- Dosarul nr.
- 2ra-377/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 martie 2016
- Părțile
- Dadu Mihail vs Bucatca Eduard, Bucatca Tatiana
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-377/16 — Apărarea dreptului de proprietate
Dosarul nr. 2ra-377/16 Prima instanță: judecătoria Briceni (jud. Gh. Comerzan) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. Gh. Scutelnic, E. Grumeza, S. Procopciuc) ÎNCHEIERE 02 martie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Galina Stratulat Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de avocatul Lungu Artur, în interesele lui Bucatca Eduard împotriva deciziei din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bălți, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Dadu Mihail împotriva lui Bucatca Eduard și Bucatca Tatiana cu privire la apărarea dreptului la proprietate prin evacuarea și obligarea de a nu crea obstacole în folosința imobilului și cererea reconvențională înaintată de Bucatca Eduard împotriva lui Dadu Mihail privind recunoașterea nulității contractului de vînzare-cumpărare, c o n s t a t ă: La data de 01 octombrie 2010 Mihail Dadu a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva lui Eduard Bucatca şi Tatianei Bucatca prin care a solicitat: evacuarea lui Eduard Bucatca cu toţi membrii familiei sale din imobilul situat în or.
Briceni, str. S. Lazo, 2, fără acordarea altui spaţiu locativ; obligarea lui Eduard Bucatca să nu creeze obstacole în exercitarea dreptului său de proprietate. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că la data de 13 iulie 2010, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat notarial a procurat de la Eduard Bucatca lotul de teren sub construcţii cu nr. cadastral 1401104.056 şi casa de locuit cu construcţiile auxiliare, amplasate în or. Briceni, str. S. Lazo, 2. La data de 04 iulie 2010, a înregistrat contractul de vânzare-cumpărare la OCT Briceni, fapt confirmat prin extrasul din Registrul Bunurilor Imobile, în care Dadu Mihail şi soţia sa-Dadu Parascovia sunt înscrişi ca proprietari ai casei în litigiu.
Prin înţelegerea care a avut loc între Dadu Mihail şi Eduard Bucatca, a prezentat ultimului un termen de până la data de 13 iulie 2010 pentru răscumpărare sau eliberarea casei de locui fără careva condiţii. La data de 15 septembrie 2010 a expediat lui Eduard Bucatca pretenţie cu propunerea de a elibera bunul imobil până la data de 22 septembrie 2010, însă până la adresarea acțiunii în instanța de judecată, pîrîtul nu a eliberat bunul imobil şi nu a achitat preţul acestuia. Ulterior, la data de 30 noiembrie 2010, Eduard Bucatca a înaintat cerere reconvenţională împotriva lui Mihail Dadu privind recunoaşterea nulităţii contractului de 1 vânzare-cumpărare a casei de locuit, nr. 12370 din 143 iulie 2010, încheiat între Eduard Bucatca si Mihail Dadu.
În motivarea cererii a invocat că la data de 13 iulie 2010 a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare a casei de locuit de pe str. Serghei Lazo 2. or. Briceni, ce aparţine pîrîtului. Acest contract a fost preconceput ca un contract temporar (fictiv), până la răscumpărarea casei ce s-a comercializat, lucru ce se confirmă prin faptul că casa de locuit nu a fost transmisă noului proprietar, dar a rămas în posesia vechiului stăpân, care urma să restituie suma achitată de cumpărător şi să redevină proprietar cu drepturi depline. Ulterior, cumpărătorul a înaintat către vînzător pentru răscumpărare pretenţii egale cu suma de 60000 Euro, care cu mult depăşeşte suma contractului încheiat (aproximativ 24000 Euro), ceea ce pînă la urmă denotă faptul că contractul de vînzare-cumpărare din 13.07.2010 este unul încheiat prin dol şi din aceste considerente Bucatca Eduard a şi înaintat cerere reconvențională, solicitînd recunoaşterea contractului de vînzare- cumpărare nul.
Mai invocă reclamantul că disponibilitatea lui Dadu Mihail de a ajuta familia Bucatca să-şi păstreze casa a avut un alt scop şi anume de a ridica substanţial volumul pretenţiilor, pe care să nu le poată plăti Bucatca Eduard şi în consecinţă să devină cu adevărat proprietarul casei de locuit, achitînd prin contractul încheiat în mod fictiv doar o parte din preţul casei. Prin hotărârea din 21 februarie 2012 a judecătoriei Briceni, acţiunea înaintată de către Mihail Dadu a fost admisă integral: s-a dispus evacuarea lui Bucatca Eduard, Bucatca Tatiana şi a membrilor familiei lor din casa de locuit cu construcţii auxiliare nr. cadastral 1401104.056.01, nr. cadastral 1401104.056.02, nr. cadastral 1401104.056.03, nr. cadastral 1401104.056.04 amplasate pe terenul aferent nr. cadastral 1401104.056 cu suprafaţa de 0,1189 ha, situate în or.
