2rac-16/16 — Încasarea datoriei

Prima instanţă: T. Mereuţă 2rac-16/16 Instanţa de apel: L. Popova, N. Simciuc, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 20 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecători – Sveatoslav Moldovan, Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către societatea cu răspundere limitată „Miriamplast & Co”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Romalina” împotriva societăţii cu răspundere limitată „Miriamplast & Co” privind încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015, prin care au fost respinse apelurile declarate de către societatea pe acţiuni „Romalina” şi societatea cu răspundere limitată „Miriamplast & Co” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 29 septembrie 2014, c o n s t a t ă: La 04 aprilie 2014, SA „Romalina” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Miriamplast & Co” privind încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a indicat că la 08 iunie 2012, SA „Romalina” fiind în calitate de locator şi SRL „Miriamplast & Co” în calitate locatar, au încheiat contractul de locaţiune a bunurilor imobile nr. 8, obiect al căruia constituie transmiterea în locaţiune a încăperii cu suprafaţa de 54 m.p. din imobilul amplasat pe str. Columna nr. 72/3, nr. cadastral 0100420006, aflat în proprietatea locatorului, cu destinaţia oficiu. Mai indică că termenul de locaţiune s-a stabilit 10 iunie 2012-10 iunie 2015, cu achitarea lunară de către pîrîtul SRL „Miriamplast & Co” pentru folosirea imobilului suma de 400 euro, în avans cel tîrziu pînă la data de 10 a fiecărei luni, potrivit ratei de schimb stabilit de BNM, ulterior, la 03 octombrie 2012, prin acordul adiţional a fost modificat contractul nr. 8 din 08 iunie 2012, fiind stabilită plata pentru folosirea bunului imobil suma de 350 euro, în rest clauzele contractuale au fost menţinute fără modificări.

Totodată, pîrîtul SRL „Miriamplast & Co” fiind obligat să suporte separat plata chiriei şi cheltuielile pentru consumul de energie electrică, energie termică, exploatarea mijloacelor de telecomunicaţie, apă şi canalizare, regia autosalubritate, clauză prevăzută în contractul de locaţiune. Reclamantul menţionează că şi-a executat obligaţiile contractuale ce ţin de transmiterea în folosinţă a bunului imobil, iar, pîrîtul SRL „Miriamplast & Co” nu şi-a executat obligaţiile sale de plată a chiriei în mod corespunzător, înregistrînd întîrzieri.

În scopul soluţionării pe cale amiabilă a problemei, reclamantul SA „Romalina” a somat la 10 februarie 2014, pîrîtul SRL „Miriamplast & Co”, în vederea achitării datoriei în sumă de 26722, 85 lei, formată din plata chiriei şi a serviciilor comunale, acordîndu-i pîrîtului un termen de achitare pînă la 13 februarie 2014. La 15 mai 2014, reclamantul SA „Romalina” a înaintat o cerere privind majorarea pretenţiilor prin care a solicitat încasarea din contul SRL „Miriamplast & Co” a datoriei în sumă de 34388, 08 lei şi 17335, 53 lei cu titlu de penalitate, în rest a solicitat menţinerea pretenţiilor din cererea de chemare în judecată iniţială. La 04 august 2014, reclamantul a depus o nouă cerere prin care şi-a majorat cuantumul pretenţiilor, solicitînd încasarea din contul pîrîtului a sumei de 25740, 50 lei, penalităţi în sumă de 29635, 26 lei, dobînzi de întîrziere în sumă de 1206 lei şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 1698 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 29 septembrie 2014, s-a admis parţial acţiunea înaintată de către SA „Romalina” şi s-a dispus încasarea din contul SRL „Miriamplast & Co” suma de 19107, 07 lei cu titlu de datorie, suma de 6350, 28 lei cu titlu de penalitate şi respectiv suma de 1351, 01 lei cu titlu de dobînzi de întîrziere şi cheltuielile legate de taxa de stat în sumă de 804, 25 lei, în rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015, au fost respinse apelurile declarate de către SA „Romalina” şi SRL „Miriamplast & Co” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 29 septembrie 2014. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 07 octombrie 2015, recursul declarat de către SA „Romalina” a fost considerat inadmisibil.

La 24 iulie 2015, SRL „Miriamplast & Co” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea parţială a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Hînceşti din 29 septembrie 2014 cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie redusă datoria încasată de SRL „Miriamplast & Co” în beneficiul SA „Romalina” de la 19107,07 lei pînă la suma de 12106, 95 lei. În motivarea cererii de recurs recurentul SRL „Miriamplast & Co” a indicat că hotărîrile instanţelor judecătoreşti sunt ilegale şi neîntemeiate, deoarece au fost emise cu neaplicarea unei legi care trebuia să fie aplicată.

Studiind materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Miriamplast & Co” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Miriamplast & Co”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate. Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Miriamplast & Co” ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „Miriamplast & Co”. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecători Sveatoslav Moldovan Oleg Sternioală