Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-54/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 februarie 2016
Părțile
OTC al Cancelariei de Stat vs Primarul General al mun.Chişinău, intervenient accesoriu SRL Maran
Pe scurt
Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale în administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice

3ra-54/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: D. Suşchevici dosarul nr. 3ra-54/16 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol DECIZIE 10 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii – Iuliana Oprea, Ala Cobăneanu Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului General al municipiului Chişinău, intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată „Maran” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 octombrie 2015 c o n s t a t ă La data de 09 februarie 2015 Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului General al mun.

Chişinău, intervenient accesoriu SRL „Maran” cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a menţionat că, la data de 04 noiembrie 2014, Primarul General al mun. Chişinău a emis dispoziţia nr. 1142-d, prin care a învestit SRL „Maran” cu dreptul de beneficiar al amenajării în cadrul proiectului-pilot „Parcul de aventură”, în Parcul „Valea Trandafirilor”. Susţine că, în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, a efectuat controlul sub aspectul legalităţii dispoziţiei enunţate şi a constatat că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare. Afirmă că, la data de 22 decembrie 2014, a înaintat Primarului General al mun.

Chişinău notificarea nr. 1304/OT4-2220, prin care a solicitat abrogarea dispoziţiei nominalizate, însă nu a primit nici un răspuns. Solicită anularea dispoziţiei Primarului General al mun. Chişinău nr. 1142-d din 04 noiembrie 2014 „Cu privire la amenajarea unui Parc de aventură pe teritoriul Parcului „Valea Trandafirilor”. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 aprilie 2015 s-a admis acţiunea şi s-a anulat dispoziţia Primarului General al mun. Chişinău nr.1142-d din 04 noiembrie 2014 „Cu privire la amenajarea unui Parc de aventură pe teritoriul Parcului „Valea Trandafirilor”. 1 Prima instanţă şi-a argumentat concluzia prin faptul că, Primarul General al mun. Chişinău era în drept să permită amenajarea Parcului de aventură pe teritoriul Parcului „Valea Trandafirilor” doar în urma stabilirii relaţiilor funciare dintre Consiliul mun.

Chişinău cu persoana juridică, care intenţionează să efectueze amenajarea respectivă. Mai mult ca atît, prin răspunsul nr. 690/14 din 30 septembrie 2014 ÎM „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi” a atenţionat că, porţiunea solicitată pentru amenajarea unui parc de distracţii reprezintă pante abrupte din Parcul „Valea Trandafirilor”, iar arborii din zona respectivă au fost plantaţi în scopul stopării unor eventuale alunecări de teren. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 octombrie 2015 s-au admis apelurile declarate de SRL „Maran” şi Primarul General al mun. Chişinău, s-a casat hotărîrea primei instanţe şi s-a emis o nouă hotărîre, prin care s-a respins acţiunea ca neîntemeiată. Instanţa de apel şi-a argumentat concluzia prin faptul că, dispoziţia Primarului General al mun.

Chişinău nr.1142-d din 04 noiembrie 2014 „Cu privire la amenajarea unui Parc de aventură pe teritoriul Parcului „Valea Trandafirilor” corespunde cerinţelor art. 29 alin. (1) lit. h) şi 32 alin. (1) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală. La data de 18 noiembrie 2015 Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 octombrie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a indicat că, instanţa de apel, la examinarea pricinii, a aplicat eronat prevederile pertinente din Legea privind administraţia publică locală, Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice şi Codul Funciar.

Consideră că, intimatul era în drept să permită amenajarea Parcului de aventură pe teritoriul Parcului Valea Trandafirilor doar în urma stabilirii relaţiilor funciare de către Consiliul mun. Chişinău cu persoana juridică care intenţionează să efectueze amenajarea respectivă. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat urmează a fi admis, casată decizia instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

În conformitate cu art. 442 alin.(1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Materialele cauzei atestă că, la data de 04 noiembrie 2014 Primăria mun. Chişinău în temeiul dispoziţiei nr. 1142-d a învestit SRL „Maran” cu dreptul de beneficiar al amenajării în cadrul proiectului-pilot “Parcul de Aventură”, în Parcul “Valea Trandafirilor” pe sectorul cuprins între str. Trandafirilor şi str. Melestiu lîngă lacul Şcoala Marină conform schemei de situaţie elaborate (f.d. 7). La data de 22 decembrie 2014 Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a înaintat Primarului General al mun.

Chişinău notificarea nr. 1304/OT4-2220 prin care a solicitat abrogarea dispoziţiei disputate (f.d. 5). 2 Verificînd legalitatea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 octombrie 2015 prin prisma argumentelor invocate de recurent din perspectiva normelor de drept aplicabile în speţă, Colegiul constată temeiuri de casare a deciziei instanţei de apel şi menţinere a hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea cu privire la administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr. 121 din 04.05.2007, împuternicirile de proprietar al patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale sînt exercitate de consiliul local în numele unităţii administrativ-teritoriale.

