- Dosarul nr.
- 3ra-196/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 februarie 2016
- Părțile
- Zavati Vasile vs Ministerul Apărării
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-196/16 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: V. Efros dosarul nr. 3ra-196/16 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 18 februarie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul lui Vasile Zavati, avocatul Valeriu Pelin, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vasile Zavati împotriva Ministerului Apărării cu privire la obligarea includerii în calculul vechimii în serviciul militar a perioadei aflării la studii şi efectuării recalculului la salariu, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2015, c o n s t a t ă: La data de 19 martie 2013, Vasile Zavati a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării cu privire la obligarea includerii în calculul vechimii în serviciul militar a perioadei aflării la studii şi recalculării sporului pentru vechimea în muncă.
În motivarea acţiunii reclamantul a menţionat că, prin ordinul Ministerului Apărării nr. 0100 din 11 iulie 1997 a fost încadrat în serviciul militar prin contract în funcţia de comandant pluton pază Brigada 3 Infanterie Motorizată dislocată în or. Cahul, iar în prezent, îndeplineşte serviciul militar prin contract în cadrul Centrului militar teritorial Cahul în funcţia de locţiitor comandant Centru – şef Secţie mobilizare. Susţine că, Ministerul Apărării nu i-a inclus în vechimea în serviciul militar perioada de studii 07 octombrie 1991-03 iulie 1995 în instituţia de învăţămînt militar Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din or. Breaza, România. Afirmă că, la data de 06 februarie 2013, printr-un raport, el a solicitat Ministerului Apărării includerea în vechimea în serviciul militar a perioadei de studii 07 octombrie 1991 – 03 iulie 1995 în instituţia de învăţămînt militar Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din or.
Breaza, România în temeiul pct. 9 alin. (2) lit.e) din Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 941 din 17 august 2006. Invocă faptul că, prin răspunsul nr. 35/1/318 din 19 februarie 2013 Ministerul Apărării l-a informat că conform art. 27 alin. (3) din Legea nr. 1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, se consideră încadraţi în serviciul militar tinerii înmatriculaţi în instituţiile de învăţămînt militar, cu excepţia celor din liceele militare. 1 Consideră că, răspunsul Ministerului Apărării nr. 35/1/318 din 19 februarie 2013 este ilegal, deoarece Ministerul Apărării greşit a făcut trimitere la art. 27 alin.(3) din Legea enunţată.
Solicită includerea în vechimea în serviciul militar a perioadei de studii 07 octombrie 1991-03 iulie 1995 în instituţia de învăţămînt militar Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din or. Breaza, România şi recalcularea sporului pentru vechimea în muncă cu includerea perioadei de studii 07 octombrie 1991-03 iulie 1995 în instituţia de învăţămînt militar Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din or.Breaza, România. Ulterior, Vasile Zavati a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitînd obligarea Ministerului Apărării de a include în calculul vechimii în serviciul militar pentru acordarea sportului pentru vechimea în muncă perioada de studii 13 ianuarie 1994 – 03 iulie 1995 în instituţia de învăţămînt militar Liceul militar „Dimitrie Cantemir” din or.
Breaza, România, ce constituie 01 ani 05 luni 21 zile, cu efectuarea recalculului la salariu reieşind din vechimea în serviciu stabilită. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 aprilie 2015 s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Prima instanţă şi-a motivat concluzia prin faptul că, reclamantul şi-a făcut studiile într-o instituţie de învăţămînt liceal, care prin prisma Legii nr. 1544 din 23 iunie 1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi trupelor organelor afacerilor interne, nu se include în calculul vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei militarilor, aceasta reprezentînd o formă de învăţămînt secundar general cu profil militar, care nu se deosebeşte de alte licee cu alte specializări şi care, de asemenea, se finisează cu examenul de bacalaureat, susţinut de reclamant la obiectele de cultură generală, fapt confirmat prin copia diplomei de bacalaureat nr. 7385 din 03 iulie 1995 (vol. I, f. d. 9). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2015 s-a respins apelul declarat de Vasile Zavati şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe.
La data de 28 decembrie 2015, reprezentantul lui Vasile Zavati, avocatul Valeriu Pelin a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel şi nu a luat în considerare circumstanţele care au importanţă pentru examinarea pricinii în fond. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: 2 a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din materialele pricinii nu poate fi stabilit cu certitudine momentul comunicării recurentului a deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a recursului. De asemenea, completul consideră că, recursul declarat de reprezentantul lui Vasile Zavati, avocatul Valeriu Pelin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs precum că, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel şi nu a luat în considerare circumstanţele care au importanţă pentru examinarea pricinii în fond nu pot fi reţinute, deoarece 3 circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele judecătoreşti şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept, ce reglementează raportul juridic în litigiu.
Astfel, instanţa de recurs notează că, reprezentantul recurentului Vasile Zavati, avocatul Valeriu Pelin nu a invocat nici un argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „... art. 6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că, din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de declarare a recursului.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul lui Vasile Zavati, avocatul Valeriu Pelin ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de reprezentantul lui Vasile Zavati, avocatul Valeriu Pelin se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Dumitru Mardari 4