Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-367/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 martie 2016
Părțile
Castraveţ Oleg vs Serviciul Vamal al republicii Moldova
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-367/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanță: A. Gafton dosarul nr. 3ra-367/16 instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, N. Simciuc ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Oleg Castraveţ, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Oleg Castraveţ împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ, restabilire în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2015, c o n s t a t ă: La data de 20 noiembrie 2013, Oleg Castraveţ a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ, restabilire în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a menţionat că, activează în cadrul Serviciului Vamal începînd cu luna aprilie 2011. Susţine că, în luna mai 2012, a fost transferat în Secţia echipe mobile din cadrul Direcţiei servicii operative a Departamentului de aplicare a legii din cadrul Serviciului Vamal. Afirmă că, prin ordinul Serviciului Vamal nr. 1287-p din 22 septembrie 2014 i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară – concedierea în conformitate cu art.86 alin. (1) lit. h) şi 206 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, pentru absenţa repetată fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă. Consideră că, ordinul enunţat este ilegal, deoarece pîrîtul nu a respectat prevederile art. 14 din Legea serviciului în organele vamale nr. 1150-XIV din 20 iulie 2000 şi ale art. 87 alin. (1), 206 alin. (5), 208 alin. (1) şi (2), 209 alin. (1) şi 210 alin. (1) din Codul muncii.

Relevă că, el a exercitat atribuţiile de serviciu în mod onest şi în conformitate cu prevederile legii, fapt pentru care a fost sancţionat fără temei. Mai relevă că, la data de 15 septembrie 2014, el a primit instrucţiuni de a patrula traseele din zona de activitate a Serviciului echipe mobile Centru, care 1 include zona de activitate a Birourilor vamale Chişinău, Leuşeni şi Bender, iar raionul Orhei este inclus în zona de activitate a Biroului vamal Chişinău şi din acest considerent, consideră alogic constatarea lipsei de la locul de serviciu în situaţia în care era în tura de serviciu în zona de activitate. Solicită anularea ordinului Serviciului Vamal nr. 1287-p din 22 septembrie 2014, restabilirea sa în funcţia de inspector superior al Serviciului echipe mobile Centru şi încasarea de la pîrît a salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă, a sumei de 12000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.

Pe parcursul examinării pricinii Oleg Castraveţ şi-a concretizat pretenţiile, solicitînd anularea ordinului Serviciului Vamal nr. 1287-p din 22 septembrie 2014, restabilirea sa în funcţia de inspector superior al Serviciului echipe mobile Centru şi încasarea de la pîrît a salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă în sumă de 12209 lei, a sumei de 12000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral şi a cheltuielilor de asistenţă juridică (f. d. 116-119). Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 ianuarie 2015 s-a admis parţial acţiunea. S-a anulat ordinul Serviciului Vamal nr. 1287-p din 22 septembrie 2014 cu privire la sancţionare ca fiind emis contrar prevederilor legii. S-a restabilit Oleg Castraveţ în funcţia de inspector superior al Serviciului echipe mobile Centru, Direcţia servicii operative.

S-a obligat Serviciul Vamal să calculeze şi să achite lui Oleg Castraveţ salariul şi alte drepturi ce decurg din raportul de muncă pentru lipsa forţată de la muncă. S-au încasat de la Serviciul Vamal în beneficiul lui Oleg Castraveţ cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 5000 de lei. În rest s-a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată.

Prima instanţă, admiţînd parţial acţiunea, şi-a argumentat concluzia prin faptul că, Serviciul Vamal nu a făcut dovada aducerii la cunoştinţă a locului de muncă al reclamantului pentru zilele de 15-19 septembrie 2014, or, graficul de serviciu aprobat de şeful DSO al Serviciului Vamal nu a fost adus reclamantului la cunoştinţă, fapt confirmat prin lipsa semnăturii acestuia (f. d. 46, 47) Totodată, prima instanţă, respingînd pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral, şi-a argumentat concluzia prin faptul că, reclamantul, la depunerea cererii de chemare în judecată, nu a prezentat probe şi nu a invocat prin care anume acţiuni i-a fost cauzat prejudiciu moral şi în ce constau acestea.

Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 februarie 2015 s-a corectat eroarea materială evidentă din textul dispozitivului hotărîrii şi, anume, data emiterii dispozitivului hotărîrii „30 ianuarie 2015”. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2015 s-a admis apelul declarat de Serviciul Vamal, s-a casat hotărîrea primei instanţe şi s-a emis o nouă hotărîre, prin care s-a respins acţiunea ca neîntemeiată. Instanţa de apel şi-a argumentat concluzia prin faptul că, ordinul Serviciului Vamal nr. 1287-p din 22 septembrie 2014 a fost emis în baza prevederilor legale, fiind probată temeinicia acestuia de autoritatea emitentă. 2 La data de 13 ianuarie 2016, Oleg Castraveţ a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului a reiterat circumstanţele de fapt ale pricinii şi, în special, a invocat că, instanţa de apel neîntemeiat a concluzionat că, graficul de lucru şi locaţia exercitării funcţiei i-au fost aduse la cunoştinţă în prealabil. De asemenea, susţine că, instanţa de apel a încălcat normele de drept material. Prin referinţa depusă la data de 25 februarie 2016 Serviciul Vamal a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil şi nefondat, cu menţinerea deciziei instanţei de apel. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.

3 În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din materialele pricinii rezultă că, decizia instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la data de 14 decembrie 2015 (f. d. 187), iar cererea de recurs a fost depusă de acesta la data de 13 ianuarie 2016 (f. d. 189). De asemenea, completul consideră că, recursul declarat de Oleg Castraveţ nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs referitor la circumstanţele de fapt ale pricinii, inclusiv despre cunoaşterea graficului de lucru şi a locaţiei exercitării funcţiei nu constituie temei de declarare a recursului, deoarece vizează temeinicia deciziei instanţei de apel, or, recursul reprezintă o cale de atac, care devoluiază exclusiv circumstanţele de drept ale pricinii.

Nu poate fi reţinut nici argumentul invocat în recurs precum că, instanţa de apel a încălcat normele de drept material, deoarece nu reflectă încălcările concrete ale normelor de drept material admise de instanţa de apel la soluţionarea pricinii. Astfel, instanţa de recurs notează că, Oleg Castraveţ nu a invocat nici un argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „... art. 6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că, din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de declarare a recursului.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Oleg Castraveţ ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 4 d i s p u n e: Recursul declarat de Oleg Castraveţ se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Dumitru Mardari 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.