3ra-699/20 — contestarea actului administrativ si obligarea emiterii actului

3ra-699/20 — contestarea actului administrativ si obligarea emiterii actului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-699/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: L.Holevițcaia)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Bostan, V.Negru, A.Pahopol)

Î N C H E I E R E

8 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de Cristina Andriuța reprezentată

de Valentin Andriuța,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Cristina Andriuța împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră,

persoană terță Inspectoratul General de Carabinieri cu privire la contestarea actului

administrativ și obligarea emiterii actului,

împotriva deciziei din 28 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Cristina Andriuța și a fost menținută hotărârea 2

octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 3 aprilie 2019 Cristina Andriuța a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, intervenient accesoriu

Departamentul trupelor de carabinieri (în prezent Inspectoratul General de

Carabinieri) cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea emiterii

actului.

În motivarea acțiunii a indicat că la 11 februarie 2019 a depus în adresa

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI raportul cu nr. 2184,

solicitând includerea perioadei de 1 februarie 2016 – 24 octombrie 2016 (perioadă

considerată a fi lipsă forțată de la serviciu) în calcularea termenului de aflare în grad

special și examinarea posibilității și oportunități includerii aceleiași perioade în

vechimea în serviciu special.

Drept temei pentru înaintarea solicitărilor a constituit emiterea de către

Departamentul trupelor de carabinieri a Ordinului nr.34 din 6 februarie 2019 „Cu

privire la executarea încheierii nr.023-90/19 din 16.01.2019 privind primirea,

intentarea procedurei de executare, emis de către executorul judecătoresc ”Ghețiu

Liudmila”, ordin prin care Departamentul trupelor de carabinieri în temeiul hotărârii

instanței de judecată dosarul nr.3-157/2016, m-a restabilit în drepturile încălcate”.

1

Ca rezultat al examinării cererii/raport, pârâtul Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră la 27 februarie 2019 a emis răspunsul nr.35/8-1-1060, cu care a

făcut cunoștință la 4 martie 2019, prin care a indicat că asupra celor revendicate

urmează să se expună Departamentul trupelor de carabinieri în calitate de autoritate

emitentă a Ordinului nr.208 din 27 octombrie 2016 prin care a fost stabilită vechimea

în serviciul militar/vechimea totală în serviciul militar a reclamantei.

În opinia sa, această abordare este una neîntemeiată, nefondată, lipsită de suport

factologic și temei juridic, deoarece prin ordinul Departamentului trupelor de

carabinieri nr.34 din 6 februarie 2019 a fost restabilit dreptul încălcat de către

ultimul, drept care a constituit în refuzul de a-i permite de a-și înceta concediul de

îngrijire a copilului și de a-i fi stabilit timp de muncă parțial cu păstrarea

indemnizației pentru îngrijirea copilului.

Astfel, în rezultatul emiterii ordinului menționat supra, dânsa a fost restabilită

în drepturi, prin urmare, pe perioada 1 februarie 2016 – 24 octombrie 2016 acesteia

i-a fost stabilit timp de muncă parțial, iar potrivit prevederilor art.971 alin.(2) a

Codului muncii, în contextul alin. (1), activitatea în condițiile timpului de muncă

parțial nu implică limitarea drepturilor salariatului privind calcularea vechimii în

muncă, a stagiului de cotizare (cu excepțiile prevăzute de lege), privind durata

concediului de odihnă anual sau limitarea altor drepturi de muncă.

Cu referire la solicitarea de includere a perioadei 1 februarie 2016 – 24

octombrie 2016 în calculul termenului de aflare în grad special, reclamanta a precizat

că, la 24 octombrie 2016 s-a angajat la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

având un anumit grad militar, iar o dată cu angajarea ca funcționar public cu statut

special gradul militar, i-a fost echivalat cu cel special.

Prin urmare, perioada pentru care i-a fost stabilit timpul de muncă parțial

urmează a fi considerată ca activitate în cadrul serviciului militar, urmând a fi inclus

în calcul pentru obținerea următorului grad special.

