Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-95/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 februarie 2016
Părțile
Societatea Comercială Agrogled Societate cu Răspundere Limitată către Biroul Vamal Chisinău.
Pe scurt
Prelungirea termenului de admitere temporară a mărfurilor pe teritoriul RM.

3ra-95/16 — Contestarea actului administrativ.

Dosarul nr. 3ra-95/16 Prima instanţă: V. Buhnaci Instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliță și L. Popova Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 03 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecător: Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru Tamara Chișcă-Doneva şi Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de Biroul Vamal Chișinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată către Biroul Vamal Chişinău, privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Biroul Vamal Chișinău, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 18 iunie 2015. ACONSTATAT: La 12 noiembrie 2014, Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată a depus cerere de chemare în judecată către Biroul Vamal Chişinău, privind anularea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 01 septembrie 2014 Birou Vamal Chişinău a emis în baza procesului-verbal nr. 1215/14 din 01 septembrie 2014 cu privire la contravenţie decizia prin care Societății Comerciale „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată i-au fost aplicate sancţiunii materiale sub formă de amendă în valoare de 70 % din valoarea obiectului contravenţiei, ceea ce constituie 145692,02 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 231 Codului Vamal.

Compania reclamantă a mai specificat că temei pentru sancţionare, autoritatea vamală a reţinut faptul că la 20 iulie 2012 și 10 aprilie 2013 de către Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată au fost introduse în regim vamal de admitere temporară mărfuri (maşina de plantat puieţi/maşină agricolă) în valoarea de 13500 euro. Termenul limită acordat prin scrisoarea nr. 4872 din 22 iulie 1 2013, de către Biroul Vamal Chişinău a fost pînă la 01 iulie 2014, însă scrisoarea de prelungire a termenului de admitere temporară a fost depusă la Biroul Vamal Chişinău la 18 iulie 2014. Astfel, a fost comisă contravenţia prin nerespectarea de către titularul regimului vamal suspensiv a termenelor pentru derularea acestui regim.

Ulterior la 05 septembrie 2014, reclamantul a depus contestaţie împotriva actelor emise, iar prin scrisoarea nr. 28-11/14231 din 31 octombrie 2014 Serviciul Vamal a respins contestaţia. Reclamanta consideră că concluziile agentului constatator contravin împrejurărilor cauzei şi materialelor anexate la procesul-verbal. La 31 martie 2012 între Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată şi Întreprinderea Privată „Alex- Vin” (Ucraina) a fost încheiat contractul de acordare a serviciilor de sădire automata a butaşilor de viţă de vie nr. 31032012. Potrivit contractului dat, Întreprinderea Privată „Alex-Vin” (în calitate de prestator) s-a obligat să efectueze pentru Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată (în calitate de beneficiar) servicii de sădire automata a butaşilor de viţă de vie cu utilizarea maşinilor agricole proprii.

Prima etapă de prestare a serviciilor a avut loc în primăvara anului 2012 şi a doilea etapă în primăvara ananului 2013. În procesul acordării serviciilor Întreprinderea Privată „Alex-Vin” regulat încălca prevederile proiectului de sădire şi normele agro-tehnice respective. Ca urmare, serviciile au fost acordate necalitativ, fapt dovedit atît prin concluziile comisiei speciale de control, create de Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată, cît şi prin raporturile de expertiză nr. 167-08/03 din 03 iunie 2013 şi nr. 189-08/03 din 24 iunie 2013, efectuate de către specialişti Instituţiei Publice „Institutul Ştiinţifico-practic de Horticultura şi Tehnologii Alimentare”, în care este indicat că toate încălcările au fost provocate de Întreprinderea Privată „Alex-Vin” şi care poartă răspunderea integrală pentru încălcările comise.

Conform documentelor contabile, Societății Comerciale „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată i-a fost cauzat în anul 2012-2013 prejudiciu efectiv în suma de 1655256 lei. Reclamanta a mai menționat că s-a adresat în instanţa de judecată privind repararea prejudiciului cauzat de către Întreprinderea Privată „Alex-Vin”. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 13 iunie 2014 s-a dispus încasarea din contul Întreprinderii Private „Alex-Vin” în beneficiul Societății Comerciale „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată suma prejudiciului efectiv, cauzat prin acordarea necalitativă a serviciilor în perioada anilor 2012-2013 în mărime de 1655256 lei, care a fost contestată cu apel de către Întreprinderea Privată „Alex-Vin”.

