2rac-302/16 — încasarea datoriei

prima instanță: M. Macar dosarul nr. 2rac-302/16

instanța de apel: M. Ciugureanu, Iu. Cotruță, B. Bîrca

ÎNCHEIERE

27 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul: Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii: Ala Cobăneanu, Iurie Bejenaru

examinînd chestiunea admisibilității recursului declarat de Societatea

Comercială „Miriamplast & Co” Societatea cu Răspundere Limitată,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

Comercială „Haub Grup” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății

Comerciale „Miriamplast & Co” Societatea cu Răspundere Limitată cu privire la

încasarea datoriei și la cererea reconvențională înaintată de Societatea Comercială

„Miriamplast&Co” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Societății

Comerciale „Haub Grup” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la declararea

nulității facturii fiscale,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015, prin care a

fost respins apelul declarat de Societatea Comercială „Miriamplast & Co”

Societatea cu Răspundere Limitată și menținută hotărîrea Judecătoriei Hîncești din

22 decembrie 2014,

c o n s t a t ă

La 25.04.2014 SC „Haub Grup” SRL a depus cerere de chemare în judecată

către SC „Miriamplast & Co” prin care a solicitat încasarea din contul SC

„Miriamplast & Co” SRL în beneficiul său a datoriei debitoriale în sumă de 89 621

lei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că îsi desfășoară activitatea în

contextul comercializării materialelor de construcții, fabricării acestora, iar începînd

cu anul 2013 întreprinderea a efectuat tranzacții cu SC „Miriamplast & Co” SRL,

care inițial și-a exercitat o parte din obligații, ulterior însă refuzînd să efectueze

careva achitări în acest sens. Pîrîtul deși recunoaște existența datoriei prin semnarea

actului de verificare și efectuarea achitărilor parțiale, refuză pînă în prezent să-și

execute obligația ce-i revine, datoria debitorială a pîrîtului constituind suma de

89 621 lei.

La 15.05.2014 și respectiv 16.10.2014 reclamantul a depus o cerere de

concretizare a pretențiilor din cererea de chemare în judecată prin care a solicitat

încasarea din contul SC „Miriamplast & Co” SRL în beneficiul SC „Haub Grup”

SRL și a cheltuielilor de judecată constituite din cheltuielile legate de asistența

juridică acordată reclamantului, taxei de stat și cheltuielile de executare a măsurilor

de asigurare.

La 16.10.2014 SC „Miriamplast & Co” SRL a depus cerere reconvențională

împotriva SC „Haub Grup” SRL prin care a solicitat declararea nulității facturii

fiscale nr. BV7933382 din 13.09.2013.

În motivarea cererii reconvenționale SC „Miriamplast&Co” SRL a invocat că

factura fiscală nr. BV7933382 din 13.09.2013 a fost întocmită de SC „Haub Grup”

SRL, profitînd de încrederea primei, întrucît SC „Haub Grup” SRL a asigurat

cumpărătorul că marfa indicată în factură va fi livrată în adresa cumpărătorului, însă

aceasta nu a fost livrată, factura fiind semnată fără ca marfa sub formă de ardezie

sură (8 valuri - 550 bucăți) să fi fost livrată în realitate cumpărătorului, scopul

întocmirii facturii de către SC „ Haub Grup” SRL fiind recepționarea ardeziei.

Indică „Miriamplast&Co” SRL că circumstanțele sus menționate califică

factura fiscală nr. BV 7933382 din 13.09.2013 a fi un act juridic fără cauză fiind

fondată pe o cauză ilicită și deci fără suport juridic.

Prin hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 22 decembrie 2014, acțiunea inițială a

fost admisă integral. S-a încasat de la SC „Miriamplast & Co” SRL în beneficiul SC

„Haub Grup” SRL datoria în sumă de 89 621,00 lei; cheltuieli de asistență juridică

în mărime de 8 000,00 lei; cheltuieli de executare a măsurilor de asigurare a acțiunii

în mărime de 2 278,4 lei; taxa de stat în mărime de 2 689, 00 lei, în total suma de

102 588,4 lei. Acțiunea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a încasat

de la SC „Miriamplast & Co” SRL taxa de stat în folosul statului în sumă de 270 lei.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe SC „Miriamplast & Co” SRL a

declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii apelate și pronunțarea

unei noi hotărîri de respingere a acțiunii inițiale și admiterea acțiunii

reconvenționale.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015 a fost respins

apelul declarat de SC „Miriamplast & Co” SRL și menținută hotărîrea primei

instanțe.