Aceasta deoarece conform prevederilor art.21 alin.(1) a Legii nr.288 din

16.12.2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, gradul special următor se acordă la expirarea termenului de aflare

în gradul anterior cu condiția îndeplinirii cumulative a prevederilor alin. (3). Potrivit

alin.(5) al aceluiași articol, termenul de aflare într-un grad special se calculează din

ziua acordării acestuia. Totodată, potrivit prevederilor alin.(6) lit.b) al aceluiași

articol, perioada de aflare într-un grad special nu include: perioada în care

funcționarul public cu statut special beneficiază de alte concedii decât cel de odihnă

anual, cel medical, cel de odihnă anual suplimentar sau cel de studii, situație în care

s-a aflat dânsa, or, aceasta s-a aflat în concediu de îngrijire a copilului de la 20

septembrie 2014 până la 1 februarie 2016 când i-a fost stabilit timp de muncă parțial

de către Departamentul trupelor de carabinieri care a emis ordinul nr.34 din 6

februarie 2019.

Respectiv perioada cuprinsă între 1 februarie 2016 și 24 octombrie 2016 (circa

08 luni și 23 de zile), urmează a fi inclusă în calculul perioadei pentru obținerea

următorului grad special, acest drept fiind restabilit de către Departamentul trupelor

de carabinieri prin emiterea Ordinului nr.34 din 6 februarie 2019.

În aceeași ordine de idei, a specificat că Departamentul trupelor de carabinieri

nu are atribuții de a-i calcula perioada de aflare în grad special, aceasta fiind obligația

angajatorului, în speță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin urmare, în

2

situația în care Andriuța Cristina de la 24 octombrie 2016 nu mai este angajata

Departamentului trupelor de carabinieri, consideră că ultimul nu are nici un temei

legal de recalculare a termenului de aflare în grad, or, acordarea următorului grad

special este atribuția și obligația Inspectoratului General al Poliției de Frontieră ca

entitate juridică cu care reclamanta are relații de muncă.

Totodată, a declarat că, toată informația necesară pentru calcularea termenelor

de aflare în grad special se află în posesia Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră, și anume în dosarul personal al angajatului, dosar care potrivit

prevederilor art.8 alin.(2) a Legii nr.288 din 16.12.2016 privind funcționarul public

cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este întocmit într-un

singur exemplar pentru toată perioada activității de serviciu în cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, cu atât mai mult că conform art.71 alin.(1) a actului legislativ

menționat supra, vechimea în gradele speciale acordate anterior se calculează

conform prevederilor prezentei legi.

Potrivit reclamantei, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în mod

neîntemeiat a indicat asupra faptului că asupra revendicărilor urmează să se expună

Departamentul trupelor de carabinieri, deoarece această poziție nu este bazată pe

nici un temei juridic, or, în răspunsul oferit nu a fost indicat care este temeiul legal

prin care Inspectoratul General al Poliției de Frontieră își întemeiază poziția pe faptul

că Departamentul trupelor de carabinieri urmează să se expună asupra

revendicărilor.

Cu referire la solicitarea privind examinarea posibilității și oportunități

includerii aceleiași perioade în vechimea în serviciu special, reclamanta a susținut

că la 1 decembrie 2018 a intrat în vigoare Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018

privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, act legislativ ce a schimbat

radical modul de calculare a salariului în sectorul bugetar, fiind inclusă noțiunea de

treaptă de salarizare ce este considerat a fi nivelul salariului de bază al funcției

raportat la vechimea în muncă. Totodată, întru realizarea prevederilor actului

legislativ menționat supra, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr.1231 din

12.12.2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind

sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, fiind aprobat Regulamentul cu

privire la modul de determinare a perioadei de vechime în muncă pentru stabilirea

treptelor de salarizare, anexa nr.2 a Hotărârii de Guvern. Potrivit pct.I a

Regulamentului menționat supra, prezentul Regulament dispune procedura de

determinare a perioadei de vechime în muncă pentru stabilirea treptelor de salarizare

corespunzătoare vechimii în muncă, în funcție de categoriile de angajați din sectorul

bugetar.

Întru respectarea prevederilor expuse, a fost emis Ordinul nr.240 din 27

decembrie 2018 prin care a fost stabilit că la 1 decembrie 2018 angajata Cristina

Andriuța avea vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare de 9 ani 4

luni și 27 zile.

