2ra-460/16 — Lichidarea neajunsurilor

prima instanţă: A. Negru dosarul nr.2ra-460/16 instanţa de apel: L. Popova, A. Minciuna, I. Muruianu ÎNCHEIERE 02 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii : Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Venedict Zagrebelinîi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Venedict Zagrebelinîi împotriva Întreprinderii municipale „Infocom” cu privire la lichidarea datoriilor la apă caldă şi apă rece pentru apartamentele nr. 37 şi nr. 37 A din bd.

Mircea cel Bătrîn 11, trecerea în avans a sumelor achitate în surplus la plata pentru energia termică şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Venedict Zagrebelinîi şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 04 iunie 2015, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 30 decembrie 2014, Venedict Zagrebelinîi a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii municipale „Infocom” cu privire la lichidarea datoriilor la apă caldă şi apă rece pentru apartamentele nr. 37 şi nr. 37 A din bd. Mircea cel Bătrîn 11, trecerea în avans a sumelor achitate în surplus la plata pentru energia termică şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, începînd cu luna septembrie a anului 2014 în chitanţele pentru apă a observat plăţi adăugătoare ca volum şi ca preţ, care îi mai sunt înaintate şi la momentul actual. Menţionează că, la cererile sale, ANRE şi APPC au făcut referire la Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013, iar potrivit art. 15 din Legea respectivă, operatorul este obligat să furnizeze serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în locurile autorizate, ţinînd cont de punctele de delimitare a reţelelor şi instalaţiilor, în baza unui contract încheiat cu consumatorul şi să respecte angajamentele contractuale. Afirmă că, ANRE nu a eliberat licenţe pentru ÎM „Apă-Canal”, iar din moment ce nu există licenţa, nu poate exista şi un contract individual, iar potrivit Legii privind protecţia consumatorului, consumatorul poate să nu achite serviciile care nu au fost solicitate.

1 Relevă că, nu a fost anulată Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 191 din 19 februarie 2002 care stipulează că plata pentru apă pentru consumatorii care dispun de contoare se efectuează potrivit indicaţiilor contoarelor respective. Invocă că, la momentul depunerii cererii de chemare în judecată datoria constituia: pentru ap.37 la apă caldă în sumă de 445,61 lei, la apă rece în sumă de 156,04 lei, iar în total în sumă de 601,54 lei; pentru ap. 37A la apă caldă suma de 44,87 lei, la apă rece suma de 21,30 lei, iar în total suma de 66,17 lei. Susţine că, ÎM „Infocom” îl înşeală în mod constant cu cifre mici, nu este transparenţa în calcule, în chitanţa pentru noiembrie 2014 pentru apartamentul nr.37 recalculul pentru apă caldă lipseşte suma 33,86 lei, pentru apă menajară suma de 10,41 lei, de asemenea menţionează că nu i-a fost compensată energia termică.

La 08 aprilie 2015 reclamantul şi-a concretizat pretenţiile şi a solicitat anularea datoriei pentru apa livrată la apartamentul nr. 37 în sumă de 147,89 lei, şi la apartamentul 37A în sumă de 178,28 lei, a declara ca achitate în avans chitanţele pentru încălzire la apartamentul nr. 37 în sumă de 106,79 lei şi la apartamentul nr. 37 A în sumă de 137,86 lei, cît şi încasarea prejudiciului moral în valoare de 2000 lei. În motivarea cererii suplimentare a indicat că, la momentul depunerii cererii respective, datoria constituie: la apartamentul nr.37 suma de 147,89 lei, dintre care 59,77 lei pentru apă fierbinte şi 88,12 lei pentru apă rece, iar la apartamentul 37A suma de 178,28 lei, dintre care 116,6 lei apă fierbinte şi 61,68 apă rece.

Explică că, începînd cu luna decembrie 2014 a obţinut compensarea plăţilor pentru apartamentul nr. 37 acest fapt fiind relevat de chitanţele de plată recepţionate, apartamentul nr. 37 şi apartamentul nr. 37A anterior constituiau un apartament cu cinci camere care beneficia de o singură compensaţie, însă după separarea acesteia în ap.37 şi 37A compensaţia îi este calculată doar pentru apartamentul nr.37, astfel, plăţile pentru încălzire urmează să fie compensate la ambele apartamente.