A mai indicat reclamanta că nemijlocit după înaintarea de către Întreprinderea Privată „Alex-Vin” a cererii de apel, Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată s-a adresat Serviciului Vamal cu scrisoare de prelungire a termenului de admitere temporară a maşinilor de plantat puieţi/maşină agricolă, deoarece bunurile aflate pe teritoriul Serviciului Vamal sunt sechestrate şi nu pot fi scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova. Astfel, Societatea Comercială „Agrogled” 2 Societate cu Răspundere Limitată nu a fost în drept de a scoate bunurile de pe teritoriul vamal, deoarece acestea au fost sechestrate de executorul judecătoresc în baza deciziilor instanţei de judecată.

Prin scrisoarea nr. 28/30-5579 din 13 august 2014 emisă de către Serviciul Vamal, s-a prelungit termenul de admitere temporară pe teritoriul Republicii Moldova a maşinilor de plantat puieţi/maşină agricolă. Totodată în perioada de la 13 iunie 2014 pînă la 17 iulie 2014 Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată nu a putut să înainteze cererea la Biroul Vamal Chişinău, privind prelungirea termenului de admitere temporară, deoarece un singur temei pentru înaintarea acestei cereri la 01 iulie 2014 au fost existenţa faptului sechestrării averii în baza litigiului civil apărut între Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată și Întreprinderea Privată „Alex-Vin”.

Solicită Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată încetarea procesului contravenţional nr. 1215/14 din 01 septembrie 2014, în legătură că nu exista faptul contravenţiei prevăzut de p. 5) art. 231 Cod Vamal și anularea deciziei Biroului Vamal Chişinău emisă în baza procesului-verbal cu privire la contravenţie nr. 1215/14 din 01 septembrie 2014 privind aplicarea Societății Comerciale „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată a sancţiunii materiale în baza art. 231 Cod Vamal în mărimea de 70 % din valoarea obiectului contravenţiei ceea ce constituie 145692,02 de lei. Prin hotărîrea judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 18 iunie 2015, cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată către Biroul Vamal Chişinău, privind anularea actului administrativ a fost admisă.

S-a dispus anularea deciziei Biroului Vamal Chişinău emisă în temeiul procesului verbal cu privire la contravenţie nr. 1215/14 din 01 septembrie 2014, privind aplicarea Societății Comerciale „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată a sacţiunii materiale conform p. 5 art. 231 Cod Vamal în mărime de 70% din valoarea obiectului contravenţiei ceia ce constituie 145692,02 lei (f.d. 90, 93-101). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015, a fost respins apelul declarat de Biroul Vamal Chișinău, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 18 iunie 2015 (f.d. 117, 118-123). La 01 decembrie 2015, Biroul Vamal Chișinău, a contestat cu recurs decizia instanţei de apel solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel, și a hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului recurentul a invocat faptul că atît instanţa de apel, cît și prima instanță nu au constatat circumstanţele importante pentru soluţionarea corectă a litigiului, aplicînd eronat normele de drept material. Copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părților la 03 noiembrie 2015 (f.d. 125), însă la dosar nu sunt anexate probe care ar certifica data recepționării de către recurent a copiei deciziei recurate. Prin urmare, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen. 3 La 14 decembrie 2015 în adresa intimatei a fost expediată copia recursului, iar la 13 ianuarie 2015, în adresa Curţii Supreme de Justiţie a parvenit referinţa înaintată de Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Biroul Vamal Chișinău ca inadmisibil.

Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Biroul Vamal Chișinău întemeiat şi care urmează a fi admis. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată la 10 aprilie 2012 şi 20 iulie 2013 a introdus în regim vamal de admitere temporară, mărfuri în valoare de 13 500 euro.