Conform prevederilor pct.3 al Regulamentului, la determinarea perioadei de

vechime în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare corespunzătoare vechimii în

muncă pentru funcțiile cu statut special, inclusiv funcționarii publici cu statut special

din cadrul apărării naționale, ordinii publice și securității statului, se iau în

considerare mai multe perioade, printre care și subpct.2 lit.a), c), k) care indică,

perioadele în care persoanele care ocupă funcții cu statut special, inclusiv

3

funcționarii publici cu statut special: a) au efectuat serviciul militar activ, serviciul

special în organele afacerilor interne, în Armata Națională a Republicii Moldova,

Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova, Departamentul Trupelor de Carabinieri,

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, alte formațiuni militare

(speciale) create în conformitate cu legislația Republicii Moldova; c) au efectuat

serviciul în organele apărării naționale, ale securității statului, ale ordinii publice,

atît în funcțiile corpului de ofițeri, cît și în cele ale corpului de

agenți/trupe/sergenți/subofițeri; k) s-au aflat la studii în instituțiile de învățămînt

superior civil, învățămînt cu frecvență, calculîndu-se 6 luni de vechime în serviciu

pentru un an de studii, dar nu mai mult de cinci ani de studii; subpct.5) perioada

aflării funcționarului public cu statut special în concediul de maternitate și în

concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului.

A susținut că, s-a aflat în cel puțin trei situații menționate supra, și anume, s-a

aflat la studii în învățământ superior cu frecvență, a activat prin contract deținând o

funcție cu statut militar în cadrul Departamentului trupelor de carabinieri și respectiv

s-a aflat în concediu de maternitate și concediu de îngrijire a copilului, prin urmare,

vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare urma a fi efectuată luându-

se în calcul activitatea și perioadele menționate.

Reieșind din acest aspect, reclamanta Cristina Andriuța a indicat în solicitare

examinarea oportunității și posibilității includerii în calcul a perioadei de 1 februarie

2016 – 24 octombrie 2016, or, această perioadă se suprapunea peste perioada de

aflare în concediu pentru îngrijirea copilului, perioadă care urma a fi inclusă în

calculul vechimii în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare la data de 1

decembrie 2018 de către angajatorul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Totodată, reclamanta a mai specificat că conform prevederilor pct.11 a

Regulamentului, vechimea în muncă, determinată pentru fiecare categorie de

angajați din sectorul bugetar în conformitate cu prezentul Regulament, se calculează

cumulativ, indiferent de întreruperile pe care le-a avut persoana, iar pct.13 prevede

în mod expres că, drept documente pentru determinarea vechimii în muncă pot servi:

carnetul de muncă, pentru perioada de pînă la 28 decembrie 2018, și dosarul personal

al angajatului, adeverințe semnate de conducătorii și contabilii-șefi ai instituțiilor,

organizațiilor sau întreprinderilor respective, autentificate prin ștampilă, în care

trebuie să se facă în mod obligatoriu referință la documentul (ordin, dispoziție etc.)

care confirmă vechimea în muncă.

A consemnat și faptul că, după parvenirea răspunsului Inspectoratului General

al Poliției de Frontieră nr.35/8-1-1060 din 27 februarie 2019, reclamanta Cristina

Andriuța a ajuns la concluzia că vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de

salarizare a fost efectuată numai în baza Ordinului nr.208 din 27 octombrie 2016

emis de către Departamentul trupelor de carabinieri în care a fost stabilită la data de

24 octombrie 2016 vechimea totală în serviciul militar 07 ani 03 luni și 09 zile și

respectiv a perioadei de activitate în cadrul Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră, or, la 1 decembrie 2018 i-a fost stabilită vechimea în muncă pentru

stabilirea treptei de salarizare de 9 ani 4 luni și 27 de zile, fără a fi inclus în calcul

perioada aflării în concediul pentru îngrijirea copilului.

