Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-347/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 martie 2016
Părțile
Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat vs Consiliul com. Seliste
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

3ra-347/16 — Modificarea și completarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-347/16 Prima instanță: judecătoria Orhei (jud.S. Lazari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. Iu. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc) ÎNCHEIERE 02 martie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Galina Stratulat Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat împotriva deciziei din 05 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chişinău, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului comunal Selişte, rl Orhei cu privire la completarea, modificarea deciziilor şi anularea borderoului de calcul, c o n s t a t ă: La data de 14 noiembrie 2014, Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Consiliului comunal Selişte, rl Orhei solicitînd modificarea şi completarea deciziei nr. 8.4.16/1 din 07 decembrie 2006 „Cu privire la recunoaşterea proprietăţii publice din domeniul privat şi vînzarea-cumpărarea terenului” prin înlocuirea sintagmei „recunoaşterea proprietate publică din domeniul privat” cu sintagma „recunoaşterea terenului proprietate publică din domeniul public” şi excluderea pct. 2 din decizia menţionată, modificarea deciziei nr. 5/14 din 01 august 2014 „Cu privire la aprobarea comunicatului informativ în Monitorul Oficial”, prin excluderea din pct. 1 a textului nr. 6464204673, suprafaţa 2,

6333 ha, destinaţia agricolă”, anularea borderoului de calcul la terenurile cu codul cadastral 64641060822, cu suprafaţa de 0,0086 ha cu destinaţia construcţie şi număr cadastral 6464204673, cu suprafaţa de 2,6333 ha cu destinaţia agricolă expuse la licitaţia din data de 15 septembrie 2014. În motivarea acţiunii s-a invocat că prin decizia nr. 5/14 din 01 august 2014 „Cu privire la aprobarea comunicatului informativ în Monitorul Oficial, Consiliul local Selişte a aprobat comunicatul informativ pentru expunerea la licitaţie cu strigare a terenurilor cu codul cadastral 64641060822, cu suprafaţa de 0,0086 ha cu destinaţia pentru construcţie şi număr cadastral 6464204673, cu suprafaţa de 2,6333 ha cu destinaţia agricolă.

Menţionează că, la data de 11 septembrie 2014 a fost suspusă controlului administrativ decizia nr. 5/14 din 01 august 2014 a Consiliului comunal Selişte „Cu privire la aprobarea comunicatului informativ în Monitorul Oficial”, adoptată la data 1 de 01 august 2014. Susţine că, din extrasul din Registrul bunurilor imobile rezultă că terenul cu nr. 64641060822 este cu destinaţia pentru construcţie. Conform borderoului de calcul s-a stabilit că pentru astfel de teren se aplică coeficientul 0,002, pe cînd preţul iniţial al acestui teren constituie suma de 222,18 lei. Cu referire la terenul cu nr. 6464204673, afirmă că prin decizia nr. 8.4.16/1 din 07 decembrie 2006 „Cu privire la recunoaşterea proprietăţii publice din domeniul privat şi vînzarea cumpărarea terenului”, a fost recunoscut terenul cu număr 6464204673 proprietate publică din domeniul privat şi vînzarea cumpărarea terenului menţionat.

Declară că, conform informatei prezentate de Serviciul Relaţii Funciare şi Cadastru al Consiliului raional Orhei, terenul cu număr cadastral 6464204673 face parte din categoria păşuni. Consideră că Consiliul local Selişte a admis derogări de la lege. Indică că, Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a expediat pîrîtului notificarea nr. 1304/0T-735 din 15 septembrie 2014, care a rămas fără răspuns. Prin hotărîrea din 02 martie 2015 a judecătoriei Orhei s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului comunal Selişte, rl Orhei cu privire la completarea şi modificarea deciziilor, anularea borderoului de calcul.

Prin decizia din 05 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Chişinău s-a respins apelul declarat de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat şi s-a menţinut hotărîrea din 02 martie 2015 a judecătoriei Orhei. La data de 15 ianuarie 2016, Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a declarat recurs împotriva deciziei din 05 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chişinău, solicitînd casarea acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a invocat că instanţele ierarhic inferioare au apreciat arbitrar probele administrate. Susţine că, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au aplicat o normă de drept ce nu urma a fi aplicată şi au interpretat în mod eronat legea.

În consecinţă, au concluzionat că actele administrative contestate sunt acte de gestiune, ceea ce, în opinia sa, nu corespunde legislaţiei în vigoare. Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Decizia Curtii de Apel Chişinău a fost adoptată la 05 noiembrie 2015, iar Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a declarat recurs la data de 15 ianuarie 2016. Materialele pricinii atestă că decizia contestată a fost expediată părţilor la data de 16 noiembrie 2015, conform scrisorii de însoţire (f.d.91), însă date despre recepţionarea acestea lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recursul declarat de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat la data de 15 ianuarie 2016, este în termen.

Examinînd temeiurile recursului declarat de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios 2 administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. Completul constată că argumentele invocate în recurs, în esenţă sunt identice celor din cererea de apel, care au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel și nu urmează a fi supuse examinării în ordine de recurs. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel, însă nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secţiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant 3 regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanţele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaşte recursul declarat de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat împotriva deciziei din 05 noiembrie 2015 a Curții de Apel Chişinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecători Galina Stratulat Oleg Sternioală 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.