3ra-1417/16 — anularea ordinului de sancționare, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la lucru și repararea prejudiciului moral

prima instanță: G. Bivol dosarul nr. 3ra-1417/16

instanța de apel: M. Ciugureanu, G. Dașchevici, N. Traciuc

Î N C H E I E R E

26 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Oleg Sternioală, Valentina Clevadî

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Tăbăcaru

Mihail, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tăbăcaru Mihail

împotriva Serviciului Vamal privind anularea ordinului de sancționare, restabilirea în

funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la lucru și repararea prejudiciului

moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 iunie 2016, prin care s-a

respins apelul declarat de Tăbăcaru Mihail și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Centru mun. Chișinău din 21 octombrie 2015,

c o n s t a t ă

La 16 decembrie 2014, Tăbăcaru Mihail s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva Serviciului Vamal privind anularea ordinului de sancționare,

restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la lucru și

prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 20.11.2014 prin ordinul nr.

1528-p emis de directorul general al Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, pentru

încălcarea prevederilor pct. 7 lit. c), e), j), pct. 11 lit.c), d) din Codul de conduită a

colaboratorului vamal, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 456 din 27.07.2009,

precum și art. 15 alin. (1) lit. d), h), i), lit. a) art. 46 din Legea serviciului în organele

vamale nr. 1150-XIV din 20.07.2000, fapt care constituie o încălcare a disciplinei de

serviciu, a fost aplicat lui Lavric Adrian și Tăbăcaru Mihail, inspectori ai Biroului

Vamal Chișinău, sancțiunea disciplinară - eliberarea din serviciu în organul vamal.

Indică reclamantul că nu este de acord cu ordinul vizat, îl consideră ca fiind unul

abuziv, ilegal, neîntemeiat și nefondat, fapt ce prin cererea depusă în instanța de

1

judecată îi permite să solicite anularea lui în partea sancționării sale cu eliberarea din

serviciu, repunerea în drepturile lezate precum și achitarea din contul pîrîtului a

tuturor cheltuielilor suportate.

Astfel, consideră reclamantul că, acțiunile sale nu se încadrează în prevederile

lit. (h) alin. (2) art. 43 al Legii serviciului în organele vamale nr. 1150 din

20.07.2000, motiv din care constată că ordinul vizat este unul ilegal în fond și de

drept, și asta deoarece angajatorul nu a demonstrat și probat expres prin ce se

confirmă vinovăția în abaterea disciplinară incriminată.

Cu referire la circumstanțele din data de 07.11.2014, reclamantul a comunicat că

fiind în exercitarea funcțiilor de inspector al Biroului Vamal Chișinău împreună cu

colaboratorul vamal Lavric Andrei și polițistul Chistol Sergiu, conform graficului

activau la PVIC Criuleni 14. În intervalul de timp 16:00 - 17:00, din direcția mun.

Chișinău se deplasa un microbuz de model Mercedes Sprinter cu n/î C RX 197 care

ulterior a virat în zona de control a postului vamal. Văzînd că microbuzul a virat spre

zona de control al punctului vamal și faptul că acesta se deplasa din direcția mun.

Chișinău, adică opusul direcției lor de atenție (curmarea infracțiunii de introducere în

țară, prin zona transnistreană, a mărfurilor fară achitarea taxelor de import, precum și

contrabandei), deoarece nu au avut un temei legal, nu au stopat microbuzul pentru

verificarea fizică, însă, ulterior au aflat că în com. Zolonceni pentru încălcarea

legislației vamale a fost stopat un microbuz.

Necătînd la toate circumstanțele menționate, angajatorul totuși a inventat temei

pentru a-i sancționa cu eliberarea din serviciu.

Indică reclamantul că, conform art. 46 al Legii nr. 1150 din 20.07.2000, pentru

încălcarea disciplinei de serviciu se prevăd mai multe sancțiuni, pe cînd în speță

angajatorul a aplicat direct cea mai aspră sancțiune disciplinară - eliberarea din

serviciu, în pofida faptului că dînsul de o perioadă îndelungată de timp și-a desfășurat

activitatea fără încălcări ale legislației în domeniul vamal, precum și a obligațiunilor

de serviciu, ceea ce deasemenea este contrar prevederilor pct. 26, pct. 29, pct. 37, pct.

38 al Statutului disciplinar al factorilor de decizie din organele controlului vamal al

Republicii Moldova aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 6 din data de 07.08.1997.

La fel și procedura constatării abaterii precum și cea de aplicare a sancțiunii a

fost ignorată, deoarece de fapt în privința dînsului nu a fost efectuată nici o anchetă

de serviciu amplă și obiectivă într-u determinarea tuturor circumstanțelor cauzei, ci s-

au limitat doar la luarea declarațiilor de la ,,învinuiți”, contrar prevederilor art. 208

Codul Muncii.