Astfel, în vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare, urmau a fi

incluse la 1 decembrie 2018 următoarelor perioade: studiile - 1 an 10 luni și 13 zile

(ordinul DTC nr.208 din 27.10.2016); serviciul militar – 5 ani 4 luni și 26 zile

4

(ordinul DTC nr.208 din 27.10.2016); concediul de îngrijire a copilului - 2 ani 1 lună

și 4 zile (Ordinul DTC nr.132 ef. din 23.09.2014); activitate în IGPF - 2 ani 1 lună

și 7 zile; total vechime în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare - 11 ani 5 luni

20 zile.

A mai specificat că, vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare

stabilită de către pârât la 1 decembrie 2018 a constituit de fapt 9 ani 4 luni și 27 zile,

ceea ce este cu circa 2 ani mai puțin decât vechimea calculată potrivit

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1231/2018, iar un simplu

calcul matematic indică asupra faptului că în vechimea de muncă pentru stabilirea

treptei de salarizare nu a fost inclusă perioada concediului pentru îngrijirea copilului,

deși pct.3 subpct.5) a Regulamentului cu privire la modul de determinare a perioadei

de vechime în muncă pentru stabilirea treptelor de salarizare, aprobat prin Hotărârea

de Guvern nr.1231/2018 prevede în mod expres că la determinarea perioadei de

vechime în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare și perioada aflării

funcționarului public cu statut special se ia în considerare aflarea salariatului în

concediul de maternitate și în concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului.

În acest aspect consideră că, Departamentul trupelor de carabinieri nu are nici

o atribuție pentru a se expune asupra revendicării privind includerea perioadei de 01

februarie 2016 – 24 octombrie 2016 în vechimea în muncă pentru stabilirea treptei

de salarizare, or, reclamanta nu se află la moment în relații de muncă cu

Departamentul trupelor de carabinieri, deținând de fapt o funcție cu statut special în

cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care potrivit prevederilor

art.12 alin.(1) și (8) a Legii nr.270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de

salarizare în sectorul bugetar, stipulează în mod expres: atribuirea pentru personal a

unei noi trepte de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă se efectuează prin

actul administrativ al conducătorului unității bugetare de ia data atingerii următoarei

tranșe de vechime în muncă. Modul de determinare a perioadei de vechime în muncă

pentru stabilirea treptelor de salarizare se aprobă de Guvern.

Totodată, potrivit pct.14 a Regulamentului cu privire la modul de determinare

a perioadei de vechime în muncă pentru stabilirea treptelor de salarizare, aprobat

prin Hotărârea de Guvern nr.1231/2018, atribuirea personalului la o nouă treaptă 5

de vechime în muncă se efectuează prin act administrativ al conducătorului unității

bugetare din data atingerii următoarei tranșe de vechime în muncă.

În concluzie, se desprinde obligația unității bugetare din care face parte

angajatul să stabilească vechimea în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare, iar

Departamentul trupelor de carabinieri nu are nici o atribuție sau obligație în acest

sens, prin urmare, se constată netemeinicia afirmațiilor înserate în răspunsul

pârâtului nr.35/8-1-1060 din 27 februarie 2019.

Ține să menționeze că, modul în care a fost formulat răspunsul menționat supra

creează o stare de incertitudine reclamantei Cristina Andriuța, și anume: nu este clar

dacă Ordinul Departamentul trupelor de carabinieri nr.34 din 6 februarie 2019

anexat la cerere a fost sau nu luat în considerație de către Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră; a fost expediată de către Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră solicitare către Departamentul trupelor de carabinieri pentru a se expune

asupra revendicărilor în calitate de autoritate emitentă a Ordinului nr.208 din 27

octombrie 2016 sau este recomandat/indicat cet.Andriuța Cristina să efectueze

această solicitare către Departamentul trupelor de carabinieri; răspunsul urmează a

5

fi considerat ca un refuz a solicitărilor de includere în calcul pentru oferirea

următorului grad special a perioadei de 1 februarie 2016 – 24 octombrie 2016,

precum și includerea aceleiași perioade în calcul la determinarea vechimii în muncă

pentru stabilirea treptei de salarizare, sau răspunsul este unul intermediar până la

examinarea de facto și de iure a solicitărilor; care este modul de contestare și

termenul de contestare în caz de dezacord cu răspunsul primit; care este temeiul legal

în cazul în care răspunsul este totuși considerat ca fiind un refuz.