Termenul limită acordat prin scrisoarea Biroului Vamal Chişinău nr. 4872 din 22 iulie 2013, în vederea scoaterii mijloacelor de transport s-au prelungirii termenului, a fost stabilit pînă la 01 iulie 2014. Scrisoarea de prelungire a termenului de admitere temporară a fost depusă de Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată la Biroul Vamal Chişinău la 18 iulie 2014. În baza procesului-verbal cu privire la contravenție nr. 1215/14 din 01 septembrie 2014, de către Biroul Vamal Chișinău a fost emisă decizia privind aplicarea Societății Comerciale „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată a sancţiunii materiale în baza art. 231, pct. (5) și art. 323, lit. a) Cod Vamal în mărimea de 70 % din valoarea obiectului contravenţiei ceea ce constituie 145692,02 de lei (f.d.

6). Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele administrate la dosar, consideră oportun de a reitera prevederile art. 67, alin. alin. (1) și (2) Codul Vamal, care statuează expres că regimul vamal de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova, cu suspendare parţială sau totală de drepturi de import şi fără aplicarea măsurilor de politică economică, a mărfurilor şi mijloacelor de transport străine destinate reexportului în aceeaşi stare, cu excepţia uzurii lor normale. Pe toată durata regimului vamal de admitere temporară, mărfurile şi mijloacele de transport trebuie să rămînă în proprietatea persoanei străine.

Ele nu pot fi vîndute, închiriate, subînchiriate, date în comodat, gajate, transferate sau puse la dispoziţia unei alte persoane pe teritoriul Republicii Moldova decît cu acordul organului vamal, după plata drepturilor de import şi efectuarea procedurilor vamale de punere în liberă circulaţie, cu excepţia derogărilor prevăzute de prezenta secţiune. Potrivit art. 69 alin. alin. (1) și (2) din același cod, organele vamale stabilesc termenul în care mărfurile şi mijloacele de transport de import trebuie să fie reexportate ori să li se atribuie o altă destinaţie aprobată de vamă. Acest termen nu poate depăşi 3 ani de la data plasării mărfurilor şi mijloacelor de transport sub regimul de admitere 4 temporară.

În împrejurări excepţionale, Serviciul Vamal, la cererea argumentată a solicitantului, poate să prelungească termenul specificat la alin.(1) pentru a permite utilizarea autorizată a mărfurilor şi mijloacelor de transport. După cum a fost specificat mai sus Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată la 10 aprilie 2012 şi 20 iulie 2013 a introdus în regim vamal de admitere temporară, mărfuri în valoare de 13 500 euro, termenul limită acordat prin scrisoarea Biroului Vamal Chişinău nr. 5699 din 06 iulie 2012 a fost pînă la 06 iulie 2013 (f.d. 18). Ulterior, prin scrisoarea Biroului Vamal Chișinău nr. 4872 din 22 iulie 2013, cu condiția respectării prevederilor art. 67-69 Cod Vamal, a fost prelungit termenul de admitere temporară pînă la 01 iulie 2014 (f.d.

48). În continuare instanța de recurs menționează că Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată la 18 iulie 2014, înregistrează la Biroul Vamal Chișinău o cerere privind prelungirea termenului admiterii temporare a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova (f.d. 47). Colegiul instanței de recurs, în acest sens consideră oportun de a reitera prevederile art. 231, pct. 5) Cod Vamal – sînt considerate încălcare a reglementărilor vamale pasibilă de răspundere materială următoarele contravenţii vamale: nerespectarea de către titularul regimului vamal suspensiv (cu excepţia regimului de tranzit) a termenelor, obligaţiilor şi condiţiilor stabilite pentru derularea şi încheierea acestui regim.