Argumentează că, achită plăţile potrivit indicilor contoarelor din apartament, în facturile pentru plata apei calde prima şi ultima zi din lună se repetă în următoarea chitanţă de plată şi astfel, consumatorii sunt nevoiţi să achite pentru ziua respectivă dublu, astfel, în factura pentru luna octombrie 2014 perioada de plată este indicată perioada 26 octombrie 2014 – 29 noiembrie 2014, ulterior pentru luna noiembrie, în factura la acelaşi apartament este expediată pentru perioada 29 noiembrie 2014 - 27 decembrie 2014, fapt ce se repetă în fiecare factură. Invocă că, i-a fost înainta spre plată în mod neîntemeiat suma de 177,99 lei (după compensare 106,79) la apartamentul 37 şi suma de 137,86 lei la apartamentul 37A, sumele respective i-au fost înaintate spre plată în mod neîntemeiat şi solicită că plăţile respective să fie declarate ca fiind efectuate în avans.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău din 04 iunie 2015 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 01 iulie 2015, Venedict Zagrebelinîi a depus cerere de apel, iar la 11 noiembrie 2015 a depus apel motivat, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a hotărîrii. 2 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2015 a fost respins apelul declarat de către Venedict Zagrebelinîi şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

Instanţa de apel şi-a fundamentat concluzia pe prevederile art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 10 din Legea nr. 1402 din 24 octombrie 2002 privind serviciile publice de gospodărie comunală, art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, pct. 10 din Hotărîrea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2001 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, pct. 71 din Hotărîrea nr. 434 din 09 aprilie 1998 privind aprobarea Regulamentului cu privire la furnizarea şi utilizarea energiei termice, precum şi pe prevederile dispoziţiilor Primăriei mun.

Chişinău nr. 1185-d din 18 noiembrie 2014, nr. 1259-d din 08 decembrie 2014 şi nr. 30 –d din 26 ianuarie 2015 şi a stabilit just că în facturile anexate de reclamantul-recurent la materialele cauzei, privind plata a apei calde şi reci livrate la apartamentele nr. 37 şi nr. 37A din str. bd. Mircea cel Bătrîn nr. 11, nu se atestă careva erori referitor la volumele de apă incluse în factură sau la operaţiunile aritmetice de determinare a sumelor înaintate spre plată recurentului-reclamant. La fel, instanţa de apel a reţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 303, Centru de Calcul a implementat prevederile art. 29 din actul normativ enunţat, care este în vigoare şi nu poate fi supus controlului de către instanţa de judecată, iar informaţiile privind volumul expus pentru locatarul de pe bd.

Mircea cel Bătrîn, 11 apartamentele nr. 37 şi nr. 37A la apometrele de apă rece şi caldă în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2015 prezentate de către intimat ÎM „Infocom” atestă că Centrul de Calcul a executat prevederile dispoziţiilor Primăriei mun. Chişinău enunţate supra, inclusiv prin efectuarea recalculelor la volumele înaintate spre plată cu titlu de cotă parte nedistribuită. Astfel, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău corect a ajuns la concluzia temeiniciei hotărîrii primei instanţe de respingere a acţiunii lui Venedict Zagrebelinîi împotriva ÎM „Infocom” cu privire la anularea datoriei pentru apa livrată la apartamentul nr. 37 în mărime de 147,89 lei şi la apartamentul nr. 37A în sumă de 178,28 lei a declara ca achitate în avans chitanţele pentru încălzire la apartamentul nr. 37 în sumă de 106,79 lei şi la apartamentul 37 A în sumă de 137,87 lei şi repararea prejudiciului moral în mărime de 2000 lei.

La 23 decembrie 2015, Venedict Zagrebelinîi a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare. Recurentul, Venedict Zagrebelinîi, în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, deoarece la emiterea acesteia au fost aplicate eronat normele de drept material şi încălcate normele de drept procedural. Consideră că intimatul la emitere facturilor pentru apa caldă şi rece livrată nu ţine cont de datele contoarelor din apartamente şi întocmeşte facturi pentru consumul de apă rece şi apă caldă cu includerea unor date şi calcule greşite.

În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. 3 Din actele pricinii rezultă că decizia Curţii de Apel Chişinău este emisă la 03 decembrie 2015, iar la 23 decembrie 2013, adică în termenul prevăzut de lege, Venedict Zagrebelinîi a depus cererea de recurs. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Venedict Zagrebelinîi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Argumentul invocat în recurs precum că, instanţele judecătoreşti la emiterea hotărîrilor au aplicat greşit normele de drept material şi au încălcat normele de drept procedural nu poate fi reţinut, deoarece circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele judecătoreşti şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept, ce reglementează raportul juridic în litigiu. Astfel, instanţa de recurs notează că, Venedict Zagrebelinîi nu a invocat nici un argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se axează asupra fondului cauzei, referindu-se la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine şi jurisprudenţa CEDO conform căreia recursurile trebuie să fie 4 efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede putere de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe cînd motivele recursului indicate în cazul din speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii atît în prima instanţă cît şi instanţa de apel, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat în modul corespunzător. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Venedict Zagrebelinîi ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a) şi 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Venedict Zagrebelinîi se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva Iurie Bejenaru 5