Briceni, str. S. Lazo 2, fără acordarea altui spaţiu locativ; s-a obligat Bucatca Eduard şi Bucatca Tatiana de a nu pune piedici lui Dadu Mihail în realizarea drepturilor sale de proprietar al casei de locuit cu construcţii auxiliare nr. cadastral 1401104.056.01, nr. cadastral 1401104.056.02, nr. cadastral 1401104.056.03, nr. cadastral 1401104.056.04 amplasate pe terenul aferent nr. cadastral 1401104.056 cu suprafaţa de 0,1189 ha, situate în or. Briceni, str. S. Lazo 2; s-a încasat în mod solidar de la Bucatca Eduard şi Bucatca Tatiana în beneficiul lui Dadu Mihail cheltuielele de judecată în sumă de 3100 lei; acţiunea reconvențională a lui Bucatca Eduard împotriva lui Dadu Mihail privind recunoaşterea nulităţii contractului de vînzare- cumpărare a casei de locuit nr. 12370 din 13.07.2010, încheiat între Bucatca Eduard şi Dadu Mihail cu aducerea părţilor în poziţia iniţială a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin hotărîrea sulimentară din 05 martie 2012 a Judecătoriei Briceni, s-a încasat de la Bucatca Eduard în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 10275,18 lei. Prin încheierea din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bălţi, nu s-a dat curs apelului, acordînd termen reprezentantului apelantului pentru prezentarea împuternicirilor avocatului şi a plăţii taxei de stat. Prin încheierea din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bălţi, s-a restituit apelul depus de Artur Lungu în interesele lui Eduard Bucatca. Prin încheierea din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bălţi, s-a scutit parţial de la plata taxei de stat apelantul Eduard Bucatca şi nu s-a dat curs cererii de apel fiindu-i acordat termen apelantului şi reprezentantului pentru înlăturarea neajunsurilor.
2 Prin decizia din 30 ianuarie 2013 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a respins recursul declarat de către Eduard Bucatca şi a fost menţinută încheierea Curţii de Apel Bălţi din 20 noiembrie 2011. Prin decizia din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bălţi, s-a respins apelul declarat de către Eduard Bucatca prin intermediul avocatului Artur Lungu şi menţinută hotărârea judecătoriei Briceni din 21 februarie 2012. Prin decizia din 23 octombrie 2013 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis recursul declarat de către Eduard Bucatca, s-a casat decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013, cu remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Bălţi. Prin încheierea din 13 martie 2014 a Curţii de Apel Bălţi, s-a restituit apelul depus de Eduard Bucatca, împotriva hotărârii judecătoriei Briceni din 21 februarie 2012, ca fiind depus cu omiterea termenului de atac.
Prin decizia din 07 mai 2014 a Curţii Supreme de Justiţie s-a admis recursul declarat de Eduard Bucatca, s-a casat încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 martie 2014, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Bălţi pentru examinarea apelului în fond. Prin încheierea din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bălţi, a fost admisă cererea lui Mihail Dadu privind restituirea apelului depus de Eduard Bucatca ca fiind depus cu omiterea termenului de declarare a apelului; s-a restituit cererea de apel depusă de Eduard Bucatca, împotriva hotărârii judecătoriei Briceni din 21 februarie 2012, ca fiind depusă tardiv. Prin decizia 10 decembrie 2014 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis recursul declarat de reprezentantul lui Eduard Bucatca, avocatul Artur Lungu; s-a casat încheierea Curţii de Apel Bălţi din 30 octombrie 2014, cu remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Bălţi pentru examinarea apelului în fond.
Prin încheierea din 02 iulie 2015 a Curţii de Apel Bălţi, s-a restituit apelul depus de către reprezentantul apelantului Eduard Bucatca, avocatul Artur Lungu, declarată la data de 06 iulie 2012 împotriva hotăriri Judecătoriei Briceni din 21 februarie 2015, ca fiind depus peste termenul legal. Prin decizia din 16 septembrie 2015 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis recursul declarat de avocatul Lungu Artur în interesele lui Bucatca Eduard, s-a casat încheierea Curţii de Apel Bălţi din 02 iulie 2015, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi pentru examinarea apelului în fond. Prin decizia din 10 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bălți, a fost respins apelul depus de avocatul Lungu Artur în interesele lui Bucatca Eduard și menținută hotărârea din 21 februarie 2012 a judecătoriei Briceni.
La data de 07 decembrie 2015, avocatul Lungu Artur, în interesele lui Bucatca Eduard a declarat recurs împotriva deciziei din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bălți, solicitînd casarea acesteia și a hotărîrii instanței de fond, cu remiterea cauzei la rejudecare. În motivarea recursului a indicat că instanța de apel a interpretat eronat prevederile legii materiale și procesuale, nu a aplicat legea care trebuia aplicată, a examinat superficial și a apreciat arbitrar, unilateral circumstanțele cauzei. Susține recurentul că instanța de apel a lezat dreptul de a participa la audieri, de a prezenta probe care nu au fost prezentate în instanța de fond, de a se apăra și de a dovedi pretențiile sale reconvenționale.
Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. 3 Decizia Curtii de Apel Bălți a fost adoptată la 10 noiembrie 2015, iar avocatul Lungu Artur, în intereselu lui Bucatca Eduard a declarat recurs la data de 07 decembrie 2015, ceea ce denotă că recursul este declarat în termen. Examinînd temeiurile recursului declarat de avocatul Lungu Artur, în interesele lui Bucatca Eduard, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de avocatul Lungu Artur, în interesele lui Bucatca Eduard nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel, însă nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secţiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.
Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de 4 apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanţele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaşte recursul declarat de avocatul Lungu Artur, în interesele lui Bucatca Eduard ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de avocatul Lungu Artur, în interesele lui Bucatca Eduard împotriva deciziei din 10 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii Galina Stratulat Oleg Sternioală 5