Prin urmare, de menționat că din cele relatate mai sus, organele vamale respectînd prevederile art. 67-69 Cod Vamal stabilesc termenul în care mărfurile şi mijloacele de transport de import trebuie să fie reexportate ori să li se atribuie o altă destinaţie aprobată de vamă. Astfel, Societății Comerciale „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată, organele vamale au stabilit data de 01 iulie 2014, termen limită de admitere temporară a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Instanța de recurs precizează că întru respectarea prevederilor art. 69 alin. (2) Cod Vamal, Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată urma să solicite organelor vamale prin cerere, prelungirea temenului admitere temporară a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova pînă la 01 iulie 2014. Or, după expirarea termenului stabilit de Serviciul Vamal, mărfurile se aflau ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

În aceste condiții, chiar dacă Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată la 18 iulie 2014, a înregistrat la Biroul Vamal Chișinău o cerere privind prelungirea termenului admiterii temporare a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova și acest termen a fost prelungit, în perioada 02 iulie 2014 – 18 iulie 2014, mărfurile indcate în autorizația de admitere temporară ADMTEMP201230000005692 din 09 aprilie 2012, ADMTEP201230000006114 din 17 iulie 2013 s-au aflat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. În consecință, Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată urmează să suporte urmările nerespectării prevederilor art. 67-69 Cod Vamal.

5 Instanța de recurs menționează că sunt neîntemeiate argumentele reclamantei – intimate și concluzia primei instanțe menținută prin decizia instanței de apel precum că nerespectarea termenului de solicitare a prelungirii regimului pentru aflarea bunurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova se datorează faptului că asupra mărfurilor plasate în regim temporar pe teritoriul Republicii Moldova au fost aplicate sechestru în baza Titlurilor executorii emise de Judecătoria Botanica, mun. Chișinău din 27 mai 2013 și 05 iunie 2013 (f.d. 25, 26). Or, aceste interdicții nu au nici o tangență și nu se răsfrîng în nici un fel asupra procedurii de înaintare a unei cereri în condițiile Codului Vamal, privind prelungirea termenului de admitere temporară a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, este neîntemeiată și concluzia primei instanțe, menținută prin decizia instanței de apel precum că Serviciul Vamal prin scrisorile nr. 28/30-5579 din 13 august 2014 și nr. 7067 din 31 octombrie 2014 a prelungit termenul de admitere temporară pe teritoriul Republicii Moldova a mașinilor de plantat puieți/mașină agricolă pînă în aprilie 2015. Or, în perioada 02 iulie 2014 – 18 iulie 2014 mașinile de plantat puieți/mașină agricolă s-au aflat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, iar faptul că ulterior Serviciul Vamal a prelungit termenul de admitere temporară pe teritoriul Republicii Moldova a acestor mărfuri, nu absolvește Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată de răspundere pentru faptul că în perioada 02 iulie 2014 – 18 iulie 2014 a deținut ilegal mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova.

Colegiul precizează că în conformitate cu prevederile art. 232, lit. a) Cod Vamal – persoanele juridice, persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător fără a se constitui persoană juridică, pentru comiterea contravenţiilor vamale prevăzute la art. 231 pct. 1), 2), 4), 5) şi 19), sînt sancţionate cu amendă de la 40% la 100% din valoarea mărfurilor care au constituit obiectul contravenţiei sau cu confiscarea lor. Prin urmare, decizia Biroului Vamal Chişinău emisă în baza procesului-verbal cu privire la contravenţie nr. 1215/14 din 01 septembrie 2014, privind aplicarea Societății Comerciale „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată a sancţiunii materiale în baza art. 231, pct. 5) Cod Vamal în mărimea de 70 % din valoarea obiectului contravenţiei ce constituie 145692,02 de lei, este legală.

În concluzie, instanța de recurs, prin prisma situații de fapt din prezenta speță, în coraborare cu normele citate, constată netemeinicia pretențiilor invocate în cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată, din care motive urmează a fi respinse. Din considerentele sus-menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost constatate pe deplin de către prima instanţă şi instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat, nefiind necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Biroul Vamal Chișinău, casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin 6 care acţiunea înaintată de către Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată urmează a fi respinsă.

În conformitate cu art. 445, alin. (1), lit. b) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de Biroul Vamal Chișinău. Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015 și hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 18 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată către Biroul Vamal Chişinău, privind anularea actului administrativ, cu pronunţarea unei noi hotărîri după cum urmează: Se respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea Comercială „Agrogled” Societate cu Răspundere Limitată către Biroul Vamal Chişinău, privind anularea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Tamara Chișcă-Doneva Oleg Sternioală 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.