În situația de fapt și de drept creată în mod inconștient sau intenționat de către

persoanele care au examinat cererea angajatei Cristina Andriuța, ultimei îi sunt

încălcate drepturi fundamentale, și anume, beneficierea de o treaptă de salarizare

corespunzătoare vechimii în muncă, dreptul de a obține următorul grad special în

termen legal, dreptul de a cunoaște care este modalitatea, termenul și instanța de

contestare a răspunsului oferit etc.

A notat că, după recepționarea răspunsului pârâtului Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră nr.35/8-1-1060 din 27 februarie 2019, la 11 martie 2019 a

adresat o cerere către intervenientul accesoriu Departamentul trupelor de carabinieri,

prin care a solicitat expunerea asupra solicitărilor de calculare a vechimii în muncă,

în modul în care au fost formulate în cererea adresată pârâtului Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră.

Prin răspunsul Departamentului trupelor de carabinieri nr.1/2-A54/19 care a

fost recepționat la 22 martie 2019, a fost descris cu trimiteri la prevederi legale și

normative, care este entitate responsabilă de efectuarea calculelor vechimii în muncă

pentru stabilirea treptei de salarizare, acordarea următorului grad special și respectiv

calcularea vechimii în muncă pentru obținerea dreptului la pensie.

În rezultat, consideră necesar de menționat că, prin neincluderea în calcul a

vechimii în muncă a perioadei de 1 februarie 2016 – 24 octombrie 2016 (lipsă forțată

de la muncă) reclamantei, i se mai încalcă încă un drept social prevăzut de art.40

alin.(1) și (2) a Legii nr. 288 din 16.12.2016 privind funcționarul public cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind lipsită de dreptul de a

beneficia de un concediu anual de odihnă de 40 de zile, calculate reieșind din faptul

că vechimea în muncă cu includerea perioadei de 1 februarie 2016 – 24 octombrie

2016 (Ordinul DTC nr.34 din 09.02.2019) depășește termenul de 10 ani, totodată,

ceea ce urmează a fi inclus în calculul vechimii în muncă ce acordă dreptul la

concediu de odihnă anual este specificat în prevederile art.41 a Legii nr.288 din

16.12.2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne.

Din considerentul că prin răspunsul pârâtului nr.35/8-1-1060 din 27 februarie

2019, reclamantei i-au fost efectuate calcule greșite a vechimii în muncă pentru

următoarele drepturi: stabilirea treptei de salarizare (Anexa nr.2 a Hotărârii

Guvernului nr.1321 din 12.12.2018); calculul perioadei de aflare în grad special

(art.21 a Legii nr.288 din 16.12.2016); beneficierea de stabilirea concediului anual

de odihnă în mărime de 40 de zile calendaristice (pentru angajații cu statut special

care au vechime în muncă peste 10 ani, art.40, 41 a Legii nr.288 din 16.12.2016) și

i s-a adus un prejudiciu material din cauza stabilirii unei vechimi necorespunzătoare,

iar în rezultat și un calcul al salariului în detrimentul acesteia, a fost depusă prezenta

acțiune în contenciosul administrativ.

6

Cristina Andriuța a solicitat constatarea ilegalității refuzului pârâtului

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră nr.35/8-1-1060 din 27 februarie 2019;

obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției de Frontieră la includerea în

calcul pentru determinarea perioadei de aflare în grad special pentru obținerea

următorului grad special a perioadei de 1 februarie 2016 – 24 octombrie 2016 (lipsă

forțată de la muncă); obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră la determinarea vechimii în muncă pentru stabilirea treptei de salarizare cu

includerea perioadei concediului pentru îngrijirea copilului 20 septembrie 2014 – 1

februarie 2016 și a perioadei de activitate cu timp parțial de muncă 1 februarie 2016

– 24 octombrie 2016 , începând cu data de 1 decembrie 2018; obligarea pârâtului

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră la efectuarea recalculării salariului de

la data de 1 decembrie 2018 reieșind din treapta de salarizare determinată cu

includerea perioadei de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului și a perioadei

de timp de muncă parțial și achitarea diferenței de salariu; obligarea pârâtului

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră de a include în calculul vechimii în

muncă pentru acordarea concediului de odihnă anual a perioadei de 1 februarie 2016

– 24 octombrie 2016 (timp de muncă parțial).

