncă pentru stabilirea treptelor de salarizare se aprobă de Guvern.

Invocă că potrivit pct. 14 al Regulamentului aprobat prin HG nr. 1231/2018, atribuirea la o nouă treaptă de vechime se efectuează prin act administrativ al conducătorului unității bugetare, din data atingerii următoarei tranșe de vechime, și concluzionează că obligația de a stabili vechimea revine unității bugetare din care face parte angajatul, iar Departamentul trupelor de carabinieri are atribuție în acest sens.

Comunică că, prin neincluderea în calcul vechimii în muncă a perioadei de 01.02.2016 - 24.10.2016 (lipsă forţată de la muncă), i se mai încalcă încă un drept social prevăzut de art.40 alin.(1) şi (2) a Legii 288 2016, fiind lipsită de dreptul de a beneficia de un concediu anual de odihnă de 40 de zile, calculate reieşind din faptul că vechimea în muncă cu includerea perioadei de 01.02.2016 - 24 10.2016 (Ordinul DTC nr.34 din 09.02.2019) depăşeşte termenul de 10 ani.

Prin urmare, consideră că, în rezultatul inacţiunii, sau acţiunii necorespunzătoare a pârâtului i-a cauzat un prejudiciu material din cauza stabilirii unei vechimi necorespunzătoare, iar în final şi un calcul al salariului în detrimentul acesteia.

În motivarea soluției Curtea de Apel Chișinău a reținut că, reclamanta/intimată Cristina Andriuța, a fost încadrată în serviciul militar a Departamentului Trupelor de Militari din 25.04.2009. Pentru perioada 20.09.2014 - 01.02.2016, i-a fost acordat concediu de îngrijire al copilului, iar pentru perioada 01.02.2016 - 24.10.2016 i-a fost stabilit timp parțial de muncă în cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri.

Începînd cu 24.10.2016, reclamanta a fost transferată în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, fiindu-i stabilită vechimea totală în serviciul militar de 07 ani 03 luni 09 zile.

A notat că, faptul încălcării drepturilor salariale ale reclamantei, Cristina Andriuța, de către Departamentul Trupelor de Carbinieri, este stabilit prin hotărîrea Judecătoriei Centru din 11.08.2016, definitivă și executorie, avînd puterea lucrului judecat.

A mai menționat că, la 06.02.2019, de către Departamentul Trupelor de Carabinieri a fost emis Ordinul nr.34 cu privire la executarea încheierii nr.023-90/19 din 16.01.2019 privind primirea, intentarea procedurii de executare, emis de către executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila, prin care s-a ordonat: ”(...) a fi stabilit dnei Cristina Andriuța, timpul de muncă parțial 6 de 7 ore în funcţia deţinută până la survenirea riscului asigurat cu păstrarea indemnizaţiei pentru concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vîrsta de 3 ani, pentru perioada de timp de la 01.02.2016 pînă la 24.10.2016. Direcția financiară a DTC va calcula și va achita în beneficiul doamnei Cristina Andriuța, salariul pentru absența forțată de la muncă, calculat pentru 7 ore, pentru perioada 01.02.2016 - 11.08.2016.

Curtea de apel a notat art. 21 al Legii privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16.12.2016, și a reținit că, perioada pentru care i-a fost stabilit timp de muncă parţial urmează a fi considerată activitate în cadrul serviciului militar, urmând a fi inclus în calcul pentru obţinerea următorului grad special, or reclamanta s-a aflat în concediu de îngrijire a copilului de la 20.09.2014 - 01.02.2016 când i-a fost stabilit timp de muncă parţial de către Departamentul trupelor de carabinieri care a emis ordinul nr.34 din 06.02.2019.

De asemenea Curtea de Apel subliniind prevederile art. 3 din Regulamentul cu privire la modul de determinare a perioadei de vechime în muncă pentru stabilirea treptelor de salarizare, Anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr.1231/2018, a notat că, Cristina Andriuţa s-a aflat la studii în învăţămînt superior cu frecvenţă, a activat prin contract deţinând funcţie cu statut militar în cadrul Departamentului trupelor de carabinieri şi respectiv s- a aflat în concediu de maternitate şi concediu de îngrijire a copilului, prin urmare, vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare urmează a fi efectuată luându-se în calcul activitatea și perioadele menţionate supra.

