Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-115/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 februarie 2016
Părțile
AO Moldova Mea vs Inspectorarul Fiscal Principal de Stat
Pe scurt
Modul de efectuare a controlului fiscal

3ra-115/16 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr.3ra-115/16 Instanţa de fond: Judecătoria sec. Centru, mun. Chișinău – I. Iorgov Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Vascan, Iu. Cotruţă, V. Negru DECIZIE 03 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Svetlana Filincova, Judecători Sveatoslav Moldovan, Iurie Bejenaru, Elena Covalenco, Maria Ghervas, examinînd recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Asociaţia Obştească „Moldova Mea” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015, prin care s-a respins cererea de apel înaintată de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și s-a menținut fără modificări hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 03 februarie 2015, CONSTATĂ: La 15 aprilie 2014 AO „Moldova Mea” s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind anularea pct.1 al Deciziei nr.13 din 10 ianuarie 2014 privind aplicarea şi încasarea la buget a sumei de 50 000 lei în temeiul alin.5), art.257 Codul Fiscal. (f.d.3-5) În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că în perioada 30 octombrie 2013 – 11 noiembrie 2013 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a efectuat un control fiscal la AO „Moldova Mea” prin verificarea totală privind corectitudinea calculării şi achitării impozitelor şi taxelor de către asociaţie pentru perioada de activitate 01 ianuarie 2009 – 31 august 2013. 1 În baza ordonanţei şefului Direcţiei urmărire penală a Departamentului Poliţiei Frontieră a MAI la 11 octombrie 2013 a fost efectuată percheziţia la sediul contribuabilului AO „Moldova Mea”.

În cadrul percheziţiei au fost ridicate fără întocmirea unei liste actele şi documentele asociaţiei. O parte din ele au fost anexate la dosarul penal, iar o altă parte au fost transmise Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru efectuarea controlului fiscal. Preşedintele Asociaţiei Fiodor Ghelici la 11 octombrie 2013 a fost reţinut pe un termen de 72 de ore, iar ulterior plasat în arest preventiv pînă la 10 noiembrie 2013, iar în perioada 11 noiembrie 2013-08 februarie 2014 plasat în arest la domiciliu. Ca rezultat al efectuării controlului fiscal, la 11 noiembrie 2013 organul fiscal a întocmit actul nr.3-519115, prin care a stabilit lipsa parţială a evidenţei contabile, propunînd contribuabilului de a restabili evidenţa contabilă în termen de două luni calendaristice.

Fiindcă contribuabilul nu a executat prescripţiile din actul de control din 11 noiembrie 2013, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat la 10 ianuarie 2014 a emis decizia nr.13, prin care a sacţionat AO „Moldova Mea” conform art. 257, alin.5) Cod fiscal cu amendă 50 000 lei pentru neasigurarea păstrării documentelor de evidenţă şi lipsa parţială a evidenţei contabile, ceea a făcut imposibil efectuarea controlului; obligînd contribuabilul la restabilirea evidenţei contabile în termen de două luni cu prezentarea ulterioară a documentelor contabile pentru efectuarea controlului fiscal.

Împotriva deciziei nr. 13 din 10 ianuarie 2014 AO „Moldova Mea” şi-a exprimat dezacordul înaintînd la 14 martie 2014 cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea parţială a acesteia, prin anularea sancţiunii, prelungirea termenului acordat pentru restabilirea evidenţei contabile şi suspendarea controlului fiscal, motivînd că administratorul AO „Moldova Mea” Fiodor Ghelici, fiind unicul răspunzăror pentru organizarea păstrării şi integrităţii documentelor contabile, aflîndu-se permanent în stare de arest preventiv anterior perioadei controlului fiscal, nu a avut posibilitatea de a-şi realiza drepturile sale şi nici executa prescripţiile organului fiscal de a restabili evidenţa contabilă.

Mai mult ca atît, o parte din acte au fost ridicate de către organul de urmărire penală. Cererea prealabilă a fost respinsă. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 03 februarie 2015 cererea de chemare în judecată a AO „Moldova Mea” a fost admisă. S-a anulat pct.1 al Deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 13 din 10 ianuarie 2014 cu privire la aplicarea şi încasarea la buget din contul AO „Moldova Mea” a sancţunii în mărime de 50 000 lei. (f.d.71) Nefiind de acord cu soluţia primei instanţe, la 20 februarie 2015 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a contestat-o cu apel, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă.

(f.d.77, 83- 85) Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015 s-a respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi s-a menţinut fără modificări hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 03 februarie 2015. (f.d.103-108) 2 Nefiind de acord cu soluţia instanţei de apel, la 07 decembrie 2015 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a contestat-o cu recus, solicitînd casarea acesteia cu pronunţarea unei noi decizii, prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă. (f.d.111-113) În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de apel a interpretat eronat normele Codului fiscal şi ale Legii contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007; nu au fost apreciate probele administrate de către organul fiscal, care servesc la constatarea circumstanţelor, ce justifică acţiunile întreprinse de organul de control.

Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015 a fost recepţionată de recurent la 03 noiembrie 2015. (f.d.114) Cererea de recurs, depusă la 07 decembrie 2015, demonstrează exercitarea căii de atac în termen. În conformitate cu art.445 alin.(1), lit.b) CPC instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Verificînd legalitatea deciziei şi hotărîrii adoptate în raport cu materialele cauzei și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul, depus de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, întemeiat și care urmează să fie admis din următoarele motive.

Colegiul lărgit reţine că reclamanta s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, solicitînd anularea pct.I al deciziei nr. 13 din 10 ianuarie 2014, prin care a fost sancţionat cu 50 000 lei pentru neasigurarea păstrării documentelor de evidenţă şi lipsa parţială a evidenţei contabile, ceea ce face imposibilă efectuarea controlului fiscal. În opinia reclamantului organul fiscal a încălcat procedura efectuării controlului fiscal şi adoptării deciziei, fiindcă administratorul AO „Moldova Mea” Ghelici Fiodor, unicul răspunzător pentru organizarea păstrării şi integrităţii documentelor contabile, în acea perioadă se afla în stare de arest şi nu a avut posibilitate de a-şi realiza drepturile sale şi nici executa prescripţiile organului fiscal de a restabili evidenţa contabilă, în cazul în care o parte din actele contabile au fost ridicate de către organul de urmărire penală.

Prima instanţă, soluţionînd litigiul, a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii, hotărînd de a anula pct.I al Deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 13 din 10 ianuarie 2014 cu privire la aplicarea şi încasarea la buget din contul AO „Moldova Mea” a sancţiunii în mărime de 50 000 lei. Soluţia instanţei de fond a fost menţinută şi de către instanţa de apel. Cercetînd în ansamblu constatările instanțelor inferioare în raport cu materialele cauzei, Colegiul lărgit reține că incorect a fost soluționat litigiul din următoarele considerente.

3 În speţă, atît instanţa de fond cît şi instanţa de apel au conchis că în baza deciziei de iniţiere a controlului fiscal nr. 206 din 24 octombrie 2013 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a efectuat la contribuabilul AO „Moldova Mea” un control fiscal prin verificare totală a corectitudinii calculării şi achitării impozitelor şi taxelor de către persoana juridică pentru perioada de activitate 01 ianuarie 2009 – 31 august 2013. Controlul a fost efectuat în perioada 30 octombrie 2013 – 11 noiembrie 2013 în incinta oficiului Direcţiei Urmărire Penală a Departamentului Poliţie de Frontieră a MAI, situată în mun.

Chişinău, str. Petricani, nr.19 fără acordul şi participarea conducătorului Fiodor Ghelici, care se afla sub arest preventiv, iar documentele ce ţin de activitatea asociaţiei fiind ridicate de către reprezentanţii organelor de drept la 11 octombrie 2013. Urmare a controlului a fost întocmit actul de control fiscal nr. 3- 519115 din 11 noiembrie 2013. Conform actului de control s-a stabilit lipsa parţială a evidenţei contabile şi s-a propus contribuabilului de a restabili lipsa parţială a evidenţei contabile în termen de două luni calendaristice. Instanţele au concluzionat că organul de control fiscal, considerînd că de către contribuabil a fost comisă o încălcare a legislaţiei fiscale, prin decizia nr.13 din 10 ianuarie 2013 a decis de a aplica şi încasa la buget sancţiuni în mărime de 50 000 lei, pentru neasigurarea păstrării documentelor de evidenţă şi lipsă parţială a evidenţei contabile, ceea ce face imposibilă efectuarea controlului fiscal.

Instanţele de judecată au conchis că atît controlul fiscal cît şi examinarea cazului de încălcare fiscală, contrar prevederilor art. 246 Cod fiscal au fost efectuate în lipsa contribuabilului sau reprtezentantului acestuia, precum şi în lipsa citării legale a acestuia. Aceste concluzii ale instanțelor de judecată sunt eronate şi vin în contradicţie cu probele rezentate în materialele dosarului şi prevederile legale. Art. 214, alin.1) coroborat cu art. 216 Cod fiscal prevede că controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într- o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale.

Finalizarea controlului fiscal are loc prin întocmirea de către funcţionarul fiscal sau o altă persoană cu funcţie de răspundere a organului care exercită controlul a unui act de control fiscal, în care consemnează rezultatele controlului fiscal, descriind clar şi exact încălcarea legislaţiei fiscale şi/sau a modului de evidenţă a obiectelor impunerii, cu referire la documentele de evidenţă contabilă respective şi la alte materiale, indicîndu-se actele normative încălcate. Contribuabilul, inclusiv prin intermediul conducătorului sau altui reprezentant al său, este obligat, după caz, să asigure condiţii adecvate pentru efectuarea controlului, să participe la efectuarea lui şi să semneze actul de control fiscal, chiar şi în cazul dezacordului.