Or, o interpretare diferită a normelor invocate, este inadmisibilă, deoarece

contravine principiului securității raporturilor juridice degajat de art.6 din Convenția

europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, în

partea ce ține de previzibilitatea legii în corelare cu principiul încrederii legitime.

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu

cauzele Facini Dori v Recre, 1994, Fot-Frost v Hauptzollant Lubeck. Ost, 1987),

principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară

și coerentă, prin urmare să nu fie interpretabilă și folosită împotriva părții slabe, cum

de fapt este și în cazul dedus judecății.

Prin hotărârea 2 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

cererea de chemare în judecată depusă de Cristina Andriuța a fost respinsă ca fiind

neîntemeiată, fiind înaintată împotriva pârâtului necorespunzător.

La 4 octombrie 2019, Cristina Andriuța, în termen, a declarat apel împotriva

hotărârii 2 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând

admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond cu emiterea unei decizii noi,

de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 28 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Cristina Andriuța și a fost menținută hotărârea 2 octombrie 2019

a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată

concluzia primei instanțe de respingere a acțiunii, or, pretențiile înaintate de

reclamantă au fost înaintate împotriva pârâtului necorespunzător.

Aceasta deoarece conform pct. 1 al Statutului CNAS, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 937 din 13 noiembrie 2014, CNAS este o autoritate publică

autonomă, de nivel național, subordonată Guvernului, care administrează și

gestionează sistemul public de asigurări sociale din Republica Moldova, iar conform

pct. 10 al.(3) al Statutului, CNAS este în drept să reprezinte și să apere interesele

sale, inclusiv și a caselor teritoriale în instanțele judecătorești de toate nivelele.

Prin urmare, anume CNAS este autoritatea competentă care ține evidența

contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar ca urmare, Cristina Andriuța urma

7

să-și îndrepte pretențiile către CNAS, dar nu împotriva Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră și Inspectoratului General de Carabinieri.

În consecință, instanțele de judecată au constatat că Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră nu a admis careva încălcări ale legislației muncii în coraport cu

Cristina Andriuța, prin urmare, nu poate fi obligat să efectueze careva recalculări.

Nefiind de acord cu decizia din 28 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău și

a hotărârii 2 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, la 27 martie

2020 prin intermediul poștei electronice, Cristina Andriuța reprezentată de Valentin

Andriuța le-a contestat cu recurs nemotivat, care ulterior la 16 iunie 2020 a fost

completat cu recursul motivat, solicitându-se în final admiterea acestuia, casarea

integrală a actelor judecătorești ce constituie obiectul prezentului recurs cu

pronunțarea unei decizii noi, de admitere a acțiunii.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, considerându-le neîntemeiate și ilegale prin faptul că au

fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material și procedural.

A declarat că concluzia instanței de apel este nefondată fără a fi bazată pe legea

guvernantă, or, instanța de apel deși a menținut hotărîrea instanței de fond, în mod

neîntemeiat a schimbat concluzia acesteia, indicând în mod greșit asupra faptului că

pârâtul corespunzător în speța dedusă judecății este Casa Națională de Asigurări

Sociale, contrar faptului că instanța de fond în hotărâre a stabilit asupra faptului că

pârâtul corespunzător ar fi de fapt fostul angajator al recurentei, Inspectoratul

General de Carabinieri.

Recurenta Cristina Andriuța a menționat că instanțele ierarhic inferioare au

emis acte judecătorești neîntemeiate prin faptul constatării că pretențiile au fost

înaintate împotriva pârâtului necorespunzător, potrivit concluziei instanței de fond

pretențiile urmau a fî înainte către fostul angajator, în speță persoana terță

Inspectoratul General de Carabinieri, iar potrivit concluziei instanței de apel,

pretențiile urmau a fi înaintate către Casa Națională de Asigurări Sociale.

