- Dosarul nr.
- 3ra-188/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 februarie 2016
- Părțile
- SRL Terra Sonet vs Serviciul Vamal al RM
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
3ra-188/16 — Anularea deciziei de regularizare
Prima instanţă: S. Tizu 3ra-188/16 Instanţa de apel: I. Cimpoi, N. Simciuc, N. Craiu ÎNCHEIERE 24 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecători – Sveatoslav Moldovan, Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către întreprinderea cu capital străin„Terra Sonet” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea cu capital străin „Terra Sonet” societate cu răspundere limitată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către întreprinderea cu capital străin „Terra Sonet” societate cu răspundere limitată şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 17 iulie 2015, c o n s t a t ă: La 15 aprilie 2015, ÎCS „Terra Sonet” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la 16 decembrie 2013, prin ordinele nr. 606-01 şi 613-01, a fost dispusă efectuarea controlului ulterior inopinat prin audit post-vămuire, privind operarea cu mărfuri provenite din tranzacţiile economice externe pentru anii 2009-2013 la ÎCS „Terra Sonet” SRL. Menţionează că controlul ulterior inopinat a durat 6 luni, de la 16 decembrie 2013 pînă la 15 mai 2014, în urma căruia a fost întocmit actul de audit post-vămuire nr. 49/13/4 din 15 mai 2014, prin care s-a constatat că 53 de unităţi de marfă sunt fără provenienţă şi că aceste unităţi nu au fost declarate organului vamal şi respectiv nu au fost supuse total procedurilor vamale.
Reclamantul mai indică că a prezentat în timpul controlului numerele declaraţiilor vamale conform evidenţei sale la fiecare factură fiscală a mărfii, însă colaboratorii vamali au ignorat cerinţele sale, invocînd că nu este o dovadă certă, fără de a verifica aceste declaraţii în arhiva vămii. Controlul inopinat s-a finalizat la 30 mai 2014 cu emiterea deciziei de regularizare nr. 10, prin care ÎCS „Terra Sonet” SRL i-a fost stabilită o amendă în mărime de 117841, 87 lei, din care 4376, 42 lei constituie penalitatea, care a fost calculată pe o perioadă necunoscută de ea, invocînd că amenda şi penalitatea a fost achitată imediat, pentru a nu stopa activitatea prin sechestrarea conturilor bancare.
Reclamantul susţine că a înaintat o notă informativă împotriva deciziei de regularizare nr. 10 din 30 mai 2014 cît şi un dezacord la procesul-verbal de audit post-vămuire nr. 49/13/2 din 08 aprilie 2014, însă, nu a primit nici un răspuns la nota informativă înaintată. La 15 ianuarie 2015 reclamantul ÎCS „Terra Sonet” SRL a adresat către Serviciul Vamal al Republicii Moldova o cerere prin care a solicitat să i se remită în adresa sa răspunsul la nota informativă şi să i se elibereze copiile declaraţiilor vamale, în care, conform evidenţei sale, figurează unităţile, pe care Serviciul vamal le-a depistat fără acte de provenienţă, iar la parvenirea răspunsului ca să poată contesta decizia de regularizare în termen de 30 zile de la primirea răspunsului.
Mai indică că la 28 ianuarie 2015, reclamanta a recepţionat răspunsul de la Serviciul Vamal, prin care a fost refuzată eliberarea copiilor declaraţiilor vamale din motiv că constituie secret de stat şi comercial, iar asupra notei informative nu s-au expus, expunîndu-se doar asupra dezacordului la procesul- verbal menţionat, ulterior, nefiind de acord cu răspunsul Serviciul Vamal, reclamantul a expediat repetat, la 07 aprilie 2015, o cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea deciziei de regularizare nr. 10 din 30 mai 2014 şi eliberarea copiilor declaraţiilor vamale. Reclamantul ÎCS „Terra Sonet” SRL solicită repunerea în termen a cererii de chemare în judecată, cît şi anularea ca ilegală şi neîntemeiată a deciziei de regularizare a Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr. 10 din 30 mai 2014. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 17 iulie 2015, acţiunea înaintată de către ÎCS „Terra Sonet” SRL a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2015, a fost respins apelul declarat de către ÎCS „Terra Sonet” SRL şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 iulie 2015. La 23 decembrie 2015, ÎCS „Terra Sonet” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2015, cu remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel.
În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2015 este neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată deoarece a fost emisă cu interpretarea eronată a legii şi anume a fost interpretat eronat faptul că recurentul a primit răspuns de la Serviciul Vamala al Republicii Moldova la 28 ianuarie 2015, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată abia la 15 aprilie 2015, peste termenul de 30 zile prevăzut de lege, odată ce recurentul ÎCS „Terra Sonet” SRL a înaintat de două ori acţiuni în judecată, anterior cererii de chemare în judecată din 15 aprilie 2015, însă instanţa de judecată l-ea restituit pe motiv că nu a fost respectată procedura prealabilă.
Studiind materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎCS „Terra Sonet” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎCS „Terra Sonet” SRL, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate. Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎCS „Terra Sonet” SRL ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către întreprinderea cu capital străin „Terra Sonet” societate cu răspundere limitată. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecători Sveatoslav Moldovan Oleg Sternioală