2rac-95/16 — Retragerea licenței

Dosarul nr. 2rac-95/16 Prima instanță: Judecătoria Briceni (jud. A. Andronachi) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. T. Duca, E. Grumeza, S. Procopciuc) ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Maria Ghervas Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Camera de Licenţiere împotriva deciziei din 27 octombrie 2015 a Curții de Apel Bălţi, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Camera de Licențiere împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Lilia-Şolom” or.

Lipcani cu privire la retragerea licenței, c o n s t a t ă : La data de 08 iulie 2015 Camera de Licențiere a depus în instanța de judecată cerere împotriva SRL „Lilia-Şolom” or. Lipcani privind retragerea licenței. În motivarea acțiunii s-a invocat că, la data de 07.11.2014 SRL „Lilia-Şolom” a depus la Camera de Licențiere cerere privind reperfectarea licenței pentru genul de activitate „transportul auto de călători în folos public” în legătură cu includerea în anexa la licență a unității de transport, autobuz Mercedes 312D CNF 565, includerea managerului de transport rutier, includerea adresei de desfășurare a activității licențiate. În baza cererii de reperfectare a licenței, cît şi al procesului-verbal de lucru, Camera de Licențiere la 11.11.2014, a emis decizia nr. 2201/RE privind reperfectarea licenței SRL „Lilia-Şolom”.

Susține că, la data de 25.03.2015 la Camera de Licențiere a parvenit sesizarea nr. 08/19-1-1167 emisă de IP „Anta”, în care s-a menționat că în urma examinării sesizării s-a constatat că, SRL „Lilia-Şolom” nu şi-a conformat activitatea conform prevederilor art. 49 lit. b), 70 lit. b) al Legii nr. 150 din 17.07.2014. Menționează că, la data de 16.04.2015 Camera de Licențiere a emis prescripția nr. 05/60 privind lichidarea încălcărilor condițiilor de licențiere, prin care a obligat titularul de licență SRL „Lilia-Şolom” să-şi conformeze activitatea pînă la 16.05.2015, solicitînd informarea despre remedierea încălcărilor constatate şi anume, să prezinte documente în baza cărora este permisă desfășurarea activității raportat tipului de transport rutier deținut; să prezinte autorizația de transport rutier de persoane, însoțită de graficul de circulație în original.

Afirmă că, în legătură cu neexecutarea prescripției nr. 05/60 din 16.04.2015 Camera de Licențiere a emis repetat prescripția nr. 05/99 din 18.05.2015 privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condițiile de licențiere, avertizând SRL „Lilia-Şolom” despre posibilă retragere a licenței în caz dacă încălcările depistate nu vor fi lichidate pînă la 18.06.2015. Declară că, în urma nerespectării în mod repetat a prescripțiilor privind lichidarea neajunsurilor, Camera de Licențiere la 29.06.2015 a emis decizia nr. 133 privind retragerea de la SRL „Lilia-Şolom” a licenței nr. A MMII nr. 046307 din 18.07.2007 pentru genul „activitatea de transport rutier de persoane prin servicii regulate, ocazionale, inclusiv turistice (în trafic național)”.

Solicită reclamantul retragerea licenței A MMII nr. 046307 din 18.07.2007 eliberată SRL „Lilia-Şolom” or. Lipcani, pentru genul: „activitatea de transport rutier de persoane prin servicii regulate, ocazionale, inclusiv turistice (în trafic național)” şi obligarea depunerii originalului licenței retrase la Camera de Licențiere. Prin hotărîrea din 24 iulie 2015 a judecătoriei Briceni s-a respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de Camera de Licențiere. Prin decizia din 27 octombrie 2015 a Curții de Apel Bălți s-a respins apelul depus de Camera de Licențiere şi s-a menținut hotărîrea instanței de fond. La data de 20 ianuarie 2016 Camera de Licențiere a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea hotărârilor instanțelor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că, decizia contestată este neîntemeiată şi ilegală, bazată pe examinarea superficială a materialelor cauzei şi cu aplicarea eronată a legii. Menționează că decizia Camerei de Licențiere este adoptată în baza prevederilor art. 21 alin. (2) lit. f) a Legii privind reglementarea prin licențiere a activități de întreprinzător, care prevede că drept temei pentru realizarea acțiunilor prevăzute de lege în vederea retragerii licenței servesc nerespectarea a doua oară a prescripțiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condițiile de licențiere. Astfel Camera de Licențiere a emis decizia de retragere urmare a neînlăturării a două prescripții şi anume nr. 05/60 din 16.04.2015 şi nr. 05/99 din 18.05.2015 si nicidecum urmare a suspendării licenței.

Relatează că Camera de Licențiere este autoritate administrativă în subordinea Ministerului Economiei, care implementează politica statului în domeniul reglementării prin licențiere a activității de întreprinzător, conform competenței, şi care asigură controlul asupra respectării de către titularii de licențe a condițiilor stabilite prin legile ce reglementează expres activitățile licențiate, a căror respectare este obligatorie la desfășurarea genului respectiv de activitate.

Consideră neîntemeiată reținerea argumentului intimatului SRL „Lilia Şolom”, precum că a prezentat dovada înlăturării neajunsurilor Agenției Naționale a Transportului Auto, deoarece conform art. 19 alin. (9) al Legii nr. 451-XV din 30.07.2001 privind reglementarea prin licențiere a activități de întreprinzător, titularul de licență, primind prescripția privind lichidarea încălcărilor condițiilor de licențiere, este obligat, în termenul indicat în prescripție, să prezinte autorității de licențiere informația privind lichidarea încălcărilor. Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că, decizia din 27 octombrie 2015 a Curții de Apel Bălți a fost expediată participaților la proces la data de 10 decembrie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f.d.

113) şi recepționată de către recurent la data de 14.12.2015, conform avizului de recepție. (f.d. 115) Respectiv, Colegiul reţine că, recursul declarat de către Camera de Licențiere la data de 20 ianuarie 2016, este declarat în termen. Examinînd temeiurile recursului declarat de Camera de Licențiere, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Camera de Licențiere nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. Completul constată că argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secţiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Camera de Licențiere ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Camera de Licențiere împotriva deciziei din 27 octombrie 2015 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecători Maria Ghervas Oleg Sternioală