În concluzie, recurenta Cristina Andriuța consideră că instanțele ierarhic

inferioare în mod neîntemeiat și nefondat au concluzionat că pretențiile nu urmează

a fi înaintate către intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ori, anume

intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră prin prisma actelor

normative, și anume a Legii nr.288/2016, Hotărârea Guvernului nr. 1231/2018, este

instituția care urmează să îi acorde recurentei o treaptă de salarizare, să îi acorde

următorul grad special (în cazul în care expira termenul de aflare în actualul grad

special), să îi ofere concediul anual de odihnă calculat proporțional vechimii în

muncă, adică anume intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră are

calitatea de angajator, iar Inspectoratul General de Carabinieri nu poate fi obligat la

exercitarea unor obligații pentru perioada în care nu are relații de muncă cu recurenta

Cristina Andriuța.

Instanțele ierarhic inferioare absolut neîntemeiat și lipsit de orice argumentare

juridică au constatat că anume Casa Națională de Asigurări Sociale este autoritate

publică care s-ar face responsabilă de atribuirea recurentei a unei trepte de salarizare,

a concediului și a gradelor speciale.

Referitor la Casa Națională de Asigurări Sociale, recurenta Cristina Andriuța

consideră că aceasta nu are nici o competență în atribuirea recurentei a unei trepte

de salarizare, a concediului, a gradelor speciale, aceasta nefiind subiect al

8

raporturilor juridice, iar instanța de apel în mod inexplicabil a ajuns la concluzia că

Casa Națională de Asigurări Sociale este pârâtul corespunzător.

Plus la aceasta, instanțele inferioare nu și-au motivat absolut deloc hotărârile

judecătorești în condițiile în care se învederează că exigența motivării hotărârii

judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva

arbitrariului instanței de judecată. În acest caz, instanța de apel are obligația de a

indica motivele raționamentelor sale și să facă referire la legea guvernantă a speței.

Pe baza acestei analize juridice, instanța de apel trebuie să tragă concluziile de

rigoare în urma examinării cererilor de apel. Etapele menționate trebuie să fie

consecutive și să se afle într-o strânsă legătură logică, ceea ce consolidează ipoteza

că soluția finală a instanței de judecată urmează să rezulte din partea motivată a

hotărârii judecătorești.

Or, recurenta consideră că un act judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în

speță lipsește, deoarece prin actele judecătorești emise de instanțele ierarhic

inferioare recurenta este pusă în incertitudine asupra faptului cine este pârâtul

corespunzător, intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, persoana terță

Inspectoratul General de Carabinieri sau Casa Națională de Asigurări Sociale.

În speță, Cristina Andriuța a mai menționat că prin acțiunea civilă au fost

solicitate drepturi ce derivă din modul de calculare a vechimii în muncă pentru

obținerea unor drepturi ce derivă din activitatea sa actuală și la actualul angajator,

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, însă instanțele judecătorești greșit au

respins acțiunea ca fiind depusă împotriva unui pârât necorespunzător.

În concluzie a invocat că atât instanța de fond cât și instanța de apel s-au

eschivat de la exercitarea obligației impusă prin lege, de înfăptuire a actului de

justiție, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului

și nu au apreciat toate circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând

hotărâri neîntemeiate de respingere a acțiunii.

La 4 iunie 2020 și la 19 iunie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat

recursul în adresa intimaților, cu explicarea dreptului de a depune referință

(f.d.203,218).

Prin referința depusă la 30 iunie 2020, Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră a solicitat declararea recursului depus de Cristina Andriuța reprezentată de

Valentin Andriuța ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune

la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune

la instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că recursul nemotivat depus inițial 27 martie 2020 (f.d.194) și cel

motivat depus ulterior la 16 iunie 2020 (f.d.207) sunt în termen, or, decizia instanței

9

de apel a fost adoptată la 28 februarie 2020 (f.d.174) și recepționată de recurentă la

21 mai 2020 (f.d.191,192).

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție îl consideră inadmisibil.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile

să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de

Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a

erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină

o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în

Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245

alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

10

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Cristina Andriuța reprezentată de Valentin Andriuța.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Cristina Andriuța reprezentată de Valentin Andriuța, se

declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nina Vascan

Iurie Bejenaru

11