În favoarea admiterii acțiunii inițiale, instanța de apel a menționat că din anul

2013 SC „Haub Grup” SRL a efectuat tranzacții cu SC „Miriamplast & Co” SRL de

vînzare a materialelor de construcție și prestare a serviciilor. SC „Haub Grup” SRL

a livrat mai multe loturi de marfă „Miriamplast & Co” SRL și a prestat acestei din

urmă servicii de transport, dovadă a acestui fapt fiind facturile fiscale prezentate de

reclamant. Însă, SC „Miriamplast & Co” SRL nu și-a executat obligația de plată

pentru marfa recepționată, sau din actul de verificare întocmit de părți rezultă că

valoarea livrărilor și serviciilor prestate de către reclamant la data 30.12.2013

2

constituie suma de 100 270 lei, pîrîtul efectuînd doar plăți în sumă de 13 514 lei,

acumulînd o datorie în sumă de 94 621 lei.

În favoarea respingerii acțiunii reconvenționale, instanța de apel a menționat

că la caz nu au fost depistate prevederi ale actului juridic, și anume a facturii fiscale

nr. BV7933382 din 13.09.2013, care ar contraveni normelor imperative ce ar duce

la nulitatea acestuia în temeiul art. 220 Cod Civil.

La 27 aprilie 2016 SC „Miriamplast & Co” SRL a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea lui, casarea hotărîrilor judecătorești și

remiterea pricinii spre rejudecare în instanță de apel.

În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la

data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Completul denotă că instanța de apel a expediat în adresa recurentului copia

deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăsește dovada recepționării

acesteia, din care considerente recursul se consideră a fi depus în termen.

În motivarea recursului a indicat că examinarea cererii de apel a fost

repartizată Judecătorului Boris Bîrca, fapt confirmat prin fișa de repartizare. Prin

încheierea din data de 04.03.2015 a Curții de Apel Chișinău, nu a fost dat curs

cererii de apel depuse de SRL „Miriamplast&Co”. Chestiunea privind primirea

cererii de apel a fost examinată de completul de |judecători format din

M.Ciugureanu, B.Bîrca, E. Clim. Ulterior prin decizia din 21.10.2015 și procesul

verbal al ședinței de judecată este indicat un alt complet de judecată și anume

format din judecătorii M.Ciugureanu, B.Bîrca, Iu. Cotruță.

Corespunzător la efectuarea la mai multe acte procedurale în aceiași pricină

soluționarea chestiunii privind primirea cererii de apel și ședința de judecată

propriu-zisă au participat două complete diferite, fără ca la materialele dosarului să

existe vre-un act de dispoziție în aceste sens.

La fel, susține că instanțele nu au aplica legea care trebuie a fi aplicată.

Astfel, stabilind cu certitudine că SRL „Haub Grup” ar avea o obligație de

transportare a mărfurilor ce urmau a fi procurate, instanțele inferioare nu au aplicat

prevederile art. 758 alin. (2) a Codului Civil, conform cărora se indică că dacă este

obligat să ia măsuri pentru transportul bunurilor, vînzătorul trebuie să încheie

contracte necesare pentru ca transportul să fie efectuat pînă la locul prevăzut, cu

vehicule adecvate circumstanțelor și în condițiile obișnuite pentru un astfel de

transport.

Dacă aplica aceste prevederi a legii materiale, instanța de fond, urma să

ajungă la concluzia că nefiind executată de către vînzător obligația de transportare a

mărfurilor, nu ar putea avea loc nici o predare de mărfuri către cumpărător și astfel

nu poate fi obligat la achitarea lor.

3

In același sens instanțele inferioare urmau să aplice și prevederile art. 753

alin. (1), art. 321 și art. 322 a Codului Civil

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este inadmisibil.

În conformitate cu art.432 CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în

drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art.432 alin.(2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SC „Miriamplast & Co” SRL

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la

situația de apreciere de către instanțele ierarhic inferioare a circumstanțelor de fapt a

cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esența lor, sînt similare argumentelor

invocate atît în prima instanță cît și în instanța de apel și sînt expuse asupra

circumstanțelor de fapt și nu de drept.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă

în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanță, deoarece nu

denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurate și urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reiterează că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului

invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror

instanța de apel s-a pronunțat în mod corespunzător.

4

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de SC „Miriamplast & Co” SRL ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Societatea Comercială „Miriamplast & Co” Societatea

cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

5