3ra-423/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – I. Maxim dosarul nr. 3ra-423/16 instanţa de apel – N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 16 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Liliana Bînzari în interesele lui Roşca Veaceslav, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Roşca Veaceslav împotriva Inspectoratului General de Poliţie cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Roşca Veaceslav şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 17 iulie 2015 c o n s t a t ă La 31 ianuarie 2014 Roşca Veaceslav a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului nr. 751 ef.

din 05 decembrie 2014 de sancţionare disciplinară, restabilirea în funcţia deţinută anterior, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, repararea prejudiciului moral în sumă de 20 267,82 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin ordinul şefului Inspectoratului General al Poliţiei nr. 751 ef. din 05 decembrie 2014, a fost sancţionat disciplinar cu concedierea din funcţie şi reţinerea după caz a costului restant al echipamentului şi cu achitarea compensaţiei băneşti pentru concediile de odihnă anuale nefolosite, pentru încălcarea prevederilor art, 26 lit. l) şi m) a Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, art. 4) alin. (1), (2) şi art. 5) alin. (1) al Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012 cu privire la modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc, pct. 9, subpct.

7 ale Statutului disciplinar al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013, precum şi pct. 6 lit. d), g), i), j) şi pct. 15 lit. m) şi pct. 16 lit. b) din Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 481 din 10 mai 2006, manifestată prin adresarea către persoane fără a se prezenta şi fără a informa despre scopul şi motivul adresării, aplicarea forţei fizice contrar prevederilor legale, precum şi pentru încălcarea sistematică a disciplinei de serviciu, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. k) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, a fost sancţionat disciplinar cu concedierea din Poliţie, cu reţinerea după caz a costului restant al echipamentului şi cu achitarea compensaţiei băneşti pentru concediile de odihnă anuale nefolosite.

Indică reclamantul că, cu ordinul respectiv a făcut cunoştinţă la 08 decembrie 2014. Roşca Veaceslav contestă legalitatea ordinului dat, pe motiv că, anchetă de serviciu nu s-a efectuat în mod unilateral, cu aprecierea obiectivă a situaţiei în urma căreia să rezulte clar şi evident că ar fi comis abaterile incriminate, fiind efectuată cu grave abateri de la prevederile legale cu privire la desfăşurarea anchetei de serviciu prevăzută de legislaţie şi în special statutul disciplinar. Indică reclamantul că drept temei pentru emiterea ordinului contestat a servit raportul ofiţerului de urmărire penală a Secţiei de urmărire penală din cadrul IP Dubăsari, căpitanul de poliţie Plotnicov Stanislav, pe motivul împiedicării desfăşurării acţiunilor de urmărire penală de către reclamant.

Astfel, în cadrul anchetei de serviciu s-a stabilit că la 13 noiembrie 2014, aproximativ la orele 17.00 cet. Constantin Beznos şi cet. Roman Coţofan au venit la sediul IP Dubăsari pentru a fi audiaţi de către Stanislav Plotnicov. La sosire aceştia au fost întîmpinaţi de către dl. Stanislav Ploticov, care l-a invitat pe Roman Coţofan în birou pentru audiere, iar Constantin Beznos a rămas să aştepte în fumuar. In fumuar se afla şi reclamantul, care fiind la serviciu în uniformă şi fără a se prezenta şi legitima în modul cuvenit, l-a întrebat pe Beznos Constantin unde locuieşte, împreună cu cine a venit şi la cine a venit la IP Dubăsari. Cînd a aflat că persoana este originară din sat. Oxentea, r-l.

Dubăsari, ar fi scos cătuşele pentru a le îmbrăca pe mîinile acestuia, însă cînd Beznos Constantin a întins mîinile pentru a fi încătuşat, reclamantul a retras cătuşele, însă l-a apucat pe acesta de haine şi l-a forţat să-l urmeze în biroul OUP Stanislav Plotnicov. Acolo, fără a se prezenta şi fară a oferi careva explicaţii, l-ar fi apucat pe Roman Coţofan de haine şi l-ar fi forţat să se ridice de pe scaun, ţinîndu-i pe ambii de mîini, în mod forţat i-a dus în birou la şeful adjunct al IP Dubăsari, colonel de poliţie Ion Pricop. Astfel, reclamantul consideră că actul administrativ adoptat este unul ilegal şi neîntemeiat, invocînd că sancţiunea disciplinară i-a fost aplicată contrar prevederilor legale cu abateri şi încălcări legale.

Cere reclamantul anularea ordinului nr. 751 ef. din 05 decembrie 2014 al Inspectoratului General al Poliţiei de sancţionare disciplinară, restabilirea în funcţia deţinută anterior, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, repararea prejudiciului moral în sumă de 20 267,82 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 17 iulie 2015, acţiunea înaintată de Roşca Veaceslav a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2015, a fost respins apelul declarat de către Roşca Veaceslav şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 17 iulie 2015. La 25 ianuarie 2016 avocatul Liliana Bînzari în interesele lui Roşca Veaceslav a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel la adoptarea deciziei eronat a apreciat circumstanţele de fapt, nu a aplicat legea care trebuia sa fie aplicată şi a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat normele de drept material. Astfel indică că, în conformitate cu art. 31 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, poliţistul este funcţionar public cu statut special. Raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, ale salariaţilor civili şi ale personalului de deservire tehnică sînt reglementate, respectiv, de legislaţia cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, de Codul muncii şi de alte acte normative.

În conformitate cu art. 34 alin. (2) din aceiaşi Lege, raporturile de serviciu apar odată cu încheierea contractului individual de muncă, confirmat prin actul administrativ de numire în funcţie. În susţinerea cererii înaintate recurentul face referire şi la art. 55 alin. (1) şi art. 57 alin. (1) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012, în conformitate cu care sancţiunile disciplinare se aplică prin ordinul angajatorului numai după efectuarea anchetei de serviciu privitor la abaterea disciplinară. Actul administrativ de sancţionare disciplinară poate fi contestat de către poliţist în instanţa de contencios administrativ în modul prevăzut de legislaţie. Astfel mai indică recurentul că, întemeiat a ţinut cont şi de prevederile art. 14, 16 şi 17 din Legea nr. 793 din 10 februarie 2000, urmînd şi procedura prealabilă de soluţionare a litigiului.

Recurentul apreciază critic argumentul instanţei de apel precum că prevederile legale raportate la speţa în cauză nu prevăd procedura prealabilă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de avocatul Liliana Bînzari în interesele lui Roşca Veaceslav nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Liliana Bînzari avocatul lui Roşca Veaceslav asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de avocatul Liliana Bînzari în interesele lui Roşca Veaceslav ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de avocatul Liliana Bînzari în interesele lui Roşca Veaceslav se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă Galina Stratulat