Conform art. 9 alin. (1) din Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr. 523 din 16.07.1999, exercitarea dreptului de proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale constă în activitatea practică, desfăşurată de autorităţile administraţiei publice locale în ce priveşte posesia, folosinţa şi dispoziţia proprietăţii publice locale în corespundere cu legislaţia. Potrivit art. 10 alin. (4) din aceeaşi lege, proprietarul public este în drept să dispună de bunurile proprii după cum crede de cuviinţă, fără a încălca legislaţia. În conformitate cu art. 27 din Codul funciar, proprietarii funciari au dreptul să dea terenul sau o parte din el în folosinţă prin arendă sau sub altă formă.

Conform art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea cu privire la administraţia publică locală nr. 436 din 28.12.2006, pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi stabilite la art. 4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local realizează următoarele competenţe: administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului). Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi, stabilite la art. 4 alin.(1) din Legea privind descentralizarea administrativă, primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: asigură executarea deciziilor consiliului local.

Colegiul remarcă justeţea concluziei primei instanţe şi implicit dezaprobă raţionamentele instanţei de apel pronunţate pe marginea legalităţii dispoziţiei Primarului General al mun. Chişinău nr. 1142-d din 04 noiembrie 2014 or, potrivit normelor legate citate supra se desprinde cu titlu de principiu că, titular al dreptului de proprietate ce aparţine unităţii administrativ-teritoriale este consiliul local care administrează bunurile sale în mod discreţionar (sub aspect economic), iar actele de gestiune efectuate în privinţa patrimoniului său urmează să se conformeze prevederilor legale instituite în acest sens de legiutor. Reieşind din faptul că, instanţa de judecată nu poate interveni în sfera oportunităţii actului administrativ emis, controlul de legalitate a actului administrativ reprezintă prerogativa prioritară a instanţei de judecată, în acest sens analiza dispoziţiei Primarului General al mun.

Chişinău nr. 1142-d din 04 noiembrie 2014 atestă deficienţe la capitolul respectării procedurii de emitere a actului administrativ şi a competenţei organului emitent. În această ordine de idei, intimatul în calitate de temei juridic al emiterii dispoziţiei litigioase invocă prevederile art. 29 alin. (1) lit. h) şi art. 32 alin. (1) din Legea cu privire la administraţia publică locală nr. 436 din 28.12.2006 care posedă un caracter difuz şi nu indică cu certitudine asupra abilităţii Primarului General al mun. Chişinău de a oferi unei persoane juridice dreptul de amenajare a unui parc de distracţie, la caz SRL „Maran” cu dreptul de beneficiar al amenajării în cadrul proiectului-pilot „Parcul de aventură”, în Parcul „Valea Trandafirilor”.

Colegiul consideră necesar să noteze faptul că, dispoziţia art. 29 alin. (1) lit. h) din Legea cu privire la administraţia publică locală face referire la supravegherea 3 de către primar a activităţilor din tîrguri, pieţe, oboare, parcuri, spaţii verzi, locuri de distracţie şi agrement şi nu la constituirea sau formarea propriu-zisă a acestora, adică însăşi activităţile enunţate sunt iniţiate de o altă autoritate publică locală decît primarul şi anume de autoritatea reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale aleasă în vederea soluţionării problemelor de interes local – consiliul local. Acordarea dreptului de amenajare a unui teren necesită apriori existenţa un raport juridic dintre beneficiar şi proprietarul (sau posesorul) terenului ce ar reglementa conduita subiecţilor vizaţi, iar avînd în vedere apartenenţa terenului disputat în speţă, competent să iniţieze asemenea relaţii funciare îi revine Consiliului mun.

Chişinău. În concluzie, Colegiul menţionează că, prin emiterea dispoziţiei Primarului General al mun. Chişinău nr. 1142-d din 04 noiembrie 2014, organul executiv al administraţiei publice locale s-a erijat în postura de proprietar şi posesor al terenului amplasat în Parcul “Valea Trandafirilor”, calitate deţinută de Consiliul mun. Chişinău, ba mai mult ca atît, nu a ţinut cont de constatările evidenţiate în avizul nr. 690/14 din 30.09.2014 eliberat de ÎM “Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi” (f.d. 9) precum şi de cadrul legal pertinent.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este neîntemeiată, iar hotărîrea primei instanţe a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă a tuturor probelor şi stabilirea completă a circumstanţelor cauzei, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 octombrie 2015 şi a menţine hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 aprilie 2015. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 octombrie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului General al municipiului Chişinău, intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată „Maran” cu privire la contestarea actului administrativ cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 aprilie 2015. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Ala Cobăneanu Galina Stratulat Dumitru Mardari 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.