Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-223/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 februarie 2016
Părțile
Suhanova Tatiana vs Bounegru Sergiu, intervenienţi accesorii Suhanova Natalia, notarii Andronatii Valentina şi Onica Lucia
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-223/16 — Declararea nulităţii testamentului

Judecătoria Buiucani Dosarul nr.2ra-223/16 Mun. Chişinău Judecător: Gh. Pavliuc Curtea de Apel Chişinău Judecători: M. Ciugureanu, E. Clim, B. Bîrca Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 03 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Dumitru Mardari, Iuliana Oprea soluţionând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Suhanova Tatiana, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Suhanova Tatiana împotriva lui Sergiu Bounegru, intervenienţii accesorii Natalia Suhanova, notarul public Valentina Andronatii şi Lucia Onica, cu privire la declararea nulităţii testamentului şi a contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, declararea persoanei ca succesor nedemn şi decăderea din dreptul la succesiune, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2015, CONSTATĂ : Reclamanta Suhanova Tatiana s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Sergiu Bounegru, intervenienţii accesorii Natalia Suhanova, notarul public Valentina Andronatii şi Lucia Onica, cu privire la declararea nulităţii testamentului şi a contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, declararea persoanei ca succesor nedemn şi decăderea din dreptul la succesiune.

În motivarea acţiunii reclamanta a invocat faptul că apartamentul nr. 14, situat pe str. Ion Creangă, nr. 41 din mun. Chişinău, îi aparţinea mamei sale - Bounegru Nadejda, care a decedat la 01 martie 2012. În apartamentul nominalizat îşi au înregistrat domiciliul trei persoane, şi anume ea, Tatiana Suhanova, fiica sa Natalia Suhanova şi fratele ei Sergiu Bounegru. Menţionează că cu aproximativ 4 ani în urmă, fratele ei Sergiu Bounegru şi-a procurat un apartament în or. Tiraspol, unde locuieşte, luându-şi concomitent şi toate bunurile sale din apartamentul nr. 14, situat pe str. Ion Creangă, nr. 41 din mun. Chişinău. Astfel, menţionează reclamanta că în apartamentul evidenţiat au locuit mereu ea, fiica sa Natalia Suhanova şi, respectiv, Nadejda Bounegru ca proprietar al bunului imobil.

Deoarece Nadejda Bounegru era grav bolnavă, de ea avea grijă reclamanta, iar fratele Sergiu Bounegru venea o dată la două săptămâni doar pentru a o vizita. 1 La 14 martie 2012, după decesul Nadejdei Bounegru, Serghei Bounegru i-a comunicat reclamantei că iniţiază vânzarea apartamentului, fapt pentru care ea şi fiica sa, au obligaţia să părăsească apartamentul, iar la replica cum că ca fiică şi nepoată au aceleaşi drepturi egale asupra acestui bun, pârâtul Serghei Bounegru s-a referit la un contract de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Notează reclamanta ca verificând la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, filiala Î.S. „CADASTRU” existenţa unui contract de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, a stabilit existenţa lui.

Astfel, consideră reclamanta că pârâtul Sergiu Bounegru a dus-o în eroare pe mama sa Nadejda Bounegru şi a încheiat contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, deoarece după încheierea acestui contract pârâtul a trecut cu traiul în or. Tiraspol iar pe mama lor lăsat-o la întreţinerea ei. Ulterior, pe parcursul judecării pricinii, reclamanta Tatiana Suhanova a mai susţinut că, chiar şi în prezenţa contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, mama sa Nadejda Bounegru a întocmit şi un testament la 11 iulie 2007, prin care a transmis patrimoniul său la fel pârâtului Serghei Bounegru, ceea ce înseamnă că actele juridice sunt afectate de eroare, iar acţiunile pârâtului Serghei Bounegru erau îndreptate cu scop de a acapara averea Nadejdei Bounegru.

Astfel, a solicitat declararea nulităţii contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă din 06 noiembrie 2006 încheiat între Nadejda Bounegru şi Serghei Bounegru, declararea nulităţii testamentului întocmit de către Nadejda Bounegru din 11 iulie 2007, declararea lui Serghei Bounegru ca succesor nedemn şi decăderea acestuia din dreptul la succesiune. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 mai 2014 a fost respinsă integral acţiunea reclamantei Tatiana Suhanova.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a conchis că circumstanţele care ar permite declararea lui Serghei Bounegru ca succesor nedemn şi decăderea acestuia din dreptul la succesiune nu au tangenţă cu litigiul în cauză, odată ce s-a stabilit că prin testamentul întocmit de Nadejda Bounegru la 11 iulie 2007, aceasta şi-a exprimat doleanţa de a transmite gratuit fiului său Serghei Bounegru tot patrimoniul acumulat în timpul vieţii, iar ulterior la 06 noiembrie 2007, a încheiat cu el şi contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, astfel ca pe parcursul a patru ani de viaţă până la deces, Nadejda Bounegru nu a înaintat careva pretenţii faţă de Serghei Bounegru ca succesor ales de ea.

Totodată, instanţa a menţionat că în prezenţa contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, testamentul din 11 iulie 2007 nici nu poate avea efecte juridice şi/sau putere legală potrivit dispoziţiei art. 839 alin. (1) coroborat cu art. 1468 lit. c) Codul civil, astfel ca pretenţiile reclamantei vis-a-vis de declararea nulităţii testamentului, declararea persoanei ca succesor nedemn şi decăderea din dreptul la succesiune, sânt apreciate ca neîntemeiate. La 03.06.2014, Suhanova Tatiana a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

În motivarea apelului a indicat că, prima instanţă la adoptarea hotărîrii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, cît şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2015 s-a respins apelul 2 declarat de către Suhanova Tatiana şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 27 mai 2014. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate.

Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Suhanova Tatiana a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 25 mai 2014 cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care testamentul eliberat de către Bounegru Nadejda pe numele lui Bounegru Serghei la data de 11 iulie 2007. Totodată, a solicitat recurenta recunoaşterea ca fiind nul contractul de înstrăinare a apartamentului nr. 14 situat pe str. I. Creangă 41, mun.

Chişinău, cu condiţia întreţinerii pe viaţă încheiat la 06.11.2007 cu nr. 1135 între Bounegru Nadejda şi Bounegru Serghei şi a-l recunoaşte pe Bounegru Serghei ca succesor nedemn, cu decăderea din dreptul la succesiune după decesul lui Bounegru Nadejda, decedată la 01.03.2012. Instanţa de recurs constată că, decizia instanţei de apel din data de 07.10.2015 a fost expediată recurentei la data de 29.10.2015. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, prin prisma art. 425 CPC, consideră recursul depus la data de 01.12.2015 în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acestuia.

În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia. În motivarea cererii de recurs, recurenta a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de apel şi anume, neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurenta indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei.

Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.

3 Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurenta şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Suhanova Tatiana asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Suhanova Tatiana ca inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de către Suhanova Tatiana se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecători Dumitru Mardari Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.