Completul a reținut că vechimea în muncă a reclamantei, pentru stabilirea treptei de salarizare a fost efectuată doar în baza ordinului nr.208 din 27.10.2016 emis de către Departamentul trupelor de carabinieri în care a fost stabilită data de 24.10.2016, fără însă a fi inclus în calcul perioada aflării în concediul pentru îngrijirea copilului.

Instanța de apel a mai indicat că, așa cum a constatat prima instanță prin neincluderea în calcul vechimii în muncă a perioadei de 01.02.2016 - 24.10.2016 (lipsă forţată de la muncă) reclamantei i se încalcă și dreptul social prevăzut de art.40 alin.(l) şi (2) a Legii nr. 288/2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI, fiind lipsită de dreptul de a beneficia de un concediu anual de odihnă de 40 de zile, calculate reieşind din faptul că vechimea în muncă cu includerea perioadei de 01.02.2016 - 14.10.2016 (Ordinul DTC nr.34 din 09.02.2019) depăşeşte termenul de 10 ani, totodată, ceea ce urmează a fi inclus în calculul vechimii în muncă ce acordă dreptul la concediu de odihnă anual este specificat în prevederile art.41 a Legii nr.288/2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin prisma pct.8 din Hotărîrea Guvernului cu privire la organizarea și funcționarea Casei Naționale de Asigurări Sociale completul a respins argumentele apelantului și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră cu 7 referire la faptul că Andriuța Cristina urma să își îndrepte pretențiile către Casa Națională de Asigurări Sociale.

În acest context completul a notat că prin hotărîrea judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 26 iulie 2021 nr.3-3005/2020, au fost înaintate pretenții similare către Casa Națională de Asigurări Sociale, acestea fiind respinse de către instanță din prisma faptului că CNAS nu este pîrîtul corespunzător.

Alte argumente invocate de apelant în susţinerea poziţiei sale, nu au fost reţinute de instanţa de apel,

La 12 mai 2023, terțul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus referință.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Recursul declarat de Inspectoratul General de Carabienieri a fost depus până la data intrării în vigoare a Legii nr.246 din 31 iulie 2023, în vigoare din 1 septembrie 2023, și anume la 21 noiembrie 2022, prin urmare va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Articolul 244 alin.(1) din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare până la 1 septembrie 2023) statuează că: „(1) Hotărârile curții de apel ca instanță de fond, precum şi deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.”

Articolul 245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare până la 1 septembrie 2023) prevede că: (1) Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. (2) Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.”

Articolul 246 alin.(1) și (2) lit.a)-f) din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare până la 1 septembrie 2023) reglementează că: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. (2) Recursul se declară inadmisibil în special când: a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2); f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.”

Actele cauzei atestă că copia dispozitivului deciziei a instanței de apel și copia deciziei integrale a fost notificat participanților la proces la 16 noiembrie 2022 și 20 februarie 2023, prin intermediul poștei electronice, fapt ce se confirmă extrasul anexat la dosar (f.d.209, 213 V-I).

Astfel, recursul a fost depus de Inspectoratul General de Carabienieri, cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare până la operarea modificărilor prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023, în vigoare 1 septembrie 2023).

Din analiza prevederilor legale citate supra, rezultă că admisibilitatea /inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate, ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente şi serioase.

Completul Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate şi în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă şi care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din admisibilitatea cererii de recurs.

În această ordine de idei, completul Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar şi cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esențiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond şi invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare şi întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă şi din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ şi anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită şi în contextul rolului şi funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea şi interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder 10 împotriva Regatului Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franţei, pct.45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).

În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a declara inadmisibil recursul depus de Inspectoratul General de Carabienieri.

În conformitate cu prevederile art.230 și art.246 din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Inspectoratul General de Carabienieri. Încheierea este irevocabilă. Președinte Diana Stănilă Judecători Gheorghe Stratulat Ana Cucerescu 11