În caz de dezacord, el este obligat să prezinte în scris, în termen de pînă la 15 zile calendaristice, argumentarea dezacordului, anexînd documentele de rigoare. Concluziile instanţelor ierarhic inferioare referitoare la faptul, că controlul fiscal a fost efectuat în lipsa contribuabilului, nefiind citat legal şi adus la cunoştinţă conţinutul actului de control fiscal, se combat prin următoarele argumente: Din actul de control nr. 3-519115 din 11 noiembrie 2013 rezultă că documentele ce ţin de activitatea economică a asociaţiei au fost ridicate de către 4 reprezentanţii organelor de drept ca urmare a pornirii urmăririi penale în privinţa conducătorului pentru trafic de fiinţe umane. Controlul fiscal a fost efectuat în incinta oficiului Direcţiei Urmărire Penală a Departamentului Poliţie de Frontieră a MAI, situat în mun.

Chişinău, str. Petricani, nr. 19. Despre obligarea prezentării organului de control a materialelor necesare controlului contribuabilul AO „Moldova Mea” a fost informat în baza citaţiei nr. 095715 din 24 octombrie 2013, fapt confirmat şi prin copia chitanţei nr. 2068091289/1 din 24 octombrie 2013, ceea ce demonstrează că a fost expediată înştiinţarea prin intermediul OP nr. 2023, unde se deserveşte AO „Moldova Mea”. (f.d.97) Reprezentanţii AO „Moldova Mea” nu s-au prezentat pentru a participa la controlul fiscal. Fiindcă efectuarea controlului fiscal s-a desfăşurat în lipsa contribuabilului, organul fiscal la 13 noiembrie 2013 a expediat actul de control fiscal la sediul AO „Moldova Mea”, mun.

Chişinău, str. Uzinelor, nr. 141, bloc 1, fiind recepţionat la 14 noiembrie 2013. (f.d.96) contribuabilul nu a contestat actul de control fiscal. În conformitate cu art.243 Cod fiscal cazul de încălcare fiscală se examinează în prezenţa persoanei trase la răspundere pentru săvîrşirea încălcării. Organul fiscal o anunţă în scris (prin citaţie) despre locul, data şi ora examinării cauzului. Cazul de încălcare fiscală poate fi examinat în lipsa persoanei trase la răspundere pentru săvîrşirea încălcării numai dacă există informaţii că a fost anunţată în modul stabilit despre locul data şi ora examinării cazului şi dacă de la ea nu a parvenit un demers argumentat de a fi amînată examinarea. Contribuabilul persoană juridică îşi exercită drepturile procedurale prin intermediul conducătorului sau al reprezentantului său.

Prin citaţia din 03 ianuarie 2014 AO „Moldova Mea” a fost informată că examinarea cazului de încălcare fiscală va avea loc la data de 10 ianuarie 2014 în incinta Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. (94-95) În asemenea împrejurări, Colegiul lărgit reţine că organul fiscal corect a emis decizia nr. 13 din 10 ianuarie 2014, prin care a aplicat şi încasat la buget sancţiuni în mărime de 50 000 lei pentru neasigurarea păstrării documentelor de evidenţă şi lipsa parţială a evidenţei contabile, ceea ce face imposibilă efectuarea controlului fiscal. Constatările instanţelor precum că contribuabilul nu a putut recepţiona nici o citaţie, deoarece la acel moment se afla în arest preventiv sunt incorecte.

În sensul art. 5 Cod fiscal contribuabil, subiect al impunerii, este persoana care conform legislaţiei fiscale este obligată să calculeze şi/sau să achite la buget orice impozitze şi taxe, penalităţile şi amenzile respective. La caz, contribuabil este persoana juridică AO „Moldova Mea” şi nu conducătorul acesteia. Potrivit art.67 Cod civil persoana juridică are un sediu indicat în actele de constituire, care este opozabil terţilor din momentul înregistrării de stat. Toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana juridică. Organul fiscal pentru respectarea prevederilor art. 243 Cod fiscal a informat contribuabilul AO „Moldova Mea” la sediul său, mun.

