CASE OF TRIVKANOVIĆ v. CROATIA (NO. 2) - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection dismissed (Art. 34) Individual applications;(Art. 34) Locus standi;Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Access to court);Non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF TRIVKANOVIĆ v. CROATIA (NO. 2) - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine (CtEDO, 2021)
TRIVKANOVIĆ v. Croatia (No. 2) (No. 54916/1 6) Cauza a vizat refuzul de a relua procesul civil, în ciuda prezenței unor noi dovezi în cauză. La 25 august 1991, poliția a intrat în casa fiului reclamantei, l-a capturat pe acesta, pe celălalt fiu și pe fostul soț. Fostul ei soț a fost găsit mort în râu cu răni de foc; fiii ei nu au mai fost văzuți. La 21 noiembrie 2005, au fost declarați oficial morți. Reclamantul a depus în 2006 o acțiune civilă împotriva despăgubirii pentru prejudicii aduse statului. Acuzațiile sale au fost respinse în urma unei noi sentințe de prescripție, deoarece instanța națională de apel a stabilit că acuzațiile care au prelungit termenul de prescripție pot fi aplicate numai în cazul în care declarația lor de prescripție nu este validă, iar decizia instanței de justiție a stabilit că o condamnare la moarte este un fapt penal. În cazul în care instanța de justiție a stabilit că acuzațiile de violență a vieții civile în justiție, judecătorii au fost declarați vinovați în fața în care au fost acuzați de violență a voinței civile. În special, în 16 august 2011, Curtea Constituțională a recunoscut că acuzații de violență au fost deschise în cazul în care au fost acuzați de violență a voinței civile, de violență și de conducere a unui bărbat, iar în cazul în care au fost depuse acuzați în față de violență, în cazul în care au fost acuzați în fața de violență, în care au fost acuzați în fața de violență, în mod specific, în cazul în care au fost acuzați în fața de violență, în față de violență, în față de către un bărbat, în față de către o persoană care a unei persoane în cauză, în care a fost acuzată de conducere, în care a unei persoane în care a căruia sa a fost în care a fost învând un bărbat, în care a fost în care a fost învinspectat în
Citând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta a reclamat că i s-a refuzat accesul la un tribunal echitabil. evaluarea Curții Europene a CEDO, observând că în prima procedură civilă, instanțele naționale au respins cererea reclamantei împotriva statului, de care ea cerea despăgubiri pentru moartea celor doi fii ai săi, care au dispărut fără știre după ce au fost reținuți de poliție la 25 august 1991 și au fost declarați morți la 21 noiembrie 2005. sau au indicat că pentru cererea sa de despăgubiri, termenul de prescripție a fost prelungit, deoarece ea a intentat o acțiune civilă în septembrie 2006 după ce a durat mai mult de cinci ani de la dispariția fiilor săi și după cererea de despăgubiri a morții lor (probabilă) din august 1991 (vezi punctul 7 din acest articol). în această decizie, instanțele naționale au respins cererea reclamantei de despăgubiri pentru moartea celor doi fii ai săi, care au dispărut fără știre după ce au fost reținuți de poliție la 25 august 1991 și au fost declarați morți în data de 21 noiembrie 2005 (vechea decizie a Curții civile a lui V. Bani) în decizia de la data de 12 august 2013 a fost cerut despăgarea de la o sentință de judecată a ofițerilor militari, care a fost declarată vinovată în mod obișnuit de crimele civile în care au fost comise închis în închisoarea civilă (secțiunea civilă, în cazul în care nu a fost deschisă în mod legal, în mod specific, art. 13 din legea 27 din legea din art.
În conformitate cu legislația croată, statul este răspunzător în conformitate cu normele răspunderii severe pentru orice prejudiciu cauzat de membrii forțelor sale armate, cu excepția cazului în care prejudiciul nu este militar, adică crimele de război nu sunt niciodată considerate ca fiind prejudicii de război (vezi punctul 2931 din prezenta hotărâre) (punctul 76 din hotărâre). Cu toate acestea, instanțele naționale au refuzat să deschidă o procedură civilă în circumstanțe noi, menționând că condamnarea lui V.M. nu a constituit o dovadă nouă, capabilă să conducă la un alt rezultat, deoarece după moartea fiilor reclamantei nu a existat nicio legătură cauzală între moartea lor și comportamentul criminal al fiilor lor (a se vedea punctul 17 din prezenta hotărâre, care este o replică a hotărârii Curții Europene nr. 77), iar instanțele naționale nu au pus în aplicare decizia sa, deoarece nu există nicio dovadă că aceste fapte au fost luate de către agenți nați naționali, în cazul în care nu există nicio dovadă de fapt sau de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt sau de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt sau de fapt, în cazul în care au fost reținuți în custodia (a se află în art. 72 § 611 din Convenția UE, punctul 6), iar instanțele naționale nu au putut să stabilească o dovadă a faptului (a se află în cazul în care nu există o dovadă de fapt sau de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt, în cazul în care statul respectiv, nu este capabil să stabilească o dovadă de fapt sau de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt sau de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt, nu există o dovadă de fapt sau de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt, în cazul în care nu există o dovadă de fapt, nu există o dovadă de fapt sau de fapt, în cazul în care nu există o dov
Aceasta a fost făcută în răspuns la argumentele guvernului - pârâtului, că astfel de persoane sunt încă în viață sau nu a fost demonstrat că aceste persoane au murit ca urmare a acțiunilor agenților statului (vezi, printre altele, Timurtaș v. Turke y , no. 23531/ 94 , § 86, CEDO 2000 - VI, și Aslakhanova and Others v. Russia , no. 2944/06 și alții 4, § 100, 18 decembrie 2012). O astfel de practică stabilită are o importanță importantă în contextul recursului reclamantului la cererea de la art. 6 din Convenție. Acest lucru se datorează faptului că răspunderea statului în astfel de cazuri este bazată nu numai pe protecția eficientă a dreptului la viață, consacrată în art. 2 din Convenție, care este una dintre dispozițiile fundamentale ale Convenției, ci și pe concluzia că această organizare este bazată pe o analiză puternică a practicii - deciziile privind motivul de detenție în urma unei decizii de detenție militară, care exclude în întregime de la judecată o persoană, precum și deciziile privind moartea în cazul CEDO, precum și cele din CEDO (înc.V, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO, CEDO
Aceeași practică stabilită a indicat că sarcina de dovadă în acest caz revine statului, deoarece acesta trebuie să dovedească că victima a supraviețuit sau a murit din alte motive (vezi punctul 32 din această decizie) (punctul 80 din această decizie). În ceea ce privește întrebarea dacă deciziile instanțelor naționale în acest caz pot fi considerate ca fiind în mod arbitrar sau evident nejustificate (vezi punctele 1718 și 74 din această decizie), Curtea Europeană a Justiției a subliniat că o astfel de decizie a fost declarată vinovată de o decizie a Curții a Uniunii Europene care a declarat că persoanele naționale sunt vinovate de o încurcătură de fapt între membrii populației militare și de o violență în comun (vezi punctul 32 din această decizie).
În acest caz, decizia a fost adoptată de Cameră la 21 ianuarie 2021 și a dobândit statutul de definitivă la 21 aprilie 2021 în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție. © Traducerea și prelucrarea acestei decizii a fost efectuată de Curtea Supremă.