Conchide că, ilegalitatea acțiunilor angajatorului se observă și prin prisma

prevederilor alin. (2) art. 210 Codului Muncii, conform căruia ordinul (dispoziția,

decizia, hotărârea) de sancționare, cu excepția sancțiunii disciplinare sub formă de

concediere conform art. 206 alin. (1) lit. d), care se aplică cu respectarea art. 81 alin.

2

(3), se comunică salariatului, sub semnătură, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare

de la data emiterii, lucru ignorat în cazul dat.

A mai menționat că, caracterul și gravitatea suferințelor psihice cauzate, se

manifestă prin sentimentele de neajutorare, complexul de inferioritate, de rușine,

insatisfacție, lipsirea de posibilitatea de a munci fară frică, că în orice moment poate

fi sancționat de conducere din propria lor dorință fară careva temeiuri.

Ca urmare a abuzurilor comise de Serviciu Vamal, a scăzut autoritatea sa în

colectiv, unde urmează să fie reîncadrat, motiv din care consideră că prin încălcările

comise i-a fost cauzat un prejudiciu moral pe care îl evaluează la suma de 10 000 lei,

sumă ce ar putea restabili echitatea socială și ar compensa la minimum toate

suferințele suportate.

Cu referire la prejudiciul material cauzat, reclamantul a invocat dispozițiile art.

330, alin. (1), lit. b) a Codului Muncii, astfel că, conform funcției deținute pîrîtul

Serviciul Vamal urmează să-i achite salariul care urma să-l primească pentru lunile în

care nu i-a fost achitat.

Consemnează că, prin ordinul vizat, Serviciul Vamal l-a lipsit de salariu, fapt

prin care a fost încălcat și art. 1 la Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

De asemenea, a suportat cheltuieli pentru asistență juridică în mărime de 5 000

lei, cheltuieli ce sunt reale, necesare și rezonabile.

Solicită reclamantul, anularea ordinului Serviciului Vamal nr. 1528-p din data de

20.11.2014 în partea sancționării cu eliberarea din serviciu în organul vamal a

inspectorului Biroului Vamal Chișinău, Tăbăcaru Mihail; restabilirea în funcția

anterior deținută de inspector al Biroului Vamal Chișinău; obligarea Serviciului

Vamal de a achita salariul mediu pentru lipsa forțată de la serviciu, conform funcției

de inspector al Biroului Vamal Chișinău, începînd cu perioada de 20.11.2014 și pînă

la restabilirea în funcție; încasarea din contul Serviciului Vamal în beneficiul său a

prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei, precum și a cheltuielior de judecată în

sumă de 5000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 21 octombrie 2015, cererea

de chemare în judecată a lui Tăbăcaru Mihail a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Tăbăcaru Mihail a contestat-o cu

apel.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 iunie 2016 s-a respins apelul declarat

de Tăbăcaru Mihail și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din

21 octombrie 2015.

La 09 august 2016, Tăbăcaru Mihail a declarat recurs, solicitînd admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu emiterea

unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral.

3

În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărîrile contestate,

considerîndu-le neîntemeiate și ilegale prin faptul că, nu au fost constatate și

elucidate pe deplin toate circumstanțele pricinii și au fost încălcate și aplicate eronat

normele de drept material.

Afirmă recurentul că, circumstanțele elucidate în cadrul ședințelor de judecată,

concluzionează expres că, abaterile disciplinare imputate în ordinul contestat, nu se

confirmă prin nici o probă, astfel că acesta este pasibil anulării, cu repunerea sa în

toate drepturile lezate.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia că, recursul declarat de către Tăbăcaru Mihail, urmează a fi declarat

inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească:

nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie

aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau

analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată

de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost

judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și

ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba

de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane

care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de

judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvîrșirea altor încălcări decît cele

indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau

în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Tăbăcaru Mihail este

4

declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4)

CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia

din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține că argumentele invocate de către recurent în cererea de

recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de

legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Colegiul reiterează că, recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît și

în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretențiile care pot fi considerate ca

fiind „serioase și legitime" conform Convenției (a se vedea Mitropolia Basarabiei și

alții vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). În același timp, conform

jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere

îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe cînd în recursul declarat asemenea aspecte

nu se regăsesc.

Astfel, reieșind din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Tăbăcaru Mihail, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Tăbăcaru Mihail, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Oleg Sternioală

Valentina Clevadî

5