Chişinău, str.Uzinelor, nr. 5 141, bloc 1 atît despre efectuarea controlului fiscal cît şi despre examinarea cazului de încălcare fiscală, neavînd obligaţia să-l informeze personal pe administratorul Fiodor Ghelici, care îşi are domiciliu în mun. Chişinău, str. Alba Iulia 200/3, ap. 44. Mai mult ca atît, persoana juridică nu se identifică cu administratorul său. Ea are şi alte organe de conducere, ori prin prisma art. 61 Cod civil persoana juridică, fiind un subiect artificial, îşi exercită drepturile şi execută obligaţiile prin intermediul administratorului sau prin organul executiv. Reieşind din punctul 5.1 al Statutului AO „Moldova Mea”, înregistrat la Ministerul Justiţiei la 06 mai 2005, organele de conducere ale asociaţiei sunt Adunarea generală a membrilor, consiliul de Administrare, Comisia de Cenzori, preşedintele asociaţiei.

Astfel, faptul că preşedintele asociaţiei Fiodor Ghelici s-a aflat în perioada controlului sub măsura preventivă privativă de liberatate, nu conduce automat la stoparea activităţii organizaţiei. Asociaţia, avînd şi alte organe de conducere, membrii cărora în mare măsură sunt membrii familiei lui Fiodor Ghelici, nu poate neglija obligaţiile stipulate la art. 8 Cod fiscal.

Art. 8, alin.(3) Cod fiscal expres indică că în caz de absenţă al conducătorului întreprinderii, obligaţiile în cazul de control al respectării legislaţiei fiscale de a prezenta la prima cerere, persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor cu atribuţii de administrare fiscală documentele de evidenţă, dările de seamă fiscale, alte documente şi informaţii privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător, calcularea şi achitarea la buget a impozitelor şi taxelor, acordarea facilităţilor, de a permite accesul, în cazul ţinerii evidenţei computerizate, la sistemul electronic de evidenţă contabilă, sunt îndeplinite de alte persoane cu funcţii de răspundere, gestionare ale subiectului impunerii.

Astfel, argumentul invocat de reclamantă privind arestarea conducătorului, nu constituie circumstanţă care exclude procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală, prevăzută de art. 240 Cod fiscal. Cu referire la argumentul reclamantului precum că în urma percheziţiei efectuate la 11 octombrie 2013, au fost ridicate ștampila şi toate actele şi documentele, care s-au păstrat la sediul contribuabilului, fără întocmirea unei liste, în mai multe cutii de carton, nefiind identificate la ridicare, Colegiul lărgit reţine că potrivit art. 131, alin. 2) şi 132, alin.2) Codul de procedură penală reprezentantul organului de urmărire penală, care efectuează percheziţia sau ridicarea de obiecte şi documente întocmeşte un proces-verbal.

Toate obiectele şi documentele ridicate se indică în procesul verbal sau în lista anexată, indicîndu-se exact numărul, măsura, cantitatea, elementele lor caracteristice şi pe cît posibil valoarea lor. Dacă percheziţia sau ridicarea s-a efectuat în sediul unei întreprinderi, copia procesului verbal se înmînează reprezentantului acestora. Inacţiunile şi acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală în conformitate cu art. 313 Codul de procedură penală pot fi contestate la judecătorul de instrucţie. Contribuabilul AO „Moldova Mea” nu a prezentat vreo dovadă că a contestat modul de ridicare a documentelor de către organul de urmărire penală. 6 Astfel, argumentul precum că în cadrul urmăririi penale au fost pierdute documentele de evidenţă contabilă este declarativ şi nu poate servi temei de liberare de răspundere fiscală a contribuabilului AO „Moldova Mea”.

Totodată, instanţa de recurs reţine că organul fiscal a efectuat verificarea corectitudinii calculării şi achitării impozitelor şi taxelor de către asociaţie pentru perioada de activitate 01 ianuarie 2009 – 31 august 2013 pe baza documentelor ridicate de către organul de urmărire penală în cadrul percheziţiei din 11 octombrie 2013, stabilind lipsa parţială a evidenţei contabile pe perioada anticipată controlului, cee ce constituie încălcare fiscală. AO „Moldova Mea” nu a combătut argumentul lipsei evidenţei contabile şi nu a prezentat dovada existenţei acestei evidenţe contabile pentru perioada anilor 2009- 2013. Prin urmare, organul fiscal corect a aplicat sancţiune contribuabilului AO „Moldova Mea”.

Fiindcă circumstanțele pricinii au fost constatate de către instanțele de judecată ierarhic inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară a cărorva probe, Colegiul lărgit ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, a casa integral decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe și a emite o nouă hotărîre cu privire la respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu art. 445, alin. (1), lit. b), alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție DISPUNE : Se admite recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 septembrie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei sec. Centru, mun.

Chişinău din 03 februarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Asociaţia Obştească „Moldova Mea” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind contestarea actului administrativ şi se emite o nouă hotărâre, prin care se respinge cererea de chemare în judecată depusă de către Asociaţia Obştească „Moldova Mea” ca fiind neîntemeiată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei Svetlana Filincova Judecători Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru Elena Covalenco Maria Ghervas 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.