2rac-48/16 — Încasarea datoriei

prima instanţă: Z. Aramă nr. 2rac-48/16 instanţa de apel: A. Minciuna, A. Nogai, V. Braşoveanu ÎNCHEIERE 10 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Firma de Producţie „Făclia” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Primăriei com. Hîrtop, raionul Cimişlia împotriva Firmei de Producţie „Făclia” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea datoriei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015 prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Firma de Producţie „Făclia” Societate cu Răspundere Limitată şi menţinută hotărârea Judecătoriei Cimişlia din 22 decembrie 2014, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 28 ianuarie 2014, Primăria com.

Hîrtop, r-nul Cimişlia a depus cerere de chemare în judecată împotriva FP „Făclia” SRL cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii a invocat că la 01 februarie 2011 a încheiat cu pârâtul contractul de arendă a bunurilor (serviciilor) publice nr. 2, prin care arendatorul a transmis arendaşului sonda din sat. Hîrtop împreună cu sistemul de apeduct şi terenurile aferente respective, iar arendaşul a primit în posesie şi folosinţă bunurile menţionate, obligându-se să achite lunar plata pentru arendă.

Susţine că la 15 iulie 2013, în urma controlului financiar, efectuat de către Direcţia Teritorială Inspectare Financiară Căuşeni, s-a confirmat faptul că FP „Făclia” SRL nu a achitat plata pentru arendă în sumă de 73427,20 lei pentru perioada 01 februarie 2011 – 01 iulie 2013. Afirmă că la 02 ianuarie 2014, în adresa pârâtului a expediat înştiinţarea nr. 2, solicitând achitarea datoriilor acumulate în mărime de 73427,20 lei, inclusiv şi pentru perioada 01 iulie 2013 – 31 decembrie 2013 în sumă de 16992,5 lei, în total 90419,7 lei. Menţionează că la 15 ianuarie 2014, FP „Făclia” SRL a expediat somaţia prin care a refuzat achitarea datoriei calculate. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 512-514, 572 Cod civil, art. 6, 7, 166, 167 CPC.

Solicită admiterea acţiunii şi încasarea sumei de 90419,7 lei. Prin cererea de concretizare a acţiunii, Primăria com. Hîrtop, r-nul Cimişlia a solicitat admiterea acesteia şi încasarea sumei de 58450 lei – plata de arendă pentru perioada 15 iunie 2011 – 01 iulie 2013. În motivarea cererii a invocat că la 11 iulie 2013, FP „Făclia” SRL a achitat suma de 5000 lei pentru arenda apeductului din com. Hîrtop. Menţionează că la 02 ianuarie 2014, în adresa FP „Făclia” SRL a fost expediată înştiinţarea nr. 2, prin care a solicitat repetat achitarea datoriilor acumulate în sumă de 58450 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Cimişlia din 22 decembrie 2014 a fost admisă acţiunea, încasat de la FP „Făclia” SRL în beneficiul Primăriei com.

Hîrtop, r-nul Cimişlia 58450 lei cu titlu de datorie în contul plăţii de arendă pentru bunurile (serviciile) publice pentru perioada 15 iunie 2011 – 01 iulie 2013, încasat de la FP „Făclia” SRL în bugetul statului taxa de stat neachitată în sumă de 1753,50 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2015 a fost respinsă cererea de apel depusă de FP „Făclia” SRL şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 10 decembrie 2015, prin intermediul Oficiului Poştal, FP „Făclia” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate cu emiterea unei noi decizii de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată.

Susţine că la stabilirea plăţii de arendă pentru bunurile publice urmau a fi aplicate tarifele indicate la anexa nr. 8 din Legea bugetului de stat din anul 2011 nr. 52 din 31 decembrie 2011, de asemenea, prevederile din anexa nr. 8 din Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 282 din 27 decembrie 2011 şi anexa nr. 8 din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 249 din 02 noiembrie 2012. Afirmă că a încheiat cu Primăria com. Hîrtop contractul de arendă nr. 2 cu privire la arenda bunurilor (serviciilor) publice. Indică că potrivit prevederilor pct. 2.1.1 din contractul menţionat, arendaşul s-a obligat să achite plata de arendă conform calculelor anexate şi anume, anexa nr. 2, iar potrivit pct. 2.2.6, arendatorul se obligă să nu modifice în mod unilateral prevederile prezentului contract.

Remarcă că nu cunoaşte despre modificarea plăţii de arendă şi nici modul în care intimatul pretinde achitarea sumei de 63450 lei. Ţinând seama că anexa nr. 2 este parte din contractul menţionat, consideră că este exclus faptul admisibilităţii de a fi modificată unilateral. Menţionează că la momentul dării în arendă a bunurilor (serviciilor) publice a fost stabilită plata pentru arenda bunurilor conform anexei nr. 2 în sumă de 592,46 lei lunar, respectiv datoria pentru perioada 15 iunie 2011 – 31 decembrie 2013 constituie 18070,06 lei, iar potrivit ordinului de plată nr. 331 din 11 iulie 2013, intimatului i-au fost transferaţi 5000 lei, astfel restanţa micşorându-se până la 13070,06 lei. Precizează că potrivit deciziei Consiliului com.

Hîrtop, tariful de prestare a serviciilor de aprovizionare a populaţiei cu apă potabilă constituie 8,0 lei/m3, nefiind modificat până în prezent. Remarcă că nu era posibilă majorarea preţului de arendă fără a fi precăutate tarifele pentru prestarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă a populaţiei, deoarece odată cu majorarea preţului de arendă, conform pretenţiei înaintate, se va majora considerabil preţul la serviciile prestate. La 22 ianuarie 2016, prin intermediul Oficiului Poştal, Primarul com. Hîrtop, Vladimir Medoni a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea acestuia, menţinerea hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 02 octombrie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 138), careva date despre recepţionarea acesteia de către recurent, la materialele dosarului, lipsesc. Recurentul invocă că a făcut cunoştinţă cu decizia redactată la 12 octombrie 2015. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 10 decembrie 2015 în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Firma de Producţie „Făclia” Societate cu Răspundere Limitată, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Firma de Producţie „Făclia” Societate cu Răspundere Limitată, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Firma de Producţie „Făclia” Societate cu Răspundere Limitată ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Firma de Producţie „Făclia” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă