3ra-55/16 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-55/16 prima instanţă: A. Andronic instanţa de apel: N. Traciuc, E. Fistican, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 27 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Valentina Clevadî, Oleg Sternioală examinând admisibilitatea recursului declarat de Romaniuc Ruslan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Romaniuc Ruslan împotriva Inspectoratului General al Poliţiei şi a Ministerului Afacerilor Interne privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Romaniuc Ruslan şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău, emisă la 29 decembrie 2014, c o n s t a t ă: La 09 septembrie 2014, Romaniuc Ruslan a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei şi a Ministerului Afacerilor Interne privind contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, a invocat reclamantul că prin ordinul nr. 125 ef din 10 iulie 2014, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. k) (pentru comiterea unei încălcări grave) al Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27.12.2012, a fost sancţionat disciplinar cu concediere.

Ordinul de concediere se întemeiază pe următoarele: încălcarea prevederilor art. 26 alin.(l) lit. a), b) c), art. 28 alin.(l) lit.g) ale Legii nr.320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutului poliţistului, art. 15 lit. h) al Legii nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, pct. 36 alin.l), 4), 7) şi 9) al Statutului disciplinar al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09.07.2013, pct. pct. 4, 5 a) şi b); pct. 6 a), b) j), pct. 1) şi pct. 13 al Codului de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.481 din 10.05.2006, manifestate prin absenţa fără motive întemeiate de la serviciu la 16.06.2014, neexecutarea atribuţiilor funcţionale prevăzute de fişa postului, 1 neînregistrarea într-o perioadă îndelungată a faptei de încălcare de către cetăţeanul străin Sinescu Petrică a regulilor de şedere în Republica Moldova şi a regulilor de plasare în cîmpul muncii, neîntocmirea unui proces-verbal cu privire la contravenţie în temeiul art. art. 333, 334 Cod contravenţional, fapt ce a denigrat imaginea poliţiei în societate.

Precizează reclamantul că actul de eliberare din funcţie i-a fost adus la cunoştinţă la 18 iulie 2014. Indică reclamantul că pentru concedierea sa a fost invocat precum că Romaniuc Ruslan, fiind documentat în cadrul unei cauze penale de către angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie privind transmiterea controlată a mijloacelor băneşti, la 13 iunie 2014, împreună cu angajatul Biroului migraţiune şi azil, Viorel Negură, s- au eschivat de la faţa locului în momentul cînd au încercat să fie reţinuţi. La 17 iunie 2014, Romaniuc Ruslan a fost reţinut şi în privinţa acestuia a fost aplicată măsura preventivă arestul la domiciliu pe un termen de 30 zile, după care a fost pus sub învinuire de către Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie.

Menţionează reclamantul că aceste circumstanţe însă nu corespund realităţii, fapt confirmat şi prin ordonanţa de clasare a procesului penal din 18 iulie 2014, emisă de către Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie în baza căreia, Romaniuc Ruslan a fost scos de sub urmărire penală cu clasarea procesului penal. Susţine reclamantul că nu are nici un suport afirmaţia potrivit căreia, la 16 iunie 2014, Romaniuc Ruslan neîntemeiat a lipsit de la serviciu şi menţionează că în acea zi, simţindu-se rău, a fost la medic, iar la 17 iunie 2014 a fost internat în Spitalul raional Glodeni.

Nu corespunde realităţii nici faptul că acesta a încălcat prevederile cap. II, pct. 1 al cap. IV al recomandărilor metodice în domeniul combaterii şederii ilegale a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova, la stabilirea faptelor de încălcare de către străini şi apatrizi a regulilor de şedere în Republica Moldova, aprobate prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.90 din 06.04.2011 şi art. 31, 32 al Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16.07.2010, încălcări manifestate prin faptul că nu a înregistrat cazul, nu a raportat conducătorului despre fapta constatată şi nu a întocmit în temeiul art. 443 Cod contravenţional, procesul-verbal cu privire la contravenţie în privinţa lui Petrică Sinescu şi nu i-a acordat acestuia informaţia permisă de către actele normative.

Or, după cum reiese din materialele cauzei penale, la 13 iunie 2014, la momentul depistării lui Sinescu Petrică, Viorel Negură i-a cerut să prezinte paşaportul, de asemenea, la faţa locului a fost scrisă o explicaţie din cuvintele lui Elena Sinescu pe care însă, Sinescu Petrică a refuzat să o semneze. Totodată, au fost întreprinse măsuri de scoatere a copiei de pe paşaportul lui Sinescu Petrică, fapt pentru care s-au deplasat în satul vecin, însă, nu a fost găsit un copiator. Astfel, Sinescu Petrică a fost chemat a doua zi la sediul Biroului migraţiune şi azil din mun. Bălţi pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie pentru încălcarea activităţii de muncă fără permis de şedere.

Cazul nu a fost documentat pînă la urmă din motiv că au intervenit angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie. 2 Indică Romaniuc Ruslan, că nu are nici un suport menţiunea precum că reclamantul a încălcat prevederile art. 15 lit.h) al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei nr.90 din 25.04.2008. Or, anume intervenţia angajaţilor Centrului Naţional Anticorupţie a dus la situaţia în care cazul nu a fost documentat şi nu i s-a acordat lui Sinescu Petrică a informaţiei prevăzute de art.31,32 ai Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, dar nu un refuz în interes personal sau în interesul unor alte persoane, precum şi nu a urmărit scopul tărăgănării acordării unei astfel de informaţii.

În context, consideră că în acţiunile sale lipsesc şi abaterile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a), b) c) art. 28 alin. (1) lit. g) ale Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statului poliţistului; pct. 36 alin. 1) 4) 7) şi 9) al Statutului disciplinar al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09.07.2013; pct. pct. 4, 5 a) şi b); pct. 6 a), b). j) şi 1), şi pct. 13 al Codului de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10.05.2006. Relatează reclamantul că rezultatele anchetei de serviciu şi conţinutul materialelor anchetei, nu i-au fost comunicate. Inspectoratul General al Poliţiei nu i-a cerut explicaţii şi nu i-a oferit posibilitatea să prezinte probele şi justificările pe care le consideră necesare, astfel, fiind încălcate prevederile art.208, 342 Codul muncii, precum şi prevederile art. 55 al Legii cu privire la poliţie şi statutul poliţistului.

Prin hotărîrea judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 29 decembrie 2014, acţiunea a fost respinsă ca tardivă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2015, apelul declarat de Romaniuc Ruslan a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 29 decembrie 2014. La 20 noiembrie 2015, Romaniuc Ruslan a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2015, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie admisă acţiunea. În motivarea recursului a invocat că, hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare sunt ilegale şi neîntemeiate, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural.

Instanţa a ignorat fapte importante pentru soluţionarea pricinii. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 24 septembrie 2015. Ţinând cont de faptul că Romaniuc Ruslan a depus cererea de recurs la 20 noiembrie 2015, Colegiul constată că recursul este declarat în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

La 04 decembrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Ministerului Afacerilor Interne copia recursului declarat de Romaniuc Ruslan. 3 Pînă la data stabilită pentru examinarea admisibilităţii recursului declarat de Romaniuc Ruslan, intimatul nu şi-a realizat dreptul de a depune referinţă. În conformitate cu art.439 alin.(3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, sus-indicatul recurs este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă aplicând corect normele de drept procedural.

Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care, acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor emise de instanţele ierarhic inferioare, în prezenta cauză. 4 În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că, motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a actelor judecătoreşti, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s-au pronunţat în mod corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate atît în instanţa de apel, cît şi în prima instanţă, au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Romaniuc Ruslan, ca inadmisibil. 5 În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Romaniuc Ruslan, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 6